ORDIN Nr. 469
din 23 martie 2007
privind stabilirea
categoriilor de obligatii fiscale pentru care organul fiscal transmite
contribuabililor, prin poata, formularele de declaratii de venit
ACT EMIS DE:
MINISTERUL FINANTELOR PUBLICE
ACT PUBLICAT IN:
MONITORUL OFICIAL NR. 236 din 5 aprilie 2007
In temeiul prevederilor art. 11
alin. (5) din Hotărârea Guvernului nr. 208/2005 privind organizarea şi
funcţionarea Ministerului Finanţelor Publice şi a Agenţiei Naţionale de
Administrare Fiscală, cu modificările şi completările ulterioare,
având în vedere prevederile art. 80 alin. (6) din Ordonanţa Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură
fiscală, republicată, cu modificările şi completările ulterioare,
ministrul finanţelor publice emite următorul ordin:
Art. 1. - Pentru îndeplinirea obligaţiei de declarare a
veniturilor realizate în anul fiscal 2006, se aprobă transmiterea prin poştă,
de către organul fiscal către contribuabili - persoane fizice, a unui pachet
informaţional conţinând următoarele:
a) două exemplare ale formularului 200, „Declaraţie
specială privind veniturile realizate", cod
14.13.01.13;
b) Ghidul pentru completarea şi depunerea declaraţiei
de venit pentru anul fiscal 2006;
c) scrisoarea adresată contribuabililor, semnată de
preşedintele Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală;
d) plicul „CR", destinat
transmiterii declaraţiei de venit de către contribuabili;
e) plicul exterior pentru transmiterile documentelor
pachetului informaţional către contribuabili.
Art. 2. - Modelele şi conţinutul formularelor adaptate
pentru trimiterea/primirea prin poştă, precum şi cele ale Ghidului pentru
completarea şi depunerea declaraţiei de venit pentru anul 2006, ale scrisorii
semnate de preşedintele Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală, ale
plicului „CR" destinat transmiterii declaraţiilor de către contribuabili şi ale plicului exterior
transmis contribuabililor sunt prezentate în anexa la prezentul ordin.
Art. 3. - (1) Costurile poştale pentru transmiterile în
regim „recomandat", precum şi costurile poştale pentru transmiterile
returate sunt suportate de către Ministerul Finanţelor Publice - Agenţia
Naţională de Administrare Fiscală.
(2) Costurile poştale pentru trimiterile sosite cu
indicaţia specială „CR" - recomandat la unităţile fiscale destinatare de
la contribuabili sunt suportate de direcţiile generale ale finanţelor publice
judeţene şi a municipiului Bucureşti, din bugetele proprii.
Art. 4. - Anexa face parte integrantă din prezentul ordin.
Art. 5. - Direcţia de îndrumare şi asistenţă a
contribuabililor, Direcţia economică şi administrativă, Direcţia generală a
tehnologiei informaţiei, precum şi direcţiile generale ale finanţelor publice
judeţene şi a municipiului Bucureşti şi unităţile lor subordonate vor duce la
îndeplinire prevederile prezentului ordin.
Art. 6. - Prezentul ordin va fi publicat în Monitorul
Oficial al României, Partea I.
Ministrul finanţelor publice,
Sebastian Teodor Gheorghe Vlădescu
ANEXA
1. Formularul 200 „Declaraţie specială privind
veniturile realizate", cod 14.13.01.13*);
2. Ghidul pentru completarea şi depunerea declaraţiei de venit pentru anul fiscal 2006;
3. scrisoarea adresată contribuabililor, semnată de
preşedintele Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală;
4. plicul „CR", destinat transmiterii declaraţiei
de venit de către contribuabili*);
5. plicul exterior pentru
transmiterile documentelor pachetului informaţional către contribuabili*).
*) Modelele prevăzute la pct. 1,4 şi 5 sunt reproduse în
facsimil.




Loc rezervat organului fiscal
Nr. înregistrare..................................
Data...................................................
Tiparit la C.N. "Imprimeria Nationala" S.A.
GHID PENTRU COMPLETAREA SI DEPUNEREA DECLARAŢIEI DE
VENIT PENTRU ANUL 2006
Pentru a completa în mod corect formularele de
declaraţie, vă rugăm să citiţi cu atenţie îndrumările de mai jos:
AVEŢI OBLIGAŢIA
de a depune declaraţia, dacă în anul 2006 aţi
obţinut venituri din categoria:
A. ACTIVITĂŢI INDEPENDENTE:
- venituri comerciale (fapte
de comerţ, prestări de servicii, altele decât cele din profesii libere, precum
şi practicarea unei meserii, inclusiv din activităţi adiacente);
- profesii libere (exercitarea profesiilor de
medic, avocat, notar, auditor financiar, consultant fiscal, expert contabil,
contabil autorizat, consultant de plasament în valori mobiliare, arhitect etc);
- drepturi de proprietate
intelectuală (brevete de invenţie, desene şi
modele, mostre, mărci de fabrică şi comerţ, drepturi de autor şi drepturi
conexe dreptului de autor şi altele asemenea);
- venituri din activităţi
independente scutite la plata impozitului pe venit.
Declaraţia se completează pentru fiecare categorie de
venit şi pentru fiecare sursă de realizare a venitului, conform instrucţiunilor
de la pct. II.
B. VENITURI DIN CEDAREA FOLOSINŢEI BUNURILOR
- venituri în bani şi/sau în natură, provenind din
cedarea folosinţei bunurilor mobile şi imobile (ex.: din arendarea terenurilor
sau închirieri de construcţii sau alte bunuri), obţinute de către proprietar,
uzufructuar sau alt deţinător legal, altele decât veniturile din activităţi
independente.
Dacă aţi obţinut venituri din cedarea folosinţei
bunurilor din mai multe surse, respectiv contracte de închiriere, completaţi în
cadrul aceluiaşi formular câte un cartuş (ex.: cartuşul 1A-1B, cartuşul 2A-2B
etc.) pentru fiecare sursă de realizare a venitului, respectiv contract de
închiriere, conform instrucţiunilor de la pct. II.
Declaraţia se completează în orice situaţie, indiferent
dacă chiria şi/sau arenda, prevăzute în contractul încheiat între părţi, sunt
exprimate în natură, lei sau valută.
C. VENITURI DIN ACTIVITĂŢI AGRICOLE IMPUSE ÎN
SISTEM REAL
- venituri provenind din cultivarea şi valorificarea
florilor, legumelor şi zarzavaturilor în sere şi în solarii, precum şi din
cultivarea şi valorificarea arbuştilor, plantelor decorative şi a ciupercilor,
din exploatarea pepinierelor viticole şi pomicole şi din altele asemenea.
Declaraţia se completează pentru fiecare loc de
realizare a venitului, respectiv pentru fiecare localitate în a cărei rază
teritorială se află terenul, conform instrucţiunilor de la pct. II. In cazul în care în raza teritorială a
aceleiaşi localităţi se află mai multe terenuri, se va depune o singură declaraţie.
D. CÂŞTIGURI DIN TRANSFERUL TITLURILOR DE VALOARE
Declaraţia se depune pentru întregul portofoliu de
titluri tranzacţionate în anul 2006 şi pentru care aveţi obligaţia stabilirii
câştigului net/pierderii, conform legii, în funcţie de perioada deţinerii.
ATENŢIE!
In cazul în care aţi realizat mai multe categorii
de venit din mai multe surse, veţi completa. în cadrul aceluiaşi formular, câte
un cartuş (ex.: cartuşul 1A-1B-1C. cartuşul 2A-2B-2C etc), corespunzător
fiecărei surse de venit.
Dacă în anul 2006 aţi obţinut venituri din
activităţi independente impuse pe bază de norme de venit, nu aveţi obligaţia
depunerii declaraţiei, cu excepţia situaţiei în care aţi depus declaraţia de
venit estimativ în luna decembrie a anului 2006 şi pentru care nu s-au stabilit
plăţi anticipate.
CUM COMPLETATI DECLARAŢIA DE VENIT - FORMULARUL
200?
- In situaţia în care formularul 200 „Declaraţie
specială privind veniturile realizate" are datele dvs. de identificare
eronat completate, vă rugăm să le corectaţi pentru a corespunde datelor
înscrise în documentul dvs. de identitate (BI/CI) la momentul depunerii
declaraţiei, caz în care anexaţi copie după buletinul sau cartea de identitate.
- In situaţia în care optaţi pentru restituirea
diferenţelor de impozit prin virament bancar, vă rugăm să completaţi denumirea
băncii şi numărul de cont (IBAN), pentru a ne da
posibilitatea să vă virăm în cont eventualele
diferenţe de impozit, fără a mai fi necesară deplasarea dvs. la unităţile de
trezorerie sau la oficiile poştale.
I. DATE DE IDENTIFICARE ALE CONTRIBUABILULUI
Adresa - se înscrie
adresa domiciliului fiscal.
Cod numeric personal/Număr
de identificare fiscală - înscrieţi codul numeric
personal din documentul dvs. de identitate sau numărul de identificare fiscală
atribuit de organul fiscal.
II. DATE PRIVIND VENITURILE REALIZATE PE SURSE SI
CATEGORII DE VENIT
Cap. A. DATE PRIVIND ACTIVITATEA DESFĂŞURATĂ
- rd. 1, rd. 2, rd. 3, rd.
4, rd. 6 şi rd. 7 se completează conform cerinţei.
- rd. 5. Sediul - completaţi
adresa sediului sau locului principal de desfăşurare a activităţii în cazul în
care vă desfăşuraţi activitatea prin mai multe puncte
de lucru.
Dacă realizaţi venituri din activităţi agricole veţi
înscrie denumirea unităţii administrativ-teritoriale în a cărei rază se află
terenul/terenurile, respectiv: municipiu, oraş, comună sau sector al
municipiului Bucureşti, după caz.
- rd. 8, rd. 9. Data
începerii/încetării activităţii - se completează
numai dacă aţi început/încetat activitatea în cursul anului fiscal 2006.
Dacă sunteţi persoană fizică autorizată care v-aţi
încetat activitatea în cursul anului 2006, veţi înscrie data depunerii
autorizaţiei de funcţionare la organul emitent.
Cap. B. VENIT NET/CÂSTIG NET
1. ACTIVITĂŢI INDEPENDENTE
a) Dacă aţi realizat venituri din activităţi
comerciale, profesii libere, din drepturi de proprietate intelectuală
determinate în sistem real şi aţi desfăşurat activitatea în
mod individual, declaraţia se completează pe baza datelor din evidenţa contabilă,
astfel:
- rd. 1. Venit brut - înscrieţi
suma reprezentând veniturile totale în bani şi/sau echivalentul în lei al
veniturilor în natură încasate în anul 2006, atât din activitatea de bază, cât
şi din activităţi adiacente.
- rd. 2. Cheltuieli deductibile - preluaţi suma de la rd. 2.1.
- rd. 2.1. Cheltuieli deductibile - înscrieţi suma reprezentând cheltuielile efectuate în vederea
realizării venitului, conform evidenţei contabile.
- rd. 3. Venit net - înscrieţi
suma reprezentând diferenţa dintre venitul brut şi cheltuielile aferente
deductibile, respectiv se scade rd. 2 din rd. 1.
- rd. 3.1. Venit net
aferent activităţilor cu regim de reţinere la sursă - înscrieţi partea din venitul net aferent activităţilor independente
pentru care plăţile anticipate s-au realizat prin stopaj la sursă, inclusiv
veniturile obţinute dintr-o asociere cu o persoană juridică.
- rd. 5. Pierdere fiscală/Pierdere - înscrieţi suma reprezentând
diferenţa dintre cheltuielile deductibile şi venitul brut, respectiv se scade
rd. 1 din rd. 2.
Precizări în cazul persoanelor care realizează
venituri din valorificarea sub orice formă a drepturilor de proprietate
intelectuală, pentru care venitul net se determină pe baza cotelor forfetare de
cheltuieli, declaraţia se completează pe baza documentelor eliberate de
plătitorii de venit, astfel:
- la rd. 1. Venit brut - înscrieţi suma reprezentând veniturile totale în bani şi/sau
echivalentul în lei al veniturilor în natură, realizate din toate sursele în anul 2006.
La stabilirea veniturilor brute din drepturi de proprietate
intelectuală se au în vedere atât sumele încasate în cursul anului 2006, cât şi
reţinerile în contul plăţilor anticipate efectuate cu titlu de impozit şi
contribuţiile obligatorii, reţinute de plătitorii de venit.
- la rd. 2.2. Cheltuieli forfetare - înscrieţi suma rezultată prin aplicarea unei cote de cheltuieli de
40% la venitul brut realizat din valorificarea drepturilor de autor şi prin
aplicarea unei cote de cheltuieli de 50% la venitul brut realizat din
drepturile de autor aferente operelor de artă monumentală, după caz.
- rd. 2.4. Contribuţii
sociale obligatorii plătite - se completează cu suma reprezentând
contribuţiile sociale obligatorii plătite.
ATENŢIE!
- rd. 2.3. Sume ce revin
organismelor de gestiune colectivă - se completează numai dacă aţi obţinut în anul 2006 venituri din
drepturi de proprietate intelectuală transmise prin succesiune, din exercitarea
dreptului de suită sau ca remuneraţie compensatorie pentru copia privată,
înscriind suma totală plătită organismelor de gestiune colectivă sau altor
plătitori care, conform legii, au atribuţii de colectare şi de repartizare a
veniturilor între titularii de drepturi de proprietate intelectuală.
b) Dacă aţi realizat venituri din activităţi
independente desfăşurate într-o formă de asociere, declaraţia se completează astfel:
b.1) In cazul asocierilor dintre persoane fizice,
care nu dau naştere unei persoane juridice, completaţi
numai rd. 3 (venit net), respectiv rd. 5 (pierdere fiscală/pierdere), pe baza
datelor de la cap. E din Declaraţia anuală de venit pentru asociaţiile fără
personalitate juridică, constituite între persoane fizice (formularul 204).
b.2) In cazul asocierilor constituite între persoane
fizice şi persoane juridice române (microîntreprinderi), care nu dau naştere
unei persoane juridice, completaţi rd. 1, rd. 2
(cu rd. 2.4), rd. 3 şi rd. 3.1 sau rd. 5, după caz.
2. VENITURI DIN CEDAREA FOLOSINŢEI BUNURILOR
- rd. 1. Venit brut - înscrieţi
suma reprezentând chiria/arenda prevăzută în contractul încheiat între părţi,
pentru întregul an fiscal 2006, indiferent de momentul plăţii acesteia.
In situaţia în care chiria/arenda reprezintă
echivalentul în lei al unei valute, venitul brut anual se determină pe baza chiriei/arendei lunare evaluate la cursul de schimb al pieţei valutare comunicat de Banca Naţională a României, din
ultima zi a fiecărei luni, corespunzător lunilor din perioada de impunere.
In situaţia în care arenda se achită în natură,
evaluarea în lei a acesteia se face pe baza preţurilor medii ale produselor
agricole, ce pot fi comunicate de organul fiscal, conform Legii nr. 571/2003
privind Codul fiscal, cu modificările şi completările ulterioare.
- rd. 2. Cheltuieli deductibile - înscrieţi suma de la rd. 2.1 sau suma de la rd. 2.2, după caz.
- rd. 2.1. Cheltuieli deductibile - se completează dacă aţi optat pentru determinarea venitului net
în sistem real, conform documentelor contabile.
- rd. 2.2. Cheltuieli forfetare - se completează dacă aţi optat pentru determinarea venitului net pe baza cotelor forfetare de cheltuieli. Inscrieţi suma rezultată prin aplicarea unei cote forfetare de
cheltuieli de 25% la venitul brut (rd. 1), reprezentând cheltuieli deductibile
aferente venitului.
- rd. 3. Venit net - înscrieţi
suma reprezentând diferenţa dintre venitul brut şi cheltuielile deductibile
aferente, respectiv dintre rd. 1 şi rd. 2.
- rd. 5. Pierdere
fiscală/Pierdere - completaţi numai dacă aţi optat
pentru determinarea venitului net/pierdere în sistem real şi dacă în anul 2006
aţi înregistrat pierderi. Inscrieţi suma reprezentând diferenţa obţinută prin
scăderea rd. 1 din rd. 2.
3. VENITURI DIN ACTIVITĂŢI AGRICOLE
a) Dacă aţi realizat
venituri din activităţi agricole determinate în sistem real si aţi
desfăşurat activitatea în mod individual, cap. B al declaraţiei se completează
atât la rd. venit brut, cât şi la rd. cheltuieli, respectiv venitul net sau
pierderea realizată.
b) Dacă aţi realizat venituri din activităţi
agricole desfăşurate într-o formă de asociere între persoane fizice care
nu dă naştere unei persoane juridice, declaraţia
se completează numai la rd. 3 (venit net), respectiv rd. 5 (pierdere
fiscală/pierdere), pe baza datelor de la cap. E din Declaraţia anuală de venit
pentru asociaţiile fără personalitate juridică, constituite între persoane fizice (formularul 204).
4. CÂŞTIGURI DIN TRANSFERUL TITLURILOR DE VALOARE
- rd. 4. Câştig net - înscrieţi câştigul net asupra întregului portofoliu, ca diferenţă
pozitivă între câştigurile şi pierderile înregistrate în cursul anului 2006 ca
urmare a transferului dreptului de proprietate asupra titlurilor de valoare, cu
excepţia celor dobândite cu titlu gratuit în cadrul Programului de privatizare
în masă.
- rd. 5. Pierdere
fiscală/Pierdere - înscrieţi pierderea asupra
întregului portofoliu, ca diferenţă negativă între câştigurile şi pierderile
înregistrate în cursul anului 2006 ca urmare a transferului titlurilor de
valoare, cu excepţia celor dobândite cu titlu gratuit în cadrul Programului de
privatizare în masă.
ATENŢIE! Dacă în anul 2006 aţi realizat câştiguri/pierderi din
tranzacţionarea titlurilor de valoare, veţi evidenţia în Declaraţie, în mod distinct, câştigul
net/pierderea din transferul dreptului de proprietate asupra titlurilor de
valoare deţinute mai mult de 365 de zile, precum şi câştigul net/pierderea din
transferul dreptului de proprietate asupra titlurilor de valoare deţinute mai
puţin de 365 de zile, inclusiv.
La declaraţie anexaţi documente justificative privind
tranzacţiile efectuate, eliberate de intermediari, din care să rezulte
câştigul/pierderea declarată, precum şi cuantumul impozitului virat de către
intermediar sau de către dvs., pentru anul fiscal 2006.
Cap. C. VENIT SCUTIT LA PLATA IMPOZITULUI PE VENIT
Se completează, dacă aţi realizat în anul fiscal 2006
venituri din activităţi independente scutite la plata impozitului pe venit,
conform legislaţiei specifice.
- rd. 1. Venit
net/Pierdere fiscală - înscrieţi suma reprezentând
venitul net sau pierderea fiscală realizată din activităţi independente
desfăşurate în perioada de scutire.
III. DESTINAŢIA SUMEI REPREZENTÂND 2% DIN
IMPOZITUL PE VENITUL ANUAL DATORAT
Se completează numai dacă aţi efectuat în cursul
anului fiscal 2006 cheltuieli cu burse private, conform Legii nr. 376/2004
privind bursele private, şi solicitaţi restituirea
acestora şi/sau optaţi pentru virarea unei sume
reprezentând 2% din impozitul pe venitul net anual impozabil datorat pe fiecare sursă şi categorie de venit, pentru sponsorizarea unei
singure entităţi nonprofit care se înfiinţează şi funcţionează potrivit legii.
Notă: Dacă aţi realizat venituri din activităţi independente, impuse pe
bază de normă de venit, şi nu aveţi obligaţia depunerii declaraţiei, dar aţi
efectuat în cursul anului fiscal 2006 cheltuieli cu burse private şi solicitaţi
restituirea acestora şi/sau optaţi pentru virarea unei sume în contul unei
entităţi nonprofit, completaţi formularul 200 cu datele de identificare şi
datele privind activitatea desfăşurată.
1. Bursă privată conform
Legii nr. 376/2004 - bifaţi căsuţa, dacă aţi efectuat cheltuieli cu burse private în
cursul anului 2006, în condiţiile Legii nr. 376/2004.
Contract nr./data - înscrieţi
numărul şi data contractului privind acordarea bursei private.
Suma plătită - înscrieţi
suma plătită în cursul anului 2006 pentru bursă privată.
Documente de plată nr./data - înscrieţi numărul şi data documentelor care atestă plata bursei
private.
Contractul privind acordarea bursei private şi documentele
ce atestă plata bursei se prezintă în original şi în copie, organul fiscal
păstrând copiile acestora după ce verifică conformitatea cu originalul. In
cazul în care declaraţia se transmite prin poştă, documentele de mai sus se
anexează în copie.
2. Sponsorizare entitate nonprofit (conform art.
84 alin. (2) din Legea nr. 571/2003): - bifaţi
căsuţa, dacă optaţi pentru virarea unei sume de până la 2% din impozitul pe
venitul net anual impozabil datorat, pentru sponsorizarea unei entităţi
nonprofit.
Suma - se completează cu
suma solicitată a fi virată în contul entităţii nonprofit. In situaţia în care
nu cunoaşteţi suma care poate fi virată, nu veţi completa rubrica „Suma",
caz în care organul fiscal va calcula şi va vira suma admisă, conform legii.
Denumire entitate nonprofit - înscrieţi denumirea completă a entităţii nonprofit.
Cod de identificare
fiscală al entităţii nonprofit - înscrieţi codul
de identificare fiscală al entităţii nonprofit pentru care solicitaţi virarea
sumei.
Cont bancar (IBAN) - înscrieţi
codul IBAN al contului bancar al entităţii nonprofit (vă rugăm să vă
asiguraţi de corectitudinea acestuia).
IV. DATE DE IDENTIFICARE ALE REPREZENTANTULUI FISCAL
Se completează numai în cazul în care obligaţiile de
declarare a veniturilor se îndeplinesc de către reprezentantul fiscal desemnat
de dvs., completând datele de identificare ale acestuia.
ATENŢIE!
Dacă aveţi nelămuriri referitoare la obligaţia
completării şi depunerii declaraţiei, vă puteţi adresa organului fiscal de
domiciliu

AGENŢIA NAŢIONALĂ DE ADMINISTRARE FISCALĂ
Stimate contribuabil,
Strategia majoră a Agenţiei Naţionale de
Administrare Fiscală, din cadrul Ministerului Finanţelor Publice, constă în
transformarea sa într-o administraţie europeană modernă, eficientă, asigurând
mediul optim în care contribuabilii să-şi îndeplinească obligaţiile bugetare.
Realizarea acestei strategii nu poate fi făcută în bune condiţii fără
participarea dvs. voluntară la îndeplinirea obligaţiilor fiscale care vă revin.
In acest sens, Agenţia este preocupată să vă pună la dispoziţie servicii
moderne şi uşor de utilizat.
Agenţia Naţională de Administrare Fiscală aplică
sistemul de transmitere/primire prin poştă a declaraţiilor de venit, astfel
încât dvs. să vă puteţi îndeplini obligaţiile de declarare a veniturilor
realizate în anul 2006 într-un mod cât mai simplu.
Utilizând acest sistem veţi economisi o parte din
timpul dvs., deoarece nu mai trebuie să vă deplasaţi la sediul administraţiei
finanţelor publice pentru a depune declaraţia.
Pentru utilizarea acestui sistem, tot ce trebuie să
faceţi dvs. este să completaţi formularele, conform instrucţiunilor incluse în
pachetul informaţional primit, iar apoi să le introduceţi în plicul destinat
transmiterii şi să-l depuneţi până la data de 15 mai 2007 inclusiv, la cel mai
apropiat oficiu poştal. Recipisa pe care o veţi primi la depunerea plicului
constituie dovada respectării obligaţiei de declarare a veniturilor realizate
în anul fiscal 2006.
Vă recomandăm ca, pentru transmiterea declaraţiilor
prin poştă în sistem recomandat, să utilizaţi plicul cu indicaţia „CR"
primit, acesta fiind un plic special, pentru care nu trebuie să achitaţi taxele
poştale. In cazul în care veţi utiliza un alt plic, taxele poştale vor fi
suportate de dvs.
Pentru informaţii suplimentare, vă puteţi adresa
Biroului de Asistenţă a Contribuabililor de la unitatea fiscală în raza căreia
aveţi domiciliul.
Sperăm că acest sistem de transmitere prin poştă a
declaraţiilor de venit să constituie un mijloc eficient de înlesnire a
îndeplinirii obligaţiilor dvs. în calitate de contribuabil la bugetul de stat.
PREŞEDINTE,
Daniel Chiţoiu
|
expeditor: AGENŢIA
NAŢIONALĂ DE ADMINISTRARE
FISCALĂ
Str. Apolodor nr. 17,
Sector 5, Bucureşti, cod poştal 050741
|
T.P.
POŞTA ROMÂNĂ
Nr. 103/DO/4000
Valabil 2007-2009
Bucureşti 83
|

|
|
EXPEDITOR:
...........................................................................................................................
...........................................................................................................................
...........................................................................................................................
............................................................................................................................
R...................................................
|
CR.
POŞTA ROMANĂ
Nr. 103/DO/001
Valabil 2007 - 2009
SE TAXEAZĂ LA DESTINAŢIE
|

|