ORDONANTA
URGENTA Nr. 133 din 28 decembrie 2010
pentru modificarea si
completarea Legii nr. 132/1999 privind infiintarea, organizarea si functionarea
Consiliului National de Formare Profesionala a Adultilor
ACT EMIS DE:
GUVERNUL ROMANIEI
ACT PUBLICAT IN:
MONITORUL OFICIAL NR. 898 din 31 decembrie 2010
Având în vedere faptul că în
prezent Consiliul Naţional al Calificărilor şi al Formării Profesionale a
Adulţilor se află în imposibilitatea finalizării exerciţiului financiar 2010,
situaţie care ar genera grave consecinţe în bunul mers al instituţiei, precum
şi faptul că în prezent Unitatea Executivă a Consiliului Naţional al
Calificărilor şi al Formării Profesionale a Adulţilor nu îşi poate îndeplini
atribuţiile stabilite fără adoptarea măsurilor cuprinse în prezenta ordonanţă
de urgenţă,
în lipsa reglementărilor din prezenta ordonanţă de
urgenţă care clarifică aspecte referitoare la ordonatorul de credite s-ar
produce grave consecinţe în derularea proiectelor strategice cu finanţare
nerambursabilă din fonduri europene,
pentru a asigura finanţarea comitetelor sectoriale şi a
comisiilor de autorizare şi pentru a respecta angajamentele financiare şi
obligaţiile contractuale asumate de către Consiliul Naţional al Calificărilor
şi al Formării Profesionale a Adulţilor şi Unitatea Executivă a Consiliului
Naţional al Calificărilor şi al Formării Profesionale a Adulţilor,
întrucât neadoptarea în regim de urgenţă a acestor
măsuri poate conduce la blocaje financiare cu consecinţe negative atât asupra
activităţii instituţionale, cât şi asupra salarizării personalului angajat,
în temeiul art. 115 alin. (4)
din Constituţia României, republicată,
Guvernul României adoptă
prezenta ordonanţă de urgenţă.
Art. I. - Legea nr. 132/1999 privind înfiinţarea, organizarea şi
funcţionarea Consiliului Naţional de Formare Profesională a Adulţilor,
republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I,
nr. 68 din 27 ianuarie 2004, cu modificările şi
completările ulterioare, se modifică şi se completează după cum urmează:
1. Titlul legii se
modifică şi va avea următorul cuprins:
„LEGE
privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Consiliului Naţional al
Calificărilor şi al Formării Profesionale a Adulţilor"
2. Articolul 412 se modifică şi va avea următorul cuprins:
„Art. 412. -
Finanţarea comitetelor sectoriale se asigură:
a) de la bugetul de stat,
pentru acoperirea cheltuielilor legate de funcţionarea secretariatului tehnic,
din bugetul Ministerului Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului, prin
bugetul Unităţii Executive a Consiliului Naţional al Calificărilor şi al
Formării Profesionale a Adulţilor (UECNCFPA), care devine ordonator secundar de credite bugetare, ca autoritate
finanţatoare în urma semnării unui contract de finanţare; numărul de posturi
aferent secretariatelor tehnice ale comitetelor sectoriale este de două
persoane;
b) din venituri realizate prin
prestarea serviciilor de validare a standardelor ocupaţionale şi a
calificărilor asociate, activităţi finanţate de Ministerului Educaţiei,
Cercetării, Tineretului şi Sportului, pe bază de tarife stabilite de Consiliul
Naţional al Calificărilor si al Formării Profesionale a Adulţilor, la
propunerea UECNCFPA;
c) din venituri realizate prin prestarea serviciilor de
validare a calificărilor şi a standardelor de pregătire profesională,
activităţi finanţate de Ministerul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi
Sportului, pe bază de tarife stabilite de Consiliul Naţional al Calificărilor
şi al Formării Profesionale a Adulţilor (CNCFPA), la propunerea UECNCFPA;
d) din venituri proprii care se
pot constitui din veniturile realizate prin prestaţiile efectuate terţilor;
e) din alte venituri realizate prin programe;
f) din donaţii şi/sau sponsorizări."
3. La articolul 413, litera c) se modifică şi va avea următorul cuprins:
,,c) obligaţia de a transmite CNCFPA şi UECNCFPA
rapoartele de activitate şi situaţiile financiare anuale;".
4. Articolul 6 se
modifică şi va avea următorul cuprins:
„Art. 6. -In cadrul Consiliului Naţional al
Calificărilor şi al Formării
Profesionale a Adulţilor se înfiinţează un compartiment
economico-administrativ, în vederea asigurării
funcţionalităţii CNCFPA."
5. La articolul 11,
după alineatul (9) se introduce un nou alineat, alineatul (10), cu următorul
cuprins:
„(10) Preşedintele CNCFPA este ordonatorul de credite
al CNCFPA."
6. La articolul 12,
alineatele (1) şi (2) se modifică şi vor avea următorul cuprins:
„Art. 12. - (1) Pentru exercitarea atribuţiilor ce îi
revin, Consiliul Naţional pentru Formarea Profesională a Adulţilor, care se
reorganizează sub denumirea de Consiliul Naţional al Calificărilor şi al
Formării Profesionale a Adulţilor (CNCFPA), este ajutat de UECNCFPA, structură
care se organizează prin comasarea secretariatului tehnic şi Agenţiei Naţionale
pentru Calificările din Invăţământul Superior şi Parteneriat cu Mediul Economic
şi Social.
(2) Numărul de posturi aprobat pentru UECNCFPA este de
65, iar salarizarea se face în conformitate cu dispoziţiile legale aplicabile
personalului bugetar plătit din fonduri publice."
7. La articolul 12,
după alineatul (2) se introduce un nou alineat, alineatul (3), cu următorul cuprins:
„(3) Numărul de posturi aprobat pentru funcţionarea
compartimentului economico-administrativ al CNCFPA prevăzute la art. 6 este de
5 posturi, iar salarizarea se face în conformitate cu dispoziţiile legale
aplicabile personalului bugetar plătit din fonduri publice. Structura
organizatorică a CNCFPA este prevăzută în anexa la prezenta lege."
8. La articolul 14,
alineatul (1) se modifică şi va avea următorul cuprins:
„Art. 14. - (1) Finanţarea cheltuielilor CNCFPA se
asigură de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Educaţiei, Cercetării,
Tineretului şi Sportului, pentru următoarele cheltuieli:
a) cheltuieli de personal;
b) cheltuieli de întreţinere şi
funcţionare şi cheltuieli de capital;
c) indemnizaţiile preşedintelui şi ale membrilor
CNCFPA;
d) cheltuieli de transport,
diurnă şi cazare, în ţară şi în străinătate, pentru membrii CNCFPA şi pentru
personalul compartimentului economico-administrativ al acestuia."
9. La articolul 14,
alineatul (3) se modifică şi va avea următorul cuprins:
„(3) Finanţarea cheltuielilor
pentru plata indemnizaţiilor membrilor comisiilor de autorizare judeţene şi a
municipiului Bucureşti, precum şi ale specialiştilor pe domenii ocupaţionale,
folosiţi de aceste comisii, cheltuielile pentru funcţionarea comisiilor de
autorizare, cheltuielile materiale pentru servicii şi cheltuielile de capital se efectuează din bugetul de stat, prin
bugetul Ministerului Educaţiei, Cercetării, Tineretului si Sportului prin
UECNCPFA."
10. La articolul 14,
după alineatul (3) se introduce un nou alineat,
alineatul (31), cu următorul
cuprins:
„(31) Cheltuielile
UECNCFPAse asigură din venituri proprii şi subvenţii de la bugetul de stat,
prin bugetul Ministerului Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi
Sportului."
Art. II. -In termen de 30
de zile de la data intrării în vigoare a prezentei
ordonanţe de urgenţă, CNCFPA va propune ministrului educaţiei, cercetării,
tineretului şi sportului Regulamentul de organizare şi funcţionare a CNCFPA, în
vederea aprobării acestuia prin ordin.
Art. III. - (1) Bunurile proprietate privată a statului, necesare pentru desfăşurarea
activităţii curente a fostului secretariat tehnic al CNFPA, se transferă de la
CNCFPA la UECNCFPA pe bază de protocol de predare-primire încheiat în termen de
10 zile de la data intrării în vigoare a prezentei ordonanţe de urgenţă.
(2) Patrimoniul format din
bunurile prevăzute la alin. (1) se stabileşte pe baza bilanţului contabil de
închidere, însoţit de balanţa de verificare sintetică, contul de rezultat
patrimonial, situaţia fluxurilor de trezorerie, conturi de execuţie şi
celelalte anexe, inclusiv cele care se întocmesc la finele anului.
(3) Protocolul de
predare-primire se semnează din partea CNCFPA de către preşedinte, iar din
partea UECNCFPA de către directorul general.
(4) Bunurile proprietate
privată a statului prevăzute la alin. (1) cuprind mijloace fixe şi obiecte de
inventar, respectiv:
a) mobilier;
b) aparatură electronică -
calculatoare, imprimante, copiatoare, scanere şi altele;
c) obiecte de inventar şi consumabile;
d) bunuri destinate exclusiv
activităţii secretariatului tehnic al fostului CNFPA dobândite prin programe şi
proiecte cu finanţare naţională şi internaţională.
(5) Rămân în administrarea
CNCFPA elementele de patrimoniu necesare derulării activităţii efective a
CNCEPAşi a compartimentului economico-administrativ.
(6) Spaţiile locative deţinute de către CNFPA cu
contract de închiriere încheiat cu Regia Autonomă Administraţia Patrimoniului
Protocolului de Stat (RAAPPS) şi utilizate de către fostul secretariat
tehnic vor fi preluate de către UECNCFPA şi vor fi
administrate de aceasta, pe baza unui nou contract de închiriere cu RAAPPS.
(7) Incepând cu anul financiar
2011, sumele aferente cheltuielilor prevăzute la art. 14 din Legea nr.
132/1999, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, se alocă
prin bugetul Ministerului Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului.
(8) Se autorizează Ministerul Finanţelor Publice să
introducă, la propunerea ordonatorilor principali de credite, modificările ce
decurg din prevederile prezentei ordonanţe de urgenţă în structura bugetului de
stat şi în volumul şi structura bugetului Ministerului Educaţiei, Cercetării,
Tineretului şi Sportului şi bugetului Ministerului Muncii, Familiei şi
Protecţiei Sociale, în termen de 30 de zile de la data intrării în vigoare a
Legii bugetului de stat pe anul 2011.
Art. IV. - (1) In toate actele normative în vigoare denumirea „Consiliul
Naţional de Formare Profesională a Adulţilor (CNFPA)" se înlocuieşte cu
denumirea Consiliul Naţional al Calificărilor şi al Formării Profesionale a
Adulţilor (CNCFPA)".
(2) In toate actele normative
în vigoare sintagma Secretariatul tehnic al Consiliului Naţional de Formare
Profesională a Adulţilor se înlocuieşte cu sintagma „Unitatea Executivă a
Consiliului Naţional al Calificărilor şi al Formării Profesionale a Adulţilor
(UECNCFPA)".
(3) Prevederile privind
Secretariatul tehnic al Consiliului Naţional de Formare Profesională a
Adulţilor din Regulamentul de organizare şi funcţionare a Consiliului Naţional
de Formare Profesională a Adulţilor, aprobat prin Ordinul ministrului muncii,
familiei, şi protecţiei sociale şi al ministrului educaţiei, cercetării şi
inovării nr. 1.455/5.122/2009, publicat în Monitorul Oficial al României,
Partea I, nr. 643 din 30 septembrie 2009, se abrogă.
(4) Până la intrarea în vigoare a Regulamentului de
organizare şi funcţionare al Consiliului Naţional al Calificărilor şi al
Formării Profesionale a Adulţilor, pe toate actele juridice încheiate de
această instituţie se va putea utiliza ştampila cu stema României a Consiliul
Naţional de Formare Profesională a Adulţilor.
(5) Se autorizează Ministerul Educaţiei, Cercetării,
Tineretului şi Sportului să facă modificările corespunzătoare în anexele la
bugetul propriu, ca urmare a modificării formei de finanţare a UECNCFPA.
PRIM-MINISTRU
EMIL BOC
Contrasemnează:
Ministrul educaţiei, cercetării, tineretului şi
sportului,
Daniel Petru Funeriu
Ministrul muncii, familiei şi protecţiei sociale,
Ioan Nelu Botiş
Ministrul finanţelor publice,
Gheorghe Ialomiţianu
ANEXA
STRUCTURA ORGANIZATORICA
a Consiliului National al Calificărilor si al
Formării Profesionale a Adulţilor