Anunţă-mă când se modifică Fişă act Comentarii (0) Trimite unui prieten Tipareste act

HOTARARE Nr

HOTARARE   Nr. 219 din 28 februarie 2007

privind promovarea cogenerarii bazate pe cererea de energie termica utila

ACT EMIS DE: GUVERNUL ROMANIEI

ACT PUBLICAT IN: MONITORUL OFICIAL  NR. 200 din 23 martie 2007



In temeiul art. 108 din Constituţia Romaniei, republicată, şi avand în vedere prevederile art. 69 şi 70 din Acordul european instituind o asociere între Romania, pe de o parte, şi Comunităţile Europene şi statele membre ale acestora, pe de altă parte, semnat la Bruxelles la 1 februarie 1993, ratificat prin Legea nr. 20/1993, cu modificările ulterioare,

Guvernul Romaniei adoptă prezenta hotărare.

CAPITOLUL I

Dispoziţii generale

Art. 1. - Prezenta hotărare stabileşte cadrul legal necesar promovării şi dezvoltării cogenerării de înaltă eficienţă a energiei termice şi a energiei electrice, bazată pe cererea de energie termică utilă şi pe economisirea energiei primare pe piaţa de energie, în scopul creşterii eficienţei energetice şi ai îmbunătăţirii securităţii alimentării cu energie, ţinand seama de condiţiile climatice şi economice specifice Romaniei.

Art. 2. - Prezenta hotărare se aplică cogenerării, definită la art. 3, şi tehnologiilor de cogenerare prevăzute în anexa nr. 1._

Art. 3. - In sensul prezentei hotărari, termenii şi expresiile de mai jos au următoarele semnificaţii:

a)   cogenerare - producerea simultană, în acelaşi proces, de energie termică şi energie electrică şi/sau de energie mecanică;

b)   energie termică utilă - energia termică produsă în vederea satisfacerii unei cereri justificabile economic de energie termică pentru procese de încălzire sau de răcire;

c)   cerere justificabilă economic - cererea care nu depăşeşte necesarul de energie termică pentru procese de încălzire/răcire şi care, în absenţa cogenerării, ar fi satisfăcută în condiţii de piaţă prin procese de producere a energiei termice, altele decat cogenerarea;

d)   energie electrică produsă în cogenerare - energia electrică produsă simultan şi în acelaşi proces cu energia termică utilă şi calculată în conformitate cu metoda prevăzută în anexa nr. 2;

e)   eficienţă globală - suma producţiilor anuale de energie electrică, de energie mecanica şi de energie termică utilă, raportată la cantitatea de energie conţinută în combustibilii utilizaţi pentru producerea acestor energii într-un proces de cogenerare;

f)   eficienţă - randamentul unui proces de producere a energiei, calculat pe baza puterii calorifice inferioare a combustibililor;

g)    cogenerare de eficienţă înaltă - procesul de cogenerare care îndeplineşte criteriile prevăzute în anexa nr. 3;

h) valoare de referinţă a eficienţei pentru producerea separată - eficienţa producerii separate a energiei termice, respectiv a energiei electrice şi/sau energiei mecanice, în procese alternative, pe care cogenerarea intenţionează să le înlocuiască;

i) raport energie electrică/energie termică - raportul dintre energia electrică şi energia termică utilă produse în regim exclusiv de cogenerare, folosindu-se datele de funcţionare ale respectivei unităţi de cogenerare;

j) unitate de cogenerare - unitatea care poate funcţiona în regim de cogenerare;

k) unitate de microcogenerare - unitatea de cogenerare cu o capacitate electrică instalată mai mică de 50 kWe;

l) unitate de cogenerare de mică putere - unitatea de cogenerare cu o capacitate electrică instalată mai mică de 1 MWe;

m) producţie în cogenerare - suma dintre energia electrică, energia mecanică şi energia termică utilă produse în cogenerare;

n) garanţie de origine - documentul emis de Autoritatea Naţională de Reglementare în Domeniul Energiei, prin care se atestă unui producător de energie electrică faptul că la originea unei cantităţi de energie electrică se află un proces de cogenerare de eficienţă înaltă;

o) schemă de sprijin pentru cogenerare - mecanismul de promovare a cogenerării bazate pe cererea de energie termică utilă;

p) schemă de sprijin de tip bonus - schema de sprijin în care producătorul de energie electrică şi termică în cogenerare primeşte pentru fiecare unitate de energie electrică produsă în condiţii de eficienţă înaltă şi care este destinată consumului intern o sumă fixă de bani (lei/kWh), denumită bonus;

q) ministere de resort - Ministerul Economiei şi Comerţului şi Ministerul Administraţiei şi Internelor;

r) ANRE - Autoritatea Naţională de Reglementare în Domeniul Energiei;

s) ARCE - Agenţia Romană pentru Conservarea Energiei.

CAPITOLUL II

Criterii de eficienţă pentru cogenerare

Art. 4. - (1) Determinarea eficienţei procesului de cogenerare, conform criteriilor prevăzute in anexa nr. 3, se stabileşte pe baza valorilor de referinţă ale eficienţei pentru producerea separată de energie electrică, respectiv de energie termică.

(2)   Valorile prevăzute la alin. (1), aplicabile la nivel naţional, sunt valorile de referinţă armonizate ale eficienţei pentru producerea separată a energiei electrice şi termice, stabilite prin Decizia Comisiei Europene 2007/74/CE, publicată în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene nr. L 32 din 6 februarie 2007.

(3)  Valorile de referinţă armonizate prevăzute la alin. (2) şi factorii de corecţie aplicabili la nivel naţional se adoptă prin ordin al preşedintelui ANRE, în termen de 90 de zile de la intrarea în vigoare a prezentei hotărari.

CAPITOLUL III

Garanţii de origine pentru energia electrică produsă în cogenerare de înaltă eficienţă

Art. 5. - (1) Garanţia de origine definită la art. 3 lit. n) se emite la solicitarea scrisă a producătorilor care vand energie electrică produsă în cogenerare de eficienţă înaltă.

(2)   Pe baza valorilor de referinţă armonizate ale eficienţei, prevăzute la art. 4 alin. (3), ANRE elaborează cadrul de reglementare necesar în vederea asigurării că originea energiei electrice produse în cogenerare de eficienţă înaltă poate fi garantată pe baza unor criterii obiective, transparente şi nediscriminatorii.

(3)  ANRE elaborează, în termen de 120 de zile de la intrarea în vigoare a prezentei hotărari, procedura de emitere a garanţiilor de origine pentru energia electrică produsă în cogenerare de eficienţă înaltă, care se aprobă prin hotărare a Guvernului.

(4)   Cadrul de reglementare prevăzut la alin. (2) şi procedura prevăzută la alin. (3) trebuie să asigure corectitudinea şi credibilitatea garanţiilor de origine emise. Raportul prevăzut la art. 13 alin. (i) trebuie să cuprindă măsurile luate pentru asigurarea acestor cerinţe.

(5)  Criteriile pe baza cărora se emit garanţiile de origine nu implică de la sine dreptul de a beneficia de scheme naţionale de sprijin.

Art. 6. - Garanţia de origine specifică:

a)   puterea calorifică inferioară a combustibilului utilizat pentru producerea energiei electrice, modul de utilizare a energiei termice produse simultan cu energia electrică, precum şi perioada şi locul de producere;

b)  cantitatea de energie electrică produsă în regim de cogenerare de eficienţă înaltă acoperită de garanţie, determinată în conformitate cu prevederile anexei nr. 2;

c)   economiile de energie primară determinate conform prevederilor anexei nr. 3, pe baza valorilor de referinţă ale eficienţei stabilite conform art. 4 alin. (2);

d)   alte date pe care ANRE le poate considera utile.

Art. 7. - Garanţiile de origine pentru cogenerarea de eficienţă înaltă, emise în conformitate cu prevederile art. 5 alin.1 din Directiva 2004/8/CE în statele membre ale Uniunii Europene, sunt recunoscute pe teritoriul Romaniei pe bază de reciprocitate. Orice refuz de recunoaştere a garanţiei de origine, în special din motive care ţin de prevenirea fraudelor, trebuie să se bazeze pe criterii obiective, transparente şi nediscriminatorii.

CAPITOLUL IV

Potenţialul naţional de cogenerare de eficienţă înaltă

Art. 8. - (1) Ministerul Economiei şi Comerţului şi Ministerul Administraţiei şi Internelor desemnează, în termen de 30 de zile de la intrarea în vigoare a prezentei hotărari, o comisie de experţi care să analizeze potenţialul naţional de cogenerare de eficienţă înaltă, inclusiv cel al microcogenerării de eficienţă înaltă.

(2)   Analiza potenţialului naţional prevăzut la alin. (1):

a)   se bazează pe date ştiinţifice bine documentate şi trebuie să fie realizată avandu-se în vedere criteriile prevăzute la anexa nr. 4;

b)  identifică cererea de energie termică utilă pentru care se poate aplica cogenerarea de înaltă eficienţă, precum şi disponibilitatea instalaţiilor energetice existente sau preconizate a se instala, a combustibililor şi a surselor regenerabile de energie care pot fi utilizate în producerea energiei electrice şi termice în cogenerare;

c)    include o analiză separată a obstacolelor în realizarea potenţialului naţional de cogenerare de înaltă eficienţă; se vor avea în vedere în special aspectele referitoare la preţuri, costuri şi accesul la combustibili, accesul la reţeaua electrică, procedurile administrative, precum şi aspectele legate de situaţia internalizării costurilor externe în preţul energiei.

(3)    Prima raportare a potenţialului naţional de cogenerare de eficienţă înaltă se definitivează pană la 30 iunie 2008. Periodic, se evaluează progresele realizate, urmărindu-se creşterea cotei de producţie în cogenerare de eficienţă înaltă. Datele de finalizare ale raportărilor se coordonează cu cerinţele de raportare ale Comisiei Europene.

CAPITOLUL V

Schema de sprijin pentru energia electrică produsă în cogenerare pe baza cererii de energie termică utilă

Art. 9. - (1) Avandu-se în vedere oportunităţile de reducere a cererii globale de energie şi impactul favorabil asupra mediului, schema de sprijin pentru energia electrică produsă în cogenerare, atat pentru unităţi existente, cat şi viitoare, trebuie să se bazeze pe cererea de energie termică utilă şi pe economia de energie primară pe care producerea combinată şi simultană o realizează.

(2)  In scopul promovării cogenerării de înaltă eficienţă şi pentru a asigura un cadru investiţional şi de dezvoltare stabil, se instituie o schemă de sprijin de tip bonus, aplicată producţiei de energie electrică în cogenerare.

(3)   Ministerele de resort şi ANRE stabilesc criteriile şi condiţiile necesare implementării schemei de sprijin de tip bonus prevăzute la alin. (2). Schema de sprijin se notifică Comisiei Europene de către Ministerul Economiei şi Comerţului şi se aprobă prin hotărare a Guvernului, după obţinerea deciziei Comisiei Europene.

(4)   La stabilirea criteriilor şi condiţiilor prevăzute la alin. (3), pentru unităţile de producere a energiei electrice în cogenerare, care nu îndeplinesc în totalitate criteriile pe baza cărora se emit garanţiile de origine, se au în vedere calculele alternative prevăzute la art. 15.

CAPITOLUL VI

Accesul la reţea

Art. 10. - (1) Operatorii de reţea sunt obligaţi să asigure conectarea cu prioritate a tuturor unităţilor de producere de energie electrică în cogenerare de înaltă eficienţă, la cererea producătorului, fără a periclita fiabilitatea şi siguranţa reţelelor, şi să asigure, pe bază de contract, transportul şi distribuţia energiei electrice produse.

(2)   Pentru unităţile de cogenerare de mică putere şi unităţile de microcbgenerare, ANRE emite reglementări specifice care să faciliteze accesul acestora la reţea şi preluarea cu prioritate a energiei electrice produse, cu condiţia nepericlitării fiabilităţii şi siguranţei reţelelor electrice.

(3)   Ministerul Economiei şi Comerţului notifică Comisiei Europene reglementările specifice prevăzute la alin. (2).

Art. 11. - ANRE adaptează regulile de funcţionare a pieţei de energie electrică pentru preluarea cu prioritate în vederea comercializării a energiei electrice produse în cogenerare de eficienţă înaltă, cu condiţia menţinerii siguranţei în funcţionare a Sistemului energetic naţional.

CAPITOLUL VII

Proceduri administrative

Art. 12. - (1) Ministerele de resort, ANRE şi ARCE, sub coordonarea Ministerului Economiei şi Comerţului, evaluează cadrul legislativ şi de reglementare existent în vederea îmbunătăţirii şi alinierii la regulile de bună practică europene, în termen de maximum un an de la data intrării în vigoare a prezentei hotărari. Această evaluare include şi analiza procedurilor de autorizare în vigoare, precum şi a oricăror alte prevederi legale aplicabile unităţilor de cogenerare de eficienţă înaltă, în scopul:

a)  încurajării instalării de unităţi de cogenerare de înaltă eficienţă şi/sau modernizării unităţilor de cogenerare existente, strict în limita acoperirii cererii justificabile economic de energie termică;

b)  reducerii barierelor de reglementare sau de alt tip în calea promovării cogenerării;

c)  reducerii numărului şi accelerării procedurilor la nivel administrativ pentru obţinerea autorizărilor necesare;

d)   asigurării ca reglementările stabilite să fie obiective, transparente şi nediscriminatorii, cu luarea în considerare a particularităţilor diferitelor tehnologii de cogenerare.

(2) Ministerele de resort examinează periodic şi raportează conform prevederilor art. 13 stadiul atins şi progresele înregistrate privind:

a)  coordonarea dintre diversele organe administrative în ceea ce priveşte termenele, primirea şi rezolvarea solicitărilor de autorizare;

b)   elaborarea unor eventuale ghiduri directoare pentru activităţile prevăzute la alin. (1) şi posibilitatea implementării unei proceduri accelerate de planificare a capacităţilor de producere de energie electrică şi termică în cogenerare;

c)   procesul de mediere în litigiile dintre autorităţile responsabile pentru eliberarea autorizaţiilor şi solicitanţii de autorizaţii.

CAPITOLUL VIII

Raportări la Comisia Europeană

Art. 13. - (1) Ministerele de resort elaborează şi publică un raport cuprinzand rezultatul analizelor si evaluărilor efectuate conform prevederilor art. 5 alin. (4), art. 8 alin. (1) şi ale art. 12, în termen de un an de la data intrării în vigoare a prezentei hotărari.

(2) Ministerele de resort publică primul rezultat al evaluărilor efectuate conform art. 8 alin. (3) în termen de maximum un an de la data intrării în vigoare a prezentei hotărari şi apoi periodic, în conformitate cu cerinţele de raportare ale Comisiei Europene.

(3)   ANRE centralizează şi comunică anual Ministerului Economiei şi Comerţului, Ministerului Administraţiei şi Internelor şi Comisiei Europene statistici privind producţia naţională de energie electrică şi termică în cogenerare, determinate conform metodei de calcul al energiei electrice produse în cogenerare, prevăzută în anexa nr. 2. Prima comunicare va fi transmisă în luna decembrie 2007 pentru anul 2006 şi apoi anual.

(4)   Anual, ANRE transmite Ministerului Economiei şi Comerţului, Ministerului Administraţiei şi Internelor şi Comisiei Europene date statistice referitoare la capacităţile de cogenerare şi la combustibilii utilizaţi în cogenerare. De asemenea, ANRE poate transmite statistici privind economiile de combustibil primar obţinute prin utilizarea cogenerării şi determinate conform metodologiei prezentate în anexa nr. 3.

Art. 14. - In termen de 6 luni de la data intrării în vigoare a prezentei hotărari, ANRE elaborează metodologia de raportare, monitorizare şi control privind modul de implementare a prevederilor prezentei hotărari.

CAPITOLUL IX

Calcule alternative

Art. 15. - (1) Pentru determinarea energiei electrice produse în cogenerare, ANRE poate utiliza, pană la sfarşitul anului 2010 şi cu condiţia aprobării anterioare de către Comisia Europeană, şi o altă metodă decat cea prevăzută în anexa nr. 2 lit. b), pentru a scădea din cifrele raportate posibila cantitate de energie electrică care nu a fost produsă în procesul de cogenerare. Cu toate acestea, în sensul celor prevăzute la art. 5 alin. (2) şi (3) şi la art. 13 alin. (3), la determinarea cantităţii de energie electrică produsă în cogenerare se utilizează metoda de calcul prevăzută în anexa nr. 2.

(2)   Economia de energie primară rezultată ca urmare a producerii de energie termică şi energie electrică şi mecanică se poate calcula în conformitate cu anexa nr. 3 lit. c), fără a se utiliza calculele din anexa nr. 2 pentru a exclude din acest proces cantităţile de energie electrică şi energie termică ce nu sunt rezultate din cogenerare. 6 astfel de producţie poate fi considerată ca fiind cogenerare de eficienţă înaltă, cu condiţia să satisfacă criteriile de calificare prevăzute în anexa hr. 3 lit. a) şi pentru unităţile în cogenerare cu o capacitate electrica mai mare de 25 MW, eficienţa globală să fie peste 70%. Cu toate acestea specificarea cantităţii de energie electrică produse în cogenerare, în contextul acestei producţii, pentru emiterea unei garanţii de origine şi în scop statistic, se determină în conformitate cu anexa nr. 2.

(3)   Pană la sfarşitul anului 2010, pentru a stabili dacă un proces de cogenerare este de înaltă eficienţă se poate folosi o metodă alternativă, fără a se verifica dacă producerea prin cogenerare îndeplineşte criteriile de calificare prevăzute în anexa nr. 3 lit. a), atunci cand se dovedeşte la nivel naţional că producerea în sistem de cogenerare identificată de o astfel de metodologie alternativă de calcul îndeplineşte în medie criteriile de calificare prevăzute în anexa nr. 3 lit. a). Dacă se emite o garanţie de origine pentru o astfel de producere de energie, atunci eficienţa procesului de cogenerare specificată în garanţie nu trebuie să depăşească valorile limită ale criteriilor' cuprinse în anexa nr. 3 lit. a), cu excepţia cazului în care calculele efectuate în conformitate cu anexa nr. 3 dovedesc contrariul. Cu toate acestea, specificarea cantităţii de energie electrică produse în cogenerare, în contextul acestei producţii, pentru emiterea unei garanţii de origine şi în scop statistic, se determină în conformitate cu anexa nr. 2.

Art. 16. - Anexele nr. 1-4 fac parte integrantă din prezenta hotărare.

Prezenta hotărare transpune Directiva 2004/8/CE a Parlamentului European şi a Consiliului Uniunii Europene din 11  februarie 2004 privind promovarea cogenerării pe baza cererii de energie termică utilă pe piaţa internă a energiei şi de modificare a Directivei 92/42/CEE, publicată în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene nr. L 52 din 21 februarie 2004.

PRIM-MINISTRU

CĂLIN POPESCU-TĂRICEANU

Contrasemnează:

p. Ministrul economiei şi comerţului,

Darius Meşca,

secretar de stat

Ministrul administraţiei şi internelor,

Vasile Blaga

Preşedintele Autorităţii Naţionale de Reglementare în Domeniul Energiei,

Nicolae Opriş

Ministrul integrării europene,

Anca Daniela Boagiu

ANEXA Nr. 1

TEHNOLOGII

de cogenerare reglementate de prezenta hotărare

a)  turbină cu gaze într-un ciclu combinat prevăzut cu recuperarea de energie termică;

b)  turbină cu abur de contrapresiune;

c)   turbină  cu   abur,  de  condensaţie,   cu   prize  de cogenerare;

d)  turbină cu gaze prevăzută cu recuperarea de energie termică;

e)  motor cu combustie internă;

f)  microturbine;

g)  motor Stirling;

h) pile de combustie;

i) motoare cu abur;

j) cicluri Rankine pentru biomasă;

k) orice alt tip de tehnologie sau combinaţii ale acestora, care intră sub incidenţa definiţiei prevăzute la art. 3 lit. a).

ANEXA Nr. 2

CALCULUL

energiei electrice produse în cogenerare

De regulă, valorile folosite pentru calculul energiei electrice produse în cogenerare se determină pe baza:

•  funcţionării reale, în condiţii normale de utilizare, a unităţilor de cogenerare aflate în exploatare de cel puţin un an;

•  funcţionării preconizate a unităţilor de cogenerare în condiţii normale de utilizare, în primul an de funcţionare după punerea în funcţiune a unităţilor noi sau reabilitate.

Pentru unităţile de microcogenerare, calculul se poate baza pe valori certificate.

a)  Energia electrică produsă în cogenerare se consideră ca fiind egală cu producţia anuală de energie electrică a unităţii de cogenerare, măsurată la bornele generatoarelor, dacă:

(i)     pentru unităţile de cogenerare de tipul b) - h),prevăzute în   anexa nr. 1, eficienţa globală anuală este de cel puţin 75%;

(ii)     pentru unităţile de cogenerare de tipul a) şi c), prevăzute în anexa nr. 1, eficienţa globală anuală este de cel puţin 80%.

b)   Pentru unităţile de cogenerare cu o eficienţă globală anuală sub valorile prevăzute la lit. a) pct. (i) sau sub valorile prevăzute la lit. a) pct. (ii), energia electrică produsă în cogenerare este determinată cu următoarea relaţie de calcul:

ECog = HCog x C,

unde:

ECog       - cantitatea de energie electrică produsă în cogenerare;

C          - raportul energie electrică/energie termică;

HCog    - cantitatea de energie termică utilă produsă în cogenerare (calculată ca fiind producţia totală de energie termică utilă minus orice cantitate de energie termică produsă în surse separate sau prin extracţia de abur viu înainte de intrarea în turbină).

Calculul energiei electrice produse în cogenerare trebuie să se bazeze pe raportul efectiv energie electrică/energie termică, determinat pe baza caracteristicilor tehnice ale unităţii  de cogenerare.  Dacă  raportul efectiv energie electrică/energie termică al unităţii de cogenerare nu poate fi determinat pe baza caracteristicilor tehnice, pentru unităţile de cogenerare de tipul a)-e), prevăzute în anexa nr.   1,  pot fi  folosite,  mai  ales în  scopuri  statistice, următoarele valori prestabilite, cu condiţia ca energia electrică determinată ca fiind produsă în cogenerare să fie mai mică sau egală cu producţia totală de energie electrică a unităţii:

Tipul unităţii

Raportul prestabilit

energie electrică/

energie termică, C

Ciclu combinat cu turbină cu gaze, cu recuperare de căldură

Turbină cu abur cu contrapresiune

Turbină cu abur cu condensaţie şi prize

Turbină cu gaze, cu recuperare de căldură

Motor cu ardere internă

0,95

0,45

0,45

0,55

0,75

Pentru unităţile de cogenerare de tipul f) - k), prevăzute în anexa nr. 1, se pot introduce valori prestabilite pentru raportul energie electrică/energie termică, cu condiţia ca acestea să fie făcute publice şi notificate Comisiei Europene.

c) Dacă o parte din conţinutul de energie al combustibilului consumat în procesul de cogenerare este recuperată în produse chimice şi reciclată, aceasta poate fi scăzută din consumul de combustibil înainte de calcularea eficienţei globale utilizate la lit. a) şi b).

d)   In cazul funcţionării în regim de cogenerare la sarcină redusă, raportul energie electrică/energie termică se poate determina folosindu-se datele de funcţionare specifice grupului respectiv la sarcină redusă.

e)  Calculele presupuse de aplicarea criteriilor prevăzute la lit. a) şi b) pot avea la bază şi perioade de raportare diferite de cea anuală.

ANEXA Nr. 3

METODOLOGIE

de stabilire a eficientei procesului de cogenerare

De regulă, valorile folosite pentru calculul eficienţei procesului de cogenerare se determină pe baza:

•  funcţionării reale a unităţilor de cogenerare în condiţii normale de utilizare, în cazul unei funcţionări de cel puţin un an;

•  funcţionării preconizate a unităţilor de cogenerare în condiţii normale de utilizare, în primul an de funcţionare după punerea în funcţiune a unităţilor noi sau reabilitate.

a)  Cogenerare de eficienţă înaltă

In sensul prezentei hotărari, criteriile de calificare drept cogenerare de eficienţă înaltă sunt următoarele:

-  producţia de cogenerare trebuie să asigure realizarea unor economii de energie primară, calculate conform lit. b) sau c), de cel puţin 10% faţă de valorile de referinţă ale producţiei separate de energie electrică şi energie termică;

-   producţia din unităţi de cogenerare de mică putere sau din unităţi de microcogenerare, care asigură realizarea unor economii de energie primară faţă de valorile de referinţă ale eficienţei procedurii separate de energie electrică şi energie termică se consideră ca provenind din cogenerarea de eficienţă înaltă.

b)  Determinarea economiei de energie primară

Valoarea economiei de energie primară realizate datorită producţiei în cogenerare, determinată conform prevederilor anexei nr. 2, se calculează cu următoarea formulă:

EEP =  (1 -       1                       )x 100%,

                    ηt, Cog   + ηe,Cog      

                    ηt,Ref         ηe,Ref      

unde:

EEP - economia de energie primară;

ηt,Cog - valoarea eficienţei termice a producerii în cogenerare, definită ca raportul dintre energia termică utilă anuală, produsă în cogenerare, şi energia din combustibilii utilizaţi în procesul de cogenerare pentru producerea energiei termice utile şi a energiei electrice;

ηt Ref - valoarea de referinţă a eficienţei pentru producerea separată de energie termică;

ηe,Cog - valoarea eficienţei electrice a producerii în cogenerare, definită ca raportul dintre energia electrică anuală, produsă în cogenerare, şi energia din combustibilii utilizaţi în procesul de cogenerare pentru producerea energiei termice utile şi a energiei electrice. In cazul în care o unitate de cogenerare furnizează direct energie mecanică, se poate majora producţia anuală de energie electrică în cogenerare cu un element suplimentar reprezentand cantitatea de energie electrică echivalentă cu energia mecanică produsă. Acest element suplimentar nu creează drepturi de emitere a unor garanţii de origine conform art. 5;

ηe, Ref - valoarea de referinţă a eficienţei pentru producerea separată de energie electrică.

c) Determinarea economiei de energie în cazul utilizării calculelor alternative conform art. 15 alin. (2)

In cazul în care criteriile pentru aplicarea schemei de sprijin de tip bonus, stabilită conform art. 9 alin. (3), se bazează pe prevederile art. 15 alin. (2), economia de energie primară unui proces de cogenerare se calculează cu următoarea formulă:

EEP = (1     1                )x 100%,

                    ηt  ηe

                 ηt,Ref     ηe,Ref       

unde, în afara notaţiilor de la lit. b):

ηt - valoarea eficienţei termice a procesului de cogenerare, definită ca raportul dintre energia termică utilă anuală produsă şi energia din combustibilii utilizaţi pentru producerea energiei termice utile şi a energiei electrice;

ηe - valoarea eficienţei electrice a procesului de cogenerare, definită ca raportul dintre energia electrică anuală produsă şi energia din combustibilii utilizaţi pentru producerea energiei termice utile şi a energiei electrice. In cazul în care o unitate în cogenerare furnizează direct energie mecanică, se poate majora producţia anuală de energie electrică cu un element suplimentar reprezentand cantitatea de energie electrică echivalentă cu energia mecanică produsă. Acest element suplimentar nu creează drepturi de emitere a unor garanţii de origine conform art. 5.

d)  Calculele presupuse de aplicarea criteriilor cuprinse la lit. b) şi c) pot avea la bază şi perioade de raportare diferite de cea anuală.

e)   Pentru unităţile de microcogenerare, calcularea economiilor de energie primară se poate face pe baza datelor certificate.

f)  Valorile de referinţă ale eficienţei pentru producerea separată de energie electrică şi termică

Valorile de referinţă ale eficienţei pentru producerea separată de energie electrică şi termică, prevăzute la art. 4 alin. (2) şi în formula de la lit. b) din prezenta anexă, stabilesc eficienţa de exploatare a producerii separate de energie electrică şi termică pe care cogenerarea intenţionează să o înlocuiască.

Valorile de referinţă ale eficienţei pentru producerea separată de energie electrică şi termică se selectează în conformitate cu principiile următoare:

1.   Pentru unităţile de cogenerare definite la art. 3, compararea cu producerea separată de energie electrică trebuie să aibă la bază principiul comparării aceloraşi tipuri de combustibil.

2.   Fiecare unitate de cogenerare se compară cu tehnologia cea mai bună şi justificabilă din punct de vedere economic pentru producerea separată de energie electrică şi termică, disponibilă pe piaţă în anul construirii unităţii de cogenerare.

3.  Pentru unităţile de cogenerare mai vechi de 10 ani, valorile de referinţă ale eficienţei se stabilesc pe baza valorilor de referinţă corespunzătoare unităţilor cu vechime de 10 ani.

4.  Valorile de referinţă ale eficienţei pentru producerea separată de energie electrică şi termică reflectă caracteristicile climatice specifice ale fiecărui stat membru.

ANEXA Nr. 4

CRITERII

de analiză a potenţialului naţional pentru cogenerare de eficientă înaltă

a) Analiza potenţialului naţional prevăzută la art. 8 ia în considerare:

-   tipul combustibililor care s-ar putea utiliza pentru realizarea potenţialului naţional de cogenerare de eficienţă înaltă, cu un accent special privind posibilitatea creşterii ponderii surselor regenerabile de energie în producerea energiei termice prin procese de cogenerare;

-   tipurile de tehnologii de cogenerare, enumerate în anexa nr. 1, care s-ar putea utiliza pentru realizarea potenţialului naţional de cogenerare de eficienţă înaltă;

-   tipurile posibile de tehnologii de producere separată a energiei electrice, energiei termice sau, acolo unde este cazul, a energiei mecanice, pe care cogenerarea de eficienţă înaltă le poate înlocui;

-   o împărţire a potenţialului între modernizarea capacităţilor existente şi construcţia de noi capacităţi.

b)      Analiza trebuie să includă mecanismele corespunzătoare pentru evaluarea rentabilităţii, exprimată în economii de energie primară, a creşterii ponderii cogenerării de eficienţă înaltă în configuraţia energetică naţională. Analiza rentabilităţii trebuie să ţină seama şi de angajamentele naţionale asumate în contextul angajamentelor privind schimbările climatice acceptate de Comunitatea Europeană în temeiul Protocolului de la Kyoto, anexat la Convenţia-cadru a Organizaţiei Naţiunilor Unite privind schimbările climatice.

c)   Analiza potenţialului naţional pentru cogenerare de eficienţă înaltă trebuie să specifice potenţialele la orizontul anilor 2010, 2015 şi 2020 şi să includă, unde este posibil, estimări ale costurilor corespunzătoare fiecărui orizont.


SmartCity5

COMENTARII la Hotărârea 219/2007

Momentan nu exista niciun comentariu la Hotărârea 219 din 2007
Comentarii la alte acte
ANONIM a comentat Legea 127 2017
    Îmi apare că site-ul http://www.legex.ro/VizualizareLege.aspx?var=153691#comentariu, sau cum se numește, este not secure. Adică putem comenta dar ne asumăm riscul informatic. E corect?
ANONIM a comentat Legea 127 2017
    nu cumva ar trebui să fie bizară absența oricărui comentariu la această lege? Totuși este o lege adoptată conform procedurilor regulamentare în vigoare, deci este ea însăși în vigoare. Avem dreptul cel puțin legal de a o comenta.
ANONIM a comentat Decretul 770 1966
    Bună ziua, Știți că există o modalitate prin care puteți câștiga bani fără contact de stres (THOMAS FREDDIE) pentru un [CARD ATM] gol astăzi și să fiți printre norocoșii care beneficiază de aceste carduri. Acest card ATM gol PROGRAMAT este capabil să pirateze orice bancomat de oriunde în lume. Mi-am luat cardul de master de la un Hacker bun de pe internet, cu acest card ATM pot colecta 50.000,00 EUR în fiecare zi prin contacte: thomasunlimitedhackers@gmail.com
ANONIM a comentat Decretul 770 1966
    Bună ziua, Știți că există o modalitate prin care puteți câștiga bani fără contact de stres (THOMAS FREDDIE) pentru un [CARD ATM] gol astăzi și să fiți printre norocoșii care beneficiază de aceste carduri. Acest card ATM gol PROGRAMAT este capabil să pirateze orice bancomat de oriunde în lume. Mi-am luat cardul de master de la un Hacker bun de pe internet, cu acest card ATM pot colecta 50.000,00 EUR în fiecare zi prin contacte: thomasunlimitedhackers@gmail.com
ANONIM a comentat Raport 1937 2021
    Bună ziua, Știți că există o modalitate prin care puteți câștiga bani fără contact de stres (THOMAS FREDDIE) pentru un [CARD ATM] gol astăzi și să fiți printre norocoșii care beneficiază de aceste carduri. Acest card ATM gol PROGRAMAT este capabil să pirateze orice bancomat de oriunde în lume. Mi-am luat cardul de master de la un Hacker bun de pe internet, cu acest card ATM pot colecta 50.000,00 EUR în fiecare zi prin contacte: thomasunlimitedhackers@gmail.com Am fost foarte sărac, dar acest card m-a făcut bogat și fericit. Dacă doriți să beneficiați de această oportunitate de a deveni bogat și de a vă stabili afacerea, atunci aplicați pentru acest card Master, sunt atât de fericit pentru că l-am primit săptămâna trecută și am l-au folosit pentru a obține 277.000,00 EURO de la THOMAS FREDDIE UNLIMITED Hackers oferă cardul doar pentru a-i ajuta pe cei săraci și nevoiași și OFERĂ ȘI ASISTENȚĂ FINANCIARĂ. obține-l pe al tău de la THOMAS FREDDIE UNLIMITED HACKERS astăzi. Vă rugăm să-i contactați prin e-mail thomasunlimitedhackers@gmail.com
ANONIM a comentat Decretul 441 2020
    Do you need Finance? Are you looking for Finance? Are you looking for finance to enlarge your business? We help individuals and companies to obtain finance for business expanding and to setup a new business ranging any amount. Get finance at affordable interest rate of 3%, Do you need this finance for business and to clear your bills? Then send us an email now for more information contact us now via (financialserviceoffer876@gmail.com) whats-App +918929509036 Dr James Eric Finance Pvt Ltd Thanks
ANONIM a comentat Decretul 441 2020
    Do you need Finance? Are you looking for Finance? Are you looking for finance to enlarge your business? We help individuals and companies to obtain finance for business expanding and to setup a new business ranging any amount. Get finance at affordable interest rate of 3%, Do you need this finance for business and to clear your bills? Then send us an email now for more information contact us now via (financialserviceoffer876@gmail.com) whats-App +918929509036 Dr James Eric Finance Pvt Ltd Thanks
ANONIM a comentat Decretul 226 2006
    Aveți nevoie de un împrumut de urgență pentru a plăti datoria sau de un împrumut pentru locuință pentru a vă îmbunătăți afacerea? Ai fost refuzat de bănci și alte agenții financiare? Ai nevoie de împrumut sau consolidare ipotecară? Nu mai căuta, pentru că suntem aici pentru a pune în urmă toate problemele tale financiare. Contactați-ne prin e-mail: {novotnyradex@gmail.com Oferim împrumuturi părților interesate la o rată rezonabilă a dobânzii de 3%. Intervalul este de la 5.000,00 EUR la 100.000.000,00 EUR
ANONIM a comentat Decretul 226 2006
    Un împrumut financiar rapid și convenabil pe care îl poți folosi pentru orice. Rata scăzută a dobânzii este stabilă pe toată perioada de rambursare a creditului. Datorită gamei largi de împrumuturi financiare oferite, oferim tuturor împrumuturi financiare favorabile de la 50.000 la 100.000.000 CZK, aproape fiecare solicitant din Republica Cehă putând obține acest împrumut. Contract clar și ușor de înțeles, termeni clari ai serviciilor. Puteți folosi banii pentru orice aveți nevoie. Această ofertă este valabilă pentru toată Republica Cehă. Nu ezitați să contactați. E-mail: novotnyradex@gmail.com
ANONIM a comentat Decretul 226 2006
    Un împrumut financiar rapid și convenabil pe care îl poți folosi pentru orice. Rata scăzută a dobânzii este stabilă pe toată perioada de rambursare a creditului. Datorită gamei largi de împrumuturi financiare oferite, oferim tuturor împrumuturi financiare favorabile de la 50.000 la 100.000.000 CZK, aproape fiecare solicitant din Republica Cehă putând obține acest împrumut. Contract clar și ușor de înțeles, termeni clari ai serviciilor. Puteți folosi banii pentru orice aveți nevoie. Această ofertă este valabilă pentru toată Republica Cehă. Nu ezitați să contactați. E-mail: novotnyradex@gmail.com
Coduri postale Prefixe si Coduri postale din Romania Magazin si service calculatoare Sibiu