ORDIN Nr. 2531
din 20 august 2009
privind Procedura de
solicitare si punere la dispozitia Fondului de garantare a depozitelor în
sistemul bancar a unui împrumut din veniturile din privatizare, în situatii
exceptionale în care resursele financiare ale Fondului sunt insuficiente pentru
acoperirea platii compensatiilor aferente depozitelor garantate
ACT EMIS DE:
MINISTERUL FINANTELOR PUBLICE
ACT PUBLICAT IN:
MONITORUL OFICIAL NR. 587 din 24 august 2009
Având în vedere prevederile Ordonanţei Guvernului nr.
39/1996 privind înfiinţarea şi funcţionarea Fondului de garantare a depozitelor
în sistemul bancar, republicată, cu modificările şi completările ulterioare,
în temeiul prevederilor art. 10 alin. (4) din Hotărârea
Guvernului nr. 34/2009 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului
Finanţelor Publice, cu modificările şi completările ulterioare, şi ale art. II
alin. (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 80/2009 pentru modificarea
şi completarea Ordonanţei Guvernului nr. 39/1996 privind înfiinţarea şi
funcţionarea Fondului de garantare a depozitelor în sistemul bancar,
ministrul finanţelor publice emite următorul ordin:
Art. 1. -In baza art. II alin. (2) din Ordonanţa de
urgenţă a Guvernului nr. 80/2009 pentru modificarea şi completarea Ordonanţei
de urgenţă a Guvernului nr. 39/1996 privind înfiinţarea şi funcţionarea
Fondului de garantare a depozitelor în sistemul bancar, se aprobă Procedura de
solicitare şi punere la dispoziţia Fondului de garantare a depozitelor în
sistemul bancar a unui împrumut din veniturile din privatizare, în situaţii
excepţionale în care resursele financiare ale Fondului sunt insuficiente pentru
acoperirea plăţii compensaţiilor aferente depozitelor garantate, cuprinsă în
anexa care face parte integrantă din prezentul ordin.
Art. 2. - Direcţia generală de trezorerie şi datorie
publică va duce la îndeplinire prevederile prezentului ordin.
Art. 3. - Prezentul ordin se publică în Monitorul
Oficial al României, Partea I, şi intră în vigoare la data publicării.
Ministrul finanţelor publice,
Gheorghe Pogea
ANEXA
PROCEDURĂ
de solicitare şi punere la dispoziţia Fondului de
garantare a depozitelor în sistemul bancar a unui împrumut din veniturile din
privatizare, în situaţii excepţionale în care resursele financiare ale Fondului
sunt insuficiente pentru acoperirea plăţii compensaţiilor aferente depozitelor
garantate
1. In baza prevederilor art. 14 alin. (5) din Ordonanţa
Guvernului nr. 39/1996 privind înfiinţarea şi funcţionarea Fondului de
garantare a depozitelor în sistemul bancar, republicată, cu modificările şi
completările ulterioare, Fondul de garantare a depozitelor în sistemul bancar,
denumit în continuare Fondul, adresează o cerere scrisă ministrului
finanţelor publice, la care va fi anexată o notă de fundamentare a solicitării
în cauză.
2. Nota de fundamentare va cuprinde următoarele
elemente:
a) valoarea totală a compensaţiilor pe care Fondul
este obligat să le plătească deponenţilor garantaţi ai
instituţiei/instituţiilor de credit la care depozitele au devenit
indisponibile;
b) valoarea resurselor proprii ale Fondului destinate
plăţii compensaţiilor;
c) valoarea liniilor de credit stand-by contractate de
Fond cu instituţiile de credit participante;
d) suma necesară a fi împrumutată de la Guvern pentru
plata compensaţiilor.
3. In cererea menţionată la pct. 1 se vor preciza
următoarele elemente:
a) data indisponibilizării depozitelor;
b) data-limită până la care Fondul trebuie să asigure
începerea plăţii compensaţiilor;
c) valoarea împrumutului solicitat din veniturile din
privatizare;
d) coordonatele conturilor bancare deschise pe numele
Fondului (numărul contului, codul IBAN, denumirea băncii etc.) în care se
solicită efectuarea transferului împrumutului, cu defalcarea sumei totale pe
fiecare dintre conturile indicate;
e) persoanele împuternicite să reprezinte Fondul în
această operaţiune;
f) perioada estimată de Fond pentru rambursarea din
surse proprii a împrumutului.
4. Cererea scrisă, însoţită de nota de fundamentare,
va fi avizată de Consiliul de administraţie al Băncii Naţionale a României.
5. Ministerul Finanţelor Publice va iniţia o hotărâre
a Guvernului în care se stabilesc condiţiile de acordare a împrumutului către
Fond, precum şi mecanismul de rambursare a împrumutului în raport cu evoluţia
capacităţii de plată a Fondului.
6. După intrarea în vigoare a hotărârii Guvernului, dar
nu mai târziu de 15 zile lucrătoare de la data primirii cererii de la Fond,
Ministerul Finanţelor Publice întocmeşte documentaţia necesară şi virează
suma/sumele în contul/conturile indicat(e) de Fond.