Anunţă-mă când se modifică Fişă act Comentarii (0) Trimite unui prieten Tipareste act

Ordinul Nr.2698 din 08.08.2019

pentru modificarea şi completarea Normelor privind modul de constituire, administrare şi utilizare a fondului de risc, precum şi reflectarea în contabilitatea Trezoreriei Statului şi în contabilitatea persoanelor juridice a operaţiunilor legate de acordarea de garanţii de stat şi subîmprumuturi, aprobate prin Ordinul ministrului economiei şi finanţelor nr. 2.005/2008
ACT EMIS DE: Ministerul Finantelor Publice
ACT PUBLICAT ÎN MONITORUL OFICIAL NR. 713 din 30 august 2019



SmartCity1

Având în vedere prevederile:art. 7 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 64/2007 privind datoria publică, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 109/2008, cu modificările şi completările ulterioare;

titlului VII „Colectarea creanţelor fiscale" din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, cu modificările şi completările ulterioare,în temeiul prevederilor art. 10 alin. (4) din Hotărârea Guvernului nr. 34/2009 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Finanţelor Publice, cu modificările şi completările ulterioare, viceprim-ministrul, interimar, ministrul finanţelor publice, emite următorul ordin: Articolul I Normele privind modul de constituire, administrare şi utilizare a fondului de risc, precum şi reflectarea în contabilitatea Trezoreriei Statului şi în contabilitatea persoanelor juridice a operaţiunilor legate de acordarea de garanţii de stat şi subîmprumuturi, aprobate prin Ordinul ministrului economiei şi finanţelor nr. 2.005/2008, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 536 din 16 iulie 2008, cu modificările şi completările ulterioare, se modifică şi se completează după cum urmează: 1. La capitolul I punctul 3, paragraful 5 se abrogă. 2. La capitolul II punctul 1 litera i), prima , a doua şi a patra liniuţă se modifică şi vor avea următorul cuprins: notă de fundamentare prin care se propune semnarea cererii de deschidere de credite bugetare din capitolul 55.01, titlul 51, articolul 02, alineatul 10 «Plăţi în contul creditelor garantate şi/sau subîmprumutate», aprobată de ordonatorul principal de credite sau de persoana căreia i-au fost delegate aceste atribuţii; documente aferente deschiderii de credite bugetare din capitolul 55.01 titlul 51 articolul 02 alineatul 10 «Plăţi în contul creditelor garantate şi/sau subîmprumutate», aprobate şi semnate de ordonatorul principal de credite sau de persoana căreia i-au fost delegate aceste atribuţii vizate de controlorul financiar preventiv propriu şi/sau delegat, după caz; ........ ................ ................ ................ ................ ........ ordonanţare de plată, aprobată de ordonatorul principal de credite sau de persoana căreia i-au fost delegate aceste atribuţii, cu viza controlului financiar preventiv propriu şi delegat." 3. La capitolul III, punctul 5 se modifică şi va avea următorul cuprins: 5. Debitele rezultate din rate de capital, dobânzi, comisioane şi alte costuri aferente acestora, precum şi din comisionul la fondul de risc reprezintă creanţe fiscale principale, iar dobânzile şi penalităţile de întârziere aferente acestora reprezintă creanţe fiscale accesorii.Stingerea obligaţiilor prevăzute la paragraful 1 se face de către Direcţia generală de trezorerie şi datorie publică în conformitate cu dispoziţiile titlului VII «Colectarea creanţelor fiscale» din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, cu modificările şi completările ulterioare.În cazul stingerii prin plată a acestor obligaţii, data plăţii este stabilită conform prevederilor art. 163 din Legea nr. 207/2015, cu modificările şi completările ulterioare.În cazul creanţelor fiscale stinse prin compensare, dobânzile şi penalităţile de întârziere se datorează potrivit art. 178 din Legea nr. 207/2015, cu modificările şi completările ulterioare.În cazul creanţelor fiscale datorate la fondul de risc, reprezentând rate de capital, dobânzi, comisioane şi alte costuri aferente achitate de Ministerul Finanţelor Publice la extern în contul subîmprumutaţilor şi/sau garantaţilor, stinse prin compensare, data stingerii este stabilită conform prevederilor art. 167 din Legea nr. 207/2015, cu modificările şi completările ulterioare.În cazul creanţei fiscale reprezentând comision la fondul de risc, stins prin compensare, cursul valutar utilizat la data stingerii este cursul valutar comunicat de Banca Naţională a României, valabil la data compensării, dată stabilită conform prevederilor art. 167 din Legea nr. 207/2015, cu modificările şi completările ulterioare.Pentru stingerea debitului în valută, beneficiarul virează echivalentul în lei al obligaţiei de plată calculat la cursul de schimb valutar comunicat de Banca Naţională a României, valabil la data plăţii.În cazul în care s-a început procedura de executare silită, prin poprire asupra conturilor de disponibilităţi băneşti deschise la unităţile teritoriale ale Trezoreriei Statului pe numele beneficiarilor de finanţări rambursabile garantate de stat şi/sau contractate de stat şi subîmprumutate, momentul plăţii este data instrumentelor de decontare specifice, astfel cum această informaţie este transmisă prin mesajul electronic de plată, pe baza cărora se creditează aceste conturi.Dobânzile şi penalităţile de întârziere se calculează de către Direcţia generală de trezorerie şi datorie publică şi se datorează până la momentul stingerii integrale a debitului prin orice modalitate prevăzută de lege.Dacă subîmprumutaţii şi/sau garantaţii de stat datorează obligaţii fiscale reprezentând rate de capital, dobânzi, comisioane şi alte costuri aferente, comision la fondul de risc, precum şi accesorii aferente acestora, provenind din finanţări rambursabile subîmprumutate şi/sau garantate de către stat, iar suma plătită nu este suficientă pentru a stinge toate datoriile către fondul de risc, stingerea obligaţiilor fiscale se efectuează de către Direcţia generală de trezorerie şi datorie publică, în ordinea prevăzută la art. 165 alin. (1) din Legea nr. 207/2015, cu modificările şi completările ulterioare.Pentru aplicarea prevederilor art. 165 din Legea nr. 207/2015, cu modificările şi completările ulterioare, se are în vedere stingerea integrală a obligaţiilor fiscale datorate către fondul de risc, în ordinea vechimii, după cum urmează:a)rate de capital, dobânzi, comisioane şi alte costuri aferente;b)comision la fondul de risc;c)accesorii aferente lit. a);Vechimea obligaţiilor fiscale de plată către fondul de risc se stabileşte în conformitate cu art. 165 alin. (3) din Legea nr. 207/2015, cu modificările şi completările ulterioare.În cazul debitorilor aflaţi sub incidenţa legislaţiei privind insolvenţa, ordinea de stingere a obligaţiilor fiscale datorate către fondul de risc este cea prevăzută în art. 165 alin. (6) din Legea nr. 207/2015, cu modificările şi completările ulterioare.În cazul sumelor încasate în plus pe destinaţiile specificate în ordinul de plată de la subîmprumutaţi şi/sau garantaţi pentru stingerea unor obligaţii de plată către fondul de risc, acestea se utilizează pentru stingerea parţială/totală a debitului restant la fondul de risc.Sumele recuperate de Autoritatea pentru Administrarea Activelor Statului în urma valorificării creanţelor preluate în condiţiile Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 42/2003, aprobată prin Legea nr. 381/2003, şi ale Ordonanţei Guvernului nr. 29/2002, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 324/2002, se evidenţiază în contabilitate conform art. 8 şi 9 din normele metodologice de aplicare a acesteia, aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 303/2002, într-un cont analitic distinct, deschis în cadrul fondului de risc. d)accesorii aferente lit. b). 4. La capitolul III, punctul 6 se modifică şi va avea următorul cuprins: 6. Direcţia generală de trezorerie şi datorie publică va transmite Direcţiei generale trezorerie şi contabilitate publică, până la data de 10 a lunii următoare trimestrului încheiat, în vederea înregistrării în contabilitate, următoarele situaţii, întocmite distinct pentru fiecare beneficiar:a)situaţia comisioanelor la fondul de risc de încasat pentru trimestrul următor;b)situaţia debitelor reprezentând rate de capital, dobânzi, comisioane şi alte costuri aferente, precum şi a debitelor reprezentând comision la fondul de risc;c)situaţia dobânzilor şi penalităţilor de întârziere calculate pentru neplata comisioanelor la fondul de risc;d)situaţia dobânzilor şi penalităţilor de întârziere calculate pentru neplata ratelor de capital, dobânzilor, comisioanelor şi altor costuri aferente. 5. La capitolul III punctul 7, paragraful 2 se modifică şi va avea următorul cuprins: Reevaluarea soldurilor debitelor în valută se efectuează de către Direcţia generală de trezorerie şi datorie publică şi Direcţia generală trezorerie şi contabilitate publică trimestrial şi la sfârşitul fiecărui an bugetar, precum şi în alte situaţii prevăzute de lege, utilizându-se cursul de schimb al pieţei valutare comunicat de Banca Naţională a României în ultima zi bancară a perioadei de raportare, afişat pe site-ul Băncii Naţionale a României. 6. La capitolul IV, punctele 5 şi 7 se modifică si vor avea următorul cuprins: 5. Dacă în termenul prevăzut în titlurile de creanţă menţionate la pct. 4 beneficiarii de finanţări rambursabile subîmprumutate sau garantate de stat nu achită sau nu fac dovada plăţii sumelor menţionate în titlul de creanţă, Direcţia generală de trezorerie şi datorie publică va comunica organelor fiscale competente aceste titluri de creanţă care au devenit titluri executorii, însoţite de dovada comunicării acestora către subîmprumutaţii sau garantaţii de stat, în vederea efectuării recuperării potrivit dispoziţiilor Legii nr. 207/2015, cu modificările şi completările ulterioare. ........ ................ ................ ................ ................ ........ ........... 7. Efectuarea compensării obligaţiilor fiscale principale datorate fondului de risc şi obligaţiilor fiscale accesorii aferente acestora ale subîmprumutaţilor şi/sau garantaţilor de stat, precum şi eliberarea certificatelor de atestare fiscală se realizează de către organele fiscale competente conform prevederilor Legii nr. 207/2015, cu modificările şi completările ulterioare. 7. La capitolul IV, după punctul 7 se introduce un nou punct, punctul 71, cu următorul cuprins: 71. În cazul debitorilor la fondul de risc, care beneficiază de eşalonări la plată în condiţiile Legii nr. 207/2015, cu modificările şi completările ulterioare, calculul dobânzilor pentru obligaţiile fiscale eşalonate la plată pe perioada acordării eşalonării se efectuează de către organele fiscale competente.Deciziile de eşalonare la plată împreună cu graficele de eşalonare la plată vor fi comunicate, în copie, de organele fiscale competente Direcţiei generale de trezorerie şi datorie publică în scopul identificării sumelor încasate de Ministerul Finanţelor Publice prin acordarea eşalonării, aceste sume fiind cuprinse în extrasele de cont transmise, spre codificare, de Direcţia generală de trezorerie şi contabilitate publică.În cazul pierderii valabilităţii înlesnirii la plată, organele fiscale competente comunică o copie a deciziei emise în acest sens Direcţiei generale de trezorerie şi datorie publică.În cazul emiterii unor decizii de modificare a deciziei de eşalonare sau de menţinere a valabilităţii înlesnirilor la plată, o copie a acestora se comunică şi Direcţiei generale de trezorerie şi datorie publică. 8. La capitolul IV, punctele 13 şi 14 se modifică şi vor avea următorul cuprins: 13. În baza procesului-verbal de scădere din evidenţă a obligaţiilor fiscale, întocmit în conformitate cu prevederile legale aplicabile în materie de insolvabilitate, creanţele fiscale reprezentând sume datorate fondului de risc de către beneficiarii finanţării rambursabile garantate de stat şi/sau contractate de stat şi subîmprumutate, radiaţi din registrul comerţului, se anulează potrivit art. 266 alin. (4) din Legea nr. 207/2015, cu modificările şi completările ulterioare, după radiere, numai dacă pentru plata acestora nu s-a atras răspunderea altor persoane, potrivit legii.În baza unei note întocmite de Direcţia generală de trezorerie şi datorie publică şi aprobată de către ministrul finanţelor publice se scad din evidenţele contabile ale Ministerului Finanţelor Publice creanţele fiscale reprezentând sume datorate la fondul de risc de către beneficiarii finanţărilor rambursabile garantate de stat şi/sau contractate de stat şi subîmprumutate, radiaţi din registrul comerţului dacă pentru plata acestor creanţe nu s-a atras răspunderea altor persoane, potrivit legii, şi dacă nu există succesori de drept ai acestora care să preia drepturile şi obligaţiile.Pentru stingerea/anularea/ştergerea datoriilor la fondul de risc din evidenţele contabile ale Ministerului Finanţelor Publice în baza unor acte normative, Direcţia generală de trezorerie şi datorie publică întocmeşte o notă în acest sens, aprobată de către ministrul finanţelor publice, şi solicită avizul Direcţiei generale juridice cu privire la modalitatea de punere în aplicare a acestora. 14. Sumele încasate în plus la fondul de risc şi înregistrate în contabilitate la poziţia «Creditori la fondul de risc» cu o vechime mai mare de 5 ani, pentru care a intervenit prescripţia dreptului de a cere restituirea în conformitate cu art. 219 din Legea nr. 207/2015, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi sumele care nu mai pot fi restituite creditorilor întrucât au fost radiaţi din registrul comerţului şi nu mai există succesori de drept se fac venituri la bugetul de stat. 9. La capitolul IV, după punctul 14 se introduce un nou punct, punctul 15, cu următorul cuprins: 15. În cazul deschiderii procedurii insolvenţei persoanei juridice obligate să răspundă în solidar cu beneficiarul finanţării rambursabile garantate de stat şi/sau contractate de stat şi subîmprumutate, obligaţiile la fondul de risc ale acestuia din urmă, care fac obiectul răspunderii solidare, sunt înscrise la masa credală a persoanei juridice sus-menţionate, în vederea recuperării.În această ipoteză, sunt considerate venituri la fondul de risc următoarele sume stabilite după cum urmează:a)diferenţe favorabile de curs rezultate din valoarea în lei a obligaţiilor de plată în valută ale beneficiarului, calculată la cursul valutar de la data deschiderii procedurii insolvenţei a persoanei juridice, care răspunde în solidar, raportat la echivalentul în lei al acestora calculat la cursul valutar valabil la data efectuării plăţii la extern de către Ministerul Finanţelor Publice (MFP), în calitate de garant/împrumutat;b)diferenţe favorabile rezultate din înregistrarea la masa credală a persoanei juridice, care răspunde în solidar, a unor dobânzi estimate aferente obligaţiilor de plată în lei ale beneficiarului, raportat la dobânzile efectiv plătite la scadenţă de către MFP, în calitate de garant/împrumutat. 10. La capitolul VI, punctele 1-3, prima , a doua şi a patra liniuţă ale punctului 8, precum şi punctele 9-14 se modifică şi vor avea următorul cuprins : 1. Sumele încasate la fondul de risc şi înregistrate în contabilitate la poziţia «Creditori la fondul de risc» sau cele stabilite prin hotărâri judecătoreşti definitive şi irevocabile sau, după caz, definitive se restituie la cererea beneficiarilor de finanţări rambursabile subîmprumutate şi/sau garantate de stat, care vor depune o cerere pentru certificarea dreptului la restituire la Direcţia generală de trezorerie şi datorie publică. În cazul beneficiarilor de finanţări rambursabile subîmprumutate şi/sau garantate de stat aflaţi în procedură de insolvenţă şi/sau faliment, cererea de restituire este formulată de reprezentantul legal al acestora, respectiv administratorul judiciar sau lichidatorul. Direcţia generală de trezorerie şi datorie publică va verifica cererea sub aspectul realităţii şi exactităţii celor solicitate, precum şi al încadrării în termenul legal de prescripţie a dreptului de a cere compensarea sau restituirea sumelor în cauză. În cazul hotărârilor judecătoreşti definitive şi irevocabile sau, după caz, definitive, Direcţia generală de trezorerie şi datorie publică solicită avizul Direcţiei generale juridice cu privire la punerea în executare a acestora. 2. În urma verificărilor, Direcţia generală de trezorerie şi datorie publică va emite o dispoziţie de restituire a unor sume de la fondul de risc, cuprinzând, dacă este cazul, inclusiv sume stabilite prin hotărâri judecătoreşti definitive şi irevocabile sau, după caz, definitive, conform modelului prevăzut în anexa nr. 13. Prin dispoziţia de restituire aprobată de directorul general adjunct al Departamentului Back Office din cadrul acestei direcţii se confirmă dreptul la restituire al beneficiarului de finanţări rambursabile subîmprumutate şi/sau garantate de stat. Dispoziţia de restituire se comunică, după aprobare, beneficiarului respectiv. În vederea restituirii sumelor, beneficiarul căruia i s-a confirmat dreptul la restituire va depune o cerere de restituire a sumelor în cauză la Direcţia generală de trezorerie şi datorie publică, anexând şi dispoziţia de restituire, în original. 3. Cererea de restituire se soluţionează în termen de 45 de zile de la data înregistrării acesteia la Direcţia generală de trezorerie şi datorie publică. Cererea va cuprinde codul de înregistrare fiscală al beneficiarului de finanţări rambursabile subîmprumutate şi/sau garantate de stat, suma solicitată, codul IBAN al contului beneficiarului respectiv, precum şi contul bancar în care doreşte să i se efectueze restituirea. La cererea de restituire, beneficiarul în cauză va anexa şi documentele din care să rezulte că această sumă nu este datorată fondului de risc, precum şi copii legalizate de instanţa judecătorească emitentă ale hotărârilor judecătoreşti definitive şi irevocabile sau, după caz, definitive, învestite cu formule executorii, pentru sumele stabilite prin acestea. ........ ................ ................ ................ ................ ........ ........... 8. [...] nota de fundamentare, prin care se propune semnarea cererii de deschidere de credite bugetare din capitolul 55.01 titlul 51 articolul 02 alineatul 10 «Plăţi în contul creditelor garantate şi/sau subîmprumutate», aprobată de ordonatorul principal de credite sau de persoana căreia i-au fost delegate aceste atribuţii; documente aferente deschiderii de credite bugetare din capitolul 55.01 titlul 51 articolul 02 alineatul 10 «Plăţi în contul creditelor garantate şi/sau subîmprumutate», aprobate şi semnate de ordonatorul principal de credite sau de persoana căreia i-au fost delegate aceste atribuţii vizate de controlorul financiar preventiv propriu şi/sau delegat, după caz;........ ................ ................ ................ ................ ........ ........... ordonanţare de plată, aprobată de ordonatorul principal de credite sau de persoana căreia i-au fost delegate aceste atribuţii, cu viza controlorului financiar preventiv propriu şi delegat, în condiţiile legii. 9. După primirea cererii de restituire şi a dispoziţiei de restituire, organul fiscal competent va efectua verificarea acestora şi a datelor din evidenţa fiscală a beneficiarilor de finanţări rambursabile subîmprumutate şi/sau garantate de stat. 10. În cazul în care organul fiscal competent constată existenţa unor obligaţii fiscale restante ale beneficiarului de finanţări rambursabile subîmprumutate şi/sau garantate de stat, sumele solicitate se restituie acestuia numai după efectuarea compensării acestora cu obligaţiile bugetare restante, întocmind în acest sens Decizia privind compensarea obligaţiilor fiscale. Restituirea sumelor cuvenite beneficiarului se face prin decontare bancară, în contul indicat în cererea de restituire. 11. În cazul în care suma de restituit este mai mare decât suma reprezentând obligaţiile fiscale restante ale beneficiarului de finanţări rambursabile subîmprumutate şi/sau garantate de stat, organul fiscal competent efectuează compensarea până la concurenţa acestor obligaţii fiscale, iar diferenţa rezultată o restituie acestuia şi întocmeşte în acest sens Decizia de restituire a sumelor de la buget sau de acordare a dobânzilor în cazul sumelor de restituit sau de rambursat de la buget. 12. În cazul în care beneficiarul respectiv nu înregistrează obligaţii fiscale restante, organul fiscal va întocmi Nota privind restituirea/rambursarea unor sume. 13. Cererea de restituire şi dispoziţia de restituire, în copie, însoţite de Decizia privind compensarea obligaţiilor fiscale şi/sau de Nota privind restituirea/rambursarea unor sume şi de Decizia de restituire a sumelor de la buget sau de acordare a dobânzilor în cazul sumelor de restituit sau de rambursat de la buget, după caz, se transmit la unitatea Trezoreriei Statului la care este arondat organul fiscal competent, în scopul efectuării operaţiunii de compensare şi/sau de restituire. 14. După efectuarea compensării şi/sau a restituirii, după caz, unitatea Trezoreriei Statului păstrează un exemplar al Deciziei privind compensarea obligaţiilor fiscale şi/sau al Notei privind restituirea/rambursarea unor sume şi al Deciziei de restituire a sumelor de la buget sau de acordare a dobânzilor în cazul sumelor de restituit sau de rambursat de la buget şi le transmite pe celelalte două organului fiscal competent, în situaţia în care acestea nu au fost emise electronic, în termen de 3 zile de la efectuarea operaţiunilor, în vederea înregistrării în evidenţa analitică pe plătitori a acestora. 11. Anexele nr. 2-6 bis, 8, 8bis, 10, 13, 14 şi 16 se modifică și se înlocuiesc cu anexele nr. 1-12 la prezentul ordin. 12. Anexele nr. 7, 7 bis, 9, 9 bis, 15 şi 17 se abrogă. Articolul IIÎn tot cuprinsul ordinului, sintagma „majorări de întârziere" se înlocuieşte cu sintagma „dobânzi şi penalităţi de întârziere". Articolul III Anexele nr. 1-12 fac parte integrantă din prezentul ordin . Articolul IV Prezentul ordin se publică în Monitorul Oficial al României , Partea I.Viceprim-ministru, interimar, ministrul finanţelor publice,Eugen Orlando TeodoroviciANEXA Nr. 1 (Anexa nr. 2 la norme) Model -DIRECŢIA GENERALĂ ........ ............ Nr. ........ ......../........ ........ NOTĂ DE FUNDAMENTARE privind cumpărarea şi plata de valută în valoare de ............ necesară plăţii la scadenţa din data ............

Denumirea contractului/acordului de împrumut: Data semnării: Document de aprobare:
Valoarea contractului/acordului de împrumut:
Perioada de acordare a împrumutului, perioada de graţie:
Informaţii privind beneficiarul acordului de împrumut/garantat/ subîmprumutat Denumirea beneficiarului: Data semnării scrisorii de garanţie/acordului de împrumut subsidiar/acordului de împrumut subsidiar şi garanţie:
Surse de acoperire a ratelor de capital, dobânzii, comisioanelor şi a altor costuri aferente, conform contractului/acordului de împrumut:
Perioada de tragere a sumelor împrumutului:
Utilizarea împrumutului: % Sold
Solicitarea de plată din partea beneficiarului [nr. şi data*)]
Suma ce urmează a fi plătită de Ministerul Finanţelor Publice (în cifre şi în litere):
Modalitatea de plată conform scrisorii de garanţie/[acordului de împrumut subsidiar/acordului de împrumut subsidiar şi garanţie*)]:
[Numărul şi data ordinului de plată cu care beneficiarul a virat suma necesară valutei scadente*)]:
[Suma virată de beneficiari*)]:

Având în vedere cele prezentate, vă propunem semnarea ordinului de schimb valutar pentru cumpărare valută, precum şi a ordinului de plată valută prezentate alăturat. Conform prevederilor pct. 3.4 din Normele metodologice generale referitoare la exercitarea controlului financiar preventiv, aprobate prin Ordinul ministrului finanţelor publice nr. 923/2014, republicat, cu modificările şi completările ulterioare, certificăm operaţiunea în privinţa realităţii, regularităţii şi legalităţii. Şef serviciu, ........ ........ .......... Executant, ........ ........ .......... *) Dacă este cazul. ANEXA Nr. 2 (Anexa nr. 3*) la norme) Model -MINISTERUL FINANŢELOR PUBLICE DIRECŢIA GENERALĂ ................ Nr. ............/........ ........ NOTĂ DE FUNDAMENTARE privind cumpărarea de valută în valoare de .........., scadentă la data de ...........

Denumirea acordului de împrumut/scrisorii de garanţie 1. Acordul de împrumut/ Scrisoarea de garanţie nr. ....../........, în valoare de ........., destinat(ă) ....... 2. Acordul de împrumut/ Scrisoarea de garanţie nr. ....../........, în valoare de ........., destinat(ă) ....... 3. Acordul de împrumut/ Scrisoarea de garanţie nr. ....../........, în valoare de ........., destinat(ă) ....... Sume scadente în valută Rata de capital: Dobândă: Comisioane: Alte costuri: Total: Rata de capital: Dobândă: Comisioane: Alte costuri: Total: Rata de capital: Dobândă: Comisioane: Alte costuri: Total:
Total general:
Având în vedere cele prezentate, vă propunem semnarea Ordinului de schimb valutar pentru cumpărare valută prezentat alăturat. Conform prevederilor pct. 3.4 din Normele metodologice generale referitoare la exercitarea controlului financiar preventiv, aprobate prin Ordinul ministrului finanţelor publice nr. 923/2014, republicat, cu modificările şi completările ulterioare, certificăm operaţiunea în privinţa realităţii, regularităţii şi legalităţii.

Şef serviciu, ........ ........ ............ Executant, ........ ........ ............ *) Se completează după caz. ANEXA Nr. 3 (Anexa nr. 4 la norme) Model -MINISTERUL FINANŢELOR PUBLICE Adresa/Sediul ........ ........ ........... Nr. ............./data ........ ................ ORDIN DE SCHIMB VALUTAR PENTRU CUMPĂRARE VALUTĂ

Suma solicitată în valută Data valutei Nr. cont în valută al MFP Nr. cont în lei al MFP
Operaţiunea Cumpărare valută de la Banca Naţională a României, în conformitate cu prevederile Convenţiei nr. 504.670/4/2009, încheiată între Ministerul Finanţelor Publice şi Banca Naţională a României
Instrucţiuni privind decontarea Contravaloarea în lei se va vira de către Ministerul Finanţelor Publice, cu aceeaşi dată a valutei, din contul deschis la Trezoreria Operativă Centrală.
Persoane de contact Nume şi prenume: Funcţia: Telefon: Fax:

Funcţia ........ ................ ........ ......... (semnătura autorizată) Persoana autorizată ........ ................ ................ (numele şi prenumele) L.S. ANEXA Nr. 4 (Anexa nr. 5 la norme) Model -MINISTERUL FINANŢELOR PUBLICE Nr. ............./data........ ................ ORDIN DE PLATĂ VALUTĂ Către Banca Naţională a României Direcţia Operaţiuni de Piaţă Str. Lipscani nr. 25, Bucureşti, România

Suma solicitată în valută (codul valutei, în cifre şi în litere) Data valutei ZZ/LL/AA Beneficiarul sumei (numele şi sediul) Banca beneficiarului
Numele băncii: Numele contului: Nr. contului: Adresa SWIFT: Referinţă:
Destinaţia sumei solicitate: Acord de împrumut/Scrisoare de garanţie Aprobat prin (denumirea actului normativ) Rata de capital: Dobânda: Comisioane: Alte costuri:
Instrucţiuni privind decontarea Plata se va efectua din contul în valută nr. ........ ........ ............. deschis la Banca Naţională a României, în baza Acordului de împrumut/Scrisorii de garanţie nr. ............. şi în conformitate cu prevederile Convenţiei nr. 504.670/4/2009, încheiată între Ministerul Finanţelor Publice şi Banca Naţională a României.
Persoane de contact: (numele, funcţia, telefon, fax)

Funcţia ........ ................ ........ ......... (semnătura autorizată) Persoana autorizată ........ ................ ................ (numele şi prenumele) L.S. ANEXA Nr. 5 (Anexa nr. 6 la norme) Model -MINISTERUL FINANŢELOR PUBLICE DIRECŢIA GENERALĂ ................ Nr. ............/........ ........ Se aprobă. Ordonator principal de credite (sau persoana delegată de acesta) NOTĂ de decontare a contravalorii în lei a valutei cumpărate, necesară plăţii la scadenţă Referitor la: Scadenţa din data de ........ ........., aferentă împrumutului în valoare de ........ ........ ......... contractat/subîmprumutat de operatorul economic/Ministerul Finanţelor Publice ........ ................ ................ ................ ........ .......... de la ........ ................ ................ ................ ................ ................ ................ ................ ................ ................ ................ ........ .........., (banca/instituţia finanţatoare) pentru realizarea ........ ................ ................ ................ ................ ................ ................ ................ ................ ................ ............... (denumirea proiectului)

Obligaţia de plată scadentă, în valută Rata de capital: Dobândă: Comisioane: Alte costuri: Total:
Cursul valutar al tranzacţiei de cumpărare valută, comunicat de Banca Naţională a României, cu confirmare operaţiune de schimb valutar (cumpărare valută de la B.N.R.) nr. ........ .............../ data ........ .......... lei/valuta
Contravaloarea în lei pentru valuta cumpărată, la cursul comunicat de Banca Naţională a României ........ ................ ............... lei
1. Soldul contului de disponibil în fondul de risc la data de ............., conform Adresei Direcţiei generale ............... nr. ............../data: 2. Total plăţi angajate la data de ........ ........ ........: 3. (1-2) Sume disponibile în fondul de risc*): ........ ................ ............... lei ........ ................ ............... lei ........ ................ ............... lei

Având în vedere cele menţionate mai sus, propunem următoarele: 1. aprobarea efectuării plăţii către Banca Naţională a României, de către Ministerul Finanţelor Publice, a contravalorii în lei a sumei de ........ ........ ............, scadentă la data de ........ ..............., respectiv ........ .............. lei, din disponibilul fondului de risc; (valută) 2. virarea sumei de ........ ........ ......... lei [echivalentul în lei al obligaţiei de plată, transformat la cursul comunicat de Banca Naţională a României] din contul IBAN RO24TREZ999650101XXXXXXX (cod fiscal 8609468), deschis pe numele MFP la Trezoreria Operativă Centrală, în contul Băncii Naţionale a României SWIFT BIC-NBORROBP (CUI 361684) şi transmiterea la Direcţia generală de trezorerie şi datorie publică a unei copii a ordinului de plată, respectiv de către Direcţia generală trezorerie şi contabilitate publică; 3. evidenţierea în contabilitate a sumei în lei aferente acestei plăţi şi care reprezintă debit al operatorului economic ........ ............. faţă de Ministerul Finanţelor Publice. [Anexăm la prezenta Notificarea de plată a băncii finanţatoare nr. ........../data şi Adresa operatorului economic ........ ........ de solicitare a efectuării plăţii de către Ministerul Finanţelor Publice, în calitate de garant/împrumutat direct, înregistrată la Ministerul Finanţelor Publice cu nr. ...../data, Ordinul de schimb valutar pentru cumpărare valută nr. ..../data, Ordinul de plată valută nr. ...../data, confirmarea Băncii Naţionale a României privind operaţiunea de schimb valutar (cumpărare valută de la BNR).]*) Conform prevederilor pct. 3.4 din Normele metodologice generale referitoare la exercitarea controlului financiar preventiv, aprobate prin Ordinul ministrului finanţelor publice nr. 923/2014, republicat, cu modificările şi completările ulterioare, certificăm operaţiunea în privinţa realităţii, regularităţii şi legalităţii. Şef serviciu, ........ ................ *) Se completează în cazul în care nu se întocmeşte nota de lichidare. ANEXA Nr. 6 (Anexa nr. 6bis la norme) Model -MINISTERUL FINANŢELOR PUBLICE DIRECŢIA GENERALĂ ................ Nr. ............/........ ........ Se aprobă. Ordonator principal de credite (sau persoana delegată de acesta) NOTĂ de decontare a sumei în lei necesare plăţii la scadenţă Referitor la: Scadenţa din data de ........ ........., aferentă împrumutului în valoare de ........ ............. lei, contractat/subîmprumutat de operatorul economic/Ministerul Finanţelor Publice ........ ................ ................ ................ ........ ......... de la ........ ................ ................ ................ ........ ........... pentru realizarea ........ ................ ................ ................ ................ .......... (banca/instituţia finanţatoare) (denumirea proiectului)

Obligaţia de plată scadentă, în lei Rata de capital: Dobândă: Comisioane: Alte costuri: Total:
1. Soldul contului de disponibil în fondul de risc la data de ......., conform Adresei Direcţiei generale ............ nr. ........./data ........ ................ ............... lei
2. Total plăţi angajate la data de ...... ........ ................ ............... lei
3. (1-2) Sume disponibile în fondul de risc*): ........ ................ ............... lei

Având în vedere cele menţionate mai sus, propunem următoarele: 1. aprobarea efectuării plăţii către ........ ................ ................ ............., de către Ministerul Finanţelor Publice, a sumei în (banca/instituţia financiară) lei de .............., scadentă la data de .............., din disponibilul fondului de risc; 2. virarea sumei de ........... lei din contul IBAN RO24TREZ999650101XXXXXXX (cod fiscal 8609468), deschis pe numele Ministerului Finanţelor Publice la Trezoreria Operativă Centrală, în contul ........ ................ ................ ..........., deschis la ..............., (băncii/instituţiei financiare) cod fiscal ........ ........, şi transmiterea la Direcţia generală de trezorerie şi datorie publică a unei copii a ordinului de plată, respectiv de către Direcţia generală a trezoreriei şi contabilităţii publice; 3. evidenţierea în contabilitate a sumei în lei aferente acestei plăţi, care reprezintă debit al operatorului economic ........ ................ ................ ........ faţă de Ministerul Finanţelor Publice. [Anexăm la prezenta Notificarea de plată a băncii/instituţiei finanţatoare nr. ........ ............../data şi Adresa operatorului economic ........ ................ ........ .............. de solicitare a efectuării plăţii de către Ministerul Finanţelor Publice, în calitate de garant/împrumutat direct, înregistrată la Ministerul Finanţelor Publice cu nr. ........ ........ ......../data.]*) Conform prevederilor pct. 3.4 din Normele metodologice generale referitoare la exercitarea controlului financiar preventiv, aprobate prin Ordinul ministrului finanţelor publice nr. 923/2014, republicat, cu modificările şi completările ulterioare, certificăm operaţiunea în privinţa realităţii, regularităţii şi legalităţii. Şef serviciu, ........ ................ *) Se completează în cazul în care nu se întocmeşte nota de lichidare. ANEXA Nr. 7 (Anexa nr. 8 la norme) - Model - MINISTERUL FINANŢELOR PUBLICE DIRECŢIA GENERALĂ ................ Nr. ............/........ ........ Bun de plată Ordonator principal de credite (sau persoana delegată de acesta) NOTĂ DE LICHIDARE Referitor la: Scadenţa din data de ........ ........., aferentă împrumutului garantat/subîmprumutului în valoare de ..............., contractat de operatorul economic/Ministerul Finanţelor Publice ........ ................ ................ ................ ................ ................ ............ de la ........ ................ ................ ................ ........ ..............., pentru ........ ................ ................ ................ ................ ........ ............ (banca/instituţia finanţatoare) (denumirea proiectului)

Obligaţia de plată scadentă, în valută Rata de capital: Dobândă: Comisioane: Alte costuri: Total:
Cursul valutar al tranzacţiei de cumpărare valută, comunicat de Banca Naţională a României, cu confirmare operaţiune de schimb valutar (cumpărare valută B.N.R.) nr. ........ ........./data ........ ........ ............. lei/valută
Contravaloarea în lei pentru valuta cumpărată, la cursul comunicat de Banca Naţională a României ........ ................ ............... lei
1. Soldul contului de disponibil în fondul de risc pentru împrumuturi la data de .........., conform Adresei Direcţiei generale ...... nr. ....../data: ........ ................ ............... lei
2. Total plăţi angajate la data de ..............: ........ ................ ............... lei
3. (1-2) Sume disponibile în fondul de risc: ........ ................ ............... lei
Diferenţa de alimentat la fondul de risc: ........ ................ ............... lei

În vederea asigurării sumelor necesare pentru lichidarea obligaţiilor de plată faţă de Banca Naţională a României, propunem alimentarea contului de disponibil fond de risc prin virarea sumei de ........... lei din contul MFP nr. RO17TREZ23A550000510210X, deschis la Trezoreria Statului, CUI 8609468, în contul MFP nr. RO24TREZ999650101XXXXXXX, deschis la Trezoreria Operativă Centrală, CUI 8609468. Anexăm la prezenta Notificarea de plată a băncii finanţatoare nr. ........ ......../data şi Adresa operatorului economic ........ ............ de solicitare a efectuării plăţii de către Ministerul Finanţelor Publice în calitate de garant/împrumutat direct, înregistrată la Ministerul Finanţelor Publice cu nr. ........./data, Ordinul de schimb valutar pentru cumpărare valută nr. ................/data, Ordinul de plată valută nr. ................/data şi Confirmarea Băncii Naţionale a României privind operaţiunea de schimb valutar (cumpărare valută B.N.R.) nr. .............../data. Conform prevederilor pct. 3.4 din Normele metodologice generale referitoare la exercitarea controlului financiar preventiv, aprobate prin Ordinul ministrului finanţelor publice nr. 923/2014, republicat, cu modificările şi completările ulterioare, certificăm operaţiunea în privinţa realităţii, regularităţii şi legalităţii. Şef serviciu, ........ ................ ANEXA Nr. 8 (Anexa nr. 8bis la norme) Model -MINISTERUL FINANŢELOR PUBLICE DIRECŢIA GENERALĂ ................ Nr. ............/........ ........ Bun de plată Ordonator principal de credite (sau persoana delegată de acesta) NOTĂ DE LICHIDARE Referitor la: Scadenţa din data de ........ ........., aferentă împrumutului garantat/subîmprumutului în valoare de ..............., contractat de operatorul economic/Ministerul Finanţelor Publice ........ ................ ................ ................ ................ ................ ............ de la ........ ................ ................ ................ ........ ..............., pentru ........ ................ ................ ................ ................ ........ ............ (banca/instituţia finanţatoare) (denumirea proiectului)

Obligaţia de plată scadentă, în lei: Rata de capital: Dobândă: Comisioane: Alte costuri: Total:
1. Soldul contului de disponibil în fondul de risc la data de ............, conform Adresei Direcţiei generale .......... nr. ......../data: ........ ................ ............... lei
2. Total plăţi angajate la data de ............... ........ ................ ............... lei
3. (1-2) Sume disponibile în fondul de risc: ........ ................ ............... lei
Diferenţa de alimentat la fondul de risc: ........ ................ ............... lei

În vederea asigurării sumelor necesare pentru lichidarea obligaţiilor de plată faţă de Banca Naţională a României, propunem alimentarea contului de disponibil fond de risc prin virarea sumei de ............ lei din contul MFP nr. RO17TREZ23A550000510210X, deschis la Trezoreria Statului, CUI 8609468, în contul MFP nr. RO24TREZ999650101XXXXXXX, deschis la Trezoreria Operativa Centrala, CUI 8609468. Anexăm la prezenta Notificarea de plată a băncii finanţatoare nr. ......./data şi Adresa operatorului economic ....... de solicitare a efectuării plăţii de către Ministerul Finanţelor Publice, în calitate de garant/împrumutat direct, înregistrată la Ministerul Finanţelor Publice cu nr. ......./data. Conform prevederilor pct. 3.4 din Normele metodologice generale referitoare la exercitarea controlului financiar preventiv, aprobate prin Ordinul ministrului finanţelor publice nr. 923/2014, republicat, cu modificările şi completările ulterioare, certificăm operaţiunea în privinţa realităţii, regularităţii şi legalităţii. Şef serviciu, ........ ................ ANEXA Nr. 9 (Anexa nr. 10 la norme) Model -MINISTERUL FINANŢELOR PUBLICE Nr. .......... data ........... Direcţia generală de trezorerie şi datorie publică Str. ......... nr. ............ Localitatea ........ .......... ÎNSCRIS Nr. ........ ............. Numele şi prenumele/Denumirea debitorului ........ ................ ................ ................ ................ ................ ................ ......... Cu domiciliul fiscal în localitatea ........ ................ ........ ........, str. ........ ........ .........., nr. ....., bl. ....., sc. ....., ap. ....., sectorul/judeţul ........ ................ ................ ................ .............. Cod de identificare fiscală: ........ ................ ................ ................ ................ ................ ................ ................ ........ ..............

Natura obligaţiei fiscale*) Termen legal de plată**) Nr. acordului de împrumut/Scrisorii de garanţie/ Convenţiei de garantare***) Cuantumul sumei datorate (lei) Perioada de calcul a accesoriilor aferente obligaţiilor fiscale principale****)

În conformitate cu prevederile art. 152 şi art. 226 alin. (4) din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, cu modificările şi completările ulterioare, şi ale art. 7 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 64/2007 privind datoria publică, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 109/2008, cu modificările şi completările ulterioare, prezentul înscris constituie titlu de creanţă, urmând să devină titlu executoriu după expirarea termenului de plată. Împotriva prezentului înscris se poate formula plângere prealabilă, în conformitate cu prevederile art. 7 din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare, în termen de 30 de zile de la data comunicării prezentului înscris, în condiţiile legii, dar nu mai târziu de 6 luni de la data emiterii acestuia. Plângerea prealabilă se depune la direcţia de specialitate din Ministerul Finanţelor Publice care a emis prezentul înscris. Data emiterii: Director general adjunct Nume şi prenume .............. Semnătura .............. L.S. *) Se va preciza denumirea creanţei fiscale principale: rate de capital, dobânzi, comisioane şi alte costuri aferente acestora, comisionul de risc, precum şi creanţele fiscale accesorii aferente acestora. **) 15 zile calendaristice de la data emiterii înscrisului. ***) Se completează numărul acordului de împrumut, acordului de împrumut subsidiar, acordului de împrumut subsidiar şi garanţie, scrisorii de garanţie, convenţiei de garantare etc., după caz. ****) Accesoriile se vor calcula de către direcţia de specialitate din cadrul Ministerului Finanţelor Publice până la stingerea integrală a obligaţiilor fiscale principale corespunzătoare. ANEXA Nr. 10 (Anexa nr. 13 la norme) Model -MINISTERUL FINANŢELOR PUBLICE DIRECŢIA GENERALĂ DE TREZORERIE ŞI DATORIE PUBLICĂ Departamentul Back Office DISPOZIŢIE DE RESTITUIRE a unor sume de la fondul de risc Nr. ...... din data ........... Către Solicitant ........ ................ ................ ................ ................ ................ ................ ................ ................ ................ ............, (denumirea beneficiarului de finanţări rambursabile subîmprumutate şi/sau garantate de stat) cu domiciliul fiscal ........ ................ ................ ................ ................ ................ ................ ..........., având CUI ........ ........ ............ . În baza Cererii dumneavoastră nr. ........../data ..............., au fost efectuate verificări cu privire la situaţia sumelor care nu sunt datorate fondului de risc, cuprinzând, dacă este cazul, inclusiv sume stabilite prin hotărâri judecătoreşti definitive şi irevocabile sau, după caz, definitive, în urma cărora se certifică dreptul dumneavoastră de creanţă, pentru suma totală de .............. lei, şi se dispune restituirea acesteia. Director general adjunct Nume/Prenume .............. Semnătura L.S. ANEXA Nr. 11 (Anexa nr. 14 la norme) Model -MINISTERUL FINANŢELOR PUBLICE DIRECŢIA GENERALĂ DE TREZORERIE ŞI DATORIE PUBLICĂ Nr. ......../.......... Se aprobă Ordonator principal de credite (sau persoana delegată de acesta) NOTĂ DE TRANSFER Referitor la: Sume care nu sunt datorate la fondul de risc în cadrul împrumutului în valoare de ........ ............, contractat/subîmprumutat de operatorul economic/Ministerul Finanţelor Publice ........ ................ ................ ................ ........ ........ de la ........ ................ ................ ................ ........ .........., pentru realizarea ........ ................ ................ ................ ................ ........ . (banca/instituţia finanţatoare) (denumirea proiectului) Având în vedere cele menţionate mai sus, propunem următoarele:

Suma de transferat, în lei Rata de capital: Dobândă: Comisioane: Alte costuri: Total:
1. Soldul contului de disponibil în fondul de risc la data de ........ .............., conform Adresei Direcţiei generale ................/data: ........ ................ ............... lei
2. Total plăţi angajate la data de ........ ................ .............. ........ ................ ............... lei
3. (1-2) Sume disponibile în fondul de risc: ........ ................ ............... lei

Având în vedere cele menţionate mai sus, propunem următoarele: 1. aprobarea transferării sumei de ........ ........ ........ lei de către Ministerul Finanţelor Publice din disponibilul fondului de risc în vederea compensării/restituirii, după caz; 2. transferarea sumei de ........ ........ din contul IBAN RO24TREZ999650101XXXXXXX (cod fiscal 8609468), deschis pe numele Ministerului Finanţelor Publice la Trezoreria Operativă Centrală, în contul IBAN nr. ........ ............, cod fiscal nr. ........ ............, deschis pe numele ........ ................ ........ ......... la unitatea de trezorerie şi contabilitate publică ........ ................ ................ ........ . (beneficiarul sumei) (a organului fiscal competent) (Anexăm la prezenta Cererea de restituire nr. ....../data ................ şi dispoziţia de restituire a unor sume de la fondul de risc confirmată de ........ ................ ................ ................ ................ ................ .........)*) (numele beneficiarului care a solicitat restituirea) Conform prevederilor pct. 3.4 din Normele metodologice generale referitoare la exercitarea controlului financiar preventiv, aprobate prin Ordinul ministrului finanţelor publice nr. 923/2014, republicat, cu modificările şi completările ulterioare, certificăm operaţiunea în privinţa realităţii, regularităţii şi legalităţii. Şef serviciu, ........ ............. *) Se completează în cazul în care nu se întocmeşte nota de lichidare. ANEXA Nr. 12 (Anexa nr. 16 la norme) Model -MINISTERUL FINANŢELOR PUBLICE DIRECŢIA GENERALĂ DE TREZORERIE ŞI DATORIE PUBLICĂ Bun de plată Ordonator principal de credite (sau persoana delegată de acesta) NOTĂ DE LICHIDARE Referitor la: Sume care nu sunt datorate fondului de risc în cadrul împrumutului în valoare de ........ ..........., contractat/subîmprumutat de operatorul economic/Ministerul Finanţelor Publice ........ ................ ................ ................ ........ ........ de la ........ ................ ................ ........ .............., pentru realizarea ........ ................ ................ ................ ................ ........ ............ . (banca/instituţia finanţatoare) (denumirea proiectului)

Suma de transferat, în lei Rata de capital: Dobândă: Comisioane: Alte costuri: Total:
1. Soldul contului de disponibil în fondul de risc la data de ........ .............., conform adresei Direcţiei generale ................/data ........ ............... ........ ................ ............... lei
2. Total plăţi angajate la data de ........ ................ ........ .......... ........ ................ ............... lei
3. (1-2) Sume disponibile în fondul de risc: ........ ................ ............... lei
Diferenţa de alimentat la fondul de risc: ........ ................ ............... lei

În vederea asigurării sumelor necesare pentru lichidarea obligaţiilor de plată privind transferul sumelor în vederea compensării/restituirii propunem alimentarea contului de disponibil fond de risc prin virarea sumei de ............... lei din contul Ministerului Finanţelor Publice nr. RO17TREZ23A550000510210X, CUI 8609468, în contul Ministerului Finanţelor Publice nr. RO24TREZ999650101XXXXXXX, CUI 8609468. Anexăm la prezenta Cererea de restituire nr. ......./data ............... şi Dispoziţia de restituire nr. ........../data ............... . Conform prevederilor pct. 3.4 din Normele metodologice generale referitoare la exercitarea controlului financiar preventiv, aprobate prin Ordinul ministrului finanţelor publice nr. 923/2014, republicat, cu modificările şi completările ulterioare, certificăm operaţiunea în privinţa realităţii, regularităţii şi legalităţii. Şef serviciu, ........ .............



SmartCity5

COMENTARII la Ordinul 2698/2019

Momentan nu exista niciun comentariu la Ordinul 2698 din 2019
Comentarii la alte acte
ANONIM a comentat Decretul 770 1966
    Bună ziua, Știți că există o modalitate prin care puteți câștiga bani fără contact de stres (THOMAS FREDDIE) pentru un [CARD ATM] gol astăzi și să fiți printre norocoșii care beneficiază de aceste carduri. Acest card ATM gol PROGRAMAT este capabil să pirateze orice bancomat de oriunde în lume. Mi-am luat cardul de master de la un Hacker bun de pe internet, cu acest card ATM pot colecta 50.000,00 EUR în fiecare zi prin contacte: thomasunlimitedhackers@gmail.com
ANONIM a comentat Decretul 770 1966
    Bună ziua, Știți că există o modalitate prin care puteți câștiga bani fără contact de stres (THOMAS FREDDIE) pentru un [CARD ATM] gol astăzi și să fiți printre norocoșii care beneficiază de aceste carduri. Acest card ATM gol PROGRAMAT este capabil să pirateze orice bancomat de oriunde în lume. Mi-am luat cardul de master de la un Hacker bun de pe internet, cu acest card ATM pot colecta 50.000,00 EUR în fiecare zi prin contacte: thomasunlimitedhackers@gmail.com
ANONIM a comentat Raport 1937 2021
    Bună ziua, Știți că există o modalitate prin care puteți câștiga bani fără contact de stres (THOMAS FREDDIE) pentru un [CARD ATM] gol astăzi și să fiți printre norocoșii care beneficiază de aceste carduri. Acest card ATM gol PROGRAMAT este capabil să pirateze orice bancomat de oriunde în lume. Mi-am luat cardul de master de la un Hacker bun de pe internet, cu acest card ATM pot colecta 50.000,00 EUR în fiecare zi prin contacte: thomasunlimitedhackers@gmail.com Am fost foarte sărac, dar acest card m-a făcut bogat și fericit. Dacă doriți să beneficiați de această oportunitate de a deveni bogat și de a vă stabili afacerea, atunci aplicați pentru acest card Master, sunt atât de fericit pentru că l-am primit săptămâna trecută și am l-au folosit pentru a obține 277.000,00 EURO de la THOMAS FREDDIE UNLIMITED Hackers oferă cardul doar pentru a-i ajuta pe cei săraci și nevoiași și OFERĂ ȘI ASISTENȚĂ FINANCIARĂ. obține-l pe al tău de la THOMAS FREDDIE UNLIMITED HACKERS astăzi. Vă rugăm să-i contactați prin e-mail thomasunlimitedhackers@gmail.com
ANONIM a comentat Decretul 441 2020
    Do you need Finance? Are you looking for Finance? Are you looking for finance to enlarge your business? We help individuals and companies to obtain finance for business expanding and to setup a new business ranging any amount. Get finance at affordable interest rate of 3%, Do you need this finance for business and to clear your bills? Then send us an email now for more information contact us now via (financialserviceoffer876@gmail.com) whats-App +918929509036 Dr James Eric Finance Pvt Ltd Thanks
ANONIM a comentat Decretul 441 2020
    Do you need Finance? Are you looking for Finance? Are you looking for finance to enlarge your business? We help individuals and companies to obtain finance for business expanding and to setup a new business ranging any amount. Get finance at affordable interest rate of 3%, Do you need this finance for business and to clear your bills? Then send us an email now for more information contact us now via (financialserviceoffer876@gmail.com) whats-App +918929509036 Dr James Eric Finance Pvt Ltd Thanks
ANONIM a comentat Decretul 226 2006
    Aveți nevoie de un împrumut de urgență pentru a plăti datoria sau de un împrumut pentru locuință pentru a vă îmbunătăți afacerea? Ai fost refuzat de bănci și alte agenții financiare? Ai nevoie de împrumut sau consolidare ipotecară? Nu mai căuta, pentru că suntem aici pentru a pune în urmă toate problemele tale financiare. Contactați-ne prin e-mail: {novotnyradex@gmail.com Oferim împrumuturi părților interesate la o rată rezonabilă a dobânzii de 3%. Intervalul este de la 5.000,00 EUR la 100.000.000,00 EUR
ANONIM a comentat Decretul 226 2006
    Un împrumut financiar rapid și convenabil pe care îl poți folosi pentru orice. Rata scăzută a dobânzii este stabilă pe toată perioada de rambursare a creditului. Datorită gamei largi de împrumuturi financiare oferite, oferim tuturor împrumuturi financiare favorabile de la 50.000 la 100.000.000 CZK, aproape fiecare solicitant din Republica Cehă putând obține acest împrumut. Contract clar și ușor de înțeles, termeni clari ai serviciilor. Puteți folosi banii pentru orice aveți nevoie. Această ofertă este valabilă pentru toată Republica Cehă. Nu ezitați să contactați. E-mail: novotnyradex@gmail.com
ANONIM a comentat Decretul 226 2006
    Un împrumut financiar rapid și convenabil pe care îl poți folosi pentru orice. Rata scăzută a dobânzii este stabilă pe toată perioada de rambursare a creditului. Datorită gamei largi de împrumuturi financiare oferite, oferim tuturor împrumuturi financiare favorabile de la 50.000 la 100.000.000 CZK, aproape fiecare solicitant din Republica Cehă putând obține acest împrumut. Contract clar și ușor de înțeles, termeni clari ai serviciilor. Puteți folosi banii pentru orice aveți nevoie. Această ofertă este valabilă pentru toată Republica Cehă. Nu ezitați să contactați. E-mail: novotnyradex@gmail.com
ANONIM a comentat Hotărârea 1475 2004
    Hledali jste možnosti financování nákupu nového domu, výstavby, úvěru na nemovitost, refinancování, konsolidace dluhu, osobního nebo obchodního účelu? Vítejte v budoucnosti! Financování je s námi snadné. Kontaktujte nás, protože nabízíme naši finanční službu za nízkou a dostupnou úrokovou sazbu 3% na dlouhou a krátkou dobu úvěru, se 100% zárukou úvěru, zájemce by nás měl kontaktovat ohledně dalších postupů získávání úvěru prostřednictvím: joshuabenloancompany@aol.com
ANONIM a comentat Decretul 139 2005
    Ați căutat opțiuni de finanțare pentru achiziția unei noi case, construcție, împrumut imobiliar, refinanțare, consolidare a datoriilor, scop personal sau de afaceri? Bun venit în viitor! Finanțarea este ușoară cu noi. Contactați-ne, deoarece oferim serviciile noastre financiare la o rată a dobânzii scăzută și accesibilă de 3% pentru împrumuturi pe termen lung și scurt, cu împrumut garantat 100%. Solicitantul interesat ar trebui să ne contacteze pentru proceduri suplimentare de achiziție de împrumut prin: joshuabenloancompany@aol.com
Coduri postale Prefixe si Coduri postale din Romania Magazin si service calculatoare Sibiu