Anunţă-mă când se modifică Fişă act Comentarii (0) Trimite unui prieten Tipareste act

HOTARARE Nr

HOTARARE   Nr. 997 din 2 septembrie 2009

privind înfiintarea, organizarea si functionarea Comisiei Nationale pentru Populatie si Dezvoltare

ACT EMIS DE: GUVERNUL ROMANIEI

ACT PUBLICAT IN: MONITORUL OFICIAL  NR. 620 din 15 septembrie 2009

In temeiul art. 108 din Constituţia României, republicată, al art. 11 lit. a) şi al art. 12 alin. (1) şi (3) din Legea nr. 90/2001 privind organizarea şi funcţionarea Guvernului României şi a ministerelor, cu modificările şi completările ulterioare,

Guvernul României adoptă prezenta hotărâre.

Art. 1. - (1) Comisia Naţională pentru Populaţie şi Dezvoltare, denumită în continuare Comisia, se înfiinţează şi se organizează ca organism interinstituţional, fără personalitate juridică, sub autoritatea primului-ministru.

(2) Funcţionarea Comisiei este asigurată de Ministerul Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale, prin departamentul cu atribuţii în coordonarea politicilor familiale.

Art. 2. - (1) Comisia are rolul de planificare, integrare, corelare şi monitorizare a politicilor Guvernului în domeniul social, de sănătate, educaţie, precum şi în alte domenii de referinţă care pot influenţa dezvoltarea populaţiei din perspectivă demografică.

(2) Pentru îndeplinirea rolului prevăzut la alin. (1), Comisia are următoarele atribuţii principale:

a) analizează evoluţia fenomenelor demografice efective şi prognozate, pe baza informaţiilor existente din studii şi cercetări şi din surse administrative şi statistice, precum şi impactul tendinţelor demografice asupra dezvoltării durabile a României;

b)   stabileşte procedurile necesare pentru identificarea tendinţelor demografice privind evoluţia diferitelor grupuri sociale şi analizează rezultatele obţinute;

c)   identifică temele de cercetare, studiile şi analizele necesare monitorizării evoluţiilor demografice şi elaborării de politici publice eficiente, politici publice pentru combaterea consecinţelor negative ale procesului de îmbătrânire a populaţiei;

d) monitorizează dezvoltarea şi implementarea măsurilor cu impact direct asupra situaţiei demografice privind, în principal, rata natalităţii şi susţinerea familiei, îmbătrânirea populaţiei şi migraţia;

e)  coordonează procesul de elaborare a unei strategii în domeniul dezvoltării populaţiei, bazată pe combaterea consecinţelor negative ale situaţiei demografice actuale şi tendinţelor evolutive prognozate, şi stabileşte planurile de acţiune în domeniu, pe termen mediu şi lung, precum şi fondurile necesare implementării acestora;

f)   prezintă Guvernului rapoarte referitoare la evoluţia fenomenelor demografice, la principalele măsuri întreprinse în domeniu, precum şi la rezultatele obţinute;

g) informează anual Guvernul asupra activităţilor derulate; h)   colaborează   cu   organismele   responsabile   pentru implementarea strategiei de dezvoltare durabilă a României.

(3)  Comisia îndeplineşte şi alte atribuţii stabilite prin acte normative sau dispuse de Guvernul României.

(4) In activitatea ei, Comisia colaborează cu alte structuri similare sau compartimente special constituite din cadrul Parlamentului şi Preşedinţiei României, alte instituţii publice sau private, organizaţii neguvernamentale, precum şi organizaţii internaţionale cu activităţi în domeniu.

Art. 3. - (1) Activitatea Comisiei este coordonată de un preşedinte, sprijinit de Consiliul coordonatorilor guvernamentali.

(2)  Preşedintele Comisiei este ministrul muncii, familiei şi protecţiei sociale.

(3) Consiliul coordonatorilor guvernamentali este format din 3 membri ai Comisiei, având funcţia de secretar de stat sau asimilată din cadrul Ministerului Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale, Ministerului Sănătăţii şi Secretariatului General al Guvernului; în funcţie de domeniile prioritare de activitate ale Comisiei din anul respectiv, Consiliul coordonatorilor guvernamentali poate fi completat cu alţi 2 membri aleşi de Comisie.

(4)  Comisia se compune din 17 persoane cu drept de vot, respectiv preşedinte şi 16 membri desemnaţi după cum urmează:

a)  câte un reprezentant, la nivel de secretar de stat, din cadrul Ministerului Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale, Ministerului Sănătăţii, Ministerului Educaţiei, Cercetării şi Inovării, Ministerului Dezvoltării Regionale şi Locuinţei, Ministerului Economiei, Ministerului Culturii, Cultelor şi Patrimoniului Naţional şi un reprezentant din cadrul Secretariatului General al Guvernului;

b) preşedintele Institutului Naţional de Statistică;

c) preşedintele Comisiei Naţionale de Prognoză;

d)  directorul general al Institutului Naţional de Cercetare Ştiinţifică pentru Muncă şi Protecţie Socială;

e)  2 reprezentanţi ai Academiei Române, dintre care cel puţin un reprezentant al Centrului de Cercetări Demografice „Vladimir Trebici";

f) două cadre didactice sau cercetători din mediul universitar, specialişti în sociologie şi asistenţă socială, dintre care cel puţin unul cu funcţie de conducere;

g) 2 reprezentanţi ai partenerilor sociali, respectiv unul din partea sindicatelor şi unul din partea patronatelor;

(5)  Pentru fiecare din membrii Comisiei este desemnat un membru supleant care, în cazul instituţiilor administraţiei publice centrale, are funcţia de director.

(6)  La lucrările Comisiei pot participa, în calitate de invitaţi, reprezentanţi ai altor autorităţi şi instituţii publice decât cele prevăzute la alin. (4), reprezentanţi ai societăţii civile, organizaţiilor neguvernamentale sau ai altor organisme cu activităţi în domeniu.

Art. 4. - (1) Componenţa nominală a Comisiei se stabileşte prin ordin al preşedintelui, în baza listei înaintate de instituţiile şi organizaţiile reprezentate în Comisie.

(2)  Mandatul preşedintelui şi al membrilor Comisiei este de 4 ani şi poate fi reînnoit.

(3)    Revocarea membrilor Comisiei se realizează la solicitarea conducătorilor instituţiilor care i-au nominalizat, precum şi în situaţiile stabilite prin regulamentul propriu de organizare şi funcţionare al Comisiei.

Art. 5. - (1) Comisia se întruneşte în plen semestrial sau, după caz, trimestrial, la convocarea preşedintelui.

(2) Comisia este întrunită în mod legal în prezenţa a cel puţin jumătate plus unu din numărul membrilor săi.

(3) Comisia adoptă hotărâri prin consens şi, doar în situaţiile de imposibilitate a realizării consensului, cu majoritate simplă a voturilor exprimate de membrii prezenţi.

(4)  In cazul în care membrii Comisiei nu pot participa la şedinţele sau la întâlnirile de lucru la care sunt convocaţi, aceştia sunt reprezentaţi de membrii supleanţi care susţin punctele de vedere ale instituţiilor pe care le reprezintă, dar nu au drept de vot în cazul adoptării de hotărâri.

(5) Pentru eficientizarea lucrărilor Comisiei, membrii acesteia pot fi însoţiţi la şedinţele sau întâlnirile de lucru ale acesteia de către membrii supleanţi.

Art. 6. - (1) Pentru facilitarea activităţii Comisiei, Consiliul coordonatorilor guvernamentali se întruneşte trimestrial sau ori de câte ori este nevoie, în şedinţe de lucru la care sunt invitaţi să participe doar membrii Comisiei ce reprezintă instituţiile şi organismele cu responsabilităţi în aplicarea unor măsuri şi activităţi decise şi planificate de Comisie şi care au termene precise de finalizare.

(2)   Pentru realizarea atribuţiilor sale, Comisia decide constituirea de grupuri de lucru formate din experţi din cadrul instituţiilor sau organismelor pe care le reprezintă membrii Comisiei.

(3) Temele grupurilor de lucru, organizarea şi metodologia de lucru, precum şi programul de activitate al acestora se stabilesc de către Comisie şi sunt coordonate şi monitorizate de către Consiliul coordonatorilor guvernamentali.

Art. 7. - (1) Activitatea executivă a Comisiei este realizată de un secretariat tehnic permanent, asigurat de personal din cadrul departamentului care coordonează politicile familiale din cadrul Ministerului Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale.

(2) Coordonatorul secretariatului tehnic este secretarul de stat nominalizat ca membru al Comisiei, respectiv al Consiliului coordonatorilor guvernamentali.

Art. 8. - Cheltuielile materiale şi de funcţionare ale Comisiei şi secretariatului tehnic, precum şi cheltuielile pentru finanţarea sau cofinanţarea studiilor şi cercetărilor necesare îndeplinirii obiectivelor Comisiei se asigură din bugetele aprobate anual Ministerului Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale.

Art. 9. - Comisia îşi aprobă propriul regulament de organizare şi funcţionare, cu responsabilităţi, sarcini şi termene de realizare, în termen de 45 de zile de la data aprobării, prin ordin al ministrului muncii, familiei şi protecţiei sociale, a componenţei nominale a Comisiei.

Art. 10. - Pe data intrării în vigoare a prezentei hotărâri se abrogă Hotărârea Guvernului nr. 648/2005 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Comisiei Naţionale pentru Populaţie şi Dezvoltare, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 624 din 18 iulie 2005.

PRIM-MINISTRU

EMIL BOC

Contrasemnează:

Ministrul muncii, familiei şi protecţiei sociale,

Marian Sârbu

Ministrul sănătăţii,

Ion Bazac

Ministrul educaţiei, cercetării şi inovării,

Ecaterina Andronescu

Ministrul dezvoltării regionale şi locuinţei,

Vasile Blaga

Ministrul economiei,

Adriean Videanu

Ministrul culturii, cultelor şi patrimoniului naţional,

Theodor Paleologu

Secretarul general al Guvernului,

Daniela Nicoleta Andreescu

Ministrul finanţelor publice,

Gheorghe Pogea

SmartCity5

COMENTARII la Hotărârea 997/2009

Momentan nu exista niciun comentariu la Hotărârea 997 din 2009
Comentarii la alte acte
ANONIM a comentat Decretul 139 2005
    HIRE A GENUINE HACKER TO RECOVER YOUR LOST FUNDS Hello everyone, The Cryptocurrency world is very volatile and a lot of individuals have lost their crypto assets to online scams . I was also a victim. Last October I was contacted by a broker who convinced me to invest in Crypto. I made an initial investment of € 875,000. I followed their instructions. For TWO months now I have been trying to contact them all day, but I got no response. God is so kind. I followed a broadcast that teaches on how these recovery experts called THE HACK ANGELS RECOVERY EXPERT. Help individuals recover their lost funds back. I contacted the email provided for consultation, to help me recover my funds. I contacted them. These cryptocurrency recovery experts saved my life by helping me recover all my losses in just nine hours. I provided necessary requirements and relative information to complete the successful recovery of my crypto funds. I was filled with joy asI got my everything back. I really can't tell how happy I am. I said I will not hold this to myself but share it to the public so that all scammed victims can get their funds back, you can contact them today through their hotline at: WhatsApp +1(520)200-2320) (support@thehackangels.com). (www.thehackangels.com) If you're in London, you can even visit them in person at their office located at 45-46 Red Lion Street, London WC1R 4PF, UK. They’re super helpful and really know their stuff! Don’t hesitate to reach out if you need help.

ANONIM a comentat Raport 1937 2021
    Obțineți creditul în 24 de ore În calitate de client al LOPEZ GROUP FINANZAS, vă recomand pentru toate nevoile dumneavoastră de finanțare la cota de 2%. Pentru cei dintre voi care au nevoie de un împrumut, nu ezitați să o contactați ca mine și veți fi mulțumiți: lopezfinanzas95@gmail.com

Coduri postale Prefixe si Coduri postale din Romania Magazin si service calculatoare Sibiu