Anunţă-mă când se modifică Fişă act Comentarii (0) Trimite unui prieten Tipareste act

Opinie Separata Nr.- din 09.07.2012

la Decizia Curţii Constituţionale nr. 729 din 9 iulie 2012*)
ACT EMIS DE: Curtea Constitutionala
ACT PUBLICAT ÎN MONITORUL OFICIAL NR. 483 din 13 iulie 2012

SmartCity1

*) Opinie separată la Decizia nr. 729, transmisă de Curtea Constituţională prin Adresa nr. 4.900 din 13 iulie 2012 ulterior publicării deciziei în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 480 din 12 iulie 2012.În dezacord cu soluţia adoptată de Curtea Constituţională prin Decizia nr. 729 din 9 iulie 2012, cu majoritate de voturi, considerăm că sesizările de neconstituţionalitate a Hotărârii Camerei Deputaţilor nr. 25 din 3 iulie 2012 privind revocarea doamnei Roberta Alma Anastase din funcţia de preşedinte şi de membru al Biroului permanent al Camerei Deputaţilor ar fi trebuit admise şi considerate întemeiate.I. Cu privire la admisibilitatea sesizăriiCurtea avea competenţa de a constata neconstituţionalitatea Hotărârii nr. 25 din 3 iulie 2012, având în vedere dispozitivul Deciziei nr. 727 din 9 iulie 2012 (pronunţată anterior soluţionării prezentei cauze), prin care s-a constatat că „soluţia legislativă care exclude de la controlul de constituţionalitate hotărârile Parlamentului care afectează valori şi principii constituţionale este neconstituţională“.Menţionăm că în jurisprudenţa sa, de exemplu prin Decizia nr. 210 din 15 mai 2003, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 416 din 13 iunie 2003, şi Decizia nr. 263 din 20 martie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 357 din 28 mai 2012, Curtea a reţinut că acesteia îi sunt opozabile deciziile pe care le pronunţă de la momentul pronunţării lor.În consecinţă, având în vedere adoptarea dispozitivului Deciziei nr. 727 din 9 iulie 2012 Curtea trebuia să analizeze constituţionalitatea Hotărârii nr. 25 din 3 iulie 2012, aşa cum a procedat şi prin deciziile nr. 53 şi nr. 54 din 25 ianuarie 2011, deciziile nr. 1.630 şi nr. 1.631 din 20 decembrie 2011.Amintim că în aceste decizii, precum şi în Decizia nr. 727 din 9 iulie 2012 Curtea nu a făcut distincţia între actele normative şi cele cu caracter individual, distincţie care apare în Decizia nr. 729 din 9 iulie 2012.II. Cu privire la temeinicia sesizării observăm următoarele:Hotărârea nr. 25 din 3 iulie 2012 contravine dispoziţiilor art. 1 alin. (5), art. 64 alin. (5) şi art. 66 alin. (3) din Constituţie, în parte, pentru aceleaşi argumente care au fost invocate şi în opinia separată la Decizia nr. 728 din 9 iulie 2012.Revocarea, astfel cum rezultă din stenograma de şedinţă, sa întemeiat pe alegaţii fără să existe niciun fel de probe.Această sancţiune s-a aplicat pentru o sesizare formulată în urmă cu aproape 6 luni de opoziţia parlamentară de atunci, în care erau reclamate o serie de presupuse nereguli referitoare la şedinţa comună a celor două Camere ale Parlamentului din data de 27 septembrie 2011, şedinţă condusă însă de un vicepreşedinte al Camerei Deputaţilor, şi nu de preşedintele acesteia.Or, nicio regulă constituţională sau regulamentară nu prevede revocarea preşedintelui Camerei Deputaţilor ca sancţiune disciplinară, astfel că sancţiunea este de fapt o măsură politică neconstituţională.Constatăm că Hotărârea Camerei Deputaţilor nr. 25 din 3 iulie 2012 a fost adoptată fără a exista vreo solicitare din partea Grupului parlamentar al Partidului Democrat Liberal din cadrul Camerei Deputaţilor, fiind încălcate prevederile art. 64 alin. (5) din Constituţie, precum şi cele reţinute de Curtea Constituţională prin Decizia nr. 602 din 14 noiembrie 2005, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1.027 din 18 noiembrie 2005.Hotărârea nr. 25 din 3 iulie 2012 contravine, de asemenea, prevederilor art. 66 alin. (3) din Constituţie, deoarece a fost adoptată de Camera Deputaţilor într-o sesiune extraordinară, a cărei convocare nu a fost făcută însă de preşedintele acestei Camere.Observăm că revocarea doamnei Roberta Anastase din funcţia de preşedinte al Camerei Deputaţilor s-a hotărât pe baza unui raport al Comisiei juridice, de disciplină şi imunităţi, raport adoptat însă în absenţa preşedintelui Camerei, deci fără respectarea dreptului său la apărare, deşi acesta a fost solicitat.Prin urmare, Curtea Constituţională trebuia să admită sesizările de neconstituţionalitate şi să le considere întemeiate.Judecător,prof. univ. dr. Iulia Antoanella Motoc

SmartCity5

COMENTARII la Opinie Separata -/2012

Momentan nu exista niciun comentariu la Opinie Separata - din 2012
Comentarii la alte acte
ANONIM a comentat Legea 127 2017
    Îmi apare că site-ul http://www.legex.ro/VizualizareLege.aspx?var=153691#comentariu, sau cum se numește, este not secure. Adică putem comenta dar ne asumăm riscul informatic. E corect?
ANONIM a comentat Legea 127 2017
    nu cumva ar trebui să fie bizară absența oricărui comentariu la această lege? Totuși este o lege adoptată conform procedurilor regulamentare în vigoare, deci este ea însăși în vigoare. Avem dreptul cel puțin legal de a o comenta.
ANONIM a comentat Decretul 770 1966
    Bună ziua, Știți că există o modalitate prin care puteți câștiga bani fără contact de stres (THOMAS FREDDIE) pentru un [CARD ATM] gol astăzi și să fiți printre norocoșii care beneficiază de aceste carduri. Acest card ATM gol PROGRAMAT este capabil să pirateze orice bancomat de oriunde în lume. Mi-am luat cardul de master de la un Hacker bun de pe internet, cu acest card ATM pot colecta 50.000,00 EUR în fiecare zi prin contacte: thomasunlimitedhackers@gmail.com

ANONIM a comentat Raport 1937 2021
    Bună ziua, Știți că există o modalitate prin care puteți câștiga bani fără contact de stres (THOMAS FREDDIE) pentru un [CARD ATM] gol astăzi și să fiți printre norocoșii care beneficiază de aceste carduri. Acest card ATM gol PROGRAMAT este capabil să pirateze orice bancomat de oriunde în lume. Mi-am luat cardul de master de la un Hacker bun de pe internet, cu acest card ATM pot colecta 50.000,00 EUR în fiecare zi prin contacte: thomasunlimitedhackers@gmail.com Am fost foarte sărac, dar acest card m-a făcut bogat și fericit. Dacă doriți să beneficiați de această oportunitate de a deveni bogat și de a vă stabili afacerea, atunci aplicați pentru acest card Master, sunt atât de fericit pentru că l-am primit săptămâna trecută și am l-au folosit pentru a obține 277.000,00 EURO de la THOMAS FREDDIE UNLIMITED Hackers oferă cardul doar pentru a-i ajuta pe cei săraci și nevoiași și OFERĂ ȘI ASISTENȚĂ FINANCIARĂ. obține-l pe al tău de la THOMAS FREDDIE UNLIMITED HACKERS astăzi. Vă rugăm să-i contactați prin e-mail thomasunlimitedhackers@gmail.com
ANONIM a comentat Decretul 441 2020
    Do you need Finance? Are you looking for Finance? Are you looking for finance to enlarge your business? We help individuals and companies to obtain finance for business expanding and to setup a new business ranging any amount. Get finance at affordable interest rate of 3%, Do you need this finance for business and to clear your bills? Then send us an email now for more information contact us now via (financialserviceoffer876@gmail.com) whats-App +918929509036 Dr James Eric Finance Pvt Ltd Thanks

ANONIM a comentat Decretul 226 2006
    Aveți nevoie de un împrumut de urgență pentru a plăti datoria sau de un împrumut pentru locuință pentru a vă îmbunătăți afacerea? Ai fost refuzat de bănci și alte agenții financiare? Ai nevoie de împrumut sau consolidare ipotecară? Nu mai căuta, pentru că suntem aici pentru a pune în urmă toate problemele tale financiare. Contactați-ne prin e-mail: {novotnyradex@gmail.com Oferim împrumuturi părților interesate la o rată rezonabilă a dobânzii de 3%. Intervalul este de la 5.000,00 EUR la 100.000.000,00 EUR
ANONIM a comentat Decretul 226 2006
    Un împrumut financiar rapid și convenabil pe care îl poți folosi pentru orice. Rata scăzută a dobânzii este stabilă pe toată perioada de rambursare a creditului. Datorită gamei largi de împrumuturi financiare oferite, oferim tuturor împrumuturi financiare favorabile de la 50.000 la 100.000.000 CZK, aproape fiecare solicitant din Republica Cehă putând obține acest împrumut. Contract clar și ușor de înțeles, termeni clari ai serviciilor. Puteți folosi banii pentru orice aveți nevoie. Această ofertă este valabilă pentru toată Republica Cehă. Nu ezitați să contactați. E-mail: novotnyradex@gmail.com

Alte acte pe aceeaşi temă cu Opinie Separata -/2012
Coduri postale Prefixe si Coduri postale din Romania Magazin si service calculatoare Sibiu