DECIZIE Nr.
1199 din 30 septembrie 2010
referitoare la exceptia de
neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 298 alin. (2) ultima liniuta din
Legea nr. 53/2003 - Codul muncii
ACT EMIS DE:
CURTEA CONSTITUTIONALA
ACT PUBLICAT IN:
MONITORUL OFICIAL NR. 776 din 19 noiembrie 2010
Augustin Zegrean - preşedinte
Aspazia
Cojocaru - judecător
Acsinte Gaspar - judecător
Petre Lăzăroiu - judecător
Mircea Ştefan Minea - judecător
Iulia Antoanella Motoc - judecător
Ion Predescu -judecător
Puskas Valentin Zoltan
- judecător
Tudorel Toader -judecător
Benke Karoly -
magistrat-asistent
Cu participarea reprezentantului Ministerului Public,
procuror Simona Ricu.
Pe rol se află soluţionarea excepţiei de
neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 298 alin. (2) ultima liniuţă din
Legea nr. 53/2003 - Codul muncii, excepţie ridicată de Societatea Comercială
„Petrom" - S.A. Bucureşti în Dosarul nr. 8.571/30/2008 al Curţii de Apel
Timişoara - Secţia litigii de muncă şi asigurări sociale.
La apelul nominal se constată lipsa părţilor, faţă de
care procedura de citare a fost legal îndeplinită.
Reprezentantul Ministerului Public solicită respingerea
excepţiei de neconstituţionalitate, invocând jurisprudenţa Curţii
Constituţionale.
CURTEA,
având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată
următoarele:
Prin Incheierea din 26 ianuarie 2010, pronunţată în
Dosarul nr. 8.571/30/2008, Curtea de Apel Timişoara - Secţia litigii de muncă şi asigurări sociale a
sesizat Curtea Constituţionala cu excepţia de neconstituţionalitate a
dispoziţiilor art. 298 alin.' (2) ultima liniuţă din Legea nr. 53/2003 - Codul
muncii, excepţie ridicată de Societatea Comercială
„Petrom" - S.A. Bucureşti într-o cauză având ca obiect pretenţii băneşti.
In motivarea excepţiei de neconstituţionalitate se apreciază, în esenţă, că textul de lege criticat, prin
formularea sa imprecisă, poate fidica dificultăţi de interpretare şi aplicare a
legii. In acest sens, autorii fac referire la normele procedurale aplicabile în
speţele lor, care au ca obiect conflicte de muncă, arătând că art. 298 alin.
(2) ultima liniuţă din Codul muncii nu este în măsură să clarifice care dintre
acestea urmează să se aplice. Astfel, se arată că prevederile art. 72 din Legea
nr. 168/1999 privind soluţionarea conflictelor de muncă sunt diferite de cele
ale art. 284 din Codul muncii, care reglementează aceeaşi materie, respectiv
instanţa competentă să soluţioneze aceste conflicte. Cu toate că, din
perspectiva principiilor de aplicare a legii în timp, în speţă ar trebui să fie
incidente reglementările mai noi, respectiv cele ale Codului muncii, caracterul
special pe care îl are Legea nr. 168/1999 faţă de dreptul comun în materie,
reglementat de Codul muncii, poate conduce la o concluzie contrară, potrivit
căreia incidente ar fi dispoziţiile legii speciale. Toate aceste argumente duc
la concluzia ca prevederile art. 298 alin. (2) ultima liniuţă din Codul muncii
încalcă principiul efectivitătii juridice, consacrat de Curtea Europeană a
Drepturilor Omului. In plus faţă de acestea, autorul excepţiei consideră că,
prin dispoziţiile art. 62 alin. (1) şi art. 63 alin. (3) din Legea nr. 24/2000
privind normele de'tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative,
legiuitorul a impus cu caracter imperativ abrogarea expresă directă, excluzând, prin urmare, abrogarea
implicită. Acest mod de abordare a fost determinat atât pentru a asigura
coerenţa sistemului legislativ, cât şi pentru a asigura eficacitatea
principiului separaţiei puterilor în stat, întrucât nu permite judecătorului să
legifereze expres unde legiuitorul a tăcut, respectiv să constate abrogarea,
deşi legiuitorul nu a făcut-o. Nerespectarea prevederilor Legii nr. 24/2000
prin reglementarea unei norme care are un efect abrogator implicit, precum textul
de lege criticat, are semnificaţia încălcării art. 1 alin. (5) din Constituţie,
care prevede obligativitatea respectării Constituţiei şi a legilor, obligaţie
căreia trebuie să i se supună inclusiv Parlamentul, întrucât textul
constituţional nu face nicio distincţie cu privire la destinatarii normei.
Curtea de Apel Timişoara - Secţia litigii de muncă
şi asigurări sociale apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este
neîntemeiată.
Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr.
47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două
Camere ale Parlamentului, Guvernului' şi Avocatului Poporului, pentru a-şi
exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate.
Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului,
Guvernul şi Avocatul
Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere
asupra excepţiei de neconstituţionalitate.
CURTEA,
examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de
judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate,
raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine
următoarele:
Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este
competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi
ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să
soluţioneze prezenta excepţie.
Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl
constituie dispoziţiile art. 298 alin. (2) ultima liniuţă din Codul muncii,
dispoziţii care au următorul conţinut: „Pe data intrării în vigoare a
prezentului cod se abrogă: [...]
- orice alte dispoziţii contrare."
In opinia autorului excepţiei de neconstituţionalitate,
prevederile legale criticate contravin dispoziţiilor art. f alin. (4) şi (5)
privind separaţia puterilor în stat şi supremaţia Constituţiei şi a legilor,
celor ale art. 73 alin. (3) lit. p) privind reglementarea, prin lege organică,
a raporturilor de muncă, sindicatelor, patronatelor şi protecţiei sociale şi
ale art. 79 alin. (1) din Constituţie privind rolul Consiliului Legislativ.
Prin mai multe decizii, Curtea s-a pronunţat asupra
unor critici identice de neconstituţionalitate. Spre' exemplu, prin Decizia nr.
1.017 din 7 iulie 2009, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 567 din 14 august 2009, Curtea a
constatat că „întreaga motivare a acesteia se referă la modul de interpretare
şi aplicare în timp a două legi organice, şi anume Codul muncii şi Legea nr.
168/1999 privind soluţionarea conflictelor de muncă. [...]
Or, Curtea reţine că problemele ce ţin de aplicarea
legii, respectiv luarea deciziei asupra incidenţei în cauză a unor texte de
lege, revin instanţei de judecată, potrivit dispoziţiilor art. 126 alin. (1)
din Constituţie, care prevede că «justiţia se realizează prin Inalta Curte
de Casaţie şi Justiţie şi prin celelalte instanţe judecătoreşti stabilite de
lege», iar nu instanţei de contencios constituţional. Astfel, instanţa de
judecată este cea care poate dispune de instrumentele necesare pentru a decide
care dintre legile puse în
discuţie sunt incidente, folosind toate principiile de interpretare a legii.
Decizia instanţei de judecată poate fi atacată la instanţa superioară, iar, în
cazul în care practica judiciară vădeşte o interpretare neunitară, Constituţia,
prin art. 126 alin. (3), dă Inaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, iar nu Curţii
Constituţionale, competenţa de a stabili interpretarea şi aplicarea unitară a
legii de către celelalte instanţe judecătoreşti. Eventualele necorelări de
ordin legislativ dintre dispoziţiile Legii nr. 168/1999 şi cele ale Legii nr.
53/2003 - Codul muncii nu pot forma obiect al controlului de
constituţionalitate şi nici nu pot fi invocate drept argument în sprijinul
susţinerii neconstituţionalităţii unor reglementări. Examinarea acestora nu
intră în sfera de competenţă a Curţii Constituţionale, ci în competenţa
exclusivă a Parlamentului de a interveni pe calea unor modificări, completări sau abrogări pentru a asigura ordinea
juridică necesară.
Curtea Constituţională nu poate fi transformată în
legiuitor pozitiv, ci trebuie să-şi limiteze rolul la cel de legiuitor negativ,
având doar competenţa de a lipsi de efecte juridice legile neconstituţionale.
De asemenea, Curtea reţine că atribuţiile sale privind
analiza conformităţii unor texte de lege cu Constituţia nu se pot extinde şi
asupra aspectelor ce ţin de respectarea normelor de tehnică legislativă, atât
timp cât aceste norme nu au relevanţă în plan constituţional".
Intrucât nu au survenit elemente noi, care să determine
reconsiderarea jurisprudenţei în materie, considerentele şi soluţia deciziei
menţionate îşi păstrează valabilitatea şi în cauza de fată.
Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie,
al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr.
47/1992,
CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
In numele legii
DECIDE:
Respinge ca inadmisibilă excepţia de
neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 298 alin. (2) ultima liniuţă din
Legea nr. 53/2003 - Codul muncii, excepţie ridicată de Societatea Comercială
„Petrom" - S.A. Bucureşti în Dosarul nr. 8.571/30/2008 al Curţii de Apel
Timişoara - Secţia litigii de muncă şi asigurări sociale.
Definitivă şi general obligatorie.
Pronunţată în şedinţa publică din data de 30 septembrie
2010.
PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,
AUGUSTIN ZEGREAN
Magistrat-asistent,
Benke Karoly