HOTARARE Nr
HOTARARE Nr. 208 din 31 martie 1998
privind stabilirea cresterilor salariale in raport cu evolutia indicelui
preturilor de consum, in anul 1998
ACT EMIS DE: GUVERNUL ROMANIEI
ACT PUBLICAT IN: MONITORUL OFICIAL NR. 131 din 31 martie 1998

Guvernul Romaniei hotaraste:
Art. 1
(1) In sectorul bugetar, valoarea coeficientului de ierarhizare a
salariilor de baza, 1,000, in vigoare la 1 ianuarie 1998, se indexeaza prin
cresteri procentuale lunare cu 5% in lunile martie si aprilie si cu cate 2,5%
in lunile mai - decembrie 1998.
(2) Cu cresterile procentuale lunare prevazute la alin. (1),
corespunzatoare perioadelor stabilite, se indexeaza si sporurile si
indemnizatiile acordate in suma fixa personalului din sectorul bugetar.
Art. 2
(1) Nivelul compensatiei stabilite prin Hotararea Guvernului nr. 860/1996
si al compensatiei suplimentare stabilite prin Hotararea Guvernului nr.
26/1997, in vigoare la 1 ianuarie 1998, se indexeaza prin cresteri procentuale
lunare cu 5% in lunile martie si aprilie si cu cate 2,5% in lunile mai -
decembrie 1998.
(2) Cu cresterile procentuale lunare prevazute la alin. (1),
corespunzatoare perioadelor stabilite, se indexeaza si plafonul de 463.100 lei
lunar brut, stabilit prin Hotararea Guvernului nr. 467/1997.
(3) Pentru salariatii al caror salariu de baza corespunzator incadrarii
depaseste plafonul calculat potrivit alin. (2), compensatia suplimentara se
determina prin deducerea din valoarea compensatiei suplimentare prevazute la
alin. (1) a sumei care reprezinta valoarea depasirii.
Art. 3
Prevederile art. 6 si 7 din Hotararea Guvernului nr. 467/1997 cu privire la
indexarea si compensarea salariilor personalului din sectorul bugetar, in
semestrul II.1997, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr.
214 din 28 august 1997, raman in vigoare pana la includerea compensatiilor in
salariul de baza, potrivit legii.
Art. 4
(1) Nivelurile noi ale salariilor pentru personalul din sectorul bugetar,
precum si pentru personalul regiilor autonome cu specific deosebit vor fi
calculate si transmise de catre Ministerul Muncii si Protectiei Sociale,
rotunjite din 100 in 100 lei in favoarea salariatului.
(2) In cazul personalului din institutiile publice, ale caror salarii au
fost majorate in luna martie 1998 prin acte normative adoptate in acest sens,
cresterea procentuala cu 5% aferenta lunii martie 1998, prevazuta la art. 1 din
prezenta hotarare, se aplica asupra salariilor de baza majorate.
Art. 5
In cazul regiilor autonome, companiilor nationale, societatilor nationale
si societatilor comerciale, modul concret de indexare a salariilor prin
cresteri procentuale lunare, fara a se depasi cotele lunare prevazute la art. 1
din prezenta hotarare, se stabileste pe baza intelegerii intre partile
reprezentate, potrivit legii, la incheierea contractelor colective de munca.
Art. 6
Ministerul Muncii si Protectiei Sociale si Ministerul Finantelor pot emite
precizari in aplicarea prevederilor prezentei hotarari.
PRIM-MINISTRU INTERIMAR
GAVRIL DEJEU
Contrasemneaza:
Ministru de stat,
ministrul muncii si
protectiei sociale,
Alexandru Athanasiu
p. Ministrul finantelor,
Dan Radu Rusanu,
secretar de stat