HOTARARE Nr. 0
din 7 februarie 2008
in Cauza Buttu si Bobulescu
impotriva Romaniei (nr. 1)
ACT EMIS DE:
CURTEA EUROPEANA A DREPTURILOR OMULUI
ACT PUBLICAT IN:
MONITORUL OFICIAL NR. 613 din 20 august 2008
(Cererea nr. 20.517/02)
Strasbourg
In cauza Buttu şi Bobulescu împotriva României (nr. 1),
Curtea Europeană a Drepturilor Omului (Secţia a treia),
statuând în cadrul unei camere formate din: Bostjan M. Zupancic, preşedinte,
Corneliu Bîrsan, Elisabet Fura-Sandstrom, Alvina Gyulumyan, Egbert Myjer, David
Thor Bjorgvinsson, Ineta Ziemele, judecători, şi Santiago Quesada, grefier de
secţie,
după ce a deliberat în camera de consiliu la data de 17
ianuarie 2008,
pronunţă următoarea hotărâre, adoptată la această dată:
PROCEDURA
1. La originea cauzei se află o cerere (nr. 20.517/02)
îndreptată împotriva României, prin care doi cetăţeni ai acestui stat, domnul
Dimitrie Nicolaie Constantin Buttu şi doamna Maria Ana Teodora Bobulescu (reclamanţii),
au sesizat Curtea la data de 22 aprilie 2002, în temeiul art. 34 din
Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale (Convenţia).
2. Guvernul român (Guvernul) este reprezentat de agentul său, domnul Răzvan-Horaţiu Radu, de la
Ministerul Afacerilor Externe.
3. La data de 27 februarie 2006, Curtea a decis să
comunice cererea Guvernului. In temeiul prevederilor art. 29 alin. 3 din
Convenţie, aceasta a hotărât să se analizeze în acelaşi timp admisibilitatea şi
fondul cauzei.
ÎN FAPT
I. Circumstanţele cauzei
4. Reclamanţii, frate
şi soră, s-au născut în anul 1935 şi, respectiv, în anul 1940 şi locuiesc în
Bucureşti.
5. In anul 1950, bunul imobil situat în Bucureşti, bd.
Hristo Botev nr. 13, format dintr-un apartament cu 5 camere (178,94 m2), situat la parter, precum şi din
terenul aferent, în suprafaţă de 308,48 m2, a făcut obiectul naţionalizării. Acest bun aparţinea părinţilor
lor, în baza unui contract de vânzare-cumpărare încheiat în anul 1936.
6. La data de 3 decembrie 1996, în conformitate cu
Legea nr. 112/1995, statul a vândut o parte din acest apartament (108,11 m2, suprafaţă locuibilă), precum şi o parte
din terenul aferent (21,212 m2), adică
60,416% din bun, lui D.S., terţă persoană care o ocupa în calitate de chiriaş.
Restul bunului era ocupat de U.E., în calitate de chiriaş al statului.
7. La data de 8 iulie 1997, în urma unei acţiuni în
revendicare imobiliară formulate în faţa Judecătoriei Sectorului 1 Bucureşti
împotriva Primăriei Municipiului Bucureşti, reclamanţii au obţinut o sentinţă
prin care s-a constatat ilegalitatea naţionalizării bunului şi s-a dispus
restituirea acestuia de către autorităţi. Prin nerecurare, această sentinţă a
rămas definitivă.
8. In anul 1999, reclamanţii au solicitat instanţelor
să constate nulitatea vânzării bunului lor. La finalul procedurii, prin Decizia
din data de 19 septembrie 2000, Curtea de Apel Bucureşti a confirmat Sentinţa
din data de 8 septembrie 1999 a Judecătoriei Sectorului 3 Bucureşti prin care
s-a constatat legalitatea vânzării bunului de către stat şi Ie-a fost respinsă
acţiunea ca neîntemeiată.
9. După adoptarea Legii nr. 10/2001 din 8 februarie
2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada
6 martie 1945-22 decembrie 1989, reclamanţii au solicitat să li se restituie în
natură bunul imobil menţionat mai sus. La data de 9 mai 2006, Primăria
Municipiului Bucureşti i-a informat pe reclamanţi că cererea lor nu a fost
soluţionată din cauza lipsei anumitor documente justificative.
II. Dreptul şi practica internă
pertinente
10. Prevederile legale
şi jurisprudenţa internă relevante sunt descrise în hotărârile Brumărescu
împotriva României ([MC],
nr. 28.342/95, CEDO 1999-VII, p. 250-256, §§ 31-33), Străin şi alţii împotriva României (nr.
57.001/00, CEDO 2005-VII, §§ 19-26) şi Păduraru împotriva României (nr. 63.252/00, §§ 38-53, l decembrie 2005).
11. Legea nr. 10/2001 din 8 februarie 2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod
abuziv în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989 a fost modificată prin
Legea nr. 247/2005, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 653 din 22 iulie 2005. Noua lege extinde
formele de despăgubire, permiţându-le beneficiarilor să aleagă între o
despăgubire sub formă de bunuri şi servicii şi o despăgubire sub formă de bani,
echivalentă cu valoarea de piaţă a bunului ce nu poate fi restituit în natură
în momentul acordării sumei.
12. Prevederile relevante din Legea nr. 10/2001
(republicată), aşa cum au fost ele modificate prin Legea nr. 247/2005, sunt
următoarele:
ARTICOLUL 1
„(1) Imobilele preluate în mod abuziv de stat (...)în
perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, precum şi
cele preluate de stat în baza Legii nr. 139/1940 asupra rechiziţiilorşi
nerestituite se restituie, de regulă în natură, în condiţiile prezentei legi.
(2) In cazurile în care restituirea în natură nu este
posibilă se vor stabili măsuri reparatorii prin echivalent. Măsurile
reparatorii prin echivalent vor consta în compensare cu alte bunuri sau
servicii (...), cu acordul persoanei îndreptăţite, sau despăgubiri acordate în
condiţiile prevederilor speciale privind regimul stabilirii şi plăţii
despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv. (...)"
ARTICOLUL 10
„(1) In situaţia imobilelor preluate în mod abuziv şi
ale căror construcţii edificate pe acestea au fost demolate total sau parţial,
restituirea în natură se dispune pentru terenul liber şi pentru construcţiile rămase nedemolate, iar
pentru construcţiile demolate şi terenurile ocupate măsurile reparatorii se stabilesc
prin echivalent. (...)
(8) Valoarea corespunzătoare a construcţiilor preluate
în mod abuziv şi demolate se stabileşte potrivit valorii de piaţă de la data
soluţionării notificării, stabilită potrivit standardelor internaţionale de
evaluare în funcţie de volumul de informaţii puse la dispoziţia evaluatorului.
(9) Valoarea terenurilor, precum şi a construcţiilor
nedemolate preluate în mod abuziv, care nu se pot restitui în natură, se
stabileşte potrivit valorii de piaţă de la data soluţionării notificării,
stabilită potrivit standardelor internaţionale de evaluare."
ARTICOLUL 20
„(1) Persoanele care au primit despăgubiri în
condiţiile Legii nr. 112/1995 pot solicita numai restituirea în natură, cu
obligaţia returnării sumei reprezentând despăgubirea primită, actualizată cu
indicele inflaţiei, dacă imobilul nu a fost vândut [unor terţi] până la data
intrării în vigoare a prezentei legi.
(2) In cazul în care imobilul a fost vândut cu
respectarea prevederilor Legii nr. 112/1995 (...), persoana îndreptăţită are
dreptul la măsuri reparatorii prin echivalent pentru valoarea de piaţă
corespunzătoare a întregului imobil, teren şi construcţii, stabilită potrivit
standardelor internaţionale de evaluare. Dacă persoanele îndreptăţite au primit
despăgubiri potrivit prevederilor Legii nr. 112/1995, ele au dreptul la
diferenţa dintre valoarea încasată, actualizată cu indicele inflaţiei, şi
valoarea corespunzătoare a imobilului. (...)"
13. Art. 13 şi 16 din titlul VII al Legii nr.
247/2005, de asemenea relevante în cauza de faţă, prevăd următoarele:
ARTICOLUL 13
„(1) Pentru analizarea şi stabilirea cuantumului final
al despăgubirilor care se acordă potrivit prevederilor prezentei legi, se
constituie în subordinea Cancelariei Primului-Ministru Comisia Centrală pentru
Stabilirea Despăgubirilor, denumită în continuare Comisia Centrală (...)."
ARTICOLUL 16
„(1) Deciziile/dispoziţiile emise de entităţile
învestite cu (...) soluţionarea notificărilor şi în care s-au consemnat sume
care urmează a se acorda ca despăgubire (...) se predau (...) Secretariatului
Comisiei Centrale (...) nu mai târziu de 60 de zile de la data intrării în
vigoare a prezentei legi.
(2) Notificările formulate potrivit prevederilor Legii
nr. 10/2001 (...) care nu au fost soluţionate (...) până la data intrării în
vigoare a prezentei legi, se predau (...) Secretariatului Comisiei Centrale
(...) în termen de 10 zile de la data adoptării deciziilor/dispoziţiilor sau,
după caz, a ordinelor. (...)
(5) Secretariatul Comisiei Centrale va proceda la
centralizarea dosarelor prevăzute la alin. (1) şi (2), în care, în mod
întemeiat cererea de restituire în natură a fost respinsă, după care acestea
vor fi transmise, evaluatorului sau societăţii de evaluatori desemnate, în
vederea întocmirii raportului de evaluare.
(6) (...) evaluatorul sau societatea de evaluatori
desemnată va efectua procedura de specialitate şi va întocmi raportul de
evaluare pe care îl va transmite Comisiei Centrale. Acest raport va conţine
cuantumul despăgubirilor în limita cărora vor fi acordate titlurile de
despăgubire.
(7) In baza raportului de evaluare Comisia Centrală va
proceda fie la emiterea deciziei reprezentând titlul de despăgubire, fie la
trimiterea dosarului spre reevaluare."
14. Funcţionarea societăţii pe acţiuni „Proprietatea"
este descrisă în Cauza Radu împotriva României (nr. 13.309/03, §§ 18-20, 20 iulie 2006).
15. Legea nr. 247/2005 a fost
modificată ultima oară prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 81 din 28
iunie 2007, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 446 din 29 iunie 2007, care se
referă la accelerarea procedurii de despăgubire pentru imobilele preluate abuziv de stat.
16. Conform art. 181 din titlul I al ordonanţei, atunci când Comisia Centrală a decis acordarea de
despăgubiri în cuantum ce nu depăşeşte 500.000 lei noi (RON), beneficiarii pot opta între
acţiuni la „Proprietatea" şi acordarea de despăgubiri băneşti. Pentru sume
mai mari de 500.000 RON, părţile interesate pot solicita despăgubiri băneşti
până la valoarea de 500.000 RON şi li se vor acorda acţiuni la
„Proprietatea", pentru diferenţă.
17. Conform art. 7 din titlul II al ordonanţei, în termen de 6 luni de la intrarea în vigoare a
acesteia, Guvernul va trebui să stabilească regulile de desemnare a societăţii
administrator al „Proprietatea".
ÎN DREPT
I. Asupra pretinsei
încălcări a art. 1 din Protocolul nr. 1
18. Reclamanţii susţin
că vânzarea bunului lor către chiriaşul D.S., validată prin Decizia din data de
19 septembrie 2000 a Curţii de Apel Bucureşti, a încălcat art. 1 din Protocolul
nr. 1, care prevede următoarele:
„Orice persoană fizică sau juridică are dreptul la
respectarea bunurilor sale. Nimeni nu poate fi lipsit de proprietatea sa decât
pentru cauză de utilitate publică şi în condiţiile prevăzute de lege şi de
principiile generale ale dreptului internaţional."
A. Asupra admisibilităţii
19. Curtea constată că
acest capăt de cerere nu este vădit neîntemeiat în sensul art. 35 alin. 3 din
Convenţie. Mai mult, ea observă că nu este incident niciun motiv de inadmisibilitate
şi prin urmare îl declară admisibil.
B. Asupra fondului
20. Guvernul arată că o
cerere de restituire a bunului a fost depusă de reclamanţi la Primăria
Municipiului Bucureşti, în temeiul Legii nr. 10/2001, dar că aceasta nu a fost
încă soluţionată din cauza lipsei anumitor documente justificative. El
subliniază dificultăţile legate de reglementarea problemei caselor
naţionalizate şi face o prezentare a legilor adoptate succesiv de stat după
anul 1989 în materie. El consideră că ultima reformă în materie, şi anume Legea
nr. 247/2005, prevede că, în cazul în care restituirea imobilului nu este
posibilă, despăgubirea se va face prin emisiunea de titluri de participaţie la
un organism colectiv de valori mobiliare („Proprietatea"), la nivelul valorii
bunului, stabilită prin expertiză. Guvernul constată că despăgubirea prevăzută
de legislaţia română corespunde cerinţelor art. 1 din Protocolul nr. 1 şi că
întârzierea înregistrată în acordarea despăgubirilor către reclamanţi nu
lezează justul echilibru ce trebuie păstrat între interesele de faţă.
21. Reclamanţii se opun
acestui argument. In opinia lor, singura reparaţie posibilă în speţă ar fi
restituirea bunului în natură. In acest sens, ei reamintesc că se află în
posesia unei hotărâri judecătoreşti definitive care a dobândit autoritate de
lucru judecat şi care dispune restituirea bunului lor şi că Legea nr. 10/2001,
invocată de Guvern, nu face decât să confirme un contract de vânzare-cumpărare
încheiat ilegal.
22. Curtea observă că, în speţă, vânzarea s-a referit
doar la o parte din apartament, adică la 108,11 m2, suprafaţă locuibilă, şi la 21,212 m2 din terenul aferent (a se vedea § 6 de mai sus).
23. Curtea a soluţionat în mai multe rânduri cauze ce
ridicau probleme similare cu cea din cazul de faţă şi a constatat încălcarea
art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenţie (a se vedea Cauza Porteanu, menţionată mai sus, §§
32-35).
24. După ce a analizat toate elementele ce i-au fost
supuse atenţiei, Curtea consideră că Guvernul nu a expus niciun fapt sau argument care să poată duce la o altă
concluzie în cazul de faţă. Curtea reafirmă în special că, în contextul
legislativ român ce reglementează acţiunile în revendicare imobiliare şi
restituirea bunurilor naţionalizate de regimul comunist, vânzarea de către stat
a bunului altuia către terţi de bună-credinţă, chiar dacă ea a fost anterioară
confirmării definitive în justiţie a dreptului de proprietate al acestuia,
reprezintă o privare de bunul respectiv. O astfel de privare, combinată cu
lipsa totală de despăgubire, este contrară art. 1 din Protocolul nr. 1 (Cauza Străin menţionată
mai sus, §§ 39, 43 şi 59).
25. Ţinând cont de jurisprudenţa sa în materie, Curtea
apreciază că, în speţă, zădărnicirea dreptului de proprietate al reclamanţilor
asupra părţii de apartament vândute lui D.S., combinată cu lipsa totală de
despăgubire timp de aproape 10 ani, i-a făcut să sufere o sarcină
disproporţionată şi excesivă, incompatibilă cu dreptul la respectarea bunurilor
lor, garantat de art. 1 din Protocolul nr. 1.
Prin urmare, a avut loc încălcarea acestei prevederi.
II. Asupra aplicării
art. 41 din Convenţie
26. Conform art. 41 din
Convenţie:
„In cazul în care Curtea declară că a avut loc o
încălcare a Convenţiei sau a protocoalelor sale şi dacă dreptul intern al înaltei
părţi contractante nu permite decât o înlăturare incompletă a consecinţelor
acestei încălcări, Curtea acordă părţii lezate, dacă este cazul, o reparaţie
echitabilă."
A. Prejudiciu
27. Fără să fi precizat
valoarea de piaţă a bunului lor, reclamanţii solicită restituirea sa în natură.
De asemenea, ei solicită repararea prejudiciului moral suferit din cauza
eforturilor depuse pentru obţinerea restituirii bunului lor, dar nu specifică
nicio sumă.
28. Guvernul atrage atenţia asupra lipsei unei
estimări a valorii de piaţă a bunului din partea reclamanţilor sau a unei
expertize tehnice imobiliare depuse de aceştia. Guvernul consideră că valoarea
de piaţă a părţii de apartament vândute în anul 1996 este de 126.458 euro (EUR)
şi depune un raport de expertiză în acest sens. In ceea ce priveşte cererea de
reparaţie a prejudiciului moral, Guvernul consideră că prejudiciul pretins ar
fi suficient compensat în cazul unei constatări a încălcării şi reaminteşte că,
în orice caz, reclamanţii nu şi-au evaluat pretenţiile.
29. Curtea reaminteşte că a constatat încălcarea art.
1 din Protocolul nr. 1 la Convenţie din cauza vânzării de către stat a părţii
de apartament vândute în anul 1996 lui D.S., combinată cu lipsa totală de
despăgubire.
30. Curtea apreciază, faţă de circumstanţele cauzei,
că restituirea părţii de apartament vândute lui D.S. (adică 108,11 m2, suprafaţă locuibilă, precum şi
terenul aferent în suprafaţă de 21,212 m2), situate în Bucureşti, bd. Hristo Botev nr. 13, la parter, i-ar
repune pe reclamanţi, pe cât posibil, într-o situaţie echivalentă cu cea în
care s-ar fi aflat dacă cerinţele art. 1 din Protocolul nr. 1 nu ar fi fost
încălcate.
31. In cazul în care statul pârât nu procedează la
această restituire, Curtea decide că el va trebui să le plătească reclamanţilor,
cu titlu de daune materiale, o sumă care să corespundă valorii actuale a
bunului. Ţinând cont de informaţiile de care dispune asupra preţurilor de pe
piaţa imobiliară locală şi de elementele furnizate de Guvern, Curtea apreciază
că valoarea actuală a bunului este de 126.458 EUR.
32. Mai mult, Curtea consideră
că evenimentele în cauză au putut să le producă reclamanţilor o stare de
incertitudine şi suferinţe care nu pot fi compensate prin constatarea
încălcării. Ea apreciază că suma de 2.000 EUR reprezintă o reparaţie echitabilă
a prejudiciului moral suferit de reclamanţi.
B. Cheltuieli de judecată
33. Reclamanţii solicită
rambursarea cheltuielilor de judecată angajate în faţa instanţelor interne,
fără a preciza valoarea lor şi fără a prezenta documente justificative în acest
sens.
34. Conform jurisprudenţei
constante a Curţii, alocarea cheltuielilor de judecată în baza art. 41
presupune să se fi stabilit realitatea, necesitatea şi, mai mult, caracterul
rezonabil al cuantumului lor (latridis împotriva
Greciei [satisfacţie echitabilă] [MC] nr.
31.107/96, § 54, CEDO 2000-XI).
35. Curtea observă că pretenţiile reclamanţilor cu
titlu de cheltuieli de judecată nu sunt nici cuantificate, nici susţinute de
documentele justificative necesare. Aşadar, cererea lor trebuie respinsă.
C. Dobânzi
36. Curtea consideră potrivit ca rata dobânzii să se
bazeze pe rata dobânzii facilităţii de împrumut marginal a Băncii Centrale
Europene, majorată cu trei puncte procentuale.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN UNANIMITATE,
CURTEA
1. declară cererea admisibilă;
2. hotărăşte că a avut loc încălcarea art. 1 din
Protocolul nr. 1 la Convenţie;
3. hotărăşte:
a) ca statul pârât să restituie reclamanţilor partea
din apartament compusă din 108,11 m2, suprafaţă locuibilă, şi 21,212 m2 de teren aferent, situată în Bucureşti, bd. Hristo Botev nr. 13,
la parter, în cel mult 3 luni de la data rămânerii definitive a hotărârii,
conform art. 44 alin. 2 din Convenţie;
b) ca, în lipsa acestei restituiri, statul pârât să le
plătească împreună reclamanţilor, în acelaşi termen de 3 luni, 126.458 EUR (una
sută douăzeci şi şase mii patru sute cincizeci şi opt euro) cu titlu de daune
materiale;
c) ca, în orice caz, statul pârât să le plătească
reclamanţilor suma de 2.000 EUR (două mii euro) cu titlu de daune morale;
d) ca la sumele de mai sus să fie adăugată orice sumă
ce ar putea fi datorată cu titlu de impozit şi ca aceste sume să fie convertite
în moneda statului pârât la cursul de schimb valabil la data plăţii;
e) ca, începând de la expirarea termenului menţionat
mai sus şi până la efectuarea plăţii, aceste sume să se majoreze cu o dobândă
simplă având o rată egală cu cea a facilităţii de împrumut marginal a Băncii
Centrale Europene valabilă în această perioadă, majorată cu trei puncte procentuale;
4. respinge cererea de reparaţie echitabilă pentru rest.
Redactată în limba franceză, apoi comunicată în scris
la data de 7 februarie 2008 în conformitate cu art.77 alin. 2 şi 3 din
Regulament.
Bostjan M. Zupancic,
preşedinte
Santiago Quesada,
grefier