Anunţă-mă când se modifică Fişă act Comentarii (0) Trimite unui prieten Tipareste act

LEGE Nr

LEGE   Nr. 491 din 18 noiembrie 2003

privind plantele medicinale si aromatice, precum si produsele stupului*)

ACT EMIS DE: PARLAMENTUL ROMANIEI

ACT PUBLICAT IN: MONITORUL OFICIAL  NR. 52 din 20 ianuarie 2011

Art. 1. - (1) Prezenta lege stabileşte cadrul general privind producţia, procesarea şi organizarea pieţei plantelor medicinale, aromatice şi produselor stupului, relaţiile dintre producători, procesatori şi comercianţi.

(2) In sensul prezentei legi, următorii termeni se definesc astfel:

a) producţia reprezintă obţinerea prin cultivare sau recoltare din flora spontană a plantelor medicinale şi aromatice;

b) prelucrarea reprezintă condiţionarea plantelor medicinale şi aromatice în: ceaiuri, condimente naturale, precum şi în materii prime pentru procesare;

c) procesarea reprezintă transformarea materiilor prime obţinute prin prelucrare în produse care se comercializează: medicamente, cosmetice, suplimente nutritive şi dietetice, aditivi alimentari de aromatizare;

d) producătorul este persoana fizică sau juridică ce cultivă plante medicinale şi aromatice;

e) culegătorul este persoana fizică sau juridică ce recoltează din flora spontană plante medicinale şi aromatice;

f) procesatorul este persoana fizică sau juridică ce prelucrează plantele medicinale şi aromatice pentru a obţine produse finite, în vederea comercializării;

g) plantele medicinale şi aromatice sunt plantele din catalogul şi nomenclatorul naţional al plantelor medicinale şi aromatice din cultura şi flora spontană sau din catalogul oficial comunitar ori al unui stat membru al Uniunii Europene;

h) produsele stupului sunt rezultatul activităţii albinelor, reprezentând polenul, propolisul, mierea şi lăptişorul de matcă.

(3) Catalogul şi nomenclatorul naţional al plantelor medicinale şi aromatice din cultura şi flora spontană se aprobă prin ordin al ministrului agriculturii şi dezvoltării rurale.

Art. 2. -In sensul prezentei legi, autoritatea administraţiei publice centrale în domeniul plantelor medicinale, aromatice şi produselor stupului este Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, denumit în continuare autoritate competentă.

Art. 3. - (1) Pentru plantele medicinale şi aromatice care se comercializează în stare proaspătă şi procesată, precum şi pentru produsele stupului se stabilesc norme tehnice de producere şi comercializare. Normele tehnice de producere şi comercializare a plantelor medicinale, aromatice şi produselor stupului se elaborează de autoritatea competentă.

(2) Pentru stabilirea normelor tehnice de producere şi comercializare a plantelor medicinale, aromatice şi produselor stupului se au în vedere prevederile Ghidului de bună practică pentru cultivarea plantelor medicinale şi aromatice, ale Ghidului de bună practică pentru recoltarea plantelor medicinale şi aromatice din flora spontană şi ale Ghidului de bună practică pentru apicultură.

(3) Ghidurile de bună practică prevăzute la alin. (2) se aprobă prin ordin al ministrului agriculturii şi dezvoltării rurale.

(4) Plantele medicinale şi aromatice destinate comercializării în stare proaspătă şi procesate pot fi introduse pe piaţă dacă sunt conforme cu normele tehnice de producere şi comercializare.

(5) Introducerea pe piaţă şi supravegherea produselor finite pe bază de plante medicinale, aromatice şi produse ale stupului, care se încadrează în definiţia prevăzută în titlul XVII - Medicamentul, art. 695 pct. 1 din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii, cu modificările şi completările ulterioare, se fac în conformitate cu prevederile acesteia.

(6) Produsele finite pe bază de plante medicinale, aromatice şi produse ale stupului care se notifică de către operatorii din domeniu şi se încadrează ca alimente, suplimente alimentare şi produse de uz intern sau extern, exclusiv produsele cosmetice, se introduc pe piaţă conform normelor stabilite de autoritatea competentă.

(7) Produsele finite pe bază de plante medicinale, aromatice şi produse ale stupului care se notifică de operatorii din domeniu ca medicamente şi se încadrează ca medicamente se autorizează/avizează pentru introducerea pe piaţă de către Agenţia Naţională a Medicamentului şi a Dispozitivelor Medicale.

(8) Serviciul Notificări din cadrul Institutului Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Bioresurse Alimentare - I.B.A. Bucureşti se reorganizează în Serviciul Naţional pentru Plante Medicinale, Aromatice şi Produse ale Stupului, denumit în continuare S.N.P.M.A.P.S., în subordinea Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, ca instituţie de drept public, finanţată din venituri proprii şi subvenţii acordate de la bugetul de stat. S.N.PM.A.PS. asigură notificarea, supravegherea şi controlul suplimentelor alimentare şi produselor de uz extern obţinute din plante medicinale, aromatice şi produse ale stupului, cu excepţia produselor cosmetice.

(9) Supravegherea pe piaţă a produselor prevăzute la alin. (6) se realizează de organismele cu atribuţii de control ale S.N.P.M.A.P.S. şi se aplică liniilor de producţie şi depozitare a materiilor prime şi produselor finite.

(10) Supravegherea pe piaţă a produselor prevăzute la alin. (7) se realizează de către organismele cu atribuţii de control ale Ministerului Sănătăţii şi se aplică liniilor de producţie şi depozitare a materiilor prime şi produselor finite.

(11) Atribuţiile S.N.PM.A.PS. sunt următoarele:

a) notifică, în vederea comercializării, produsele prevăzute la alin. (6) prin intermediul Compartimentului „Notificări" din cadrul S.N.P.M.A.P.S.;

b) supraveghează şi controlează pe piaţă produsele prevăzute la alin. (6), prin intermediul Compartimentului „Supraveghere şi control" din cadrul S.N.P.M.A.P.S.;

c) gestionează propunerile de utilizare a menţiunilor nutriţionale şi de sănătate de către operatorii din domeniu pentru produsele prevăzute la alin. (6), prin intermediul Compartimentului „Notificări" din cadrul S.N.P.M.A.P.S.

Art. 4. - Conformitatea cu normele tehnice de producere şi comercializare a plantelor medicinale şi aromatice, atât în stare proaspătă, cât şi procesate, se stabileşte, potrivit legii, de organismele de certificare acreditate în acest scop.

Art. 5. - (1) Se înfiinţează Comitetul tehnic al plantelor medicinale şi aromatice şi al produselor stupului, denumit în continuare Comitetul, format din 11 persoane, din care 2 reprezentanţi ai Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale şi câte un reprezentant al Ministerului Sănătăţii, Ministerului Mediului şi Pădurilor, Academiei Române, Academiei de Ştiinţe Agricole şi Silvice „Gheorghe Ionescu-Şişeşti", Academiei de Ştiinţe Medicale, Institutului de Cercetare-Dezvoltare pentru Apicultură, Institutului Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Bioresurse Alimentare - I.B.A. Bucureşti, Patronatului „Planta Romanica" şi al organizaţiei interprofesionale a plantelor medicinale şi aromatice.

(2) Componenţa nominală a comitetului se aprobă prin ordin comun al ministrului agriculturii şi dezvoltării rurale, ministrului sănătăţii şi ministrului mediului şi pădurilor.

(3) In prima sa şedinţă comitetul îşi aprobă regulamentul de organizare şi funcţionare şi îşi alege organele de conducere formate din preşedinte, 2 vicepreşedinţi şi un secretar. Preşedintele va fi ales dintre cei 2 reprezentanţi ai Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale.

(4) Comitetul îşi desfăşoară activitatea pe lângă S.N.P.M.A.P.S., cu care se află în relaţii de colaborare şi consultare, şi îndeplineşte următoarele atribuţii principale:

a) arbitrează, din punct de vedere ştiinţific, evaluarea menţiunilor nutriţionale şi de sănătate formulate pentru produsele prevăzute la art. 3 alin. (6);

b) întocmeşte Lista naţională a plantelor medicinale, aromatice şi produselor stupului;

c) actualizează periodic, la intervale de un an calendaristic, Lista naţională a plantelor medicinale, aromatice şi produselor stupului care sunt folosite ca materii prime vegetale pentru produsele prevăzute la art. 3 alin. (6) de către operatorii din domeniu;

d) arbitrează problemele tehnice şi ştiinţifice apărute în cadrul activităţii de notificare şi control ale S.N.P.M.A.P.S.;

e) elaborează liniile directoare ale programelor naţionale privind producerea, procesarea, promovarea plantelor medicinale, aromatice şi produselor stupului.

*) Republicată în temeiul art. IV din Legea nr. 239/2010 privind modificarea şi completarea Legii plantelor medicinale şi aromatice nr. 491/2003, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 826 din 10 decembrie 2010, dându-se textelor o nouă numerotare.

Legea nr. 491/2003 a fost publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 844 din 26 noiembrie 2003.

Art. 6. - Activitatea de producere şi comercializare a produselor prevăzute la art. 3 alin. (6) va fi introdusă în Clasificarea CAEN, aprobată prin Hotărârea Guvernului nr. 656/1997 privind aprobarea Clasificării activităţilor din economia naţională - CAEN, actualizată, ca activitate distinctă.

Art. 7. - Autoritatea competentă întocmeşte anual lista programelor referitoare la producerea, procesarea şi promovarea plantelor medicinale, aromatice şi produselor stupului şi ţine evidenţa programelor de interes naţional.

Art. 8. -Autoritatea competentă împreună cu Comitetul, cu patronatele şi cu organizaţiile profesionale şi interprofesionale din domeniu întocmesc Strategia naţională în sectorul plantelor medicinale, aromatice şi produselor stupului, care se aprobă prin hotărâre a Guvernului.

Art. 9. - (1) Intre producătorii agricoli şi/sau culegătorii de plante medicinale şi aromatice, pe de o parte, şi comercianţi şi/sau procesatori, pe de altă parte, se încheie contracte.

(2) Contractele prevăzute la alin. (1) se înregistrează, în scop statistic, la autoritatea competentă.

Art. 10. - (1) Producătorii agricoli de plante medicinale şi aromatice au obligaţia de a declara anual suprafaţa efectiv cultivată, pe specii, şi livrările realizate.

(2) Declaraţiile se înregistrează la direcţiile pentru agricultură şi dezvoltare rurală judeţene şi a municipiului Bucureşti*).

(3) Situaţia centralizatoare a acestor înregistrări se transmite Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale.

Art. 11. - Plantele medicinale şi aromatice în stare proaspătă şi procesate, precum şi produsele stupului care provin din ţări terţe Uniunii Europene pot fi comercializate în România dacă se supun regulilor comunitare şi/sau naţionale.

Art. 12. - Plantele medicinale şi aromatice din flora spontană, cele cultivate şi produsele stupului pot fi achiziţionate de operatorii economici, în condiţiile legii, cu respectarea normelor privitoare la protecţia mediului.

Art. 13. -In termen de 90 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei legi Ministerul Agriculturii, Pădurilor, Apelor şi Mediului**), cu consultarea Consiliului pe produs, emite ordinele prevăzute la art. 1 alin. (3) şi art. 3 alin. (3) şi, împreună cu Ministerul Sănătăţii şi Ministerul Economiei şi Comerţului***), elaborează ordinele comune****) prevăzute la art. 3 alin. (1)*****) si art. 6 alin. (2)******)

NOTĂ:

Reproducem mai jos prevederile art. II şi III din Legea nr. 239/2010, care nu sunt încorporate în forma republicată a Legii nr. 491/2003 şi care se aplică, în continuare, ca dispoziţii proprii ale acesteia:

„Art. II. - Comitetul tehnic al plantelor medicinale şi aromatice şi al produselor stupului, prevăzut la art. 6 alin. (1)******) din Legea nr. 491/2003, astfel cum a fost modificată şi completată prin prezenta lege, se înfiinţează în termen de 30 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei legi.

Art. III. - Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale va elabora normele tehnice, de producere, promovare, comercializare a plantelor medicinale, aromatice şi produselor stupului, potrivit normelor comunitare în vigoare, în termen de 30 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei legi."

*) Potrivit art. 1 din Hotărârea Guvernului nr. 751/2010 privind măsurile de reorganizare a direcţiilor pentru agricultură şi dezvoltare rurală judeţene şi a municipiului Bucureşti, precum şi stabilirea numărului de posturi, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 552 din 5 august 2010, direcţiile pentru agricultură şi dezvoltare rurală judeţene şi a municipiului Bucureşti se reorganizează ca direcţii pentru agricultură judeţene şi a municipiului Bucureşti, servicii publice deconcentrate, aflate în subordinea Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, finanţate integral de la bugetul de stat.

**) Potrivit ultimei reorganizări la nivelul administraţiei publice centrale, respectiv art. 2 şi 7 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 115/2009 privind stabilirea unor măsuri de reorganizare în cadrul administraţiei publice centrale, activităţile Ministerului Agriculturii, Pădurilor şi Dezvoltării Rurale au fost preluate de către Ministerul Mediului şi Pădurilor.

***) Potrivit ultimei reorganizări la nivelul administraţiei publice centrale, respectiv art. 1 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 115/2009, activităţile fostului Minister al Economiei au fost preluate de către Ministerul Economiei, Comerţului şi Mediului de Afaceri.

****) A se vedea Ordinul comun nr. 243/402/2005 al ministrului agriculturii, pădurilor şi dezvoltării rurale şi al ministrului sănătăţii privind aprobarea normelor tehnice de producere, prelucrare, procesare şi comercializare a plantelor medicinale şi aromatice, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 474 din 3 iunie 2005 şi Ordinul comun nr. 244/401/2005 al ministrului agriculturii, pădurilor şi dezvoltării rurale şi al ministrului sănătăţii privind prelucrarea, procesarea şi comercializarea plantelor medicinale şi aromatice utilizate ca atare, parţial procesate sau procesate sub formă de suplimente alimentare predozate, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 456 din 30 mai 2005.

*****) Potrivit prevederilor art. 3 alin. (1) din forma republicată a Legii nr. 491/2003, Normele tehnice de producere şi comercializarea plantelor medicinale, aromatice şi produselor stupului se elaborează de către autoritatea competentă, care potrivit art. 2 din forma republicată a legii este Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale.

******) Art. 6 a devenit art. 5 în forma republicată a Legii nr. 491/2003.

SmartCity5

COMENTARII la Legea 491/2003

Momentan nu exista niciun comentariu la Legea 491 din 2003
Comentarii la alte acte
ANONIM a comentat Decizia 220 2018
    Buongiorno E-mail: giovannidinatale1954@­gmail.­com Offerte individuali in denaro da 2.000 a 5.200.000, con un tasso di interesse è rimborsabile del 3% in un periodo compreso tra 2 e 30 anni. Condizioni ragionevoli se la mia offerta ti interessa contattami di più rapidamente per discutere le modalità e documenti da fornire. giovannidinatale1954@­gmail.­com

ANONIM a comentat Decretul 358 1948
    What type of loan do you need? Personal loan Car loan Refinancing Mortgage Business capital (start or expand your business) Have you lost hope and think that there is no way out, but your financial problems are still not gone? Do not hesitate to contact us for possible business cooperation. Contact us (WhatsApp) number +918131851434 contact email id : sumitihomelend@gmail.com Mr. Damian Sumiti
ANONIM a comentat Decretul 139 2005
    HIRE A GENUINE HACKER TO RECOVER YOUR LOST FUNDS Hello everyone, The Cryptocurrency world is very volatile and a lot of individuals have lost their crypto assets to online scams . I was also a victim. Last October I was contacted by a broker who convinced me to invest in Crypto. I made an initial investment of € 875,000. I followed their instructions. For TWO months now I have been trying to contact them all day, but I got no response. God is so kind. I followed a broadcast that teaches on how these recovery experts called THE HACK ANGELS RECOVERY EXPERT. Help individuals recover their lost funds back. I contacted the email provided for consultation, to help me recover my funds. I contacted them. These cryptocurrency recovery experts saved my life by helping me recover all my losses in just nine hours. I provided necessary requirements and relative information to complete the successful recovery of my crypto funds. I was filled with joy asI got my everything back. I really can't tell how happy I am. I said I will not hold this to myself but share it to the public so that all scammed victims can get their funds back, you can contact them today through their hotline at: WhatsApp +1(520)200-2320) (support@thehackangels.com). (www.thehackangels.com) If you're in London, you can even visit them in person at their office located at 45-46 Red Lion Street, London WC1R 4PF, UK. They’re super helpful and really know their stuff! Don’t hesitate to reach out if you need help.

ANONIM a comentat Raport 1937 2021
    Obțineți creditul în 24 de ore În calitate de client al LOPEZ GROUP FINANZAS, vă recomand pentru toate nevoile dumneavoastră de finanțare la cota de 2%. Pentru cei dintre voi care au nevoie de un împrumut, nu ezitați să o contactați ca mine și veți fi mulțumiți: lopezfinanzas95@gmail.com

Coduri postale Prefixe si Coduri postale din Romania Magazin si service calculatoare Sibiu