HOTARARE Nr.
1187 din 24 septembrie 2008
privind declansarea
procedurilor de expropriere a imobilului proprietate privata situat pe
amplasamentul lucrarii de utilitate publica de interes national „Autostrada
Bucuresti-Cernavoda, Sectiunea 4 Drajna-Fetesti si Sectiunea 5 Fetesti-
Cernavoda" pe teritoriul localitatii Cernavoda din judetul Constanta
ACT EMIS DE:
GUVERNUL ROMANIEI
ACT PUBLICAT IN:
MONITORUL OFICIAL NR. 679 din 2 octombrie 2008
In temeiul art. 108 din Constituţia României,
republicată, şi al art. 4 alin. (1) din Legea nr. 198/2004 privind unele măsuri
prealabile lucrărilor de construcţie de autostrăzi şi drumuri naţionale, cu
modificările ulterioare,
Guvernul României adoptă
prezenta hotărâre.
Art. 1. - Se aprobă amplasamentul lucrării de utilitate
publică de interes naţional „Autostrada Bucureşti-Cernavodă, Secţiunea 4
Drajna-Feteşti şi Secţiunea 5 Feteşti- Cernavodă" pe teritoriul
localităţii Cernavodă din judeţul Constanţa, potrivit hărţii topografice
prevăzute în anexa nr. 1*).
Art. 2. - (1) Se aprobă declanşarea procedurilor de
expropriere a imobilului proprietate privată, situat pe amplasamentul lucrării
de utilitate publică de interes naţional prevăzute la art. 1, expropriator
fiind statul român, prin Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale
din România-S.A, aflată sub autoritatea Ministerului
Transporturilor.
(2) Imobilul supus exproprierii este menţionat în
tabelul prevăzut în anexa nr. 2.
Art. 3. - Se aprobă ca justă despăgubire pentru
imobilul ce constituie amplasamentul lucrării de utilitate publică de interes
naţional prevăzut la art. 1 suma globală estimată de 13 mii lei, alocată prin
bugetul Ministerului Transporturilor, în limita prevederilor anuale aprobate cu
destinaţia cheltuieli aferente costurilor neeligibile, incluse în planul de
finanţare prevăzut în Memorandumul de finanţare convenit între Guvernul
României şi Comisia Europeană privind asistenţa financiară nerambursabilă
acordată prin Instrumentul pentru Politici Structurale de Preaderare pentru
măsura „Construcţia şi reabilitarea secţiunilor 4 şi 5 ale Autostrăzii
Bucureşti- Cernavodă, România" (Măsura ISPA nr. 2.000/RO/16/P/PT/003), semnat la Bucureşti la 22 decembrie 2000
şi la Bruxelles la 23 octombrie 2000, ratificat prin Legea nr. 375/2001,
publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 414 din 26 iulie
2001, cu modificările ulterioare.
Art. 4. - Suma prevăzută la art. 3 se virează de către
Ministerul Transporturilor, în termen de 15 zile de la intrarea în vigoare a
prezentei hotărâri, într-un cont bancar deschis pe numele Companiei Naţionale
de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România - S.A. pentru lucrarea de
utilitate publică de interes naţional prevăzută la art. 1, în vederea
efectuării despăgubirilor în cadrul procedurilor de expropriere, în condiţiile
legii.
Art. 5. - (1) Planul cu amplasamentul lucrării,
delimitarea suprafeţelor şi a construcţiilor supuse exproprierii, precum şi
tabelul prevăzut în anexa nr. 2 se aduc la cunoştinţă publică prin afişare la
sediul consiliilor locale implicate şi rămân afişate până la finalizarea
procedurii de despăgubire.
(2) Planul cu amplasamentul lucrării va fi publicat şi
într-un ziar local, potrivit legii.
Art. 6. - Regularizarea documentaţiilor cadastrale se
va efectua de către expropriator, pe baza proiectului tehnic şi a detaliilor de
execuţie, fără a afecta dispoziţiile prezentei hotărâri, cu respectarea
reglementărilor în vigoare.
Art. 7. -Anexele nr. 1 şi 2 fac parte integrantă din
prezenta hotărâre.
PRIM-MINISTRU
CĂLIN POPESCU-TĂRICEANU
Contrasemnează:
Ministrul transporturilor,
Ludovic Orban
Ministrul economiei şi
finanţelor,
Varujan Vosganian
*) Anexa nr. 1 se comunică persoanelor fizice şi
juridice interesate, la solicitarea acestora, de către Compania Naţională de
Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România-S.A., care este depozitarul
acesteia, imposibilitatea publicării în Monitorul Oficial al României, Partea
I, a hărţii topografice fiind determinată de impedimente de natură
tehnico-redacţională.
ANEXA Nr. 2
TABEL
cu imobilul proprietate privată situat pe
amplasamentul lucrării de utilitate publică de interes naţional „Autostrada Bucureşti-Cernavodă,
Secţiunea 4 Drajna-Feteşti şi Secţiunea 5 Feteşti-Cernavodă" pe teritoriul localităţii
Cernavodă din judeţul Constanţa.
Judeţul
|
Unitatea administrativ- teritorială
|
Nr. cadastral
|
Suprafaţa terenului
|
Suprafaţa
construcţiei
- m2 -
|
Numele proprietarului conform
documentaţiilor tehnico-cadastrale
|
Suprafaţa rezultată din acte
- m2 -
|
Suprafaţa rezultată din măsurători
(necesară de expropriat)
- m2 -
|
Cernavodă
|
Constanţa
|
76/3
|
14.402,43
|
997,15
|
-
|
Rusănescu Elisabeta Maria; Albu Ruxandra
Doinica
|
TOTAL SUPRAFAŢĂ DE EXPROPRIAT: 997,15 M2
|