Anunţă-mă când se modifică Fişă act Comentarii (0) Trimite unui prieten Tipareste act

Ordinul Nr.365 din 06.05.2016

pentru stabilirea personalului împuternicit să constate contravenţiile şi să aplice amenzile prevăzute de Hotărârea Guvernului nr. 842/2015 privind stabilirea unor contravenţii în domeniul securităţii aviaţiei civile, precum şi pentru aprobarea modelului procesului-verbal de constatare a contravenţiilor şi aplicare a sancţiunilor contravenţionale
ACT EMIS DE: Ministerul Transporturilor
ACT PUBLICAT ÎN MONITORUL OFICIAL NR. 362 din 11 mai 2016



SmartCity1

Având în vedere prevederile Ordonanţei Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 180/2002, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi cele ale Ordonanţei Guvernului nr. 17/2011 privind controlul calităţii în domeniul securităţii aviaţiei civile, aprobată cu modificări prin Legea nr. 149/2012,în temeiul art. 3 din Hotărârea Guvernului nr. 842/2015 privind stabilirea unor contravenţii în domeniul securităţii aviaţiei civile şi al art. 5 alin. (4) din Hotărârea Guvernului nr. 21/2015 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Transporturilor, cu modificările şi completările ulterioare,ministrul transporturilor emite următorul ordin: Articolul 1(1) Auditorii de securitate a aviaţiei civile din cadrul Autorităţii Aeronautice Civile Române, denumită în continuare AACR, cuprinşi în Tabelul auditorilor de securitate, sunt împuterniciţi să constate contravenţiile şi să aplice sancţiunile prevăzute la art. 1 şi 2 din Hotărârea Guvernului nr. 842/2015 privind stabilirea unor contravenţii în domeniul securităţii aviaţiei civile. (2) Tabelul auditorilor de securitate a aviaţiei civile prevăzut la alin. (1) este publicat pe pagina de internet a AACR.(3) Auditorii de securitate a aviaţiei civile se identifică cu legitimaţii emise de AACR. Articolul 2(1) Se aprobă modelul şi conţinutul formularului tipizat al proceselor-verbale de constatare a contravenţiilor şi aplicare a sancţiunilor contravenţionale, prevăzut în anexa nr. 1, utilizat de către persoanele împuternicite potrivit art. 1.(2) Contravenientului i se comunică, odată cu procesul-verbal de constatare a contravenţiilor şi aplicare a sancţiunilor contravenţionale, şi înştiinţarea de plată, al cărei model este prevăzut în anexa nr. 2.(3) Procesul-verbal de constatare a contravenţiilor şi aplicare a sancţiunilor contravenţionale şi înştiinţarea de plată se tipăresc în conformitate cu caracteristicile prevăzute în anexa nr. 3. Articolul 3Prevederile Ordonanţei Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 180/2002, cu modificările şi completările ulterioare, se aplică în mod corespunzător.Articolul 4Anexele nr. 1-3 fac parte integrantă din prezentul ordin. Articolul 5Prezentul ordin se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I. p. Ministrul transporturilor, Alexandru Răzvan Cuc, secretar de stat ANEXA Nr. 1REGIA AUTONOMĂ „AUTORITATEA AERONAUTICĂ CIVILĂ ROMÂNĂ" Sediul: Bucureşti, şos. Bucureşti-Ploieşti nr. 38-40, sectorul 1 Telefon ........ .............., fax ........ .............., e-mail ........ ................ ................ ............. PROCES-VERBAL de constatare a contravenţiilor şi aplicare a sancţiunilor contravenţionale Nr. ........ ................ ................ .............. Încheiat în ziua ........ luna ............... anul ........., în localitatea ........ ..........., judeţul ............, la ........ ................ ................ (sediul) Subsemnatul/Subsemnaţii, având funcţia/funcţiile de auditor/auditori de securitate a aviaţiei civile în cadrul DSA/AACR, în baza legitimaţiei/legitimaţiilor nr. .......... şi a Dispoziţiei nr. ............., în calitate de agent constatator/agenţi constatatori împuternicit/împuterniciţi în temeiul art. .............. alin. ........ ......... din Ordinul ministrului transporturilor nr. 365/2016 pentru stabilirea personalului împuternicit să constate contravenţiile şi să aplice amenzile prevăzute de Hotărârea Guvernului nr. 842/2015 privind stabilirea unor contravenţii în domeniul securităţii aviaţiei civile, precum şi pentru aprobarea modelului procesului-verbal de constatare a contravenţiilor şi aplicare a sancţiunilor contravenţionale, în urma activităţii de monitorizare a conformităţii efectuate la data de ........... luna ...... anul ......., ora ........, la .........., din ........ .........., str. ........... nr. ............., judeţul ........ ........., am constatat următoarele (descrierea faptei: data şi ora comiterii, locul unde a fost comisă, împrejurările ce pot servi la aprecierea gravităţii faptei): ........ ................ ................ ................ ................ ................ ................ ................ ................ ................ ................ ........ ......... ........ ................ ................ ................ ................ ................ ................ ................ ................ ................ ................ ........ ......... ........ ................ ................ ................ ................ ................ ................ ................ ................ ................ ................ ........ ......... Fapta/Faptele constatată/constatate prin prezentul proces-verbal constituie contravenţie/contravenţii prevăzută/prevăzute de: art. ................ alin. .......... lit. ........... din ........ ................ ................ ........ ..............; art. ................ alin. .......... lit. ........... din ........ ................ ................ ........ ..............; art. ................ alin. .......... lit. ........... din ........ ................ ................ ........ .............., săvârşită/săvârşite de persoana juridică/fizică ........ ........ ..............., cu sediul/domiciliul în localitatea ........ ................ ................, str. ........ ................ ........... nr. ........, sectorul/judeţul ........ ........ ............., înmatriculată la registrul comerţului sub nr. ........ ........., C.U.I. ........ ................ .........., reprezentată de dl/dna ........ ................ ................ ........ ........, CNP ........ ........ ............., posesor/posesoare al/a BI/CI/paşaport seria ....... nr. ............, eliberat/eliberată de ........ ............. la data de ........ ........ ............, având funcţia/ocupaţia de ........ ........ .............., locul de muncă ........ ................ ............., cu domiciliul în localitatea ........ ............., str. ........ ........ nr. ......, bl. ........ ........, sc. ............, ap. ........., sectorul/judeţul ........ ................ ............ . Faţă de cele constatate, contravenientul se sancţionează cu amendă de: ........ ................ ................ ................ ............., (cifre şi litere) în conformitate cu art. ..... alin. ......... lit. ............ din ........ ................ ........ ............ . Agent/Agenţi constatator/constatatori, ........ ................ ................ ............. ........ ................ ................ ............. ........ ................ ................ ............. (semnături) Martor/Martori, ........ ................ ................ ............. ........ ................ ................ ............. ........ ................ ................ ............. (semnături) Contravenient, ........ ................ .......... (semnătura) Contravenientul nu este de faţă/refuză să semneze/nu poate semna ........ ................ ........ ..........., împrejurarea fiind confirmată de martorul: ........ ................ ................ ................, cu domiciliul în localitatea ........ ................, str. ........ ........ .......... (numele şi prenumele) nr. ........, bl. .........., sc. ........, ap. ........ ............, sectorul/judeţul ........ ........ ..............., CNP ........ ................ ........., posesor al BI/CI seria ........ ........ nr. ........ ........., eliberat/eliberată de ........ ........ .............. la data de ........ ................ ........ .............. . Martor/Martori, ........ ................ ........... ........ ................ ........... (semnături) Motivele pentru care prezentul proces-verbal a fost încheiat în lipsa martorilor: ........ ................ ................ ................ ................ ................ ................ ................ ................ ................ ................ ........ ......... ........ ................ ................ ................ ................ ................ ................ ................ ................ ................ ................ ........ ......... ........ ................ ................ ................ ................ ................ ................ ................ ................ ................ ................ ........ ......... ........ ................ ................ ................ ................ ................ ................ ................ ................ ................ ................ ........ ......... ........ ................ ................ ................ ................ ................ ................ ................ ................ ................ ................ ........ ......... ........ ................ ................ ................ ................ ................ ................ ................ ................ ................ ................ ........ ......... Suma totală de .......... lei (adică ..........), reprezentând amenda/amenzile contravenţionale aplicată/aplicate astăzi, se va achita în contul .........., deschis la .........., iar documentul doveditor al plăţii va fi prezentat sau comunicat prin poştă AACR la adresa: Bucureşti, şos. Bucureşti-Ploieşti nr. 38-40, sectorul 1, cod poştal RO 0136954, în termen de 15 zile de la înmânarea/comunicarea procesului-verbal de constatare a contravenţiilor şi aplicare a sancţiunilor contravenţionale, precum şi a înştiinţării de plată. În conformitate cu art. 28 alin. (1) şi art. 29 din Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 180/2002, cu modificările şi completările ulterioare, contravenientul poate achita contravaloarea a jumătate din minimul amenzilor prevăzute în actele normative, aplicate astăzi, ziua ........ ......... luna ........ ........ ........ anul ........ ........ ............., cumulate, în termen de cel mult 48 de ore de la data încheierii/comunicării procesului-verbal şi a înştiinţării de plată, respectiv suma de ........ .............. lei (adică ........ ...........). Alte menţiuni 1. Obiecţiile contravenientului: ........ ................ ................ ................ ................ ................ ................ ................ ................ ................ ................ ........ ......... ........ ................ ................ ................ ................ ................ ................ ................ ................ ................ ................ ........ ......... ........ ................ ................ ................ ................ ................ ................ ................ ................ ................ ................ ........ ......... 2. Împotriva prezentului proces-verbal contravenientul poate face plângere în termen de 15 zile de la data înmânării/comunicării acestuia, în condiţiile legii. Plângerea, însoţită de copia procesului-verbal de constatare a contravenţiilor şi aplicare a sancţiunilor contravenţionale, se depune la judecătoria în a cărei circumscripţie a fost săvârşită contravenţia. 3. Prezentul proces-verbal conţine ............ pagini şi a fost întocmit în 3 exemplare, dintre care un exemplar s-a înmânat contravenientului astăzi, ............./va fi comunicat contravenientului în termen de cel mult două luni de la data încheierii. Agent constatator, ........ ........ ............... Martor, ........ ................ ......... Mi s-a înmânat şi am primit un exemplar al procesului-verbal. Contravenient, ........ ................ ................ ................ ........ (numele, prenumele şi semnătura contravenientului) ANEXA Nr. 2ÎNŞTIINŢARE DE PLATĂ Seria ........ ........ ......... nr. ........ ................ ............. Prin prezenta vă aducem la cunoştinţă că, în termen de 15 zile de la data înmânării sau comunicării Procesului-verbal de constatare a contravenţiilor şi aplicare a sancţiunilor contravenţionale seria ............... nr. ..............., încheiat în ziua ........ .......... luna ......... anul .........., la ........ ........ .........., sunteţi obligat la plata unei amenzi contravenţionale în cuantum de ........ ............... . Plata se va efectua în contul nr. ........ ................ ........ ..........., deschis la ........ ................ ........ ..........., urmând ca, în termenul de 15 zile precizat mai sus, să procedaţi la predarea sau comunicarea prin poştă, recomandat, a unei copii a chitanţei de plată sau a unui alt document doveditor al efectuării plăţii la sediul Regiei Autonome „Autoritatea Aeronautică Civilă Română". În conformitate cu art. 28 alin. (1) şi art. 29 din Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 180/2002, cu modificările şi completările ulterioare, contravenientul poate achita contravaloarea a jumătate din minimul amenzilor prevăzute în actele normative, aplicate astăzi, ziua ........ ............... luna ........ ......... anul ........ ........., cumulate, în termen de cel mult 48 de ore de la data încheierii/comunicării procesului-verbal şi a înştiinţării de plată, respectiv suma de ........ ................ ......... lei (adică ..............).În situaţia neachitării amenzii contravenţionale în termen de 15 zile de la data înmânării sau comunicării procesului-verbal de constatare a contravenţiilor şi aplicare a sancţiunilor contravenţionale se va proceda la executarea silită, în condiţiile legii. Agent/Agenţi constatator/constatatori, ........ ................ ................ ........ ............ ........ ................ ................ ........ ............ ........ ................ ................ ........ ............ (semnături) Contravenient, ........ ................ ................ ........ ........... ........ ................ ................ ........ ........... ........ ................ ................ ........ ........... (semnătura) ANEXA Nr. 3CARACTERISTICI DE TIPĂRIRE A. Proces-verbal de constatare a contravenţiilor şi aplicare a sancţiunilor contravenţionale 1. Formularul tipizat al procesului-verbal de constatare a contravenţiilor şi aplicare a sancţiunilor contravenţionale se tipăreşte pe format A4, de culori diferite (alb, roşu şi verde), folosindu-se caractere Times New Roman, prin unităţi specializate, pe baza comenzilor primite din partea Autorităţii Aeronautice Civile Române. 2. Caracteristici de tipărire: a)formularele se tipăresc pe hârtie autocopiativă pe ambele feţe, care să asigure lizibilitatea scrisului atât pe original, cât şi pe copii; b)formularele se broşează în carnete/blocuri a câte 25 de procese-verbale, conţinând câte 75 de file fiecare.3. Se întocmeşte în 3 exemplare, dintre care:

– cel alb revine organului fiscal cu atribuţii în executarea contravenţiei;

– cel roşu revine persoanei contraveniente;

– cel verde rămâne la cotor, în posesia organului constatator.4. Procesul-verbal de constatare a contravenţiilor şi aplicare a sancţiunilor contravenţionale se semnează pe fiecare pagină atât de agentul constatator, cât şi de contravenient, precum şi de martor, după caz. B. Înştiinţare de plată 1. Formularul se tipăreşte în 3 exemplare. 2. Caracteristici de tipărire: formularele se tipăresc pe format A4. 3. Se utilizează împreună cu procesele-verbale de constatare a contravenţiilor şi aplicare a sancţiunilor contravenţionale. 4. Se întocmeşte în 3 exemplare, dintre care:

– un exemplar revine persoanei contraveniente;

– un exemplar revine organului constatator;

– un exemplar revine organului fiscal, anexat la procesul-verbal de constatare a contravenţiilor şi aplicare a sancţiunilor contravenţionale.C. Sistemul de înregistrare pentru procesele-verbale şi pentru înştiinţările de plată va fi stabilit de Autoritatea Aeronautică Civilă Română.


SmartCity5

COMENTARII la Ordinul 365/2016

Momentan nu exista niciun comentariu la Ordinul 365 din 2016
Comentarii la alte acte
ANONIM a comentat Decretul 276 1997
    I Almost Lost All My Fonte To Divorce Get Help With WRAITH HACKERS RECOVERY Did you know that there are professional private investigators who can help you obtain information on your spouse, including texts/calls and erased messages if he/she attempts to act smart and deletes them? This can aid you with your divorce process, which the lawyer will require. Contact Wraith Hacker Recovery. They can follow their location using live GPS, monitor text messages, WhatsApp, and Snapchat, recover deleted conversations, and handle any issues. All of this is done with no traces. They will show you how they will hack and allow you access to SPY on their phone. https://wraithhackers.com/ https://t.me/wraithhacks Whatsapp number: +1 (667) 349-1550 Write to wraithhacks@protonmail.com
ANONIM a comentat Rectificare 158 2015
    ASSISTANCE IN HELPING RECOVERY LOST CRYPTO FUNDS Hire WRAITH HACKERS RECOVERY I’d like to share my experience after falling victim to a cryptocurrency scam and losing $11,500 amount of money. I had invested in what I believed was a legitimate platform, but everything changed when I attempted to withdraw my funds and encountered unexpected problems. During this difficult situation, I came across Wraith Hackers Recovery and decided to reach out for assistance. I’m grateful that I did. Their team was professional, knowledgeable, and supportive throughout the process, taking the time to explain the steps involved and guide me through the recovery efforts. With their assistance, I was able to recover $9,978 of the funds I had lost. htt ps:// wraithhackers. com/ htt ps:// t.me / wraithhacks Whatsapp number: +1 (667) 349-1550 Write to wraithhacks @ protonmail. com
ANONIM a comentat Ordin 335 2021
    Legitimate Crypto Recovery Companies 2026 Hire WRAITH HACKERS RECOVERY At Wraith Hackers Recovery, the team is committed to providing professional cryptocurrency recovery support through advanced technology, expertise, and transparent communication. They aim to keep up with developments in the field while helping clients understand their available options. If you’ve lost cryptocurrency through a scam or fraud, you can contact Wraith Hackers Recovery to learn more about their services, recovery process, and requirements. https://wraithhackers.com/ https://t.me/wraithhacks Whatsapp number: +1 (667) 349-1550 Write to wraithhacks@protonmail.com.
ANONIM a comentat Ordin 38 2002
    HIRE A LICENSED CRYPTO RECOVERY EXPERT Hire WRAITH HACKERS RECOVERY I’m sharing my personal experience of how I sought help after becoming a victim of a cryptocurrency scam. I had invested a significant amount of money through what I believed was a legitimate platform, but everything changed when I attempted to withdraw my funds and encountered difficulties. Unsure of what to do next, I began looking for assistance and came across Wraith Hackers Recovery. I decided to contact them to learn more about my options, and I’m grateful that I did. Throughout the process, I received guidance and support that helped me better understand the steps involved in attempting to recover my lost funds. With their assistance, I was able to recover a substantial portion of the money I had lost. The experience was extremely stressful, but having support throughout the process made a significant difference for me. https://wraithhackers.com/ https://t.me/wraithhacks Whatsapp number: +1 (667) 349-1550 Write to wraithhacks@protonmail.com.
ANONIM a comentat Ordin 1287 2007
    usually don’t comment on these threads but this one hit close. Short version: hired the dark web ethical hacking and cybersecurity firm CyberH4cks. com paid about $55k USD, never used a single file in court, still worth it. Longer version: my ex was telling everyone (including the kids) that I cheated, that she was the victim, etc. Meanwhile I had suspicions but nothing concrete. What made the military grade hackers at CyberH4cks different from local PIs was that they weren’t limited to Instagram screenshots and parking-lot photos. A lot of modern infidelity leaves digital exhaust in places most people never look encrypted comms, burner accounts, stuff that lives off the regular web. we eventually opened a case with them on telegram with cellphone number +1 551 414 8634 (@cyberh4cks) They explained (in plain English) that some of that intelligence only exists in dark-web forums and data brokers you access via Tor / onion routing. Again they did that part, not me. I never even asked for the raw material. Didn’t want it. All that mattered was that my ex found out an independent forensic team had already pieced together the timeline. After that? Completely different person. Cooperative. Reasonable. Quiet. The kids stopped hearing nonsense. Divorce wrapped fast. That’s what I paid for.
ANONIM a comentat Decretul 360 2017
    How Marv Web Can Assist in Cryptocurrency Recovery The recovery of cryptocurrencies has been revolutionized by MARV Web. They are incredibly quick and effective, making sure that every procedure goes without a hitch. Their customer support is always accessible and friendly, and their service is unmatched in terms of dependability. I've never felt more confident or comfortable about my ability to properly recover my cryptocurrency holdings. Because of their exceptional quickness, dependability, and effectiveness in bitcoin recovery, MARV Web stands out in the industry and is highly recommended! They can be reached at: Email address: marv.web@mail.com WhatsApp;+601126730582 Web;https://marvweb9.wixsite.com/marv-web-crypto-expe
ANONIM a comentat Legea 266 2001
    How Marv Web Can Assist in Cryptocurrency Recovery The recovery of cryptocurrencies has been revolutionized by MARV Web. They are incredibly quick and effective, making sure that every procedure goes without a hitch. Their customer support is always accessible and friendly, and their service is unmatched in terms of dependability. I've never felt more confident or comfortable about my ability to properly recover my cryptocurrency holdings. Because of their exceptional quickness, dependability, and effectiveness in bitcoin recovery, MARV Web stands out in the industry and is highly recommended! They can be reached at: Email address: marv.web@mail.com WhatsApp;+601126730582 Web;https://marvweb9.wixsite.com/marv-web-crypto-expe
ANONIM a comentat Decizia 220 2018
    Buongiorno E-mail: giovannidinatale1954@­gmail.­com Offerte individuali in denaro da 2.000 a 5.200.000, con un tasso di interesse è rimborsabile del 3% in un periodo compreso tra 2 e 30 anni. Condizioni ragionevoli se la mia offerta ti interessa contattami di più rapidamente per discutere le modalità e documenti da fornire. giovannidinatale1954@­gmail.­com
ANONIM a comentat Decizia 220 2018
    Buongiorno E-mail: giovannidinatale1954@­gmail.­com Offerte individuali in denaro da 2.000 a 5.200.000, con un tasso di interesse è rimborsabile del 3% in un periodo compreso tra 2 e 30 anni. Condizioni ragionevoli se la mia offerta ti interessa contattami di più rapidamente per discutere le modalità e documenti da fornire. giovannidinatale1954@­gmail.­com
ANONIM a comentat Decretul 358 1948
    What type of loan do you need? Personal loan Car loan Refinancing Mortgage Business capital (start or expand your business) Have you lost hope and think that there is no way out, but your financial problems are still not gone? Do not hesitate to contact us for possible business cooperation. Contact us (WhatsApp) number +918131851434 contact email id : sumitihomelend@gmail.com Mr. Damian Sumiti
Alte acte pe aceeaşi temă cu Ordin 365/2016
Coduri postale Prefixe si Coduri postale din Romania Magazin si service calculatoare Sibiu