LEGE Nr. 61
din 22 martie 2007
privind aprobarea Ordonantei
Guvernului nr. 40/2006 pentru aprobarea si finantarea programelor multianuale
prioritare de mediu si gospodarire a apelor
ACT EMIS DE:
PARLAMENTUL ROMANIEI
ACT PUBLICAT IN:
MONITORUL OFICIAL NR. 223 din 2 aprilie 2007
Parlamentul Romaniei adoptă
prezenta lege.
Articol unic. - Se
aprobă Ordonanţa Guvernului nr. 40 din 9 august 2006 pentru aprobarea şi finanţarea
programelor multianuale prioritare de mediu şi gospodărire a apelor, adoptată
în temeiul art. 1 pct. III.14 din Legea nr. 288/2006 privind abilitarea
Guvernului de a emite ordonanţe, publicată în Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 707 din 17 august
2006, cu următoarele modificări şi completări:
1. La articolul 2, literele
b), c) şi i) vor avea următorul cuprins:
,,b) program-pilot pentru reabilitarea
zonelor foarte poluate Zlatna şi Copşa Mică;
c) modernizarea infrastructurii de apă şi apă uzată în
bazinul Criş, Someş, Mureş, Prut, Şiret şi în municipiul Ploieşti;
........................................................................................................................................................................ .................................................
i) lucrări de reabilitare a zonei costiere şi a
infrastructurii de apă şi apă uzată din localităţile situate în această
zonă;".
2. La articolul 2, după
litera j) se introduce o nouă literă, litera k), cu următorul cuprins:
,,k) dezvoltarea durabilă a zonei montane din judeţele
Braşov, Prahova, Harghita şi Covasna în domeniul infrastructurii de apă şi apă
uzată."
3. La articolul 3,
alineatele (1) şi (5) vor avea următorul cuprins:
„Art. 3. - (1) Fondurile necesare pentru finanţarea programelor prevăzute la art. 2 se pot asigura din credite
interne, credite externe, de la bugetul de stat şi de la bugetele locale, prin
bugetul unităţilor administrativ-teritoriale sau al autorităţilor centrale,
beneficiare ale programului.
........................................................................................................................................................................ ...................................................
(5) Cuantumul finanţării de la bugetul de stat, pe
proiecte de investiţii şi pe unităţi administrativ-teritoriale, se aprobă prin
hotărare a Guvernului, la
propunerea autorităţii publice centrale pentru protecţia mediului, pe baza
proiectelor prezentate de autorităţile administraţiei publice locale."
Această lege a fost adoptată de Parlamentul Romaniei, cu respectarea prevederilor
art. 75 şi ale art. 76 alin. (2) din Constituţia Romaniei, republicată.
p. PREŞEDINTELE CAMEREI DEPUTAŢILOR,
LUCIAN AUGUSTIN BOLCAS
PREŞEDINTELE SENATULUI
NICOLAE VĂCĂROIU