LEGE
Nr. 649 din 20 noiembrie 2001
pentru aprobarea Ordonantei Guvernului nr. 53/2000 privind obligativitatea
raportarii bolilor si a efectuarii vaccinarilor
ACT EMIS DE: PARLAMENT
ACT PUBLICAT IN: MONITORUL OFICIAL NR. 773 din 4 decembrie 2001

Parlamentul Romaniei adopta prezenta lege.
Art. 1
Se aproba Ordonanta Guvernului nr. 53 din 30 ianuarie 2000 privind
obligativitatea raportarii bolilor si a efectuarii vaccinarilor, emisa in
temeiul art. 1 lit. O pct. 2 din Legea nr. 206/1999 privind abilitarea
Guvernului de a emite ordonante si publicata in Monitorul Oficial al Romaniei,
Partea I, nr. 42 din 31 ianuarie 2000, cu urmatoarele modificari si completari:
1. La articolul 1, alineatul (1) va avea urmatorul cuprins:
"Art. 1
(1) Medicii de familie, indiferent de forma de organizare a asistentei
medicale primare in cadrul sistemului public sau privat si indiferent de casa
de asigurari sociale de sanatate cu care au incheiat contract de furnizare de
servicii medicale, au obligatia de a asigura vaccinarea corecta a copiilor si
de a raporta efectuarea acesteia directiei de sanatate publica judetene,
respectiv a municipiului Bucuresti."
2. La articolul 2, alineatul (1) va avea urmatorul cuprins:
"Art. 2
(1) Se instituie Registrul unic de vaccinari, al carui model se stabileste
prin ordin al ministrului sanatatii si familiei, in termen de 30 de zile de la
data intrarii in vigoare a prezentei ordonante."
3. La articolul 3, alineatul (1) va avea urmatorul cuprins:
"Art. 3
(1) Se instituie carnetul de vaccinari, in care se inscriu informatiile
legate de statusul vaccinal al copilului incepand de la nastere."
4. Articolul 5 va avea urmatorul cuprins:
"Art. 5
Medicii, indiferent de forma de organizare a asistentei medicale primare in
cadrul sistemului public sau privat, au obligatia:
a) de a raporta directiilor de sanatate publica judetene, respectiv a
municipiului Bucuresti, toate bolile transmisibile si netransmisibile in
conformitate cu normele metodologice emise de Ministerul Sanatatii si Familiei;
b) de a institui si de a participa la masurile cu caracter preventiv,
potrivit reglementarilor elaborate de Ministerul Sanatatii si Familiei."
5. Articolul 6 va avea urmatorul cuprins:
"Art. 6
(1) Constituie contraventie, daca nu a fost savarsita in astfel de conditii
incat, potrivit legii penale, sa fie considerata infractiune, nerespectarea
obligatiilor prevazute la art. 1 alin. (1) si la art. 5 si se sanctioneaza cu
amenda de la 2.000.000 lei la 5.000.000 lei.
(2) Nivelul amenzilor prevazute la alin. (1) se actualizeaza prin hotarare
a Guvernului, in raport cu rata inflatiei."
6. Articolul 7 va avea urmatorul cuprins:
"Art. 7
Constatarea contraventiilor si aplicarea sanctiunilor prevazute la art. 6
alin. (1) se fac de catre medicii epidemiologi si igienisti din cadrul
directiilor de sanatate publica judetene, respectiv a municipiului
Bucuresti."
7. Articolul 8 va avea urmatorul cuprins:
"Art. 8
In masura in care prezenta ordonanta nu dispune altfel, contraventiilor
prevazute la art. 6 alin. (1) le sunt aplicabile dispozitiile care
reglementeaza regimul general al contraventiilor."
8. Anexa va avea urmatorul cuprins:
"ANEXA 1
SCHEMA
de vaccinare recomandata pentru copii si adolescenti in cadrul Programului
national de imunizari
________________________________________________________________________________
Varsta recomandata Vaccinul Comentarii
________________________________________________________________________________
0 - 7 zile BCG, Hep B in maternitate
________________________________________________________________________________
2 luni DTP, VPO, Hep B simultan
________________________________________________________________________________
4 luni DTP, VPO simultan
________________________________________________________________________________
6 luni DTP, VPO, Hep B simultan
________________________________________________________________________________
9 - 12 luni Ruj
________________________________________________________________________________
12 luni DTP, VPO simultan
________________________________________________________________________________
30 - 35 de luni DTP
________________________________________________________________________________
7 ani (in clasa I) DT, Ruj campanii scolare
________________________________________________________________________________
9 ani (in clasa a III-a) VPO, Hep B campanii scolare
________________________________________________________________________________
14 ani (in clasa a VIII-a) DT, BCG*) campanii scolare
________________________________________________________________________________
24 de ani DT si la fiecare 10
ani ulteriori
________________________________________________________________________________
Studenti anul I de la facultatile de Hep B campanii scolare
medicina si stomatologie, respectiv
elevi de la scolile sanitare
postliceale
________________________________________________________________________________
*) Numai in zonele/colectivitatile in care se stabileste, impreuna cu
specialistii ftiziologi, ca situatia epidemiologica a tuberculozei impune
necesitatea revaccinarii.
DTP Vaccin diftero-tetano-pertussis
DT Vaccin diftero-tetanic
VPO Vaccin polio oral
Hep B Vaccin contra hepatitei B
Ruj Vaccin rujeolic
BCG Baccil Calmette Guerin - vaccin tuberculos
BT Bianatoxina diftero-tetanica (se utilizeaza dupa varsta de
14 ani)
Pentru administrarea tuturor vaccinurilor se vor utiliza numai seringi si
ace de unica folosinta."
Art. 2
In cuprinsul ordonantei denumirile "Ministerul Sanatatii" si
"ministrul sanatatii" se inlocuiesc cu denumirile "Ministerul
Sanatatii si Familiei", respectiv "ministrul sanatatii si
familiei".
Art. 3
Ordonanta Guvernului nr. 53/2000 privind obligativitatea raportarii bolilor
si a efectuarii vaccinarilor, cu modificarile si completarile aduse prin
prezenta lege, va fi republicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I,
dandu-se textelor o noua numerotare.
Aceasta lege a fost adoptata de Senat in sedinta din 22 octombrie 2001, cu
respectarea prevederilor art. 74 alin. (2) din Constitutia Romaniei.
p. PRESEDINTELE SENATUI,
ALEXANDRU ATHANASIU
Aceasta lege a fost adoptata de Camera Deputatilor in sedinta din 29
octombrie 2001, cu respectarea prevederilor art. 74 alin. (2) din Constitutia
Romaniei.
PRESEDINTELE CAMEREI DEPUTATILOR
VALER DORNEANU