DECIZIE Nr.
1440 din 4 noiembrie 2010
referitoare la exceptia de
neconstitutionalitate a prevederilor art. 2 alin. (2), art. 7, art. 25 alin.
(1) si art. 34 lit. j) din Legea nr. 182/2002 privind protectia informatiilor
clasificate
ACT EMIS DE:
CURTEA CONSTITUTIONALA
ACT PUBLICAT IN:
MONITORUL OFICIAL NR. 58 din 24 ianuarie 2011
Augustin Zegrean -
preşedinte
Aspazia Cojocaru -judecător
Acsinte Gaspar
-judecător
Petre Lăzăroiu
-judecător
Mircea Ştefan Minea -judecător
Iulia Antoanella Motoc -judecător
Ion Predescu -judecător
Puskas Valentin Zoltan -judecător
Tudorel Toader
-judecător
Ioana Marilena Chiorean -
magistrat-asistent
Cu participarea reprezentantului Ministerului Public,
procuror Antonia Constantin.
Pe rol se află soluţionarea excepţiei de
neconstituţionalitate a prevederilor art. 2 alin. (2), art. 7, art. 25 alin.
(1) şi art. 34 lit. j) din Legea nr. 182/2002 privind protecţia informaţiilor
clasificate, excepţie ridicată, din oficiu, de Inalta Curte de Casaţie şi
Justiţie - Secţia civilă şi de proprietate intelectuală în Dosarul nr.
12.770/3/2006. Cauza a fost repusă pe rol prin Incheierea din data de 12
octombrie 2010, întrucât nu s-a putut obţine numărul de voturi necesar pentru
luarea unei decizii, prevăzut de dispoziţiile art. 51 alin. (1) teza a doua din
Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale.
La apelul nominal răspund avocatul Ovidiu Buduşan,
pentru părţile Dan Costache Patriciu şi Societatea Comercială „Rompetrol"
- S.A. din Bucureşti, cu împuternici avocaţiale la dosar, şi avocatul Valeriu
Stoica, pentru partea Serviciul Român de Informaţii, cu împuternicire
avocaţială la dosar.
Procedura de citare a fost legal îndeplinită.
Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele Curţii
acordă cuvântul apărătorului părţilor Dan
Costache Patriciu şi Societatea Comercială „Rompetrol" - S.A. din Bucureşti, care
pune concluzii de admitere a excepţiei de neconstituţionalitate, astfel cum a
fost invocată din oficiu de către Inalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Secţia
civilă şi de proprietate intelectuală. In acest sens, arată că dispoziţiile de
lege criticate contravin prevederilor constituţionale ale art. 21 alin. (3),
ale art. 124 alin. (2), ale art. 125 alin. (2) şi ale art. 134 alin. (2),
întrucât, deşi protejează interesul general al statului, acestea nu trebuie să
îngrădească dreptul la apărare al părţilor, putând să existe un echilibru între
cele două cerinţe. Or, procedura emiterii certificatului de securitate intră în
contradicţie cu dispoziţiile constituţionale referitoare la rolul Consiliului
Superior al Magistraturii, operând o suprapunere de atribuţii în ceea ce
priveşte profesionalismul magistraţilor, suprapunere ce există şi în cazul
avocaţilor. In speţă, Serviciul Român de Informaţii - autoritatea ce deţine
informaţiile clasificate - are şi calitatea de pârât, ceea ce conduce la
situaţia în care partea îşi poate alege completul de judecată care va soluţiona
cauza. Pe de altă parte, pot exista situaţii în care niciun judecător al unei
secţii, cum este şi cazul secţiei civile a Inaltei Curţi de Casaţie şi
Justiţie, să nu posede certificat de securitate. Prin urmare, solicită
schimbarea jurisprudenţei în materie a Curţii Constituţionale şi admiterea excepţiei
de neconstituţionalitate.
Având cuvântul, apărătorul părţii Serviciul Român de
Informaţii, referindu-se la concluziile scrise pe care Ie-a depus şi la ceea ce
va exprima în rezumat, solicită respingerea excepţiei de neconstituţionalitate
ca inadmisibilă, în principal, şi ca neîntemeiată, în subsidiar. Cu privire la
inadmisibilitate, arată, în esenţă, că Inalta Curte de Casaţie şi Justiţie -
Secţia civilă şi de proprietate intelectuală nu se referă la conformitatea
textelor de lege criticate cu dispoziţiile constituţionale, ci la o interpretare a legii, interpretare care
este în competenţa instanţei de judecată. De asemenea, consideră că nici
condiţia legăturii dintre obiectul cauzei şi prevederile criticate ca fiind
neconstituţionale nu este îndeplinită, deoarece obiectul cauzei îl reprezintă
stabilirea răspunderii juridice pentru eventuala neconcordanţă dintre legea
română şi Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor
fundamentale. Prin urmare, nu sunt îndeplinire condiţiile prevăzute de lege
pentru examinarea excepţiei de neconstituţionalitate de către Curtea
Constituţională. Pe fondul excepţiei de neconstituţionalitate, susţine că
dispoziţiile criticate nu contravin rolului constituţional al Consiliului
Superior al Magistraturii, invocând jurisprudenţa Curţii Constituţionale, şi
anume Decizia nr. 1.120/2008. Arată că accesul la informaţii nu este un drept
absolut, iar restricţiile acestuia trebuie impuse prin lege, legea prevăzând că
toate persoanele care vor avea acces la informaţii clasificate secrete de stat
vor fi verificate cu privire la onestitatea şi profesionalismul lor, deci nu
numai magistraţii. Verificarea se face numai cu privire la utilizarea acestor
informaţii, neavând legătură cu rolul şi atribuţiile Consiliului Superior al
Magistraturii referitoare la numirea, promovarea şi răspunderea disciplinară a
magistraţilor. Pe de altă parte, arată că nu Serviciul Român de Informaţii
eliberează certificat de securitate, ci Oficiul Registrului Naţional al
Informaţiilor Secrete de Stat, conform procedurii reglementate prin Hotărârea
Guvernului nr. 585/2002, care este de două feluri: procedura de drept comun şi
procedura excepţională. In final, susţine că dispoziţiile de lege criticate
sunt în deplină concordanţă cu prevederile Tratatului de aderare a României la
Alianţa Nord Atlantică şi solicită respingerea excepţiei de
neconstituţionalitate.
In replică, apărătorul părţilor Dan Costache Patriciu
şi Societatea Comercială „Rompetrol" - S.A. din Bucureşti arată -în ceea
ce priveşte pretinsa inadmisibilitate a excepţiei de neconstituţionalitate - că
legătura acesteia cu obiectul cauzei este evidentă, fiind reţinută chiar de
Inalta Curte de Casaţie şi Justiţie, iar în ceea ce priveşte temeinicia
excepţiei de neconstituţionalitate, susţine că reglementarea criticată nu
conţine cerinţele de accesibilitate, previzibilitate şi predictibilitate a
normei legale.
Reprezentantul Ministerului
Public pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate ca
neîntemeiată, considerând că nu există motive pentru reconsiderarea
jurisprudenţei Curţii Constituţionale. Faptul că la nivelul Secţiei civile a
Inaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie niciun judecător nu posedă certificat de
securitate, astfel încât nu se poate constitui completul de judecată,
reprezintă o problemă de aplicare a legii şi de management al instanţei
respective, iar nu o problemă de constituţionalitate. Pe de altă parte, din
examinarea procedurii de eliberare a certificatului de securitate rezultă că
există competenţe delimitate ale Serviciului Român de Informaţii şi aje
Oficiului Registrului Naţional al Informaţiilor Secrete de Stat. In ceea ce
priveşte rolul şi competenţele Consiliului Superior al Magistraturii, apreciază
că nu există elemente noi pentru a reconsidera cele statuate de Curtea
Constituţională prin Decizia nr. 1.335/2008.
CURTEA,
având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată
următoarele:
Prin Incheierea din 26 martie 2010, pronunţată în
Dosarul nr. 12.770/3/2006, Inalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Secţia
civilă şi de proprietate intelectuală a sesizat Curtea Constituţională cu
excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 2 alin. (2), art. 7, art.
25 alin. (1) şi art. 34 lit. j) din Legea nr.182/2002 privind protecţia
informaţiilor clasificate. Excepţia de neconstituţionalitate a fost
ridicată din oficiu de către instanţa de judecată, în cadrul soluţionării
recursurilor declarate împotriva Deciziei nr.1/2009 a Curţii de Apel Bucureşti
- Secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie, prin care s-au
respins ca nefondate apelurile declarate împotriva Sentinţei civile nr. 709/2007 a Tribunalului
Bucureşti, sentinţă prin care s-a admis în parte acţiunea formulată de
reclamantul Dan Costache Patriciu, a fost obligat pârâtul Serviciul Român de
Informaţii să plătească reclamantului daune morale şi s-a respins restul
pretenţiilor ca neîntemeiate.
In motivarea excepţiei
de neconstituţionalitate Inalta Curte de Casaţie
şi Justiţie - Secţia civilă şi de proprietate intelectuală arată că - deşi în
faza apelului a fost invocată aceeaşi excepţie de neconstituţionalitate, dar de
către reclamanţi, excepţie respinsă de către Curtea Constituţională prin
Decizia nr. 1.120/2008 - este necesară invocarea din oficiu a acestei excepţii,
deoarece motivarea deciziei anterioare a Curţii Constituţionale se referă doar
la chestiunea accesului părţilor la informaţiile clasificate, iar nu şi la
accesul judecătorilor cauzei la asemenea înscrisuri, invocate şi utilizate ca
probe în cursul procesului, fiind necesară rezolvarea, cu valoare de principiu,
a acestor probleme de drept.
Prin urmare, se susţine că textele de lege criticate
contravin dispoziţiilor art. 21 alin.'(3), art. 124 alin. (2), art. 125 alin.
(2) şi art. 134 alin. (2) din Constituţie, deoarece permit accesul la
informaţiile clasificate secrete de stat tuturor persoanelor, deci şi
judecătorilor, numai condiţionat de obţinerea în prealabil a unui certificat
ORNISS (Oficiul Registrului Naţional al Informaţiilor Secrete de Stat),
eliberat conform procedurii reglementate prin Hotărârea Guvernului nr.
585/2002. Aşadar, în cauza de faţă, judecătorii recursului ar putea avea acces
la aceste documente ce au stat la baza deciziei din apel numai după obţinerea
certificatului, însă, în cazul în care judecătorii cauzei solicită obţinerea
acestui certificat, persoana juridică sesizată nu are obligaţia eliberării
sale, ci doar o posibilitate în acest sens (chiar atunci când este vorba de o
autorizaţie de acces temporar la informaţii clasificate în temeiul art.36 din
Hotărârea Guvernului nr. 585/2002), posibilitate care, în speţă, ar urma să fie
evaluată tocmai de una dintre părţile litigante, cu consecinţa determinării
completului de judecată. Inalta Curte de Casaţie şi Justiţie arată, pe de-o
parte, că pentru acordarea unei autorizaţii de acces temporar este necesar să
existe, potrivit dispoziţiilor menţionate, o „situaţie de criză, o calamitate
sau un eveniment imprevizibil", iar, pe de altă parte, potrivit art. 141
din acelaşi act normativ, acordarea certificatului de securitate şi a
autorizaţiei de acces la informaţii clasificate este condiţionată de avizul
autorităţii desemnate de securitate; or, potrivit art. 152 alin. (1) lit. a)
din Hotărârea Guvernului nr. 585/2002, în cazul judecătorilor, deşi nu se menţionează
expres, această autoritate nu poate fi, prin eliminare, decât Serviciul Român
de Informaţii.
Pe de altă parte, persoana juridică sesizată are
obligaţia verificării onestităţii şi profesionalismului judecătorilor
solicitanţi. Or, arată autorul excepţiei de neconstituţionalitate, „se pune
problema dacă o atare verificare efectuată cu privire la magistraţi de o
instituţie din afara puterii judecătoreşti intră în coliziune cu prevederile
constituţionale referitoare la competenţa şi rolul Consiliului Superior al
Magistraturii." Astfel, pe de-o parte, analiza conduitei profesionale şi
chiar personale a judecătorilor este dată prin Constituţie în competenţa
Consiliului Superior al Magistraturii, iar, pe de altă parte, una dintre
componentele esenţiale ale conduitei profesionale a judecătorilor o constituie
respectarea obligaţiei de confidenţialitate a lucrărilor care au acest
caracter. Precizează că în cadrul Secţiei civile şi de proprietate intelectuală
a Inaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie nu există decât un singur judecător care
posedă certificat ORNISS.
Mai susţine Inalta Curte de Casaţie şi Justiţie -
Secţia civilă şi de proprietate intelectuală că obligarea obţinerii
certificatului ORNISS de către judecătorii unei cauze are drept consecinţă
determinarea componenţei completului de judecată, ceea ce echivalează cu
încălcarea dispoziţiilor constituţionale ce garantează dreptul la un proces
echitabil, egalitatea în faţa legii şi imparţialitatea justiţiei.
Totodată, Inalta Curte de Casaţie şi Justiţie susţine
că, fără a nega dreptul statului de a stabili exigenţe sporite în acordarea
accesului la informaţii clasificate pentru raţiuni de siguranţă naţională, totuşi este necesar a se
clarifica - prin controlul de constituţionalitate - dacă aplicarea întocmai a dispoziţiilor
legale care prevăd aceste exigenţe poate asigura egalitatea în faţa legii şi
dreptul la un proces echitabil în cazul în care o persoană fizică sau juridică
se plânge tocmai de nelegalitatea obţinerii unor informaţii prezumate având
acest caracter, în contra persoanei juridice de care depinde accesul la
respectivele informaţii. Accesul tuturor părţilor la un proces echitabil
trebuie să fie privit atât din perspectiva judecăţii efectuate de o instanţă
imparţială, cât şi din cea a egalităţii armelor, care presupune ca toate
părţile să îşi poată face apărările în cunoştinţă de cauză şi să poată
administra probele ori să poată avea acces la probe astfel încât să nu se
creeze un dezavantaj net în favoarea uneia dintre ele. Invocă în acest sens
hotărârile Curţii Europene a Drepturilor Omului date în cauzele Dombo BeheerB.V. contra Olandei, 1993, si
Feldbrugge contra Olandei, 1986.
Potrivit prevederilor art. 30
alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată
preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului
Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de
neconstituţionalitate.
Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului,
Guvernul şi Avocatul
Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere
asupra excepţiei de neconstituţionalitate.
CURTEA,
examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de
judecătorul-raportor, susţinerile părţilor prezente, concluziile procurorului,
dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi
Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:
Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este
competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi
ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să
soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.
Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl
constituie prevederile art. 2 alin. (2), art. 7, art. 25 alin. (1) şi art. 34
lit. j) din Legea nr. 182/2002 privind protecţia informaţiilor clasificate,
publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 248 din 12 aprilie 2002. Ca urmare a modificărilor survenite
prin Legea nr. 268/2007 pentru completarea art. 7 din Legea nr. 182/2002
privind protecţia informaţiilor clasificate, publicată în Monitorul Oficial al
României, Partea I, nr. 678 din 4 octombrie 2007, textele de lege criticate au
următorul cuprins:
- Art. 2 alin. (2): „Accesul
la informaţiile clasificate este permis numai în cazurile, în condiţiile şi
prin respectarea procedurilor prevăzute de lege.";
- Art. 7: „(1) Persoanele
care vor avea acces la informaţii clasificate secrete de stat vor fi
verificate, în prealabil, cu privire la onestitatea şi profesionalismul lor,
referitoare la utilizarea acestor informaţii.
(2) Pentru candidaţii
la funcţii publice ce implică lucrul cu asemenea informaţii, precum şi
competenţa de a autoriza accesul la astfel de informaţii, verificarea este
anterioară numirii în acele funcţii şi se solicită obligatoriu de autoritatea
de învestire.
(3) Procedurile de
verificare sunt cele obligatorii pentru persoanele care lucrează în cadrul
Autorităţii Naţionale de Securitate, care gestionează informaţii NATO, potrivit
echivalenţelor nivelurilor de secretizare prevăzute prin prezenta lege.
(4) Accesul la informaţii clasificate ce constituie
secret de stat, respectiv secret de serviciu, potrivit art. 15 lit. d) şi e),
este garantat, sub condiţia validării alegerii sau numirii şi a depunerii
jurământului, pentru următoarele categorii de persoane:
a) Preşedintele României;
b) primul-ministru;
c) miniştri;
d) deputaţi;
e) senatori,
care, în concordanţă
cu atribuţiile specifice, sunt îndreptăţite să aibă acces la informaţiile
clasificate fără îndeplinirea procedurilor prevăzute la alin. (1)-(3), respectiv la art. 28, în baza unor
proceduri interne ale instituţiilor din care aceştia fac parte, avizate de
Oficiul Registrului Naţional al Informaţiilor Secrete de Stat, după ce au luat
cunoştinţă de responsabilităţile ce le revin privind protecţia informaţiilor
clasificate şi au semnat angajamentul scris de păstrare a secretului prevăzut
la art. 36 alin. (3).";
- Art. 25 alin. (1): „Coordonarea
generală a activităţii şi controlul măsurilor privitoare la protecţia
informaţiilor secrete de stat se realizează de către unitatea specializată din
cadrul Serviciului Român de Informaţii.";
-Art. 34 lit. j): „In
vederea coordonării activităţii şi exercitării controlului asupra măsurilor
privitoare la protecţia informaţiilor clasificate din sfera sa de competenţă,
Serviciul Român de Informaţii are următoarele atribuţii principale: [...] j)
constată nerespectarea normelor privind protecţia informaţiilor clasificate şi
aplică sancţiunile contravenţionale prevăzute de lege, iar atunci când faptele
constituie infracţiuni, sesizează organele de urmărire penală."
In opinia Inaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Secţia
civilă şi de proprietate intelectuală, textele legale menţionate sunt
neconstituţionale în măsura în care, în lipsa oricărei distincţii, ele sunt
deopotrivă aplicabile şi instanţei de judecată. In acest sens, consideră că
textele invocate încalcă dispoziţiile constituţionale ale art. 16 privind
egalitatea în faţa legii, ale art. 20 referitoare la tratatele internaţionale
privind drepturile omului, ale art. 21 privind accesul liber la justiţie, ale
art. 24 privind dreptul la apărare şi ale art. 124 privind înfăptuirea
justiţiei.
Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea
constată următoarele:
I. Referitor la admisibilitatea
excepţiei de neconstituţionalitate, Curtea observă că prin Decizia nr. 1.120
din 16 octombrie 2008, publicată în Monitorul Oficial
al României, Partea I, nr. 798 din 27 noiembrie 2008,
s-a pronunţat asupra constituţionalităţii prevederilor art. 2 alin. (2), art. 7
alin. (1), art. 25 alin. (1)'şi art. 34 lit. j) din Legea nr. 182/2002 privind
protecţia informaţiilor clasificate, excepţie ridicată de Dan Costache Patriciu
şi Societatea Comercială „Rompetrol" - S.A. în acelaşi dosar, şi anume
Dosarul nr. 12.770/3/2006 al Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a III-a civilă
şi pentru cauze cu minori şi de familie. Critica de neconstituţionalitate a
constat, în esenţă, în susţinerea potrivit căreia textele de lege menţionate
încalcă dreptul la un proces echitabil, deoarece părţile nu pot avea acces la
conţinutul unor înscrisuri clasificate decât cu condiţia obţinerii
certificatului de securitate.
Cu acel prilej, Curtea a statuat - faţă de aceste
critici - că „este firesc ca Legea nr. 182/2002, având ca obiect de
reglementare protecţia informaţiilor clasificate, să conţină reguli specifice
cu privire la accesul la astfel de informaţii al anumitor persoane care au
calitatea de părţi într-un proces, respectiv cu condiţia obţinerii
certificatului de securitate, fiind necesar a fi îndeplinite, în prealabil,
cerinţele şi procedura specifică de obţinere a acestuia, prevăzute de aceeaşi
lege. De vreme ce prevederile de lege criticate nu au ca efect blocarea
efectivă şi absolută a accesului la anumite informaţii, ci îl condiţionează de
îndeplinirea anumitor paşi procedurali, etape justificate prin importanţa pe
care asemenea informaţii o poartă, nu se poate susţine încălcarea dreptului la
un proces echitabil sau a principiului unicităţii, imparţialităţii şi al
egalităţii justiţiei pentru toţi."
In aceeaşi cauză, ajunsă în faza soluţionării
recursului de către Inalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Secţia civilă şi de
proprietate intelectuală, instanţa de judecată, din oficiu, a invocat aceeaşi
excepţie de neconstituţionalitate, însă din perspectiva limitării accesului
judecătorilor, iar nu al părţilor, la informaţiile clasificate.
Prin urmare, din punct de vedere
formal, deşi este vorba despre aceeaşi excepţie de neconstituţionalitate [a
dispoziţiilor art. 2 alin. (2), art. 7 alin. (1), art. 25 alin. (1) şi art. 34 lit. j) din Legea nr. 182/2002 privind protecţia
informaţiilor clasificate], ridicată în aceeaşi cauză (în Dosarul nr.
12.770/3/2006, dar în grade diferite de jurisdicţie - apel şi recurs), Curtea
observă, pe de o parte, că autorii excepţiei de neconstituţionalitate sunt diferiţi
(părţile şi instanţa de judecată, din oficiu), iar pe de altă parte, că
motivarea acestora diferă. Astfel, instanţa de judecată, din oficiu, critică
textele de lege invocate sub aspectul limitării accesului judecătorilor cauzei
la informaţiile clasificate, invocate şi utilizate ca probe în cursul
procesului, pe când motivarea deciziei anterioare a Curţii Constituţionale se
referă strict la criticile aduse de părţi aceloraşi texte de lege, din
perspectiva limitării accesului părţilor la informaţiile clasificate.
In consecinţă, Curtea constată că excepţia de
neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 2 alin. (2), art. 7 alin. (1), art.
25 alin. (1) şi art. 34 lit. j) din Legea nr. 182/2002 privind protecţia
informaţiilor clasificate, ridicată din oficiu de către Inalta Curte de Casaţie
şi Justiţie - Secţia civilă şi de proprietate intelectuală, întruneşte
condiţiile de admisibilitate a excepţiilor de neconstituţionalitate.
II. In ceea ce priveşte conţinutul actului normativ,
Curtea observă că, potrivit art. 1 din Legea nr. 182/2002, scopul reglementării
este protecţia informaţiilor clasificate şi a surselor confidenţiale ce asigură
acest tip de informaţii, care se realizează prin instituirea sistemului
naţional de protecţie a informaţiilor. In acest sens, legea instituie
principiul potrivit căruia toate persoanele care vor
avea acces la informaţii clasificate secret de
stat vor fi verificate, în prealabil, cu privire la onestitatea şi
profesionalismul lor, referitoare la utilizarea acestor informaţii.
Pe fondul excepţiei de neconstituţionalitate, Curtea
constată că, prin Decizia nr. 1.335 din 9 decembrie 2008, publicată în
Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 29 din 15 ianuarie 2009, s-a
pronunţat asupra constituţionalităţii art. 7 alin. (1) si (4), art. 9 lit. b),
art. 15 lit. h), art. 17 lit. f), art. 22 alin. (1), art. 24 alin. (1) şi (5)
şi art. 28 din Legea nr. 182/2002 privind protecţia informaţiilor clasificate,
sub aspectul unor critici asemănătoare celor formulate şi în prezenta cauză, statuând
că acestea sunt constituţionale.
Cu acel prilej, Curtea a reţinut că textele de lege
criticate nu înlătură posibilitatea judecătorului de a avea acces la
informaţiile secrete de stat, cu respectarea regulilor de natură procedurală
prevăzute de lege. Pe de o parte, din raţiuni ce ţin de oportunitate, nu toţi
angajaţii unei instituţii trebuie să obţină certificate de securitate, iar pe
de altă parte, magistraţii acreditaţi să deţină, să aibă acces şi să lucreze cu
informaţii clasificate, deşi întrunesc exigenţele de numire şi profesare a
funcţiei pe care o ocupă, în acord cu dispoziţiile Legii nr. 303/2004 privind
Statutul judecătorilor şi procurorilor, sunt evaluaţi numai din perspectiva
onestităţii şi profesionalismului referitoare la utilizarea acestor informaţii.
Aşa fiind, nu poate fi pus semnul egalităţii între criteriile de numire în
funcţia de magistrat şi cele necesare obţinerii autorizaţiilor de acces la
informaţii clasificate, mai cu seamă că pentru acestea din urmă accesul este
limitat de respectarea principiului necesităţii de a cunoaşte, având în vedere
aspectele de vulnerabilitate sau ostilitate ca urmare a unor stări preexistente
(cum ar fi mediul de relaţii, locul de muncă anterior etc), şi de loialitatea
indiscutabilă ori de caracterul, obiceiurile, relaţiile, discreţia şi modul de
viaţă ale persoanei în cauză. Este firesc să fie aşa, deoarece, în caz contrar,
există riscul creării unei breşe în sistemul naţional de protecţie a
informaţiilor clasificate, care, spre deosebire de activitatea specifică
actului de justiţie, nu poate fi acoperită prin invocarea unor cauze de
incompatibilitate ori recuzare. Ca urmare, reglementările criticate constituie
un remediu procesual pentru situaţiile în care prezumţia de onestitate sau
profesionalism al persoanei care gestionează informaţii clasificate este pusă
la îndoială.
Curtea a mai reţinut că nu
poate fi primită nici critica privind încălcarea principiilor repartizării
aleatorii a cauzelor şi continuităţii completului de judecată, formulată de
instanţa de judecată care a
invocat, din oficiu, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 28
din Legea nr. 182/2002, deoarece principiile invocate nu sunt consacrate de
Constituţie, ci de Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară. In acest
sens, Curtea Constituţională a statuat în jurisprudenţa sa, de exemplu în Decizia nr. 495 din 16 noiembrie 2004, publicată
în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 63 din 19 ianuarie 2005, că examinarea constituţionalităţii
unui text de lege are în vedere compatibilitatea acestui text cu dispoziţiile
constituţionale pretins încălcate, iar nu compararea mai multor prevederi
legale între ele şi raportarea concluziei ce ar rezulta din această comparaţie
la dispoziţii ori principii ale Constituţiei.
Intrucât nu au intervenit elemente noi de natură a
determina schimbarea jurisprudenţei Curţii Constituţionale, atât
considerentele, cât şi dispozitivul deciziei menţionate îşi păstrează
valabilitatea şi în prezenta cauză.
In plus, cele statuate de Curtea Constituţională prin
deciziile menţionate sunt în concordanţă cu jurisprudenţa Curţii Europene a
Drepturilor Omului. Astfel, prin Hotărârea din 9 februarie 1995 pronunţată în
Cauza Vereniging Weekblad Bluf! contra Olandei, instanţa de la Strasbourg a decis că accesul la informaţiile
publice poate fi îngrădit pentru protejarea interesului naţional, în
conformitate cu prevederile art. 10 paragraful 2 din Convenţia pentru apărarea
drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, potrivit cărora „Exercitarea
acestor libertăţi ce comportă îndatoriri şi responsabilităţi poate fi supusă
unor formalităţi, condiţii, restrângeri sau sancţiuni prevăzute de lege, care
constituie măsuri necesare, într-o societate democratică, pentru securitatea
naţională, integritatea teritorială sau siguranţa publică, apărarea ordinii şi
prevenirea infracţiunilor, protecţia sănătăţii sau a moralei, protecţia
reputaţiei sau a drepturilor altora pentru a împiedica divulgarea de informaţii
confidenţiale sau pentru a garanta autoritatea şi imparţialitatea puterii
judecătoreşti". Prin urmare, pentru a respecta
prevederile Convenţiei, îngrădirile libertăţii de
informare trebuie să îndeplinească următoarele condiţii: a) să fie prevăzute de
lege; b) să aibă un scop legitim; c) să fie necesare într-o societate
democratică. Prin Hotărârea din 8 iulie 1999, pronunţată în Cauza Surek contra Turciei, instanţa de
contencios al drepturilor omului a stabilit că este la latitudinea statului de
a decide dacă şi când este necesar ca anumite informaţii să rămână
confidenţiale şi, în consecinţă, statul are o largă marjă de apreciere în
această materie.
Or, în cazul de faţă, Curtea observă că îngrădirile
aduse accesului la informaţii sunt prevăzute de lege - Legea nr. 182/2002 -, au
un scop legitim - protecţia informaţiilor clasificate şi a surselor
confidenţiale ce asigură acest tip de informaţii, prin instituirea sistemului
naţional de protecţie a informaţiilor-, şi sunt necesare într-o societate
democratică.
In consecinţă, reglementarea criticată îndeplineşte atât
condiţiile prevăzute de art. 10 paragraful 2 din Convenţia pentru apărarea
drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, cât şi pe cele ale art. 19
paragraful 3 din Pactul internaţional cu privire la drepturile civile şi
politice, potrivit cărora „Exercitarea libertăţilor prevăzute la paragraful
2 al prezentului articol comportă îndatoriri şi răspunderi speciale. In
consecinţă, ea poate fi supusă anumitor limitări care trebuie însă stabilite în
mod expres prin lege şi care sunt necesare: a) respectării drepturilor sau
reputaţiei altora; b) apărării securităţii naţionale, ordinii publice,
sănătăţii sau moralei publice."
Totodată, Curtea observă că reglementarea criticată
respectă şi prevederile art. 7 din Acordul dintre România şi Uniunea Europeană
privind procedurile de securitate pentru schimbul de informaţii clasificate,
semnat la Bruxelles la 22 aprilie 2005, ratificat prin Legea nr. 267/2005,
publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I,
nr. 903 din 10 octombrie 2005, potrivit cărora „1.
Părţile se vor asigura că toate persoanele care, în îndeplinirea îndatoririlor
oficiale, necesită acces sau ale căror îndatoriri ori funcţii pot permite
accesul la informaţiile clasificate furnizate sau schimbate în temeiul prezentului acord sunt verificate
corespunzător înainte de a li se acorda accesul la astfel de informaţii.
2. Procedurile de
verificare vor stabili dacă o persoană poate avea acces la informaţii
clasificate, ţinând cont de loialitatea, încrederea şi onestitatea sa", precum şi pe cele ale art. 3 din Acordul dintre părţile la Tratatul
Atlanticului de Nord pentru securitatea informaţiilor, adoptat la Bruxelles la
6 martie 1997, la care România a aderat prin Legea nr. 423/2004, publicată în
Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 993 din 28 octombrie 2004, potrivit cărora „(1) Părţile se
vor asigura că toţi cetăţenii lor, care, în îndeplinirea îndatoririlor oficiale, necesită sau pot
avea acces la informaţii clasificate «CONFIDENŢIAL» (SECRET) şi de nivel
superior, sunt verificaţi corespunzător înainte de preluarea îndatoririlor.
(2) Procedurile de verificare de securitate vor fi concepute pentru a stabili dacă, ţinând cont de
loialitatea şi încrederea sa, o persoană poate avea acces la informaţii
clasificate fără ca acest lucru să constituie un risc inacceptabil de
securitate.
(3) La cerere, fiecare dintre părţi va coopera cu
celelalte părţi la realizarea procedurilor proprii de verificare de
securitate."
Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art.
146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al
art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr.
47/1992,
CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
In numele legii
DECIDE:
Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate
a prevederilor art. 2 alin. (2), art. 7, art. 25 alin. (1) şi art. 34 lit. j)
din Legea nr. 182/2002 privind protecţia informaţiilor clasificate, excepţie
ridicată, din oficiu, de Inalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Secţia civilă şi
de proprietate intelectuală în Dosarul nr. 12.770/3/2006.
Definitivă şi general obligatorie.
Pronunţată în şedinţa publică din data de 4 noiembrie 2010.
PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,
AUGUSTIN ZEGREAN
Magistrat-asistent,
Ioana Marilena Chiorean