ORDIN Nr. 3581
din 30 martie 2009
privind acordarea
acreditarii pentru unitatea de învatamant preuniversitar particular Liceul
„Lauder Reut" din Bucuresti
ACT EMIS DE:
MINISTERUL EDUCATIEI SI CERCETARII
ACT PUBLICAT IN:
MONITORUL OFICIAL NR. 244 din 13 aprilie 2009
Având în vedere prevederile Ordonanţei de urgenţă a
Guvernului nr. 75/2005 privind asigurarea calităţii educaţiei, aprobată cu
modificări prin Legea nr. 87/2006, cu modificările ulterioare,
ţinând cont de dispoziţiile Hotărârii Guvernului nr.
1.258/2005 privind aprobarea Regulamentului de organizare şi funcţionare al
Agenţiei Române de Asigurare a Calităţii în Invăţământul Preuniversitar (ARACIP), cu modificările ulterioare,
luând în considerare dispoziţiile Hotărârii Guvernului
nr. 22/2007 pentru aprobarea Metodologiei de evaluare instituţională în vederea
autorizării, acreditării şi evaluării periodice a organizaţiilor furnizoare de
educaţie,
având în vedere prevederile Hotărârii Guvernului nr.
21/2007 privind aprobarea Standardelor de autorizare de funcţionare provizorie
a unităţilor de învăţământ preuniversitar, precum şi a Standardelor de
acreditare şi de evaluare periodică a unităţilor de învăţământ preuniversitar,
luând în considerare Hotărârea Consiliului ARACIP nr.
15 din 25 noiembrie 2008 privind propunerea de acordare a acreditării pentru
unităţile de învăţământ preuniversitar particular evaluate în perioada mai -
noiembrie 2008,
în temeiul Hotărârii Guvernului nr. 51/2009 privind
organizarea şi funcţionarea Ministerului Educaţiei, Cercetării şi Inovării,
ministrul educaţiei, cercetării şi inovării emite prezentul ordin.
Art. 1. - Se acordă acreditarea pentru unitatea de
învăţământ preuniversitar particular Liceul „Lauder Reut" din Bucureşti,
pentru nivelul de învăţământ „gimnazial", cu sediul în str. Iuliu Barasch
nr. 15, municipiul Bucureşti.
Art. 2. - Unitatea de învăţământ preuniversitar
particular Liceul „Lauder Reut" din Bucureşti, acreditată potrivit
dispoziţiilor art. 1, este persoană juridică de drept privat şi de interes
public, parte a sistemului naţional de învăţământ şi beneficiază de toate
drepturile şi obligaţiile prevăzute de lege, începând cu anul şcolar 2009-2010.
Art. 3. - (1) Unitatea de învăţământ preuniversitar
particular Liceul „Lauder Reut" din Bucureşti dispune de patrimoniu
propriu, care nu poate fi înstrăinat sau diminuat şi va fi utilizat numai în
interesul învăţământului.
(2) In caz de desfiinţare, dizolvare sau lichidare,
patrimoniul unităţii de învăţământ preuniversitar particular Liceul „Lauder
Reut" din Bucureşti revine fondatorilor.
Art. 4. - Personalul didactic,
didactic auxiliar şi personalul nedidactic din unitatea de învăţământ
autorizată, angajat conform prevederilor legii, se preia la unitatea de
învăţământ preuniversitar
particular acreditată Liceul „Lauder Reut" din Bucureşti.
Art. 5. - Unitatea de
învăţământ preuniversitar particular Liceul „Lauder Reut" din Bucureşti
are dreptul de a organiza examene de absolvire şi poate gestiona şi elibera
acte de studii, recunoscute de Ministerul Educaţiei, Cercetării şi Inovării.
Art. 6. - Unitatea de învăţământ
preuniversitar particular Liceul „Lauder Reut" din Bucureşti este
monitorizată şi controlată periodic de Ministerul Educaţiei, Cercetării şi
Inovării, Agenţia Română de Asigurare a Calităţii în Invăţământul
Preuniversitar, în colaborare cu Inspectoratul Şcolar al Municipiului
Bucureşti, în vederea verificării respectării standardelor care au stat la baza
acreditării.
Art. 7. - Fundaţia „Ronald S. Lauder" din
Bucureşti, unitatea de învăţământ preuniversitar particular acreditată Liceul
„Lauder Reut" din Bucureşti, Ministerul Educaţiei, Cercetării şi Inovării,
Agenţia Română de Asigurare a Calităţii în Invăţământul Preuniversitar, respectiv
Inspectoratul Şcolar al Municipiului Bucureşti vor duce la îndeplinire
prevederile prezentului ordin.
Art. 8. - Prezentul ordin se
publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.
Ministrul educaţiei, cercetării şi inovării,
Ecaterina Andronescu