DECIZIE Nr.
1395 din 29 octombrie 2009
referitoare la exceptia de
neconstitutionalitate a prevederilor art. 41 alin. (4) din Legea energiei
electrice nr. 13/2007
ACT EMIS DE:
CURTEA CONSTITUTIONALA
ACT PUBLICAT IN:
MONITORUL OFICIAL NR. 832 din 3 decembrie 2009
Nicolae Cochinescu - preşedinte
Aspazia Cojocaru -judecător
Acsinte Gaspar -judecător
Petre Lăzăroiu -judecător
Ion Predescu -judecător
Puskas Valentin Zoltan -judecător
Tudorel Toader -judecător
Augustin Zegrean -judecător
Antonia Constantin - procuror
Claudia-Margareta Krupenschi - magistrat-asistent
Pe rol se află soluţionarea excepţiei de
neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 41 alin. (4) din Legea energiei
electrice nr. 13/2007, excepţie ridicată de Societatea Comercială
„Daibogexim" - S.R.L, din Bumbeşti-Piţic, prin administrator Ion Duicu, în
Dosarul nr. 1.303/267/2007 al Curţii de Apel Craiova - Secţia comercială.
Dezbaterile au avut loc în şedinţa publică din 22
octombrie 2009, în prezenţa autorului excepţiei şi a reprezentantului
Ministerului Public, şi au fost consemnate în încheierea din aceeaşi dată,
când, având nevoie de timp pentru a delibera, Curtea, în conformitate cu
dispoziţiile art. 14 şi ale art. 58 alin. (3) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea
şi funcţionarea Curţii Constituţionale, a amânat pronunţarea pentru data de 29
octombrie 2009.
CURTEA,
având în vedere actele şi lucrările dosarului, reţine
următoarele:
Prin Incheierea din 14 aprilie 2009, pronunţată în
Dosarul nr. 1.303/267/2007, Curtea de Apel Craiova - Secţia
comercială a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de
neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 41 alin. (4) din Legea energiei
electrice nr. 13/2007.
Excepţia a fost ridicată de Societatea Comercială „Daibogexim"
- S.R.L, din Bumbeşti-Piţic, prin administrator Ion Duicu, într-o cauză având
ca obiect soluţionarea unui apel prin care a fost respinsă acţiunea în
revendicare şi în despăgubiri formulată de autorul excepţiei.
In motivarea excepţiei de neconstituţionalitate se susţine că textul de lege criticat instituie, în realitate, o
expropriere în afara condiţiilor stabilite de art. 44 alin. (3) din Constituţie
şi încălcând garanţiile fundamentale referitoare la proprietatea privată.
Acelaşi text este în contradicţie vădită cu un alt text - art. 16 - din chiar
aceeaşi Lege nr. 13/2007, care prevede obligaţia despăgubirii celor
prejudiciaţi. Totodată, reglementarea atacată conţine norme discriminatorii în
favoarea statului, căruia îi conferă o poziţie privilegiată în raport cu
proprietatea privată a cetăţenilor. Autorul excepţiei susţine, faţă de
considerentele exprimate de Curtea Constituţională în jurisprudenţa sa în
această materie, că „legea vorbeşte expres de constituirea unui drept de proprietate
şi nu a unui dezmembrământ" („drept de uz sau servitute"),
raţionament ce contrazice principiul „ubi lex non distinguit, nec nos
distinguere debemus".
Curtea de Apel Craiova - Secţia comercială menţionează, în cuprinsul încheierii de sesizare, că dispoziţiile
art. 41 alin. (4) din Legea nr. 13/2007 sunt neconstituţionale, fără a
argumenta însă această opinie.
Potrivit dispoziţiilor art. 30 alin. (1) din Legea nr.
47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două
Camere ale Parlamentului, Guvernului si Avocatului Poporului, pentru a-şi
formula punctele de vedere cu privire la excepţia de neconstituţionalitate
ridicată.
Guvernul apreciază că
excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată. Astfel cum a arătat Curtea
Constituţională prin Decizia nr. 276 din 24 februarie 2009, dispoziţiile art.
41 alin. (4) din Legea nr. 13/2007 nu contravin prevederilor art. 44 alin. (3)
şi ale art. 136 alin. (5) din Legea fundamentală, ci se circumscriu regimului
constituţional al proprietăţii private.
Avocatul Poporului apreciază
că dispoziţiile art. 41 alin. (4) din Legea energiei electrice nr. 13/2007 sunt
constituţionale, după cum rezultă şi din jurisprudenţa în materie a Curţii
Constituţionale, de pildă deciziile nr. 276/2009 şi nr. 805/2009.
Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de
neconstituţionalitate ridicate.
CURTEA,
examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere
ale Guvernului şi Avocatului Poporului, raportul întocmit de
judecătorul-raportor, susţinerile părţii prezente, concluziile procurorului,
dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi
Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:
Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este
competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi
ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să
soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.
Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie
dispoziţiile art. 41 alin. (4) din Legea energiei electrice nr. 13/2007,
publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 51 din 23 ianuarie
2007, având următorul conţinut:
„(4) Terenurile pe care se situează reţelele
electrice de distribuţie existente la intrarea în vigoare a prezentei legi sunt
şi rămân în proprietatea publică a statului."
Autorul excepţiei de neconstituţionalitate invocă
prevederile art. 44 alin. (3) în legătură cu interzicerea exproprierii, cu
excepţia unei cauze de utilitate publică, stabilită potrivit legii, cu dreaptă
şi prealabilă despăgubire, şi ale art. 136 alin. (5) din Constituţie, privind
caracterul inviolabil, în condiţiile legii organice, al proprietăţii private.
Analizând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea
Constituţională constată că aceasta urmează să fie respinsă ca neîntemeiată.
In jurisprudenţa sa, Curtea Constituţională a examinat
în repetate rânduri conformitatea dispoziţiilor art. 41 alin. (4) din Legea
energiei electrice nr. 13/2007 faţă de normele art. 44 şi 136 din Constituţie,
invocate de autorul prezentei excepţii de neconstituţionalitate. Chiar şi
anterior adoptării Legii nr. 13/2007, soluţia legislativă conţinută de actualul
art. 41 alin. (4) din aceasta era reglementată, fără nicio deosebire de
redactare, în fostul art. 37 alin. (4) din Legea energiei electrice nr.
318/2003, în prezent abrogată prin adoptarea noului act normativ în materie.
Astfel, cu privire la constituţionalitatea
dispoziţiilor art. 37 alin. (4) din Legea nr. 318/2003, prin raportare la art.
16, 44, 53 şi 136 din Legea fundamentală şi faţă de critici de
neconstituţionalitate ce corespund, în esenţă, celor formulate în cauza de
faţă, Curtea a pronunţat, de exemplu, Decizia nr. 72 din 26 februarie 2004,
publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 249 din 22 martie
2004, prin care a respins excepţia, pentru următoarele argumente: „Chiar dacă
prin instituirea drepturilor de uz şi servitute titularul dreptului de
proprietate suferă o îngrădire în exercitarea atributelor dreptului său, având
în vedere că pe această cale se asigură valorificarea fondului energetic - bun
public de interes naţional -, reglementarea legală în sine nu relevă nicio
contradicţie cu art. 44 alin. (3) din Constituţie referitor la expropriere. Astfel,
exercitarea drepturilor de uz şi servitute asupra proprietăţilor afectate de
capacităţile energetice, cu titlu gratuit pe toată durata existenţei acestora,
deşi are ca efect lipsirea celor interesaţi de o parte din veniturile
imobiliare, nu se traduce într-o expropriere formală şi nici într-o expropriere
de fapt, ci duce la un control al folosirii bunurilor, ceea ce nu contravine
art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi
a libertăţilor fundamentale, referitor la protecţia proprietăţii private. Este
ceea ce a statuat Curtea Europeană a Drepturilor Omului în cauza «Mellacher
şi alţii împotriva Austriei», 1989, o speţă referitoare la reglementarea
folosirii bunurilor.
De asemenea, în cauza «Sporrong şi Lonnroth împotriva
Suediei», 1982, aceeaşi Curte a arătat că, întrucât autorităţile nu au
trecut la exproprierea imobilelor petiţionarilor, aceştia puteau să-şi
folosească bunurile, să le vândă, să le lase moştenire, să le doneze sau să le
ipotecheze. Prin urmare, s-a apreciat că nu se poate asimila situaţia cu o
expropriere în fapt, deoarece, chiar dacă dreptul de proprietate a pierdut în
substanţa sa, el nu a dispărut.
In ceea ce priveşte art. 37 alin. (4) din Legea
energiei electrice nr. 318/2003, Curtea constată că acesta nu consacră trecerea
în proprietatea statului a terenurilor pe care se află reţele electrice de
distribuţie, ci prevede că acestea sunt şi rămân în proprietatea publică a
statului, instituind astfel un fine de neprimire a cererilor de retrocedare. Aşa
fiind, reglementarea legală în cauză nu relevă nicio contradicţie cu alin. (3)
al art. 44 din Constituţie, ci, dimpotrivă, este în deplină concordanţă cu art.
136 alin. (2) şi (4) din Constituţie, potrivit cărora proprietatea publică
aparţine statului şi unităţilor administrativ-teritoriale şi este
inalienabilă."
Cu referire la posibilitatea de despăgubire a
proprietarului terenului pe care se află reţele electrice de distribuţie,
Curtea a arătat, prin Decizia nr. 168 din 1 aprilie 2004, publicată în Monitorul
Oficial al României, Partea I, nr. 390 din 3 mai 2004, că, „potrivit art. 44
alin. (7) din Legea fundamentală, «dreptul de proprietate obligă la respectarea
sarcinilor privind protecţia mediului şi asigurarea bunei vecinătăţi, precum şi
la respectarea celorlalte sarcini care, potrivit legii sau obiceiului, revin
proprietarului». Aşa fiind, nimic nu împiedică persoana care a suferit un
prejudiciu, în urma operaţiunilor de realizare şi retehnologizare a
capacităţilor energetice care se execută asupra terenurilor proprietate
privată, de a solicita statului repararea pagubei produse, potrivit
dispoziţiilor dreptului comun".
Totodată, prin Decizia nr. 203 din 29 aprilie 2004,
publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 549 din 21 iunie
2004, Curtea Constituţională a reţinut că prevederile art. 37 alin. (4) din
Legea energiei electrice nr. 318/2003 se justifică prin dispoziţiile art. 136
alin. (3) din Constituţie, republicată, potrivit cărora fac obiectul exclusiv
al proprietăţii publice „[... ] şi alte bunuri stabilite de legea
organică". In aceeaşi ordine de idei, Curtea a arătat, prin Decizia
nr. 232 din 21 aprilie 2005, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea
I, nr. 533 din 23 iunie 2005, că „aparţin domeniului public construcţiile de
transport al energiei electrice, întrucât acestea sunt amplasate pe terenuri cu
destinaţii speciale, folosite în uz sau interes public. In consecinţă, aceste
terenuri sunt, conform legii, inalienabile, insesizabile şi imprescriptibile,
atât timp cât aparţin domeniului public al statului".
Pentru argumentele reţinute cu prilejul pronunţării
deciziilor indicate, Curtea, menţinând aceeaşi soluţie, a respins şi excepţia
de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 41 alin. (4) din Legea energiei
electrice nr. 13/2007, astfel cum rezultă din Decizia nr. 276 din 24 februarie
2009, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 171 din 19
martie 2009, Decizia nr. 805 din 19 mai 2009, publicată în Monitorul Oficial al
României, Partea I, nr. 501 din 21 iulie 2009, şi Decizia nr. 1.066 din 14
iulie 2009, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 540 din 4
august 2009.
Intrucât nu au intervenit elemente noi, care să conducă
la schimbarea jurisprudenţei Curţii, considerentele şi soluţia din deciziile
amintite îşi păstrează valabilitatea şi în cauza de faţă.
In plus, Curtea reţine că reglementarea dreptului de uz
şi de servitute asupra terenurilor pe care se situează reţelele electrice de
distribuţie determină, într-adevăr, restrângerea exerciţiului atributelor
dreptului de proprietate. Această limitare este însă justificată în condiţiile
art. 53 din Constituţie - Restrângerea exerciţiului unor drepturi sau al
unor libertăţi, având în vedere că, potrivit art. 16 alin. (1) şi (3) din
lege, „lucrările de realizare şi retehnologizare ale capacităţilor energetice
pentru care se acordă autorizaţii, precum şi activităţile şi serviciile pentru
care se acordă licenţe sunt de interes public", iar „drepturile de
uz şi de servitute au ca obiect utilitatea publică". Dreptul de
proprietate nu este un drept absolut, astfel că legiuitorul poate reglementa
anumite limite ale exercitării lui, atâta vreme cât acestea nu aduc atingere
existenţei dreptului, sunt necesare într-o societate democratică şi sunt proporţionale
cu situaţiile care le-au determinat, fiind aplicabile în mod nediscriminatoriu
tuturor persoanelor aflate în aceeaşi situaţie.
Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art.
146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al
art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu majoritate
de voturi,
CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
In numele legii
DECIDE:
Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de
neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 41 alin. (4) din Legea energiei
electrice nr. 13/2007, excepţie ridicată de Societatea Comercială
„Daibogexim" - S.R.L, din Bumbeşti-Piţic, prin administrator Ion Duicu, în
Dosarul nr. 1.303/267/2007 al Curţii de Apel Craiova - Secţia comercială.
Definitivă şi general obligatorie.
Pronunţată în şedinţa publică din data de 29 octombrie
2009.
PREŞEDINTE,
NICOLAE COCHINESCU
Magistrat-asistent,
Claudia-Margareta Krupenschi