DECIZIE Nr.
1490 din 17 noiembrie 2010
privind constitutionalitatea
art. 12, art. 20 alin. (3), art. 23 alin. (1) si (2), art. 37 partea
introductiva, art. 38 alin. (1), art. 41 alin. (1), art. 43 alin. (1) si art.
44 din Regulamentul Camerei Deputatilor, astfel cum a fost modificat prin hotarârile
nr. 26 si nr. 27 din 5 octombrie 2010 ale Camerei Deputatilor
ACT EMIS DE:
CURTEA CONSTITUTIONALA
ACT PUBLICAT IN:
MONITORUL OFICIAL NR. 861 din 22 decembrie 2010
I. Cu Adresa nr. 51/4613 din 7
octombrie 2010, secretarul general al Camerei Deputaţilor a trimis Curţii
Constituţionale, în temeiul dispoziţiilor art. 146 lit. c) din Constituţie,
precum şi al art. 27 din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea
Curţii Constituţionale, sesizarea formulată de 74 de deputaţi aparţinând
grupului parlamentar al alianţei politice PSD+PC referitoare la
neconstituţionalitatea Hotărârii Camerei Deputaţilor nr. 26/2010 privind
modificarea şi completarea art. 12 din Regulamentul Camerei Deputaţilor şi a
Hotărârii Camerei Deputaţilor nr. 27/2010 privind modificarea Regulamentului
Camerei Deputaţilor.
Autorii sesizării sunt următorii: Mircea Dusa, Aurelia
Vasile, Marian Neacşu, Adrian Solomon, Aurel Vlădoiu, Bogdan-Liviu Ciucă, Ioan
Cindrea, Iuliu Nosa, Silvestru-Mircea Lup, Doina Burcău, Horia Teodorescu, Ioan
Stan, Cătălin-Ioan Nechifor, Robert Negoiţă, Bogdan Nicolae Niculescu Duvăz,
Viorel Hrebenciuc, Victor Socaciu, Cristian Sorin Dumitrescu, Doru-Claudian
Frunzulică, Nica Nicolae Ciprian, Victor Cristea, Cornel Itu, Emil Radu
Moldovan, Nicolae Bănicioiu, Radu Eugeniu Coclici, Gheorghe Antochi, Mircea
Gheorghe Drăghici, Gheorghe Ciocan, Ioan Narcis Chisăliţă, Cristian Rizea,
Sergiu Andon, Oana Niculescu-Mizil Ştefănescu Tohme, Ruxandra Florina Jipa,
Rodica Nassar, Vasile Mocanu, Valeriu Ştefan Zgonea, Tudor Panţâru, Ioan
Damian, Matei Radu Brătianu, Antonella Marinescu, Neculai Răţoi, Gheorghe Ana,
Ion Stan, Vasile Bleotu, Marian Florian Săniuţa, Ion Mocioalcă, Vasile
Popeanga, Petre Petrescu, Raul-Victor Surdu-Soreanu, Andrei Dolineaschi,
Costică Macaleţi, Georgian Pop, Ion Burnei, Claudiu Iulian Manda, Constantin
Nită, Tilvăr Angel, Florin-Costin Pâslaru, Dumitru Boabeş, Filip Georgescu,
Cornel Cristian Rezmeriţă, Florian Popa, Horia Grama, Viorel Ştefan, Gabriel
Petru Vlase, Dan Nica, Lucreţia Roşea, Dorel Covaci, Sorin Constantin Stragea,
Sonia Măria Drăghici, Ileana Cristina Dumitrache, Mugurel Surupăceanu, Ileana
Carmen Moldovan, Manuela Mitrea şi Ion Călin.
Sesizarea a fost înregistrată la Curtea Constituţională
sub nr. 14.497 din 7 octombrie 2010, formând obiectul Dosarului nr. 4.076 C/2010.
Cu adresa nr. 51/4870 din 20 octombrie 2010, secretarul
general al Camerei Deputaţilor a trimis Curţii Constituţionale, în temeiul
dispoziţiilor art. 146 lit. c) din Constituţie, precum şi al art. 27 din Legea
nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale,
sesizarea formulată de 52 de deputaţi aparţinând Grupului parlamentar PNL
referitoare la neconstituţionalitatea unor prevederi ale Regulamentului Camerei
Deputaţilor adoptate prin Hotărârea Camerei Deputaţilor nr. 26/2010 privind
modificarea şi completarea art. 12 din Regulamentul Camerei Deputaţilor şi
Hotărârea Camerei Deputaţilor nr. 27/2010 privind modificarea Regulamentului Camerei
Deputaţilor.
Autorii sesizării sunt următorii: Călin Constantin
Anton Popescu-Tăriceanu, Gheorghe-Eugen Nicolăescu, Ana Adriana Săftoiu,
Ludovic Orban, George Ionuţ Dumitrică, Ioan Ţintean, Mihai Aurel Donţu, Daniel Chiţoiu, Gheorghe Dragomir, Andrei Dominic
Gerea, Pavel Horj, Gabriel Plăiaşu, Virgil Pop, Teodor Atanasiu, Claudiu Ţaga,
Bogdan Radu Ţîmpău, Gigel-Sorinel Ştirbu, Dan-Ştefan Motreanu, Victor Paul
Dobre, Cristina-Ancuţa Pocora, Horia Cristian, Graţiela Leocadia Gavrilescu,
Adriana Diana-Tuşa, Mircea Vasile Cazan, Mihăiţă Calimente, Viorel-Vasile Buda,
Octavian-Marius Popa, Gheorghe-Mirel Taloş, Nicolae Joiţa, Tudor-Alexandru
Chiuariu, Alina-Ştefania Gorghiu, Daniel-Stamate Budurescu, Cristian Mihai
Adomniţei, Ciprian Minodor Dobre, Ionel Palăr, Cornel Pieptea, Vasile Berci,
Radu Stroe, Mihai Alexandru Voicu, Nini Săpunaru, Marin Almăjanu, Viorel
Palaşcă, Titi Holban, Mircea Irimescu, George Adrian Scutaru, Relu Fenechiu,
Gheorghe Gabor, Horea-Dorin Uioreanu, Ionuţ Marian Stroe, Cristian Buican,
Mihai Lupu şi Florin Ţurcanu.
Sesizarea a fost înregistrată la Curtea Constituţională
sub nr. 15.064 din 20 octombrie 2010, formând obiectul
Dosarului nr. 4.241 C/2010.
II. Obiectul sesizării, astfel
cum a fost formulat în Dosarul nr. 4.076 C/2010, îl constituie:
1. dispoziţiile Hotărârii Camerei Deputaţilor nr.
26/2010 privind modificarea şi completarea art. 12 din Regulamentul Camerei
Deputaţilor, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 679 din 7 octombrie 2010, având
următorul cuprins:
„Articol unic. - Articolul 12 din Regulamentul Camerei Deputaţilor, aprobat prin
Hotărârea Camerei Deputaţilor nr. 8/1994, publicat în Monitorul Oficial al
României, Partea I, nr. 50 din 25 februarie 1994, cu modificările ulterioare, se
modifică şi se completează după cum urmează:
1. Alineatele (1) şi
(4) se modifică şi vor avea următorul cuprins:
«(1) Grupurile parlamentare sunt structuri ale
Camerei Deputaţilor. Ele se pot constitui din deputaţi care au candidat în
alegeri pe lista aceluiaşi partid politic, a aceleiaşi formaţiuni politice, pe
listele unei alianţe politice sau alianţe electorale şi din deputaţi
independenţi sau care au devenit independenţi. Deputaţii care reprezintă
organizaţiile cetăţenilor aparţinând minorităţilor naţionale, care au obţinut
mandatul de deputat în conformitate cu art. 62 alin. (2) din Constituţia
României, republicată, pot constitui un singur grup parlamentari..]
(4) Deputaţii partidelor politice, formaţiunilor
politice, alianţelor politice sau ai alianţelor electorale care nu întrunesc
numărul necesar pentru a forma un grup parlamentar, precum şi deputaţii
independenţi sau care au devenit independenţi în timpul unei legislaturi se pot
reuni în grupuri parlamentare mixte ori se pot afilia altor grupuri
parlamentare constituite potrivit alin. (1) sau într-un grup al deputaţilor
independenţi, după caz.»
2. Alineatul (5) se
modifică şi va avea următorul cuprins: «(5) Deputaţii care au devenit
independenţi în timpul unei legislaturi pot
constitui un singur grup parlamentar cu respectarea alin. (6).»
3. După alineatul (5) se introduc două noi alineate,
alineatele (6) şi (7), cu următorul cuprins:
«(6) Un grup parlamentar este format din minimum 10
deputaţi.
(7) In cazul constituirii de noi grupuri
parlamentare, acestea sunt prezentate plenului de către liderii lor, la
începutul sesiunii parlamentare.»";
2. dispoziţiile
Hotărârii Camerei Deputaţilor nr. 27/2010 privind modificarea Regulamentului
Camerei Deputaţilor, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 679 din 7 octombrie 2010, având
următorul cuprins:
„Articol unic. - Regulamentul Camerei Deputaţilor, aprobat prin Hotărârea Camerei
Deputaţilor nr. 8/1994, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 50 din 25 februarie 1994, cu
modificările ulterioare, se modifică după cum urmează:
1. La articolul 20,
alineatul (3) va avea următorul cuprins: «(3) Biroul permanent al Camerei
Deputaţilor este format în urma negocierilor dintre liderii grupurilor parlamentare,
respectându-se configuraţia politică a Camerei Deputaţilor. In cazul
constituirii unui grup de deputaţi independenţi având un număr de minimum 10
deputaţi, componenţa Biroului permanent se renegociază conform noii
configuraţii politice a Camerei Deputaţilor, începând cu următoarea sesiune.
Grupului parlamentar constituit din deputaţii independenţi îi poate reveni un
singur reprezentant în Biroul permanent.»
2. La articolul 23,
alineatele (1) şi (2) vor avea următorul cuprins:
«Art. 23. - (1) Alegerea vicepreşedinţilor, a secretarilor şi a chestorilor
care compun Biroul permanent se face la propunerea grupurilor parlamentare, în
conformitate cu ponderea acestora potrivit configuraţiei politice iniţiale a
Camerei Deputaţilor şi negocierii liderilor grupurilor parlamentare, cu
aplicarea corespunzătoare a prevederilor art. 20 alin. (3).
(2) In vederea depunerii propunerilor, Camera
Deputaţilor aprobă numărul de locuri din Biroul permanent, negociat de liderii
grupurilor parlamentare, aşa cum revin, pe funcţii, grupurilor parlamentare
constituite potrivit configuraţiei politice iniţiale a Camerei Deputaţilor, cu
aplicarea corespunzătoare a prevederilor art. 20
alin. (3).»
3. La articolul 37,
partea introductivă va avea următorul cuprins:
«Art. 37. - Comitetul liderilor grupurilor parlamentare este alcătuit din
liderii grupurilor parlamentare constituite conform configuraţiei politice a
Camerei şi are următoarele atribuţii:»
4. La articolul 38,
alineatul (1) va avea următorul cuprins:
«Art. 38. - (1)
Comitetul liderilor grupurilor parlamentare hotărăşte
cu majoritatea rezultată din ponderea votului fiecărui membru prezent. Ponderea
este dată de proporţia grupului parlamentar reprezentat de lider în numărul
total al deputaţilor, conform configuraţiei politice a Camerei.»
5. La articolul 41,
alineatul (1) va avea următorul cuprins:
«Art. 41. - (1) Alcătuirea comisiilor Camerei Deputaţilor se face cu respectarea configuraţiei
politice a acesteia.»
6. La articolul 43,
alineatul (1) va avea următorul cuprins:
«Art. 43. - (1) Numărul membrilor fiecărei comisii a Camerei Deputaţilor este stabilit, prin
acordul liderilor grupurilor parlamentare, cu respectarea configuraţiei
politice a Camerei Deputaţilor.»
7. Articolul 44 va avea
următorul cuprins:
«Art. 44. - Dacă grupurile parlamentare nu ajung la un acord asupra componenţei
uneia sau a mai multor comisii, Biroul permanent supune spre aprobare şi Camera
Deputaţilor hotărăşte, cu votul majorităţii membrilor prezenţi, asupra
candidaturilor susţinute de fiecare dintre grupurile parlamentare, respectându-se
configuraţia politică a Camerei.»"
Obiectul sesizării, astfel
cum a fost formulat în Dosarul nr. 4.241 C/2010, îl
constituie prevederile Regulamentului Camerei Deputaţilor adoptate prin
hotărârile nr. 26/2010 şi nr. 27/2010, „după cum urmează: articolele 12, 20,
23, 37, 38, 41, 43 şi 44".
Examinând dispoziţiile criticate, Curtea constată că,
deşi autorii au utilizat formulări diferite, în realitate, ceea ce se critică
în ambele sesizări sunt modificările aduse Regulamentului Camerei Deputaţilor
prin hotărârile Camerei Deputaţilor nr. 26 şi nr. 27/2010.
III. In motivarea
sesizării ce face obiectul Dosarului nr. 4.076 C/2010 se prezintă, mai întâi, grupate sub titlul „Situaţia
de fapt", o serie de consideraţii cu privire la existenţa unei acţiuni
a Partidului Democrat Liberal de modificare a compoziţiei politice a celor două
Camere. Din această perspectivă, modificarea Regulamentului Camerei Deputaţilor
vizează, în opinia autorilor sesizării, institutionalizarea într-un grup
parlamentar a unui număr de „aşa-zişi independenţi", prin intermediul
căruia să se schimbe compoziţia politică a Camerelor şi structurile
parlamentare regulamentare ale acestora, care formează ordinea lor internă. In
continuare se susţin, în esenţă, următoarele:
1. Adoptarea concomitentă a două hotărâri distincte
pentru modificarea şi completarea unor texte din Regulamentul Camerei
Deputaţilor încalcă prevederile Regulamentului Camerei Deputaţilor şi normele
de tehnică legislativă. Astfel, art. 16 din Legea nr. 24/2000 stabileşte că
este interzisă instituirea unor reglementări similare în două sau mai multe
acte normative, iar art. 68 din Regulamentul Camerei Deputaţilor prevede că, în
cazul în care există mai multe iniţiative legislative, comisia permanentă
întocmeşte un singur raport.
2. In cadrul procedurii de adoptare a celor două
hotărâri nu s-a respectat principiul parlamentar potrivit căruia opoziţiei
trebuie să i se asigure dreptul de a se exprima şi de a participa la luarea
deciziei si au fost încălcate prevederile art. 46 lit. a), art. 47 lit. c),
art. 51 alin. (1) şi (4), art. 65 alin. (5), art. 68 alin. (1), art. 69 alin.
(1), art. 86 alin. (1), art. 89 şi ale art. 142 alin. (2) şi (3) din
Regulamentul Camerei Deputaţilor.
Astfel:
- cele două proiecte nu au fost depuse în prealabil la
Biroul permanent, pentru ca acesta, cu aprobarea Comitetului liderilor, să
decidă înscrierea pe ordinea de zi a plenului, să le anunţe public, să le
trimită Comisiei pentru regulament cu fixarea unui termen pentru raport de cel
puţin 10 zile, să le comunice deputaţilor şi să stabilească termenul de
depunere a amendamentelor;
- preşedintele Comisiei pentru regulament nu a
respectat normele regulamentare cu privire la convocarea Biroului Comisiei,
pentru ca acesta să înscrie proiectul pe ordinea de zi, la convocarea membrilor
Comisiei, şi la adoptarea acestuia cu majoritatea necesară;
- raportul nu a fost depus în
termenul legal la Biroul permanent, iar acesta nu a decis şi asigurat difuzarea
raportului cu cel puţin 3 zile înainte de data dezbaterilor;
- raportul nu a fost înscris pe ordinea de zi a plenului
de Biroul permanent cu aprobarea Comitetului liderilor,
ci a fost impus direct în plen, în mod abuziv şi intempestiv de către
preşedintele de şedinţă;
- la înscrierea pe ordinea de zi a proiectelor direct
în plen au fost răstălmăcite prevederile art. 142 alin. (3) din Regulament,
întrucât acest text permitea doar modificarea ordinii
de zi.
3. In ceea ce priveşte dispoziţiile criticate, se arată
că încalcă prevederile art. 2 alin.' (1), art. 64 alin. (3) şi (5), art. 16
alin. (1) şi ale art. 40 alin. (1) din Constituţie, prin „institutionalizarea
posibilităţii deputaţilor care şi-au părăsit grupurile parlamentare constituite
la începutul legislaturii, respectiv partidele sau formaţiunile politice, alianţele politice sau alianţele electorale
în care au participat la alegeri şi au intrat în Parlament, de a-şi constitui
un grup parlamentar propriu oricând, pe parcursul derulării legislaturii, cu
obligaţia de a fi anunţate şi prezentate la începutul următoarei sesiuni
parlamentare".
Astfel, se încalcă dispoziţiile art. 2 alin. (1) din
Constituţie, potrivit cărora suveranitatea naţională aparţine poporului român,
care o exercită prin organele sale reprezentative, constituite prin alegeri
libere, periodice şi corecte, dispoziţii a căror semnificaţie este aceea că în
organele reprezentative ale poporului nu pot fi reprezentate partide sau
formaţiuni politice, alianţe politice sau electorale care nu au îndeplinit
pragul electoral şi, în consecinţă, nu au fost creditate de alegători să le
reprezinte. Aşadar, deputaţii care părăsesc entitatea politică pe lista căreia
au pătruns în Parlament şi grupul parlamentar propriu, constituit la începutul
legislaturii, precum şi cei care au fost excluşi nu pot forma un grup
parlamentar propriu reprezentând o altă afiliere politică, nemandatată de popor
prin alegeri. Se mai arată că deputaţii „deveniţi independenţi" nu pot
revendica statutul „independenţilor" şi nu pot fi asimilaţi cu aceştia,
întrucât „independent" este doar acela care a fost recunoscut „competitor
electoral" prin Legea electorală, care a întrunit condiţiile de
reprezentativitate prevăzute de lege şi a obţinut girul legal al alegătorilor,
în timp ce deputatul „devenit independent" a fost votat, în mare măsură,
prin raportare la afilierea lui politică şi la programul politic al listei pe
care a candidat.
Se încalcă, de asemenea, prevederile art. 64 alin. (3)
şi (5) din Constituţie, întrucât condiţia respectării configuraţiei politice la
alcătuirea birourilor permanente şi comisiilor parlamentare vizează, în opinia
autorilor sesizării, şi grupurile parlamentare, iar sintagma „configuraţie politică" se referă la configuraţia politică iniţială, rezultată din alegeri,
iar nu la configuraţia politică actuală. Configuraţia politică este unică,
rămâne neschimbată pe durata unei legislaturi şi nu se confundă cu noţiunea de
majoritate. In susţinerea acestei interpretări a textului constituţional de
referinţă se invocă deciziile Curţii Constituţionale nr. 601 din 14 noiembrie
2005, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1.022 din 17 noiembrie 2005, nr. 602 din 14 noiembrie 2005, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1.027 din 18 noiembrie 2005, nr. 317
din 13 aprilie 2006, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 446 din 23 mai 2006, şi, în mod
distinct, Decizia nr. 229 din 14 martie 2007, publicată în Monitorul Oficial al
României, Partea I, nr. 236 din 5 aprilie 2007.
Din această perspectivă se mai arată că, deşi unele
texte din cuprinsul Hotărârii nr. 27/2010 pot părea corecte, întrucât se referă
în mod generic la configuraţia politică, acestea rămân vulnerabile, deoarece au
modificat textele iniţiale care foloseau termenul de configuraţie politică
iniţială, lăsând astfel să se înţeleagă că determinantă este configuraţia
politică actuală.
In sfârşit, se mai arată faptul că cele două hotărâri
„au creat o pârghie prin care iniţiatorii pot opri evoluţia configuraţiei
politice la nivelul dorit de ei". Astfel, obligarea independenţilor de
a-şi constitui un singur grup parlamentar înseamnă, în opinia autorilor
sesizării, „obligarea independenţilor neafiliaţi să se înscrie în grupul
UNPR-ului şi, implicit, în acest partid, ceea ce a fost dezavuat prin mai multe
decizii ale Curţii Constituţionale (nr._45/1994, nr. 46/1994 şi nr.
196/2004)".
In motivarea sesizării ce
face obiectul Dosarului nr. 4.241 C/2010 se susţin, în
esenţă, următoarele:
Constituirea grupului parlamentar, ca formă de
organizare politică a Parlamentului, are loc imediat după alegeri şi
condiţionează întreaga pondere în economia funcţionării sale. Această
„organizare" a Parlamentului are loc ca urmare a alegerilor parlamentare,
astfel încât să existe o proporţionalitate şi simetrie între voturile exprimate
de cetăţenii ţării şi configuraţia parlamentară, în acelaşi sens fiind stabilite componenţa Biroului
permanent şi a comisiilor parlamentare, dar şi funcţiile de conducere
corespunzătoare acestor structuri. In funcţie de momentul alegerilor parlamentare,
are loc stabilirea componenţei Biroului permanent al Camerei Deputaţilor, şi nu
în funcţie de formarea unei noi majorităţi de conjunctură politică în
Parlament.
In urma alegerilor, Parlamentul îşi desemnează
structurile de conducere şi comisiile parlamentare, ceea ce a dat naştere
aşa-numitului „algoritm politic". In virtutea acestuia, la începutul
fiecărei legislaturi parlamentare, în cadrul unor negocieri politice, se
stabilesc grupul parlamentar care îl poate desemna pe preşedintele Camerei, precum
şi funcţiile din Biroul permanent ce se cuvin fiecărui grup parlamentar.
Această repartizare este consolidată de voinţa corpului electoral, exprimată în
alegerile parlamentare, şi nu poate fi modificată nici de migraţiile politice,
nici de o eventuală reformare a majorităţii parlamentare. Astfel fiind, o nouă
majoritate parlamentară constituită în timpul exercitării mandatului nu poate
avea ca efect modificarea structurii politice a birourilor permanente sau
suplimentări de membri în cadrul comisiilor parlamentare. Se invocă în acest
sens Decizia Curţii Constituţionale nr. 602/2005 şi se conchide în sensul că,
faţă de dispoziţiile art. 64 alin. (5) din Constituţie, rezultă că atât pentru
biroul permanent, cât şi pentru comisii, componenţa acestora este determinată
de configuraţia politică a Parlamentului, izvorâtă din alegeri, astfel încât
Hotărârea Camerei Deputaţilor nr. 26/2010 în sensul schimbării configuraţiei
politice a Camerei Deputaţilor prin constituirea unui grup parlamentar format
din deputaţi care au devenit „independenţi", contravine textului
constituţional de referinţă.
In ceea ce priveşte Hotărârea Camerei Deputaţilor nr.
27/2010, se susţine că a introdus în cuprinsul art. 20 din Regulamentul Camerei
Deputaţilor un termen nou, străin de litera şi spiritul Regulamentului, şi
anume „renegocierea", ca instituţie de drept parlamentar. Se arată în
acest sens că negociabil poate fi un acord politic parlamentar sau o înţelegere
politică între grupurile parlamentare, însă renegocierea componenţei Biroului
permanent ca structură de conducere a Camerei Deputaţilor implică o nouă
categorie juridică şi, implicit, o recunoaştere a efectelor juridice, şi nu
politice, în ceea ce priveşte algoritmul politic al Camerei Deputaţilor. Dacă
ar fi admisă o astfel de idee, această renegociere ar avea putere egală cu
rezultatul „alegerilor libere, periodice şi corecte", ceea ce ar echivala
cu împrejurarea că oricând, prin simpla renegociere, se poate schimba
rezultatul votului cetăţenilor români. Or, faţă de prevederile art. 64 alin.
(5) din Constituţie, nu se poate nici negocia, nici renegocia configuraţia
politică a Parlamentului, care e dată de rezultatul alegerilor, iar a admite o
teză contrară înseamnă a scoate din economia statului de drept rezultatul
alegerilor, ceea ce ar fi în contradicţie cu prevederile art. 1 alin. (3)
raportat la art. 16 alin. (1) din Constituţie.
In concluzie, pentru schimbarea
configuraţiei parlamentare nu este suficientă o hotărâre a Parlamentului care
să consfinţească o negociere sau renegociere, ci este nevoie de un scrutin
electoral, în condiţiile art. 2 alin. (1) din Constituţie. Se invocă în acest
sens şi Decizia Curţii Constituţionale nr. 601/2005 în care se statuează asupra
înţelesului sintagmei constituţionale de „configuraţie politică".
Se mai arată că, potrivit art. 18 din Regulamentul
Camerei Deputaţilor, este interzisă formarea de grupuri parlamentare ale unor
partide care nu au obţinut mandate în urma alegerilor, susţinându-se că
„aşa-zisul grup al parlamentarilor independenţi este constituit din figuri
marcante ale unui partid nou-înfiinţat, şi anume Uniunea Naţională pentru
Progresul României", partid politic care nu a participat la alegeri,
înfiinţat în 2010. Se apreciază că, „în situaţia în care s-ar accepta aceste
modificări ale articolelor
criticate, atunci s-ar perturba grav ordinea de drept şi ne-am putea imagina
reprezentarea oricăror sau a tuturor forţelor politice din România în
Parlament, prin simpla desprindere a unor parlamentari şi constituirea unui
partid parlamentar nou (chiar şi independent) până la fracţionarea la maxim a
celor 331 de deputaţi, adică 33 de grupuri parlamentare".
IV. In conformitate cu
dispoziţiile art. 27 alin. (2) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi
funcţionarea Curţii Constituţionale, sesizările au fost transmise preşedintelui
Camerei Deputaţilor, pentru a comunica punctul de vedere al Biroului permanent.
Preşedintele Camerei Deputaţilor nu a comunicat
punctele de vedere ale Biroului permanent, însă, în Dosarul nr. 4.076 C/2010, a
transmis Curţii, spre informare, cu Adresa nr. 1/1.904/R.A., înregistrată la
Curtea Constituţională cu nr. 14.661 din 12 octombrie 2010, observaţiile
Grupului deputaţilor independenţi din Camera Deputaţilor referitoare la
sesizarea de neconstituţionalitate formulată de Grupul Parlamentar al Alianţei
politice PSD + PC, arătând totodată că acestea nu au putut fi dezbătute şi
eventual aprobate de către Biroul permanent al Camerei Deputaţilor, pentru că
acesta nu s-a întrunit în şedinţa convocată pe data de 11 octombrie 2010, din
lipsa cvorumului.
Grupul parlamentarilor independenţi a transmis Curţii
Constituţionale un punct de vedere „privind sesizarea Curţii Constituţionale
semnată de mai mulţi deputaţi ai Alianţei politice PSD+PC", înregistrat cu
nr. 14.684 din 13 octombrie 2010, care a fost ataşat Dosarului nr. 4.076
C/2010, precum şi un punct de vedere „privind sesizarea Curţii Constituţionale
semnată de mai mulţi deputaţi ai PNL", înregistrat cu nr. 15.659 din 3
noiembrie 2010 şi ataşat Dosarului nr. 4.241 C/2010.
V. La termenul de judecată din
data de 17 noiembrie 2010, Curtea, observând identitatea de obiect a celor două
sesizări, a dispus, în temeiul art. 164 din Codul de procedură civilă,
coroborat cu art. 14 din Legea nr. 47/1992, conexarea Dosarului nr. 4.241 C/2010
la Dosarul nr. 4.076 C/2010, care a fost primul înregistrat.
CURTEA,
examinând sesizările de neconstituţionalitate,
rapoartele întocmite de judecătorul-raportor, dispoziţiile criticate din
Regulamentul Camerei Deputaţilor, prin raportare la prevederile Constituţiei
României şi dispoziţiile Legii nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea
Curţii Constituţionale, reţine următoarele:
I. Curtea a fost legal sesizată
şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. c) din Constituţie,
precum şi ale art. 1, 10, 27 şi 28 din Legea nr. 47/1992, să se pronunţe asupra
constituţionalităţii prevederilor criticate din Regulamentul Camerei
Deputaţilor.
Obiectul controlului de constituţionalitate îl
constituie, în ambele sesizări, modificările aduse Regulamentului Camerei
Deputaţilor prin hotărârile nr. 26 şi nr. 27 din 5 octombrie 2010 ale Camerei
Deputaţilor. Astfel fiind şi ţinând seama de dispoziţiile art. 146 lit. c) din
Constituţie, potrivit cărora „Curtea Constituţională [...] c) se pronunţă
asupra constituţionalităţii regulamentelor Parlamentului", precum şi
de jurisprudenţa Curţii în materie, în prezenta cauză Curtea Constituţională
urmează să se pronunţe cu privire la constituţionalitatea dispoziţiilor art.
12, art. 20 alin. (3), art. 23 alin. (1) şi (2), art. 37 partea introductivă,
art. 38 alin. (1), art. 41 alin. (1), art. 43 alin. (1) şi art. 44 din
Regulamentul Camerei Deputaţilor aprobat prin Hotărârea Camerei Deputaţilor nr.
8 din 24 februarie 1994, astfel cum au fost modificate prin hotărârile nr. 26
şi nr. 27 din 5 octombrie
2010 ale Camerei Deputaţilor, publicate în Monitorul Oficial al României,
Partea I, nr. 679 din 7 octombrie 2010.
Prevederile constituţionale invocate în motivarea
sesizării sunt cele ale art. 2 alin. (1), potrivit cărora „Suveranitatea naţională aparţine
poporului român, care o exercită prin organele sale reprezentative, constituite
prin alegeri libere, periodice şi corecte, precum şi prin referendum", ale art. 16 alin. (1), privind egalitatea cetăţenilor în faţa legii,
fără privilegii şi fără discriminări, art. 40 alin. (1) privind dreptul de
asociere şi art. 64 alin. (3) şi (5) referitoare la organizarea grupurilor
parlamentare, respectiv alcătuirea birourilor permanente şi a comisiilor
parlamentare.
II. Examinând sesizările astfel
cum au fost formulate, Curtea constată că susţinerile autorilor vizează atât
aspecte de neconstituţionalitate extrinsecă, referitoare la procedura de
modificare a textelor regulamentare ce fac obiectul sesizării, cât şi aspecte
de neconstituţionalitate intrinsecă.
1. In ceea ce priveşte prima categorie de critici,
acestea sunt fundamentate exclusiv pe dispoziţii legale şi dispoziţii cuprinse
în Regulamentul Camerei Deputaţilor. Autorii sesizării invocă, pe de o parte,
încălcări ale Legii nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru
elaborarea actelor normative, precum şi ale dispoziţiilor art. 68 din
Regulamentul Camerei Deputaţilor (pentru a fundamenta critica privitoare la
adoptarea în aceeaşi zi a două hotărâri de modificare a Regulamentului Camerei
Deputaţilor), iar, pe de altă parte, invocă încălcarea prevederilor art. 46
lit. a), art. 47 lit. c), art. 51 alin. (1) şi (4), art. 65 alin. (5), art. 68
alin. (1), art. 69 alin. (1), art. 86 alin. (1), art. 89 şi ale art. 142 alin.
(2) şi (3) din Regulamentul Camerei Deputaţilor (pentru a fundamenta critica
referitoare la modul de adoptare a celor două hotărâri). Asemenea critici nu
intră însă în competenţa Curţii Constituţionale, care, potrivit art. 2 alin.
(1) din Legea nr. 47/1992, „asigură controlul constituţionalităţii legilor,
a tratatelor internaţionale, a regulamentelor Parlamentului şi a ordonanţelor
Guvernului.
(2) Sunt neconstituţionale prevederile actelor
prevăzute la alin. (1), care încalcă dispoziţiile sau principiile
Constituţiei."
2. In ceea ce priveşte criticile
de neconstituţionalitate intrinsecă, Curtea constată că şi acestea sunt neîntemeiate, pentru următoarele
motive:
a) Art. 12 din Regulamentul Camerei Deputaţilor, astfel cum a fost modificat prin Hotărârea Camerei Deputaţilor nr.
26/2010, reglementează în mod expres posibilitatea constituirii grupurilor
parlamentare din deputaţi independenţi sau care au devenit independenţi, precum
şi regula potrivit căreia deputaţii care au devenit independenţi în timpul unei
legislaturi îşi pot constitui un singur grup parlamentar, cu respectarea
condiţiei privind numărul minim de 10 deputaţi pentru constituire. Se susţine
că această modificare încalcă prevederile art. 2 alin. (1), art. 64 alin. (3)
şi (5), art. 16 alin. (1) şi art. 40 alin. (1) din Constituţie, prin
„instituţionalizarea posibilităţii deputaţilor care şi-au părăsit grupurile
parlamentare constituite la începutul legislaturii, respectiv partidele sau
formaţiunile politice, alianţele politice sau alianţele electorale în care au
participat la alegeri şi au intrat în Parlament, de a-şi constitui un grup
parlamentar propriu oricând, pe parcursul derulării legislaturii, cu obligaţia
de a fi anunţate şi prezentate la începutul următoarei sesiuni
parlamentare."
Aceste critici nu pot fi
reţinute. In jurisprudenţa sa, Curtea Constituţională a statuat în mod constant
asupra posibilităţii neîngrădite a parlamentarilor de a trece de la un grup
parlamentar la altul, de a se afilia la un grup parlamentar sau de a constitui
un grup format din parlamentari independenţi, sancţionând, de fiecare dată când
a fost sesizată, normele regulamentare care limitau acest drept, norme
apreciate, în esenţă, ca
fiind în contradicţie cu dispoziţiile art. 69 alin. (2) din Constituţie, care
respinge orice formă de mandat imperativ.
Astfel, prin Decizia nr. 44 din 8 iulie 1993, publicată
în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 190 din 10 august 1993, Curtea a statuat următoarele: „Art. 66
[în prezent 69] din Constituţie stabileşte că, în exercitarea mandatului,
deputaţii şi senatorii sunt în serviciul poporului şi că orice mandat imperativ
este nul. Practic, acest articol valorifică fără limite mandatul reprezentativ.
Acest text constituţional trebuie să constituie punctul de plecare în explicarea
raporturilor constituţionale dintre deputat şi alegătorii săi, partidul politic
care l-a propulsat, Camera din care face parte. Interpretarea acestui articol
constituţional nu poate fi decât în sensul că deputatul, din punct de vedere
juridic, nu mai are nicio răspundere juridică faţă de alegătorii din
circumscripţia care l-a ales şi nici faţă de partidul pe lista căruia a
candidat. Raporturile sale cu alegătorii şi partidul sunt raporturi morale,
politice, dar nu juridice. El nu mai este ţinut să îndeplinească vreo obligaţie
faţă de aceştia, el este obligat numai poporului. In contextul constituţional
românesc care valorifică fără limite mandatul reprezentativ, singura
posibilitate pe care o are partidul sau alegătorii nemulţumiţi de activitatea unui
deputat este să nu-l realeagă. [...] In consecinţă, deputatul are facultatea
constituţională de a adera la un grup parlamentar sau altul în funcţie de
opţiunile sale, de a se transfera de la un grup parlamentar la altul sau de a
se declara independent faţă de toate grupurile parlamentare. Nicio altă normă
juridică, legală sau regulamentară nu poate contraveni acestor dispoziţii
constituţionale."
Prin Decizia nr. 45 din 17 mai 1994, publicată în
Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 131 din 27
mai 1994, Curtea a constatat neconstituţionalitatea
dispoziţiilor art. 18 din Regulamentul Camerei Deputaţilor privind interdicţia
trecerii la alt grup parlamentar, întrucât acestea constituiau o îngrădire a
mandatului reprezentativ.
Prin Decizia nr. 46 din 17 mai 1994, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 131 din 27 mai 1994, Curtea a
constatat neconstituţionalitatea art. 14 alineatul ultim din Regulamentul
Senatului, reţinând că „interdicţia senatorilor independenţi de a constitui un
grup parlamentar [...] este neconstituţională întrucât încalcă libertatea lor
de opţiune, obligându-i, dacă vor să-şi exercite dreptul constituţional de a
forma un grup parlamentar, să recurgă exclusiv la posibilitatea de a se afilia la
un grup parlamentar existent [...]".
Prin Decizia nr. 196 din 28
aprilie 2004, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 417 din 11 mai 2004, Curtea a
constatat şi neconstituţionalitatea dispoziţiilor art. 16 alin. (4) din
Regulamentul Senatului, potrivit cărora „Senatorii aleşi ca independenţi sau deveniţi independenţi prin părăsirea grupurilor parlamentare nu se pot asocia între ei
pentru constituirea unui grup parlamentar", deoarece
„interzic trecerea de la un grup parlamentar la altul, opresc afilierea la un
alt grup parlamentar şi interzic constituirea unui
grup parlamentar format din senatori independenţi". Ulterior, prin Decizia
nr. 317 din 13 aprilie 2006, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea
I, nr. 446 din 23 mai 2006, Curtea Constituţională a examinat, printre altele,
şi dispoziţiile art. 16 alin. (2) din noul Regulament al Senatului, aprobat
prin Hotărârea nr. 28 din 24 octombrie 2005. Atunci, Curtea a constatat că
sesizarea în privinţa acestor dispoziţii este neîntemeiată, întrucât „aparenta
neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 16 alin. (2) din Regulament este
înlăturată prin precizările de la alin. (5) şi (6) ale aceluiaşi articol, care
permit afilierea la alte grupuri parlamentare şi constituirea de grupuri mixte,
inclusiv grupuri pentru senatori independenţi."
Considerentele care au fundamentat pronunţarea
deciziilor mai sus arătate sunt evocate şi menţinute şi în practica ulterioară
a Curţii, de exemplu în Decizia nr. 229 din 14 martie 2007, publicată în Monitorul
Oficial al României, Partea I, nr. 236 din 5 aprilie 2007, prin care, examinând critica art. 16
alin. (2) şi (6) cu raportare la alin. (5) din Regulamentul Senatului, texte
potrivit cărora „(2) Un grup parlamentar poate fi constituit şi poate funcţiona
numai dacă cuprinde cel puţin 7 senatori, care au fost aleşi pe listele
aceluiaşi partid, ale aceleiaşi organizaţii a cetăţenilor aparţinând
minorităţilor naţionale, alianţe politice sau alianţe electorale.[...]
(5) Senatorii
aparţinând partidelor sau organizaţiilor cetăţenilor aparţinând minorităţilor
naţionale care nu întrunesc numărul necesar pentru a forma un grup parlamentar
se pot afilia altor grupuri parlamentare sau pot constitui grupul parlamentar
mixt.
(6) Dispoziţiile
alin. (5) se aplică în mod corespunzător şi senatorilor aleşi sau deveniţi
independenţi", Curtea a mai adăugat că
acestea conţin o singură interdicţie în privinţa constituirii grupurilor
parlamentare, cea prevăzută în alin. (7), potrivit căruia „Constituirea unui
grup parlamentar care să reprezinte sau să poarte denumirea unui partid, a unei
organizaţii a cetăţenilor aparţinând minorităţilor naţionale, a unei alianţe
electorale sau alianţe politice care nu a obţinut mandate de senator în alegeri
este interzisă".
Prin Decizia nr. 47 din 15 martie 2000, publicată în
Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 153 din 13 aprilie 2000, Curtea a
reţinut că „lipsa reglementării juridice a posibilităţilor şi a condiţiilor
organizării în grupuri parlamentare a deputaţilor care demisionează din alte
grupuri parlamentare nu constituie încălcarea vreunei prevederi
constituţionale, ci reprezintă o omisiune de
reglementare care nu poate fi suplinită prin
decizii ale Curţii Constituţionale", idee enunţată şi anterior, când, prin
Decizia nr. 44 din 8 iulie 1993, Curtea a reţinut că „asupra modalităţilor,
procedurilor şi condiţiilor în care aceste modificări ale componenţei
grupurilor parlamentare vor putea avea loc, nu poate decide decât Camera
Deputaţilor însăşi, potrivit principiului autonomiei regulamentare în virtutea
căreia ea îşi stabileşte organizarea şi desfăşurarea propriei activităţi,
respectându-se, fireşte, normele constituţionale care şi-ar găsi aplicaţii în
astfel de situaţii."
In acord cu această jurisprudenţa constantă,
dispoziţiile art. 12 din Regulamentul Camerei Deputaţilor, astfel cum au fost
modificate, nu fac decât ca, dând expresie dispoziţiilor constituţionale ale
art. 69 alin. (2) din Constituţie, potrivit cărora „orice
mandat imperativ este nul", să înlăture
omisiunea de reglementare cu privire la care Curtea a fost anterior sesizată.
Pentru motivele arătate în această jurisprudenţa, art.
12 din Regulament, în noua redactare, nu aduce atingere prevederilor art. 2
alin. (1) din Constituţie, prevederi care trebuie interpretate în corelaţie cu
cele ale art. 69 alin. (2), ce constituie, potrivit aceleiaşi jurisprudenţe,
„punctul de plecare în explicarea raporturilor constituţionale dintre deputat
şi alegătorii săi, partidul politic care l-a propulsat, Camera din care face
parte". Astfel, prin votul corpului electoral se aleg nu partide, ci
parlamentari, iar regula constituţională a mandatului reprezentativ oferă celor
aleşi libertatea de a adera la un grup parlamentar sau altul, de a se transfera
de la un grup parlamentar la altul sau de a se declara independenţi faţă de
toate grupurile parlamentare. Singurul text constituţional care se referă la
alcătuirea grupurilor parlamentare, respectiv cel al art. 64 alin. (3),
potrivit căruia „Deputaţii şi senatorii se pot organiza în grupuri
parlamentare, potrivit regulamentului fiecărei Camere", nu instituie
nicio interdicţie sub acest aspect. Tot astfel, Legea fundamentală nu prevede
nicio sancţiune pentru părăsirea unui grup parlamentar
şi, implicit, a unui partid politic reprezentat în Parlament,
de către candidaţii aleşi pe listele acestuia, mandatul parlamentar fiind
irevocabil. Din această perspectivă, distincţia la care se face referire în
cuprinsul sesizărilor dintre categoria deputaţilor independenţi şi a celor
deveniţi independenţi este lipsită de efecte juridice; singurele efecte, faţă
de cadrul constituţional actual, pot exista în plan politic, şi anume în ceea
ce priveşte raporturile parlamentarului devenit independent cu partidul care
l-a susţinut în alegeri, respectiv cu electoratul, care la următorul scrutin
poate să nu îl mai aleagă.
Nu pot fi reţinute nici criticile în sensul că
posibilitatea parlamentarilor independenţi de a-şi constitui un singur grup
parlamentar, în condiţiile art. 12 alin. (6) din Regulamentul Camerei Deputaţilor,
ar avea semnificaţia constrângerii acestora să se înscrie într-un anumit partid
politic. Astfel, grupurile parlamentare reprezintă structuri organizatorice ale
Camerelor Parlamentului, constituite pe bază de afinitate politică. După cum nu
pot exista mai multe grupuri parlamentare ale aceleiaşi formaţiuni politice,
pentru că, în sine, apartenenţa la o anumită formaţiune politică este expresia
acestei afinităţi, la fel nu pot exista nici mai multe grupuri parlamentare ale
parlamentarilor independenţi. Acceptarea constituirii mai multor grupuri de
parlamentari independenţi ar însemna, practic, eliminarea criteriului care îi
defineşte ca opţiune politică şi implicit ca grup (independenţa), criteriu care
nu este susceptibil de distincţii suplimentare.
In ceea ce priveşte dispoziţiile art. 40 alin. (1) din
Constituţie, care consacră dreptul de asociere a cetăţenilor în partide
politice, în sindicate, în patronate şi în alte forme de asociere, se constată
că nu au incidenţă în cauză. Astfel, nici Parlamentul, nici Camerele sale şi
nici structurile interne ale Camerelor nu sunt un rezultat al dreptului de
asociere. Grupurile parlamentare reunesc deputaţi sau senatori având aceeaşi
concepţie politică sau concepţii înrudite şi reprezintă, în esenţă, fragmente
ale unei autorităţi publice, iar nu asociaţii, în sensul juridic al termenului.
b) Cu referire la celelalte texte regulamentare
criticate, se susţine că sunt neconstituţionale deoarece au modificat textele
iniţiale care foloseau sintagma de „configuraţie politică iniţială", lăsând
astfel să se înţeleagă că determinantă este configuraţia politică actuală. Se
încalcă, în opinia autorilor sesizării, prevederile art. 64 alin. (3) şi (5)
din Constituţie, întrucât se instituie posibilitatea „renegocierii" componenţei
Biroului permanent în cazul constituirii unui grup de candidaţi independenţi,
în contradicţie cu regula respectării configuraţiei politice la alcătuirea
birourilor permanente şi comisiilor parlamentare. Se invocă în acest sens şi
jurisprudenţa Curţii Constituţionale în care se statuează asupra înţelesului
sintagmei constituţionale de „configuraţie politică".
Din examinarea dispoziţiilor regulamentare, modificate
prin Hotărârea Camerei Deputaţilor nr. 27/2010, se constată următoarele:
- potrivit art. 20 alin. (3) din Regulament, în noua
redactare, Biroul permanent al Camerei Deputaţilor se
formează respectându-se „configuraţia politică a Camerei Deputaţilor"; textul
mai stabileşte renegocierea componenţei Biroului permanent în cazul
constituirii unui grup de deputaţi independenţi, începând cu următoarea
sesiune, precum şi posibilitatea pentru grupul parlamentar constituit din
deputaţi independenţi de a-i reveni un loc în Biroul permanent;
- art. 23 alin. (1) şi (2) din Regulament, în noua
redactare, referindu-se la procedura alegerii vicepreşedinţilor, secretarilor
şi a chestorilor care compun Biroul permanent, respectiv la aprobarea numărului
de locuri din Biroul permanent, păstrează raportarea la „configuraţia
politică iniţială a Camerei Deputaţilor", precizând, totodată, că aceste operaţiuni se realizează „cu
aplicarea corespunzătoare a prevederilor art. 20 alin. (3)";
- art. 37 partea introductivă, art. 38 alin. (1), art.
41 alin. (1) art. 43 alin. (1) şi art. 44 din Regulament au fost modificate în
sensul că sintagma „configuraţia politică iniţială a Camerei
Deputaţilor" a fost înlocuită cu sintagma de „configuraţie
politică".
Cu privire la aceste modificări, Curtea reţine, mai
întâi, că introducerea în textele Regulamentului Camerei Deputaţilor a sintagmei
„configuraţie politică", care este cuprinsă în chiar norma constituţională de referinţă, respectiv
art. 64 alin. (5) din Legea fundamentală, nu poate fi calificată ca
determinând, în sine, neconstituţionalitatea acestora şi nici de natură să
consacre un alt sens al sintagmei constituţionale decât cel reţinut de Curtea
Constituţională în jurisprudenţa sa, invocată de autorii sesizării. Astfel,
prin deciziile nr. 601/2005 şi nr. 602/2005, publicate în Monitorul Oficial al
României, Partea I, nr. 1.022 din
17 noiembrie 2005, şi, respectiv, nr. 1.027 din 18 noiembrie 2005,
pronunţându-se, printre altele, şi cu privire la dispoziţiile din Regulamentele
celor două Camere care instituiau posibilitatea revocării preşedinţilor
acestora, prin retragerea sprijinului politic, la cererea altui sau altor
grupuri parlamentare decât grupul parlamentar care a propus alegerea lor,
Curtea a statuat că „prin configuraţia politică a fiecărei Camere se înţelege
compunerea acesteia rezultată din alegeri, pe baza proporţiei pe care grupurile
parlamentare o deţin în totalul membrilor Camerei respective". Curtea a
mai reţinut, cu acele prilejuri, că „în virtutea configuraţiei politice
izvorâte din voinţa corpului electoral se desemnează şi preşedintele Camerei
Deputaţilor şi al Senatului", precum şi faptul că „instituirea
posibilităţii alegerii unui nou preşedinte dintr-un alt grup parlamentar ar
avea drept consecinţă ca sancţiunea aplicată preşedintelui Camerei Deputaţilor
[Senatului], revocat din funcţie, să se extindă asupra grupului parlamentar
care a propus alegerea lui."
Spre deosebire însă de jurisprudenţa menţionată, în
prezenta cauză regula impusă de art. 64 alin. (5) din Constituţie trebuie
analizată prin raportare la dispoziţiile art. 64 alin. (3), respectiv art. 64
alin. (2) teza a doua din Constituţie, referitoare la organizarea grupurilor
parlamentare şi la alegerea celorlalţi membri ai birourilor permanente, texte
constituţionale care stabilesc reguli distincte de cea impusă de art. 64 alin.
(2) teza întâi din Constituţie pentru alegerea preşedinţilor celor două Camere
ale Parlamentului.
Astfel, potrivit art. 64 alin. (3) din Constituţie, „Deputaţii
şi senatorii se pot organiza în grupuri
parlamentare, potrivit regulamentului
fiecărei Camere". Aşadar, grupurile parlamentare
nu sunt structuri obligatorii ale Parlamentului. Rezultând din uniunea
voluntară a parlamentarilor, crearea grupurilor parlamentare constituie un
drept, iar nu o obligaţie. Textul constituţional menţionat, referindu-se la
acest drept al parlamentarilor, nu stabileşte nicio restricţie cât priveşte
momentul exercitării acestuia. Prin urmare, nu este contrară Legii fundamentale
constituirea, pe parcursul legislaturii, potrivit
regulamentelor Camerelor şi cu respectarea
Constituţiei, a unui grup parlamentar care nu a existat la începutul
legislaturii, cu condiţia, desprinsă de asemenea din interpretarea normelor
constituţionale, ca pe această cale să nu fie reprezentate în Parlament partide
care nu au obţinut mandate la alegeri.
Mutaţiile intervenite în structura grupurilor
parlamentare existente, ca urmare a sciziunii ce se poate produce în cadrul
partidelor reprezentate de fiecare grup sau a migraţiei parlamentarilor de la
un grup la altul ori a părăsirii unui grup fără afilierea la altul, mutaţii
posibile în condiţiile în care Constituţia stabileşte expres că orice mandat
imperativ este nul, nu pot rămâne fără consecinţe asupra reprezentării grupurilor parlamentare în cadrul
birourilor permanente. De aceea, spre deosebire de preşedinţii Camerelor, aleşi
pe durata mandatului Camerelor, ceilalţi membri ai birourilor permanente sunt
aleşi, potrivit art. 64 alin. (2) teza a doua din Constituţie, la începutul
fiecărei sesiuni, în mod corespunzător componenţei grupurilor parlamentare la
momentul respectiv. Textul constituţional menţionat, într-o firească legătură
cu cel al art. 69 alin. (2), asigură reflectarea, în componenţa structurilor de
conducere ale Camerelor Parlamentului, a restructurărilor politice din
Parlament care, asemenea evoluţiilor politice din societate, nu pot fi oprite.
Cadrul constituţional actual nu sancţionează asemenea restructurări şi, prin
urmare, susţinerea autorilor sesizărilor, în sensul că acestea ar impune un
scrutin electoral, nu au suport constituţional, critica formulată din această
perspectivă, în raport de dispoziţiile art. 2 şi art. 16 alin. (1) din
Constituţie, fiind neîntemeiată.
Tot astfel, constituirea unui grup parlamentar al
deputaţilor independenţi, pe parcursul legislaturii, în temeiul dispoziţiilor
stabilite de Camera Deputaţilor prin regulamentul propriu, dispoziţii care,
pentru raţiunile anterior înfăţişate, nu contravin normelor constituţionale, nu
poate rămâne fără consecinţe în planul raporturilor de ordin politic şi
organizatoric din cadrul Camerei, iar unul dintre aspectele esenţiale ale
rolului grupurilor parlamentare în aceste raporturi îl constituie implicarea în
formarea celorlalte structuri ale Camerelor Parlamentului, prin formularea de
propuneri pentru alegerea componenţei birourilor permanente şi a comisiilor
parlamentare.
In aceste condiţii, reglementarea, prin normele
criticate, a renegocierii componenţei Biroului permanent al Camerei
Deputaţilor, în cazul constituirii unui grup de deputaţi independenţi, începând
cu următoarea sesiune, este menită să concilieze efectele acestei restructurări
organizatorice intervenite în cadrul Parlamentului şi care, ca o consecinţă a
regulii mandatului reprezentativ, precum şi a caracterului facultativ al
constituirii grupurilor parlamentare, nu poate fi sancţionată, cu rigorile
decurgând din imperativul respectării configuraţiei politice la alcătuirea
Biroului permanent şi a comisiilor parlamentare. De altfel, Curtea constată că
art. 23 din Regulament păstrează obligaţia menţinerii numărului de locuri din
Biroul permanent, în scopul stabilirii unor reguli care să circumstanţieze
fenomenul migraţiei parlamentare, configuraţia politică rămânând în continuare, în concordanţă cu dispoziţiile
constituţionale, cadrul negocierii, respectiv al renegocierii. Se constată în
acest sens că acelaşi text din Regulamentul Camerei Deputaţilor, referindu-se
la numărul de locuri din Biroul permanent care se aprobă de către Camera
Deputaţilor, se referă în mod expres la „configuraţia politică iniţială a
Camerei Deputaţilor".
Competenţa, atât în cazul negocierii, cât şi
renegocierii, revine liderilor grupurilor parlamentare, iar nu unei majorităţi
de conjunctură politică, aşa cum neîntemeiat se susţine în sesizări, iar
eventuala modificare a componenţei Biroului permanent, ca urmare a
renegocierii, se realizează „începând cu următoarea sesiune". Această din urmă
dispoziţie, cuprinsă în art. 20 alin. (3) teza a doua din Regulamentul Camerei
Deputaţilor, vizează menţinerea stabilităţii politice a Parlamentului, ca şi
aceea cuprinsă în art. 20 alin. (3) teza finală din acelaşi regulament,
potrivit căreia „Grupului parlamentar constituit din deputaţii independenţi îi poate reveni un singur
reprezentant în Biroul permanent".
In ceea ce priveşte consideraţiile autorilor sesizării
referitoare la motivaţia care determină migraţia politică, pretinsele intenţii
şi acţiuni ale partidelor reprezentate în cadrul Parlamentului, precum şi cele
referitoare la opţiunea unora dintre deputaţii deveniţi independenţi de a-şi
constitui un partid politic, acestea excedează competenţei Curţii
Constituţionale. De altfel, niciunul dintre textele criticate nu consacră
posibilitatea formării de grupuri parlamentare ale unor partide care nu au
obţinut mandate în urma alegerilor. Ca urmare, consecinţele pe care autorii
sesizării le desprind din interpretarea acestor texte - potrivit cărora s-ar
permite reprezentarea oricăror sau a tuturor forţelor politice din România în
Parlament, prin simpla desprindere a unor parlamentari şi constituirea unui
partid parlamentar nou până la fracţionarea la maxim a celor 331 de deputaţi,
adică 33 de grupuri parlamentare - sunt lipsite de fundament şi nu pot
constitui argumente de natură să susţină sesizarea formulată.
In ceea ce priveşte punctele de vedere formulate de
Grupul deputaţilor independenţi, acestea nu pot fi examinate de Curte, întrucât
autorul lor nu are calitate procesuală în cauză.
Având în vedere considerentele expuse, în temeiul
dispoziţiilor art. 146 lit. c) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum
şi al prevederilor art. 11 alin. (1) lit. A.c), al art. 27 şi 28 din Legea nr.
47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, cu
majoritate de voturi,
CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
In numele legii
DECIDE:
Constată că prevederile art. 12, art. 20 alin. (3),
art. 23 alin. (1) şi (2), art. 37 partea introductivă, art. 38 alin. (1), art.
41 alin. (1), art. 43 alin. (1) şi art. 44 din Regulamentul Camerei
Deputaţilor, astfel cum au fost modificate prin hotărârile nr. 26 şi nr. 27 din
5 octombrie 2010 ale Camerei Deputaţilor, nu contravin dispoziţiilor
constituţionale.
Definitivă şi general obligatorie.
Decizia se comunică preşedintelui Camerei Deputaţilor
şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.
Dezbaterea a avut loc la data de 17 noiembrie 2010 şi
la aceasta au participat: Augustin Zegrean, preşedinte, Aspazia Cojocaru,
Acsinte Gaspar, Petre Lăzăroiu, Mircea Ştefan Minea, Iulia Antoanella Motoc,
Ion Predescu, Puskâs Valentin Zoltân şi Tudorel Toader, judecători.
PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,
AUGUSTIN ZEGREAN
Prim-magistrat-asistent,
Marieta Safta