LEGE Nr
LEGE
Nr. 91 din 5 aprilie 2004
pentru modificarea Legii nr. 356/2003 privind infiintarea, organizarea si
functionarea Institutului Cultural Roman
ACT EMIS DE: PARLAMENT
ACT PUBLICAT IN: MONITORUL OFICIAL NR. 313 din 8 aprilie 2004

Parlamentul Romaniei adopta prezenta lege.
ARTICOL UNIC
Legea nr. 356/2003 privind infiintarea, organizarea si functionarea
Institutului Cultural Roman, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea
I, nr. 529 din 23 iulie 2003, se modifica dupa cum urmeaza:
1. Articolul 16 va avea urmatorul cuprins:
"Art. 16
In sustinerea activitatii externe a Institutului, prin intermediul
institutelor culturale romanesti din strainatate, Ministerul Afacerilor Externe
asigura:
a) cuprinderea in bugetul de stat a fondurilor necesare functionarii
administrative a acestor institute;
b) conditiile necesare pentru derularea programelor si proiectelor
stabilite de Consiliul de conducere al Institutului, in conformitate cu
obiectivele acestuia si pentru fiecare institut cultural in parte;
c) transportul, in regim de curier diplomatic, al materialelor documentare,
necesare activitatii acestor institute."
2. Alineatele (2) si (4) ale articolului 21 vor avea urmatorul cuprins:
"(2) Veniturile proprii ale Institutului se constituie din vanzarea
produselor editoriale, realizarea de studii, analize si programe pe baza de
contracte de cercetare, precum si din proiecte realizate in parteneriat
public-privat si se utilizeaza de catre Institut, integral, pentru finantarea
activitatii proprii. Soldurile anuale rezultate din executia bugetului se
reporteaza in anul urmator, cu exceptia subventiilor de la bugetul de stat.
...........................................................................
(4) Institutele culturale romanesti din strainatate sunt finantate de la
bugetul de stat, pentru cheltuieli administrative, printr-un capitol distinct
cuprins in bugetul Ministerului Afacerilor Externe, iar cheltuielile cu
programele si proiectele culturale sunt finantate de la bugetul de stat,
printr-un capitol distinct cuprins in bugetul Institutului Cultural
Roman."
3. La articolul 24 se introduce alineatul (2) cu urmatorul cuprins:
"(2) Limitele minime si maxime ale salariilor de baza ale personalului
contractual si indemnizatiile personalului care ocupa functii de demnitate
publica din cadrul Institutului sunt cu 30% mai mari decat cele stabilite prin
Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 24/2000 privind sistemul de stabilire a
salariilor de baza pentru personalul contractual din sectorul bugetar, aprobata
prin Legea nr. 383/2001, cu modificarile si completarile ulterioare, si prin
Legea nr. 154/1998 privind sistemul de stabilire a salariilor de baza in sectorul
bugetar si a indemnizatiilor pentru persoane care ocupa functii de demnitate
publica, cu modificarile si completarile ulterioare."
Aceasta lege a fost adoptata de Senat in sedinta din 12 februarie 2004, cu
respectarea prevederilor art. 76 alin. (2) din Constitutia Romaniei,
republicata.
p. PRESEDINTELE SENATUI,
DAN MIRCEA POPESCU
Aceasta lege a fost adoptata de Camera Deputatilor in sedinta din 16 martie
2004, cu respectarea prevederilor art. 76 alin. (2) din Constitutia Romaniei,
republicata.
PRESEDINTELE CAMEREI DEPUTATILOR
VALER DORNEANU