HOTARARE Nr. 0
din 15 iunie 2006
in Cauza Pantea impotriva
Romaniei
ACT EMIS DE:
CURTEA EUROPEANA A DREPTURILOR OMULUI
ACT PUBLICAT IN:
MONITORUL OFICIAL NR. 251 din 16 aprilie 2007
Strasbourg (Cererea nr. 5.050/02)
In Cauza Pântea împotriva României,
Curtea Europeană a Drepturilor Omului (Secţia a II-a),
într-o cameră compusă din: domnii B. M. Zupancic, preşedinte, J. Hedigan, L.
Caflisch, C. Bîrsan, V. Zagrebelsky, E. Myjer, David
Thor Bjorgvisson, judecători, şi domnul V. Berger, grefier de secţie,
după deliberarea din Camera de consiliu din data de 23 mai 2006,
pronunţă următoarea hotărâre, adoptată la aceeaşi dată:
PROCEDURA
1. La originea cauzei se află
Cererea nr. 5.050/02 formulată
împotriva României de către un cetăţean român, doamna Elisabeta Pântea (reclamanta), care a sesizat Curtea la
20 octombrie 2001, în baza art. 34 din Convenţia
pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale (Convenţia).
2. Reclamanta, care a
beneficiat de asistenţă juridică, este reprezentată de doamna N. Popescu,
avocat în Baroul Bucureşti. Guvernul român (Guvernul)
este reprezentat de
agentul său, doamna B. Ramaşcanu.
3. Reclamanta se plânge, în temeiul art. 6 din Convenţie, de neexecutarea de către administraţie a unei
hotărâri judecătoreşti definitive care dispunea înscrierea în registrul agricol a dreptului său de
proprietate asupra unui imobil şi radierea dreptului de proprietate al lui P.C.
4. Cererea a fost atribuită
Secţiei a II-a a Curţii (art. 52 alin. 1 din Regulament). In cadrul acesteia, camera căreia i s-a
încredinţat examinarea cauzei a fost constituită conform
art. 26 alin. 1 din Regulament.
5. La 1 noiembrie 2004, Curtea
şi-a modificat compunerea secţiilor (art. 25 alin. 1 din Convenţie). Prezenta cerere a fost atribuită Secţiei a III-a
astfel remaniate (art. 52 alin. 1).
6. Prin Decizia din 1 septembrie 2005, Curtea a declarat cererea parţial admisibilă.
7. Atât reclamanta, cât şi
Guvernul au depus observaţii scrise privind fondul cauzei (art. 59 alin.1).
ÎN FAPT
I. Circumstanţele cauzei
8. Reclamanta s-a
născut în 1962 şi locuieşte la
Bârlad.
9. In 1982 reclamanta a
cumpărat un imobil situat în Griviţa, prin contract sub semnătură privată. De
la această dată a început să plătească taxele fiscale aferente, dar nu a intrat
în posesia imobilului, care era stăpânit de cumnatul său, P.C.
10. La 24 ianuarie 1990, P.V., mandatat de către P.C., a cumpărat pentru P.C. şi în numele
acestuia acelaşi imobil, printr-un contract de vânzare-cumpărare autentic, şi a
înscris dreptul de proprietate aparţinând lui P.C. în registrul agricol.
11. Printr-o hotărâre din 31 martie 1998 Judecătoria Bârlad a
dat câştig de cauză reclamantei şi a validat contractul din 1982. Această sentinţă a fost confirmată
prin Hotărârea definitivă din 16 iulie 1999 a Curţii de Apel laşi. Această hotărâre, învestită cu formulă
executorie la data de 29 noiembrie 1999, a înlocuit contractul de vânzare-cumpărare notarial.
12. Prin Hotărârea
definitivă din 15 noiembrie 2000, Curtea de Apel laşi a admis acţiunea în anularea contractului de
vânzare formulată de reclamantă împotriva lui P.C. şi P.V., întemeindu-se pe
Hotărârea din 31 martie 1998 prin
care s-a constatat dreptul său de proprietate asupra imobilului.
1. Demersurile întreprinse
de reclamantă în vederea înscrierii dreptului său de proprietate în registrul
agricol anterior datei de 29 noiembrie 1999
13. La 16 februarie şi
20 martie 1998, precum şi la 18 noiembrie 1999 reclamanta a solicitat
Consiliului Local Griviţa înscrierea în registrul agricol a dreptului său de
proprietate asupra imobilului şi anularea, pe cale de consecinţă, a înscrierii
în favoarea lui P.C., pe motiv că încă de la cumpărare, în 1982, s-a comportat ca un adevărat
proprietar, achitând toate taxele fiscale cu privire la imobil, deşi nu a
intrat încă în posesie.
14. Primăria din Griviţa (primăria)
i-a respins toate
cererile, pe motiv că nu a dovedit anularea de către o instanţă judecătorească
a contractului de vânzare către P.C.
15. Prin Hotărârea din 28 septembrie 1998, Tribunalul Vaslui a
respins o primă acţiune în contencios administrativ formulată de reclamantă
pentru a obliga primăria să-i înscrie dreptul de proprietate în registrul
agricol şi pentru a anula înscrierea dreptului lui P.C. asupra aceluiaşi
imobil, cu motivarea că nu a făcut dovada dreptului de proprietate asupra
imobilului.
2. Demersurile
întreprinse de reclamantă în vederea înscrierii dreptului său de proprietate în
registrul agricol după 29 noiembrie 1999
16. Prin Hotărârea din 19 decembrie 2000, Tribunalul Vaslui a
admis cererea reclamantei şi a obligat primăria să înscrie dreptul său de
proprietate în registrul agricol, precum şi să anuleze înscrierea pe numele lui
P.C. A reţinut că reclamanta a făcut dovada dreptului său de proprietate prin
Hotărârea definitivă din 31 martie 1998, precum şi prin Hotărârea definitivă din 15
noiembrie 2000 prin care s-a anulat contractul de
vânzare-cumpărare al lui P.C. Tribunalul a respins ca neîntemeiată cererea
reclamantei cu privire la despăgubiri.
17. Această hotărâre a devenit
definitivă după recursul părţilor, ca urmare a Hotărârii Curţii de Apel laşi
din 2 aprilie 2001.
18. La 28 iunie 2001 reclamanta
a trimis o nouă cerere primăriei, solicitând înscrierea dreptului său de
proprietate asupra imobilului, astfel cum s-a dispus prin Hotărârea din 19 decembrie 2000.
19. Neprimind răspuns, la 18 aprilie 2002 reclamanta a adresat
primăriei o nouă cerere. La 27 mai 2002, primăria a informat reclamanta cu privire la înscrierea dreptului
său de proprietate în registrul agricol. Totuşi, a semnalat că P.C. a rămas în
continuare înscris în registrul agricol, în calitate de persoană care locuieşte
efectiv în imobil, şi că reclamanta trebuia să solicite evacuarea acestuia
pentru a putea cere radierea lui.
20. Printr-o scrisoare din 19 martie 2003 reclamanta a informat Curtea că Hotărârea din 19 decembrie 2000 a rămas neexecutată
parţial în ceea ce priveşte radierea numelui lui P.C. din registrul agricol.
3. Alte demersuri
întreprinse de reclamantă pentru a pune în executare Hotărârea din 19 decembrie 2000
21. Prin Hotărârea din 22 august 2003, Tribunalul Vaslui a admis
acţiunea reclamantei împotriva primarului şi a Consiliului Local Griviţa, obligându-i
pe aceştia să elibereze reclamantei o copie de pe registrul agricol privind
înscrierea dreptului său de proprietate astfel cum s-a dispus prin Hotărârea
din 19 decembrie 2000. Această
hotărâre a fost confirmată, în recursul reclamantei, printr-o hotărâre
definitivă a Curţii de Apel laşi din 10 noiembrie 2003.
22. Prin Hotărârea din 4 mai 2004, Tribunalul Vaslui a admis
acţiunea reclamantei împotriva primarului şi a Consiliului Local Griviţa,
obligându-i pe aceştia să pună în executare Hotărârea definitivă din 22 august 2003, şi a obligat autorităţile
locale la plata unei amenzi pentru întârzierea executării, precum şi la
acordarea de despăgubiri reclamantei. Această hotărâre a fost confirmată, în
recursul reclamantei, printr-o hotărâre definitivă a Curţii de Apel laşi din 13 septembrie 2004.
23. La 7 februarie 2005 reclamanta
a adresat o notificare Primăriei Griviţa în vederea executării Hotărârii din 4 mai 2004 a Tribunalului Vaslui,
confirmată de Hotărârea Curţii de Apel laşi din 13
septembrie 2004.
24. Printr-o încheiere din 16 noiembrie 2005, pronunţată în camera de consiliu, Judecătoria Bârlad, sesizată de
reclamantă cu o cerere privind urmărirea
conturilor debitoarei, a respins cererea, cu motivarea
că reclamanta ar fi trebuit să sesizeze un executor judecătoresc, iar nu să
sesizeze instanţa.
4. Acţiunea în revendicare a
reclamantei împotriva lui P.C.
25. Prin Hotărârea din 23 octombrie 2003 Judecătoria Bârlad a
admis acţiunea în revendicare imobiliară formulată de reclamantă împotriva lui
P.C. şi P.V. Apelul lui P.C. a fost respins printr-o hotărâre din 25 februarie 2004. Din actele dosarului
reiese că această acţiune se află încă pe rolul instanţelor naţionale.
II. Dreptul intern aplicabil
1. Ordonanţa Guvernului nr. 1 din 13 martie 1992 privind registrul agricol.
Articolul 1
„In scopul asigurării unei evidenţe unitare cu privire
la starea terenurilor [...], dezvoltarea agriculturii
gospodăriilor populaţiei şi buna utilizare a
resurselor locale, consiliile locale comunale, orăşeneşti, municipale şi ale
sectoarelor municipiului Bucureşti vor organiza întocmirea şi ţinerea la zi a
registrului agricol [...]."
Articolul 2
„Registrul agricol constituie
documentul oficial de evidenţă primară unitară, în care se înscriu date cu
privire la gospodăriile populaţiei, şi anume:
a) capul gospodăriei şi membrii acesteia;
b) terenurile pe care le deţin, indiferent de titlu,
pe categorii de folosinţă, suprafeţele cultivate cu principalele culturi şi
numărul de pomi pe specii;
c) efectivele de animale, pe specii şi categorii,
existente la începutul anului; evoluţia anuală a efectivelor de bovine,
porcine, ovine şi caprine;
d) clădirile de locuit şi celelalte construcţii
gospodăreşti;
e) mijloacele de transport cu tracţiune animală şi
mecanică;
f) tractoarele şi maşinile agricole.
Formularul registrului agricol este cel prevăzut în
anexă, care face parte integrantă din prezenta ordonanţă."
2. Ordinul nr. 95.136-712-10/806 al ministrului
agriculturii din 21 martie 2001 privind adoptarea Normelor tehnice necesare
pentru completarea Registrului agricol pentru perioada 2001-2005.
Acest ordin cuprinde normele pe care autorităţile
locale trebuie să le urmeze pentru întocmirea
registrului agricol pentru fiecare localitate.
Registrul agricol constituie documentul oficial de
evidenţă în care sunt înscrise informaţiile privind terenurile pe categorii de
folosinţă, precum şi gospodăriile care aparţin persoanelor, în ceea ce priveşte
structura şi evoluţia efectivelor de animale.
De altfel, registrul agricol constituie o bază de date
pentru îndeplinirea la nivel local a politicilor administraţiei publice
centrale.
Termenul „gospodărie" sau „familie" semnifică
grupul format din două sau mai multe persoane care locuiesc împreună şi care
îşi organizează împreună activitatea, participând la veniturile şi cheltuielile
gospodăriei.
ÎN DREPT
I. Cu privire la pretinsa
încălcare a art. 6 din Convenţie
26. Reclamanta arată că
neexecutarea de către primărie a Hotărârii Curţii de Apel laşi din 2 aprilie 2001, care a dispus înscrierea în
registrul agricol a dreptului său de proprietate asupra imobilului şi radierea
dreptului lui P.C. asupra aceluiaşi imobil, a încălcat dreptul său de acces în
instanţă, prevăzut de art. 6 alin. 1 din Convenţie, care este redactat astfel:
„Orice persoană are dreptul la judecarea [...] de către o instanţă [...] care va decide [...] asupra
contestaţiilor sale privind drepturi şi obligaţii cu caracter civil [...]".
27. Guvernul reaminteşte
jurisprudenta Curţii, potrivit căreia executarea unei hotărâri trebuie să fie
considerată ca făcând parte din „proces", în sensul art. 6 din Convenţie (Hornsby
împotriva Greciei, Hotărârea din 19 martie 1997, Culegerea de hotărâri şi
decizii 1997-II, p. 510-511, paragraful 4). Totuşi, apreciază că în speţă autorităţile competente au executat
Hotărârea din 2 aprilie 2001 la 27 mai 2002, adică la o lună după înregistrarea cererii pe care reclamanta Ie-a
adresat-o la 18 aprilie 2002. De
la acea dată, nicio întârziere în executarea hotărârii nu le este imputabilă.
28. Reclamanta contestă teza
Guvernului. Ea consideră că, în măsura în care Hotărârea din 2 aprilie 2001 nu a fost executată conform
dispozitivului său, în sensul că numele lui P.C. nu a fost radiat din registrul
agricol, nu se poate considera că a fost executată. Reclamanta apreciază că
primăria a întârziat cu rea-credinţă executarea hotărârii.
29. In observaţiile
complementare (ulterioare datei de 1 septembrie 2005, dată la care camera a declarat cererea admisibilă) reclamanta a
informat Curtea că, în ciuda demersurilor întreprinse pentru a obţine
executarea Hotărârii din 19 decembrie 2000, autorităţile administrative competente au rămas în pasivitate şi nu
au executat hotărârea amintită, conform dispozitivului. Mai precis, a subliniat
că autorităţile refuză să radieze numele lui P.C. din registru, deşti Hotărârea
din 19 decembrie 2000 a
recunoscut expres lipsa calităţii acestuia de a figura în registrul agricol.
30. De altfel, reclamanta
arată că, potrivit legislaţiei naţionale şi practicii administrative, conform
căreia pentru înscrierea în cartea funciară a dreptului de proprietate este
necesară prezentarea unei copii de pe registrele agricole, se află în
imposibilitatea de a face această înscriere şi de a determina opozabilitatea
faţă de terţi a dreptului de proprietate.
31. Curtea aminteşte că,
potrivit jurisprudenţei sale constante, executarea unei sentinţe sau hotărâri a
unei instanţe de judecată trebuie privită ca făcând parte integrantă din
„proces", în sensul art. 6 din Convenţie. Dreptul de acces la instanţă ar fi iluzoriu dacă
ordinea juridică internă a unui stat contractant ar permite ca o hotărâre
judecătorească definitivă şi obligatorie să rămână inoperantă în detrimentul
uneia dintre părţi (Immobiliare Saffi împotriva
Italiei, nr. 22.774/93, paragraful 63, CEDH
1999-V).
32. In prezenta cauză,
reclamanta a obţinut o hotărâre definitivă în 2 aprilie
2001 dispunând ca Primăria Griviţa să-i înscrie
dreptul de proprietate în registrul agricol şi să radieze de pe rol numele lui
P.C. Or, această hotărâre nu a fost nici executată integral, nici anulată sau
modificată ca urmare a exercitării unei căi de atac prevăzute de legea internă.
33. Curtea admite, ca şi
Guvernul, că dreptul de acces la un tribunal nu poate obliga statul să execute
fiecare hotărâre civilă, oricare ar fi consecinţele (Sanglier împotriva
Franţei, nr. 50.342/99, paragraful 39, 27 mai
2003). Totuşi, apreciază că, dacă administraţia
refuză, omite sau întârzie să execute, garanţiile prevăzute de art. 6, de care a beneficiat justiţiabilul în
timpul fazei de judecată, ar fi lipsite de efecte (Hornsby
împotriva Greciei, paragraful 41). In speţă, primăria avea obligaţia de a respecta Hotărârea din 2 aprilie 2001, şi anume de a
înscrie dreptul de proprietate al reclamantei în registrul agricol si de a
radia numele lui P.C.
34. Curtea constată că
Hotărârea din 2 aprilie 2001 a
fost executată parţial, numai în ceea ce priveşte înscrierea numelui
reclamantei în registrul agricol. In ceea ce priveşte radierea numelui lui P.C.
din registrul agricol, hotărârea menţionată nu a fost executată de primărie pe
motiv că acesta foloseşte imobilul şi, potrivit dispoziţiilor legale, registrul
agricol presupune întocmirea unei situaţii de evidenţă a tuturor celor care
folosesc imobilele, şi nu numai a proprietarilor.
35. Totodată, Curtea arată
că, deşi potrivit dispoziţiilor naţionale rolul registrului agricol este acela
de a ţine evidenţa populaţiei, jurisdicţiile naţionale sesizate cu acţiunea
reclamantei privind radierea numelui lui P.C. din registrul agricol au
stabilit, bazându-se pe probele prezentate de părţi, că P.C. nu avea dreptul de
a figura în registrul agricol şi au obligat primăria să-i radieze numele din
acesta. Astfel, Curtea apreciază că primează hotărârea definitivă a
jurisdicţiilor naţionale şi că autorităţile administrative sunt ţinute să se
conformeze în totalitate Hotărârii din 2 aprilie 2001. De altfel, consideră că nici autorităţile administrative şi nici
P.C. nu au înţeles să invoce aceste dispoziţii legale într-o cale extraordinară
de atac.
36. In plus, Curtea consideră
că simpla notificare trimisă de primărie reclamantei pentru a o informa despre
refuzul său de a executa integral Hotărârea din 2
aprilie 2001, invocând elemente de fapt pe care se
pronunţaseră deja autorităţile judecătoreşti, nu poate reprezenta o
„imposibilitate obiectivă" care să o exonereze de obligaţia prevăzută de
această hotărâre.
37. Aceste elemente sunt suficiente
pentru a-i permite Curţii să concluzioneze, având în vedere circumstanţele
concrete ale speţei, că statul, prin intermediul autorităţilor sale
specializate, nu a depus toate diligentele pentru a proceda la executarea
integrală a hotărârii judecătoreşti favorabile reclamantei.
38. In consecinţă, a avut loc
încălcarea art. 6 alin. 1 din
Convenţie.
II. Cu privire la aplicarea art. 41 din Convenţie
39. In termenii art. 41 din
Convenţie,
„In cazul în care Curtea declară că a avut loc o
încălcare a Convenţiei sau a protocoalelor sale şi dacă dreptul intern al
înaltei părţi contractante nu permite decât o înlăturare incompletă a
consecinţelor acestei încălcări, Curtea acordă părţii lezate, dacă este cazul,
o reparaţie echitabilă."
A. Prejudiciu
40. Reclamanta a solicitat suma de 98.723 de euro cu titlu de prejudiciu material direct, susţinând că,
urmare a neexecutării de către autorităţile competente a Hotărârii din 2 aprilie 2001, nu şi-a putut exercita
dreptul de proprietate asupra imobilului în cauză şi că valoarea acestuia s-a
diminuat. A solicitat, de asemenea, 3.650 de euro cu titlu de dobânzi şi 500.000 de euro cu titlu de „sancţiuni indirecte".
41. Reclamanta a mai solicitat 25.000 de euro cu titlu
de prejudiciu moral, invocând frustrarea provocată de
imposibilitatea de a obţine executarea hotărârii, ceea ce a pus sub semnul
întrebării faţă de terţi calitatea sa de proprietar al imobilului în cauză.
42. Guvernul consideră că
despăgubirile solicitate de reclamantă cu titlu de prejudiciu material direct
nu au legătură cu pretinsa încălcare a Convenţiei. In această privinţă, el
arată că înscrierea dreptului de proprietate al reclamantei în registrul
agricol nu are nicio consecinţă asupra dreptului de proprietate asupra
imobilului în cauză şi menţionează că nicio dispoziţie legală sau practică
administrativă nu condiţionează înscrierea dreptului de proprietate în cartea
funciară de înscrierea dreptului în registrul agricol.
43. In ceea ce priveşte
cererea de acordare a dobânzilor, Guvernul subliniază că acestea au fost
dispuse în cadrul unei alte proceduri, care s-a finalizat cu Hotărârea din 2 aprilie 2001, şi că, în orice caz,
reclamanta nu a urmat procedura internă pentru a solicita plata acestora.
Relativ la suma de 500.000 de
euro cerută de reclamantă cu titlu de „sancţiuni indirecte", Guvernul
aminteşte că această categorie nu a fost prevăzută de art. 41 din Convenţie şi că este şi excesivă.
44. Guvernul consideră că
suma cerută cu titlu de prejudiciu moral este, de asemenea, excesivă. Potrivit
acestuia, despăgubirea privind prejudiciul moral suferit trebuie să fie
determinată ţinându-se cont de încălcarea Convenţiei stabilită de Curte, precum
şi de jurisprudenta acesteia în materia neexecutării unei hotărâri
judecătoreşti (Burdov împotriva Rusiei, nr. 59.498/00, paragraful 47, CEDO 2002-III).
45. Curtea reaminteşte că, în
speţă, singurul fundament pentru acordarea unei satisfacţii echitabile constă
în faptul că reclamanta nu a beneficiat de dreptul său de acces la instanţă ca
urmare a încălcării art. 6 din
Convenţie. Totuşi, trebuie ţinut cont şi de faptul că este vorba de o
neexecutare parţială a Hotărârii din 19 decembrie 2000.
46. Curtea reaminteşte, de
asemenea, jurisprudenta sa constantă, potrivit căreia, în caz de încălcare a
art. 6 din Convenţie,
reclamanta trebuie repusă, pe cât posibil, într-o situaţie echivalentă celei în
care s-ar fi găsit dacă nu ar fi fost eludată această dispoziţie (Piersack împotriva Belgiei, Hotărârea
din 26 octombrie 1984, seria A, p. 16, paragraful 12).
O hotărâre care constată o încălcare a unui drept
incumbă statului pârât nu numai obligaţia juridică de a plăti reclamantului
sumele de bani acordate cu titlu de satisfacţie echitabilă, dar şi de a alege,
sub controlul Comitetului de Miniştri, măsurile generale sau/şi, după caz,
individuale pe care să le adopte în ordinea juridică internă pentru a pune
capăt nerespectării drepturilor constatate de Curte şi a înlătura, pe cât posibil, consecinţele, astfel încât să
se restabilească, pe cât posibil, situaţia anterioară (Ilascu si alţii
împotriva Moldovei si Rusiei, nr. 48.787/99,
paragraful 487, CEDO 2004-VII).
47. In plus, Curtea apreciază
că reclamanta a suferit un prejudiciu moral mai ales ca urmare a frustării
provocate de imposibilitatea de a obţine executarea hotărârilor pronunţate în
favoarea sa şi că acest prejudiciu nu poate fi compensat în totalitate prin
simpla constatare a încălcării Convenţiei.
48. In aceste circumstanţe,
având în vedere ansamblul elementelor cauzei şi hotărând în echitate, potrivit art. 41 din Convenţie, Curtea acordă
reclamantei 1.000 de euro cu titlu de prejudiciu moral.
B. Cheltuieli de judecată
49. Reclamanta
solicită suma de 22.000 de
euro cu titlu de cheltuieli de judecată, din care 350 de euro reprezintă cheltuieli ocazionate de procedură în faţa
Curţii.
50. Guvernul consideră că
aceste cheltuieli nu pot fi acordate decât dacă sunt reale, rezonabile şi au
legătură cu nerespectarea dreptului constatat (Cvijetic împotriva Croaţiei, nr. 71.549/01, 26 februarie 2004, paragraful 63, şi Jasiuniene împotriva Lituaniei, nr. 41.510/98, 6 martie 2003, paragraful 55). In plus, arată că anumite cheltuieli solicitate au fost angajate de
reclamantă în proceduri interne care nu au legătură cu procedura finalizată
prin Hotărârea din 2 aprilie 2001 şi că, oricum, suma solicitată cu acest titlu este excesivă.
51. Potrivit jurisprudenţei
Curţii, un reclamant nu poate solicita rambursarea cheltuielilor de judecată
decât dacă sunt reale, necesare şi sunt rezonabile în cuantum. Curtea reţine că
reclamanta a beneficiat de asistenţă juridică şi că suma de 569 de euro a fost achitată cu acest titlu
avocatului ei. In plus, având în vedere elementele cauzei şi criteriile
menţionate mai sus, Curtea apreciază ca fiind rezonabilă suma de 100 de euro cu titlu de cheltuieli de
judecată pentru procedura urmată în dreptul intern şi o acordă reclamantei.
C. Dobânzi
52. Curtea consideră
potrivit să stabilească nivelul dobânzii la nivelul dobânzii facilităţii de
preţ marginal a Băncii Centrale Europene, majorate cu 3
puncte procentuale.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
In unanimitate,
CURTEA
1. hotărăşte că a avut loc
încălcarea art. 6 alin. 1 din
Convenţie;
2. hotărăşte:
a) că statul pârât, în 3 luni de la data la care hotărârea a rămas definitivă, conform art. 44 alin. 2 din Convenţie, trebuie să
garanteze, prin măsuri adecvate, executarea integrală a Hotărârii din 2 aprilie 2001 a Curţii de Apel laşi şi
trebuie, în plus, să plătească reclamantei 1.000 de euro pentru prejudiciu moral şi 100 de
euro pentru cheltuieli de judecată, precum şi orice sumă
care ar putea fi datorată cu titlu de impozit;
b) ca începând de la expirarea acestui termen şi până
la efectuarea plăţii aceste sume să fie majorate cu o dobândă simplă având o
rată egală cu cea a facilităţii de preţ marginal a Băncii Centrale Europene
aplicabile în această perioadă, majorate cu 3 puncte
procentuale;
3. respinge cererea de
satisfacţie echitabilă pentru rest.
Intocmită în limba franceză, apoi comunicată în scris
la data de 15 iunie 2006, în aplicarea art. 77 alin. 2 şi 3 din Regulament.
Bostjan M. Zupancic,
preşedinte
Vincent Berger,
grefier