E-mail:
Parola:
     
 Nu ai cont? Inregistreaza-te
 Ai uitat parola? Click aici
alerte legex
Coduri postale şi prefixe telefonice naţionale şi internaţionale
Legături cu alte acte
Cele mai căutate legi
Ultimele acte citite
Sisteme de securitate
Registrul Agricol Integrat - www.registrulagricolintegrat.ro

Anunţă-mă când se modifică Fişă act Comentarii (0) Trimite unui prieten Tipareste act

HOTARARE Nr

HOTARARE   Nr. 15646 din 22 februarie 2007

pentru aprobarea Normelor privind derularea activitatii de emitere, in numele si in contul statului, a Garantiei pentru credite de export (cod ISO: NI-CST-08-III/0)

ACT EMIS DE: COMITETUL DE GARANTII SI CREDITE DE COMERT EXTERIOR

ACT PUBLICAT IN: MONITORUL OFICIAL  NR. 179 din 14 martie 2007



In baza Hotărârii Guvernului nr. 844/1991 privind înfiinţarea Comitetului Interministerial de Garanţii şi Credite de Comerţ Exterior, cu modificările şi completările ulterioare, şi a Hotărârii Guvernului nr. 293/1992 pentru aprobarea atribuţiilor, competenţelor şi modului de funcţionare ale Comitetului Interministerial de Garanţii şi Credite de Comerţ Exterior, precum şi a convenţiilor-cadru pentru derularea activităţii de finanţare şi asigurare a creditelor de comerţ exterior în numele şi contul statului, cu modificările şi completările ulterioare, analizând propunerea pentru aprobarea Normelor privind derularea activităţii de emitere, în numele şi în contul statului, a Garanţiei pentru credite de export (cod ISO: NI-CST-08-III/0) şi ţinând seama de:

-  Legea nr. 96/2000 privind organizarea şi funcţionarea Băncii de Export-lmport a României EXIMBANK - S.A., republicată, cu modificările şi completările ulterioare;

-   Nota nr. 136 din 5 februarie 2007, întocmită de Banca de Export-lmport a României EXIMBANK - S.A.;

-   avizul favorabil acordat de Comisia pregătitoare în şedinţa din data de 20 februarie 2007 şi de propunerile formulate în şedinţa din data de 22 februarie 2007 de către membrii Comitetului Interministerial de Garanţii şi Credite de Comerţ Exterior,

Comitetul Interministerial de Garanţii şi Credite de Comerţ Exterior, întrunit în plenul şedinţei din ziua de 22 februarie 2007, hotărăşte:

Art. 1. - Se aprobă Normele privind derularea activităţii de emitere, în numele şi în contul statului, a Garanţiei pentru  credite  de  export  (cod   ISO:   NI-CST-08-III/0), conform anexei care face parte integrantă din prezenta hotărâre.

Art. 2.  -  Prezenta hotărâre se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

p. Preşedintele Comitetului Interministerial de Garanţii şi Credite de Comerţ Exterior,

Carmen Radu

ANEXĂ

 

NORME

privind derularea activităţii de emitere, în numele si în contul statului, a Garanţiei pentru credite de export (cod ISO:NI-CST-08-III/0)

Prezentele norme sunt elaborate în conformitate cu Legea nr. 96/2000 privind organizarea şi funcţionarea Băncii de Export-lmport a României EXIMBANK - S.A., republicată, cu modificările şi completările ulterioare, şi cu Hotărârea Guvernului nr. 293/1992 pentru aprobarea atribuţiilor, competenţelor şi modului de funcţionare ale Comitetului Interministerial de Garanţii şi Credite de Comerţ Exterior, precum şi a convenţiilor-cadru pentru derularea activităţii de finanţare şi asigurare a creditelor de comerţ exterior în numele şi contul statului, cu modificările şi completările ulterioare.

Garanţia pentru credite de export, denumită în continuare garanţie, oferită de Banca de Export-lmport a României EXIMBANK - S.A., în numele şi în contul statului, acoperă riscul de nerambursare a creditului (principalului) în lei/valută, acordat de o instituţie de credit unui operator economic, care are ca destinaţie finanţarea producţiei şi/sau a serviciilor destinate exportului şi/sau a operaţiunilor legate de efectuarea exportului, inclusiv plata TVA de recuperat, aferent exportului efectuat. Valoarea garanţiei poate fi de maximum 80% din valoarea creditului (principalului).

La acordarea garanţiei, conform prevederilor prezentelor norme, Banca de Export-lmport a României EXIMBANK - S.A. se va orienta cu prioritate spre sprijinirea exporturilor din sectoarele strategice, definite prin Strategia naţională de export.

I. Dispoziţii generale

Art. 1. - Banca de Export-lmport a României EXIMBANK - S.A., denumită în continuare EXIMBANK, garantează, în numele şi în contul statului, creditele acordate operatorilor economici pentru finanţarea producţiei şi/sau serviciilor destinate exportului şi/sau operaţiunilor legate de efectuarea exportului, inclusiv plata TVA de recuperat, aferent exportului efectuat, prin acordarea garanţiei.

Art. 2. - Sursa de realizare a acestor operaţiuni în numele şi în contul statului este, potrivit art. 10 lit. a) din Legea nr. 96/2000 privind organizarea şi funcţionarea Băncii de Export-lmport a României EXIMBANK - S.A., republicată, cu modificările şi completările ulterioare, fondul pentru garanţii de export, pentru garantarea creditelor pentru bunuri şi servicii destinate exportului, a creditelor cumpărător şi a investiţiilor româneşti în străinătate, precum şi a activităţilor de dezvoltare a infrastructurii, a utilităţilor de interes public, dezvoltare regională, susţinere a activităţii de cercetare-dezvoltare, protecţia mediului înconjurător, ocupare şi formare a personalului, susţinere şi dezvoltare a întreprinderilor mici şi mijlocii şi a tranzacţiilor internaţionale.

Art. 3. - Fondul menţionat la art. 2 va putea fi angajat, conform prevederilor Legii nr. 96/2000, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, în limita maximă de expunere stabilită de Comitetul Interministerial de Garanţii şi Credite de Comerţ Exterior, denumit în continuare C. I.G. C. C.E.

II. Definiţii

Art. 4. - In sensul prezentelor norme, se definesc următoarele noţiuni:

a)  garanţie - angajamentul asumat de EXIMBANK, în numele şi în contul statului, materializat într-o scrisoare de garanţie, conform căreia EXIMBANK se obligă să plătească beneficiarului garanţiei, potrivit prevederilor convenţiei de garantare, o parte din pierderea suportată de acesta ca urmare a producerii riscului de credit;

b)   beneficiarul garanţiei - împrumutătorul (instituţia de credit) menţionat în convenţia de garantare, care acordă ordonatorului creditul de export, în condiţiile prevăzute în contractul de credit;

c)   EXIMBANK - Banca de Export-Import a României EXIMBANK - S.A., cu sediul în Splaiul Independenţei nr. 15, sectorul 5, Bucureşti, România, în calitate de garant în numele şi în contul statului;

d)   ordonator - operatorul economic cu activitate de producţie şi/sau de prestare de servicii cu care beneficiarul garanţiei încheie contractul de credit de export;

e)   credite de export - credite contractate de operatori economici de la instituţii de credit, pentru finanţarea producţiei şi/sau a serviciilor destinate exportului şi/sau a operaţiunilor legate de efectuarea exportului, inclusiv plata TVA de recuperat, aferent exportului efectuat. Exportul se referă la operaţiuni de export atât în ţări membre ale Uniunii Europene, cât şi în ţări terţe;

f)    contract de credit - contractul încheiat între beneficiarul garanţiei şi ordonator, menţionat în convenţia de garantare, referitor la creditul de export acordat ordonatorului de către beneficiarul garanţiei;

g)   riscul de credit - neplata, parţială sau integrală, de către ordonator a creditului (principalului) în condiţiile prevăzute în contractul de credit;

h) convenţia de garantare - contractul în baza căruia se emite scrisoarea de garanţie, în care sunt menţionate părţile implicate, obligaţiile părţilor, condiţiile de garantare specifice etc;

i) valoarea garanţiei - valoarea menţionată în scrisoarea de garanţie, al cărei nivel poate fi de maximum 80% din valoarea principalului creditului de rambursat. Dobânzile, comisioanele şi spezele bancare aferente contractului de credit, precum şi costurile aferente emiterii garanţiei nu sunt incluse în valoarea garanţiei;

j) valoarea de executare a garanţiei - suma ce urmează a fi plătită de către EXIMBANK beneficiarului garanţiei în cazul înregistrării unei pierderi ca urmare a producerii riscului de credit, până la concurenţa valorii rezultate din aplicarea procentului garantat la valoarea soldului nerambursat al principalului creditului garantat;

k) procent garantat - partea din principalul creditului care este acoperită de garanţie, exprimată în valoare procentuală. Procentul garantat poate fi de maximum 80% din valoarea principalului creditului de rambursat;

l) data intrării în vigoare a contractului de credit - data semnării contractului de credit de către beneficiarul garanţiei şi ordonator sau, dacă în contractul de credit sunt prevăzute alte condiţii de intrare în vigoare, data îndeplinirii acestor condiţii;

m) data intrării în vigoare a garanţiei - data intrării în vigoare a contractului de credit;

n) perioada de valabilitate a garanţiei - perioadă determinată în funcţie de termenii şi condiţiile fiecărei tranzacţii garantate.

III. Descrierea garanţiei

Art. 5. - Garanţia se acordă de către EXIMBANK, în numele şi în contul statului, în favoarea instituţiilor de credit (beneficiariigaranţiei) şi are ca obiect credite de export încheiate între beneficiarul garanţiei şi operatorul economic (ordonator).

Art. 6. - Garanţia respectă prevederile legislaţiei comunitare în vigoare privind condiţiile care exclud existenţa ajutorului de stat, respectiv:

1.  ordonatorul nu se află în dificultate financiară;

2.   ordonatorul este, în principiu, capabil să obţină un împrumut în condiţii de piaţă de pe pieţele financiare, fără nicio intervenţie a statului;

3.   garanţia se acordă pentru o operaţiune financiară precisă, respectiv garantarea riscului de nerambursare a creditului pentru finanţarea realizării producţiei de export/exportului de bunuri şi/sau servicii, inclusiv pentru finanţarea TVA de recuperat, aferent exporturilor efectuate, şi poate fi de maximum 80% din valoarea împrumutului de rambursat şi se referă la o sumă maximă determinată şi la o perioadă determinată;

4.   acordarea garanţiei se realizează pe baza evaluării riscurilor generate de operaţiune, astfel încât comisioanele plătite de ordonator să asigure autofinanţarea schemei garanţiei;

5.  schema de acordare a garanţiei, conform prezentelor norme, va fi analizată cel puţin o dată pe an;

6.   comisioanele plătite de ordonator acoperă atât riscurile obişnuite asociate cu acordarea garanţiei, cât şi costurile administrative ale schemei şi permit obţinerea unui randament normal al capitalului iniţial, furnizat de stat, la demararea schemei.

Art. 7. - (1) Garanţia se acordă numai în completarea garanţiilor reale/personale constituite de ordonator la creditul pe care îl contractează cu beneficiarul garanţiei şi acoperă maximum 80% din valoarea principalului creditului contractat.

(2) Pe durata valabilităţii garanţiei se poate accepta modificarea structurii garanţiilor colaterale prezentate de ordonator beneficiarului garanţiei, numai cu condiţia ca valoarea acestor garanţii colaterale să nu se reducă cu mai mult decât procentul de diminuare a sumei principale garantate.

Art. 8. - Scrisoarea de garanţie emisă de EXIMBANK, în numele şi în contul statului, are următoarele caracteristici principale:

a)  este irevocabilă şi necondiţionată;

b)  este directă şi expresă;

c)   este plătibilă la prima cerere scrisă a beneficiarului garanţiei;

d)  are valoare determinată, valoarea se reduce pro rata pe măsura îndeplinirii obligaţiilor de către ordonator.

Art. 9. - Răspunderea EXIMBANK în cadrul garanţiei începe la data intrării în vigoare a acesteia.

Art. 10. - Durata de valabilitate a scrisorii de garanţie este stabilită în convenţia de garantare.

Art. 11. - Răspunderea EXIMBANK în cadrul garanţiei încetează în următoarele cazuri:

a)  în ziua rambursării integrale a creditului, a dobânzilor şi comisioanelor aferente, conform condiţiilor şi precizărilor contractului de credit;

b)   la data rezilierii contractului de credit de către beneficiarul garanţiei, fără acordul prealabil al EXIMBANK;

c)  în cazul producerii riscului de credit garantat, la data când EXIMBANK plăteşte valoarea de executare a garanţiei;

d)   prin restituirea originalului scrisorii de garanţie de către beneficiarul garanţiei, înainte de scadenţă, împreună cu declaraţia acestuia că garanţia a rămas fără obiect.

Art. 12. - Garanţia se acordă pentru credite pe termen scurt şi mediu, cu respectarea prevederilor art. 18 şi 19.

Art. 13. - Convenţia de garantare se încheie pentru credite destinate realizării producţiei de export/exportului de bunuri şi/sau de servicii, inclusiv pentru finanţarea TVA de recuperat, aferent exporturilor efectuate.

Art. 14. - Garanţia se acordă în moneda creditului (lei sau valută).

Art. 15. - (1) Acordarea garanţiei se realizează pe baza aprobărilor C.I.G.C.C.E.

(2) Convenţia de garantare va fi semnată de EXIMBANK, în calitate de garant, de beneficiarul garanţiei şi de ordonator, care vor lua astfel cunoştinţă despre drepturile şi obligaţiile ce le revin.

Art. 16. - Emiterea scrisorii de garanţie se va realiza în termenii prevăzuţi de convenţia de garantare.

Art. 17. - Comisioanele specifice garanţiei se vor plăti de către ordonator în baza prevederilor convenţiei de garantare, la valoarea specificată în Caietul de comisioane al EXIMBANK în vigoare.

IV. Criterii de eligibilitate

Art. 18. - Pentru acordarea garanţiei, ordonatorul trebuie să îndeplinească cumulativ următoarele criterii de eligibilitate:

1.   este un operator economic, conform prevederilor legale în vigoare, care desfăşoară activităţi de realizare a exportului/de export şi prezintă documente justificative privind relaţia comercială la intern şi extern privind mărfurile/serviciile care fac obiectul creditului garantat;

2.   nu înregistrează pierderi conform situaţiilor financiare de la sfârşitul anului anterior solicitării garanţiei;

3.   nu înregistrează capital propriu negativ conform situaţiilor financiare de la sfârşitul anului anterior solicitării garanţiei;

4.   nu figurează cu credite restante în baza de date a Centralei Riscurilor Bancare (CRB) şi nu figurează cu incidente majore cu cecuri şi bilete la ordin în ultimele 12 luni în baza de date a Centralei Incidentelor de Plăţi (CIP);

5.  nu înregistrează datorii restante către bugetul general consolidat al statului, al căror mod de plată nu a fost reglementat (convenţii de eşalonare, amânare, compensare cu TVA de recuperat etc);

6.   nu s-a instituit procedura judiciară a insolvenţei, conform legislaţiei în vigoare;

7.   prezintă instituţiei de credit garanţii colaterale pentru cel puţin 20% din valoarea creditului (principalului) solicitat;

8. nu se află în litigiu, în calitate de pârât, cu instituţiile statului, inclusiv cu EXIMBANK.

Art. 19. - Garanţia se acordă pentru garantarea creditelor de export, cu excepţia creditelor care au ca obiect:

-   exportul de mărfuri cuprinse în lista mărfurilor de export care nu pot beneficia de instrumentele de susţinere a comerţului exterior derulate prin EXIMBANK, stabilită periodic prin hotărâre a Guvernului şi publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, în condiţiile legii;

-   exportul realizat către filiale ale societăţii-mamă exportatoare sau operatori economici asociaţi. Prin excepţie, garanţia se poate acorda în cazul în care exportul se face către un cumpărător extern din afara grupului, prin intermediul filialei sau al operatorilor economici asociaţi;

-  exportul de armament;

-   activităţi definite ca fiind ilegale sau dăunătoare mediului înconjurător, conform legislaţiei în vigoare.

V. Cererea şi documentaţia necesare acordării garanţiei

Art. 20. - (1) Pentru obţinerea unei garanţii, beneficiarul garanţiei (instituţie de credit) împreună cu ordonatorul vor completa o cerere de garantare care va fi însoţită de documentele necesare analizei solicitării de garantare.

(2) Informaţiile furnizate de solicitanţi în cererea de garantare stau la baza propunerii EXIMBANK de acordare a garanţiei. Garanţia se acordă pe baza hotărârii C.I.G.C.C.E., la propunerea EXIMBANK.

Art. 21. - EXIMBANK va avea dreptul să solicite informaţii suplimentare privind obiectul garanţiei şi destinaţia creditului, atunci când elementele cuprinse în cererea de garantare şi în documentaţia furnizată nu sunt suficiente pentru evaluarea riscurilor sau pentru stabilirea condiţiilor specifice ale operaţiunii de garantare.

Art. 22. - La cererea ordonatorului, pe baza analizei situaţiei economico-financiare a acestuia, EXIMBANK poate emite o scrisoare de intenţie. După completarea documentaţiei de către beneficiarul garanţiei/ordonator, se va proceda la realizarea procesului de analiză a solicitării de garantare şi se va emite garanţia.

VI. Analiza solicitărilor de garanţii

Art. 23. - EXIMBANK va analiza solicitarea de emitere a garanţiei pe baza informaţiilor obţinute din documentaţia pusă la dispoziţia sa de către solicitanţi, pe următoarele coordonate:

a)  situaţia economico-financiară a ordonatorului;

b)   clauzele contractului de credit/proiectului contractului de credit/ofertei de creditare;

c)  clauzele contractului de export prezentat la finanţare, alte documente relevante;

d)  riscurile asociate operaţiunii de garantare;

e)   alte elemente relevante pentru acordarea garanţiei.

Art. 24. - Analiza situaţiei financiare a ordonatorului se va realiza conform procedurilor interne în vigoare ale EXIMBANK.

Art. 25. - In funcţie de documentaţia pusă la dispoziţia EXIMBANK de către solicitanţi se vor lua în considerare în procesul de analiză şi alte elemente referitoare la tranzacţia analizată. Dacă pe parcursul analizei se va impune prezentarea şi a altor documente necesare realizării acestei etape, acestea vor fi solicitate ordonatorului/beneficiarului garanţiei de către EXIMBANK.

1) Lista mărfurilor de export care nu pot beneficia de instrumentele de susţinere a comerţului exterior derulate prin EXIMBANK, în vigoare la data aprobării prezentelor norme, este prevăzută în anexa la Hotărârea Guvernului nr. 2.298/2004 privind stabilirea perioadei de fabricaţie a produselor cu ciclu lung de fabricaţie şi a valorii contractelor de export aferente acestora, precum şi a listei mărfurilor de export care nu pot beneficia de instrumente de susţinere a comerţului exterior derulate prin Banca de Export-Import a României EXIMBANK - S.A., publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1.279 din 30 decembrie 2004.

VII. Stabilirea condiţiilor specifice de acordare a garanţiei

Art. 26. - In funcţie de clauzele specifice ale fiecărui contract de credit şi în urma analizei riscurilor asociate tranzacţiei, EXIMBANK va stabili condiţiile specifice de acordare a garanţiei, şi anume:

a)  valoarea garanţiei;

b)  obiectul garanţiei;

c)  procentul garantat;

d)  perioada de valabilitate a garanţiei;

e)   comisionul de administrare a garanţiei (valoare şi mod de plată);

f)  comisionul de emitere (valoare şi mod de plată);

g)  alte condiţii specifice de acordare a garanţiei.

Art. 27. - După stabilirea condiţiilor specifice de acordare a garanţiei, EXIMBANK va întocmi oferta, pe care o va transmite spre acceptare şi semnare ordonatorului şi beneficiarului garanţiei. Pe baza ofertei acceptate şi semnate de către ordonator şi de către beneficiarul garanţiei, EXIMBANK va întocmi un referat de emitere/ respingere a garanţiei.

Art. 28. - Aprobarea referatului de emitere/respingere a garanţiei este de competenţa C.I.G.C.C.E.

VIII. Acordarea garanţiei

Art. 29. - In baza hotărârii C.I.G.C.C.E. de aprobare a garanţiei, EXIMBANK va redacta convenţia de garantare. După intrarea în vigoare a convenţiei de garantare se va redacta şi se va emite scrisoarea de garanţie.

Art. 30. - Prevederile convenţiei de garantare sunt obligatorii pentru toate părţile contractante. Convenţia de garantare se semnează de către EXIMBANK, beneficiarul garanţiei şi ordonator. In acest fel, ordonatorul are cunoştinţă despre drepturile şi obligaţiile sale şi despre faptul că există posibilitatea regresului împotriva sa.

Art. 31. - (1) Convenţia de garantare intră în vigoare la data semnării, la data îndeplinirii condiţiilor sau la orice altă dată precizată în convenţia de garantare.

(2) Scrisoarea de garanţie intră în vigoare la data intrării în vigoare a contractului de credit.

IX. Monitorizarea garanţiei

Art. 32. - Monitorizarea garanţiei reprezintă ansamblul de acţiuni întreprinse de EXIMBANK pe parcursul derulării garanţiei, în perioada cuprinsă între acordarea garanţiei şi încetarea valabilităţii acesteia, acţiuni constând în:

a)    urmărirea şi verificarea îndeplinirii de către beneficiarul garanţiei şi ordonator a tuturor obligaţiilor asumate prin garanţie, la termenele şi în condiţiile prevăzute de respectivele documente;

b)  urmărirea periodică a stadiului derulării contractului de credit, pe baza situaţiilor furnizate de către beneficiarul garanţiei, conform prevederilor convenţiei de garantare;

c)  urmărirea modului de derulare a tranzacţiei garantate;

d)  urmărirea situaţiei financiare a ordonatorului, pe baza documentaţiei financiare aferente puse la dispoziţia EXIMBANK de către beneficiarul garanţiei/ordonator (conform prevederilor convenţiei de garantare) şi actualizarea, după caz, a încadrării ordonatorului în categoria de performantă financiară, conform procedurilor interne ale EXIMBANK. '

Art. 33. - Beneficiarul garanţiei trebuie să notifice EXIMBANK cu privire la orice eveniment care ar putea avea ca rezultat producerea riscului de credit, precum şi cu privire la apariţia unei informaţii sau circumstanţe care ar putea influenţa raporturile contractuale dintre beneficiarul garanţiei şi ordonator. Aceste notificări se fac, conform prevederilor convenţiei de garantare, în termen de maximum 5 zile lucrătoare de la obţinerea informaţiei de către beneficiarul garanţiei.

Art. 34. - Orice modificare a condiţiilor iniţiale prevăzute în contractul de credit se va realiza numai cu acordul prealabil scris al EXIMBANK.

Art. 35. - In situaţia în care se intenţionează modificarea condiţiilor iniţiale ale contractului de credit garantat/garanţiei, ordonatorul, cu acordul beneficiarului garanţiei, va completa şi va depune la EXIMBANK o cerere privind modificarea condiţiilor iniţiale de acordare a garanţiei şi va transmite EXIMBANK toate documentele necesare analizei solicitării.

Art. 36. - EXIMBANK va realiza analiza solicitării, stabilirea noilor condiţii specifice, întocmirea ofertei, întocmirea referatului privind modificarea condiţiilor iniţiale de acordare a garanţiei, transmiterea acestuia spre aprobare, iar în cazul aprobării de către C.I.G.C.C.E., va întocmi un act adiţional la convenţia de garantare şi un addendum la scrisoarea de garanţie, după caz.

Art. 37. - (1) EXIMBANK va înştiinţa în scris beneficiarul garanţiei şi ordonatorul despre hotărârea C.I.G.C.C.E. privind aprobarea/respingerea modificărilor solicitate şi despre obligativitatea semnării actului adiţional la convenţia de garantare în termen de maximum 15 zile lucrătoare de la data acestei înştiinţări, în următoarele condiţii/astfel:

a)  în termen de maximum 10 zile lucrătoare de la data primirii înştiinţării, beneficiarul garanţiei să transmită EXIMBANK actul adiţional valabil semnat (cuprinzând întocmai modificările solicitate) la contractul de credit garantat, pentru completarea actului adiţional la convenţia de garantare;

b)   până la semnarea actului adiţional la convenţia de garantare, ordonatorul să achite contravaloarea comisionului de analiză a modificărilor condiţiilor iniţiale ale garanţiei, ca o condiţie pentru intrarea în vigoare a acestuia;

c)   în cazul în care modificarea condiţiilor iniţiale ale garanţiei prevede un comision de administrare majorat faţă de cel iniţial, ordonatorul/beneficiarul garanţiei să achite, până la semnarea actului adiţional la convenţia de garantare, diferenţa aferentă comisionului astfel rezultat, ca o condiţie de intrare în vigoare a actului adiţional la convenţia de garantare.

(2) Dacă una dintre cele 3 condiţii menţionate anterior nu este îndeplinită în termenul stabilit, iar actul adiţional la convenţia de garantare nu este semnat în cadrul termenului stabilit, hotărârea C.I.G.C.C.E. de modificare a condiţiilor iniţiale îşi pierde valabilitatea, rămânând în vigoare garanţia iniţială.

X. Executarea garanţiei

Art. 38. - (1) Cererea de executare va putea fi transmisă la EXIMBANK în cadrul perioadei de valabilitate a garanţiei. Dacă cererea de executare nu a fost transmisă la EXIMBANK în cadrul perioadei de valabilitate a garanţiei, beneficiarul garanţiei pierde dreptul de executare a acesteia.

(2) Cererea de executare va cuprinde solicitarea de plată a valorii de executare a garanţiei şi va fi însoţită de documente justificative din care să rezulte soldul creditului scadent şi exigibil la data cererii de executare, inclusiv dovada notificării ordonatorului de către beneficiarul garanţiei, cu privire la obligaţia acestuia de plată şi dovada iniţierii de către beneficiarul garanţiei a procedurilor judiciare sau extrajudiciare de recuperare a creanţei împotriva ordonatorului.

Art. 39. - EXIMBANK va verifica încadrarea solicitării de executare în termenii şi condiţiile garanţiei şi va stabili valoarea de executare a garanţiei.

Art. 40. - (1) Valoarea de executare a garanţiei se determină prin aplicarea procentului garantat la soldul creditului (principalul) nerambursat.

(2) Valoarea de executare a garanţiei se determină în moneda creditului.

Art. 41. - Beneficiarul garanţiei are dreptul la plata valorii de executare a garanţiei o singură dată de la producerea riscului de credit, pentru soldul creditului garantat (principalul) nerambursat.

Art. 42. - Analiza cererii de executare şi a documentelor prezentate, precum şi propunerea de eliberare a sumei aferente valorii de executare a garanţiei din fondurile statului se prezintă într-o notă Comitetului de direcţie al EXIMBANK, spre validare.

Art. 43. - Plata valorii de executare a garanţiei se va face în condiţiile şi în termenii prevăzuţi în garanţie, în termen de maximum 15 zile calendaristice de la data primirii de către EXIMBANK a cererii de executare a garanţiei. Pentru efectuarea plăţii valorii de executare, transformarea din lei în valută a sumei de plată se face de către EXIMBANK la cursul de schimb al EXIMBANK din data efectuării plăţii.

Art. 44. - EXIMBANK va informa C.I.G.C.C.E. despre condiţiile de executare a garanţiei şi măsurile ce vor fi întreprinse de EXIMBANK pentru recuperarea valorii de executare a garanţiei.

XI. Recuperarea sumelor plătite

Art. 45. - (1) In cazul executării garanţiei ca urmare a producerii riscului de credit, EXIMBANK îşi va exercita dreptul de regres şi va lua toate măsurile necesare pentru recuperarea sumelor plătite din fondurile statului în contul garanţiei executate, atât împotriva ordonatorului, cât şi împotriva oricărei alte persoane asupra căreia ordonatorul şi-a transferat obligaţiile.

(2)  Recuperarea prin executare silită se efectuează prin corpul executorilor fiscali al EXIMBANK, conform prevederilor legale în vigoare privind Codul de procedură fiscală.

(3)   Cheltuielile necesare procedurii de recuperare prin executare silită vor fi avansate din fondul prevăzut la art. 10 lit. a) din Legea nr. 96/2000, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, urmând a fi recuperate de la ordonator în condiţiile legii.

XII. Dispoziţii finale

Art. 46. - In scopul aplicării prezentelor norme, EXIMBANK va elabora proceduri interne de lucru, care vor fi supuse aprobării C.I.G.C.C.E.

Art. 47. - Prezentele norme intră în vigoare la data publicării în Monitorul Oficial al României, Partea I, dată de la care se abrogă Normele privind derularea activităţii de garantare, în numele şi contul statului, a creditelor acordate pentru producţia destinată exportului (garanţii la creditele acordate pentru producţia destinată exportului) - cod ISO:NI-CST-08-II/0, aprobate prin Hotărârea Comitetului Interministerial de Garanţii şi Credite de Comerţ Exterior nr. 15.354/2006, publicată în Monitorul Oficial ai României,  Partea I, nr 833 din 10 octombrie 2006.


SmartCity5

COMENTARII la Hotărârea 15646/2007

Momentan nu exista niciun comentariu la Hotărârea 15646 din 2007
Comentarii la alte acte
ANONIM a comentat Decretul 770 1966
    Bună ziua, Știți că există o modalitate prin care puteți câștiga bani fără contact de stres (THOMAS FREDDIE) pentru un [CARD ATM] gol astăzi și să fiți printre norocoșii care beneficiază de aceste carduri. Acest card ATM gol PROGRAMAT este capabil să pirateze orice bancomat de oriunde în lume. Mi-am luat cardul de master de la un Hacker bun de pe internet, cu acest card ATM pot colecta 50.000,00 EUR în fiecare zi prin contacte: thomasunlimitedhackers@gmail.com
ANONIM a comentat Decretul 770 1966
    Bună ziua, Știți că există o modalitate prin care puteți câștiga bani fără contact de stres (THOMAS FREDDIE) pentru un [CARD ATM] gol astăzi și să fiți printre norocoșii care beneficiază de aceste carduri. Acest card ATM gol PROGRAMAT este capabil să pirateze orice bancomat de oriunde în lume. Mi-am luat cardul de master de la un Hacker bun de pe internet, cu acest card ATM pot colecta 50.000,00 EUR în fiecare zi prin contacte: thomasunlimitedhackers@gmail.com
ANONIM a comentat Raport 1937 2021
    Bună ziua, Știți că există o modalitate prin care puteți câștiga bani fără contact de stres (THOMAS FREDDIE) pentru un [CARD ATM] gol astăzi și să fiți printre norocoșii care beneficiază de aceste carduri. Acest card ATM gol PROGRAMAT este capabil să pirateze orice bancomat de oriunde în lume. Mi-am luat cardul de master de la un Hacker bun de pe internet, cu acest card ATM pot colecta 50.000,00 EUR în fiecare zi prin contacte: thomasunlimitedhackers@gmail.com Am fost foarte sărac, dar acest card m-a făcut bogat și fericit. Dacă doriți să beneficiați de această oportunitate de a deveni bogat și de a vă stabili afacerea, atunci aplicați pentru acest card Master, sunt atât de fericit pentru că l-am primit săptămâna trecută și am l-au folosit pentru a obține 277.000,00 EURO de la THOMAS FREDDIE UNLIMITED Hackers oferă cardul doar pentru a-i ajuta pe cei săraci și nevoiași și OFERĂ ȘI ASISTENȚĂ FINANCIARĂ. obține-l pe al tău de la THOMAS FREDDIE UNLIMITED HACKERS astăzi. Vă rugăm să-i contactați prin e-mail thomasunlimitedhackers@gmail.com
ANONIM a comentat Decretul 441 2020
    Do you need Finance? Are you looking for Finance? Are you looking for finance to enlarge your business? We help individuals and companies to obtain finance for business expanding and to setup a new business ranging any amount. Get finance at affordable interest rate of 3%, Do you need this finance for business and to clear your bills? Then send us an email now for more information contact us now via (financialserviceoffer876@gmail.com) whats-App +918929509036 Dr James Eric Finance Pvt Ltd Thanks
ANONIM a comentat Decretul 441 2020
    Do you need Finance? Are you looking for Finance? Are you looking for finance to enlarge your business? We help individuals and companies to obtain finance for business expanding and to setup a new business ranging any amount. Get finance at affordable interest rate of 3%, Do you need this finance for business and to clear your bills? Then send us an email now for more information contact us now via (financialserviceoffer876@gmail.com) whats-App +918929509036 Dr James Eric Finance Pvt Ltd Thanks
ANONIM a comentat Decretul 226 2006
    Aveți nevoie de un împrumut de urgență pentru a plăti datoria sau de un împrumut pentru locuință pentru a vă îmbunătăți afacerea? Ai fost refuzat de bănci și alte agenții financiare? Ai nevoie de împrumut sau consolidare ipotecară? Nu mai căuta, pentru că suntem aici pentru a pune în urmă toate problemele tale financiare. Contactați-ne prin e-mail: {novotnyradex@gmail.com Oferim împrumuturi părților interesate la o rată rezonabilă a dobânzii de 3%. Intervalul este de la 5.000,00 EUR la 100.000.000,00 EUR
ANONIM a comentat Decretul 226 2006
    Un împrumut financiar rapid și convenabil pe care îl poți folosi pentru orice. Rata scăzută a dobânzii este stabilă pe toată perioada de rambursare a creditului. Datorită gamei largi de împrumuturi financiare oferite, oferim tuturor împrumuturi financiare favorabile de la 50.000 la 100.000.000 CZK, aproape fiecare solicitant din Republica Cehă putând obține acest împrumut. Contract clar și ușor de înțeles, termeni clari ai serviciilor. Puteți folosi banii pentru orice aveți nevoie. Această ofertă este valabilă pentru toată Republica Cehă. Nu ezitați să contactați. E-mail: novotnyradex@gmail.com
ANONIM a comentat Decretul 226 2006
    Un împrumut financiar rapid și convenabil pe care îl poți folosi pentru orice. Rata scăzută a dobânzii este stabilă pe toată perioada de rambursare a creditului. Datorită gamei largi de împrumuturi financiare oferite, oferim tuturor împrumuturi financiare favorabile de la 50.000 la 100.000.000 CZK, aproape fiecare solicitant din Republica Cehă putând obține acest împrumut. Contract clar și ușor de înțeles, termeni clari ai serviciilor. Puteți folosi banii pentru orice aveți nevoie. Această ofertă este valabilă pentru toată Republica Cehă. Nu ezitați să contactați. E-mail: novotnyradex@gmail.com
ANONIM a comentat Hotărârea 1475 2004
    Hledali jste možnosti financování nákupu nového domu, výstavby, úvěru na nemovitost, refinancování, konsolidace dluhu, osobního nebo obchodního účelu? Vítejte v budoucnosti! Financování je s námi snadné. Kontaktujte nás, protože nabízíme naši finanční službu za nízkou a dostupnou úrokovou sazbu 3% na dlouhou a krátkou dobu úvěru, se 100% zárukou úvěru, zájemce by nás měl kontaktovat ohledně dalších postupů získávání úvěru prostřednictvím: joshuabenloancompany@aol.com
ANONIM a comentat Decretul 139 2005
    Ați căutat opțiuni de finanțare pentru achiziția unei noi case, construcție, împrumut imobiliar, refinanțare, consolidare a datoriilor, scop personal sau de afaceri? Bun venit în viitor! Finanțarea este ușoară cu noi. Contactați-ne, deoarece oferim serviciile noastre financiare la o rată a dobânzii scăzută și accesibilă de 3% pentru împrumuturi pe termen lung și scurt, cu împrumut garantat 100%. Solicitantul interesat ar trebui să ne contacteze pentru proceduri suplimentare de achiziție de împrumut prin: joshuabenloancompany@aol.com
Coduri postale Prefixe si Coduri postale din Romania Magazin si service calculatoare Sibiu