ORDONANTA Nr. 36 din 30 ianuarie 1998
pentru modificarea si completarea Legii nr. 32/1994 privind sponsorizarea
ACT EMIS DE: GUVERNUL ROMANIEI
ACT PUBLICAT IN: MONITORUL OFICIAL NR. 43 din 30 ianuarie 1998
In temeiul prevederilor art. 107 alin. (1) si (3) din Constitutia Romaniei
si ale art. 1 lit. h) din Legea nr. 221/1997 privind abilitarea Guvernului de a
emite ordonante,
Guvernul Romaniei emite urmatoarea ordonanta:
Art. 1
Legea nr. 32/1994 privind sponsorizarea, publicata in Monitorul Oficial al
Romaniei, Partea I, nr. 129 din 25 mai 1994, cu modificarile ulterioare, se
modifica si se completeaza dupa cum urmeaza:
1. Articolul 1 va avea urmatorul cuprins:
"Art. 1
(1) In conditiile prezentei legi, sponsorizarea este actul juridic prin
care doua persoane convin cu privire la transferul dreptului de proprietate
asupra unor bunuri materiale sau mijloace financiare, pentru sustinerea de
activitati fara scop lucrativ, desfasurate de catre una dintre parti, denumita
beneficiarul sponsorizarii.
(2) Existenta si continutul contractului de sponsorizare se dovedesc prin
forma scrisa a acestuia, in care se vor specifica obiectul contractului,
valoarea contractului, durata, termenele si obligatiile partilor.
(3) In conditiile prezentei legi, mecenatul este un act de liberalitate
prin care o persoana fizica sau juridica, numita mecena, transfera, fara
obligatie de contrapartida directa sau indirecta, dreptul sau de proprietate
asupra unor bunuri materiale sau mijloace financiare catre o persoana fizica,
ca activitate filantropica cu caracter umanitar, pentru desfasurarea unor
activitati in domeniile: cultural, artistic, medico-sanitar sau stiintific -
cercetare fundamentala si aplicata.
(4) Existenta si continutul actului de mecenat se dovedesc prin forma
autentica, in care se vor specifica obiectul, durata si valoarea acestuia.
(5) In cazul sponsorizarii sau mecenatului, constand in bunuri materiale,
acestea vor fi evaluate, prin actul juridic incheiat, la valoarea lor reala din
momentul predarii catre beneficiar."
2. Articolul 3 va avea urmatorul cuprins:
"Art. 3
Persoanele fizice sau juridice din Romania nu pot efectua activitati de
sponsorizare sau de mecenat din surse obtinute de la buget."
3. Articolul 4 va avea urmatorul cuprins:
"Art. 4
(1) Poate fi beneficiar al sponsorizarii:
a) orice persoana juridica fara scop lucrativ, care desfasoara sau urmeaza
sa desfasoare o activitate in domeniile: cultural, artistic, educativ, de
invatamant, stiintific - cercetare fundamentala si aplicata, umanitar,
religios, filantropic, sportiv, al protectiei drepturilor omului,
medico-sanitar, de asistenta si servicii sociale, de protectia mediului, social
si comunitar, de reprezentare a asociatiilor profesionale, precum si de
intretinere, restaurare, conservare si punere in valoare a monumentelor
istorice;
b) institutiile si autoritatile publice, inclusiv organele de specialitate
ale administratiei publice, pentru activitatile prevazute la lit. a);
c) de asemenea, pot fi sponsorizate, in conditiile prezentei legi, emisiuni
ori programe ale organismelor de televiziune sau radiodifuziune, precum si
carti ori publicatii din domeniile definite la lit. a);
d) orice persoana fizica a carei activitate intr-unul dintre domeniile
prevazute la lit. a) este recunoscuta de catre o persoana juridica fara scop
lucrativ sau de catre o institutie publica, ce activeaza constant in domeniul
pentru care se solicita sponsorizarea.
(2) Poate fi beneficiar al mecenatului orice persoana fizica, fara
obligativitatea de a fi recunoscuta de catre o persoana juridica fara scop
lucrativ sau de catre o institutie publica, care necesita un sprijin in
domeniile prevazute la art. 1 alin. (3)."
4. Articolul 5 va avea urmatorul cuprins:
"Art. 5
(1) Sponsorul ori beneficiarul are dreptul sa aduca la cunostinta
publicului sponsorizarea prin promovarea numelui, a marcii sau a imaginii
sponsorului.
(2) Sponsorul ori beneficiarul este obligat sa aduca la cunostinta
publicului sponsorizarea intr-un mod care sa nu lezeze, direct sau indirect,
activitatea sponsorizata, bunele moravuri sau ordinea si linistea publica.
(3) Denumirile publicatiilor, titlurile cartilor si ale emisiunilor de
radio si televiziune sponsorizate trebuie anuntate ca atare.
(4) Anunturile vor fi formulate astfel incat sa reiasa clar actiunea de
sponsorizare si vor fi aduse la cunostinta publicului, in mod gratuit, de catre
beneficiarul sponsorizarii.
(5) In cadrul activitatilor de sponsorizare sau de mecenat se interzice ca
sponsorul, mecena sau beneficiarul sa efectueze reclama sau publicitate
comerciala, anterioara, concomitenta sau ulterioara in favoarea acestora sau a
altor persoane."
5. Articolul 6 va avea urmatorul cuprins:
"Art. 6
Facilitatile prevazute in prezenta lege nu se acorda in cazul:
a) sponsorizarii reciproce intre persoane fizice sau juridice;
b) sponsorizarii efectuate de catre rude ori afini pana la gradul al
patrulea inclusiv;
c) sponsorizarii unei persoane juridice fara scop lucrativ de catre o alta
persoana juridica care conduce sau controleaza direct persoana juridica
sponsorizata."
6. Articolul 7 va avea urmatorul cuprins:
"Art. 7
Prevederile art. 6 se aplica si persoanelor fizice sau juridice care
efectueaza acte de mecenat."
7. Articolul 8 va avea urmatorul cuprins:
"Art. 8
(1) Persoanele fizice sau juridice romane, care efectueaza sponsorizari in
domeniile prevazute la art. 4, beneficiaza de reducerea bazei impozabile cu
echivalentul sponsorizarilor, dar nu mai mult de:
a) 10% din baza impozabila pentru sponsorizari in domeniile: cultura, arta,
invatamant, sanatate, asistenta si servicii sociale, actiuni umanitare, protectia
mediului;
b) 8% din baza impozabila pentru sponsorizari in domeniile: educatie,
drepturile omului, stiinta - cercetare fundamentala si aplicata, filantropic,
de intretinere, restaurare, conservare si punere in valoare a monumentelor
istorice, sport - cu exceptia fotbalului;
c) 5% din baza impozabila pentru sponsorizari in domeniile: religios,
social si comunitar, reprezentarea intereselor asociatiilor profesionale,
fotbal.
(2) Persoanele fizice sau juridice romane, care efectueaza acte de mecenat
in conditiile prezentei legi, beneficiaza de reducerea bazei impozabile cu
echivalentul acestora, dar nu mai mult de 10% din baza impozabila.
(3) Totalitatea reducerilor aplicate bazei impozabile pentru sponsorizarile
efectuate potrivit alin. (1), cumulate cu cele aferente actelor de mecenat, nu
poate depasi 10% din venitul sau din profitul impozabil, dupa caz.
(4) Persoanele fizice sau juridice straine, care datoreaza statului roman,
conform legislatiei in vigoare, un impozit pentru un venit realizat in Romania
si care efectueaza sponsorizari sau acte de mecenat, beneficiaza, de asemenea,
de reducerea bazei impozabile cu echivalentul in lei al sponsorizarii sau al
actului de mecenat, calculat la cursul de schimb valutar al zilei, la data efectuarii
transferului de proprietate, in aceleasi cote aplicate persoanelor fizice sau
juridice romane, conform alineatelor precedente."
8. Articolul 9 va avea urmatorul cuprins:
"Art. 9
(1) Sumele primite din sponsorizare sau mecenat sunt scutite de plata
impozitului pe venit.
(2) Aceeasi prevedere se aplica si bunurilor materiale primite prin
sponsorizare sau mecenat, potrivit prezentei legi."
9. Articolul 10 va avea urmatorul cuprins:
"Art. 10
(1) Nu beneficiaza de facilitatile prevazute in prezenta lege sponsorul
care, in mod direct sau indirect, urmareste sa directioneze activitatea
beneficiarului.
(2) Dispozitiile alin. (1) nu inlatura dreptul partilor de a incheia,
potrivit legii, acte juridice afectate de sarcina, daca prin acestea nu se
directioneaza ori nu se conditioneaza activitatea beneficiarului."
10. Articolul 11 va avea urmatorul cuprins:
"Art. 11
Contestatiile privind acordarea sau neacordarea facilitatilor prevazute in
prezenta lege se solutioneaza conform prevederilor Legii nr. 105/1997 pentru
solutionarea obiectiunilor, contestatiilor si a plangerilor asupra sumelor
constatate si aplicate prin actele de control sau de impunere ale organelor
Ministerului Finantelor."
11. Articolele 14, 15 si 16 se abroga.
Art. 2
In termen de 30 de zile de la data intrarii in vigoare a prezentei
ordonante, Ministerul Tineretului si Sportului, Ministerul Culturii, Ministerul
Cercetarii si Tehnologiei, Ministerul Sanatatii, Ministerul Apelor, Padurilor
si Protectiei Mediului si Ministerul Educatiei Nationale vor emite instructiuni
de aplicare a acesteia, ce vor fi avizate de Ministerul Finantelor.
Art. 3
Prevederile prezentei ordonante intra in vigoare cu data de intai a lunii
urmatoare publicarii acesteia in Monitorul Oficial al Romaniei. Pe data
intrarii in vigoare a prezentei ordonante, orice dispozitii contrare se abroga.
Art. 4
Legea nr. 32/1994 privind sponsorizarea, cu modificarile ulterioare si cu
cele aduse prin prezenta ordonanta, se va republica in Monitorul Oficial al
Romaniei, Partea I, dandu-se articolelor o noua numerotare.
PRIM-MINISTRU
VICTOR CIORBEA
Contrasemneaza:
Ministerul tineretului
si sportului,
Crin Antonescu
Ministrul culturii,
Ion Caramitru
Ministrul cercetarii
si tehnologiei,
Bujor Bogdan Teodoriu
Ministrul sanatatii,
Ion Victor Bruckner
p. Ministrul apelor,
padurilor si protectiei mediului,
Viorel Raicu,
secretar de stat
Ministrul educatiei nationale,
Andrei Marga
p. Ministru de stat,
ministrul muncii si
protectiei sociale,
Iuliu Bara,
secretar de stat
p. Ministrul finantelor,
Valentin Lazea,
secretar de stat