HOTARARE Nr. 415 din 19 mai 2000
privind caracterizarea, clasificarea si marcarea produselor din sticla cristal
in vederea comercializarii acestora
ACT EMIS DE: GUVERNUL ROMANIEI
ACT PUBLICAT IN: MONITORUL OFICIAL NR. 264 din 13 iunie 2000
In temeiul prevederilor art. 107 din Constitutia Romaniei si ale art. 6
lit. a) din Ordonanta Guvernului nr. 21/1992 privind protectia consumatorilor,
republicata, cu modificarile ulterioare,
Guvernul Romaniei adopta prezenta hotarare.
Art. 1
Prevederile prezentei hotarari se aplica produselor inscrise in Tariful
vamal de import al Romaniei la pozitiile tarifare 7013.21 - Pahare pentru baut
din cristal si 7013.31 - Obiecte pentru servicii de masa sau pentru bucatarie
din cristal cu plumb.
Art. 2
In functie de compozitia chimica, produsele din sticla cristal se clasifica
astfel:
a) cristal superior, care contine cel putin 30% oxid de plumb (PbO), cu o
densitate de minimum 3,00 g/cmc si un indice de refractie mai mare de 1,545;
b) cristal cu plumb, care contine cel putin 24% oxid de plumb (PbO), cu o
densitate de minimum 2,90 g/cmc si cu un indice de refractie mai mare de 1,545;
c) sticla cristalina este sticla cristal care contine separat sau la un loc
cel putin 10% oxid de plumb (PbO), oxid de zinc (ZnO), oxid de bariu (BaO) sau
oxid de potasiu (K2O), avand o densitate de minimum 2,45 g/cmc si un indice de
refractie mai mare de 1,520;
d) cristalin - sticla sonora - este sticla cristal care contine separat sau
la un loc minimum 10% oxid de plumb (PbO), oxid de bariu (BaO), oxid de potasiu
(K2O), avand o densitate de minimum 2,40 g/cmc si a carei duritate Vickers la
suprafata este de 550 +/- 20.
Proprietatile fizico-chimice mentionate la alin. 1 trebuie determinate prin
metodele prevazute in anexa la hotarare.
Art. 3
Produsele din sticla cristal, care au caracteristicile tehnice prevazute la
art. 2, pot fi introduse in circuitul intern daca sunt etichetate conform
legislatiei in vigoare privind protectia consumatorilor.
Etichetarea va fi insotita, in mod obligatoriu, de urmatoarele marcaje:
a) marcaj rotund, de culoare aurie, cu diametrul de minimum 1 cm,
inscriptionat cu specificatia Pb 30% sau Pb 24% pentru cristalul superior si,
respectiv, pentru cristalul cu plumb;
b) marcaj patrat, de culoare argintie, cu latura de minimum 1 cm in cazul
sticlei cristaline;
c) marcaj sub forma de triunghi echilateral, de culoare argintie, cu latura
de minimum 1 cm in cazul cristalinului.
Art. 4
Comercializarea produselor care nu respecta prevederile art. 3 reprezinta
incalcarea dispozitiilor art. 9, 19 si 20 din Ordonanta Guvernului nr. 21/1992,
republicata, cu modificarile ulterioare, si constituie contraventie, fiind sanctionata
potrivit art. 46 si 46^1, coroborate cu art. 50^1 din aceeasi ordonanta.
Art. 5
Constatarea contraventiilor si aplicarea sanctiunilor prevazute la art. 4
se fac de catre reprezentantii imputerniciti ai Oficiului pentru Protectia
Consumatorilor.
Art. 6
Anexa face parte integranta din prezenta hotarare.
Art. 7
Prezenta hotarare intra in vigoare la 30 de zile de la data publicarii ei
in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I.
PRIM-MINISTRU
MUGUR CONSTANTIN ISARESCU
Contrasemneaza:
Ministrul industriei si comertului,
Radu Berceanu
Oficiul pentru Protectia
Consumatorilor
Eliade Mihailescu,
secretar de stat
ANEXA 1
METODE
de determinare a proprietatilor fizice si chimice ale produselor din sticla
cristal
1. Analize chimice
1.1. Determinarea BaO
BaO se dozeaza gravimetric ca sulfat de bariu. Intr-o capsula din platina
se cantareste 1 g pulbere de sticla fin macinata, cu o precizie de 0,01 g. Se
adauga 6 cmc acid sulfuric 96% diluat (1+1) si circa 20 cmc acid fluorhidric
40% . Se lasa cateva minute in repaus si se volatilizeaza pe baia de apa la
fierbere. Cand se ajunge la consistenta siropoasa se trece capsula pe sita din
azbest, unde se continua evaporarea pana la degajarea anhidridei sulfurice. Se
raceste capsula, se adauga 15 cmc acid fluorhidric 40% si se evapora pe sita
din azbest pana la incetarea degajarii vaporilor albi de anhidrida sulfurica.
Se raceste capsula si continutul se trece cantitativ intr-un pahar de
laborator, cu circa 150 cmc apa. Se adauga 10 cmc acid sulfuric, se incalzeste,
se lasa pana a doua zi. Se filtreaza prin hartie cu porozitate mica, iar
precipitatul se spala cu apa calda. Filtrul cu precipitat se introduce intr-un
pahar de 250 cmc, se adauga 100 cmc acid azotic 65% diluat (1+1) si se fierbe
circa 30 de minute. Se filtreaza prin hartie de filtru cu porozitate mica.
Precipitatul de sulfat de bariu se calcineaza la flacara mica, intr-un creuzet
de portelan, pana la carbonizarea filtrului, si apoi la circa 800 grade C pana
la obtinerea masei constante si se cantareste. Cantitatea de substanta
calcinata este sulfatul de bariu.
1.2. Determinarea PbO
PbO se determina prin metoda gravimetrica sau complexometrica. Intr-o
capsula din platina se cantareste 1 g pulbere de sticla, cu o precizie de 0,01
g. Se adauga 6 cmc acid sulfuric 96% diluat (1+1) si circa 20 cmc acid
fluorhidric 40% . Se lasa cateva minute in repaus si se volatilizeaza pe baia
de apa la fierbere. Cand se ajunge la consistenta siropoasa se trece capsula pe
sita din azbest, unde se continua evaporarea pana la degajarea anhidridei
sulfurice. Se raceste capsula si continutul se trece cantitativ intr-un pahar
de laborator cu circa 150 cmc apa. Se adauga 10 cmc acid sulfuric, se
incalzeste, se lasa pana a doua zi. Se filtreaza prin hartie de filtru cu porozitate
mica, iar precipitatul se spala cu apa calda pentru indepartarea ionului SO4
(verificarea se efectueaza cu solutie de clorura de bariu). Filtrul cu
precipitat se introduce intr-un pahar de 250 cmc, se adauga 100 cmc acid azotic
65% diluat (1+1) si se fierbe 30 de minute.
Se filtreaza prin hartie de filtru cu porozitate mica. Filtratul obtinut se
trateaza cu acid sulfuric 96%, amestecand continuu pentru a inlesni
precipitarea sulfatului de plumb. Precipitarea este completa in momentul in
care, dupa decantarea precipitatului, prin adaugare de acid sulfuric, nu se mai
formeaza precipitat. Se incalzeste si se concentreaza solutia pana la aparitia
vaporilor albi de anhidrida sulfurica. Se dilueaza cu circa 100 cmc apa si se
lasa precipitatul sa se depuna timp de minimum 2 ore. Se filtreaza prin hartie
de filtru cu porozitate mica, se spala cu acid sulfuric 1% de cateva ori, apoi
cu alcool etilic 96% vol. pana la indepartarea completa a ionului de SO4
(verificarea se efectueaza cu solutie de clorura de bariu 10%), se usuca
filtrul in etuva la circa 100 grade C si apoi se calcineaza la temperatura de
900 grade C intr-un creuzet din portelan, pana la obtinerea masei constante.
Rezultatul cantaririi este sulfatul de plumb.
1.3. Determinarea K2O
Continutul de K2O din sticla cristal se determina prin pulverizarea
solutiei de analizat intr-o flacara de aer - propan si fotometrarea la lungimea
de unda de 768 nm, specifica potasiului. Trasarea curbelor de etalonare se
realizeaza prin pulverizarea solutiilor-etalon in flacara fotometrului si
citirea la galvanometru a deviatiilor acului, folosind filtre corespunzatoare
lungimii de unda de 768 nm pentru potasiu.
Din balonul de 500 cmc cu filtratul obtinut dupa separarea sulfatilor de
bariu si plumb se scot cu pipeta 25 cmc, se aduc cu apa la semn, se
omogenizeaza. Se fotometreaza aceasta solutie la 768 nm si se citesc
indicatiile galvanometrului. Se fac citiri si pe apa distilata si se scad din
cele obtinute pentru solutia de analizat.
Cu rezultatele obtinute se citeste pe curba de etalonare continutul de
potasiu in miligrame.
1.4. Determinarea ZnO
Intr-o capsula din platina se cantareste o proba de circa 1 g pulbere de
sticla fin macinata cu o precizie ac 0,01 g.
Se adauga 6 cmc acid sulfuric 96% diluat (1+1) si circa 20 cmc acid
fluorhidric 40%, care se amesteca cu substanta de analizat prin agitarea usoara
a capsulei.
Se lasa cateva minute in repaus si se volatilizeaza pe baia de apa la
fierbere. Cand se ajunge la consistenta siropoasa se trece capsula prin sita
din azbest, unde se continua evaporarea pana la degajarea anhidridei sulfurice.
Se raceste capsula, se adauga 15 cmc acid fluorhidric 40% si se evapora pe
sita din azbest pana la incetarea degajarii vaporilor albi de anhidrida
sulfurica.
Se raceste capsula si continutul se trece cantitativ intr-un pahar de
laborator cu circa 150 cmc apa. Se adauga 10 cmc acid sulfuric 96% diluat
(1+1), se incalzeste pentru dizolvarea sulfatilor de fier si de aluminiu si se
lasa pana a doua zi.
Se filtreaza prin hartie de filtru cu porozitate mica, iar filtrul se pune
intr-un balon cotat de 500 cmc. Se aduce solutia la semn si se omogenizeaza.
Cu ajutorul unei pipete se scot 200 cmc solutie din balonul cotat si se
introduc intr-un pahar de laborator de 400 cmc. Se adauga 3 - 4 picaturi de
fenolftaleina si apoi hidroxid de sodiu pastile, pana la virarea in rosu a
indicatorului si inca 5 g in exces. Se fierbe 2 - 3 minute si se trece totul
cantitativ intr-un balon cotat de 250 cmc.
Cu ajutorul unei pipete se scot 200 cmc solutie si se introduc intr-un
pahar de laborator de 400 cmc. Se adauga acid clorhidric 40% pana la pH 7 si se
incalzeste pe sita din azbest la flacara unui bec de gaz pana cand solutia
miroase slab a amoniac. Se filtreaza hidroxidul de aluminiu printr-un filtru cu
banda alba, iar filtratul se prinde intr-un pahar de 400 cmc, se evapora pana
la circa 150 cmc, se adauga amoniac pana la pH 7 si circa 10 - 15 picaturi PAN.
Se titreaza cu complexon III 0,1 M pana la culoarea galbena.
1.5. Limite
+/- 0,1 in valoare absoluta pentru fiecare determinare. Daca din analiza
apare o eroare inferioara in limitele tolerantelor, fata de limitele fixate
(30%, 24% sau 10%), trebuie luata media a cel putin trei analize. Daca media
este mai mare sau egala cu 29,95, 23,95 sau 9,95, sticla poate fi acceptata in
categoria corespunzand la 30%, 24% si, respectiv, 10% .
2. Determinari fizice
2.1. Densitatea
Densitatea sticlei se poate determina prin:
a) metoda cu picnometru - determinarea masei probei de sticla (5 - 10 g)
sub forma de cioburi si a volumului ocupat de aceasta cu ajutorul picnometrului
si al unui lichid (apa distilata) a carui densitate este cunoscuta la
temperatura de lucru;
b) metoda hidrostatica in domeniul 0,01, prin cantarirea unei probe de 10 -
50 g in aer si cufundarea intr-un lichid (apa distilata) cu densitate cunoscuta
la temperatura de 20 grade C (plus sau minus 1 grad C), masurata cu o precizie
de 0,2 grade C.
2.2. Indicele de refractie
Indicele este masurat cu refractometrul care sa asigure o precizie de plus
sau minus 1 x 10 (la minus 5), prin metoda reflexiei totale sau metoda devierii
unui fascicul paralel de lumina.
2.3. Microduritatea
Se determina conform SR ISO 938/95.