Anunţă-mă când se modifică Fişă act Comentarii (0) Trimite unui prieten Tipareste act

Decizia Nr.1196 din 20.09.2011

referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 127 alin. (1) din Legea nr. 31/1990 privind societăţile comerciale
ACT EMIS DE: Curtea Constitutionala
ACT PUBLICAT ÎN MONITORUL OFICIAL NR. 65 din 26 ianuarie 2012

SmartCity1

Augustin Zegrean - preşedinte
Aspazia Cojocaru - judecător
Acsinte Gaspar - judecător
Petre Lăzăroiu - judecător
Mircea Ştefan Minea - judecător
Iulia Antoanella Motoc - judecător
Ion Predescu - judecător
Tudorel Toader - judecător
Mihaela Senia Costinescu - magistrat-asistent-şef

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Carmen-Cătălina Gliga.Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 127 alin. (1) din Legea nr. 31/1990 privind societăţile comerciale, excepţie ridicată de Societatea Comercială „Ferma Stupini UTB“ - S.A. din Braşov în Dosarul nr. 8.972/62/2009 al Tribunalului Braşov - Secţia comercială şi de contencios administrativ şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 3.886D/2010.La apelul nominal lipsesc părţile, faţă de care procedura de citare a fost legal îndeplinită.Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate ca neîntemeiată.CURTEA,având în vedere actele şi lucrările dosarului, reţine următoarele:Prin Încheierea din 8 septembrie 2010, pronunţată în Dosarul nr. 8.972/62/2009, Tribunalul Braşov - Secţia comercială şi de contencios administrativ a sesizat Curtea Constituţională cu soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 127 alin. (1) din Legea nr. 31/1990 privind societăţile comerciale.Excepţia a fost ridicată de Societatea Comercială „Ferma Stupini UTB“ - S.A. din Braşov într-o cauză având ca obiect o acţiune în anulare a hotărârii adunării generale a acţionarilor.În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul acesteia susţine că dispoziţiile legale criticate restrâng în mod nejustificat accesul unei societăţi la mediul de afaceri şi posibilitatea persoanei juridice de a-şi realiza scopul economic.Tribunalul Braşov - Secţia comercială şi de contencios administrativ îşi exprimă opinia în sensul netemeiniciei excepţiei de neconstituţionalitate.În conformitate cu dispoziţiile art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi formula punctele de vedere cu privire la excepţia de neconstituţionalitate.Avocatul Poporului a transmis punctul său de vedere cu Adresa nr. 10.864 din 27 octombrie 2010, înregistrată la Curtea Constituţională cu nr. 15.475 din 29 octombrie 2010, şi apreciază că dispoziţiile criticate sunt constituţionale.Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere cu privire la excepţia de neconstituţionalitate.CURTEA,examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie prevederile art. 127 alin. (1) din Legea nr. 31/1990 privind societăţile comerciale, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1.066 din 17 noiembrie 2004, care au următorul conţinut: „Acţionarul care, într-o anumită operaţiune, are, fie personal, fie ca mandatar al unei alte persoane, un interes contrar aceluia al societăţii, va trebui să se abţină de la deliberările privind acea operaţiune.“În opinia autorului excepţiei de neconstituţionalitate, prevederile legale criticate contravin dispoziţiilor constituţionale cuprinse în art. 16 - Egalitatea în drepturi şi art. 45 - Libertatea economică.Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constată că, în principiu, acţionarii exercită dreptul lor de vot în adunarea generală proporţional cu numărul acţiunilor pe care le posedă. Pentru a-şi exercita acest drept, acţionarii trebuie să facă dovada calităţii lor, potrivit dispoziţiilor legale. Pentru protejarea voinţei sociale (dreptul de vot al acţionarului are o funcţie socială), Legea nr. 31/1990 instituie anumite restricţii în privinţa exercitării acestui drept. Aceste restricţii se referă la votul acţionarilor care au calitatea de membri ai consiliului de administraţie, directoratului sau consiliului de supraveghere (art. 126 din lege), conflictul de interese dintre acţionar şi societate (art. 127 din lege) şi la cesiunea dreptului de vot (art. 128 din lege).Astfel, în măsura în care dreptul de vot al acţionarului are o funcţie socială, interdicţia aplicabilă acestuia de a vota în privinţa unor probleme în care interesul său personal prevalează este nu numai justificată, dar şi necesară realizării scopului în care a fost constituită societatea, affectio societatis, şi anume intenţia care îi animă pe asociaţi să colaboreze la desfăşurarea activităţii comerciale care face obiectul societăţii, intenţie care trebuie să se fundamenteze pe o convergenţă de interese - obţinerea şi împărţirea profitului, şi pe suportarea tuturor riscurilor pe care le implică activitatea comercială.În cazul unui conflict de interese între un asociat şi societate, asociatul trebuie să se abţină de la deliberarea privind operaţia în cauză, în caz contrar el răspunzând pentru daunele produse societăţii, dacă fără votul său nu s-ar fi obţinut majoritatea necesară adoptării respectivei hotărâri. Aşa fiind, Curtea constată că dispoziţiile art. 127 alin. (1) din Legea nr. 31/1990 constituie o cerinţă deontologică aplicabilă tuturor tipurilor de societate şi constituie transpunerea la nivelul legii a prevederilor constituţionale cuprinse în art. 57 referitoare la exercitarea cu bună-credinţă a drepturilor şi libertăţilor persoanei.Mai mult, Curtea reţine că reglementarea unor interdicţii, în anumite condiţii expres şi limitativ prevăzute de lege, cu privire la dreptul de vot al acţionarilor în cadrul adunărilor generale nu constituie măsuri discriminatorii în defavoarea lor şi nici restrângeri ale libertăţii economice, aşa cum consideră autorul excepţiei, ci reprezintă exclusiv o garanţie a asigurării echilibrului între persoane cu interese contrare, prin determinarea cadrului legal de exercitare a drepturilor lor legitime.Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A. d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992,CURTEA CONSTITUŢIONALĂÎn numele legiiDECIDE:Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 127 alin. (1) din Legea nr. 31/1990 privind societăţile comerciale, excepţie ridicată de Societatea Comercială „Ferma Stupini UTB“ - S.A. din Braşov în Dosarul nr. 8.972/62/2009 al Tribunalului Braşov - Secţia comercială şi de contencios administrativ.Definitivă şi general obligatorie.Pronunţată în şedinţa publică din data de 20 septembrie 2011.PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,AUGUSTIN ZEGREANMagistrat-asistent-şef,Mihaela Senia Costinescu

SmartCity5

COMENTARII la Decizia 1196/2011

Momentan nu exista niciun comentariu la Decizia 1196 din 2011
Comentarii la alte acte
ANONIM a comentat Decretul 139 2005
    HIRE A GENUINE HACKER TO RECOVER YOUR LOST FUNDS Hello everyone, The Cryptocurrency world is very volatile and a lot of individuals have lost their crypto assets to online scams . I was also a victim. Last October I was contacted by a broker who convinced me to invest in Crypto. I made an initial investment of € 875,000. I followed their instructions. For TWO months now I have been trying to contact them all day, but I got no response. God is so kind. I followed a broadcast that teaches on how these recovery experts called THE HACK ANGELS RECOVERY EXPERT. Help individuals recover their lost funds back. I contacted the email provided for consultation, to help me recover my funds. I contacted them. These cryptocurrency recovery experts saved my life by helping me recover all my losses in just nine hours. I provided necessary requirements and relative information to complete the successful recovery of my crypto funds. I was filled with joy asI got my everything back. I really can't tell how happy I am. I said I will not hold this to myself but share it to the public so that all scammed victims can get their funds back, you can contact them today through their hotline at: WhatsApp +1(520)200-2320) (support@thehackangels.com). (www.thehackangels.com) If you're in London, you can even visit them in person at their office located at 45-46 Red Lion Street, London WC1R 4PF, UK. They’re super helpful and really know their stuff! Don’t hesitate to reach out if you need help.

ANONIM a comentat Raport 1937 2021
    Obțineți creditul în 24 de ore În calitate de client al LOPEZ GROUP FINANZAS, vă recomand pentru toate nevoile dumneavoastră de finanțare la cota de 2%. Pentru cei dintre voi care au nevoie de un împrumut, nu ezitați să o contactați ca mine și veți fi mulțumiți: lopezfinanzas95@gmail.com

Alte acte pe aceeaşi temă cu Decizia 1196/2011
Coduri postale Prefixe si Coduri postale din Romania Magazin si service calculatoare Sibiu