ORDONANTA Nr. 45 din 16 august 1999
pentru ratificarea Addendei la memorandumurile de finantare PHARE privind
Programul de combatere a efectelor dezastrelor cauzate de inundatii, incheiata
la Bucuresti la 24 decembrie 1998 intre Comisia Europeana si Guvernul Romaniei
ACT EMIS DE: GUVERNUL ROMANIEI
ACT PUBLICAT IN: MONITORUL OFICIAL NR. 394 din 19 august 1999
In temeiul art. 107 alin. (1) si (3) din Constitutia Romaniei si al art. 1
lit. C pct. 17 din Legea nr. 140/1999 privind abilitarea Guvernului de a emite
ordonante,
Guvernul Romaniei emite urmatoarea ordonanta:
ARTICOL UNIC
Se ratifica Addenda la memorandumurile de finantare PHARE privind Programul
de combatere a efectelor dezastrelor cauzate de inundatii, incheiata la
Bucuresti la 24 decembrie 1998 intre Comisia Europeana si Guvernul Romaniei.
p. PRIM-MINISTRU,
VICTOR BABIUC
Contrasemneaza:
Ministru delegat pe langa
primul-ministru pentru
integrare europeana,
Alexandru I. Herlea
p. Ministrul afacerilor externe,
Mihai Rasvan Ungureanu,
secretar de stat
p. Ministrul apelor, padurilor
si protectiei mediului,
Anton Vlad,
secretar de stat
p. Ministrul transporturilor,
Aleodor Francu,
secretar de stat
Ministrul lucrarilor publice
si amenajarii teritoriului,
Nicolae Noica
p. Ministrul industriei si
comertului,
Nicolae Staiculescu,
secretar de stat
Presedintele
Agentiei Nationale pentru
Stiinta, Tehnologie si Inovare,
Szabolcs Lanyi
Presedintele
Agentiei Nationale pentru
Comunicatii si Informatica,
Sergiu Stelian Iliescu
p. Secretar de stat,
seful Departamentului pentru
Administratie Publica Locala,
Ioan Onisei
Ministrul finantelor,
Decebal Traian Remes
ADDENDA*)
la memorandumurile de finantare
*) Traducere.
In cadrul asistentei financiare PHARE acordate Romaniei, addenda de mai jos
a fost alcatuita dupa cum urmeaza:
Art. 1
Natura si obiectul
Comunitatea va realoca fondurile in cadrul alocarilor prevazute in
urmatoarele memorandumuri de finantare:
___________________________________________________________________________
| Numarul |Data semnarii | Titlul |Alocarea|Sume |Alocatia |
|Programului|Memorandumului| Programului |initiala|realocate |revizuita, |
| | de finantare | | (MECU) |pentru |excluzand |
| | | | |Programul |Programul |
| | | | | de | de |
| | | | |combatere |combatere |
| | | | |a efectelor|a efectelor|
| | | | |dezastrelor|dezastrelor|
| | | | |cauzate de |cauzate de |
| | | | |inundatii |inundatii |
| | | | | II | II |
| | | | | (MECU) | (MECU) |
|___________|______________|_______________|________|___________|___________|
| RO 9502 | 3 mai 1996 |Telecomunicatii| 12,0 | 3,450 | 8,55 |
| | |si posta | | | |
| RO 9504 |29 martie 1996|Energie | 21,0 | 2,825 | 18,175 |
| | |conventionala | | | |
| RO 9602 |22 octombrie |Transferul | 8,0 | 2,730 | 5,27 |
| |1996 |de tehnologie | | | |
| | |si managementul| | | |
| | |calitatii | | | |
|___________|______________|_______________|________|___________|___________|
| TOTAL: | 41,0 | 9,005 | 31,995 |
|__________________________________________|________|___________|___________|
Art. 2
Angajamentul Comunitatii
Modificarea memorandumurilor de finantare initiale este descrisa in anexe,
care fac parte integranta din prezenta addenda.
Art. 3
Toti ceilalti termeni si conditiile acestor memorandumuri de finantare
raman neschimbate.
Art. 4
Numarul de exemplare
Prezenta addenda la memorandumurile de finantare este redactata in dublu
exemplar in limba engleza.
Art. 5
Intrarea in vigoare
Prezenta addenda la memorandumurile de finantare va intra in vigoare la
data semnarii de catre ambele parti.
Incheiata la Bucuresti la 24 decembrie 1998.
Pentru Beneficiar,
Alexandru I. Herlea,
ministru delegat pe langa
primul-ministru pentru
integrare europeana
Pentru Comunitate,
Fokion Fotiadis,
seful Delegatiei Comisiei
Europene in Romania
Anexe: - Acordul exprimat de catre responsabilii cu autorizarea programelor
(RAP)
- Dispozitii speciale
ACORDUL EXPRIMAT DE CATRE RESPONSABILII CU AUTORIZAREA
PROGRAMELOR (RAP)
Gabriel Grecu, RAP-adjunct pentru
directorul Directiei de strategie Programul RO 9502
pentru telecomunicatii Telecomunicatii si posta
Nicolae Staiculescu, RAP pentru
secretar de stat Programul RO 9504
Energie conventionala
Mihai Pusca RAP pentru
Programul RO 9602
Transferul de tehnologie si
managementul calitatii
DISPOZITII SPECIALE
1. Al II-lea program de combatere a efectelor dezastrelor cauzate de
inundatii
1.1. Obiective
Obiectivul celui de-al II-lea program de combatere a efectelor dezastrelor
cauzate de inundatii este de a contribui la restabilirea infrastructurii
economice si sociale din regiunile afectate de inundatii, ajutand astfel
Romania in continuarea procesului de transformare economica si sociala.
Programul va asigura un raspuns rapid al Uniunii Europene catre Romania.
1.2. Descrierea programului
Programul va finanta, in principal, lucrari de mica amploare in regiunile
din Romania afectate de inundatii, si anume:
- reconstructia lucrarilor de aparare impotriva inundatiilor (consolidarea
malurilor raurilor, diguri etc.);
- reabilitarea infrastructurii de transport (cai ferate, sosele, poduri
etc.);
- reconstructia unor structuri destinate serviciilor publice (retele de
distributie a gazului, retele de alimentare cu apa si canalizare, retele de
telecomunicatii, scoli, spitale etc.).
In plus, acolo unde este necesar, un numar limitat de proiecte de amploare
mai mare privind infrastructura ar putea fi finantat impreuna cu supervizarea
proiectelor respective.
Regiunile eligibile in cadrul acestui program sunt cele afectate de
inundatiile din vara anului 1998 si vor fi selectionate de Guvernul Romaniei,
de comun acord cu Comisia Europeana.
Programul va mai finanta si activitatile de urmarire si monitorizare
detaliata a programului, inclusiv controlul financiar si evaluarea impactului
programului. Acestor activitati li se va aloca un buget de 0,35 MECU.
2. Profilul financiar
Fondurile celui de-al II-lea program de combatere a efectelor dezastrelor
cauzate de inundatii vor fi de 9,005 MECU si vor fi obtinute prin realocarea
unor sume de la un numar de programe PHARE existente, dupa cum este prezentat
in tabelul de mai jos:
______________________________________________________________________________
Analiza Analiza Analiza
in la data dupa
memorandumul de 15 iulie realocarea
de finantare 1998 (ECU) la
initial programul
Program (ECU) de
combatere
a efectelor
dezastrelor
II (ECU)
______________________________________________________________________________
RO 9502 Telecomunicatii si posta
- 00 Rezerva 400.000 197.872 0
- 01 Ministerul Telecomunicatiilor 3.150.000 3.753.000 2.297.000
- 02 Activitati UMP 700.000 600.000 479.000
- 03 Romtelecom 2.750.000 1.532.528 1.022.000
- 04 Radiocomunicatii 900.000 900.000 896.000
- 05 Posta Romana 4.000.000 2.916.600 1.756.000
- 06 Control, monitorizare, evaluare 100.000 100.000 100.000
- 07 Combaterea dezastrelor - 2.000.000 2.000.000
- 08 Combaterea dezastrelor II - - 3.450.000
_____________________________________________________________________________
TOTAL: 12.000.000 12.000.000 12.000.000
_____________________________________________________________________________
RO 9504 Energie conventionala
- 01 Cooperare tehnica 10.500.000 8.824.956 6.099.956
01 - 01 Transparenta preturilor 500.000 450.000 450.000
01 - 02 Eficienta energiei 1.900.000 1.175.000 700.000
01 - 03 Energie si mediu 1.400.000 899.956 899.956
01 - 04 Siguranta aprovizionarii 1.700.000 2.200.000 1.900.000
01 - 05 Retelele energetice
europene 1.500.000 1.300.000 700.000
01 - 06 Schema de finantare
B.E.R.D. 2.500.000 2.350.000 1.000.000
01 - 07 Proiect P.N.U.D./GEF 1.000.000 450.000 450.000
- 02 Asistenta pentru infrastructura 9.500.000 9.500.000 9.500.000
- 03 Management 900.000 575.044 475.044
- 04 Control si evaluare 100.000 100.000 100.000
- 05 Combaterea dezastrelor - 2.000.000 2.000.000
- 06 Combaterea dezastrelor II - - 2.820.000
______________________________________________________________________________
TOTAL: 21.000.000 21.000.000 21.000.000
______________________________________________________________________________
RO 9602 Transferul de tehnologie si managementul calitatii
- 00 Rezerva 400.000 230.000 100.000
- 01 Asistenta tehnica 345.000 628.000 628.000
- 02 Asistenta societatilor
industriale 4.600.000 4.447.000 3.037.000
- 03 Echipamente pentru cercetare 1.000.000 1.000.000 285.000
- 04 Echipament industrial 1.000.000 1.000.000 525.000
- 05 Programe educationale 360.000 360.000 360.000
- 06 Evaluarea calitatii 250.000 250.000 250.000
- 07 UMP - costuri directe 45.000 85.000 85.000
- 08 Combaterea dezastrelor - - 2.730.000
08 - 01 Monitorizare, evaluare,
control - - 350.000
08 - 02 Lucrari - - 2.380.000
______________________________________________________________________________
TOTAL: 8.000.000 8.000.000 8.000.000
______________________________________________________________________________
3. Organizarea institutionala
Legislatia romana prevede existenta unei Comisii Guvernamentale de Aparare
Impotriva Dezastrelor. Aceasta este prezidata de primul-ministru si este
compusa din ministri din toate ministerele implicate. Legislatia prevede, de
asemenea, si existenta unui Secretariat tehnic permanent, prezidat de un reprezentant
al protectiei civile. Comisia si secretariatul coordoneaza munca a 9 comisii de
specialitate (cu secretariate tehnice permanente) pentru diferitele tipuri de
dezastre (si anume: inundatii, cutremure, accidente nucleare, explozii,
comunicatii, epidemii, accidente radioactive, de telecomunicatii). Comisia
nationala specializata in apararea impotriva dezastrelor este prezidata de
ministrul apelor, padurilor si protectiei mediului. Un grup de lucru restrans
din cadrul Secretariatului tehnic permanent al comisiei guvernamentale a fost
desemnat in mod special de catre primul-ministru drept Comitet de coordonare a
acestui program (la fel ca si in cazul programului pentru 1997); acesta se
compune din reprezentanti ai urmatoarelor institutii: Ministerul Lucrarilor
Publice si Amenajarii Teritoriului, Departamentul pentru Integrare Europeana,
Departamentul pentru Administratie Publica Locala, Ministerul Apelor, Padurilor
si Protectiei Mediului, protectia civila; comitetul se intruneste saptamanal;
un reprezentant al Comisiei Europene va fi invitat sa participe ca observator
la toate sedintele Comitetului de coordonare. Aceeasi structura duala (Comisia
Guvernamentala de Aparare Impotriva Dezastrelor si comisiile de specialitate)
este reprodusa si la nivel judetean, unde comisiile judetene sunt prezidate de
prefecti.
Autoritatile locale inainteaza cererile de proiect la nivel judetean.
Comisiile judetene asigura selectia proiectelor, iar prefectii inainteaza
propunerile de la nivel judetean catre Comitetul de coordonare. Pe baza
acestora Comitetul de coordonare pregateste o propunere pentru alocarea
fondurilor pentru proiecte. Propunerea va include, in particular, identificarea
judetelor care vor fi finantate si identificarea tuturor proiectelor cu o
previziune de buget indicativa, bazata pe o analiza de prefezabilitate pentru
fiecare proiect. Fisele de proiect (modelul, in anexa nr. 1) si o declaratie a
Autoritatii locale de implementare (modelul, in anexa nr. 2) vor fi anexate la
propunerea de alocare. Criteriile de acceptare a activitatilor propuse sunt
descrise in anexa nr. 3; proiectele care nu se conformeaza acestor criterii nu
sunt eligibile pentru finantare.
Suma totala a acestei propuneri de alocare poate depasi suma programului cu
pana la 30%, iar proiectele vor fi ordonate in functie de prioritate, astfel
incat proiectele sa poata fi automat calificate pentru finantare, in cazul in
care raman fonduri disponibile dupa elaborarea documentatiei amanuntite sau
dupa licitatie. Propunerea va fi trimisa Delegatiei CE pentru andosare.
Proiectele de fezabilitate si apoi documentele de licitatie cu specificatii
tehnice sunt elaborate de autoritatile locale de implementare si aprobate de
autoritatile romane relevante, conform legislatiei romane. Autoritatile locale
de implementare predau Comitetului de coordonare si Ministerului Finantelor
proiecte pentru finantare pe baza studiilor de fezabilitate aprobate si in
limita alocatiilor maxime de finantare a proiectelor.
Comitetul de coordonare va superviza implementarea programului. Pe baza
costurilor estimate de studiile de fezabilitate si in cazul nerespectarii
termenelor limita stabilite de comisiile judetene sau de autoritatile locale de
implementare, Comitetul de coordonare va propune realocarea fondurilor, care
vor trebui andosate de catre Delegatia CE, daca suma este diferita de evaluarea
aprobata pentru plafonul de finantare a fiecarui proiect. Ministerul Finantelor
va distribui alocatia proiectului in conformitate cu aceasta.
Procedurile de implementare, mecanismele de finantare si responsabilitatile
pentru implementarea programului sunt descrise mai jos.
4. Organizarea implementarii
4.1. Generalitati
Programul de combatere a efectelor dezastrelor cauzate de inundatii va fi
gestionat in Sistemul de implementare descentralizat (SID), cu exceptia
monitorizarii, controlului financiar si a componentelor de evaluare, care vor
fi contractate direct de catre Comisia Europeana.
Un responsabil cu autorizarea programului (RAP) va fi numit pentru acest
program.
Ministrul delegat pe langa primul-ministru pentru integrare europeana va fi
mandatat de Guvern drept singura autoritate cu drept de semnatura pentru
addenda la memorandumurile de finantare corespunzatoare programelor aratate mai
sus.
Programul va fi gestionat de Ministerul Finantelor prin Unitatea de
management a proiectului (UMP) existenta, care va colabora cu experti din
ministerele implicate, pe baza directivelor stabilite de Comitetul de
coordonare.
S-ar putea intrevedea ca UMP din cadrul Ministerului Finantelor sa fie
incorporata in cadrul noului Oficiu de plati si contractare PHARE, care este
infiintat in cadrul aceluiasi minister.
Ministerul Finantelor/UMP va gestiona fondurile primite pentru program in
conformitate cu Manualul pentru Sistemul de implementare descentralizat (SID)
al PHARE si cu Manualul pentru reglementarile de contractare si de achizitie al
PHARE, cu exceptia prevederilor de mai jos.
Pentru acest program nu va fi elaborat un plan strategic.
Pentru acest program va fi deschis separat un cont bancar in ECU, cu
dobanda, gestionat de RAP intr-un sistem de contabilitate separat. Dobanda din
acest cont va fi raportata cu regularitate Comisiei Europene si va trebui
returnata acesteia. Totusi dobanzile pot fi reinvestite in cadrul programului,
daca acest lucru este autorizat de Comisie.
Dupa semnarea addendei la memorandumurile de finantare corespunzatoare,
dupa depunerea unei cereri scrise a RAP si deschiderea unui cont bancar, va fi
efectuat un avans de 20% din programul bugetului.
Alte transferuri vor fi facute in functie de soldul bancar necesar, dupa
trimiterea de catre RAP a unei cereri scrise, impreuna cu un calendar lunar al
conventiilor, semnate sau care trebuie semnate, privind contractele pentru
lucrari care trebuie licitate sau semnate si o contabilizare a cheltuielilor
efectuate sau prevazute pentru urmatoarele 6 luni.
4.2. Conventii de alocare si reglementari specifice de achizitie
Conventiile privind finantarea proiectelor, elaborate in conformitate cu un
format standard aprobat de Comisia Europeana, vor fi semnate intre RAP si
reprezentantii autoritatilor locale de implementare, dupa ce lista proiectelor
selectate a fost andosata de Delegatia CE si dupa aprobarea conventiei de catre
presedintele din judetul respectiv. Studiul de fezabilitate aprobat - inclusiv
obiectivele, amplasarea, descrierea cuantificata, estimarea costurilor,
organizarea supervizarii si calendarul de implementare a proiectului - va fi
anexat la fiecare conventie. Conventia va specifica faptul ca Autoritatea
locala de implementare a deschis un cont bancar separat, este responsabila
pentru licitarea si contractarea lucrarilor si ca raporteaza catre Ministerul
Finantelor/UMP.
Legile romane cu privire la achizitia publica se vor aplica in cazul
tuturor proiectelor, insa proiectele trebuie sa respecte si urmatoarele
conditii:
- toate proiectele cu o valoare totala estimata de peste 50.000 ECU trebuie
acordate, respectandu-se procedura de licitatie deschisa;
- Ministerul Finantelor/UMP va asigura aparitia unor anunturi in presa
locala si nationala privind fiecare licitatie, inclusiv intr-un ziar roman,
intr-o limba comunitara, si va trimite la timp aceste anunturi ambasadelor din
Bucuresti ale statelor membre;
- in Jurnalul Oficial al UE va fi publicata o nota de informare generala cu
privire la toate proiectele propuse;
- regulile PHARE de eligibilitate si cele privind locul de origine trebuie
respectate, neaplicandu-se nici un fel de discriminare cu privire la
nationalitate;
- pentru proiectele de peste 300.000 ECU:
- Ministerul Finantelor/UMP va contracta separat supervizarea lucrarilor;
- pentru contractele de lucrari autoritatile locale de implementare vor
respecta reglementarile internationale de contractare, dupa modelele FIDIC de
contracte pentru lucrari, si vor preda documentele de licitatie, rapoartele de
evaluare si contractele prin Ministerul Finantelor/UMP pentru aprobare de catre
Delegatia CE.
4.3. Termene limita
Termenul limita pentru contractare este stabilit pentru 31 decembrie 1999.
Totusi:
- pana la data de 28 februarie 1999 trebuie semnate conventii in valoare de
8 MECU (aproximativ 80% din suma programului). Daca pana la 28 februarie 1999
sunt semnate conventii pentru mai putin de 8 MECU, diferenta de pana la 8 MECU
va fi anulata;
- toate conventiile trebuie semnate pana la 30 aprilie 1999. Daca suma
conventiilor semnate pana la 30 aprilie 1999 este mai mica decat bugetul
prevazut pentru conventii, atunci restul va fi anulat;
- toate contractele pentru lucrari, dupa cum se specifica in conventii,
trebuie semnate de autoritatile locale de implementare si de contractori si
inregistrate de UMP pana la data de 31 mai 1999. In cazul in care contractele pentru
lucrari nu sunt semnate pana la 31 mai 1999, conventiile lor vor fi anulate si
fondurile respective vor fi rambursate si anulate.
Termenul limita pentru plati este stabilit pentru 31 decembrie 2000.
Totusi:
- la contractele pentru lucrari privind proiectele sub 300.000 ECU,
termenul de plata este stabilit pentru 28 februarie 2000.
5. Controlul financiar, monitorizarea si evaluarea
Conturile si operatiunile financiare ale UMP pot fi verificate la intervale
regulate de un expert contabil extern, contractat de catre Comisie si finantat
de prezentul program, fara a prejudicia responsabilitatile Comisiei si ale
Curtii de Conturi a Uniunii Europene, dupa cum se precizeaza in Conditiile
generale privind memorandumul de finantare, anexate la acordul-cadru. Un expert
contabil va fi contractat si de UMP pentru controlul ulterior atat al
operatiunilor si al conturilor UMP, cat si al conturilor autoritatilor locale
de implementare.
Serviciile Comisiei:
a) vor monitoriza implementarea programului pe baza unor rapoarte regulate
trimise de UMP; si
b) vor contracta consultanti independenti pentru a urmari evolutia
programului si a componentelor sale si pentru o evaluare ulterioara dupa
terminarea programului.
Pentru a facilita aceste activitati va fi definit un set detaliat de
indicatori ai gradului de realizare, in conformitate cu obiectivele
programului. Acesta include rapoarte, trimise la fiecare doua saptamani de UMP
catre Comitetul de coordonare si catre Delegatia CE, despre:
- sumele lunare ale conventiilor semnate;
- sumele lunare ale lucrarilor licitate;
- sumele lunare ale contractelor semnate;
- sumele lunare platite contractorilor.
6. Conditii speciale
6.1. Guvernul Romaniei va asigura terminarea cu succes a programului.
Programul actual nu va suporta costuri de gestionare. In acest scop, Guvernul
Romaniei va asigura, prin hotarari, care trebuie luate inaintea semnarii
memorandumului de finantare, ca:
1. UMP sa aiba un numar minim de personal permanent, specializat pe acest
program si finantat de autoritatile romane, dupa cum urmeaza:
- pe langa personalul prevazut pentru Programul de combatere a efectelor
dezastrelor cauzate de inundatiile din 1997:
- sef UMP;
- contabil-sef;
- coordonatorul inginerilor de supervizare;
- coordonatorul inginerului proiectant;
- expertul in contractare (contracte pentru lucrari);
- coordonatorii relatiilor cu judetele;
- contabil;
- secretara/translator (2);
- personal suplimentar:
- un director adjunct responsabil cu programul de combatere a dezastrelor
II;
- un expert in contractare;
- 5 ingineri
si urmatoarele facilitati minime finantate de autoritatile romane:
- pe langa facilitatile prevazute pentru Programul de combatere a efectelor
dezastrelor cauzate de inundatiile din 1997:
- 3 camere;
- 5 computere si imprimante;
- un copiator;
- un fax;
- doua linii telefonice destinate exclusiv acestui program;
- facilitati aditionale:
- doua camere complet echipate.
2. Comitetul de coordonare va numi, pe langa oficialitatile nominalizate, o
persoana de contact care sa lucreze permanent, cu experienta profesionala
adecvata si cu o buna cunoastere a unei limbi comunitare. In plus, un secretar
de stat din cadrul Departamentului pentru Integrare Europeana va fi responsabil
cu buna cooperare dintre Comitetul de coordonare si celelalte autoritati romane
implicate si va participa, direct sau prin intermediul unui delegat
nominalizat, la intalnirile comitetului. Comitetul de coordonare va avea la
dispozitie doua secretare, un birou adecvat, cel putin doua computere, o
conexiune e-mail si doua linii telefonice.
Un buget de cel putin 0,5 MECU, alocat in lei din resurse nationale pentru
activitati legate de combaterea efectelor dezastrelor, in principal pentru
planificarea si pregatirea proiectului, va fi pus la dispozitie Comitetului de
coordonare pentru pregatirea si implementarea programului. Inainte de semnarea
memorandumului de finantare se va face un transfer intr-un cont special.
Comitetul de coordonare va putea folosi aceste fonduri fara alte aprobari.
3. Autoritatile locale si centrale implicate in pregatirea si aprobarea
proiectelor vor avea personalul si facilitatile necesare acestui program.
6.2. Guvernul Romaniei isi asuma responsabilitatea de a informa prefectii,
presedintii consiliilor judetene si primarii din judetele implicate cu privire
la acest program, cel putin prin comunicarea traducerii propunerii de fata,
inaintea semnarii Addendei la memorandumurile de finantare (dupa cum este
aratat in propunerea de fata).
6.3. Va fi asigurata o publicitate maxima pentru proiectele finantate prin
alocatii UE PHARE, iar sursa de finantare va fi mentionata in mod clar.
Dupa cum este specificat in conventia standard anexata, autoritatile locale
de implementare trebuie sa publice in presa locala semnarea, obiectivul,
fondurile, durata, beneficiarul si finantatorul conventiei. Toate contractele
pentru lucrari vor avea o placa dupa modelul din anexa la conventie, care
trebuie platita din bugetul programului, de la data inceperii lucrarilor pana
la cel putin 3 ani de la terminarea proiectului. Agentia locala de implementare
trebuie sa asigure repararea acesteia.
6.4. Guvernul Romaniei isi asuma complet responsabilitatea pentru alocarea
bugetului intre judete si pentru selectia finala a proiectelor intre
autoritatile locale de implementare, in conformitate cu mai sus mentionatele
proceduri de selectie si criterii de acceptare a proiectelor.
Lista anexelor:
1. Model de fisa de proiect
2. Model de declaratie
3. Criterii de acceptare a proiectelor.
ANEXA 1
MODEL DE FISA DE PROIECT
Proiectul nr. ..........................................
(numere consecutive incepand cu FL98/001)
Judetul:
Localitatea:
Functia:
Autoritatea locala de implementare:
Persoana de contact (nume, adresa, telefon, fax):
Amplasarea proiectului (pentru a se identifica in mod clar locul
lucrarilor):
Descrierea distrugerilor (maximum trei randuri):
Descrierea lucrarilor (maximum cinci randuri):
Durata estimata a lucrarilor (luni, dupa semnarea contractului):
Valoarea estimata a lucrarilor (ECU):
Data:
.....................
(semnatura autorului)
ANEXA 2
MODEL DE DECLARATIE
Subsemnatul ................... declar ca am luat cunostinta de mecanismul
(nume si functie)
si procedurile de finantare a Programului de combatere a efectelor dezastrelor
cauzate de inundatiile din 1998, finantat de Programul PHARE al Comisiei
Europene.
Cu referire la proiectul numit ..............., numarul .................,
(nume)
pentru care ..................................................................
(numele Autoritatii locale de implementare)
va fi responsabila in cazul in care conventia de finantare va fi semnata cu
Ministerul Finantelor, declar urmatoarele:
Lucrarile prevazute in studiul de prefezabilitate inaintat protectiei
civile
vor fi executate de catre ...................................................,
(numele Autoritatii locale de implementare)
in concordanta cu procedurile stabilite in memorandumul de finantare.
..........................................................................
(numele Autoritatii locale de implementare)
va acoperi toate diferentele dintre costul lucrarilor si bugetul alocat, pentru
a asigura terminarea corecta si la timp a lucrarilor.
..........................................................................
(numele Autoritatii locale de implementare)
va asigura executia la timp a lucrarilor, tinand seama de termenele fixate in
memorandumul de finantare.
Locul si data ..............
....................
(semnatura)
ANEXA 3
CRITERII DE ACCEPTARE A PROIECTELOR
In cadrul Programului de combatere a efectelor dezastrelor cauzate de
inundatiile din 1998 vor putea fi finantate numai lucrarile incluse in
categoriile enumerate mai jos:
a) reabilitarea strazilor si a podurilor (nationale, judetene sau
municipale);
b) reabilitarea infrastructurii de protectie de pe malurile raurilor
(lucrari hidrotehnice);
c) reabilitarea infrastructurii publice a apei (distributie, colectare,
deversare) si a retelelor de distributie a gazelor;
d) reabilitarea cladirilor publice (scoli, spitale, biserici etc.);
e) reabilitarea retelelor electrice si de telecomunicatii, la nivel local.
Prin reabilitare se intelege toate lucrarile necesare pentru reparatia
daunelor si, eventual, lucrari de constructie a unor protectii impotriva unor
viitoare distrugeri, in cazul in care exista riscul concret de producere a unor
fenomene similare (fundatii, diguri etc.).
Datorita duratei limitate a programului si a naturii sale urgente, va fi
posibila doar finantarea activitatilor ce trebuie incheiate pana la 31
decembrie 1999.
Nu va fi posibila finantarea unor lucrari cu o valoare mai mica de 50.000
ECU.
In definirea cerintelor tehnice ale actiunilor propuse, o durata de
functionare de 10 ani trebuie sa fie unul dintre criteriile de acceptare.
Criterii de selectie a actiunilor
Selectia proiectelor se va face nu numai pe baza criteriilor enumerate mai
sus, care sunt criterii necesare, nu si criterii suficiente. Selectia
proiectelor se va mai concentra si asupra impactului social si beneficiilor
proiectului insusi.