Anunţă-mă când se modifică Fişă act Comentarii (0) Trimite unui prieten Tipareste act

Ordinul Nr.38 din 03.05.2017

pentru modificarea şi completarea Instrucţiunilor privind repartizarea, închirierea şi folosirea locuinţelor de serviciu şi a locuinţelor de intervenţie din administrarea Ministerului Apărării Naţionale, aprobate prin Ordinul ministrului apărării naţionale nr. M.84/2009
ACT EMIS DE: Ministerul Apararii Nationale
ACT PUBLICAT ÎN MONITORUL OFICIAL NR. 338 din 09 mai 2017



SmartCity1

Pentru aplicarea prevederilor art. 9 lit. b) din Legea nr. 80/1995 privind statutul cadrelor militare, cu modificările şi completările ulterioare, ale Legii locuinţei nr. 114/1996, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, ale art. 62 din Legea nr. 138/1999 privind salarizarea şi alte drepturi ale personalului militar din instituţiile publice de apărare naţională, ordine publică şi siguranţă naţională, precum şi acordarea unor drepturi salariale personalului civil din aceste instituţii, cu modificările şi completările ulterioare, ale art. 29 alin. (2) din Normele metodologice pentru punerea în aplicare a prevederilor Legii locuinţei nr. 114/1996, aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 1.275/2000, cu modificările şi completările ulterioare, ale art. 41 alin. (2) şi ale art. 47 alin. (1) din Legea nr. 346/2006 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Apărării Naţionale, cu modificările şi completările ulterioare, şi ale art. 8 alin. (2) lit. b) din Legea nr. 384/2006 privind statutul soldaţilor şi gradaţilor profesionişti, cu modificările şi completările ulterioare,în temeiul dispoziţiilor art. 33 alin. (1) din Legea nr. 346/2006, cu modificările şi completările ulterioare,ministrul apărării naţionale emite prezentul ordin. Articolul IInstrucţiunile privind repartizarea, închirierea şi folosirea locuinţelor de serviciu şi a locuinţelor de intervenţie din administrarea Ministerului Apărării Naţionale, aprobate prin Ordinul ministrului apărării naţionale nr. M.84/2009, publicate în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 586 din 24 august 2009, cu modificările şi completările ulterioare, se modifică şi se completează după cum urmează: 1. La articolul 19, alineatul (1) se modifică şi va avea următorul cuprins: Articolul 19(1) Personalul Ministerului Apărării Naţionale este obligat să înainteze comandanţilor/şefilor unităţilor militare unde este încadrat un raport individual, prin care solicită atribuirea unei locuinţe de serviciu sau de intervenţie, corespunzător nevoilor familiale, potrivit exigenţelor minimale prevăzute în anexa nr. 1 la Legea nr. 114/1996, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, şi anexelor nr. 1 şi 2 la Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 40/1999 privind protecţia chiriaşilor şi stabilirea chiriei pentru spaţiile cu destinaţia de locuinţe, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 241/2001, cu modificările ulterioare. 2. După articolul 24 se introduce un nou articol, articolul 241, cu următorul cuprins: Articolul 241 (1) Atât în cazul în care persoana beneficiară încheie contractul de închiriere, cât şi în cazul în care aceasta nu încheie acest contract în termenul prevăzut la art. 23 alin. (7), unitatea militară care are în evidenţă cantitativ-valorică locuinţa de serviciu comunică în scris acest fapt comandantului garnizoanei/comandantului Comandamentului garnizoanei Bucureşti şi comandantului structurii militare în care persoana este încadrată.(2) Comandantul garnizoanei/Comandantul Comandamentului garnizoanei Bucureşti transmite comisiei comunicarea scrisă prevăzută la alin. (1), care hotărăşte repartizarea nominală a locuinţei următoarei persoane din ordinea ierarhică stabilită potrivit punctajului.(3) În situaţia în care nu este identificată o persoană beneficiară care să îşi manifeste opţiunea încheierii contractului de închiriere, locuinţa de serviciu se atribuie celui care are cel mai mare punctaj. 3. Anexa nr. 2 se modifică şi se înlocuieşte cu anexa care face parte integrantă din prezentul ordin. Articolul II Prezentul ordin se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.Ministrul apărării naţionale,Gabriel-Beniamin LeşANEXĂ(Anexa nr. 2 la instrucţiuni) CRITERIILE ŞI SISTEMUL DE PUNCTAJ privind repartizarea locuinţelor de serviciu sau de intervenţie aflate în administrarea Ministerului Apărării Naţionale Repartizarea nominală a locuinţelor se face conform numărului de puncte obţinut de fiecare persoană, în ordinea descrescătoare a punctajului. De la caz la caz, criteriile şi sistemul de punctaj se pot utiliza şi la repartizarea locuinţelor de intervenţie. Evidenţa acestui punctaj se ţine de către comandanţii de garnizoane şi de către fiecare unitate militară şi se realizează prin însumarea punctelor rezultate din următorul tabel:

Nr. crt. Criterii Punctaj
1. pentru fiecare an întreg, după data la care s-a înregistrat raportul la compartimentul de registratură/documente clasificate - dovada se face prin copie a raportului scris sau a adeverinţei ori a altui document justificativ* + 1 punct
2. pentru cei căsătoriţi + 5 puncte
3. pentru fiecare copil aflat legal în întreţinere + 10 puncte
4. pentru fiecare dintre persoanele aflate legal în întreţinere, altele decât copii sau soţia/soţul + 2 puncte
5. pentru fiecare membru de familie cu invaliditate /cu grad de handicap aflat în întreţinere + 5 puncte
6. pentru personalul rănit, conform prevederilor Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 82/2006 pentru recunoaşterea meritelor personalului armatei participant la acţiuni militare şi acordarea unor drepturi acestuia şi urmaşilor celui decedat, aprobată cu modificări prin Legea nr. 111/2007, cu modificările şi completările ulterioare + 10 puncte
7. pentru soldaţii şi gradaţii voluntari, personalul civil şi funcţionarii publici + 1 punct
8. pentru cadrele militare din corpul maiştrilor militari şi subofiţerilor + 2 puncte
9. pentru cadrele militare din corpul ofiţerilor + 3 puncte

* Se ia în considerare primul raport din prima garnizoană în care solicitantul a cerut repartizarea unei locuinţe, cu condiţia să nu fi primit locuinţă de serviciu în garnizoana respectivă. Dacă a primit o locuinţă de serviciu pe care a cumpărat-o sau predat-o şi a fost mutat se ia în calcul raportul din garnizoana în care se repartizează locuinţa.



SmartCity5

COMENTARII la Ordinul 38/2017

Momentan nu exista niciun comentariu la Ordinul 38 din 2017
Comentarii la alte acte
ANONIM a comentat Decretul 770 1966
    Bună ziua, Știți că există o modalitate prin care puteți câștiga bani fără contact de stres (THOMAS FREDDIE) pentru un [CARD ATM] gol astăzi și să fiți printre norocoșii care beneficiază de aceste carduri. Acest card ATM gol PROGRAMAT este capabil să pirateze orice bancomat de oriunde în lume. Mi-am luat cardul de master de la un Hacker bun de pe internet, cu acest card ATM pot colecta 50.000,00 EUR în fiecare zi prin contacte: thomasunlimitedhackers@gmail.com
ANONIM a comentat Decretul 770 1966
    Bună ziua, Știți că există o modalitate prin care puteți câștiga bani fără contact de stres (THOMAS FREDDIE) pentru un [CARD ATM] gol astăzi și să fiți printre norocoșii care beneficiază de aceste carduri. Acest card ATM gol PROGRAMAT este capabil să pirateze orice bancomat de oriunde în lume. Mi-am luat cardul de master de la un Hacker bun de pe internet, cu acest card ATM pot colecta 50.000,00 EUR în fiecare zi prin contacte: thomasunlimitedhackers@gmail.com
ANONIM a comentat Raport 1937 2021
    Bună ziua, Știți că există o modalitate prin care puteți câștiga bani fără contact de stres (THOMAS FREDDIE) pentru un [CARD ATM] gol astăzi și să fiți printre norocoșii care beneficiază de aceste carduri. Acest card ATM gol PROGRAMAT este capabil să pirateze orice bancomat de oriunde în lume. Mi-am luat cardul de master de la un Hacker bun de pe internet, cu acest card ATM pot colecta 50.000,00 EUR în fiecare zi prin contacte: thomasunlimitedhackers@gmail.com Am fost foarte sărac, dar acest card m-a făcut bogat și fericit. Dacă doriți să beneficiați de această oportunitate de a deveni bogat și de a vă stabili afacerea, atunci aplicați pentru acest card Master, sunt atât de fericit pentru că l-am primit săptămâna trecută și am l-au folosit pentru a obține 277.000,00 EURO de la THOMAS FREDDIE UNLIMITED Hackers oferă cardul doar pentru a-i ajuta pe cei săraci și nevoiași și OFERĂ ȘI ASISTENȚĂ FINANCIARĂ. obține-l pe al tău de la THOMAS FREDDIE UNLIMITED HACKERS astăzi. Vă rugăm să-i contactați prin e-mail thomasunlimitedhackers@gmail.com
ANONIM a comentat Decretul 441 2020
    Do you need Finance? Are you looking for Finance? Are you looking for finance to enlarge your business? We help individuals and companies to obtain finance for business expanding and to setup a new business ranging any amount. Get finance at affordable interest rate of 3%, Do you need this finance for business and to clear your bills? Then send us an email now for more information contact us now via (financialserviceoffer876@gmail.com) whats-App +918929509036 Dr James Eric Finance Pvt Ltd Thanks
ANONIM a comentat Decretul 441 2020
    Do you need Finance? Are you looking for Finance? Are you looking for finance to enlarge your business? We help individuals and companies to obtain finance for business expanding and to setup a new business ranging any amount. Get finance at affordable interest rate of 3%, Do you need this finance for business and to clear your bills? Then send us an email now for more information contact us now via (financialserviceoffer876@gmail.com) whats-App +918929509036 Dr James Eric Finance Pvt Ltd Thanks
ANONIM a comentat Decretul 226 2006
    Aveți nevoie de un împrumut de urgență pentru a plăti datoria sau de un împrumut pentru locuință pentru a vă îmbunătăți afacerea? Ai fost refuzat de bănci și alte agenții financiare? Ai nevoie de împrumut sau consolidare ipotecară? Nu mai căuta, pentru că suntem aici pentru a pune în urmă toate problemele tale financiare. Contactați-ne prin e-mail: {novotnyradex@gmail.com Oferim împrumuturi părților interesate la o rată rezonabilă a dobânzii de 3%. Intervalul este de la 5.000,00 EUR la 100.000.000,00 EUR
ANONIM a comentat Decretul 226 2006
    Un împrumut financiar rapid și convenabil pe care îl poți folosi pentru orice. Rata scăzută a dobânzii este stabilă pe toată perioada de rambursare a creditului. Datorită gamei largi de împrumuturi financiare oferite, oferim tuturor împrumuturi financiare favorabile de la 50.000 la 100.000.000 CZK, aproape fiecare solicitant din Republica Cehă putând obține acest împrumut. Contract clar și ușor de înțeles, termeni clari ai serviciilor. Puteți folosi banii pentru orice aveți nevoie. Această ofertă este valabilă pentru toată Republica Cehă. Nu ezitați să contactați. E-mail: novotnyradex@gmail.com
ANONIM a comentat Decretul 226 2006
    Un împrumut financiar rapid și convenabil pe care îl poți folosi pentru orice. Rata scăzută a dobânzii este stabilă pe toată perioada de rambursare a creditului. Datorită gamei largi de împrumuturi financiare oferite, oferim tuturor împrumuturi financiare favorabile de la 50.000 la 100.000.000 CZK, aproape fiecare solicitant din Republica Cehă putând obține acest împrumut. Contract clar și ușor de înțeles, termeni clari ai serviciilor. Puteți folosi banii pentru orice aveți nevoie. Această ofertă este valabilă pentru toată Republica Cehă. Nu ezitați să contactați. E-mail: novotnyradex@gmail.com
ANONIM a comentat Hotărârea 1475 2004
    Hledali jste možnosti financování nákupu nového domu, výstavby, úvěru na nemovitost, refinancování, konsolidace dluhu, osobního nebo obchodního účelu? Vítejte v budoucnosti! Financování je s námi snadné. Kontaktujte nás, protože nabízíme naši finanční službu za nízkou a dostupnou úrokovou sazbu 3% na dlouhou a krátkou dobu úvěru, se 100% zárukou úvěru, zájemce by nás měl kontaktovat ohledně dalších postupů získávání úvěru prostřednictvím: joshuabenloancompany@aol.com
ANONIM a comentat Decretul 139 2005
    Ați căutat opțiuni de finanțare pentru achiziția unei noi case, construcție, împrumut imobiliar, refinanțare, consolidare a datoriilor, scop personal sau de afaceri? Bun venit în viitor! Finanțarea este ușoară cu noi. Contactați-ne, deoarece oferim serviciile noastre financiare la o rată a dobânzii scăzută și accesibilă de 3% pentru împrumuturi pe termen lung și scurt, cu împrumut garantat 100%. Solicitantul interesat ar trebui să ne contacteze pentru proceduri suplimentare de achiziție de împrumut prin: joshuabenloancompany@aol.com
Coduri postale Prefixe si Coduri postale din Romania Magazin si service calculatoare Sibiu