DECIZIE   Nr. 1199 din 30 septembrie 2010

referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 298 alin. (2) ultima liniuta din Legea nr. 53/2003 - Codul muncii

ACT EMIS DE: CURTEA CONSTITUTIONALA

ACT PUBLICAT IN: MONITORUL OFICIAL  NR. 776 din 19 noiembrie 2010

Augustin Zegrean                        - preşedinte

Aspazia Cojocaru                       - judecător

Acsinte Gaspar                           - judecător

Petre Lăzăroiu                            - judecător

Mircea Ştefan Minea                  - judecător

Iulia Antoanella Motoc               - judecător

Ion Predescu                              -judecător

Puskas Valentin Zoltan               - judecător

Tudorel Toader                          -judecător

Benke Karoly                            - magistrat-asistent

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Simona Ricu.

Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 298 alin. (2) ultima liniuţă din Legea nr. 53/2003 - Codul muncii, excepţie ridicată de Societatea Comercială „Petrom" - S.A. Bucureşti în Dosarul nr. 8.571/30/2008 al Curţii de Apel Timişoara - Secţia litigii de muncă şi asigurări sociale.

La apelul nominal se constată lipsa părţilor, faţă de care procedura de citare a fost legal îndeplinită.

Reprezentantul Ministerului Public solicită respingerea excepţiei de neconstituţionalitate, invocând jurisprudenţa Curţii Constituţionale.

CURTEA,

având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:

Prin Incheierea din 26 ianuarie 2010, pronunţată în Dosarul nr. 8.571/30/2008, Curtea de Apel Timişoara - Secţia litigii de muncă şi asigurări sociale a sesizat Curtea Constituţionala cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 298 alin.' (2) ultima liniuţă din Legea nr. 53/2003 - Codul muncii, excepţie ridicată de Societatea Comercială „Petrom" - S.A. Bucureşti într-o cauză având ca obiect pretenţii băneşti.

In motivarea excepţiei de neconstituţionalitate se apreciază, în esenţă, că textul de lege criticat, prin formularea sa imprecisă, poate fidica dificultăţi de interpretare şi aplicare a legii. In acest sens, autorii fac referire la normele procedurale aplicabile în speţele lor, care au ca obiect conflicte de muncă, arătând că art. 298 alin. (2) ultima liniuţă din Codul muncii nu este în măsură să clarifice care dintre acestea urmează să se aplice. Astfel, se arată că prevederile art. 72 din Legea nr. 168/1999 privind soluţionarea conflictelor de muncă sunt diferite de cele ale art. 284 din Codul muncii, care reglementează aceeaşi materie, respectiv instanţa competentă să soluţioneze aceste conflicte. Cu toate că, din perspectiva principiilor de aplicare a legii în timp, în speţă ar trebui să fie incidente reglementările mai noi, respectiv cele ale Codului muncii, caracterul special pe care îl are Legea nr. 168/1999 faţă de dreptul comun în materie, reglementat de Codul muncii, poate conduce la o concluzie contrară, potrivit căreia incidente ar fi dispoziţiile legii speciale. Toate aceste argumente duc la concluzia ca prevederile art. 298 alin. (2) ultima liniuţă din Codul muncii încalcă principiul efectivitătii juridice, consacrat de Curtea Europeană a Drepturilor Omului. In plus faţă de acestea, autorul excepţiei consideră că, prin dispoziţiile art. 62 alin. (1) şi art. 63 alin. (3) din Legea nr. 24/2000 privind normele de'tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, legiuitorul a impus   cu   caracter  imperativ  abrogarea   expresă  directă, excluzând, prin urmare, abrogarea implicită. Acest mod de abordare a fost determinat atât pentru a asigura coerenţa sistemului legislativ, cât şi pentru a asigura eficacitatea principiului separaţiei puterilor în stat, întrucât nu permite judecătorului să legifereze expres unde legiuitorul a tăcut, respectiv să constate abrogarea, deşi legiuitorul nu a făcut-o. Nerespectarea prevederilor Legii nr. 24/2000 prin reglementarea unei norme care are un efect abrogator implicit, precum textul de lege criticat, are semnificaţia încălcării art. 1 alin. (5) din Constituţie, care prevede obligativitatea respectării Constituţiei şi a legilor, obligaţie căreia trebuie să i se supună inclusiv Parlamentul, întrucât textul constituţional nu face nicio distincţie cu privire la destinatarii normei.

Curtea de Apel Timişoara - Secţia litigii de muncă şi asigurări sociale apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată.

Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului' şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate.

Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul şi Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:

Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze prezenta excepţie.

Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 298 alin. (2) ultima liniuţă din Codul muncii, dispoziţii care au următorul conţinut: „Pe data intrării în vigoare a prezentului cod se abrogă: [...]

- orice alte dispoziţii contrare."

In opinia autorului excepţiei de neconstituţionalitate, prevederile legale criticate contravin dispoziţiilor art. f alin. (4) şi (5) privind separaţia puterilor în stat şi supremaţia Constituţiei şi a legilor, celor ale art. 73 alin. (3) lit. p) privind reglementarea, prin lege organică, a raporturilor de muncă, sindicatelor, patronatelor şi protecţiei sociale şi ale art. 79 alin. (1) din Constituţie privind rolul Consiliului Legislativ.

Prin mai multe decizii, Curtea s-a pronunţat asupra unor critici identice de neconstituţionalitate. Spre' exemplu, prin Decizia nr. 1.017 din 7 iulie 2009, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 567 din 14 august 2009, Curtea a constatat că „întreaga motivare a acesteia se referă la modul de interpretare şi aplicare în timp a două legi organice, şi anume Codul muncii şi Legea nr. 168/1999 privind soluţionarea conflictelor de muncă. [...]

Or, Curtea reţine că problemele ce ţin de aplicarea legii, respectiv luarea deciziei asupra incidenţei în cauză a unor texte de lege, revin instanţei de judecată, potrivit dispoziţiilor art. 126 alin. (1) din Constituţie, care prevede că «justiţia se realizează prin Inalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi prin celelalte instanţe judecătoreşti stabilite de lege», iar nu instanţei de contencios constituţional. Astfel, instanţa de judecată este cea care poate dispune de instrumentele necesare pentru a decide care dintre legile puse în discuţie sunt incidente, folosind toate principiile de interpretare a legii. Decizia instanţei de judecată poate fi atacată la instanţa superioară, iar, în cazul în care practica judiciară vădeşte o interpretare neunitară, Constituţia, prin art. 126 alin. (3), dă Inaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, iar nu Curţii Constituţionale, competenţa de a stabili interpretarea şi aplicarea unitară a legii de către celelalte instanţe judecătoreşti. Eventualele necorelări de ordin legislativ dintre dispoziţiile Legii nr. 168/1999 şi cele ale Legii nr. 53/2003 - Codul muncii nu pot forma obiect al controlului de constituţionalitate şi nici nu pot fi invocate drept argument în sprijinul susţinerii neconstituţionalităţii unor reglementări. Examinarea acestora nu intră în sfera de competenţă a Curţii Constituţionale, ci în competenţa exclusivă a Parlamentului de a interveni pe calea unor modificări, completări sau abrogări pentru a asigura ordinea juridică necesară.

Curtea Constituţională nu poate fi transformată în legiuitor pozitiv, ci trebuie să-şi limiteze rolul la cel de legiuitor negativ, având doar competenţa de a lipsi de efecte juridice legile neconstituţionale.

De asemenea, Curtea reţine că atribuţiile sale privind analiza conformităţii unor texte de lege cu Constituţia nu se pot extinde şi asupra aspectelor ce ţin de respectarea normelor de tehnică legislativă, atât timp cât aceste norme nu au relevanţă în plan constituţional".

Intrucât nu au survenit elemente noi, care să determine reconsiderarea jurisprudenţei în materie, considerentele şi soluţia deciziei menţionate îşi păstrează valabilitatea şi în cauza de fată.

Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992,

CURTEA  CONSTITUŢIONALĂ

In numele legii

DECIDE:

Respinge ca inadmisibilă excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 298 alin. (2) ultima liniuţă din Legea nr. 53/2003 - Codul muncii, excepţie ridicată de Societatea Comercială „Petrom" - S.A. Bucureşti în Dosarul nr. 8.571/30/2008 al Curţii de Apel Timişoara - Secţia litigii de muncă şi asigurări sociale.

Definitivă şi general obligatorie.

Pronunţată în şedinţa publică din data de 30 septembrie 2010.

PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,

AUGUSTIN ZEGREAN

Magistrat-asistent,

Benke Karoly