Anunţă-mă când se modifică Fişă act Comentarii (0) Trimite unui prieten Tipareste act

ORDIN Nr

ORDIN   Nr. 431 din 30 ianuarie 2007

privind aprobarea Normelor tehnice pentru aplicarea regimului de tranzit sub acoperirea carnetelor TIR

ACT EMIS DE: AGENTIA NATIONALA DE ADMINISTRARE FISCALA

ACT PUBLICAT IN: MONITORUL OFICIAL  NR. 103 din 12 februarie 2007



In baza prevederilor Hotărarii Guvernului nr. 1.552/2006 privind reorganizarea şi funcţionarea Autorităţii Naţionale a Vămilor,

în vederea aplicării unitare a regimului vamal de tranzit sub acoperirea carnetelor TIR, prevăzut în Regulamentul Consiliului (CEE) nr. 2.913/92 din 12 octombrie 1992 de instituire a Codului vamal comunitar, cu toate modificările ulterioare, şi în Regulamentul Comisiei (CEE) nr. 2.454/93 din 2 iulie 1993, cuprinzand Dispoziţii de aplicare a Codului vamal comunitar, cu toate modificările ulterioare,

în aplicarea prevederilor Convenţiei vamale relative la transportul internaţional al mărfurilor sub acoperirea carnetelor TIR (Convenţia TIR, 1975),

în aplicarea art. 664 din Regulamentul de aplicare a Codului vamal al Romaniei, aprobat prin Hotărarea Guvernului nr. 707/2006, publicată în Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 520 din 15 iunie 2006,

vicepreşedintele Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală emite următorul ordin:

Art. 1. - Se aprobă Normele tehnice pentru aplicarea regimului de tranzit sub acoperirea carnetelor TIR, prevăzute în anexa care face parte integrantă din prezentul ordin.

Art. 2. - La intrarea în vigoare a prezentului ordin se abrogă pct. I „Organizarea culoarelor verzi" (subpct. 1 -6)din Ordinul vicepreşedintelui Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală nr. 343/2005 privind organizarea culoarelor verzi şi descărcarea electronică a carnetelor TIR, publicat în Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 278 din 4 aprilie 2005.

Vicepreşedintele Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală,

Gelu Ştefan Diaconu

ANEXA

NORME   TEHNICE

pentru aplicarea regimului de tranzit sub acoperirea carnetelor TIR

PARTEA I

Prevederi generale

1.   Prezentele norme tehnice se aplică regimului de tranzit sub acoperirea carnetelor TIR, prevăzut în Regulamentul Consiliului (CEE) nr. 2.913/92 din 12 octombrie 1992 de instituire a Codului vamal comunitar, cu toate modificările ulterioare, în Regulamentul Comisiei (CEE) nr. 2.454/93 din 2 iulie 1993, cuprinzand Dispoziţii de aplicare a Codului vamal comunitar, cu toate modificările ulterioare (denumite în continuare Codul vamal comunitar, respectiv Regulamentul vamal comunitar) şi în Convenţia vamală relativă la transportul internaţional al mărfurilor sub acoperirea carnetelor TIR (Convenţia TIR, 1975) (denumită în continuare Convenţie), la care Romania a devenit parte contractantă începand cu data de 5 decembrie 1979.

2.   (1) In aplicarea prezentelor norme tehnice, prin termenii de mai jos se înţelege:

a)  transport TIR - transportul de mărfuri de la un birou vamal de plecare la un birou vamal de destinaţie, sub regim, denumit regim TIR, stabilit în Convenţie;

b)   operaţiune TIR - partea unui transport care este efectuată într-o parte contractantă, de la un birou de plecare sau de intrare (de trecere) la un birou vamal de destinaţie sau de ieşire (de trecere), utilizand un set de voleţi (voletul nr. 1 + voletul nr. 2);

c) birou centralizator - biroul autorităţii vamale, cu următoarele funcţii principale: confirmarea operaţiunilor de tranzit sub acoperirea carnetelor TIR efectuate între birouri din Comunitate şi birouri din Romania şi invers; realizarea procedurii de cercetare pentru operaţiuni TIR efectuate între birouri din Comunitate şi birouri din Romania şi invers, acordarea asistenţei pentru recuperarea creanţelor.

(2) Biroul centralizator funcţionează în cadrul Autorităţii Naţionale a Vămilor.

3.   (1) Pot efectua operaţiuni de tranzit sub acoperirea carnetelor TIR persoanele al căror acces la regimul TIR a fost autorizat de autoritatea competentă şi care îndeplinesc condiţiile şi cerinţele minimale prevăzute în anexa nr. 9, partea a II-a din Convenţie.

(2) Autorizarea la regimul TIR se efectuează potrivit instrucţiunilor emise prin ordin al vicepreşedintelui Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală.

PARTEA a II-a

Garanţii

4.   Cuantumul maxim pe fiecare carnet TIR al sumelor care pot fi pretinse asociaţiei garante, în conformitate cu art. 8 paragraful 3 din Convenţie, este de 60.000 (şaizeci mii) euro.

5.   Asociaţiile garante autorizate să elibereze carnete TIR pe teritoriul Romaniei sunt:

-   Asociaţia Romană pentru Transporturi Rutiere Internaţionale, denumită în continuare ARTRI;

-   Uniunea Naţională a Transportatorilor Rutieri din Romania, denumită în continuare UNTRR.

6.   Carnetele TIR emise de cele două asociaţii vor prezenta pe prima pagină a coperţii, în rubrica 4, semnătura reprezentantului asociaţiei şi ştampila acesteia.

7.   Carnetele TIR furnizate asociaţiilor garante de către Uniunea Internaţională a Transporturilor Rutiere, denumită în continuare IRU, vor avea imprimată pe prima pagină a coperţii, în rubrica 5, semnătura secretarului general al IRU.

PARTEA a III-a

Procedura de agreare a vehiculelor rutiere

8.   Vehiculele rutiere, aşa cum sunt definite la art. 1 lit. g) şi h) din Convenţie, pot beneficia de prevederile acesteia în efectuarea de transporturi internaţionale de mărfuri doar dacă îndeplinesc, din punctul de vedere al construcţiei şi echipamentului lor, condiţiile definite de anexa nr. 2 la Convenţie şi au fost agreate conform procedurii definite în anexa nr. 3 la Convenţie.

9.   Agrearea se efectuează la biroul vamal situat în oraşul reşedinţă de judeţ unde îşi are sediul societatea comerciala în cauză. Lista birourilor vamale, în sensul celor menţionate, este prezentată în anexa nr. 1 la prezentele norme tehnice.

10.   (1) Certificatul de agreare se eliberează pentru vehiculele rutiere înmatriculate în Romania.

(2) Certificatul de agreare trebuie să fie conform modelului din anexa nr. 4 la Convenţie.

11.    (1) Certificatul de agreare se eliberează la solicitarea persoanelor juridice romane pentru vehiculele rutiere ale căror proprietari sau utilizatori sunt.

(2) Proprietarul sau utilizatorul vehiculelor rutiere va prezenta autorităţii vamale formularul certificatului de agreare însoţit de:

a)  copia autorizaţiei pentru utilizarea carnetelor TIR;

b)  cartea de identitate a vehiculului, eliberată de Regia Autonomă „Registrul Auto Roman" pe numele proprietarului;

c)  certificatul de înmatriculare al vehiculului, eliberat de organele de poliţie pe numele proprietarului;

d)   contractul de utilizare (de închiriere), după caz. In această situaţie, termenul de valabilitate a certificatului de agreare va fi corelat cu durata contractului de utilizare (închiriere), dar nu mai mare de 2 ani [conform paragrafului (3) din anexa nr. 3 la Convenţie], perioadă după care vehiculele vor fi prezentate unităţii vamale pentru o nouă verificare;

e)  3 fotografii ale mijlocului de transport care urmează a fi agreat. Fotografiile se vor realiza color şi vor prezenta mijlocul de transport din faţă, lateral dreapta şi spate. La mijloacele de transport prevăzute cu uşă laterala, fotografia se va realiza numai pe această parte. Fotografiile se prezintă fixate pe un suport format A4, iar identificarea mijlocului de transport se va face prin aplicarea ştampilei autorităţii vamale emitente la toate colţurile fotografiilor. Filele suplimentare vor reprezenta anexe la certificatul de agreare, iar numărul lor va fi menţionat în rubrica 6 din certificat.

12.   Originalul certificatului de agreare se remite solicitantului şi va trebui să se afle la bordul vehiculului. O copie a acestui certificat rămane în evidenţele biroului vamal emitent, împreună cu adresa de solicitare.

13.   Pierderea sau deteriorarea certificatului de agreare ori a fotografiilor însoţitoare atrage anularea agreării vehiculului respectiv.

14.  Termenul maxim de valabilitate a unui certificat de agreare este  de 2  ani.   Pentru  prelungirea  acestuia,

vehiculele vor fi prezentate autorităţii vamale pentru o nouă verificare.

15.   Prevederile pct. 8 - 14 sunt valabile numai pentru agrearea individuală a vehiculelor rutiere.

PARTEA a IV-a

Confirmarea operaţiunilor TIR

16.  (1) Biroul de plecare/de intrare (trecere) completează carnetul TIR sau/şi voletul nr. 1 şi înscrie în rubrica „Pentru utilizare oficială" a voletului nr. 2 următorul text: „De returnat la biroul centralizator/ str. Matei Millo nr. 13, sectorul 1, 010144 Bucureşti, Romania". Acest text poate fi imprimat pe volet şi cu ajutorul unei ştampile.

(2) Biroul de plecare/de intrare (trecere) păstrează voletul nr. 1 al carnetului TIR.

17.   Biroul vamal de destinaţie/de ieşire (trecere) atestă încheierea operaţiunii TIR prin completarea cotorului şi a rubricilor 24 - 28 ale voletului nr. 2, restituie carnetul persoanei care l-a prezentat şi confirmă operaţiunea conform pct. 18.

18.   (1) Atunci cand biroul de plecare este un birou dintr-un alt stat membru al Comunităţii, partea corespunzătoare din voletul nr. 2 al carnetului TIR, completată corespunzător, va fi transmisă de biroul de destinaţie, prin poştă, biroului centralizator, în maximum 5 zile de la data înregistrării, astfel încat aceasta să ajungă la biroul de plecare în termen de maximum o lună de la încheierea operaţiunii TIR.

(2) Atunci cand biroul de plecare este un birou vamal din Romania, partea corespunzătoare din voletul nr. 2 al carnetului TIR, completată corespunzător, va fi transmisă de biroul de destinaţie, prin poştă, direct biroului de plecare, în vederea confirmării încheierii operaţiunii, în maximum 10 zile de la data înregistrării, astfel încat aceasta să ajungă la biroul de plecare în termen de maximum o lună de la încheierea operaţiunii TIR.

19.   (1) La cererea transportatorului, biroul de destinaţie este obligat să elibereze o copie certificată a voletului nr. 2 sau o recipisă completată anticipat de persoana interesată.

(2) Aceste documente se eliberează la momentul încheierii operaţiunii TIR şi nu ulterior.

20.   La primirea voletului nr. 2 (rubricile 18-28), biroul vamal de plecare/de intrare (de trecere) compară informaţiile conţinute de acesta cu cele conţinute de voletul nr. 1 aflat în evidenţele sale.

PARTEA a V-a

Procedura de cercetare

21.   (1) Procedura de cercetare se aplică în situaţia în care operaţiunea TIR nu a fost încheiată.

(2)   Aceasta se declanşează fără întarziere dacă autoritatea vamală a fost informată că operaţiunea TIR nu s-a încheiat sau, în termen de 4 luni de la data înregistrării, dacă autoritatea vamală nu a primit dovada că operaţiunea TIR s-a încheiat.

(3)    Procedura de cercetare se declanşează, de asemenea, atunci cand ulterior se dovedeşte că încheierea operaţiunii TIR a fost falsificată.

SECŢIUNEA 1

Cercetarea operaţiunilor TIR emise de birouri de plecare din Romania

22.   (1) Dacă biroul de plecare din Romania nu a intrat în posesia părţii corespunzătoare din voletul nr. 2 al carnetului TIR în termen de două luni de la data acceptării carnetului TIR, acesta are obligaţia de a informa în scris asociaţia garantă cu privire la aceasta, fără a aduce atingere notificării care trebuie prezentată în conformitate cu art. 11 paragraful (1) din Convenţie.

(2)  In aplicarea alin. (1), biroul de plecare va informa:

-   ARTRI pentru carnetele TIR eliberate de această asociaţie, precum şi de asociaţii străine afiliate la Uniunea Internaţională a Transporturilor Rutiere (IRU); sau

-   UNTRR pentru carnetele TIR eliberate de această asociaţie.

(3)   In aplicarea art. 455 alin. (2) din Regulamentul vamal comunitar, biroul de plecare informează, de asemenea, titularul carnetului TIR şi solicită atat acestuia, cat şi asociaţiei garante respective să furnizeze dovada că operaţiunea tlR a fost încheiată.

23.   Titularul carnetului TIR/asociaţia garantă are obligaţia să prezinte biroului de plecare, în termen de două luni de la data solicitării:

a)   un document certificat „conform cu originalul" de autoritatea vamală a ţării de destinaţie, care conţine identificarea mărfurilor în cauză şi care stabileşte că ele au fost prezentate la destinaţie;

b)   copia documentului vamal (declaraţie vamală sau declaraţie sumară) de plasare a mărfurilor sub un regim vamal sau sub supraveghere vamală, certificată de biroul de destinaţie ca fiind „conformă cu originalul";

c)  un document vamal de plasare sub o altă destinaţie vamală într-o ţară terţă sau o copie ori fotocopie ce conţine identificarea mărfurilor în cauză. Copia sau fotocopia trebuie să fie certificată „conform cu originalul" fie de către administraţia vamală care a vizat documentul original, fie de serviciile oficiale ale ţării terţe în cauză;

d)  cotoarele nr. 1 sau 2 corespondente carnetului TIR, corect ştampilate de o parte contractantă, sau o copie certificată conform cu originalul a acestora furnizată de IRU;

e)  recipisa.

24.   In cazul prezentării documentelor menţionate la pct. 23 Jit. a)-d) operaţiunea TIR se consideră încheiată.

25.   In cazul neprezentării uneia dintre dovezile menţionate la pct. 23 lit. a)-d) sau atunci cand principalul obligat prezintă o recipisa, în termen de 4 luni de la data emiterii tranzitului, biroul de plecare procedează astfel:

a)   atunci cand biroul de destinaţie este un birou din Romania, îi solicită în scris informaţii privind operaţiunea TIR;

b)  atunci cand biroul de destinaţie este un birou dintr-un alt stat membru, comunică în scris biroului centralizator neconfirmarea operaţiunii TIR, anexand o copie a voletului nr. 1 al carnetului TIR, în vederea declanşării procedurii de cercetare.

26.   In situaţia menţionată la pct. 25 lit. a) se va proceda astfel:

Biroul de destinaţie va efectua investigaţiile în funcţie de informaţiile primite, va proceda la verificarea evidenţelor proprii (unde sunt înregistrate carnetele TIR) sau, după caz, ale destinatarului agreat si, în termen de maximum 30 de zile de la data solicitării, va informa biroul de plecare cu privire la rezultatele verificărilor. Prin această verificare poate fi găsit originalul dovezii încheierii regimului (partea corespunzătoare din voletul nr. 2 al carnetului TIR), care nu a fost transmis sau a fost arhivat din eroare.

27.   In situaţia menţionată la pct. 25 lit. b) se va proceda astfel:

(1)   Biroul centralizator transmite biroului de destinaţie avizul de cercetare al cărui model este prezentat în anexa nr. 2 la prezentele norme tehnice, împreună cu o copie a voletului nr. 1 al carnetului, şi solicită informaţii în legătură cu încheierea operaţiunii TIR.

(2)  In funcţie de răspunsul biroului de destinaţie, biroul centralizator poate finaliza procedura de cercetare prin dispoziţie de încasare a drepturilor de import şi a altor taxe devenite exigibile sau prin încheierea operaţiunii TIR.

28.   In situaţia în care procedura de cercetare se finalizează prin încasarea drepturilor de import şi a altor taxe devenite exigibile, biroul vamal va adresa cererea de plată către asociaţia garantă în conformitate cu prevederile art. 11 paragrafele (1) şi (2) din Convenţie.

SECŢIUNEA a 2-a

Cercetarea operaţiunilor TIR emise de alte state membre UE cu destinaţie Romania

29.   Pentru operaţiunile TIR emise de birouri de plecare din alte state membre UE cu destinaţie un birou vamal din Romania, se va proceda astfel:

a)   avizele de cercetare sunt transmise de autorităţile competente din celelalte ţări, prin poştă, direct birourilor de destinaţie;

b)   după efectuarea verificărilor corespunzătoare, biroul de destinaţie completează avizul de cercetare şi îl trimite biroului centralizator, în termen de maximum 30 de zile, în vederea transmiterii răspunsului către autoritatea competentă din ţara biroului de plecare;

c)   scrisorile de revenire prevăzute în anexa nr. 3 la prezentele norme tehnice sunt transmise prin biroul centralizator. Biroul de destinaţie are obligaţia de a răspunde la scrisorile de revenire primite într-un termen de maximum 10 zile.

PARTEA a VI-a

 Simplificări - Destinatar agreat

30.  (1) La solicitarea destinatarului, autoritatea vamală îi poate acorda acestuia statutul de destinatar agreat, autorizandu-l să primească la sediul său sau în oricare loc specificat mărfurile transportate sub regimul TIR.

(2)   In aplicarea prevederilor Regulamentului vamal comunitar autorizarea se acordă numai persoanelor care:

a)  sunt stabilite în Romania;

b)   primesc în mod regulat mărfuri care au fost înregistrate pentru regimul TIR sau despre care autoritatea vamală ştie că îndeplinesc condiţiile pentru acest regim. Se consideră că o persoană „primeşte în mod regulat mărfuri care au fost înregistrate pentru regimul TIR" atunci cand acea persoană primeşte în calitate de destinatar mărfuri transportate sub regim TIR, cel puţin 100 de operaţiuni într-un an calendaristic;

c)  nu a comis încălcări grave sau repetate ale legislaţiei vamale ori fiscale.

(3)  Autorizaţia nu se aplică decat operaţiunilor TIR care au ca loc de descărcare finală spaţiile stabilite în autorizaţie.

(4)  In autorizaţie se stabilesc: biroul sau birourile de destinaţie competente pentru mărfurile pe care le primeşte destinatarul agreat, termenul şi modalităţile în care destinatarul desemnat informează biroul de destinaţie în legătură cu sosirea mărfurilor, pentru a-i permite să poată efectua un eventual control la sosirea mărfurilor, categoriile sau transporturile de mărfuri excluse.

31.  (1) Cererea de autorizare pentru acordarea statutului de destinatar agreat, justificată, se depune la biroul vamal la care destinatarul primeşte mărfuri transportate sub regim T[R.

(2)    In cererea de autorizare vor fi menţionate: denumirea societăţii comerciale şi sediul social al acesteia, adresele la care sunt primite mărfurile în vederea încheierii operaţiunii TIR.

(3)   La cerere, pe langă documentele care atestă că societatea îndeplineşte condiţiile generale prevăzute la art. 373 din Regulamentul vamal comunitar, respectiv la pct. 30 alin. (2) din prezentele norme tehnice, vor fi anexate următoarele:

a) documente justificative care atestă calitatea şi obiectul de activitate al societăţii (beneficiar al procedurii de vămuire la domiciliu pentru mărfuri care se importă, comisionar în vamă, transportator, casă de expediţii). Pentru ultimele trei calităţi se va prezenta şi situaţia operaţiunilor TIR primite (sau care vor fi  primite) ca destinatar;

b)   adresa/adresele locaţiilor unde primeşte mărfurile transportate sub regim TIR, în vederea încheierii regimului;

c)   declaraţie-angajament din care să rezulte că societatea va respecta prevederile referitoare la procedura TIR.

32.  (1) Autorizaţiile de destinatar agreat pentru mărfurile transportate sub regimul TIR se eliberează de biroul vamal în a cărui rază de competenţă teritorială îşi are sediul sau punctul de lucru solicitantul.

(2)   Autorizaţia de expeditor/destinatar agreat se întocmeşte în două exemplare şi se semnează de şeful biroului vamal.

(3)  Un exemplar al autorizaţiei se remite titularului şi un exemplar se reţine de biroul vamal. Biroul vamal transmite o copie a exemplarului care rămane în evidenţa sa la Autoritatea Naţională a Vămilor.

33.   (1) Se emite o singură autorizaţie, indiferent de numărul birourilor vamale pe langă care se utilizează procedura simplificată. Numărul autorizaţiei se acordă în ordine cronologică şi crescătoare.

(2) Extinderea autorizaţiei şi pe langă alte birouri vamale se va acorda cu respectarea procedurii de autorizare. Noul birou vamal va completa o anexă la autorizaţia iniţială, în care vor fi înscrise toate elementele corespunzătoare.

34.   In vederea încheierii regimului TIR, destinatarul agreat este obligat:

a)   să informeze biroul vamal despre sosirea mijlocului de transport, prin întocmirea şi transmiterea avizului de sosire la biroul de destinaţie;

b)   să înregistreze avizul de sosire în Registrul de evidenţă al avizelor;

c)  dacă biroul vamal nu intervine în termenul prevăzut în autorizaţie, să verifice existenţa şi integritatea sigiliilor, să descarce mărfurile şi să efectueze controlul acestora;

d)  să prevină imediat autorităţile vamale de la biroul de destinaţie despre orice sigiliu care nu este intact şi despre orice altă neregulă, cum ar fi cantităţi suplimentare, cantităţi lipsă sau înlocuiri;

e)   să înscrie fără întarziere rezultatele descărcării în registrele sale;

f)   să prezinte fără întarziere autorităţilor vamale de la biroul de destinaţie un aviz care precizează detaliile şi situaţia sigiliilor aplicate, precum şi data înscrierii în registre;

g)   la primirea mărfurilor să elibereze transportatorului o recipisa corespunzătoare unei copii a avizului prevăzut la lit. f);

h) să trimită fără întarziere, cel tarziu a doua zi, la biroul de destinaţie carnetul TIR care a însoţit mărfurile.

35.  In aplicarea art. 454 lit. b) din Regulamentul vamal comunitar, biroul de destinaţie completează corespunzător voletul nr. 2 (rubricile 24-28) şi cotorul nr. 2 şi restituie carnetul TIR titularului sau persoanei care îl reprezintă.

36.   Confirmarea operaţiunii TIR se va face de agentul vamal responsabil cu această operaţiune.

37.  Autorizaţiile de destinatar agreat eliberate înainte de data de 1 ianuarie 2007, în temeiul Regulamentului de aplicare a Codului vamal al Romaniei, aprobat prin Hotărarea Guvernului nr. 707/2006, îşi menţin valabilitatea dacă cerinţele care au stat la baza eliberării acestora sunt îndeplinite în continuare.

ANEXA Nr. 1 la normele tehnice

Nr. crt.

Judeţul

Biroul Vamal

1.

Alba

Alba Iulia

2.

Arad

Arad

3.

Teleorman

Alexandria

4.

Bucureşti şi Ilfov

Antrepozite Bucureşti Sud Targuri si Expoziţii

5.

Bacău

Bacău

6.

Bistrita-Năsăud

Bistriţa

7.

Botoşani

Botoşani

8.

Braşov

Braşov

9.

Brăila

Brăila

10.

Buzău

Buzău

11.

Baia Mare

Baia Mare

12.

Cluj

Cluj-Napoca

13.

Constanta

Constanta

14.

Călăraşi

Călăraşi

15.

Dolj

Craiova

16.

Mehedinţi

Drobeta-Turnu Severin

17.

Vrancea

Focşani

18.

Galaţi

Galaţi

19.

Giurgiu

Giurgiu

20.

Iaşi

Iaşi

21.

Harghita

Miercurea-Ciuc

Nr. crt.

Judeţul

Biroul Vamal

22.

Bihor

Oradea

23.

Arges

Piteşti

24.

Neamţ

Piatra-Neamt

25.

Prahova

Ploieşti

26.

Caras-Severin

Resita

27.

Valcea

Ramnicu Valcea

28.

Covasna

Sfantu Gheorghe

29.

Hunedoara

Deva

30.

Ialomiţa

Slobozia

31.

Olt

Slatina

32.

Sibiu

Sibiu

33.

Suceava

Suceava

34.

Satu Mare

Satu Mare

35.

Gorj

Targu Jiu

36.

Mureş

Targu Mureş

37.

Timiş

Timişoara

38.

Tulcea

Tulcea

39.

Dambovita

Targoviste

40.

Vaslui

Vaslui

41.

Sălaj

Zalău

ANEXA Nr. 2 la normele tehnice

Modelul avizului de cercetare

CARNET TIR - AVIZ DE CERCETARE

I. Se completează de biroul de plecare/biroul de intrare în Comunitate

A. Carnet TIR Nr.                                                      B.Biroul de destinaţie/Biroul de ieşire din Comunitate Copia voletului nr. 1 ataşată                                                                                                                                   (denumirea şi statul membru)

C. Biroul de plecare/Biroul de intrare în Comunitate     D. Numărul de înmatriculare   

(numele şi adresa completă)                                           al vehiculului rutier sau  denumirea vasului, dacă sunt  cunoscute

E.Conform informaţiilor disponibile la acest birou, transportul a fost:

1.  prezentat ..................................... în    |__|__|__|  

                                                                  Z   L  A

2.  livrat la ....................................... în     |__|__|__|  

                                                                    Z  L   A

(denumirea şi adresa persoanei sau ale societăţii comerciale)

3.  Titularul carnetului nu poate furniza nicio informaţie despre destinaţia mărfurilor:

   Locul şi data                             Semnătura                                        Ştampila

II. Se completează de biroul de destinaţie/biroul de ieşire din Comunitate Cerere de informaţii complementare

Pentru continuarea cercetărilor, rog biroul vamal de plecare/biroul de intrare în Comunitate să-mi trimită:

1.  descrierea exactă a mărfurilor;

2.  o copie a CMR;

3.  următoarele documente sau informaţii:

Locul şi data                                    Semnătura                                        Ştampila

III. Se completează de biroul de plecare/biroul de intrare în Comunitate Răspuns la cererea de informaţii complementare

1.   Informaţiile, copiile sau documentele cerute se anexează.

                                                                                         1   2   3

2.  Informaţiile, copiile sau documentele marcate la cifrele |__|__|__|   din cererea dumneavoastră nu sunt disponibile.

      Locul şi data                          Semnătura                                        Ştampila

IV. Se completează de biroul de destinaţie/biroul de ieşire din Comunitate

1.  Voletul nr. 2 a fost returnat în |__|__|__|   : alăturat copia voletului nr. 1, vizată corespunzător.

                                                    Z  L   A

2.  Voletul nr. 2, vizat corespunzător, este anexat la prezentul aviz de cercetare.

3.  Cercetările sunt în curs şi voletul nr. 2 sau o copie a voletului nr. 1 va fi returnată în cel mai scurt timp.

4.  Transportul a fost prezentat aici fără documentul aferent.

5.  Nici transportul şi nici carnetul TIR nu au fost prezentate aici şi nicio informaţie cu privire la aceasta nu a putut fi obţinută.

         Locul şi data                        Semnătura                                  Ştampila

ANEXA Nr. 3 la normele tehnice

Modelul scrisorii de revenire

CARNET TIR - SCRISOARE DE REVENIRE

I. Biroul de plecare/Biroul de intrare în Comunitate (denumirea şi adresa)

II. Autoritatea solicitată (denumirea şi adresa)

III. Referinţa/Nr.

IV. Carnet TIR (nr. şi data)

V. Aviz de cercetare (nr. şi data)

VI. Precizări eventuale cu privire la biroul de destinaţie/biroul de ieşire din Comunitate

VII. Orice alte informaţii eventuale

                                                                   - continuare pe verso -

VIII. Nu am primit încă răspunsul la avizul de cercetare sus-menţionat.

Vă rog să binevoiţi a mă informa asupra stadiului actual al cercetărilor efectuate.

IX. Răspunsul autorităţii solicitate

                                                                   - continuare pe verso -

Intocmit la ....................................................................................................................

Semnătura                                                                                    Ştampila

Anexe: O copie a voletului nr. 1 al Carnetului TIR

           O copie a avizului de cercetare.

                                                                                                          - verso -

VII. Orice alte informaţii (continuare)

IX. Răspunsul autorităţii solicitate (continuare)


SmartCity5

COMENTARII la Ordinul 431/2007

Momentan nu exista niciun comentariu la Ordinul 431 din 2007
Comentarii la alte acte
ANONIM a comentat Decretul 139 2005
    HIRE A GENUINE HACKER TO RECOVER YOUR LOST FUNDS Hello everyone, The Cryptocurrency world is very volatile and a lot of individuals have lost their crypto assets to online scams . I was also a victim. Last October I was contacted by a broker who convinced me to invest in Crypto. I made an initial investment of € 875,000. I followed their instructions. For TWO months now I have been trying to contact them all day, but I got no response. God is so kind. I followed a broadcast that teaches on how these recovery experts called THE HACK ANGELS RECOVERY EXPERT. Help individuals recover their lost funds back. I contacted the email provided for consultation, to help me recover my funds. I contacted them. These cryptocurrency recovery experts saved my life by helping me recover all my losses in just nine hours. I provided necessary requirements and relative information to complete the successful recovery of my crypto funds. I was filled with joy asI got my everything back. I really can't tell how happy I am. I said I will not hold this to myself but share it to the public so that all scammed victims can get their funds back, you can contact them today through their hotline at: WhatsApp +1(520)200-2320) (support@thehackangels.com). (www.thehackangels.com) If you're in London, you can even visit them in person at their office located at 45-46 Red Lion Street, London WC1R 4PF, UK. They’re super helpful and really know their stuff! Don’t hesitate to reach out if you need help.
ANONIM a comentat Decretul 139 2005
    HIRE A GENUINE HACKER TO RECOVER YOUR LOST FUNDS Hello everyone, The Cryptocurrency world is very volatile and a lot of individuals have lost their crypto assets to online scams . I was also a victim. Last October I was contacted by a broker who convinced me to invest in Crypto. I made an initial investment of € 875,000. I followed their instructions. For TWO months now I have been trying to contact them all day, but I got no response. God is so kind. I followed a broadcast that teaches on how these recovery experts called THE HACK ANGELS RECOVERY EXPERT. Help individuals recover their lost funds back. I contacted the email provided for consultation, to help me recover my funds. I contacted them. These cryptocurrency recovery experts saved my life by helping me recover all my losses in just nine hours. I provided necessary requirements and relative information to complete the successful recovery of my crypto funds. I was filled with joy asI got my everything back. I really can't tell how happy I am. I said I will not hold this to myself but share it to the public so that all scammed victims can get their funds back, you can contact them today through their hotline at: WhatsApp +1(520)200-2320) (support@thehackangels.com). (www.thehackangels.com) If you're in London, you can even visit them in person at their office located at 45-46 Red Lion Street, London WC1R 4PF, UK. They’re super helpful and really know their stuff! Don’t hesitate to reach out if you need help.
ANONIM a comentat Decretul 139 2005
    HIRE A GENUINE HACKER TO RECOVER YOUR LOST FUNDS Hello everyone, The Cryptocurrency world is very volatile and a lot of individuals have lost their crypto assets to online scams . I was also a victim. Last October I was contacted by a broker who convinced me to invest in Crypto. I made an initial investment of € 875,000. I followed their instructions. For TWO months now I have been trying to contact them all day, but I got no response. God is so kind. I followed a broadcast that teaches on how these recovery experts called THE HACK ANGELS RECOVERY EXPERT. Help individuals recover their lost funds back. I contacted the email provided for consultation, to help me recover my funds. I contacted them. These cryptocurrency recovery experts saved my life by helping me recover all my losses in just nine hours. I provided necessary requirements and relative information to complete the successful recovery of my crypto funds. I was filled with joy asI got my everything back. I really can't tell how happy I am. I said I will not hold this to myself but share it to the public so that all scammed victims can get their funds back, you can contact them today through their hotline at: WhatsApp +1(520)200-2320) (support@thehackangels.com). (www.thehackangels.com) If you're in London, you can even visit them in person at their office located at 45-46 Red Lion Street, London WC1R 4PF, UK. They’re super helpful and really know their stuff! Don’t hesitate to reach out if you need help.
ANONIM a comentat Raport 1937 2021
    Obțineți creditul în 24 de ore În calitate de client al LOPEZ GROUP FINANZAS, vă recomand pentru toate nevoile dumneavoastră de finanțare la cota de 2%. Pentru cei dintre voi care au nevoie de un împrumut, nu ezitați să o contactați ca mine și veți fi mulțumiți: lopezfinanzas95@gmail.com
ANONIM a comentat Raport 1937 2021
    Obțineți creditul în 24 de ore În calitate de client al LOPEZ GROUP FINANZAS, vă recomand pentru toate nevoile dumneavoastră de finanțare la cota de 2%. Pentru cei dintre voi care au nevoie de un împrumut, nu ezitați să o contactați ca mine și veți fi mulțumiți: lopezfinanzas95@gmail.com
ANONIM a comentat Raport 1937 2021
    Obțineți creditul în 24 de ore În calitate de client al LOPEZ GROUP FINANZAS, vă recomand pentru toate nevoile dumneavoastră de finanțare la cota de 2%. Pentru cei dintre voi care au nevoie de un împrumut, nu ezitați să o contactați ca mine și veți fi mulțumiți: lopezfinanzas95@gmail.com
ANONIM a comentat Raport 1937 2021
    Obțineți creditul în 24 de ore În calitate de client al LOPEZ GROUP FINANZAS, vă recomand pentru toate nevoile dumneavoastră de finanțare la cota de 2%. Pentru cei dintre voi care au nevoie de un împrumut, nu ezitați să o contactați ca mine și veți fi mulțumiți: lopezfinanzas95@gmail.com
ANONIM a comentat Raport 1937 2021
    Obțineți creditul în 24 de ore În calitate de client al LOPEZ GROUP FINANZAS, vă recomand pentru toate nevoile dumneavoastră de finanțare la cota de 2%. Pentru cei dintre voi care au nevoie de un împrumut, nu ezitați să o contactați ca mine și veți fi mulțumiți: lopezfinanzas95@gmail.com
ANONIM a comentat Raport 1937 2021
    Obțineți creditul în 24 de ore În calitate de client al LOPEZ GROUP FINANZAS, vă recomand pentru toate nevoile dumneavoastră de finanțare la cota de 2%. Pentru cei dintre voi care au nevoie de un împrumut, nu ezitați să o contactați ca mine și veți fi mulțumiți: lopezfinanzas95@gmail.com
ANONIM a comentat Raport 1937 2021
    Obțineți creditul în 24 de ore În calitate de client al LOPEZ GROUP FINANZAS, vă recomand pentru toate nevoile dumneavoastră de finanțare la cota de 2%. Pentru cei dintre voi care au nevoie de un împrumut, nu ezitați să o contactați ca mine și veți fi mulțumiți: lopezfinanzas95@gmail.com
Coduri postale Prefixe si Coduri postale din Romania Magazin si service calculatoare Sibiu