DECIZIE Nr.
324 din 29 martie 2007
referitoare la exceptia de
neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 249 alin. (3) din Legea nr. 571/2003
privind Codul fiscal
ACT EMIS DE:
CURTEA CONSTITUTIONALA
ACT PUBLICAT IN:
MONITORUL OFICIAL NR. 315 din 11 mai 2007
Ion Predescu - preşedinte
Nicolae Cochinescu
- judecător
Aspazia Cojocaru - judecător
Kozsokar Gabor - judecător
Acsinte Gaspar - judecător
Petre Ninosu - judecător
Şerban Viorel Stănoiu - judecător
Tudorel Toader - judecător
Ion Tiucă - procuror
Mihaela Senia Costinescu - magistrat-asistent
Pe rol se află soluţionarea excepţiei de
neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 249 alin. (3) din Legea nr. 571/2003
privind Codul fiscal, excepţie ridicată de Societatea Comercială „Panitin"
- S.R.L. din Bucureşti în Dosarul nr. 3.233/35/2006 al Curţii de Apel Oradea -
Secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal.
La apelul nominal lipsesc părţile, faţă de care
procedura de citare a fost legal îndeplinită.
Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de
respingere a excepţiei de neconstituţionalitate ca neîntemeiată.
CURTEA,
având în vedere actele şi lucrările dosarului, reţine
următoarele:
Prin Incheierea din 14 decembrie 2006, pronunţată în
Dosarul nr. 3.233/35/2006, Curtea de Apel Oradea - Secţia comercială, de
contencios administrativ şi fiscal a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia
de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art.
249 alin. (3) din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, excepţie ridicată de Societatea Comercială „Panitin" - S.R.L.
din Bucureşti.
In motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul susţine că, potrivit prevederilor art. 249 alin. (1) din
Codul fiscal, orice persoană fizică sau juridică, care are în proprietate o
clădire, datorează anual impozit pentru acea clădire. Insă în alin. (3) al
aceluiaşi articol legiuitorul creează statului şi unităţilor
administrativ-teritoriale, care au calitatea de proprietari ai unor clădiri, o
poziţie privilegiată faţă de cea a celorlalte persoane de drept privat aflate
în situaţie identică, transferând obligaţia de plată a impozitului în sarcina
concesionarilor, locatarilor sau titularilor dreptului de administrare sau de
folosinţă, după caz. Mai mult, aceştia din urmă suportă o dublă obligaţie de plată,
aceea a redevenţei sau
chiriei şi aceea a impozitului, exclusiv în considerarea calităţii de
proprietar a statului asupra clădirii. O astfel de împovărare apare ca injustă
şi, prin urmare, neconstituţională, contravenind prevederilor art. 44 alin. (2)
şi (7) din Legea fundamentală.
Curtea de Apel Oradea - Secţia comercială, de
contencios administrativ şi fiscal apreciază
excepţia de neconstituţionalitate ca fiind întemeiată, întrucât creează o
poziţie privilegiată în favoarea statului şi a unităţilor administrative, cu
încălcarea dispoziţiilor constituţionale cuprinse în art. 44 alin. (2) şi (7).
In conformitate cu dispoziţiile art. 30 alin. (1) din
Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor
două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi
formula punctele de vedere cu privire la excepţia de neconstituţionalitate.
Guvernul apreciază că
aspectele invocate de autorul excepţiei reprezintă chestiuni de aplicare a
legii, care privesc exclusiv părţile contractului de concesiune sau închiriere,
precum şi clauzele lui, iar nu o problemă de ocrotire inegală a dreptului de
proprietate privată, deci de constituţionalitate.
Avocatul Poporului arată
că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată, textele de lege
criticate fiind în deplină concordanţă cu dispoziţiile constituţionale ale art.
139 alin. (1), care prevăd dreptul exclusiv al legiuitorului de a stabili
impozitele datorate bugetului de stat, cuantumul acestora, precum şi scutirile
şi reducerile acordate unor categorii de contribuabili.
Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctul lor de vedere cu privire la excepţia de
neconstituţionalitate.
CURTEA,
examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere
ale Guvernului şi Avocatului Poporului, raportul întocmit de
judecătorul-raportor, susţinerile părţii prezente, concluziile procurorului,
dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi
Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:
Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este
competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, ale art.
1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de
neconstituţionalitate.
Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl
constituie dispoziţiile art. 249 alin. (3) din Legea nr. 571/2003 privind Codul
fiscal, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 927 din 23 decembrie 2003, cu
modificările şi completările ulterioare, dispoziţii care au următorul cuprins: „Pentru
clădirile proprietate publică sau privată a statului ori a unităţilor
administrativ-teritoriale, concesionate, închiriate, date în administrare ori
în folosinţă, după caz, persoanelor juridice, se stabileşte taxa pe clădiri,
care reprezintă sarcina fiscală a concesionarilor, locatarilor, titularilor
dreptului de administrare sau de folosinţă, după caz, în condiţii similare
impozitului pe clădiri."
Autorul excepţiei susţine că dispoziţiile legale
criticate încalcă prevederile constituţionale ale art. 16 alin. (1) care
consacră egalitatea în drepturi şi ale art. 44 alin. (2) şi (7) referitoare la
garantarea proprietăţii private şi la sarcinile ce
revin proprietarului.
Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constată
că textul de lege criticat instituie taxa pe clădiri, care reprezintă sarcina
fiscală a concesionarilor, locatarilor, titularilor dreptului de administrare
sau de folosinţă, după caz, ai clădirilor proprietate publică sau privată a
statului ori a unităţilor administrativ-teritoriale, concesionate, închiriate,
date în administrare ori în folosinţă, după caz. Această taxă se datorează de
persoanele juridice care au calitatea mai sus menţionată şi se stabileşte în
condiţii similare impozitului pe clădiri.
Curtea mai observă că, potrivit art. 249 alin. (1) din
Codul fiscal, „Orice persoană care are în proprietate o clădire situată în
România datorează anual impozit pentru acea clădire, exceptând cazul în care în prezentul titlu se prevede
diferit", iar conform art. 250 din acelaşi
cod, „Clădirile pentru care nu se datorează impozit, prin efectul legii,
sunt, după cum urmează:
1. clădirile proprietate a statului, a unităţilor
administrativ-teritoriale sau a oricăror instituţii publice, cu excepţia
încăperilor care sunt folosite pentru activităţi economice.[...]" Astfel, scutirea statului şi a unităţilor
administrativ-teritoriale, în calitate de proprietari, de la plata impozitului
pe clădiri nu operează în cazurile în care clădirea sau încăperi din aceasta sunt
concesionate, închiriate, date în administrare ori în folosinţă, după caz,
persoanelor juridice care întreprind activităţi economice. Opţiunea
legiuitorului de a excepta din categoria bunurilor impozabile clădirile
proprietatea statului şi a unităţilor administrativ-teritoriale folosite în
alte scopuri decât cele economice nu poate fi considerată discriminatorie, ci
reprezintă expresia politicii fiscale şi bugetare pe care statul şi-o asumă la
un moment dat.
Prin urmare, Curtea nu poate reţine încălcarea
prevederilor constituţionale invocate, sub aspectul creării unei situaţii
privilegiate în favoarea statului sau a unităţilor administrativ-teritoriale.
Pe de altă parte, Curtea observă că asupra
constituţionalităţii prevederilor criticate s-a pronunţat în prealabil prin
Decizia nr. 299/2006, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 393 din 8 mai 2006, iar soluţia,
precum şi considerentele cuprinse în această decizie îşi păstrează
valabilitatea şi în prezenta cauză.
Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art.
146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al
art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992,
CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
In numele legii
DECIDE:
Respinge excepţia de neconstituţionalitate a
dispoziţiilor art. 249 alin. (3) din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal,
excepţie ridicată de Societatea Comercială „Panitin" - S.R.L. din
Bucureşti în Dosarul nr. 3.233/35/2006 al Curţii de Apel Oradea - Secţia
comercială, de contencios administrativ şi fiscal.
Definitivă şi general obligatorie.
Pronunţată în şedinţa publică din data de 29 martie
2007.
PREŞEDINTE,
ION PREDESCU
Magistrat-asistent,
Mihaela Senia Costinescu