Anunţă-mă când se modifică Fişă act Comentarii (0) Trimite unui prieten Tipareste act

Hotărârea Nr.615 din 28.07.2015

privind declanşarea procedurilor de expropriere a imobilelor proprietate privată care constituie coridorul de expropriere al lucrării de utilitate publică de interes naţional „Amenajări hidrotehnice în bazinul hidrografic Niraj, judeţul Mureş“
ACT EMIS DE: Guvernul Romaniei
ACT PUBLICAT ÎN MONITORUL OFICIAL NR. 602 din 10 august 2015



SmartCity1

În temeiul art. 108 din Constituţia României, republicată, şi al art. 5 alin. (1) din Legea nr. 255/2010 privind exproprierea pentru cauză de utilitate publică, necesară realizării unor obiective de interes naţional, judeţean şi local, cu modificările şi completările ulterioare, şi având în vedere dispoziţiile Hotărârii Guvernului nr. 67/2014 privind aprobarea Listei cuprinzând 3 obiective de investiţii prioritare din infrastructura de gospodărirea apelor şi de mediu, precum şi a caracteristicilor principale şi a indicatorilor tehnico-economici aferenţi acestora,Guvernul României adoptă prezenta hotărâre. Articolul 1Se aprobă amplasamentul lucrării de utilitate publică de interes naţional „Amenajări hidrotehnice în bazinul hidrografic Niraj, judeţul Mureş“, potrivit planului de amplasament/hărţii topografice prevăzute în anexa nr. 1*).*) Anexa nr. 1 se comunică persoanelor fizice şi juridice interesate, la solicitarea acestora, de către Administraţia Naţională „Apele Române“ care este depozitarul acesteia, imposibilitatea publicării în Monitorul Oficial al României, Partea I, a planului de amplasament/hărţii topografice fiind determinată de impedimente de natură tehnico-redacţională. Articolul 2 (1) Se aprobă declanşarea procedurilor de expropriere a imobilelor proprietate privată care constituie coridorul de expropriere al lucrării de utilitate publică de interes naţional „Amenajări hidrotehnice în bazinul hidrografic Niraj, judeţul Mureş“, expropriator fiind statul român reprezentat de Ministerul Mediului, Apelor şi Pădurilor prin Administraţia Naţională „Apele Române“.(2) Lista cuprinzând imobilele proprietate privată supuse exproprierii potrivit alin. (1), situate pe raza localităţilor Miercurea Nirajului, Găleşti, Păsăreni, Acăţari, Crăciuneşti din judeţul Mureş, proprietarii sau deţinătorii acestora, precum şi sumele individuale aferente despăgubirilor, este prevăzută în anexa nr. 2. Articolul 3Sumele individuale estimate de către expropriator aferente despăgubirilor pentru imobilele proprietate privată, care constituie coridorul de expropriere al lucrării de utilitate publică de interes naţional prevăzută la art. 1 situate pe raza localităţilor Miercurea Nirajului, Găleşti, Păsăreni, Acăţari, Crăciuneşti din judeţul Mureş, sunt în cuantum total de 741.583 lei şi se alocă de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Mediului, Apelor şi Pădurilor, capitolul 70.01 „Locuinţe, servicii şi dezvoltare publică“, titlul 56 „Proiecte cu finanţare din fonduri externe nerambursabile (FEN) postaderare“, art. 56.03 „Programe din Fondul de Coeziune“. Articolul 4Sumele individuale prevăzute la art. 3 se virează de către Ministerul Mediului, Apelor şi Pădurilor, în termen de maximum 30 de zile de la data solicitării acestora, într-un cont bancar deschis pe numele Administraţiei Naţionale „Apele Române“ la dispoziţia proprietarilor de imobile, pentru imobilele proprietate privată situate pe amplasamentul lucrării de utilitate publică de interes naţional prevăzute la art. 1, în vederea efectuării despăgubirilor în cadrul procedurilor de expropriere, în condiţiile legii. Articolul 5Ministerul Mediului, Apelor şi Pădurilor prin Administraţia Naţională „Apele Române“ răspunde de realitatea datelor înscrise în lista cuprinzând imobilele proprietate privată care constituie coridorul de expropriere a lucrării de utilitate publică de interes naţional, de corectitudinea datelor înscrise în documentele care au stat la baza stabilirii acestora, precum şi de modul de utilizare în conformitate cu dispoziţiile legale a sumei alocate potrivit prezentei hotărâri. Articolul 6Planul cu amplasamentul lucrării de utilitate publică de interes naţional se aduce la cunoştinţă publică prin afişarea la sediul consiliilor locale implicate şi, respectiv, prin afişare pe pagina proprie de internet a expropriatorului. Articolul 7Anexele nr. 1 şi 2 fac parte integrantă din prezenta hotărâre. PRIM-MINISTRU VICTOR-VIOREL PONTA Contrasemnează: Ministrul mediului, apelor şi pădurilor, Graţiela Leocadia Gavrilescu Ministrul finanţelor publice, Eugen Orlando Teodorovici

ANEXA Nr. 2LISTA cuprinzând imobilele proprietate privată supuse exproprierii situate pe raza localităţilor Miercurea Nirajului, Găleşti, Păsăreni, Acăţari, Crăciuneşti din judeţul Mureş, proprietarii sau deţinătorii acestora, precum şi sumele individuale aferente despăgubirilor

CATEGORIE DE FOLOSINŢĂ/REGIM JURIDIC
Cc - CURŢI CONSTRUCŢII (INTRAVILAN)
G - GRĂDINĂ (INTRAVILAN)
L - LIVADĂ
A - ARABIL (EXTRAVILAN)
F - FÂNEAŢĂ (EXTRAVILAN
P - PĂŞUNE
Nr. crt. Judeţul Unitatea administrativ-teritorială Numele şi prenumele proprietarului/deţinătorului terenului Numărul topografic/Tarlaua/ Parcela Nr. cadastral, Nr. T.P./Nr. carte funciară Suprafaţa totală (mp) Suprafaţa de expropriat (mp) Categoria de folosinţă Valoarea justă a despăgubirii terenului, conform Legii nr. 255/2010 (lei)
1 2 3 4 5 6 7 8 9 10
1 Mureş Miercurea Nirajului Proprietari particulari*) 2.254 A 5.229
2 Mureş Miercurea Nirajului Proprietari particulari*) 25.409,00 1.523 A 3.533
3 Mureş Miercurea Nirajului Toth Jozsef 2003/8 2.000,00 38 A 88
4 Mureş Miercurea Nirajului Bartus Zoltan 5.000,00 90 A 209
5 Mureş Miercurea Nirajului Oltyan Tamas 2.500,00 55 A 128
6 Mureş Miercurea Nirajului Muntean Tibor 2.500,00 62 A 144
7 Mureş Miercurea Nirajului Balogh Karoly 55,2003/5 10.200,00 1.083 A 2.513
8 Mureş Miercurea Nirajului Nema Emma 2003/4 3.600,00 495 A 1.148
9 Mureş Miercurea Nirajului Lukacs Laszlo 2003/3 1.800,00 258 A 599
10 Mureş Miercurea Nirajului Jakab Sandor 2003/2 1.400,00 149 A 346
11 Mureş Miercurea Nirajului Novak Vilmos 55,2003/1/1 5.800,00 937 A 2.174
12 Mureş Miercurea Nirajului Novak Francisc 6.000,00 225 G 2.988
13 Mureş Miercurea Nirajului Nyri Adalbert 4.000,00 270 G 3.586
14 Mureş Miercurea Nirajului Csont Ileana 4.000,00 293 G 3.891
15 Mureş Miercurea Nirajului Barabas Maria 9.200,00 121 A 281
16 Mureş Miercurea Nirajului Csont Ileana 2.700,00 33 A 77
17 Mureş Miercurea Nirajului Iszlai Geza 3.100,00 330 A 766
18 Mureş Miercurea Nirajului Novak Desideriu 9.100,00 342 A 793
19 Mureş Miercurea Nirajului Bonyai Irina, Berezki Sandor, Siklodi Sandor 15.000,00 777 A 1.803
20 Mureş Miercurea Nirajului Fulop Vencel, Papp Janos, Berezki Gavril 10.900,00 483 A 1.121
21 Mureş Miercurea Nirajului Farkas Gyula 3.000,00 146 A 339
22 Mureş Miercurea Nirajului Fulop Vencel, Siklodi Albert 2.400,00 117 A 271
1 2 3 4 5 6 7 8 9 10
23 Mureş Miercurea Nirajului Papp Janos 2.400,00 124 A 288
24 Mureş Miercurea Nirajului Berezki Gavril 1.800,00 76 A 176
25 Mureş Miercurea Nirajului Berezki Ieno, Farkas Gyula, Veress Ferenc 3.000,00 165 A 383
26 Mureş Miercurea Nirajului Nuiri Elisabeta 1.500,00 246 A 571
27 Mureş Miercurea Nirajului Balogh Lehela 1.500,00 271 A 629
28 Mureş Miercurea Nirajului Kacso Levente 3.300,00 47 G 624
29 Mureş Miercurea Nirajului Lukacs Istvan 3.300,00 69 G 916
30 Mureş Miercurea Nirajului Siklodi Imrbre 3.500,00 60 G 797
31 Mureş Miercurea Nirajului Siklodi Iosif 2.300,00 40 G 531
32 Mureş Miercurea Nirajului Siklodi Zoltan 7.344,00 56 G 744
33 Mureş Miercurea Nirajului Kacso Ildiko, Jakab Sandor 5.730,00 25 G 332
34 Mureş Miercurea Nirajului Feher Ferenc 3.806,00 18 G 239
35 Mureş Miercurea Nirajului Balogh Legela 2.000,00 51 G 677
36 Mureş Miercurea Nirajului Daniel Adalbert 450,00 10 G 133
37 Mureş Miercurea Nirajului Nagy Bela 1.300,00 39 G 518
38 Mureş Miercurea Nirajului Biro Adolf 1.400,00 8 G 106
39 Mureş Miercurea Nirajului Suko Olga 3.139,00 36 G 478
40 Mureş Miercurea Nirajului Kuron Jozsef 7306 9.300,00 50 A 116
41 Mureş Miercurea Nirajului Siklodi K. Ida 1920/1 16.800,00 195 A 452
42 Mureş Miercurea Nirajului Egyed Ferenc 2.700,00 40 A 93
43 Mureş Miercurea Nirajului Bereczki Gabor 3.000,00 33 A 77
44 Mureş Miercurea Nirajului Fulop Lajos 1.553,00 28 A 65
45 Mureş Miercurea Nirajului Simonfi Janos 1925/44/1 3.000,00 9 G 120
46 Mureş Miercurea Nirajului Gyorgy Anna 1925/43 3.000,00 9 A 21
47 Mureş Miercurea Nirajului Dosa Sandor 1925/42 3.000,00 11 A 26
48 Mureş Miercurea Nirajului Toth Istvan 1925/41 3.000,00 15 A 35
49 Mureş Miercurea Nirajului Toth Aron 1925/40 3.000,00 21 A 49
50 Mureş Miercurea Nirajului Simonfi Andras 1925/39 3.100,00 32 A 74
51 Mureş Miercurea Nirajului Demeter Klara 1925/38 5.800,00 52 A 121
52 Mureş Miercurea Nirajului Rozina Ferenc 1928/38/1 2.000,00 17 A 39
53 Mureş Miercurea Nirajului Toth Lidia 1925/37 5.600,00 31 A 72
54 Mureş Miercurea Nirajului Miklosi Karoly 722,00 48 A 111
55 Mureş Miercurea Nirajului Siklodi Sandor, Siklodi Ida 2.765,00 156 A 362
56 Mureş Miercurea Nirajului Pazekacs Alexandr 2.238,00 144 A 334
57 Mureş Miercurea Nirajului Varga Laszlo 1.300,00 97 A 225
58 Mureş Miercurea Nirajului Seredai Francisc 7.249,00 44 A 102
59 Mureş Miercurea Nirajului Gombos Arpad 4.479,00 9 A 21
60 Mureş Miercurea Nirajului Feher Sandor 3.328,00 218 A 506
61 Mureş Miercurea Nirajului Andorean Endre 4.934,00 104 A 241
62 Mureş Miercurea Nirajului Berezki Alexa 55, 2003/6 5.800,00 283 A 657
63 Mureş Miercurea Nirajului Novak Arpad 1.100,00 157 A 364
64 Mureş Miercurea Nirajului Bereszki Elek 1.100,00 109 A 253
65 Mureş Miercurea Nirajului Rigmani Ida 7.200,00 755 A 1.752
66 Mureş Miercurea Nirajului Magyarosi Etelka 1.000,00 340 Cc 4.515
67 Mureş Miercurea Nirajului Suko Olga 1.670,00 91 Cc 1.208
68 Mureş Miercurea Nirajului Szasz Zoltan 700,00 92 Cc 1.222
69 Mureş Miercurea Nirajului Iszlai Geza 424,00 134 Cc 1.780
70 Mureş Miercurea Nirajului Fazekacs Alexandr 2.238,00 8 A 19
71 Mureş Miercurea Nirajului Suba Mihail 2.521,00 312 A 724
72 Mureş Găleşti Simon Zsuzsa P7 1.400,00 4 A 7
73 Mureş Găleşti Simon Gyula P8 1.300,00 18 A 31
74 Mureş Găleşti Zsigmond Albert P9 2.700,00 36 A 61
75 Mureş Găleşti Simon Zsiga P10 2.600,00 14 A 24
76 Mureş Găleşti Keresztezi Domokos P11 2.500,00 1 A 2
77 Mureş Găleşti Zsigmond Mihaly P12 2.600,00 11 A 19
78 Mureş Găleşti Fekete Laszlo P13 3.000,00 92 A 156
79 Mureş Găleşti Fekete Gyula P14 4.000,00 106 A 180
80 Mureş Găleşti Fekete Imre P15 2.500,00 34 A 58
81 Mureş Găleşti Fekete Daniel P16 2.000,00 23 A 39
82 Mureş Găleşti Fazakas Erzsebet P17 2.500,00 27 Cc 263
83 Mureş Găleşti Fekete Sandor P18 4.200,00 102 Cc 992
84 Mureş Găleşti Fekete Arpad P19 2.700,00 102 Cc 992
85 Mureş Găleşti Soos Anna P20 1.000,00 45 G 438
86 Mureş Găleşti Simonfi Paraschiva 1.400,00 67 Cc 652
87 Mureş Găleşti Kornya Stefan 1.200,00 87 Cc 847
88 Mureş Găleşti Kelemen Gizella 800,00 50 A 85
89 Mureş Găleşti Fekete Laszlo P21 1.100,00 39 Cc 379
90 Mureş Găleşti Csiki Ernestin P22 1.800,00 213 Cc 2.072
91 Mureş Găleşti Fekete Imre P23 2.300,00 478 Cc 4.651
92 Mureş Găleşti Fekete Irma P22 1.800,00 130 Cc 1.265
93 Mureş Găleşti Fekete Agneta P23 2.100,00 84 Cc 817
94 Mureş Găleşti Fekete Albert P24 1.500,00 295 Cc 2.870
95 Mureş Găleşti Keresztesi Alexandru, Keresztesi Gyula 3.400,00 4 A 7
96 Mureş Găleşti Kacso Margareta 400,00 75 L 160
97 Mureş Găleşti Keresztesi Margareta 1.000,00 15 L 32
98 Mureş Găleşti Keresztesi Csaba 300,00 15 L 32
99 Mureş Găleşti Keresztesi Erno-Barna 1.200,00 27 L 58
100 Mureş Găleşti Bardos Irma 1.300,00 38 L 81
101 Mureş Găleşti Bardos Sandor 700,00 74 L 158
1 2 3 4 5 6 7 8 9 10
102 Mureş Găleşti Toth Ferenc 2.000,00 105 L 224
103 Mureş Găleşti Bustya Ferenc 1.300,00 43 L 92
104 Mureş Găleşti Gyarmathy Janos 2.000,00 40 L 85
105 Mureş Găleşti Zsigmond Ludovic 1.400,00 65 L 138
106 Mureş Găleşti Nagy Jolan 2.100,00 91 L 194
107 Mureş Găleşti Nagy Adalbert 3.300,00 452 A 768
108 Mureş Găleşti Marton Sigismund 2.000,00 213 A 362
109 Mureş Găleşti Csiki Laszlo 1.500,00 104 L 222
110 Mureş Găleşti Marton Margyt 1.000,00 81 A 138
111 Mureş Găleşti Nagy Benyamin 1.000,00 150 A 255
112 Mureş Găleşti Mozes Istvan Csaba 1.600,00 20 A 34
113 Mureş Găleşti Csiki Ida 1.800,00 47 A 80
114 Mureş Găleşti Marton Albert 1.200,00 10 A 17
115 Mureş Găleşti Csiki Albert 1.300,00 46 A 78
116 Mureş Găleşti Zsigmond Karoly-Mihail 2.200,00 114 L 243
117 Mureş Găleşti Fekete Sandor 1.800,00 68 L 145
118 Mureş Găleşti Karacsony Karoly 1.400,00 50 L 107
119 Mureş Găleşti Proprietari particulari*) P41 21.506,00 633 L 1.348
120 Mureş Găleşti Lazar Vilmos 4.000,00 500 L 1.065
121 Mureş Găleşti Fekete Albert 9.500,00 450 A 765
122 Mureş Găleşti Tanoczi Albert-Zsigmond 5.500,00 250 A 425
123 Mureş Găleşti Csiki Endre 1.300,00 57 A 97
124 Mureş Găleşti Kis Zoltan 17.000,00 1.364 A 2.319
125 Mureş Găleşti Nagy Ferenc 2.700,00 327 Cc 3.182
126 Mureş Găleşti Pasztor Iren 1.000,00 100 Cc 973
127 Mureş Găleşti Lorinc Edit 1.000,00 100 A 170
128 Mureş Găleşti Proprietari particulari*) 900,00 102 A 173
129 Mureş Găleşti Marton Robert 1.000,00 135 A 230
130 Mureş Găleşti Miklos Mihaly 1.000,00 96 A 163
131 Mureş Găleşti Berszi Dominic 1.000,00 130 A 221
132 Mureş Găleşti Szasz Csaba 1.600,00 173 A 294
133 Mureş Găleşti Badea Marius-Florin 900,00 156 L 332
134 Mureş Găleşti Krakkai Attila 1.000,00 144 L 307
135 Mureş Găleşti Boroica Adina-Edit 1.000,00 140 A 238
136 Mureş Găleşti Borbely Arpad 2.300,00 272 A 462
137 Mureş Găleşti Zsigmond Adalbert 2.500,00 191 A 325
138 Mureş Găleşti Soare Maria 2.500,00 125 A 213
139 Mureş Găleşti Domo Margareta 2.100,00 173 A 294
140 Mureş Găleşti Gal Ema 2.400,00 157 A 267
141 Mureş Găleşti Takacs Dezso 2.900,00 117 A 199
142 Mureş Găleşti Fekete Erno 2.900,00 67 A 114
143 Mureş Găleşti Csiki Lajos, Nagy Jakab-Laszlo 8.100,00 60 A 102
144 Mureş Găleşti Proprietari particulari*) 2.500,00 100 A 170
145 Mureş Găleşti Csorvasi Julianna 2.000,00 123 A 209
146 Mureş Găleşti Szocs Karoly 2.800,00 30 A 51
147 Mureş Găleşti Zsigmond Klara 2.000,00 63 A 107
148 Mureş Găleşti Sztroja Janos 1.500,00 53 A 90
149 Mureş Găleşti Fekete Gergely 6.000,00 510 A 867
150 Mureş Găleşti S.C. HAL-KAN 28.000,00 2.068 A 3.516
151 Mureş Găleşti Torok Istvan 11.800,00 1.700 A 2.890
152 Mureş Găleşti Bari Albert 2.500,00 285 A 485
153 Mureş Găleşti Toth Arpad 2.600,00 171 A 291
154 Mureş Găleşti Takacs Beni 2.400,00 66 A 112
155 Mureş Găleşti Szabo Stefan 7.300,00 150 A 255
156 Mureş Găleşti Proprietari particulari*) P43 61.178,00 5.532 A 9.404
157 Mureş Găleşti Ilyes Tamas P116 59.500,00 3.868 Cc 37.636
158 Mureş Găleşti Proprietari particulari*) P117 26.929,00 820 L 1.747
159 Mureş Găleşti Szilagyi Jozsef P118 800,00 197 Cc 1.917
160 Mureş Găleşti Szilagyi Alexandru P119 500,00 44 Cc 428
161 Mureş Găleşti Csiki Alexandru P120 500,00 44 Cc 428
162 Mureş Găleşti Nelson Clinton-David P121 1.300,00 160 Cc 1.557
163 Mureş Găleşti Szilagyi Iosif P122 2.300,00 349 Cc 3.396
164 Mureş Găleşti Proprietari particulari*) 1.800,00 784 Cc 7.628
165 Mureş Găleşti Szilagyi Alexandru 800,00 159 Cc 1.547
166 Mureş Găleşti Csiki Alexandru P123 500,00 67 Cc 652
167 Mureş Găleşti Kecskes Francisc P124 2.400,00 1.000 Cc 9.730
168 Mureş Găleşti Berei Alexandru 1.500,00 416 Cc 4.048
169 Mureş Găleşti Balogh Karoly 2.900,00 580 Cc 5.643
170 Mureş Găleşti Toth Ileana 2.400,00 584 Cc 5.682
171 Mureş Găleşti Kalman Csaba 2.000,00 400 Cc 3.892
172 Mureş Găleşti Bukosi Zsigmond 2.000,00 400 Cc 3.892
173 Mureş Găleşti Kuti Bela 13.800,00 3.152 A 5.358
174 Mureş Găleşti Proprietari particulari*) P143 123.305,00 8.788 A 14.940
175 Mureş Găleşti Proprietari particulari*) P144 13.758,00 550 A 935
176 Mureş Găleşti Proprietari particulari*) P145 5.642,00 339 A 576
177 Mureş Găleşti Torok Stefan 6.800,00 293 Cc 2.851
178 Mureş Găleşti Adorjani Arpad 1.000,00 57 A 97
179 Mureş Găleşti Adorjani Arpad 2.000,00 40 A 68
180 Mureş Găleşti Adorjani Irma 1.500,00 42 A 71
181 Mureş Găleşti Adorjani Jozsef 1.500,00 42 A 71
182 Mureş Găleşti Toth Arpad 3.000,00 22 A 37
1 2 3 4 5 6 7 8 9 10
183 Mureş Găleşti Kovesdi Domokos (Kalman Csaba) 3.000,00 46 A 78
184 Mureş Găleşti Ujvalfi Benjamin 3.000,00 36 A 61
185 Mureş Găleşti Adorjani Albert 5.800,00 37 A 63
186 Mureş Găleşti Borbely Karoly 2.900,00 47 A 80
187 Mureş Găleşti Parohia Reformată, filiala Sânvăsii 2.900,00 64 A 109
188 Mureş Găleşti Fekete Ilona 1.500,00 44 A 75
189 Mureş Găleşti Fekete Sandor 3.000,00 59 A 100
190 Mureş Găleşti Debreczeni Attila 1.200,00 38 A 65
191 Mureş Găleşti Bustya Laszlo 9.600,00 65 A 111
192 Mureş Găleşti Bari Istvan 4.900,00 64 A 109
193 Mureş Găleşti Denes Carol 2.100,00 70 A 119
194 Mureş Găleşti Benke Denes 4.400,00 61 A 104
195 Mureş Găleşti Kovacs Albert 2.800,00 95 A 162
196 Mureş Găleşti Nagy Albert 2.900,00 194 A 330
197 Mureş Găleşti Fekete Anna 1.400,00 56 A 95
198 Mureş Găleşti Nagy Ferenc 1.500,00 43 A 73
199 Mureş Găleşti Bari Jeno 1.000,00 64 A 109
200 Mureş Găleşti Nagy Etelka-Nagy Justina 1.000,00 50 A 85
201 Mureş Găleşti Bustya Irina 4.400,00 18 A 31
202 Mureş Găleşti Benke Berta 2.900,00 75 A 128
203 Mureş Găleşti Adorjani Alexandru 8.600,00 130 A 221
204 Mureş Găleşti Ujvalfi Benjamin 3.600,00 108 A 184
205 Mureş Găleşti Adorjani A. Arpad 2.100,00 22 A 37
206 Mureş Găleşti Adorjani Albert 11.600,00 98 A 167
207 Mureş Găleşti Adorjani Arpad 5.800,00 104 A 177
208 Mureş Găleşti Bustya Iren 14.500,00 84 A 143
209 Mureş Găleşti Szoverfi Jozsef 5.800,00 75 A 128
210 Mureş Găleşti Janosi Janos 11.600,00 193 A 328
211 Mureş Găleşti Adorjani Arpad 11.600,00 174 A 296
212 Mureş Găleşti Toth Julianna 5.800,00 75 A 128
213 Mureş Găleşti Benke Albert 5.800,00 283 A 481
214 Mureş Găleşti Proprietari particulari*) P146 125.048,00 7.285 A 12.385
215 Mureş Găleşti Berey Mozes, Berey Arpad P147 6.558,00 1.060 A 1.802
216 Mureş Găleşti Benke Denes P148 5.200,00 1.071 A 1.821
217 Mureş Găleşti Kerestesy Alexandru 5.500,00 443 A 753
218 Mureş Găleşti Benke Denes 5.000,00 651 A 1.107
219 Mureş Găleşti Tokacs Beni 1.800,00 242 A 411
220 Mureş Găleşti Csiki Zsolt 1.200,00 130 A 221
221 Mureş Găleşti Tokacs Beni P149 3.500,00 416 A 707
222 Mureş Găleşti Domo Danial P97 3.500,00 91 A 155
223 Mureş Găleşti Markodi Janos P100 3.465,00 3 A 5
224 Mureş Găleşti Fazakas Erzsi P153 3.201,00 10 A 17
225 Mureş Păsăreni Turbak Etelka Murgesti 6.400,00 70 A 118
226 Mureş Păsăreni Csiki Marton i 5.000,00 3 A 5
227 Mureş Păsăreni Santa Pal Vilmos 3.000,00 18 A 30
228 Mureş Păsăreni Pecsi Dionisie P 74 5.000,00 87 A 146
229 Mureş Păsăreni Szoverfi Ida P 101 10.000,00 137 A 230
230 Mureş Păsăreni Zajzon Andrei P 20 3.000,00 66 A 111
231 Mureş Păsăreni Moreh T. Barna P 282 5.000,00 43 A 72
232 Mureş Păsăreni Bari Ioan P 234 7.200,00 14 A 24
233 Mureş Păsăreni Csiki Saveta P 24 2.700,00 85 L 179
234 Mureş Păsăreni Bukur Janos P 45 5.600,00 9 Cc 87
235 Mureş Păsăreni Fejer Andor P 112 2.200,00 363 A 610
236 Mureş Păsăreni Szoverfi Margit P 274 1.800,00 1 A 2
237 Mureş Păsăreni Gombos Geza, Târgu Mureş 4.800,00 57 A 96
238 Mureş Păsăreni Gombos Arpad, Târgu Mureş 4.800,00 83 A 139
239 Mureş Păsăreni Makkai Dionisie P 283 8.000,00 72 A 121
240 Mureş Păsăreni Szoverfi Ileana P 39 2.900,00 150 A 252
241 Mureş Păsăreni Szoverfi Beata P 60 2.900,00 169 A 284
242 Mureş Păsăreni Vitus Margareta P150 2.900,00 180 A 302
243 Mureş Păsăreni Szoverfi Margareta P 168 1.000,00 64 A 108
244 Mureş Păsăreni Makkai Lorand P 78 8.000,00 437 A 734
245 Mureş Păsăreni Siko Marton, Târgu Mureş 2.900,00 90 A 151
246 Mureş Păsăreni Csiki Gyorgy P 355 2.900,00 66 A 111
247 Mureş Păsăreni Molnar Laszlo, Târgu Mureş 4.000,00 96 A 161
248 Mureş Păsăreni Makkai Jeno P284 3.000,00 109 A 183
249 Mureş Păsăreni Bako Piroska P 287 2.900,00 139 A 234
250 Mureş Păsăreni Paniti Ferenc P 13 2.100,00 116 A 195
251 Mureş Păsăreni Makai Lajos P 41 5.000,00 295 A 496
252 Mureş Păsăreni Gombos Martin P 269 2.500,00 190 A 319
253 Mureş Păsăreni Pecsi Dionicie P 74 5.000,00 371 A 623
254 Mureş Păsăreni Gombos Carol P 17 5.000,00 117 Cc 1.126
255 Mureş Păsăreni Naznan Iren, Târgu Mureş P 101 2.200,00 77 A 129
256 Mureş Păsăreni Kerekes Margit, Târgu Mureş P 101 2.200,00 184 A 309
257 Mureş Păsăreni Bari Lujza P 72 2.200,00 1.344 A 2.258
258 Mureş Păsăreni Pap Ladislau, Târgu Mureş P 17 1.500,00 122 A 205
259 Mureş Păsăreni Laszlo Istvan P 55 1.500,00 6 A 10
260 Mureş Păsăreni Csiki Margareta P 113 1.500,00 6 A 10
261 Mureş Păsăreni Kacso Gabor P 33 4.266,00 21 A 35
262 Mureş Păsăreni Gombos Raveca P 17 3.500,00 30 A 50
263 Mureş Păsăreni Szoverfi Stefan P 129 1.400,00 7 A 12
1 2 3 4 5 6 7 8 9 10
264 Mureş Păsăreni Csiki Alexandru P 43 27.300,00 1.775 A 2.982
265 Mureş Păsăreni Csiki Elisabeta P 224 2.900,00 72 A 121
266 Mureş Păsăreni Csiki Saveta P 24 2.600,00 67 A 113
267 Mureş Păsăreni Paniti Ferenc P 13 4.300,00 115 A 193
268 Mureş Păsăreni Csiky Gyorgy P 317 2.000,00 56 A 94
269 Mureş Păsăreni Pecsi Dionisie P 74 5.900,00 220 A 370
270 Mureş Păsăreni Makkai Elemer P 132 8.200,00 366 A 615
271 Mureş Păsăreni Pecsi Barna P 74 2.500,00 80 A 134
272 Mureş Păsăreni Csiki Rozalia, Târgu Mureş 9.000,00 158 A 265
273 Mureş Păsăreni Bari Lujza P 72 2.600,00 55 A 92
274 Mureş Păsăreni Fam. Torok, 5 moşt. 12.000,00 447 A 751
275 Mureş Păsăreni Monai Gyongyke, Târgu Mureş 3.100,00 78 A 131
276 Mureş Păsăreni Gal Iosif P 20 B 3.050,00 436 A 732
277 Mureş Păsăreni Makai Jeno, Târgu Mureş 2.900,00 145 A 244
278 Mureş Păsăreni Naznan Jeno, Târgu Mureş 2.400,00 102 A 171
279 Mureş Păsăreni Orosz Robert Ludovic P 315 2.900,00 113 A 190
280 Mureş Păsăreni Turbak Zoltan P 19 2.900,00 102 A 171
281 Mureş Păsăreni Szoverfi Lajos P 130 5.000,00 85 A 143
282 Mureş Păsăreni Gombosm Mezes 2.500,00 34 A 57
283 Mureş Păsăreni Mathe Istvan P 2 6.700,00 1.797 Cc 17.287
284 Mureş Păsăreni Papp Margareta P 199 2.800,00 248 A 417
285 Mureş Păsăreni Bari Peter P 25 5.700,00 695 A 1.168
286 Mureş Păsăreni Szocs Ioan P 5 2.000,00 1.002 A 1.683
287 Mureş Păsăreni Simionescu Ioan, Târgu Mureş 2.200,00 1.692 A 2.843
288 Mureş Păsăreni Szocs Emil P 142 21500, 3.802 A 6.387
289 Mureş Păsăreni Makkai Dionisie P283 5.000,00 501 A 842
290 Mureş Păsăreni Szoverfi Lajos P130 3.300,00 214 A 360
291 Mureş Păsăreni Horvath Csaba, Târgu Mureş 4.700,00 314 A 528
292 Mureş Păsăreni Szoverfi Karolina P 42 3.000,00 211 A 354
293 Mureş Păsăreni Buzasi Ernest, Târgu Mureş 2.200,00 158 A 265
294 Mureş Păsăreni Albert B. Margit P94 2.100,00 159 A 267
295 Mureş Păsăreni Szocs Dionisie P91 1.500,00 194 A 326
296 Mureş Păsăreni Matyus Gizella P94 4.400,00 331 A 556
297 Mureş Păsăreni Makkai Zoltan, Târgu Mureş 4.500,00 1.475 A 2.478
298 Mureş Păsăreni Makkai Aldar, Târgu Mureş 4.500,00 376 A 632
299 Mureş Păsăreni Makkai Istvan, Târgu Mureş 4.500,00 448 A 753
300 Mureş Păsăreni Bari Susana 2.700,00 301 A 506
301 Mureş Păsăreni Kacso Istvan P95 3.300,00 432 A 726
302 Mureş Păsăreni Kacso Tibor P96 3.400,00 500 A 840
303 Mureş Păsăreni Dombi Iren, Târgu Mureş 2.900,00 830 A 1.394
304 Mureş Păsăreni Makkai Gheorghe P225 3.700,00 1.391 A 2.337
305 Mureş Păsăreni Makkai Marton P13 3.900,00 896 Cc 8.620
306 Mureş Păsăreni Szocs Dionisie P91 2.300,00 653 A 1.097
307 Mureş Păsăreni Vitus Elena P88 2.900,00 1.219 A 2.048
308 Mureş Păsăreni Bari Susana P312 3.000,00 540 A 907
309 Mureş Păsăreni Ola Carol Dionisie B1 1.300,00 187 A 314
310 Mureş Păsăreni Bari Piroska P260 1.300,00 165 A 277
311 Mureş Păsăreni Kirizsan Jeno P4 2.000,00 207 A 348
312 Mureş Păsăreni Farkas Piroska P51 910,3 39 Cc 375
313 Mureş Păsăreni Naznan Alexandru-Naznan Irina P51 983,89 77 Cc 741
314 Mureş Păsăreni Bukuj Jozsef P50 1.200,00 99 Cc 952
315 Mureş Păsăreni Bari Domokos-Bari Laszlo 3.067,25 836 Cc 8.042
316 Mureş Păsăreni Pecsi Iren-Pecsi Zsigismond, Peter P48 1.600,00 968 Cc 9.312
317 Mureş Păsăreni Gombos Viktor-Gombos Raveca P16 1.600,00 1.282 Cc 12.333
318 Mureş Păsăreni Gombos Carol 1.675,00 902 A 1.515
319 Mureş Păsăreni Markodi Margit-Diakonos 5.692,89 1.131 L 2.375
320 Mureş Păsăreni Naznan Mihaly-Naznan Gabriella P21 2.965,61 269 L 565
321 Mureş Păsăreni Naznan Poli-Naznan Jeno P22 2.602,00 165 L 347
322 Mureş Păsăreni Szoverfi Dezso-Szoverfi Zoltan 2.831,00 190 L 399
323 Mureş Păsăreni Csiki Saveta P24 2.096,91 170 L 357
324 Mureş Păsăreni Bari Andrei-Bari Peter P25 1.104,72 40 L 84
325 Mureş Păsăreni Bari Andrei-Bari Andreas P26 698,38 1 L 2
326 Mureş Păsăreni Szoverfi Amalia-Makkai Dionisie Parcelă fără număr 1.306,65 1.013 A 1.702
327 Mureş Păsăreni Makkai Dionisie P38 2.699,94 283 Cc 2.722
328 Mureş Păsăreni Barath Zelma-Barath Istvan P125 5.400,00 470 Cc 4.521
329 Mureş Păsăreni Palosi Alexandru P135 11.255,70 403 A 677
330 Mureş Păsăreni Toszo Albert-Palosi Etelka P124 1.545,40 26 Cc 250
331 Mureş Păsăreni Zajzon Janos-Bari Mihaly P137 1.539,69 93 L 195
332 Mureş Păsăreni Zajzon Karoly-Zajzon Irma P138 1.405,29 102 Cc 981
333 Mureş Păsăreni Prekub Raveca-Prekub Gheorghe P139 2.211,65 245 L 515
334 Mureş Păsăreni Bari Istvan Peter P140 3.091,26 108 L 227
335 Mureş Păsăreni Szigeti Gheorghe P141 2.931,39 124 L 260
336 Mureş Păsăreni Kulcsar Elisabeta-Kulcsar Jozsef P142 2.711,01 193 L 405
337 Mureş Păsăreni Szocs Agneta-Szocs Emil 3/64 P143 4.287,01 297 L 624
338 Mureş Păsăreni Boer Gizella 2a/154 P144 1.000,00 24 Cc 231
339 Mureş Păsăreni Maxim Gergely-Maxim Gergely P144 1.106,00 24 Cc 231
340 Mureş Păsăreni Maxim Gergely-Maxim Jeno 9/94 P145 1.320,50 25 Cc 241
341 Mureş Păsăreni Makszin Mihaly-Gal Lujza 2a/65 P146 1.319,66 42 Cc 404
1 2 3 4 5 6 7 8 9 10
342 Mureş Păsăreni Kacso Viktor-Csiki Rozalia 3/62 P147 2.741,57 77 Cc 741
343 Mureş Păsăreni Roman Albert-Maxin Attila 2a/5 P148 1.455,21 48 Cc 462
344 Mureş Păsăreni Gaspar Andrei L1 2b/41 P149 1.408,91 49 Cc 471
345 Mureş Păsăreni Vitus Zsigmond-Vitus Margareta 2a/118 P150 3.026,36 112 Cc 1.077
346 Mureş Păsăreni Makkai Berta-Incze Katalina 3/108 P151 3.100,00 94 A 158
347 Mureş Păsăreni Roman Bela 3/98 P152 3.400,00 94 A 158
348 Mureş Păsăreni Roman Gyogy 2a/147 P153 3.500,00 77 A 129
349 Mureş Păsăreni Maxin Denes-Gombos Karoly 2a/91 P154 5.200,00 78 A 131
350 Mureş Păsăreni Maxin Albert 3/55 P155 5.353,76 92 A 155
351 Mureş Păsăreni Makszin Gergely Makszin Alexandru L13/17 P156 4.597,57 55 A 92
352 Mureş Păsăreni Simon Jusztina-Simionescu Ludovic 3/24 P157 5.399,21 298 A 501
353 Mureş Păsăreni Zajzon Martin-Zajzon Annamaria P157 3.411,15 21 A 35
354 Mureş Păsăreni Simon Maria-Olah Irma B3/31 P158 6.042,80 45 A 76
355 Mureş Păsăreni Gellert Mihail P171 1.800,00 227 A 381
356 Mureş Păsăreni Croitor Amalia, Târgu Mureş 1.700,00 212 A 356
357 Mureş Păsăreni Suciu Ioan, Târgu Mureş 1.700,00 210 A 353
358 Mureş Păsăreni Fagarasanu Matilda B48 1.800,00 221 A 371
359 Mureş Păsăreni Fagarasi Mihaly B64 1.700,00 214 A 360
360 Mureş Păsăreni Simionescu Ludovic B74 5.800,00 735 A 1.235
361 Mureş Păsăreni Zajzon Jeno Calugareni 3.000,00 27 A 45
362 Mureş Păsăreni Makszin Alexandru P156 3.000,00 170 A 286
363 Mureş Păsăreni Makkai Ella P191 3.500,00 196 A 329
364 Mureş Păsăreni Barabas Ileana B7 2.000,00 117 A 197
365 Mureş Păsăreni Laszlo Mihaly B49 2.800,00 179 A 301
366 Mureş Păsăreni Barabas Viktor, Târgu Mureş 1.200,00 80 A 134
367 Mureş Păsăreni Simon Maria B16 4.710,00 426 A 716
368 Mureş Păsăreni Simon Rozalia B35 2.900,00 223 A 375
369 Mureş Păsăreni Meszaros Eugen B20 3.500,00 298 A 501
370 Mureş Păsăreni Olah Emil B40 9.600,00 884 A 1.485
371 Mureş Păsăreni Meszaros Dionisie-Meszaros Jeno 2a/148 P109D 1.500,00 708 Cc 6.811
372 Mureş Păsăreni Makkai Zefi-Makkai Marton 2a/28 P109C 1.220,01 273 Cc 2.626
373 Mureş Păsăreni Zajzon Karoly-Zajzon Zoltan P109B HCJ 263/36 600,00 146 Cc 1.405
374 Mureş Păsăreni Mathe Alexandru-Mathe Regina P109 HCJ 263/15 835,22 76 Cc 731
375 Mureş Păsăreni Mathe Regina P109 800,00 161 Cc 1.549
376 Mureş Păsăreni Palosi Ludovic-Palosi Etelka 2a/119 P109 992,00 112 Cc 1.077
377 Mureş Păsăreni Palosi Etelka P109 3.000,00 481 L 1.010
378 Mureş Păsăreni Gyorfi Paraschiva 1.100,00 188 Cc 1.809
379 Mureş Păsăreni Palosi Zoltan P252 C 1.100,00 179 Cc 1.722
380 Mureş Păsăreni Mathe Rostas B12B 2.100,00 323 Cc 3.107
381 Mureş Păsăreni Rostas Mihali-Rostas Rupi B10A 2.200,00 450 Cc 4.329
382 Mureş Păsăreni Simon Rozalia B35 2.100,00 545 L 1.145
383 Mureş Păsăreni Rostas Mathe B12B 6.500,00 625 L 1.313
384 Mureş Păsăreni Barabas Ileana B7 1.500,00 621 Cc 5.974
385 Mureş Păsăreni Daszkel Juliana B2 1.500,00 188 Cc 1.809
386 Mureş Păsăreni Olah Lajos B24 800,00 98 Cc 943
387 Mureş Păsăreni Szoverfi Ferenc P110 900,00 64 Cc 616
388 Mureş Păsăreni Fogarasi Matilda B48 3.800,00 418 Cc 4.021
389 Mureş Păsăreni Olah George B43 2.900,00 53 Cc 510
390 Mureş Păsăreni Macelar Eugen B20 2.900,00 11 Cc 106
391 Mureş Păsăreni Olah Dominic B12 3.700,00 105 Cc 1.010
392 Mureş Păsăreni Ola Dionisie B18 5.200,00 153 Cc 1.472
393 Mureş Păsăreni Barabas Rozalia B14 3.000,00 44 Cc 423
394 Mureş Păsăreni Meszaros Dionisie P97 2.000,00 10 Cc 96
395 Mureş Păsăreni Simon Domokos 6.000,00 74 A 124
396 Mureş Păsăreni Parohia Greco-Catolică Bolintineni 6.700,00 547 A 919
397 Mureş Păsăreni Olariu Emil Ernest B78 4.000,00 184 A 309
398 Mureş Păsăreni Barabas Viktor 1.500,00 80 A 134
399 Mureş Păsăreni Fagarasi Matild B48 1.900,00 131 A 220
400 Mureş Păsăreni Ola Iosif 8.000,00 446 A 749
401 Mureş Păsăreni Daszkel Juliana B2 5.300,00 154 A 259
402 Mureş Păsăreni Ola Iosif B79/A 5.900,00 121 A 203
403 Mureş Păsăreni Ola Simon B37 2.300,00 29 A 49
404 Mureş Păsăreni Olah Emil B40 1.700,00 9 A 15
405 Mureş Păsăreni Benke Gyula G181 15.300,00 76 A 128
406 Mureş Păsăreni Ola Ioan B76 5.700,00 205 A 344
407 Mureş Păsăreni Simon Maria 3.000,00 108 A 181
408 Mureş Păsăreni Roman Gheorghina B38 2.300,00 74 A 124
409 Mureş Păsăreni Parohia Ortodoxă Bolintineni 2.100,00 60 A 101
410 Mureş Păsăreni Ola Dionisie B23 2.200,00 56 A 94
411 Mureş Păsăreni Nistor Lenuţa 3.200,00 40 A 67
412 Mureş Păsăreni Olariu Irina B47 4.300,00 508 A 853
413 Mureş Păsăreni Daszkel Juliana B2 2.900,00 256 A 430
414 Mureş Păsăreni Barabas Roza B14 800,00 85 A 143
415 Mureş Păsăreni Meszaros Eugen B20 3.000,00 170 A 286
416 Mureş Păsăreni Olariu Dominic B51 2.100,00 140 A 235
417 Mureş Păsăreni Olah Marita B50 4.000,00 276 A 464
1 2 3 4 5 6 7 8 9 10
418 Mureş Păsăreni Ola Dionisie B23 2.900,00 186 A 312
419 Mureş Păsăreni Simon Paraschiva B53 4.300,00 231 A 388
420 Mureş Păsăreni Barabas Ileana B7 3.400,00 214 A 360
421 Mureş Păsăreni Ola Irma B47 2.200,00 148 A 249
422 Mureş Păsăreni Simionescu Magdalena B11 3.900,00 297 A 499
423 Mureş Păsăreni Olah Emil B40 13.600,00 1.370 A 2.302
424 Mureş Păsăreni Olah George B43 3.600,00 200 A 336
425 Mureş Păsăreni Olah Dionisie B1 2.200,00 116 A 195
426 Mureş Păsăreni Olah Irma B77 6.000,00 293 A 492
427 Mureş Păsăreni Simionescu Ludovic B74 20.300,00 1.070 A 1.798
428 Mureş Păsăreni Simionescu Ioan 4.300,00 217 A 365
429 Mureş Acăţari Szalla Antal P 5/1 T.P. 938/10.06.1997 2.000,00 330 L 825
430 Mureş Acăţari Sebestyen Viktor P 5/2 3.500,00 1.114 L 2.785
431 Mureş Acăţari Sebestyen Zsigmond şi alţii P 5/3 TP 1557738/ 7.01.2006 5.755,00 1.352 L 3.380
432 Mureş Acăţari Def. Kiss Mihaly, m Kiss Ferenc P 5/4 TP 735/31.07.1996 5.600,00 470 L 1.175
433 Mureş Acăţari Def. Papp Jozsef, m Dosa Sandor şi alţii P 5/5 TP 746/5.08.1996 1.400,00 154 L 385
434 Mureş Acăţari Def. Papp Zsigmond, m Papp Jozsef P 5/6 TP 744/2.08.1996 1.400,00 176 L 440
435 Mureş Acăţari Def. Papp Zsigmond, m Papp Jozsef P 5/7 TP 744/2.08.1997 1.400,00 240 L 600
436 Mureş Acăţari Proprietari particulari*) 400,00 109 L 273
437 Mureş Acăţari Proprietari particulari*) 1.173,00 631 L 1.578
438 Mureş Acăţari Debreczeni Francisc A1/1 1.400,00 479 A 958
439 Mureş Acăţari Kiss Ferencz A1/2 TP 240 1.500,00 411 A 822
440 Mureş Acăţari Def. Kiss Karoly, m Kiss Polixenia şi alţii A1/3 TP 1149/5.08.1996 1.500,00 238 A 476
441 Mureş Acăţari Def Papp Jozsef, m Dosa Sandor şi alţii A1/4 TP 746/5.08.1996 5.100,00 493 A 986
442 Mureş Acăţari Def. Gall Kalman, m Gall Kalma şi alţii A1/5 TP 150966/ 10.10.2007 3.000,00 76 A 152
443 Mureş Acăţari Def. Faraka Albert, m. Farkas Maria A1/6 TP 891/06.05.1997 1.300,00 36 A 72
444 Mureş Acăţari Def Kovacs P, m. Kovacs Jeno A1/17 TP 1147/17.08.99 1.500,00 46 A 92
445 Mureş Acăţari Def. Gyepesi Lajos, m Szekely Juliana A1/8 TP 156062_1/ 12.08.2000 2.500,00 69 A 138
446 Mureş Acăţari Def. Horvath Carol, m Horvath Alexandru şi alţii A1/9 TP 742/01.08.1996 2.800,00 75 A 150
447 Mureş Acăţari Def. Patkos Janos, m Mezei Lujza A1/10 TP 883/06.05.1997 1.800,00 79 A 158
448 Mureş Acăţari Def. Toth Sandra, m Toth Sandor şi alţii A1/11 TP 1361/ 12.12.2001 1.300,00 66 A 132
449 Mureş Acăţari Def. Sebesryen Poli, m Papp Zsuzsa şi alţii A1/12 TP 260/14.06.1994 4.100,00 118 A 236
450 Mureş Acăţari Def. Nagy Victor, m Rakoczi Terez A1/13 TP 155954/26.03.2007 1.500,00 10 A 20
451 Mureş Acăţari Def. Nagy Victor, m Rakoczi Terez A1/14 TP 155954/26.03.2008 1.500,00 22 A 44
452 Mureş Acăţari Def. Dosa Ernest A1/15 NC 50611, TP 748/15.08.1996 3.100,00 75 A 150
453 Mureş Acăţari Def. Tooh Ilona, m Borzas Antal A1/16 TP 959/10.07.1997 3.200,00 133 A 266
454 Mureş Acăţari Kuti Jeno A756/1/1 1.300,00 208 A 416
455 Mureş Acăţari Def. Kuti Kalman A 756/1/2 TP 1327/2001 3.700,00 773 A 1.546
456 Mureş Acăţari Def. Szalo Ludo, m Szalo S. şi alţii A 756/2 TP 1030/ 10.12.1998 2.100,00 215 A 430
457 Mureş Acăţari Def. Nemes Karoly A756/3 2.100,00 212 A 424
458 Mureş Acăţari Def. Veres Jozsef, m Horvath şi alţii A756/4 TP 1699/ 29.10.2002 2.500,00 226 A 452
459 Mureş Acăţari Def. Farkas Albert, m Madaras S. şi alţii A756/5 TP 2069/ 23.05.2005 1.100,00 136 A 272
460 Mureş Acăţari Def. Gal Gabor A756/6 TP 1096/ 24.05.1999 1.400,00 330 A 660
461 Mureş Acăţari Petho Polienia A751/4 4.900 + 7.100 708 A 1.416
462 Mureş Acăţari Antalfi Jozsef A751/5 500,00 90 A 180
463 Mureş Acăţari Def Kiss Jozesf, m Szatmari J A751/6 TP 886/1997 1.700 + 1.900 101 A 202
464 Mureş Acăţari Def. Sebestian Viktor, m Sebestyan G. şi alţii A751/7 300 + 393 15 A 30
465 Mureş Acăţari Def Kiss Karoly, m Kiss J. şi alţii A 751/9 TP 1149/1999 700,00 70 A 140
466 Mureş Acăţari Proprietari particulari*) 1.661,00 430 A 860
467 Mureş Acăţari Proprietari particulari*) 4.460 310 A 620
468 Mureş Acăţari Proprietari particulari*) 3.000,00 930 A 1.860
469 Mureş Acăţari Proprietari particulari*) Nr. 1 732,00 99 Cc 1.134
470 Mureş Acăţari Proprietari particulari*) Nr. 1/a 620,00 8 Cc 92
471 Mureş Acăţari Proprietari particulari*) F 124-7578 900,00 148 Cc 1.695
472 Mureş Acăţari Proprietari particulari*) Nr. 25 890,00 160 Cc 1.832
1 2 3 4 5 6 7 8 9 10
473 Mureş Acăţari Parohia Reformată A 748/3 TP 652/22.11.1995 38.200,00 110 A 220
474 Mureş Acăţari Kuti Karoly A 748/5 TP 1333/ 28.06.2001 7.400,00 79 A 158
475 Mureş Acăţari Def. Kiss Karoly, m Kiss J A 748/6/1 TP 1149/99 5.300,00 16 A 32
476 Mureş Acăţari Def. Nemes Coloman, m. Nemes şi alţii A 748/7 TP 928/97 5.300,00 27 A 54
477 Mureş Acăţari Def Nagy, m Sigmund A 748/9 2.600,00 19 A 38
478 Mureş Acăţari Sdef. Dosa, m A 748/10 TP 2450 1.100,00 23 A 46
479 Mureş Acăţari Def. Tooh Sz (satul Foi) A 748/11 TP 1411/ 24.04.2002 3.400,00 98 A 196
480 Mureş Acăţari Def. Szekely M A748/12 TP 156017/ 13.02.2008 1.100,00 35 A 70
481 Mureş Acăţari Def. Paniti Daniel, m Szabo şi alţii A748/13 TP 156017/ 13.02.2009 2.400,00 70 A 140
482 Mureş Acăţari Def. Hock Sandor, m Hock Erzsebet A 748/14 TP 2336/ 12.08.2005 2.400,00 43 A 86
483 Mureş Acăţari Def. Kuti Jeno A 748/15 NC 50709, TP 1084/10.05.1999 10.400,00 57 A 114
484 Mureş Acăţari Def. Szatmari, m Gall şi alţii A 748/33 TP 1426/ 24.04.2002 1.900,00 147 A 294
485 Mureş Acăţari Def. Szasz Pal, m Bakai E. şi alţii A 748/32 TP 1400/7.03.2002 5.000,00 140 A 280
486 Mureş Acăţari Def. Mathe Lajos, m Mathe L. şi alţii A 748/31 TP 1684/ 29.10.2002 2.300,00 38 A 76
487 Mureş Acăţari Def. Moreh V, m Moreh şi alţii A 748/30 TP 1684/ 29.10.2002 2.200,00 8 A 16
488 Mureş Acăţari Def. Kuti Karoli A 740/3 TP 1333/ 28.06.2001 7.400,00 78 A 156
489 Mureş Acăţari Def. Kuti Kalma, m Kuti A 740/4 TP 1327/2001 3.000,00 351 A 702
490 Mureş Acăţari Def. Kiss Karoli A 740/1 TP 1149/1999 1.900,00 72 A 144
491 Mureş Acăţari Def. Nemes, m. Numes şi alţii A 740/5 TP 928/97 7.100,00 348 A 696
492 Mureş Acăţari Def. Nagy Sigmond A 740/7 1.100,00 44 A 88
493 Mureş Acăţari Def. Dosa F. A 740/8 1.000,00 71 A 142
494 Mureş Acăţari Def. Toth Szuszana (satul Foi) A 740/9 TP 1411/ 24.04.2002 2.300,00 350 A 700
495 Mureş Acăţari Def. Szekely M., m Szekeli Mihali A 740/10 300,00 43 A 86
496 Mureş Acăţari Def. Panti D., m Szabo Jozsef A 740/11 400,00 102 A 204
497 Mureş Acăţari Def. Hock Sandor, m Kock Erzsebet A 740/12 TP 2336/ 12.08.2005 400,00 237 A 474
498 Mureş Acăţari Def Kuti Jano, nr. cad. 50692 740/13 TP 1084/ 10.05.1999 600,00 302 A 604
499 Mureş Acăţari Def. Debreczeni Jozsef A93/13 124,00 124 A 248
500 Mureş Acăţari Toth Istvan A93/12 100,00 84 A 168
501 Mureş Acăţari Def. Szekely Karolina A93/11 500,00 242 A 484
502 Mureş Acăţari Def. Bocsardi Roza A93/10 500,00 140 A 280
503 Mureş Acăţari Def. Kiss F. A 93/9 100,00 23 A 46
504 Mureş Acăţari Def. Kiss Carol A 93/8 1.000,00 183 A 366
505 Mureş Acăţari Def. Paniti Daniel A 93/7 1.000,00 125 A 250
506 Mureş Acăţari Def. Nagy Denes A 93/6 100,00 10 A 20
507 Mureş Acăţari Def. Szekely Karolina A 93/5 2.400,00 188 A 376
508 Mureş Acăţari Tovissi Zoltan A 93/4 2.200,00 122 A 244
509 Mureş Acăţari Def. Dosa Karoly, m Dosa Ema A 93/3 NC 574, TP 15596/2007 1.400,00 46 A 92
510 Mureş Acăţari Def Szekely Janos A 93/2 NC 613, TP 2345/20.03.2008 1.400,00 17 A 34
511 Mureş Acăţari Proprietari particulari*) 2.530,00 8 L 20
512 Mureş Acăţari Proprietari particulari*) Nr. 1 1.700,00 3 L 8
513 Mureş Acăţari Proprietari particulari*) 169,00 169 L 423
514 Mureş Acăţari Def. Sebestyen Denes F 79-3401 A 93/7 700,00 37 L 93
515 Mureş Acăţari Moreh Berta A 93/8 TP 767/10.10.1996 2.300,00 119 L 298
516 Mureş Acăţari Def. Kiss Karoly, m Kiss M şi alţii A 93/9 TP 1148/ 17.08.1999 1.500,00 75 A 150
517 Mureş Acăţari Kis Ferenc A 93/10 TP 1030/ 10.12.1998 600,00 42 A 84
518 Mureş Acăţari Kis Ferenc A 93/11 500,00 35 A 70
519 Mureş Acăţari Def. Toth Karoly A93/12 500,00 33 A 66
520 Mureş Acăţari Def. Nagy Zsiga A93/13 600,00 35 A 70
521 Mureş Acăţari Def. Nagy Lajos A93/14 TP 2340/ 10.12.2003 500,00 29 A 58
522 Mureş Acăţari Def. Hartko Karoly 400,00 88 A 176
523 Mureş Acăţari Tovisi Zoltan A39/15 900,00 199 A 398
524 Mureş Acăţari Def. Szekely Karolina, m. Albert şi alţii A39/16 TP 1254/ 28.02.2001 700,00 143 A 286
525 Mureş Acăţari Def. Nagy Denes A39/17 900,00 120 A 240
526 Mureş Acăţari Def. Paniti Daniel A39/18 400,00 47 A 94
527 Mureş Acăţari Def. Kis Carol A39/19 TP 156033/ 11.11.2008 700,00 82 A 164
528 Mureş Acăţari Kis Ferenc A39/20 900,00 93 A 186
529 Mureş Acăţari Def. Bocsardi Roza, m. Bocsardi Grigore A39/21 500,00 38 A 76
1 2 3 4 5 6 7 8 9 10
530 Mureş Acăţari Def. Szekely Karolina, m Szekely G şi alţii A39/22 TP 1245/ 28.02.2001 600,00 62 A 124
531 Mureş Acăţari Toth Istvan A39/23 TP 1222/ 28.07.2000 900,00 33 A 66
532 Mureş Acăţari Def. Szabo Berta A93/6 TP 1800/21.11.02 1.000,00 50 A 100
533 Mureş Acăţari Dosa Dominic A93/5 TP 1279/ 24.05.2001 2.900,00 135 A 270
534 Mureş Acăţari Def. Tovissi Daniela, m Tovissi Zoltan A93/4 TP 155909/ 12.04.2006 2.900,00 49 A 98
535 Mureş Acăţari Def. Harko Beni, m Harko Ida A93/3 2.000,00 39 A 78
536 Mureş Acăţari Def. Harko Janos A 93/2 TP 1364/ 12.12.2001 2.100,00 66 A 132
537 Mureş Acăţari Kiss Ferencz A 93/1 2.100,00 161 A 322
538 Mureş Acăţari Def. Toth Imre TP 726/14.06.1996 500,00 383 A 766
539 Mureş Acăţari Dosa Zsuzsanna A 740/14 TP 1426/ 24.04.2002 5.000 214 A 428
540 Mureş Acăţari Def. Szatmari Antal, m Gall şi alţii A 740/26 TP 1400/7.03.2002 3.900,00 28 A 56
541 Mureş Acăţari Def. Szasz Pal, m Bakai E şi alţii A 740/25 700,00 49 A 98
542 Mureş Acăţari Def. Mathe Lajos A740/24 TP 1684/ 29.10.2002 220 + 279 57 A 114
543 Mureş Acăţari Proprietari particulari*) Nr. 23 1.262,00 389 A 778
544 Mureş Acăţari Proprietari particulari*) 1.330,00 464 A 928
545 Mureş Acăţari Proprietari particulari*) A723/1 300,00 118 L 295
546 Mureş Acăţari Proprietari particulari*) A723/2 1.800,00 746 L 1.865
547 Mureş Acăţari Proprietari particulari*) A723/3 600,00 173 L 433
548 Mureş Acăţari Proprietari particulari*) A723/4 500,00 135 Cc 1.546
549 Mureş Acăţari Proprietari particulari*) A723/5 600,00 138 L 345
550 Mureş Acăţari Proprietari particulari*) A723/6 800,00 130 A 260
551 Mureş Acăţari Proprietari particulari*) A723/7 1.000,00 230 A 460
552 Mureş Acăţari Proprietari particulari*) A723/8 600,00 138 A 276
553 Mureş Acăţari Proprietari particulari*) A723/9 800,00 267 A 534
554 Mureş Acăţari Proprietari particulari*) A723/10 500,00 215 A 430
555 Mureş Acăţari Proprietari particulari*) A723/11 800,00 386 A 772
556 Mureş Acăţari Proprietari particulari*) A723/12 200,00 108 A 216
557 Mureş Acăţari Proprietari particulari*) A723/13 200,00 114 A 228
558 Mureş Acăţari Proprietari particulari*) A723/14 200,00 117 A 234
559 Mureş Acăţari Proprietari particulari*) A723/15 600,00 484 A 968
560 Mureş Acăţari Proprietari particulari*) A723/16 1.000,00 180 A 360
561 Mureş Acăţari Proprietari particulari*) A723/17 600,00 45 A 90
562 Mureş Acăţari Proprietari particulari*) A723/18 800,00 149 A 298
563 Mureş Acăţari Proprietari particulari*) A723/19 400,00 66 A 132
564 Mureş Acăţari Proprietari particulari*) A723/20 300,00 49 A 98
565 Mureş Acăţari Proprietari particulari*) A723/21 200,00 26 A 52
566 Mureş Acăţari Proprietari particulari*) A723/22 1.200,00 308 A 616
567 Mureş Acăţari Proprietari particulari*) A723/23 400,00 116 A 232
568 Mureş Acăţari Proprietari particulari*) A723/24 400,00 117 A 234
569 Mureş Acăţari Proprietari particulari*) A723/25 400,00 99 A 198
570 Mureş Acăţari Proprietari particulari*) A723/26 400,00 57 A 114
571 Mureş Acăţari Proprietari particulari*) A723/27 500,00 89 A 178
572 Mureş Acăţari Proprietari particulari*) A723/28 400,00 61 A 122
573 Mureş Acăţari Proprietari particulari*) A723/29 300,00 37 A 74
574 Mureş Acăţari Proprietari particulari*) A723/30 300,00 42 A 84
575 Mureş Acăţari Proprietari particulari*) A723/31 300,00 43 A 86
576 Mureş Acăţari Proprietari particulari*) A723/32 400,00 67 A 134
577 Mureş Acăţari Proprietari particulari*) A723/33 300,00 54 A 108
578 Mureş Acăţari Proprietari particulari*) A723/34 300,00 58 A 116
579 Mureş Acăţari Proprietari particulari*) A723/35 900,00 126 A 252
580 Mureş Acăţari Proprietari particulari*) A723/36 1.500,00 139 A 278
581 Mureş Acăţari Proprietari particulari*) 11 31283+4899 1.459 A 2.918
582 Mureş Acăţari Keszeg Levente 99, 98, 100/2/1 5118 2.100,00 90 A 180
583 Mureş Acăţari Proprietari particulari*) 75.340,00 318 A 636
584 Mureş Acăţari Proprietari particulari*) 10.104,00 2.706 A 5.412
585 Mureş Acăţari Bereki Ferenc 87.290,00 3.341 A 6.682
586 Mureş Acăţari Proprietari particulari*) 2 6.710,00 670 A 1.340
587 Mureş Acăţari Proprietari particulari*) 3 7.166,00 2.131 A 4.262
588 Mureş Acăţari Proprietari particulari*) 4 12.449,00 895 A 1.790
589 Mureş Acăţari Proprietari particulari*) 5 5.394,00 825 A 1.650
590 Mureş Acăţari Proprietari particulari*) 8 52.717,00 1.392 A 2.784
591 Mureş Acăţari Proprietari particulari*) 9 5.866,00 785 A 1.570
592 Mureş Acăţari Proprietari particulari*) 10 19.948,00 1.257 A 2.514
593 Mureş Acăţari Pop Vasile A602/1 TP 5/19.11.92 7.700+3.800 934 A 1.868
594 Mureş Acăţari Def. Pap Miklos, m. Pap Ileana A602/2 TP 10/1993 5.350+350 107 A 214
595 Mureş Acăţari Def. Incze Peter, m. Incze Zefi A602/3 TP 42/1993 10.400+1.200 642 A 1.284
596 Mureş Acăţari Def. Incze Peter, m. Incze Zefi A602/5 TP 42/1993 5.100+700 494 A 988
597 Mureş Acăţari Rezerva Simon Gyorgy (Roteni) A602/6 L 18/1991 9a poz. 22 2.500+300 262 A 524
598 Mureş Acăţari Papp I. Poli A602/7 TP 819/1997 5.250+550 550 A 1.100
599 Mureş Acăţari Orban Maria A602/8 TP 975/1997 2.700+200 196 A 392
1 2 3 4 5 6 7 8 9 10
600 Mureş Acăţari Moreh Jeno A602/9 TP 1227/ 12.09.2000 5.400+400 200 A 400
601 Mureş Acăţari Antal Jozsef A602/10 TP 18/1993 5.600+400 110 A 220
602 Mureş Acăţari Nemet Elena A602/11 TP 17/1993 2.500+400 108 A 216
603 Mureş Acăţari Buksa Laszlo A602/12 TP 16/1993 2.500+400 89 A 178
604 Mureş Acăţari Pasztor Julia A602/13 TP 16/1993 1.600+1.000+200 35 A 70
605 Mureş Acăţari Def. Horvath Jozsef, m. Horvath Iren A602/14 TP 947/1997 1.400,00 192 A 384
606 Mureş Acăţari Buksa Laszlo A602/15 TP 1193/1999 1.400,00 267 A 534
607 Mureş Acăţari Buksa Laszlo F600/1/1 1.400,00 570 A 1.140
608 Mureş Acăţari Incze Zoltan A602/17 TP 889/1997 500,00 196 A 392
609 Mureş Acăţari Def. Moreh Z. Tiberiu A587/5 TP 1412/24.04.02 900,00 224 A 448
610 Mureş Acăţari Proprietari particulari*) A587/4 1.700,00 1.064 A 2.128
611 Mureş Acăţari Def. Moreh Balint A587/3 TP 1911/2000 1.800,00 271 A 542
612 Mureş Acăţari Def. Moreh Zoltan, m. Moreh Tamas, m. More Tibor A587/2 TP 1070/1999 1.500,00 76 A 152
613 Mureş Acăţari Moreh Pal A587/1 TP 970/1997 1.700,00 9 L 23
614 Mureş Acăţari Def. Incze Lujza, m. Incze Karoly A590/14 TP 1131/1999 1.500,00 99 L 248
615 Mureş Acăţari Incze Imre A590/15 TP 1193/1999 1.400,00 1.028 L 2.570
616 Mureş Acăţari Ferenczi Alexandru A590/16 TP 1069/1999 1.500,00 926 L 2.315
617 Mureş Acăţari Def. Adam Sandor, m. Adam B. Ilona A592/1 TP 1067/99 3.000,00 468 L 1.170
618 Mureş Acăţari Moreh Jeno A597/11 TP 1227/2000 1.500,00 84 L 210
619 Mureş Acăţari Def. Barabas Agnes, Nemet Ilona şi alţii A597/12 TP 64/1996 1.500,00 1.500 L 3.750
620 Mureş Acăţari Def. Pap Karoly, m. Pap Jeno A597/13 TP 976/97 1.500,00 1.500 L 3.750
621 Mureş Acăţari Def. Helyas Agnes, m. Horvath Iren, m. Nam Albert A597/14 TP 1130/99 1.500,00 1.500 L 3.750
622 Mureş Acăţari Ferenczi L. Alexandru A607/36/1 TP 1069/1999 2.900,00 12 L 30
623 Mureş Acăţari Ferenczi L. Viktor A607/36/2 TP 999/1997 5.500,00 125 L 313
624 Mureş Acăţari Def. Moreh Zoltan, m. Moreh Tamas, m. More Tibor A607/37/1 TP 1070/1999 4.000,00 95 L 238
625 Mureş Acăţari Def. Moreh Balint, m. Moreh Ilona A607/37/2 TP 1211/2000 4.300,00 81 A 162
626 Mureş Acăţari Toth Imre A607/38 TP 1075/1999 5.800,00 45 A 90
627 Mureş Acăţari Mate Janos A602/39 Fără TP Legea nr. 18, anexa 2a/5 5.800,00 126 A 252
628 Mureş Acăţari Laszlo Pal A602/40 TP 980/1997 5.800,00 112 A 224
629 Mureş Acăţari Def. Incze Lujza, m. Incze Karoly A602/41 TP 1131/1999 11.400,00 331 A 662
630 Mureş Acăţari Simon Lajos A602/42 TP 130/1994 2.900,00 109 A 218
631 Mureş Acăţari Def. Simon Gyorgy, m. Simon Roza A602/43 TP 1057/1999 2.900,00 117 A 234
632 Mureş Acăţari Def. Matyas Jozsef, m. Matyas Aurelia A602/44 TP 996/1997 5.800,00 227 A 454
633 Mureş Acăţari Kadar Mihaly A602/45 TP 71/1993 5.800,00 200 A 400
634 Mureş Acăţari Parohia Ortodoxă Muregeşti A573/3 TP 156062/ 23.04.09 12.500,00 605 A 1.210
635 Mureş Acăţari Def. Olah Roza, m. Horvath Ferenc, m. Huruban Ola Eugen A573/2 TP 1701/29.10.02 5.800,00 1.188 A 2.376
636 Mureş Acăţari Horvath Ferenc A573/1 TP 1381/04.02.02 13.000,00 542 A 1.084
637 Mureş Acăţari Naodri Gyorgy 5.800,00 655 A 1.310
638 Mureş Acăţari Def. Laszlo Agnes, m. Laszlo Geza A582/4 11.600,00 672 A 1.344
639 Mureş Acăţari Def. Moreh Antal, m. Moreh J. Antal A582/5 TP 981/14.10.97 3.100,00 1.495 A 2.990
640 Mureş Acăţari Incze Mihaly A585/5 TP 1362/2001 2.700,00 37 A 74
641 Mureş Acăţari Def. Moreh Kalman, m. Moreh Ezsebet A585/4 TP 1416/2002 2.700,00 264 A 528
642 Mureş Acăţari Moreh Viktor A585/3 2.800,00 413 A 826
643 Mureş Acăţari Def. Olah Roza, m. Horvath Ferenc, m. Huruban Ola Eugen A585/2 TP 1701/2002 1.800,00 856 A 1.712
644 Mureş Acăţari Olah Janos A585/1 1.900,00 1.900 A 3.800
645 Mureş Acăţari Proprietari particulari*) 1 70.664,00 8.720 A 17.440
646 Mureş Crăciuneşti Andras Erzsebet 624/9 TP 37343 1.500,00 35 A 60
647 Mureş Crăciuneşti Toth Mihaly 624/5 TP 38318 700,00 4 A 7
648 Mureş Crăciuneşti Toth Iosif 624/4/2 TP 37270 2.900,00 17 A 29
649 Mureş Crăciuneşti Szekely Mihaly 624/4/1 TP 38265 11.800,00 30 A 51
650 Mureş Crăciuneşti Nagy Katalin 624/1 TP 38195 8.000,00 4 A 7
651 Mureş Crăciuneşti Proprietari particulari*) 3.672,00 1 A 2
652 Mureş Crăciuneşti Proprietari particulari*) 3.672,00 2 A 3
653 Mureş Crăciuneşti Tekse Judit NC 236, CF 945/N 8.200,00 487 A 828
654 Mureş Crăciuneşti Magos L. Imre 704/2 TP 36933 5.600,00 301 A 512
655 Mureş Crăciuneşti Burcsa Rupi NC 588, CF 50269 8.400,00 474 A 806
656 Mureş Crăciuneşti Burcsa Geta şi Burcsa Lajos NC 57, CF 824/N 2.800,00 177 A 301
657 Mureş Crăciuneşti Burcsa Geta şi Burcsa Lajos NC 56, CF 824/N 2.800,00 178 A 303
658 Mureş Crăciuneşti Veress A. Albert, Veress A. Imre şi Bereczki A. Iren 704/6 TP 38041 1.700,00 158 A 269
1 2 3 4 5 6 7 8 9 10
659 Mureş Crăciuneşti Kerekes Estera 708/14 TP 38006 1.500,00 127 A 216
660 Mureş Crăciuneşti S.C. Margit - S.R.L. P1 17.878,00 98 A 167
661 Mureş Crăciuneşti Ferenczi Gyorgy P2 8.619,00 90 A 153
662 Mureş Crăciuneşti Proprietari particulari*) P3 7.450,00 285 A 485
663 Mureş Crăciuneşti Mathe Marta, Budai Victor Iuliu P4 19.137,00 1.592 A 2.706
664 Mureş Crăciuneşti Proprietari particulari*) P5 1.905,00 396 L 843
665 Mureş Crăciuneşti Proprietari particulari*) P6 6.909,00 1.611 L 3.431
666 Mureş Crăciuneşti Proprietari particulari*) P7 17.894,00 1.557 L 3.316
667 Mureş Crăciuneşti Proprietari particulari*) P8 12.071,00 1.694 L 3.608
668 Mureş Crăciuneşti Telegdy Stefan Simion P9 5.078,00 296 L 630
669 Mureş Crăciuneşti Proprietari particulari*) P10 1.362,00 32 L 68
670 Mureş Crăciuneşti Proprietari particulari*) P11 30.094,00 1.095 A 1.862
671 Mureş Crăciuneşti Proprietari particulari*) P12 19.732,00 504 A 857
672 Mureş Crăciuneşti Proprietari particulari*) P14 1.885,00 42 L 89
673 Mureş Crăciuneşti Mathe Gyula P15 867,00 61 Cc 594
674 Mureş Crăciuneşti Proprietari particulari*) P16 1.580,00 251 L 535
675 Mureş Crăciuneşti Adamosi Levente P17 1.530,00 250 L 533
676 Mureş Crăciuneşti Proprietari particulari*) P18 2.145,00 188 L 400
677 Mureş Crăciuneşti Proprietari particulari*) P19 1.618,00 117 L 249
678 Mureş Crăciuneşti Jani Iuliu P20 15.946,00 868 A 1.476
679 Mureş Crăciuneşti Proprietari particulari*) P21 3.159,00 3.159 A 5.370
680 Mureş Crăciuneşti Tekse Ilie P22 4.546,00 1.044 A 1.775
681 Mureş Crăciuneşti Proprietari particulari*) P23 7.949,00 1.452 A 2.468
682 Mureş Crăciuneşti Proprietari particulari*) P24 19.250,00 205 A 349
683 Mureş Crăciuneşti Proprietari particulari*) P25 4.836,00 17 F 22
684 Mureş Crăciuneşti Proprietari particulari*) P26 14.115,00 2.557 F 3.299
685 Mureş Crăciuneşti Proprietari particulari*) P27 16.763,00 739 A 1.256
686 Mureş Crăciuneşti Hosszu Alexandru P28 4.403,00 1.328 A 2.258
687 Mureş Crăciuneşti Proprietari particulari*) P29 10.915,00 1.581 A 2.688
688 Mureş Crăciuneşti Jani Attila P30 5.709,00 30 A 51
689 Mureş Crăciuneşti Proprietari particulari*) P31 3.820,00 129 F 166
690 Mureş Crăciuneşti Csergedi Margit P32 3.311,00 463 A 787
691 Mureş Crăciuneşti Proprietari particulari*) P33 7.067,00 983 A 1.671
692 Mureş Crăciuneşti Proprietari particulari*) P34 3.266,00 2.065 A 3.511
693 Mureş Crăciuneşti Zudor Gyorgy P35 3.089,00 103 A 175
694 Mureş Crăciuneşti Proprietari particulari*) P36 292,00 292 A 496
695 Mureş Crăciuneşti Proprietari particulari*) P37 496,00 496 A 843
696 Mureş Crăciuneşti Proprietari particulari*) P38 1.931,00 1.931 A 3.283
697 Mureş Crăciuneşti Proprietari particulari*) P39 5.610,00 14 A 24
698 Mureş Crăciuneşti Proprietari particulari*) P40 9.632,00 107 A 182
699 Mureş Crăciuneşti Proprietari particulari*) P41 37.832,00 69 A 117
700 Mureş Crăciuneşti Proprietari particulari*) P42 7.812,00 11 A 19
701 Mureş Crăciuneşti Kilyen Clara P43 6.540,00 2.348 A 3.992
702 Mureş Crăciuneşti Proprietari particulari*) P44 3.443,00 606 A 1.030
703 Mureş Crăciuneşti Torok Coloman P45 6.941,00 100 A 170
704 Mureş Crăciuneşti Proprietari particulari*) P46 2.440,00 20 Cc 195
705 Mureş Crăciuneşti Torok Coloman P47 1.593,00 1.593 L 3.393
706 Mureş Crăciuneşti Proprietari particulari*) P48 4.329,00 196 A 333
707 Mureş Crăciuneşti Proprietari particulari*) P49 1.225,00 1.225 A 2.083
708 Mureş Crăciuneşti Proprietari particulari*) P50 449,00 449 A 763
709 Mureş Crăciuneşti Proprietari particulari*) P51 915,00 9 A 15
710 Mureş Crăciuneşti Proprietari particulari*) P52 2.088,00 3 A 5
711 Mureş Crăciuneşti Proprietari particulari*) P53 3.519,00 1.065 A 1.811
712 Mureş Crăciuneşti Proprietari particulari*) P54 3.508,00 295 A 502
713 Mureş Crăciuneşti Proprietari particulari*) P55 3.147,00 124 P 160
714 Mureş Crăciuneşti Proprietari particulari*) P56 654,00 153 A 260
715 Mureş Crăciuneşti Proprietari particulari*) P57 1.570,00 200 A 340
716 Mureş Crăciuneşti Tanaszi Sandor Gyorgy P58 5.324,00 804 A 1.367
717 Mureş Crăciuneşti Tanaszi Sandor Gyorgy P59 4.943,00 759 A 1.290
718 Mureş Crăciuneşti Harko Iosif P60 10.204,00 2.851 A 4.847
719 Mureş Crăciuneşti Proprietari particulari*) P61 5.629,00 495 A 842
720 Mureş Crăciuneşti Proprietari particulari*) P62 1.105,00 111 A 189
721 Mureş Crăciuneşti Proprietari particulari*) P63 4.894,00 4.894 A 8.320
722 Mureş Crăciuneşti Toth Imre, Zsigmond Carol P79 4.577,00 4.577 A 7.781
723 Mureş Crăciuneşti Proprietari particulari*) P80 675,00 675 A 1.148
724 Mureş Crăciuneşti Nagy Jozsef P81 6.215,00 635 A 1.080
725 Mureş Crăciuneşti Proprietari particulari*) P82 1.404,00 517 A 879
726 Mureş Crăciuneşti Proprietari particulari*) P83 6.414,00 60 A 102
727 Mureş Crăciuneşti Proprietari particulari*) P84 2.824,00 424 A 721
728 Mureş Crăciuneşti Proprietari particulari*) P85 4.081,00 382 A 649
729 Mureş Crăciuneşti Proprietari particulari*) P86 1.701,00 354 A 602
730 Mureş Crăciuneşti Proprietari particulari*) P87 1.205,00 478 A 813
731 Mureş Crăciuneşti Proprietari particulari*) P88 3.826,00 1.090 A 1.853
732 Mureş Crăciuneşti Proprietari particulari*) P89 3.987,00 10 A 17
733 Mureş Crăciuneşti Proprietari particulari*) P90 5.757,00 235 A 400
734 Mureş Crăciuneşti Proprietari particulari*) P91 2.335,00 202 Cc 1.965
735 Mureş Crăciuneşti Proprietari particulari*) P92 3.615,00 1.526 A 2.594
736 Mureş Crăciuneşti Proprietari particulari*) P93 2.134,00 33 Cc 321
737 Mureş Crăciuneşti Proprietari particulari*) P94 1.804,00 14 L 30
738 Mureş Crăciuneşti Proprietari particulari*) P95 1.439,00 760 A 1.292
739 Mureş Crăciuneşti Proprietari particulari*) P96 2.998,00 1.614 A 2.744
1 2 3 4 5 6 7 8 9 10
740 Mureş Crăciuneşti Proprietari particulari*) P97 3.956,00 39 L 83
741 Mureş Crăciuneşti Proprietari particulari*) P98 2.237,00 44 L 94
742 Mureş Crăciuneşti Proprietari particulari*) P99 6.150,00 115 L 245
743 Mureş Crăciuneşti Proprietari particulari*) P100 7.723,00 15 A 26
744 Mureş Crăciuneşti Proprietari particulari*) P101 2.794,00 747 A 1.270
745 Mureş Crăciuneşti Proprietari particulari*) P102 3.914,00 7 A 12
746 Mureş Crăciuneşti Proprietari particulari*) P103 4.157,00 1.054 A 1.792
747 Mureş Crăciuneşti Proprietari particulari*) P104 2.306,00 94 A 160
748 Mureş Crăciuneşti Demeter Vilma 636/9 2.800,00 457 A 777
749 Mureş Crăciuneşti Szabo Poli 636/8 6.300,00 845 A 1.437
750 Mureş Crăciuneşti Zsigmond Carol 636/7 33.600,00 4.090 A 6.953
751 Mureş Crăciuneşti Baranyai Luiza 636/6 15.100,00 1.875 A 3.188
752 Mureş Crăciuneşti Tronzai Elek 636/5 8.100,00 1.074 A 1.826
753 Mureş Crăciuneşti Zsigmond Carol 636/4 11.200,00 1.773 A 3.014
754 Mureş Crăciuneşti Toth Mihaly 636/3 2.800,00 470 A 799
755 Mureş Crăciuneşti Nagy Ludovic 636/2 2.800,00 485 A 825
756 Mureş Crăciuneşti Toth Albert 636/1 2.800,00 395 A 672
757 Mureş Crăciuneşti Harko Gheorghe 651/1 4.116,00 495 A 842
TOTAL GENERAL 285.091 741.583

*) Pentru toate poziţiile în care se regăseşte menţiunea „Proprietari particulari“, cum reiese din evidenţele unităţilor administrativ-teritoriale, numele proprietarilor/deţinătorilor vor fi identificate ulterior în vederea completării documentaţiilor necesare pentru punerea în aplicare a măsurilor de expropriere, în condiţiile legii.


SmartCity5

COMENTARII la Hotărârea 615/2015

Momentan nu exista niciun comentariu la Hotărârea 615 din 2015
Comentarii la alte acte
ANONIM a comentat Decretul 770 1966
    Bună ziua, Știți că există o modalitate prin care puteți câștiga bani fără contact de stres (THOMAS FREDDIE) pentru un [CARD ATM] gol astăzi și să fiți printre norocoșii care beneficiază de aceste carduri. Acest card ATM gol PROGRAMAT este capabil să pirateze orice bancomat de oriunde în lume. Mi-am luat cardul de master de la un Hacker bun de pe internet, cu acest card ATM pot colecta 50.000,00 EUR în fiecare zi prin contacte: thomasunlimitedhackers@gmail.com
ANONIM a comentat Decretul 770 1966
    Bună ziua, Știți că există o modalitate prin care puteți câștiga bani fără contact de stres (THOMAS FREDDIE) pentru un [CARD ATM] gol astăzi și să fiți printre norocoșii care beneficiază de aceste carduri. Acest card ATM gol PROGRAMAT este capabil să pirateze orice bancomat de oriunde în lume. Mi-am luat cardul de master de la un Hacker bun de pe internet, cu acest card ATM pot colecta 50.000,00 EUR în fiecare zi prin contacte: thomasunlimitedhackers@gmail.com
ANONIM a comentat Raport 1937 2021
    Bună ziua, Știți că există o modalitate prin care puteți câștiga bani fără contact de stres (THOMAS FREDDIE) pentru un [CARD ATM] gol astăzi și să fiți printre norocoșii care beneficiază de aceste carduri. Acest card ATM gol PROGRAMAT este capabil să pirateze orice bancomat de oriunde în lume. Mi-am luat cardul de master de la un Hacker bun de pe internet, cu acest card ATM pot colecta 50.000,00 EUR în fiecare zi prin contacte: thomasunlimitedhackers@gmail.com Am fost foarte sărac, dar acest card m-a făcut bogat și fericit. Dacă doriți să beneficiați de această oportunitate de a deveni bogat și de a vă stabili afacerea, atunci aplicați pentru acest card Master, sunt atât de fericit pentru că l-am primit săptămâna trecută și am l-au folosit pentru a obține 277.000,00 EURO de la THOMAS FREDDIE UNLIMITED Hackers oferă cardul doar pentru a-i ajuta pe cei săraci și nevoiași și OFERĂ ȘI ASISTENȚĂ FINANCIARĂ. obține-l pe al tău de la THOMAS FREDDIE UNLIMITED HACKERS astăzi. Vă rugăm să-i contactați prin e-mail thomasunlimitedhackers@gmail.com
ANONIM a comentat Decretul 441 2020
    Do you need Finance? Are you looking for Finance? Are you looking for finance to enlarge your business? We help individuals and companies to obtain finance for business expanding and to setup a new business ranging any amount. Get finance at affordable interest rate of 3%, Do you need this finance for business and to clear your bills? Then send us an email now for more information contact us now via (financialserviceoffer876@gmail.com) whats-App +918929509036 Dr James Eric Finance Pvt Ltd Thanks
ANONIM a comentat Decretul 441 2020
    Do you need Finance? Are you looking for Finance? Are you looking for finance to enlarge your business? We help individuals and companies to obtain finance for business expanding and to setup a new business ranging any amount. Get finance at affordable interest rate of 3%, Do you need this finance for business and to clear your bills? Then send us an email now for more information contact us now via (financialserviceoffer876@gmail.com) whats-App +918929509036 Dr James Eric Finance Pvt Ltd Thanks
ANONIM a comentat Decretul 226 2006
    Aveți nevoie de un împrumut de urgență pentru a plăti datoria sau de un împrumut pentru locuință pentru a vă îmbunătăți afacerea? Ai fost refuzat de bănci și alte agenții financiare? Ai nevoie de împrumut sau consolidare ipotecară? Nu mai căuta, pentru că suntem aici pentru a pune în urmă toate problemele tale financiare. Contactați-ne prin e-mail: {novotnyradex@gmail.com Oferim împrumuturi părților interesate la o rată rezonabilă a dobânzii de 3%. Intervalul este de la 5.000,00 EUR la 100.000.000,00 EUR
ANONIM a comentat Decretul 226 2006
    Un împrumut financiar rapid și convenabil pe care îl poți folosi pentru orice. Rata scăzută a dobânzii este stabilă pe toată perioada de rambursare a creditului. Datorită gamei largi de împrumuturi financiare oferite, oferim tuturor împrumuturi financiare favorabile de la 50.000 la 100.000.000 CZK, aproape fiecare solicitant din Republica Cehă putând obține acest împrumut. Contract clar și ușor de înțeles, termeni clari ai serviciilor. Puteți folosi banii pentru orice aveți nevoie. Această ofertă este valabilă pentru toată Republica Cehă. Nu ezitați să contactați. E-mail: novotnyradex@gmail.com
ANONIM a comentat Decretul 226 2006
    Un împrumut financiar rapid și convenabil pe care îl poți folosi pentru orice. Rata scăzută a dobânzii este stabilă pe toată perioada de rambursare a creditului. Datorită gamei largi de împrumuturi financiare oferite, oferim tuturor împrumuturi financiare favorabile de la 50.000 la 100.000.000 CZK, aproape fiecare solicitant din Republica Cehă putând obține acest împrumut. Contract clar și ușor de înțeles, termeni clari ai serviciilor. Puteți folosi banii pentru orice aveți nevoie. Această ofertă este valabilă pentru toată Republica Cehă. Nu ezitați să contactați. E-mail: novotnyradex@gmail.com
ANONIM a comentat Hotărârea 1475 2004
    Hledali jste možnosti financování nákupu nového domu, výstavby, úvěru na nemovitost, refinancování, konsolidace dluhu, osobního nebo obchodního účelu? Vítejte v budoucnosti! Financování je s námi snadné. Kontaktujte nás, protože nabízíme naši finanční službu za nízkou a dostupnou úrokovou sazbu 3% na dlouhou a krátkou dobu úvěru, se 100% zárukou úvěru, zájemce by nás měl kontaktovat ohledně dalších postupů získávání úvěru prostřednictvím: joshuabenloancompany@aol.com
ANONIM a comentat Decretul 139 2005
    Ați căutat opțiuni de finanțare pentru achiziția unei noi case, construcție, împrumut imobiliar, refinanțare, consolidare a datoriilor, scop personal sau de afaceri? Bun venit în viitor! Finanțarea este ușoară cu noi. Contactați-ne, deoarece oferim serviciile noastre financiare la o rată a dobânzii scăzută și accesibilă de 3% pentru împrumuturi pe termen lung și scurt, cu împrumut garantat 100%. Solicitantul interesat ar trebui să ne contacteze pentru proceduri suplimentare de achiziție de împrumut prin: joshuabenloancompany@aol.com
Alte acte pe aceeaşi temă cu Hotărârea 615/2015
Coduri postale Prefixe si Coduri postale din Romania Magazin si service calculatoare Sibiu