Anunţă-mă când se modifică Fişă act Comentarii (0) Trimite unui prieten Tipareste act

ORDIN Nr

ORDIN   Nr. 451 din 5 iulie 2006

pentru aprobarea Procedurilor, conditiilor si regulilor privind acreditarea oficiala a persoanelor pentru a preleva esantioane de seminte in vederea efectuarii testelor de laborator sub supraveghere oficiala

ACT EMIS DE: MINISTERUL AGRICULTURII, PADURILOR SI DEZVOLTARII RURALE

ACT PUBLICAT IN: MONITORUL OFICIAL  NR. 678 din 8 august 2006



In baza prevederilor art. 12 şi ale art. 21 alin. (1) lit. g) din Legea nr. 266/2002 privind producerea, prelucrarea, controlul şi certificarea calităţii, comercializarea seminţelor şi a materialului săditor, precum şi înregistrarea soiurilor de plante,

având în vedere necesitatea transpunerii Deciziei Comisiei 320/1998 din 27 aprilie 1998 privind organizarea prelevării esantioanelor de seminţe si efectuarea testelor la sămânţa din speciile la care se referă directivele Consiliului 66/401/CEE, 66/402/CEE, 2002/54/CE, 2002/55/CE şi 2002/57/CE privind comercializarea seminţelor de plante furajere, cereale, sfeclă, legume şi oleaginoase şi textile,

văzând Referatul de aprobare â proiectului de ordin pentru aprobarea Procedurilor, condiţiilor şi regulilor privind acreditarea oficială a persoanelor pentru a preleva eşantioane de seminţe în vederea efectuării testelor de laborator sub supraveghere oficială nr. 90.135 din 2 iunie 2006,

în temeiul prevederilor Hotărârii Guvernului nr. 155/2005 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Agriculturii, Pădurilor şi Dezvoltării Rurale,cu modificările şi completările ulterioare,

ministrul agriculturii, pădurilor şi dezvoltării rurale emite următorul ordin:

Art. 1. - Se aproba Procedurile, condiţiile şi regulile privind acreditarea oficială a persoanelor pentru a preleva eşantioane de seminţe în vederea efectuării testelor de laborator sub supraveghere oficială, prevăzute în anexa care face parte integrantă din prezentul ordin.

Art. 2. - (1) La data intrării în vigoare a prezentului ordin, Ordinul ministrului agriculturii, alimentaţiei şi pădurilor nr. 283/2002 pentru aprobarea Condiţiilor şi procedurilor privind acreditarea persoanelor pentru a ridica probe de seminţe in vederea efectuării testelor de laborator, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 617 din 21 august 2002, se abrogă.

(2) Documentele emise în conformitate cu prevederile Ordinului ministrului agriculturii, alimentaţiei şi pădurilor nr. 283/2002 rămân valabile până la data expirării acestora.

Art. 3. - Prezentul ordin se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I, şi intră în vigoare în termen de 10 zile de la publicare.

p. Ministrul agriculturii, pădurilor şi dezvoltării rurale,

Vasile Lupu,

secretar de stat

ANEXĂ

PROCEDURI,   CONDIŢII   Şl   REGULI

privind acreditarea oficială a persoanelor pentru a preleva eşantioane de seminţe în vederea efectuării testelor de laborator sub supraveghere oficială

CAPITOLUL I

Domeniul de aplicare

Art. 1. - (1) Prezentele proceduri, condiţii şi reguli se aplică pentru acreditarea eşantionorilor în scopul stabilirii competenţei de a efectua prelevări de eşantioane reprezentative din loturile de sămânţă, recunoscute de autoritatea oficială, în vederea efectuării testelor de laborator sub supraveghere oficială, care pot fi:

a)  persoane fizice independente;

b)   persoane angajate de persoane fizice sau juridice, ale căror activităţi nu implică producţia de sămânţă, recolta de sămânţă, prelucrarea ori comercializarea seminţei; sau

c)   persoane angajate de persoane fizice sau juridice, ale căror activităţi implică producţia de sămânţă, recolta de sămânţă, prelucrarea sau comercializarea seminţei.

(2)   In cazul prevăzut la alin. (1) lit. c) eşantionorul poate eşantiona sămânţă numai din loturile de sămânţă proprietate a angajatorului său, în afară de cazul în cafe există un alt acord între angajatorul său, un alt operator economic care solicită certificarea şi autoritatea oficială.

(3)    Acreditarea eşantionorilor pentru a preleva eşantioane de seminţe destinate testării în laborator se efectuează de autoritatea oficială desemnată prin Legea nr. 266/2002 privind producerea, prelucrarea, controlul şi certificarea calităţii, comercializarea seminţelor şi a materialului săditor, precum şi înregistrarea soiurilor de plante, respectiv Inspecţia Naţională pentru Calitatea Seminţelor (INCS) din cadrul Ministerului Agriculturii, Pădurilor şi Dezvoltării Rurale, prin unităţile teritoriale ale acesteia, respectiv Laboratorul Central pentru Calitatea Seminţelor şi a Materialului Săditor (LCCSMS) sau inspectoratele teritoriale pentru calitatea seminţelor şi a materialului săditor (ITCSMS), după caz.

(4) Grupele de specii pentru care se acordă acreditarea eşantionorilor pentru a preleva eşantioane de seminţe destinate testării în laborator sub supraveghere oficială sunt:

a)   cereale şi plante furajere, prevăzute în Ordinul ministrului agriculturii, pădurilor şi dezvoltării rurale nr. 1.262/2005 pentru aprobarea Regulilor şi normelor tehnice privind producerea în vederea comercializării, controlul, certificarea calităţii şi comercializarea seminţelor de cereale, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 14 bis din 6 ianuarie 2006, şi Ordinul ministrului agriculturii, pădurilor şi dezvoltării rurale nr. 1.263/2005 pentru aprobarea Regulilor şi normelor tehnice privind producerea în vederea comercializării, controlul, certificarea calităţii şi comercializarea seminţelor de plante furajere, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 14 bis din 6 ianuarie 2006;

b)   oleaginoase şi textile, sfeclă, prevăzute în Ordinul ministrului agriculturii, pădurilor şi dezvoltării rurale nr. 1.264/2005 pentru aprobarea Regulilor şi normelor tehnice privind producerea în vederea comercializării, controlul, certificarea calităţii şi comercializarea seminţelor de plante oleaginoase şi textile, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 18 bis din 9 ianuarie 2006, şi Ordinul ministrului agriculturii, pădurilor şi dezvoltării rurale nr. 1.265/2005 pentru aprobarea Regulilor şi normelor tehnice privind producerea în vederea comercializării, controlul, certificarea calităţii şi comercializarea seminţelor de sfeclă de zahăr si sfeclă furajeră, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 18 bis din 9 ianuarie 2006;

c) legume, prevăzute în Ordinul ministrului agriculturii, pădurilor şi dezvoltării rurale nr. 1.366/2005 pentru aprobarea Regulilor şi normelor tehnice privind producerea în vederea comercializării, controlul şi certificarea calităţii şi comercializarea seminţelor de legume, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 122 bis din 8 februarie 2006.

(5)   Prelevarea eşantioanelor din loturile de seminţe, închiderea şi etichetarea ambalajelor sunt activităţi strâns legate şi vor face obiectul aceleiaşi proceduri de acreditare.

(6)  Eliberarea certificatului de acreditare oficială de către autoritatea oficială atestă că eşantionorul acreditat oficial poate să efectueze prelevări de eşantioane din loturile de seminţe pentru care a fost acordată acreditarea.

CAPITOLUL II

Definirea termenilor

Art. 2. - (1) Acreditare oficială reprezintă delegarea de responsabilitate care permite unei persoane fizice sau juridice să execute o anumită activitate în numele organismului oficial al autorităţii oficiale.

(2)   Acreditor este organismul oficial de acreditare cu competenţă recunoscută pentru procedura de acreditare.

(3)   Acţiune preventivă este acţiunea întreprinsă pentru eliminarea cauzelor unei potenţiale neconformităţi sau a altei posibile situaţii nedorite, în scopul prevenirii apariţiei acestora.

(4)   Acţiune corectivă este acţiunea întreprinsă pentru eliminarea cauzelor unei neconformităţi, în scopul prevenirii repetării acestora.

(5)  Operator economic angajator este persoana fizică sau juridică ce angajează persoane fizice şi a cărui activitate implică sau nu producţia, recolta, prelucrarea sau comercializarea seminţei.

(6)  Autoritate oficială este autoritatea desemnată oficial, prevăzută la art. 1 alin. (3), pentru acreditarea unor persoane fizice sau juridice pentru desfăşurarea de activităţi specifice în numele său, la cererea acestora.

(7)   Audit este examinarea sistematică, independentă şi documentată în scopul determinării măsurii în care sunt îndeplinite criteriile, ansamblul de politici, proceduri sau cerinţe.

(8)   Candidat la acreditare este persoana fizică sau juridică ce doreşte să obţină de la autoritatea oficială un certificat de acreditare oficială.

(9)   Certificat de acreditare oficială este documentul eliberat de autoritatea oficială, care atestă că persoana fizică acreditată poate să efectueze prelevări de eşantioane din loturile de seminţe şi care dovedeşte că persoana acreditată posedă cunoştinţele tehnice necesare pentru realizarea scopului propus la solicitarea acreditării.

(10)   Conformitate reprezintă satisfacerea exigenţelor specifice unei activităţi sau unui produs.

(11)   Eşantionor oficial este eşantionorul oficial al autorităţii oficiale prevăzute la art. 1 alin. (3).

(12)   Eşantionor acreditat oficial este persoana fizică independentă sau angajată a unei persoane fizice sau juridice, dar nu un angajat al unui organism acreditor, acreditată pentru efectuarea de prelevări de eşantioane din loturile de seminţe sub supraveghere oficială.

(13)   Lot este o anumită cantitate de sămânţă fizic identificabilă prin omogenitatea compoziţiei şi a originii sale, pentru care se poate elibera un document de calitate.

(14)    Neconformitate majoră este activitatea care influenţează în mod negativ calitatea serviciului prestat de persoana acreditată şi care trebuie corectată imediat.

(15)   Neconformitate minoră este activitatea care nu influenţează direct calitatea serviciului prestat şi care trebuie corectată într-un anumit interval de timp.

(16)   Prelevare de eşantioane reprezintă toate etapele prevăzute în regulile şi normele în vigoare, ce trebuie respectate pentru a obţine un eşantion de seminţe reprezentativ pentru un lot, în vederea efecturării testelor de laborator.

(17)   Procedură reprezintă documentele, operaţiunile primare şi auxiliare de îndeplinit pentru desfăşurarea unei activităţi, responsabilităţile fiecărei persoanei precum şi interacţiunea între responsabilităţi şi operaţiuni.

(18)   Supraveghere oficială este procedura prin care autoritatea oficială urmăreşte şi verifică activitatea specifică a unei persoane fizice sau juridice acreditate de autoritatea oficială să desfăşoare o anumită activitate în numele său.

CAPITOLUL III

Condiţii pentru eşantionori

SECŢIUNEA 1

Condiţii pentru acreditare

Art. 3. - (1) Prelevarea de eşantioane poate fi efectuată de eşantionorul acreditat oficial în acest scop de autoritatea oficială şi sub supravegherea acesteia.

(2)   Eşantionorii trebuie să îndeplinească următoarele condiţii pentru a putea fi acreditaţi:

a)  să fie independenţi în activitatea de eşantionare;

b)  să aibă calificările tehnice necesare;

c)  să nu aibă interese personale în luarea măsurilor ce se impun;

d)   să nu obţină niciun profit personal necuvenit din prelevarea de eşantioane;

e)   să aibă experienţă şi pregătire corespunzătoare în domeniu;

f)   să lucreze în conformitate cu regulile şi normele în vigoare;

g)   să posede echipament adecvat pentru eşantionare;

h)   să îşi demonstreze competenţa privind:

(i)     înţelegerea termenului  lot de sămânţă şi a factorilor care afectează uniformitatea lotului;

(ii)     înţelegerea importanţei preciziei operaţiunii de eşantionare;

(iii)      capacitatea de eşantionare folosind tehnici, proceduri şi echipamente corecte;

(iv)     întocmirea corectă a documentului de prelevare şi însoţire a eşantioanelor (proces-verbal).

(3)    Persoana fizică independentă sau operatorul economic angajator înregistrat, după caz, trebuie să depună la ITCSMS sau la LCCSMS în a cărui zonă teritorială îşi desfăşoară activitatea specifică o cerere-tip, în două exemplare, împreună cu toate documentele prevăzute, conform modelului prevăzut în anexa nr. 1, prin care să solicite acreditarea. In cerere se precizează specia sau grupa de specii pentru care se solicită acreditarea eşantionorului.

(4)  Documentele solicitate la înscrierea pentru acreditare sunt:

a)   copie xerox de pe autorizaţia de producere, prelucrare sau comercializare a seminţelor, vizată pentru anul în curs, în cazul persoanelor fizice sau juridice angajatoare prevăzute la art. 1 alin. (1) lit. c);

b)   copie xerox de pe statutul operatorului economic înregistrat, cu specificarea obiectului de activitate, în cazul persoanelor fizice sau juridice angajatoare prevăzute la art. 1 alin. (1) lit. b) şi c);

c)  copie xerox de pe certificatul de înmatriculare eliberat de oficiul registrului comerţului de pe lângă camera de comerţ şi industrie, în cazul persoanelor fizice sau juridice angajatoare prevăzute la art. 1 alin. (1) lit. b) şi c);

d)  copie xerox de pe certificatul de înregistrare fiscală, în cazul persoanelor fizice sau juridice angajatoare prevăzute la art. 1 alin. (1) lit. b) şi c);

e)  dosarul de prezentare a persoanei fizice independente sau a persoanei angajate care urmează să se ocupe de prelevarea de eşantioane în vederea efectuării testării seminţelor, care va cuprinde:

(i)      copie de pe diploma de studii;

(ii)      curriculum vitae;

(iii)      copie de pe carnetul de muncă sau contractul de colaborare.

(5)  Iscrierea pentru acreditare oficială este acceptată numai dacă documentaţia este corect întocmită, în conformitate cu prezentele proceduri, condiţii şi reguli.

(6)  Contravaloarea prestaţiei de acreditare este achitată de persoana fizică independentă sau de operatorul economic angajator, la acceptarea cererii şi înregistrarea acesteia.

SECŢIUNEA a 2-a

Cunoştinţe şi aptitudini

Art. 4. - (1) Eşantionorii candidaţi la acreditare oficială trebuie să aibă calificările tehnice necesare şi pregătire de specialitate, obţinute în cadrul instruirilor organizate în condiţiile aplicate eşantionorilor oficiali, confirmaţi prin examinare oficială. Eşantionarea se efectuează în conformitate cu legislaţia în vigoare.

(2) Autoritatea oficială verifică cunoştinţele eşantionorilor candidaţi la acreditare prin:

a)  testare scrisă şi interviu privind cunoaşterea regulilor, normelor şi standardelor în vigoare, la care candidatul la acreditare trebuie să obţină minimum nota 8;

b)  proba practică privind eşantionarea loturilor de sămânţă care constă în prelevarea a cel puţin 20 de eşantioane. Acestea sunt prelevate atât de candidatul la acreditare, cât şi de esantionorul oficial, din aceleaşi loturi de sămânţă, în termen cât mai apropiat posibil, iar rezultatele testelor oficiale ale eşantioanelor se compară cu rezultatele testelor eşantioanelor prelevate de candidatul la acreditare, pentru a se stabili încadrarea în limitele de toleranţă. Candidatul la acreditare se consideră admis la proba practică dacă rezultatele comparate se încadrează în limitele de toleranţă la minimum 90% dintre eşantioane.

Art. 5. - (1) Auditul, efectuat de autoritatea oficială în vederea acreditării eşantionorilor, trebuie să constate dacă se respectă cerinţele specifice din legislaţia în vigoare. I urma efectuării auditului în vederea acreditării, echipa de auditori eliberează un raport de audit.

(2) Raportul de audit se transmite în scris operatorului economic angajator sau persoanei fizice independente care a cerut acreditarea, în termen de 20 de zile, astfel:

a)   dacă raportul de audit este favorabil, se stabileşte data la care urmează să se semneze contractul de acreditare oficială şi să se elibereze certificatul de acreditare oficială;

b)  în cazul unui raport de audit nefavorabil, operatorul economic care a cerut acreditarea sau persoana fizică independentă este informată despre respingerea acreditării. In termen de 30 de zile de la data comunicării deciziei de. respingere a acreditării, operatorul economic sau persoana fizică independentă anunţă autoritatea oficială dacă:

(i)     renunţă la cererea pentru acreditare, caz în care dosarul este clasat;

(ii)     menţine cererea de acreditare, caz în care se depune cerere cu documentaţia reactualizată pentru începerea unui al doilea audit;

(iii)     face contestaţie la INCS împotriva deciziei de respingere a acreditării.

CAPITOLUL IV

Responsabilităţile eşantionorilor acreditaţi oficial şi ale autorităţii oficiale

SECŢIUNEA 1

Responsabilităţile eşantionorilor acreditaţi oficial

Art. 6. - (1) Esantionorul acreditat oficial este o persoană fizică independenta sau o persoană angajată de persoane fizice ori juridice ale căror activităţi implică sau nu implică producţia de sămânţă, recolta de sămânţă, prelucrarea sau comercializarea seminţei, acreditată de autoritatea oficială pentru a preleva din loturile de sămânţă eşantioane destinate testării în laborator sub supraveghere oficială.

(2)  Esantionorul acreditat oficial angajat, în cazul în care activitatea implică producţia de sămânţă, poate realiza prelevări de eşantioane din loturile de sămânţă proprietate a angajatorului său, ambalate, închise, etichetate şi sigilate, în afara cazului în care există un alt acord între angajatorul său, solicitantul de certificare a seminţelor şi autoritatea oficială.

(3)   Operatorul economic angajator, în cazul persoanei angajate de persoane fizice sau juridice ale căror activităţi implică sau nu implică producţia de sămânţă, recolta de sămânţă, prelucrarea sau comercializarea seminţei, asigură autoritatea oficială că esantionorul acreditat oficial este liber de orice presiune în desfăşurarea activităţii de eşantionare.

(4)   Operatorul economic angajator sau esantionorul acreditat oficial independent, după caz, achită autorităţii oficiale contravaloarea serviciilor de acreditare/reacreditare prestate, precum şi a celor de supraveghere şi monitorizare a activităţii de eşantionare.

Art. 7. - (1) In ceea ce priveşte responsabilităţile faţă de autoritatea oficială, esantionorul acreditat oficial este asimilat cu esantionorul oficial.

(2) Esantionorul acreditat oficial efectuează eşantionarea în următoarele condiţii obligatorii:

a)  primeşte comanda scrisă de eşantionare, în care vor fi menţionate cel puţin următoarele date:

(i)      specia;

(ii)      soiul;

(iii)      categoria biologică;

(iv)      anul recoltei;

(v)      numărul lotului;

(vi)      greutatea lotului;

(vii)      numărul de ambalaje;

(viii)      analizele solicitate;

(ix)      numele   şi   semnătura   persoanei   care   dă comanda;

b)     verifică cel puţin:

(i)      identitatea    lotului    conform    comenzii    de eşantionare;

(ii)     dacă lotul corespunde din punctul de vedere al epozitării, identităţii, accesibilităţii, marcării, etichetării şi sigilării;

c)     utilizează echipament standardizat, adecvat pentru eşantionare;

d)   respectă intensitatea de eşantionare prevăzută în standardele, regulile şi normele tehnice în vigoare;

e)  lotul trebuie să fie omogen;

f)  prelevează eşantioane numai în prezenţa responsabilului cu calitatea sau a unui alt reprezentant al deţinătorului de seminţe.

Art. 8. - Esantionorul acreditat oficial are autoritatea să refuze eşantionarea dacă:

a)  lotul nu este omogen;

b)   lotul nu are asigurată accesibilitatea de eşantionare;

c)   nu se stabileşte clar identitatea lotului de seminţe;

d)   nu este asistat de un delegat al deţinătorului de seminţe;

e)  există alte situaţii deosebite, după caz.

Art. 9. - (1) Eşantionul de laborator obţinut prin omogenizarea şi divizarea eşantionului compus va fi ambalat şi sigilat astfel încât să nu fie afectată integritatea lui. Datele de pe eticheta eşantionului de laborator trebuie să asigure corespondenţa dintre lot şi eşantion.

(2) Eşantionul este însoţit la laboratorul de testare a seminţelor de un document oficial de eşantionare (proces-verbal), care va cuprinde cel puţin datele următoare:

a)  specia;

b)  soiul;

c)  categoria biologică;

d)  anul recoltei;

e)  numărul lotului;

f)  greutatea lotului;

g)  numărul de ambalaje; h) analizele solicitate;

i) data eşantionării;

j) menţiunea „netratat", „tratat" şi, eventual, substanţa de tratare;

k) numele, semnătura şi ştampila eşantionorului acreditat;

l) alte menţiuni.

Art. 10. - Eşantionorul acreditat oficial răspunde de integritatea eşantioanelor prelevate şi de trimiterea acestora în timp util la laboratorul de testare, dar nu mai târziu de 48 de ore de la prelevarea eşantioanelor, în cazul în care se efectuează şi determinarea umidităţii.

Art. 11. - (1) Eşantionorul acreditat oficial nu are competenţa să preleveze eşantioane din loturile de seminţe:

a)  care fac obiectul unui litigiu;

b)  care sunt destinate exportului;

c)  care fac obiectul analizelor speciale;

d)  care sunt destinate supravegherii şi monitorizării.

(2)   Eşantionorul acreditat oficial, în cazul când este o persoană angajată, nu are competenţa să preleveze eşantioane din loturile de sămânţă care nu sunt proprietatea angajatorului său, în afara cazului în care există un alt acord între angajatorul său, solicitantul de certificare şi autoritatea oficială.

(3)   O proporţie a eşantioanelor din loturile de seminţe trebuie prelevată pentru postcontrol de către eşantionorul acreditat oficial. Eşantioanele respective sunt expediate la autoritatea oficială. Eşantioanele sunt prelevate în conformitate cu precizările specificate în legislaţia în vigoare.

(4)   Când se eşantionează automat, operaţiunile trebuie să corespundă prezentelor proceduri, condiţii şi reguli şi să fie supravegheate de autoritatea oficială.

Art. 12. - (1) Eşantionorul acreditat oficial trebuie să îşi menţină un nivel ridicat de pregătire teoretică şi practică prin:

a)  participarea periodică la instruiri;

b)   cunoaşterea modificărilor apărute în regulile şi normele tehnice în vigoare privind prelevarea de eşantioane din loturile de seminţe, însuşindu-şi orice schimbare;

c)   efectuarea permanentă a activităţii de eşantionare, fără întreruperi de lungă durată, iar în cazul unei întreruperi justificate pe o perioadă mai mare de 9 luni, se va face retestarea persoanei acreditate.

(2) Eşantionorul acreditat oficial trebuie să fie instruit, testat sau retestat prin cursuri de pregătire similare celor pentru eşantionorul oficial şi trebuie atestat prin examinare oficială.

SECŢIUNEA a 2-a

Responsabilităţile autorităţii oficiale

Art. 13. - (1) Autoritatea oficială trebuie să dispună de personal specializat, de echipamente şi alte facilităţi necesare pentru a realiza expertize tehnice privind acreditarea şi supravegherea eşantionorilor loturilor de sămânţă.

(2)   Autoritatea oficială comunică operatorului economic angajator sau persoanei fizice independente acceptul pentru înscrierea la acreditare sau motivele pentru care înscrierea nu poate fi acceptată, în termen de 5 zile lucrătoare de la data depunerii solicitării împreună cu întreaga documentaţie solicitată.

(3)   Autoritatea oficială asigură accesul la informaţii, documentaţie şi îndrumă eşantionorul înainte şi după acreditare.

(4)  Autoritatea oficială trebuie:

a) să furnizeze date cu privire la sistemul de acreditare a eşantionorilor;

b)   să furnizeze proceduri relevante pentru sigilarea, etichetarea şi eşantionarea loturilor de seminţe;

c)   să organizeze instruiri şi aplicaţii practice pe probleme de eşantionare;

d)   să testeze candidatul la acreditare şi să retesteze eşantionorul acreditat oficial sau eşantionorul acreditat oficial independent;

e)   să aducă la cunoştinţă candidatului la acreditare rezultatul testării în termen de 24 de ore de la obţinerea rezultatelor verificării de la proba scrisă;

f)   să încheie un contract de acreditare oficială cu operatorul economic angajator şi eşantionorul acreditat oficial sau cu eşantionorul acreditat oficial independent, după caz, care â trecut probele de verificare în vederea acreditării, şi să elibereze certificatul de acreditare oficială pentru eşantionorul acreditat oficial;

g)   să organizeze audituri şi să monitorizeze activitatea de eşantionare, etichetare şi sigilare;

h) să verifice dacă echipamentele de eşantionare folosite de eşantionorul acreditat oficial sunt cele prevăzute de regulile şi normele în vigoare;

i) să iniţieze acţiuni preventive în scopul eliminării unor posibile neconformităţi sau a altor situaţii nedorite;

j) să iniţieze acţiuni corective sau să retragă acreditarea dacă acţiunile corective nu sunt întreprinse;

k) să asigure identificarea eşantionorului acreditat oficial printr-un număr unic şi o ştampilă personală.

(5)   Pe tot parcursul activităţii de acreditare se va menţine confidenţialitatea informaţiilor obţinute la toate nivelurile.

(6)   Autoritatea oficială trebuie să se asigure că eşantionorul acreditat oficial:

a)  este liber de orice presiune ce poate afecta negativ calitatea muncii desfăşurate;

b)  este independent în luarea deciziilor;

c)    este imparţial când efectuează prelevări de eşantioane;

d)   nu obţine niciun profit personal din prelevarea de eşantioane.

SECŢIUNEA a 3-a

Documentele de acreditare

Art. 14. - Contractul de acreditare oficială, al cărui model este prezentat în anexa nr. 2, are puterea legală a unui contract între autoritatea oficială, operatorul economic angajator şi eşantionorul acreditat oficial al angajatorului sau eşantionorul acreditat oficial independent, după caz.

Art. 15. - Certificatul de acreditare oficială, al cărui model este prezentat în anexa nr. 3, reprezintă documentul tipizat eliberat de autoritatea oficială în urma îndeplinirii tuturor condiţiilor prevăzute în prezentele proceduri, condiţii şi reguli, are termen de valabilitate de 3 ani şi este vizat anual în urma verificării prin supraveghere şi monitorizare a activităţii şi retestării eşantionorului acreditat oficial.

CAPITOLUL V

Supravegherea şi monitorizarea eşantionorilor acreditaţi oficial, efectuate de autoritatea oficială

SECŢIUNEA 1

 Auditul efectuat de autoritatea oficială

Art. 16. - (1) Autoritatea oficială trebuie să aibă certitudinea că eşantionorul acreditat oficial respectă în totalitate regulile şi normele în vigoare, iar activitatea pe care o desfăşoară acesta este adecvată şi eficientă pentru scopul propus. Această cetitudine poate fi obţinută în mod obiectiv prin intermediul unui audit.

(2) Auditorii care efectuează auditul eşantionorului acreditat oficial sunt auditori oficiali ai LCCSMS sau ITCSMS, recunoscuţi de INCS. Auditorii sunt instruiţi de LCCSMS sau de alte autorităţi similare din statele membre ale Comunităţii Europene.

(3) Autoritatea oficială va lua în calcul, în cazul eşantionorului acreditat oficial:

a)    un sistem de control al întregii documentaţii referitoare la activitatea acestuia;

b)  reactualizarea documentaţiei specifice necesare;

c)   verificarea documentelor eliberate, asigurarea că amendamentele sau schimbările aduse unor documente sunt autorizate, procesate şi implementate într-o manieră eficientă şi rapidă;

d)   reexaminarea cunoştinţelor acestuia în ceea ce priveşte toate schimbările publicate în documentaţia de specialitate;

e)  rezultatele supravegherii şi monitorizării acestuia şi a loturilor esantionate de acesta.

Art. 17. - (1) Auditul se efectuează la fiecare 3 ani în vederea reacreditării, la cererea operatorului economic angajator sau a eşantionorului acreditat oficial independent, iar în cazul în care s-au identificat neconformităţi, auditul se efectuează anual sau la intervale mai scurte. Perioada de 3 ani începe de la data acreditării.

(2)    Documentele pe care trebuie să le depună operatorul economic sau esantionorul acreditat oficial independent în vederea reacreditării sunt:

a)    cererea de reacreditare, care se depune la autoritatea oficială, în două exemplare, cu cel puţin 3 luni înainte de data expirării valabilităţii certificatului de acreditare oficială;

b)   documentaţia necesară la acreditare, reactualizată;

c)   alte documente solicitate, după caz, de către autoritatea oficială.

(3)  Data efectuării auditului în vederea reacreditării va fi stabilită de autoritatea oficială de comun acord cu solicitantul, dar nu mai târziu de 3 luni de la data expirării valabilităţii certificatului de acreditare oficială.

(4)  In termen de 15 zile de la data efectuării auditului în vederea reacreditării, auditorii autorităţii oficiale întocmesc un raport de audit în 3 exemplare, din care două exemplare rămân la autoritatea oficială, iar un exemplar va fi înmânat operatorului economic angajator sau eşantionorului acreditat oficial independent, verificat, după caz. Termenul de 15 zile în care auditorii autorităţii oficiale întocmesc un raport de audit, în cazul alin. (3), trebuie să se încadreze în termenul prevăzut la acest alineat.

(5)   In urma auditului efectuat de autoritatea oficială, dacă raportul de audit este favorabil, se încheie un nou contract de acreditare oficială şi se eliberează un nou certificat de acreditare oficială.

(6)   In urma auditului efectuat de autoritatea oficială, dacă raportul de audit este nefavorabil, se retrage certificatul de acreditare oficială, iar contractul de acreditare oficială se consideră nul. Operatorul economic angajator sau persoana fizică independentă poate să decidă dacă depune cerere cu documentaţia reactualizată pentru începerea unui alt audit sau face contestaţie la INCS împotriva deciziei de respingere.

SECŢIUNEA a 2-a

Supravegherea eşantionorilor acreditaţi oficial, efectuată de autoritatea oficială

Art. 18. - (1) Supravegherea eşantionorilor acreditaţi oficial este efectuată anual de către autoritatea oficiala astfel:

a) prin eşantionarea şi testarea oficială a minimum 5% din loturile esantionate de esantionorul acreditat oficial. Această proporţie este în principiu egal distribuită pentru persoanele fizice şi juridice cu sămânţă intrată pentru certificare şi din speciile intrate. Proporţia poate fi mai mare atunci când există dubii specifice. Proporţia de minimum   5%   nu   se   aplică   eşantionării   automate.

Eşantioanele de verificare se prelevează de un eşantionor oficial prin alegerea randomizată a loturilor;

b)   rezultatele obţinute în urma determinărilor efectuate pe eşantioanele de seminţe prelevate oficial sunt comparate cu rezultatele obţinute în urma determinărilor efectuate pe eşantioanele de seminţe prelevate de esantionorul acreditat oficial, verificându-se încadrarea acestora în limitele de toleranţă;

c)   încadrarea în limitele de toleranţă este obligatorie pentru toate eşantioanele prelevate. Atunci când diferenţa depăşeşte limitele de toleranţă admise, autoritatea oficială va stabili unele măsuri corective. In urma aplicării măsurilor corective, rezultatele obţinute sunt transmise autorităţii oficiale. Dacă nici în urma acţiunilor corective rezultatele nu se încadrează în limitele de toleranţă, acreditarea eşantionorului acreditat oficial este retrasă. In acest caz autoritatea oficială ia măsuri ca orice certificare a seminţei esantionate să fie anulată, cu excepţia cazului când se poate demonstra că totuşi această sămânţă îndeplineşte toate condiţiile prevăzute în reguli şi norme;

d)  loturile de sămânţă din care s-au prelevat eşantioane şi s-au efectuat teste sub supraveghere oficială, menţionate la alin. (1) lit. a), trebuie identificate şi marcate oficial.

(2)   După încheierea determinărilor, autoritatea oficială întocmeşte un raport de supraveghere. Un exemplar al raportului rămâne la autoritatea oficială, un exemplar la operatorul economic angajator şi unul la esantionorul acreditat oficial al angajatorului sau la esantionorul acreditat oficial independent, după caz.

(3)   Autoritatea oficială poate lua măsuri suplimentare pentru efectuarea eşantionării sub supraveghere oficială.

Art. 19. - Toate activităţile desfăşurate în vederea acreditării/reacreditării oficiale, supravegherii şi monitorizării efectuate de autoritatea oficială sunt achitate de operatorul economic angajator sau de persoana fizică independentă ori de esantionorul acreditat oficial independent, după caz, conform tarifelor în vigoare.

CAPITOLUL VI

Măsuri luate de autoritatea oficială privind eşantionorii acreditaţi

Art. 20. - (1) Certificatul de acreditare oficială poate fi retras temporar sau definitiv, după caz, în următoarele situaţii:

a)   cererea de acreditare conţine informaţii false sau eronate;

b)   documentul oficial de prelevare a eşantioanelor conţine informaţii false sau eronate;

c)  nu au fost respectate condiţiile, procedurile de lucru, regulile şi normele în vigoare, în timpul prelevării de eşantioane;

d)   datele din activitatea de supraveghere şi audit demonstrează că esantionorul acreditat oficial nu îndeplineşte standardele de competenţă ce se impun în activitatea pentru care a fost acreditat;

e)    neîndeplinirea obligaţiilor financiare de către esantionorul acreditat oficial independent sau de către operatorul economic angajator în cazul persoanei angajate, pentru anul în curs.

(2)   In cazul retragerii temporare a certificatului de acreditare oficială, autoritatea oficială poate cere eşantionorului acreditat oficial să urmeze o instruire corectivă şi o reexaminare; este menţionat un termen limită de corectare a neconformităţilor care au dus la retragerea temporară a acreditării.

(3)   Operatorul economic angajator şi esantionorul său acreditat oficial sau esantionorul acreditat oficial independent sunt anunţaţi în scris despre retragerea temporară a acreditării trebuind să semneze pentru primirea notificării respective.

(4)    Anularea deciziei de retragere temporară a acreditării se face numai atunci când au fost eliminate în totalitate motivele retragerii.

(5) După constatarea de către autoritatea oficială a remedierii deficienţelor, operatorul economic angajator şi eşantionorul acreditat oficial, după caz, sunt anunţaţi în scris asupra datei de la care aceştia îşi pot relua activitatea.

Art. 21. - Acreditarea eşantionorului acreditat oficial este retrasă definitiv în următoarele situaţii:

a)  la cererea acestuia;

b)   neprezentarea eşantionorului acreditat oficial pentru reînnoirea vizei anuale sau la expirarea termenului de valabilitate a certificatului de acreditare oficială;

c)   nerespectarea termenului stabilit de autoritatea oficială pentru corectarea neconformitătilor care au dus la retragerea temporară a acreditării;

d)   depistarea unei neconformităţi majore care este de natură să afecteze calitatea activităţii desfăşurate şi rezultatele obţinute la testele de laborator pe eşantioanele prelevate de eşantionorul acreditat oficial;

e)  neîndeplinirea obligaţiilor financiare de către operatorul economic angajator sau de eşantionorul acreditat oficial independent nici în urma retragerii temporare a certificatului de acreditare oficială.

Art. 22. - (1) In cazul retragerii definitive a acreditării, operatorul economic angajator sau eşantionorul acreditat oficial independent este anunţat în scris asupra motivelor şi datei efective a retragerii, acesta trebuind să semneze pentru primirea notificării respective.

(2) La data retragerii temporare sau retragerii definitive a acreditării, certificatul de acreditare oficială se consideră nul.

Art. 23. - (1) Eşantionorul acreditat oficial al cărui certificat de acreditare oficială a fost retras temporar sau definitiv poate face contestaţie la LCCSMS sau INCS, în termen de 15 zile de la data primirii înştiinţării scrise.

(2) Autoritatea oficială analizează contestaţia şi decide în termen de 15 zile de la primirea acesteia.

Art. 24. - Anexele nr. 1 -3 fac parte integrantă din prezentele proceduri, condiţii şi reguli.

ANEXA Nr. 1 la proceduri, condiţii si reguli

Nr................. Data ............................

Inregistrat cu Autorizaţia de producere, prelucrare sau comercializare a seminţelor nr.........................

Se aprobă înscrierea.

....................................

Director executiv,

CERERE

privind obţinerea acreditării/reacreditării oficiale pentru prelevarea eşantioanelor de seminţe în vederea efectuării testelor de laborator

Operatorul economic angajator/Persoana fizică independentă ........................................................., cu sediul/adresa în localitatea ............................................., str........................................ nr. ..., judeţul ................................, telefon ................., fax .................................., înmatriculat la registrul comerţului cu nr....................... din ............, reprezentat prin ....................., având funcţia de ................................................, solicit acreditarea/reacreditarea şi eliberarea certificatului de acreditare pentru..................................................., având

                                                              (numele şi prenumele)

funcţia ..................., pentru următoarele specii şi grupe de specii: ........................................................................................................................................... ........................................................................................................................................................................ ........................................................................................................................................................................ ..........................................................................................................................................

Anexez la prezenta cerere următoarele documente:

a)  copie xerox de pe autorizaţia de producere, prelucrare, comercializare a seminţelor, în cazul persoanelor fizice sau juridice angajatoare prevăzute la art. 1 alin. (1) lit. c) din proceduri, condiţii şi reguli;

b)   copie xerox de pe statutul de funcţionare, cu specificarea obiectului de activitate în domeniu, în cazul persoanelor fizice sau juridice angajatoare prevăzute la art. 1 alin. (1) lit. b) şi c) din proceduri, condiţii şi reguli;

c)  copie xerox de pe certificatul de înmatriculare eliberat de oficiul registrului comerţului de pe lângă camera de comerţ şi industrie, în cazul persoanelor fizice sau juridice angajatoare prevăzute la art. 1 alin. (1) lit. b) şi c) din proceduri, condiţii şi reguli;

d)   copie xerox de pe certificatul de înregistrare fiscală, în cazul persoanelor fizice sau juridice angajatoare prevăzute la art. 1 alin. (1) lit. b) şi c) din proceduri, condiţii şi reguli;

e)  dosarul de prezentare a persoanei angajate sau a persoanei fizice independente care urmează să se ocupe de eşantionare în vederea efectuării testelor de laborator, care trebuie să cuprindă:

-  copie de pe diploma de studii;

-  curriculum vitae;

-  copie de pe carnetul de muncă sau contractul de colaborare.

Declar pe propria răspundere că eşantionorul acreditat oficial este liber de orice presiune în activitatea de prelevare a eşantioanelor de seminţe în vederea efectuării testelor de laborator. Cererea se depune în doua exemplare.

Achitat tariful:

.........................................................................

...................................................................................................................

(semnătura conducătorului operatorului economic sau a persoanei independente)

Conform Ordinului ministrului agriculturii, pădurilor şi dezvoltării rurale nr. 451/2006.                                                                                 

Accept condiţiile şi responsabilităţile eşantionorului acreditat oficial.

.............................................................

(semnătura persoanei candidat/acreditate)

Data .....................................................

ANEXA Nr. 2 la proceduri, condiţii si reguli

CONTRACT   DE   ACREDITARE   OFICIALA

Nr.................data......................

1.  Părţile contractante:

a)  Inspecţia Naţională pentru Calitatea Seminţelor (INCS), prin Laboratorul Central pentru Calitatea Seminţelor şi a Materialului Saditor (LCCSMS)/Inspectoratul Teritorial pentru Calitatea Seminţelor şi a Materialului Saditor

(ITCSMS) ..............................................................., cu sediul în .............................................................., reprezentată prin (domnul/doamna) .................................................................................., în calitate de reprezentant al autorităţii oficiale pentru acreditarea eşantionorului,

si

b) ........................................................................................................................................................................ ..........,

(denumirea operatorului economic angajator care a solicitat acreditarea/reacreditarea oficială)

cu sediul în ............................................................, reprezentat prin (domnul/doamna) ............................................., în calitate de operator economic angajator al eşantionorului acreditat oficial .......................................................................................,

şi

c) .................................................................................................................., în

          (numele şi prenumele eşantionorului acreditat/reacreditat oficial)

calitate de eşantionor acreditat oficial, cu adresa în ....................................................................................................................................................,

d)  şi esantionorul acreditat oficial independent ................................................., adresa .........................., CI ...................................

2.  Obiectul şi preţul contractului

Prezentul contract stabileşte relaţia legală dintre INCS, operatorul economic angajator şi esantionorul acreditat oficial sau esantionorul acreditat oficial independent, după caz, în scopul desfăşurării activităţii de prelevare a esantioanelor de seminţe în vederea efectuării testelor de laborator la speciile, grupele de specii pentru care a fost acreditat, pentru şi în numele INCS.

Tarifele pentru acreditare oficială, supraveghere şi monitorizare se achită de operatorul economic angajator sau de esantionorul acreditat oficial independent, după caz, la valoarea şi termenele stabilite prin ordin al ministrului agriculturii, pădurilor şi dezvoltării rurale.

3.  Durata contractului

Prezentul contract intră în vigoare la data la care este semnat de reprezentanţii părţilor contractante şi încetează la împlinirea a 3 ani de la data semnării. Perioada de 3 ani se poate prelungi cu pâna la 3 luni dacă cererea de reacreditare a fost depusă în termen. Prezentul contract poate fi prelungit cu acordul scris al părţilor contractante în cazul reacreditării.

4.  Documentele care însoţesc contractul:

-  cerere de acreditare/reacreditare oficială;

-  documentele solicitate la înscriere;

-  certificatul de acreditare oficială;

-  alte acte adiţionale.

5.  Reguli şi norme

Serviciile executate în baza prezentului contract respectă condiţiile şi procedurile, normele şi standardele în vigoare prezentate de autoritatea oficială la încheierea acestuia.

6.  Obligaţiile părţilor

6.1.  O parte contractantă nu are, fără acordul scris al celeilalte părţi, dreptul:

-   de a face cunoscut prezentul contract sau orice prevedere a acestuia unei terţe persoane, în afara acelor persoane implicate în îndeplinirea acestuia;

-  de a utiliza informaţiile şi documentele obţinute sau la care are acces în perioada de derulare a prezentului contract în alt scop decât acela de a-şi îndeplini obligaţiile contractuale.

6.2.  Dezvăluirea oricărei informaţii persoanelor implicate în îndeplinirea prezentului contract se face confidenţial şi se referă numai la acele informaţii necesare în vederea îndeplinirii acestuia.

6.3.  O parte contractantă este exonerată de răspundere pentru dezvăluirea de informaţii referitoare la prezentul contract, dacă:

-   informaţia era cunoscută părţii contractante înainte ca ea să fi fost primită de la cealaltă parte contractantă;

-   informaţia a fost dezvăluită după ce a fost obţinut acordul scris al celeilalte părţi contractante pentru asemenea dezvăluiri;

-  partea contractantă a fost obligată în mod legal să dezvăluie informaţia.

6.4.  Obligaţiile eşantionorului acreditat oficial:

-  este obligat să respecte prevederile cuprinse în Legea nr. 266/2002 privind producerea, prelucrarea, controlul şi certificarea calităţii, comercializarea seminţelor şi a materialului saditor, precum şi înregistrarea soiurilor de plante, în Procedurile, condiţiile şi regulile privind acreditarea oficială a persoanelor pentru ă preleva eşantioane de seminţe în vederea efectuării testelor de laborator sub supraveghere oficială şi în celelalte reguli şi norme în vigoare;

-  garantează că orice informaţie pe care o furnizează INCS este conformă cu realitatea;

-   garantează că pe tot parcursul derulării prezentului contract respectă procedurile, condiţiile şi regulile de acreditare, cu excepţia unor modificări efectuate cu aprobarea INCS;

-   garantează că ia toate măsurile raţionale necesare pentru a permite INCS sau oricărei alte persoane care acţionează în numele INCS să îşi realizeze sarcinile şi funcţiile aşa cum sunt menţionate în regulile şi normele în vigoare;

 -   garantează că nu efectuează prelevări de eşantioane în afara speciilor şi grupelor de specii prevăzute în certificatul de acreditare oficială şi ia toate măsurile pentru ca serviciile sale să nu fie prestate pentru scopuri nelegale sau de către persoane neautorizate.

6.5.  Obligaţiile autorităţii oficiale:

-   are obligaţia de a pune la dispoziţie eşantionorului acreditat oficial orice facilităţi sau informaţii pe care le consideră necesare pentru îndeplinirea în bune condiţii a prezentului contract;

-   are obligaţia să procure toată documentaţia necesară pentru desfăşurarea în bune condiţii a procedurilor de acreditare, conform regulilor şi normelor în vigoare;

-   nu este responsabilă pentru niciun fel de compensaţii plătibile prin lege în privinţa sau ca urmare a unui accident ori prejudiciu adus unui eşantionor acreditat oficial în timpul desfăşurării activităţii de prelevare a eşantioanelor;

-   are dreptul de a verifica modul de lucru al eşantionorului acreditat oficial, în conformitate cu Procedurile, condiţiile şi regulile privind acreditarea oficială a persoanelor pentru a preleva eşantioane de seminţe în vederea efectuării testelor de laborator sub supraveghere oficială;

-   are obligaţia de a notifica în scris operatorului economic angajator, care are eşantionori acreditaţi oficial, reprezentanţii săi împuterniciţi pentru supravegherea şi monitorizarea acestora.

6.6.  Inceperea şi sistarea activităţii

Eşantionorul acreditat oficial efectuează prelevări de eşantioane numai după:

-  primirea certificatului de acreditare oficială;

-   reînnoirea vizei anuale;

-  înlăturarea neconformităţilor majore care au dus la retragerea temporară a acreditării;

-  îndeplinirea obligaţiilor financiare către autoritatea oficială pentru acreditare, supraveghere şi audit. Incetarea activităţii de prelevare a eşantioanelor se va face în următoarele condiţii:

-   la cererea angajatorului şi a eşantionorului său acreditat oficial;

-   la cererea eşantionorului acreditat oficial independent;

-  în cazul neprezentării pentru viza anuală;

-  în cazul nerespectării termenului stabilit de autoritatea oficială pentru corectarea unor neconformităţi;

-  în cazul depistării de către autoritatea oficială a unor neconformităţi majore.

6.7.  Modalităţi de plată

Angajatorul eşantionorului acreditat oficial sau eşantionorul acreditat oficial independent achită autorităţii oficiale contravaloarea serviciilor de acreditare, la data înscrierii pentru acreditare, a celor de supraveghere şi monitorizare şi a activităţii de prelevare de eşantioane pentru verificarea modului de lucru al eşantionorului acreditat oficial.

Dacă angajatorul sau eşantionorul acreditat oficial independent nu achită contravaloarea serviciilor de acreditare, procedura de acreditare este retrasă.

Dacă angajatorul sau eşantionorul acreditat oficial independent nu achită factura ce reprezintă serviciile de supraveghere, se aplică penalităţi de întârziere, potrivit legii.

7.  Amendament

Părţile contractante au dreptul, pe durata prezentului contract, de a conveni în scris modificarea unor clauze ale acestuia, în conformitate cu normele şi regulile în vigoare.

8.  Rezilierea contractului

Nerespectarea obligaţiilor asumate prin prezentul contract de către una dintre părţile contractante dă dreptul părţii lezate de a cere rezilierea acestuia. Cererea de reziliere se comunică în scris celeilalte părţi contractante.

9.  Forţa majoră

Forţa majoră este constatată de o autoritate competentă. Aceasta exonerează părţile contractante de îndeplinirea obligaţiilor asumate prin prezentul contract pe toată perioada în care aceasta acţionează.

In sensul prezentului contract, prin forţă majoră se înţelege un eveniment mai presus de controlul părţilor, care nu se datorează greşelii sau vinii acestora, care nu poate fi prevăzut la momentul încheierii prezentului contract şi care face imposibilă executarea şi, respectiv, îndeplinirea acestuia.

Partea contractantă care invocă forţa majoră are obligaţia de a notifica celeilalte părţi şi în mod complet producerea acesteia şi de a lua măsurile care îi stau la dispoziţie în vederea limitării consecinţelor.

Dacă forţa majoră acţionează sau se estimează că va acţiona pe o perioadă mai mare de 6 luni, fiecare parte contractantă va avea dreptul să notifice celeilalte părţi contractante încetarea prezentului contract fără ca vreuna dintre ele să pretindă daune celeilalte părţi.

10.  Soluţionarea litigiilor

Autoritatea oficială, prin reprezentanţii săi, ITCSMS sau LCCSMS, face toate eforturile pentru a rezolva pe cale amiabilă, prin tratative directe, orice neînţelegere sau dispută care se poate ivi în cadrul sau în legătură cu prezentul contract.

Dacă după 15 zile de la începerea acestor tratative neoficiale cele două părţi contractante nu reuşesc să rezolve în mod amiabil divergenţa contractuală, fiecare parte contractantă poate solicita ca divergenţa să se soluţioneze prin arbitraj.

11.  Limba care guvernează contractul

Limba care guvernează prezentul contract este limba română.

12.  Comunicări

Orice comunicare între părţile contractante referitoare la îndeplinirea prezentului contract trebuie să fie transmisă în scris.

Orice document scris trebuie înregistrat atât în momentul transmiterii, cât şi în momentul primirii.

Comunicările dintre părţile contractante se pot face şi prin telefon, telegramă, telex, fax sau e-mail, cu condiţia confirmării în scris a primirii comunicării.

13.  Retragerea

La data retragerii temporare sau definitive a acreditării, contractul de acreditare oficială se consideră nul.

14.  Legea aplicabilă contractului

Prezentul contract va fi interpretat conform legilor din România.

Autoritatea oficială,                      

...................................................

Operator economic angajator,                

...................................................

Eşantionor acreditat oficial,

.....................................................

Eşantionor acreditat oficial independent,

.....................................................

ANEXA Nr. 31) la proceduri, condiţii si reguli

ROMÂNIA

MINISTERUL AGRICULTURII, PĂDURILOR ŞI DEZVOLTĂRII

RURALE

INSPECŢIA NAŢIONALĂ PENTRU CALITATEA SEMINŢELOR

Certificat de acreditare oficială

nr.__________

Domnul / Doamna _____________________________________________________

Funcţia___________________________________

C.I. serie___________nr.______________________

Operator economic angajator____________________________________________

Adresa_____________________________________________________________

Inregistrat cu Autorizaţia nr ______________pentru activitatea de____________

Nr. ştampilă___________________________

Este recunoscut(ă) ca eşantionor acreditat/reacreditat oficial, în conformitate cu Ordinul ministrului agriculturii, pădurilor şi dezvoltării rurale nr. 451/2006 pentru aprobarea Procedurilor.condiţiilor şi regulilor privind acreditarea oficială a persoanelor pentru a preleva eşantioane de seminţe în vederea efectuării testelor de laborator sub supraveghere oficială, pentru_________________________________________

(speciile si grupele de specii)

Acreditarea / reacreditarea este valabilă 3 ani începând de la____________________*

Data:______________

                                                                          

Acest certificat nu este valabil decât vizat pe anul în curs

Anul I

Anul II

Anul III

* Notă: Se poate prelungi ou pană la 3 luni dacă cererea de reacreditare a fost depusă in termen.

1) Anexa nr. 3 este reprodusă în facsimil.


SmartCity5

COMENTARII la Ordinul 451/2006

Momentan nu exista niciun comentariu la Ordinul 451 din 2006
Comentarii la alte acte
ANONIM a comentat Decretul 139 2005
    HIRE A GENUINE HACKER TO RECOVER YOUR LOST FUNDS Hello everyone, The Cryptocurrency world is very volatile and a lot of individuals have lost their crypto assets to online scams . I was also a victim. Last October I was contacted by a broker who convinced me to invest in Crypto. I made an initial investment of € 875,000. I followed their instructions. For TWO months now I have been trying to contact them all day, but I got no response. God is so kind. I followed a broadcast that teaches on how these recovery experts called THE HACK ANGELS RECOVERY EXPERT. Help individuals recover their lost funds back. I contacted the email provided for consultation, to help me recover my funds. I contacted them. These cryptocurrency recovery experts saved my life by helping me recover all my losses in just nine hours. I provided necessary requirements and relative information to complete the successful recovery of my crypto funds. I was filled with joy asI got my everything back. I really can't tell how happy I am. I said I will not hold this to myself but share it to the public so that all scammed victims can get their funds back, you can contact them today through their hotline at: WhatsApp +1(520)200-2320) (support@thehackangels.com). (www.thehackangels.com) If you're in London, you can even visit them in person at their office located at 45-46 Red Lion Street, London WC1R 4PF, UK. They’re super helpful and really know their stuff! Don’t hesitate to reach out if you need help.
ANONIM a comentat Decretul 139 2005
    HIRE A GENUINE HACKER TO RECOVER YOUR LOST FUNDS Hello everyone, The Cryptocurrency world is very volatile and a lot of individuals have lost their crypto assets to online scams . I was also a victim. Last October I was contacted by a broker who convinced me to invest in Crypto. I made an initial investment of € 875,000. I followed their instructions. For TWO months now I have been trying to contact them all day, but I got no response. God is so kind. I followed a broadcast that teaches on how these recovery experts called THE HACK ANGELS RECOVERY EXPERT. Help individuals recover their lost funds back. I contacted the email provided for consultation, to help me recover my funds. I contacted them. These cryptocurrency recovery experts saved my life by helping me recover all my losses in just nine hours. I provided necessary requirements and relative information to complete the successful recovery of my crypto funds. I was filled with joy asI got my everything back. I really can't tell how happy I am. I said I will not hold this to myself but share it to the public so that all scammed victims can get their funds back, you can contact them today through their hotline at: WhatsApp +1(520)200-2320) (support@thehackangels.com). (www.thehackangels.com) If you're in London, you can even visit them in person at their office located at 45-46 Red Lion Street, London WC1R 4PF, UK. They’re super helpful and really know their stuff! Don’t hesitate to reach out if you need help.
ANONIM a comentat Decretul 139 2005
    HIRE A GENUINE HACKER TO RECOVER YOUR LOST FUNDS Hello everyone, The Cryptocurrency world is very volatile and a lot of individuals have lost their crypto assets to online scams . I was also a victim. Last October I was contacted by a broker who convinced me to invest in Crypto. I made an initial investment of € 875,000. I followed their instructions. For TWO months now I have been trying to contact them all day, but I got no response. God is so kind. I followed a broadcast that teaches on how these recovery experts called THE HACK ANGELS RECOVERY EXPERT. Help individuals recover their lost funds back. I contacted the email provided for consultation, to help me recover my funds. I contacted them. These cryptocurrency recovery experts saved my life by helping me recover all my losses in just nine hours. I provided necessary requirements and relative information to complete the successful recovery of my crypto funds. I was filled with joy asI got my everything back. I really can't tell how happy I am. I said I will not hold this to myself but share it to the public so that all scammed victims can get their funds back, you can contact them today through their hotline at: WhatsApp +1(520)200-2320) (support@thehackangels.com). (www.thehackangels.com) If you're in London, you can even visit them in person at their office located at 45-46 Red Lion Street, London WC1R 4PF, UK. They’re super helpful and really know their stuff! Don’t hesitate to reach out if you need help.
ANONIM a comentat Raport 1937 2021
    Obțineți creditul în 24 de ore În calitate de client al LOPEZ GROUP FINANZAS, vă recomand pentru toate nevoile dumneavoastră de finanțare la cota de 2%. Pentru cei dintre voi care au nevoie de un împrumut, nu ezitați să o contactați ca mine și veți fi mulțumiți: lopezfinanzas95@gmail.com
ANONIM a comentat Raport 1937 2021
    Obțineți creditul în 24 de ore În calitate de client al LOPEZ GROUP FINANZAS, vă recomand pentru toate nevoile dumneavoastră de finanțare la cota de 2%. Pentru cei dintre voi care au nevoie de un împrumut, nu ezitați să o contactați ca mine și veți fi mulțumiți: lopezfinanzas95@gmail.com
ANONIM a comentat Raport 1937 2021
    Obțineți creditul în 24 de ore În calitate de client al LOPEZ GROUP FINANZAS, vă recomand pentru toate nevoile dumneavoastră de finanțare la cota de 2%. Pentru cei dintre voi care au nevoie de un împrumut, nu ezitați să o contactați ca mine și veți fi mulțumiți: lopezfinanzas95@gmail.com
ANONIM a comentat Raport 1937 2021
    Obțineți creditul în 24 de ore În calitate de client al LOPEZ GROUP FINANZAS, vă recomand pentru toate nevoile dumneavoastră de finanțare la cota de 2%. Pentru cei dintre voi care au nevoie de un împrumut, nu ezitați să o contactați ca mine și veți fi mulțumiți: lopezfinanzas95@gmail.com
ANONIM a comentat Raport 1937 2021
    Obțineți creditul în 24 de ore În calitate de client al LOPEZ GROUP FINANZAS, vă recomand pentru toate nevoile dumneavoastră de finanțare la cota de 2%. Pentru cei dintre voi care au nevoie de un împrumut, nu ezitați să o contactați ca mine și veți fi mulțumiți: lopezfinanzas95@gmail.com
ANONIM a comentat Raport 1937 2021
    Obțineți creditul în 24 de ore În calitate de client al LOPEZ GROUP FINANZAS, vă recomand pentru toate nevoile dumneavoastră de finanțare la cota de 2%. Pentru cei dintre voi care au nevoie de un împrumut, nu ezitați să o contactați ca mine și veți fi mulțumiți: lopezfinanzas95@gmail.com
ANONIM a comentat Raport 1937 2021
    Obțineți creditul în 24 de ore În calitate de client al LOPEZ GROUP FINANZAS, vă recomand pentru toate nevoile dumneavoastră de finanțare la cota de 2%. Pentru cei dintre voi care au nevoie de un împrumut, nu ezitați să o contactați ca mine și veți fi mulțumiți: lopezfinanzas95@gmail.com
Alte acte pe aceeaşi temă cu Ordin 451/2006
Coduri postale Prefixe si Coduri postale din Romania Magazin si service calculatoare Sibiu