Anunţă-mă când se modifică Fişă act Comentarii (0) Trimite unui prieten Tipareste act

OUG Nr.124 din 31.07.2020

pentru completarea Ordonanţei Guvernului nr. 23/1998 privind finanţarea şi din alte surse decât bugetul de stat a unor activităţi specifice de administrare a rezervelor de stat
ACT EMIS DE: Guvernul Romaniei
ACT PUBLICAT ÎN MONITORUL OFICIAL NR. 694 din 03 august 2020



SmartCity1

Având în vedere cadrul normativ actual prin care se stabileşte în mod limitativ modalitatea de compensare a unor creanţe deţinute de Administraţia Naţională a Rezervelor de Stat şi Probleme Speciale, ţinând cont de îndeplinirea de îndată a unor sarcini necesare şi urgente pentru a evita pricinuirea de pagube patrimoniului rezervelor de stat, vădit disproporţionate în raport cu valorile stocurilor deţinute faţă de cele ale unor creanţe prioritare deţinute de unităţile teritoriale subordonate rezervelor de stat, admise în condiţiile legii la masa credală a unor operatori economici aflaţi în procedură de lichidare ori de executare silită, luând în considerare faptul că nu este reglementată posibilitatea Administraţiei Naţionale a Rezervelor de Stat şi Probleme Speciale de a depune unele creanţe în contul preţului şi adjudecarea unor spaţii/terenuri/rezervoare strict necesare securităţii rezervelor de stat, fapt ce poate cauza atât blocarea activităţilor de valorificare/vânzare a bunurilor în cadrul procedurilor de insolvenţă a unor patrimonii din domeniul energetic sau industrial, cât şi utilizarea spaţiilor conform destinaţiei, din cauza naturii şi folosinţei strict limitate a bunurilor scoase la valorificare, respectiv pentru păstrarea unor anumite tipuri de bunuri constituite rezervă de stat, având în vedere că unităţilor teritoriale subordonate Administraţiei Naţionale a Rezervelor de Stat şi Probleme Speciale, persoane juridice de drept public, le revine obligaţia impusă de lege de a administra, conserva şi a avea grijă de aceste bunuri, precum şi de a salva în orice mod de la un pericol imediat bunurile rezervă de stat pe care le gestionează - produse de interes strategic general -, cu condiţia ca urmările salvării să nu fie vădit mai grave decât cele care s-ar fi putut produce în cazul în care pericolul nu era înlăturat, în scopul preîntâmpinării unor riscuri, cauzate de apariţia unor situaţii urgente, independente de voinţa persoanelor juridice gestionare legale, care vor afecta negativ în viitorul imediat asigurarea cerinţelor tehnice ale spaţiilor de depozitare a unor stocuri de rezervă de stat, a căror păstrare este strict controlată de autorităţile abilitate la nivel naţional şi chiar al Uniunii Europene, fapt de natură a produce consecinţe deosebit de grave prin periclitarea integrităţii acelor cantităţi de stocuri rezervă de stat, în condiţiile în care valoarea stocurilor depozitate este net superioară atât valorii spaţiilor de depozitare, cât şi a creanţei deţinute, ţinând cont de încetarea contractelor de comodat încheiate între lichidator şi entităţile care păstrează stocuri rezervă de stat, de întârzierea implementării unei soluţii durabile fără cheltuieli în sarcina masei credale, de notificarea evacuării entităţilor care folosesc cu titlu gratuit spaţiile din masa credală, de iminenta evacuare a stocurilor rezervă de stat din incinta respectivelor spaţii din cauza imposibilităţii de preluare a spaţiilor în cauză,în vederea asigurării posibilităţii constituirii patrimoniului unor instituţii publice în condiţiile constrângerilor bugetare actuale şi întrucât în urma unei analize punctuale s-a identificat posibilitatea ca Administraţia Naţională a Rezervelor de Stat şi Probleme Speciale să depună creanţe prioritare în contul preţului unor spaţii necesare păstrării rezervelor de stat, degrevând major bugetul de stat,având în vedere că elementele sus-menţionate vizează interesul public şi strategic, economic şi social, imediat şi de perspectivă, contribuie la garantarea securităţii patrimoniului rezervă de stat, degrevează bugetul de stat şi diminuează presiunea asupra acestuia, reprezintă o prioritate a continuităţii activităţilor economico-sociale, vizează interesul general public şi constituie o situaţie de urgenţă şi extraordinară a cărei reglementare nu poate fi amânată, se impune adoptarea de măsuri imediate pe calea ordonanţei de urgenţă.În temeiul art. 115 alin. (4) din Constituţia României, republicată,Guvernul României adoptă prezenta ordonanţă de urgenţă. Articolul IDupă articolul 3 din Ordonanţa Guvernului nr. 23/1998 privind finanţarea şi din alte surse decât bugetul de stat a unor activităţi specifice de administrare a rezervelor de stat, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 41 din 30 ianuarie 1998, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 239/1998, cu modificările şi completările ulterioare, se introduce un nou articol, articolul 31, cu următorul cuprins: Articolul 31
(1) În situaţia în care Administraţia Naţională a Rezervelor de Stat şi Probleme Speciale, prin unităţile sale subordonate, deţine calitatea de creditor în cadrul procedurilor de lichidare, de insolvenţă, de executare silită ori de repartizare a patrimoniului unor întreprinderi publice, societăţi sau altor persoane juridice, aceasta poate depune creanţele sale în contul preţului aferent adjudecării unor bunuri strict necesare păstrării stocurilor rezervă de stat de natura clădirilor, terenurilor, rezervoarelor, silozurilor, magaziilor şi altele asemenea, stabilit la valoarea de lichidare sau la valoarea de circulaţie, după caz, determinată prin raport de evaluare întocmit de un evaluator autorizat, căruia îi revine răspunderea juridică privind corectitudinea stabilirii preţului, potrivit legii în vigoare la momentul deschiderii acestora, cu respectarea drepturilor creditorilor înregistraţi în cadrul procedurilor respective.
(2) Adjudecarea de către Administraţia Naţională a Rezervelor de Stat şi Probleme Speciale, prin unităţile sale subordonate, în calitate de creditor adjudecatar al bunurilor strict necesare păstrării stocurilor rezervă de stat, se realizează cu respectarea drepturilor celorlalţi creditori înregistraţi în cadrul procedurilor prevăzute la alin. (1), potrivit legii în vigoare la momentul deschiderii procedurilor respective.
(3) Bunurile strict necesare păstrării stocurilor rezervă de stat adjudecate fac parte din domeniul privat al statului aflat în administrarea Administraţiei Naţionale a Rezervelor de Stat şi Probleme Speciale, în calitate de creditor adjudecatar.
(4) În cazul în care Administraţia Naţională a Rezervelor de Stat şi Probleme Speciale, prin unităţile sale subordonate, nu poate exploata direct bunurile intrate în patrimoniu potrivit alin. (1), aceste bunuri pot face obiectul dării în administrare, concesionării ori închirierii, cu respectarea prevederilor legale, la solicitarea ministerelor de resort, către instituţii publice sau întreprinderi publice cu obligaţii în domeniul păstrării acestor stocuri, situaţie în care acestea din urmă sunt ţinute să efectueze toate cheltuielile şi actele necesare şi utile ce contribuie la realizarea obiectului lor de activitate.
(5) Până la efectuarea măsurilor prevăzute la alin. (4), Administraţia Naţională a Rezervelor de Stat şi Probleme Speciale, prin unităţile sale subordonate, poate încheia contracte de comodat pe durată determinată de maximum un an, pentru bunurile intrate în patrimoniu potrivit alin. (1), cu instituţiile publice sau întreprinderile publice cu obligaţii în domeniul păstrării stocurilor rezervă de stat care sunt ţinute să efectueze toate cheltuielile şi actele necesare şi utile ce contribuie la realizarea obiectului lor de activitate.
(6) În cazul în care Administraţia Naţională a Rezervelor de Stat şi Probleme Speciale, prin unităţile sale subordonate, deţine competenţa de exploatare a bunurilor intrate în patrimoniu potrivit alin. (1), aceste bunuri pot fi utilizate în mod direct ori pot face obiectul transferului din patrimoniul unităţii teritoriale adjudecatare la o altă unitate teritorială existentă sau la o altă unitate teritorială nou-înfiinţată, prin hotărâre a Guvernului.
Articolul IIPrevederile prezentei ordonanţe de urgenţă se aplică şi procedurilor de lichidare, de insolvenţă, de executare silită ori de repartizare a patrimoniului unor întreprinderi publice, societăţi sau altor persoane juridice în care Administraţia Naţională a Rezervelor de Stat şi Probleme Speciale, prin unităţile sale subordonate, deţine calitatea de creditor, aflate în derulare la data intrării în vigoare a prezentei ordonanţe de urgenţă, în măsura în care respectă drepturile celorlalţi creditori recunoscute de legea în vigoare la momentul deschiderii procedurilor respective. Articolul III Ordonanţa Guvernului nr. 23/1998 privind finanţarea şi din alte surse decât bugetul de stat a unor activităţi specifice de administrare a rezervelor de stat, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 41 din 30 ianuarie 1998, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 239/1998, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi cu completările aduse prin prezenta ordonanţă de urgenţă, se va republica în Monitorul Oficial al României, Partea I, după aprobarea acesteia prin lege, dându-se textelor o nouă numerotare.PRIM-MINISTRULUDOVIC ORBAN Contrasemnează: Secretarul general al Guvernului,Antonel Tănase Ministrul economiei, energiei şi mediului de afaceri, Virgil-Daniel Popescu Preşedintele Administraţiei Naţionale a Rezervelor de Stat şi Probleme Speciale,Gheorghe Alecsei Ministrul finanţelor publice,Vasile-Florin Cîţu



SmartCity5

COMENTARII la OUG 124/2020

Momentan nu exista niciun comentariu la OUG 124 din 2020
Comentarii la alte acte
ANONIM a comentat Decretul 770 1966
    Bună ziua, Știți că există o modalitate prin care puteți câștiga bani fără contact de stres (THOMAS FREDDIE) pentru un [CARD ATM] gol astăzi și să fiți printre norocoșii care beneficiază de aceste carduri. Acest card ATM gol PROGRAMAT este capabil să pirateze orice bancomat de oriunde în lume. Mi-am luat cardul de master de la un Hacker bun de pe internet, cu acest card ATM pot colecta 50.000,00 EUR în fiecare zi prin contacte: thomasunlimitedhackers@gmail.com
ANONIM a comentat Decretul 770 1966
    Bună ziua, Știți că există o modalitate prin care puteți câștiga bani fără contact de stres (THOMAS FREDDIE) pentru un [CARD ATM] gol astăzi și să fiți printre norocoșii care beneficiază de aceste carduri. Acest card ATM gol PROGRAMAT este capabil să pirateze orice bancomat de oriunde în lume. Mi-am luat cardul de master de la un Hacker bun de pe internet, cu acest card ATM pot colecta 50.000,00 EUR în fiecare zi prin contacte: thomasunlimitedhackers@gmail.com
ANONIM a comentat Raport 1937 2021
    Bună ziua, Știți că există o modalitate prin care puteți câștiga bani fără contact de stres (THOMAS FREDDIE) pentru un [CARD ATM] gol astăzi și să fiți printre norocoșii care beneficiază de aceste carduri. Acest card ATM gol PROGRAMAT este capabil să pirateze orice bancomat de oriunde în lume. Mi-am luat cardul de master de la un Hacker bun de pe internet, cu acest card ATM pot colecta 50.000,00 EUR în fiecare zi prin contacte: thomasunlimitedhackers@gmail.com Am fost foarte sărac, dar acest card m-a făcut bogat și fericit. Dacă doriți să beneficiați de această oportunitate de a deveni bogat și de a vă stabili afacerea, atunci aplicați pentru acest card Master, sunt atât de fericit pentru că l-am primit săptămâna trecută și am l-au folosit pentru a obține 277.000,00 EURO de la THOMAS FREDDIE UNLIMITED Hackers oferă cardul doar pentru a-i ajuta pe cei săraci și nevoiași și OFERĂ ȘI ASISTENȚĂ FINANCIARĂ. obține-l pe al tău de la THOMAS FREDDIE UNLIMITED HACKERS astăzi. Vă rugăm să-i contactați prin e-mail thomasunlimitedhackers@gmail.com
ANONIM a comentat Decretul 441 2020
    Do you need Finance? Are you looking for Finance? Are you looking for finance to enlarge your business? We help individuals and companies to obtain finance for business expanding and to setup a new business ranging any amount. Get finance at affordable interest rate of 3%, Do you need this finance for business and to clear your bills? Then send us an email now for more information contact us now via (financialserviceoffer876@gmail.com) whats-App +918929509036 Dr James Eric Finance Pvt Ltd Thanks
ANONIM a comentat Decretul 441 2020
    Do you need Finance? Are you looking for Finance? Are you looking for finance to enlarge your business? We help individuals and companies to obtain finance for business expanding and to setup a new business ranging any amount. Get finance at affordable interest rate of 3%, Do you need this finance for business and to clear your bills? Then send us an email now for more information contact us now via (financialserviceoffer876@gmail.com) whats-App +918929509036 Dr James Eric Finance Pvt Ltd Thanks
ANONIM a comentat Decretul 226 2006
    Aveți nevoie de un împrumut de urgență pentru a plăti datoria sau de un împrumut pentru locuință pentru a vă îmbunătăți afacerea? Ai fost refuzat de bănci și alte agenții financiare? Ai nevoie de împrumut sau consolidare ipotecară? Nu mai căuta, pentru că suntem aici pentru a pune în urmă toate problemele tale financiare. Contactați-ne prin e-mail: {novotnyradex@gmail.com Oferim împrumuturi părților interesate la o rată rezonabilă a dobânzii de 3%. Intervalul este de la 5.000,00 EUR la 100.000.000,00 EUR
ANONIM a comentat Decretul 226 2006
    Un împrumut financiar rapid și convenabil pe care îl poți folosi pentru orice. Rata scăzută a dobânzii este stabilă pe toată perioada de rambursare a creditului. Datorită gamei largi de împrumuturi financiare oferite, oferim tuturor împrumuturi financiare favorabile de la 50.000 la 100.000.000 CZK, aproape fiecare solicitant din Republica Cehă putând obține acest împrumut. Contract clar și ușor de înțeles, termeni clari ai serviciilor. Puteți folosi banii pentru orice aveți nevoie. Această ofertă este valabilă pentru toată Republica Cehă. Nu ezitați să contactați. E-mail: novotnyradex@gmail.com
ANONIM a comentat Decretul 226 2006
    Un împrumut financiar rapid și convenabil pe care îl poți folosi pentru orice. Rata scăzută a dobânzii este stabilă pe toată perioada de rambursare a creditului. Datorită gamei largi de împrumuturi financiare oferite, oferim tuturor împrumuturi financiare favorabile de la 50.000 la 100.000.000 CZK, aproape fiecare solicitant din Republica Cehă putând obține acest împrumut. Contract clar și ușor de înțeles, termeni clari ai serviciilor. Puteți folosi banii pentru orice aveți nevoie. Această ofertă este valabilă pentru toată Republica Cehă. Nu ezitați să contactați. E-mail: novotnyradex@gmail.com
ANONIM a comentat Hotărârea 1475 2004
    Hledali jste možnosti financování nákupu nového domu, výstavby, úvěru na nemovitost, refinancování, konsolidace dluhu, osobního nebo obchodního účelu? Vítejte v budoucnosti! Financování je s námi snadné. Kontaktujte nás, protože nabízíme naši finanční službu za nízkou a dostupnou úrokovou sazbu 3% na dlouhou a krátkou dobu úvěru, se 100% zárukou úvěru, zájemce by nás měl kontaktovat ohledně dalších postupů získávání úvěru prostřednictvím: joshuabenloancompany@aol.com
ANONIM a comentat Decretul 139 2005
    Ați căutat opțiuni de finanțare pentru achiziția unei noi case, construcție, împrumut imobiliar, refinanțare, consolidare a datoriilor, scop personal sau de afaceri? Bun venit în viitor! Finanțarea este ușoară cu noi. Contactați-ne, deoarece oferim serviciile noastre financiare la o rată a dobânzii scăzută și accesibilă de 3% pentru împrumuturi pe termen lung și scurt, cu împrumut garantat 100%. Solicitantul interesat ar trebui să ne contacteze pentru proceduri suplimentare de achiziție de împrumut prin: joshuabenloancompany@aol.com
Coduri postale Prefixe si Coduri postale din Romania Magazin si service calculatoare Sibiu