DECIZIE Nr.
768 din 24 iunie 2008
referitoare la exceptia de
neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 19, 21, 23, 24 si 34 din Ordonanta
Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contraventiilor
ACT EMIS DE:
CURTEA CONSTITUTIONALA
ACT PUBLICAT IN:
MONITORUL OFICIAL NR. 535 din 16 iulie 2008
Ioan Vida -
preşedinte
Nicolae Cochinescu -judecător
Aspazia Cojocaru -judecător
Acsinte Gaspar -judecător
Petre Ninosu -judecător
Ion Predescu -judecător
Puskas Valentin Zoltan -judecător
Augustin Zegrean -judecător
Ion Tiucă - procuror
Mihai Paul Cotta - magistrat-asistent
Pe rol se află soluţionarea excepţiei de
neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 19, 21, 23, 24 şi 34 din Ordonanţa
Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor, excepţie
ridicată de Mihai Valentin Chiţu în Dosarul nr. 14.600/325/2007 al Judecătoriei
Timişoara.
La apelul nominal lipsesc părţile, faţă de care
procedura de citare a fost legal îndeplinită.
Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de
respingere a excepţiei de neconstituţionalitate ca neîntemeiată, considerând că
textele legale criticate nu încalcă dispoziţiile constituţionale referitoare la
prezumţia de nevinovăţie.
CURTEA,
având în vedere actele şi lucrările dosarului, reţine
următoarele:
Prin Incheierea din 17 aprilie 2008, pronunţată în
Dosarul nr. 14.600/325/2007, Judecătoria Timişoara a sesizat Curtea
Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 19,
21, 23 şi 24 din Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001, excepţie ridicată de
Mihai Valentin Chiţu în cauza ce are ca obiect judecarea plângerii contravenţionale formulate de
autorul excepţiei.
In motivarea
excepţiei de neconstituţionalitate, autorul
acesteia susţine că dispoziţiile art. 19, 21, 23, 24 şi 34 din Ordonanţa
Guvernului nr. 2/2001 contravin prevederilor art. 24, 124, 126 şi 44 din
Constituţie pentru următoarele motive:
- este încălcat dreptul la apărare, deoarece
procesul-verbal de contravenţie poate fi încheiat chiar în lipsa
contravenientului, iar susţinerile agentului constatator se bucură de prezumţia
de legalitate;
- în faţa instanţei de judecată contravenientul este
obligat să-şi dovedească nevinovăţia, fiind astfel încălcată prezumţia de
nevinovăţie;
- faptul că agentul constatator aplică şi sancţiunea
constituie o încălcare a prevederilor constituţionale potrivit cărora justiţia
se înfăptuieşte de instanţe;
- agentul constatator poate
stabili caracterul licit sau ilicit al dobândirii bunurilor de către persoana
sancţionată contravenţional, ceea ce reprezintă o încălcare a prezumţiei
caracterului licit al dobândirii averii.
Judecătoria Timişoara apreciază
că excepţia este neîntemeiată. Se arată că dispoziţiile legale criticate nu
încalcă prevederile constituţionale invocate.
Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr.
47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două
Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi
formula punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.
Avocatul Poporului apreciază
că dispoziţiile legale criticate sunt constituţionale. In acest sens, invocă
jurisprudenţa Curţii Constituţionale în materie.
Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului şi
Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere
asupra excepţiei de neconstituţionalitate.
CURTEA,
examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al
Avocatului Poporului, raportul întocmit de
judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate,
raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine
următoarele:
Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este
competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, ale art. 1
alin. (2), ale art. 2,'3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze
excepţia de neconstituţionalitate.
Obiectul excepţiei îl constituie dispoziţiile art. 19,
21, 23, 24 şi 34 din Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al
contravenţiilor,' publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 410
din 25 iulie 2001, aprobată prin Legea nr. 180/2002, publicată în Monitorul
Oficial al României, Partea I, nr. 268 din 22 aprilie 2002, cu modificările şi
completările ulterioare.
Textele legale criticate reglementează condiţiile
referitoare la întocmirea şi conţinutul procesului-verbal de contravenţie,
modul de aplicare a sancţiunilor contravenţionale, stabilirea despăgubirii,
confiscarea bunurilor destinate, folosite sau rezultate din contravenţii,
precum şi anumite aspecte procedurale la instanţa competentă să soluţioneze
plângerea.
Prevederile constituţionale invocate în motivarea
excepţiei sunt cele ale art. 24 privind dreptul la apărare, ale art. 44
referitoare la dreptul de proprietate privată, ale art. 124 referitoare la
înfăptuirea justiţiei şi ale art. 126 privind instanţele judecătoreşti.
Examinând excepţia de
neconstituţionalitate ridicată, Curtea constată că textele de lege criticate au
mai format obiect al controlului de constituţionalitate. Astfel, de exemplu,
prin Decizia nr. 183 din 8 mai 2003, publicată în Monitorul Oficial al
României, Partea I, nr. 425 din 17 iunie 2003, Curtea a respins excepţia de
neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 19 alin. (1) şi art. 34 alin. (1) ca
neîntemeiată, reţinând, în esenţă, că „utilizarea de către legiuitor a noţiunii
de contravenient (...) nu are semnificaţia unei înfrângeri a prezumţiei de
nevinovăţie consacrate de art. 23 alin. (11) din Constituţie". De
asemenea, Curtea a statuat că „din procedura de soluţionare a plângerii
împotriva procesului-verbal de stabilire şi sancţionare a contravenţiei nu
rezultă răsturnarea sarcinii probei, ci, mai degrabă, exercitarea dreptului la
apărare".
Prin Decizia nr. 5 din 15 ianuarie 2002, publicată în
Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 124 din 15
februarie 2002, Curtea a statuat că dispoziţiile art.
19 alin. (1) nu încalcă dreptul la apărare consacrat de art. 24 alin. (1) din
Constituţie, „deoarece textul prevede suficiente garanţii care să împiedice
încheierea abuzivă a procesului-verbal fără participarea contravenientului.
Astfel, această posibilitate nu intervine decât dacă nu există altă soluţie
pentru constatarea contravenţiei săvârşite. Totodată este de observat că
dreptul la apărare este consacrat de art. 24 din Constituţie în sfera activităţii
judiciare, or constatarea săvârşirii unei contravenţii, deşi poate avea şi
consecinţe judiciare, nu se înscrie în acest cadru. De altfel, alin. (2) al
art. 24 din Constituţie se referă chiar la «cursul procesului». Pe de altă
parte, este de reţinut şi faptul că, potrivit dispoziţiilor art. 31 din
Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001, împotriva procesului-verbal de constatare a
contravenţiei şi de aplicare a sancţiunii se poate face plângere în termen de
15 zile de la data înmânării sau comunicării acestuia, care se judecă de
instanţa judecătorească, iar în cadrul procesului contravenientul îşi poate
angaja avocat şi îşi poate face orice apărare pe care o consideră necesară. De
asemenea, conform art. 34 alin. (1) din ordonanţă, în cadrul procesului pot fi administrate
probe în vederea verificării legalităţii şi temeiniciei procesului-verbal".
Intrucât nu au intervenit elemente noi, de natură să
determine schimbarea acestei jurisprudenţe, soluţia pronunţată de Curte prin
deciziile menţionate, precum şi considerentele care au fundamentat-o sunt
valabile şi în prezenta cauză.
In legătură cu critica
autorului excepţiei referitoare la prevederea aplicării sancţiunii de către
agentul constatator, considerăm că aceasta este neîntemeiată. Prevederea legală
nu contravine dispoziţiilor art. 124 şi art. 126 din Constituţie, întrucât,
potrivit art. 2 alin. (1) din ordonanţă, „Prin legi, ordonanţe sau hotărâri
ale Guvernului se pot stabili şi sancţiona contravenţii în toate domeniile de
activitate". Totodată, în baza art. 31-36 din aceeaşi ordonanţă,
persoana căreia i s-a aplicat sancţiunea contravenţională şi se consideră
nedreptăţită are deschis accesul la instanţele de judecată, unde poate contesta
modalitatea în care aceasta i-a fost aplicată. In consecinţă, nu se poate susţine
că justiţia se înfăptuieşte în afara instanţelor judecătoreşti.
In ceea ce priveşte critica referitoare la
posibilitatea agentului constatator de a stabili caracterul licit sau ilicit al
dobândirii bunurilor de către persoana sancţionată contravenţional, considerăm
că este, de asemenea, neîntemeiată. Potrivit prevederilor art. 44 alin. (9) din
Constituţie, bunurile destinate, folosite sau rezultate din contravenţii pot fi
confiscate în condiţiile legii. Or, art. 24 alin. (1) din Ordonanţa Guvernului
nr. 2/2001, care prevede că persoana împuternicită să aplice sancţiunea dispune
şi confiscarea bunurilor destinate, folosite sau rezultate din contravenţii,
este o aplicare a acestor prevederi constituţionale.
Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit.
d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11
alin. (1) lit. A. d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992,
CURTEA CONSTITUŢIONALA
In numele legii
DECIDE:
Respinge excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor
art. 19, 21, 23, 24 şi 34 din Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001 privind regimul
juridic al contravenţiilor, excepţie ridicată de Mihai Valentin Chiţu în
Dosarul nr. 14.600/325/2007 al Judecătoriei Timişoara.
Definitivă şi general obligatorie.
Pronunţată în şedinţa publică din data de 24 iunie
2008.
PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,
prof. univ. dr. IOAN VIDA
Magistrat-asistent,
Mihai Paul Cotta