HOTARARE Nr.
1525 din 25 noiembrie 2008
privind plata de catre
Ministerul Sanatatii Publice a contributiei financiare voluntare a Romaniei la
Conventia- cadru a Organizatiei Mondiale a Sanatatii pentru Controlul Tutunului
ACT EMIS DE:
GUVERNUL ROMANIEI
ACT PUBLICAT IN:
MONITORUL OFICIAL NR. 805 din 2 decembrie 2008
In temeiul art. 108 din
Constituţia României, republicată,
Guvernul României adoptă
prezenta hotărâre.
Art. 1. - Se aprobă plata contribuţiei financiare
voluntare a României la Convenţia-cadru a Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii
pentru Controlul Tutunului, conform baremurilor stabilite de Secretariatul
Convenţiei şi adoptat de Conferinţa părţilor.
Art. 2. - Plata contribuţiei financiare voluntare
prevăzute la art. 1, calculată în lei la cursul de schimb leu/dolar SUA în
vigoare la data efectuării plăţii, se suportă de la bugetul de stat, prin
bugetul aprobat anual Ministerului Sănătăţii Publice.
Art. 3. - Se aprobă plata pentru
perioada 2006-2007 a sumei de 7.353 dolari SUA, calculată în lei la cursul de
schimb leu/dolar SUA în vigoare la data efectuării plăţii, de la bugetul de
stat, prin bugetul aprobat Ministerului Sănătăţii Publice pe anul 2008.
PRIM-MINISTRU
CĂLIN POPESCU-TĂRICEANU
Contrasemnează:
Ministrul sănătăţii publice,
Gheorghe Eugen Nicolăescu
Ministrul afacerilor externe,
Lazăr Comănescu
p. Ministrul economiei şi finanţelor,
Tiberiu Valentin Mavrodin,
secretar de stat