LEGE
Nr. 262 din 5 octombrie 2005
pentru modificarea si completarea Legii nr. 126/1995 privind regimul materiilor
explozive
ACT EMIS DE: PARLAMENT
ACT PUBLICAT IN: MONITORUL OFICIAL NR. 904 din 10 octombrie 2005

Parlamentul Romaniei adopta prezenta lege.
Art. 1
Legea nr. 126/1995 privind regimul materiilor explozive, publicata in
Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 298 din 28 decembrie 1995, cu
modificarile si completarile ulterioare, se modifica si se completeaza dupa cum
urmeaza:
1. Articolul 1 va avea urmatorul cuprins:
"Art. 1
Prevederile prezentei legi se aplica la prepararea, producerea, procesarea,
experimentarea, detinerea, tranzitarea pe teritoriul tarii, transmiterea sub
orice forma, transferul, transportul, introducerea pe piata, depozitarea,
incarcarea, incartusarea, delaborarea, distrugerea, manuirea, comercializarea
si folosirea de catre persoanele juridice sau fizice autorizate a materiilor
explozive.
Prin materii explozive, in sensul prezentei legi, se intelege explozivii de
uz civil, emulsiile explozive, amestecurile explozive, pirotehnice si simple,
incarcaturile speciale, mijloacele de initiere, cele auxiliare de aprindere,
precum si orice alte substante sau amestecuri de substante destinate sa dea
nastere la reactii chimice instantanee, cu degajare de caldura si gaze la
temperatura si presiune ridicata.
Prezenta lege nu aduce atingere regimului juridic al explozivilor de uz
civil, asa cum este reglementat de legislatia nationala armonizata cu normele
comunitare."
2. Articolul 2 va avea urmatorul cuprins:
"Art. 2
Producerea si procesarea de materii explozive sunt permise numai
persoanelor juridice care poseda autorizatie din partea inspectoratului
teritorial de munca pe raza caruia isi desfasoara activitatea."
3. Articolul 3 va avea urmatorul cuprins:
"Art. 3
Amestecurile explozive simple pot fi preparate manual sau mecanizat numai
de persoane juridice autorizate in acest scop, pe baza instructiunilor tehnice
si de securitate si sanatate a muncii elaborate in acest sens. Materiile
explozive noi cu destinatie militara, indiferent de provenienta, pot fi
folosite numai cu aprobarea Ministerului Apararii Nationale, pe baza avizului structurii
de specialitate din subordinea acestui minister, desemnata in acest scop prin
hotarare a Guvernului."
4. Articolul 4 va avea urmatorul cuprins:
"Art. 4
Furnizorii, inclusiv producatorii, au obligatia de a garanta materiile
explozive si de a inscriptiona ambalajele cu datele prevazute de reglementarile
in vigoare.
Termenul de garantie poate fi prelungit numai cu acordul
producatorului."
5. Articolul 5 va avea urmatorul cuprins:
"Art. 5
Introducerea pe piata a explozivilor de uz civil se poate face numai dupa
ce acestia au fost certificati de catre un organism notificat din unul dintre
statele membre ale Uniunii Europene sau de catre un organism national
recunoscut si desemnat de Ministerul Muncii, Solidaritatii Sociale si Familiei."
6. Articolul 8 va avea urmatorul cuprins:
"Art. 8
Pentru a putea prepara materii explozive persoanele juridice care, prin
actul constitutiv al societatii, au ca obiect de activitate astfel de
operatiuni sunt obligate sa obtina in prealabil autorizatia din partea
inspectoratului teritorial de munca si de la Directia Generala de Politie a
Municipiului Bucuresti sau inspectoratul judetean de politie pe raza carora isi
desfasoara activitatea.
Obligatia de a obtine in prealabil autorizatia revine si persoanelor
juridice si fizice care detin, folosesc sau comercializeaza materii explozive,
cu exceptia unitatilor si formatiunilor Ministerului Apararii Nationale,
Ministerului Administratiei si Internelor, Serviciului de Protectie si Paza si
Serviciului Roman de Informatii.
Persoanele care produc, detin, transfera sau comercializeaza obiecte
artizanale si de distractie pe baza de amestecuri pirotehnice, precum si
persoanele care folosesc obiecte pirotehnice pentru scopuri tehnice au obligatia
de a obtine autorizatia din partea inspectoratului teritorial de munca si de la
Directia Generala de Politie a Municipiului Bucuresti sau inspectoratul
judetean de politie pe raza carora isi desfasoara activitatea, dupa caz.
Autorizarea se obtine numai la solicitarea celui interesat si pe o durata
determinata, cu posibilitate de prelungire.
Indeplinirea activitatilor prevazute in autorizatie prin intermediari
neautorizati este interzisa."
7. Articolul 9 va avea urmatorul cuprins:
"Art. 9
Materiile explozive pot fi depozitate numai in spatii special construite si
amenajate pe baza documentatiilor tehnice avizate de inspectoratele teritoriale
de munca.
Depozitele de materii explozive construite si amenajate in conditiile alin.
1 pot functiona numai dupa obtinerea prealabila a autorizatiei, emisa in comun
de catre inspectoratul teritorial de munca si Directia Generala de Politie a
Municipiului Bucuresti sau inspectoratul judetean de politie, dupa caz.
Se interzice autorizarea producerii, prepararii, experimentarii, detinerii
sau depozitarii materiilor explozive in cladiri cu locuinte.
In autorizatia de functionare a oricarui depozit se stabileste capacitatea
maxima de depozitare in echivalent trotil.
Depozitarea materiilor explozive in depozitele de stoc si la unitatile care
au ca obiect de activitate producerea/procesarea de materii explozive se face
numai in spatii proiectate, construite si amenajate pe baza documentatiilor
tehnice.
Inspectoratele teritoriale de munca pot aviza depasirea temporara a
capacitatilor de depozitare autorizate cu maximum 25%, pentru o perioada de cel
mult 3 luni.
Conducerile persoanelor juridice care au ca obiect de activitate
producerea/procesarea de materii explozive pot aviza depasirea capacitatilor de
depozitare uzinale si de stoc cu maximum 25%, pentru o perioada de cel mult 3
luni."
8. Dupa articolul 9 se introduce articolul 9^1 cu urmatorul cuprins:
"Art. 9^1
In situatia in care un depozit de materii explozive este utilizat de mai
multi agenti economici, in baza unor contracte de custodie, evidentele se
pastreaza separat pentru fiecare agent economic."
9. Articolul 10 va avea urmatorul cuprins:
"Art. 10
Inspectoratul teritorial de munca sau Directia Generala de Politie a
Municipiului Bucuresti ori inspectoratul judetean de politie poate, dupa caz,
suspenda sau restrange activitatile pentru producere, preparare, detinere,
transfer, transport, folosire ori comercializare a materiilor explozive sau
poate retrage autorizatiile daca sunt incalcate reglementarile legale in
vigoare cu privire la respectarea normelor de securitate.
Retragerea autorizatiei atrage incetarea dreptului acordat persoanelor
juridice si fizice de a mai efectua activitatile pentru care aceasta a fost
acordata.
La incetarea activitatii este obligatorie predarea, in termen de 15 zile, a
autorizatiei, institutiei care a emis-o."
10. Articolul 12 va avea urmatorul cuprins:
"Art. 12
Persoanele juridice autorizate care executa lucrari, cu caracter temporar,
de prospectiuni si explorari geologice sau in cadrul interventiilor cu mijloace
antigrindina sunt obligate sa anunte inspectoratul teritorial de munca si
inspectoratul judetean de politie sau Directia Generala de Politie a Municipiului
Bucuresti, dupa caz, in raza carora se afla localitatile unde isi vor desfasura
activitatea, cu cel putin 48 de ore inainte de inceperea lucrarilor."
11. Articolul 14 va avea urmatorul cuprins:
"Art. 14
Orice transfer sau transport de materii explozive se efectueaza numai cu
mijloace de transport amenajate in acest scop, pe baza documentelor eliberate
conform reglementarilor legale in vigoare si semnate de cei in drept.
Transportul de la depozitele de consum la firidele artificierilor si la
locurile de munca sau la atelierele de procesare a materiilor explozive cand
acestea se gasesc in cadrul aceluiasi amplasament este permis pe baza
documentelor de ridicare a materiilor explozive din depozit."
12. Articolul 15 va avea urmatorul cuprins:
"Art. 15
Incarcarea, transferul, transportul, descarcarea, depozitarea si
distrugerea materiilor explozive in timpul noptii sunt interzise.
Fac exceptie transferurile pe calea ferata sau pe apa, transporturile din
fabrica producatoare la depozitele proprii, precum si cele executate in cadrul
aceluiasi amplasament."
13. Articolul 16 va avea urmatorul cuprins:
"Art. 16
Transferul sau transportul in acelasi mijloc de transport al materiilor
explozive impreuna cu alte materiale sau materii cu care acestea sunt
incompatibile, precum si accesul in mijlocul de transport al persoanelor fara
atributii de serviciu in ceea ce priveste transferul sau transportul respectiv
sunt interzise.
Se excepteaza de la prevederile alin. 1 mijloacele de transport folosite de
echipele de prospectiuni geologice, perforari de sonde, constructii
hidroenergetice, hidrotehnice, reparatii sau constructii de drumuri, cai ferate
si poduri sau interventii antigrindina, daca sunt amenajate conform reglementarilor
legale."
14. Articolul 17 va avea urmatorul cuprins:
"Art. 17
Transferul, transportul sau depozitarea in comun a mai multor tipuri de
explozivi se face numai in conditiile stabilite in anexa la prezenta
lege."
15. Articolul 18 va avea urmatorul cuprins:
"Art. 18
Paza transferurilor de materii explozive de la producator la depozitele de
baza sau de stoc, indiferent de mijlocul de transport, se asigura cu efective
de jandarmi, pe cheltuiala beneficiarului.
Pentru transferul de materii explozive si subansambluri explozive utilizate
la interventiile antigrindina de la depozitele de baza sau de stoc la
depozitele de consum, la locurile de utilizare sau la atelierele de procesare a
materiilor explozive cand acestea nu se afla in acelasi amplasament cu
depozitul de consum, paza se asigura de catre agentii economici, prin personal
dotat cu arme de foc, in conditiile legii.
Pentru transferul de materii explozive de la depozitele de baza la
depozitele de consum, agentii economici sunt obligati sa anunte in prealabil
organul de politie pe teritoriul caruia se efectueaza transferul.
Paza materiilor explozive, in tranzit pe teritoriul Romaniei, se asigura
contra cost numai cu efective de jandarmi, dupa verificarea prealabila a integritatii
sigiliilor aplicate de expeditor, in conformitate cu procedurile privind
transporturile si expeditiile internationale de marfuri periculoase.
Paza transferurilor si transporturilor de materii explozive cu destinatie
militara, pe teritoriul Romaniei, se asigura de catre unitatile Ministerului
Apararii Nationale."
16. Articolul 19 va avea urmatorul cuprins:
"Art. 19
Asupra amplasamentului si cantitatii maxime de materii explozive destinate
depozitarii pentru firidele artificierilor, precum si pentru incaperile in care
se depoziteaza si se manuiesc materii explozive pentru perforari de sonde,
articole de vanatoare, obiecte pirotehnice de distractie, pistoale pentru
implantat bolturi, mijloace antigrindina, capse de alarmare CFR si capse de
asomare este necesar avizul dat de inspectoratul teritorial de munca."
17. Articolul 21 va avea urmatorul cuprins:
"Art. 21
Terenul aferent depozitelor de suprafata sau subterane de materii explozive
de uz civil, nelegate de reteaua minei, precum si depozitelor de stoc de
materii explozive trebuie imprejmuit conform reglementarilor legale."
18. Articolul 25 va avea urmatorul cuprins:
"Art. 25
Gestionarul depozitului de materii explozive de uz civil, precum si
inlocuitorul acestuia sunt desemnati de conducatorul unitatii detinatoare din
randul artificierilor autorizati si raspund, dupa caz, disciplinar,
administrativ, civil sau penal pentru gestiunea incredintata.
Gestionarii depozitelor de materii explozive din cadrul uzinelor
producatoare sau ai depozitelor de stoc de materii explozive, precum si
inlocuitorii acestora sunt desemnati de conducatorii unitatii detinatoare numai
din randul pirotehnistilor care cunosc si isi asuma in mod liber riscurile la
care sunt supusi in operatiunile de manuire si depozitare a materiilor
explozive."
19. Articolul 26 va avea urmatorul cuprins:
"Art. 26
Lucrarile de impuscare sunt executate numai de persoane autorizate ca
artificier, cu exceptia celor care indeplinesc functiile prevazute la art. 25.
Nu necesita a fi autorizate ca artificier urmatoarele categorii de
personal:
a) personalul calificat care produce, verifica si experimenteaza materii
explozive la producator si la laboratoarele de specialitate autorizate in acest
scop;
b) personalul care manuieste si foloseste materii explozive la activitati
specifice in cadrul Ministerului Apararii Nationale, Ministerului
Administratiei si Internelor, Serviciului de Protectie si Paza si Serviciului
Roman de Informatii;
c) personalul care manuieste si foloseste materii explozive, altele decat
explozivi si mijloace de initiere si aprindere."
20. Articolul 27 va avea urmatorul cuprins:
"Art. 27
Autorizarea calitatii de artificier se face de catre inspectoratul teritorial
de munca, dupa care se inregistreaza la organul de politie in raza caruia se
afla locul de munca al celui autorizat.
Autorizarea calitatii de pirotehnist in unitatile care produc/proceseaza
materii explozive se face de catre Ministerul Economiei si Comertului."
21. Articolul 32 va avea urmatorul cuprins:
"Art. 32
Constituie contraventii urmatoarele fapte si se sanctioneaza astfel:
a) nerespectarea prevederilor art. 10 alin. 2, art. 14, 19, 21, 23, art. 24
alin. 1 si 2, art. 25, 27 si art. 28 alin. 1, 2 si 4, cu amenda de la 1.000 lei
la 2.500 lei (RON);
b) nerespectarea prevederilor art. 8, art. 10 alin. 3, art. 11, 12, 13, 20,
29 si 30, cu amenda de la 2.000 lei la 5.000 lei (RON);
c) nerespectarea prevederilor art. 29^2, 29^3, 29^4 si 29^5, cu amenda de
la 3.000 lei la 6.000 lei (RON);
d) nerespectarea prevederilor art. 3, 4, 5, 7, 9, 15, 16, 17, 18, 22, art.
24 alin. 3, art. 26 alin. 1 si art. 29^1, cu amenda de la 5.000 lei la 7.500
lei (RON).
Sanctiunile contraventionale cu amenda pot fi aplicate si persoanelor
juridice."
22. Articolul 34 va avea urmatorul cuprins:
"Art. 34
Contraventiilor prevazute la art. 32 le sunt aplicabile dispozitiile
Ordonantei Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contraventiilor,
aprobata cu modificari si completari prin Legea nr. 180/2002, cu modificarile
si completarile ulterioare."
23. Articolul 35 va avea urmatorul cuprins:
"Art. 35
Controlul privind respectarea obligatiilor tehnice, precum si respectarea
masurilor de securitate referitoare la producerea, prepararea, procesarea,
experimentarea, detinerea, folosirea, comercializarea, depozitarea si
transportul materiilor explozive se exercita de catre personalul de
specialitate desemnat din cadrul Inspectiei Muncii si persoanele special
desemnate de catre conducerile unitatilor care folosesc materii explozive.
Controlul privind transferurile de materii explozive, precum si cel privind
modul cum sunt asigurate cerintele de siguranta in cadrul acestor transferuri
se exercita de catre personalul special desemnat din cadrul Inspectoratului
General al Politiei Romane."
24. Articolul 37 va avea urmatorul cuprins:
"Art. 37
Reglementarea regimului materiilor explozive in unitatile care produc/proceseaza
materii explozive se stabileste prin hotarare a Guvernului in termen de 60 de
zile de la data publicarii prezentei legi in Monitorul Oficial al Romaniei,
Partea I."
Art. 2
Pana la data de 1 octombrie 2005 Ministerul Muncii, Solidaritatii Sociale
si Familiei, Ministerul Administratiei si Internelor, Ministerul Apararii
Nationale si Ministerul Economiei si Comertului vor modifica si vor completa
corespunzator Normele tehnice privind detinerea, prepararea, experimentarea,
distrugerea, transportul, depozitarea, manuirea si folosirea materiilor
explozive in orice alte operatiuni specifice in activitatile detinatorilor,
precum si autorizarea artificierilor si a pirotehnistilor.
Art. 3
Legea nr. 126/1995 privind regimul materiilor explozive, cu modificarile si
completarile ulterioare, precum si cu modificarile si completarile aduse prin
prezenta lege, va fi republicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I,
dandu-se textelor o noua numerotare.
Aceasta lege a fost adoptata de Parlamentul Romaniei, cu respectarea
prevederilor art. 75 si ale art. 76 alin. (2) din Constitutia Romaniei,
republicata.
p. PRESEDINTELE CAMEREI DEPUTATILOR,
DAN RADU RUSANU
PRESEDINTELE SENATUI
NICOLAE VACAROIU