DECIZIE Nr.
989 din 1 octombrie 2008
privind constitutionalitatea
dispozitiilor art. 155 alin. (3) din Regulamentul Camerei Deputatilor,
republicat
ACT EMIS DE:
CURTEA CONSTITUTIONALA
ACT PUBLICAT IN:
MONITORUL OFICIAL NR. 716 din 22 octombrie 2008
Cu Adresa nr. 51/2.182 din 7 iulie 2008, secretarul
general al Camerei Deputaţilor a trimis Curţii Constituţionale sesizarea
formulată de 52 de deputaţi, în temeiul dispoziţiilor art. 27 alin. (2) din
Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale,
în legătură cu neconstituţionalitatea art. 155 alin. (3) din Regulamentul
Camerei Deputaţilor, republicat.
Autorii sesizării sunt următorii: Cristian I. Rădulescu, Anca-Daniela C. Boagiu,
Graţiela Denisa M. Iordache, Corneliu V. Momanu, Marcel Adrian O. Piteiu, Cornel Ştefan C. Bardan, Gheorghe
G. Sârb, Alexandru A. Ciocâlteu, Constantin M. Petrea, Dumitru M. Pardău,
Mircea Teodor M. S. Iustian, Corneliu L. Popescu, Marian V. Hoinaru, Constantin V. Tudor, Anca M. Constantinescu, Cristian B.
Ilie, Daniel I. Buda, Costică N. Canacheu, Petru I. Călian, Cosmin Gabriel C. Popp, Petru O Lificiu, Stelian G. Fuia, Iulian-Gabriel P. Bîrsan,
Ion I. Gonţea, Marius I.
Rogin, Ion I. Stoica, Diana Maria C. Buşoi, Liviu D.
Codîrlă, Valeriu I. Tabără,
Ioan C. Oltean, Daniel I. Ionescu,
Romică C. Andreica, Ionela I. Bruchental-Pop, Gheorghe
G. Barbu, Radu V. D. Lambrino, Petre Străchinaru,
Liviu Alexandru H. Miroşeanu, Bogdan C. Cantaragiu, Claudius Mihail Gh.
Zaharia, Marian Sorin C. Paveliu, Dumitru Gheorghe Mircea O. Coşea, Traian
Constantin A. Igaş, Petre I. Ungureanu, Gheorghe I. Albu, Raluca D. Turcan, Alexandru E. Mocanu, Constantin C. Amarie,
Viorel N. Oancea, Gabriel L. Sandu, Marcel Laurenţiu M. Romanescu, Cornel H.
Ştirbeţşi Laurenţiu O Mironescu.
Sesizarea a fost înregistrată la Curtea Constituţională
sub nr. 7,809 din 7 iulie 2008 si formează obiectul Dosarului nr. 1.633C/2008.
Obiectul sesizării îl constituie dispoziţiile art. 155
alin. (3) din Regulamentul Camerei Deputaţilor, aprobat prin Hotărârea Camerei
Deputaţilor nr. 8 din 24 februarie 1994, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 35 din
16 ianuarie 2006, care au următorul cuprins: „(3) Cererea se adoptă cu votul
a cel puţin două treimi din numărul deputaţilor."
In motivarea sesizării se arată că art. 155 alin. (3)
din regulament, care prevede că cererea privind punerea sub urmărire penală a
membrilor Guvernului se adoptă cu votul a cel puţin două treimi din numărul
deputaţilor, contravine dispoziţiilor constituţionale ale art. 76 alin. (2),
potrivit cărora „(2) Legile ordinare şi hotărârile se adoptă cu votul
majorităţii membrilor
prezenţi din fiecare Cameră", şi ale art. 16
alin. (1), care stabilesc că „Cetăţenii sunt egali în faţa legii şi a
autorităţilor publice, fără privilegii şi fără discriminări". Aşadar,
conform prevederilor constituţionale menţionate, cererea de urmărire penală a
membrilor Guvernului se adoptă prin „hotărârea şi nicidecum legea,
regulamentul în sine sau moţiunea, acte juridice care au alte domenii de
reglementare", iar această hotărâre „trebuia să fie adoptată tot cu
majoritatea membrilor prezenţi din fiecare Cameră, în cazul nostru din Camera
Deputaţilor, şi nu cu majoritatea de două treimi din numărul deputaţilor, aşa
cum prevede textul regulamentar criticat". In continuare, se consideră că
această majoritate „trebuia să fie reglementată şi de art. 155 alin. (2) din
Regulamentul Camerei Deputaţilor, ceea ce nu s-a întâmplat", astfel că
textul criticat din regulament este neconstituţional, întrucât încalcă art. 76
alin. (2) din Constituţie. Se arată că susţinerea nu este contrazisă de
argumente constituţionale, legale sau doctrinare, şi că, de altfel, art. 149 alin.
(3) din Regulamentul Senatului prevede că hotărârea de punere sub urmărire
penală a membrilor Guvernului, care sunt senatori, se adoptă cu votul
majorităţii senatorilor, iar nu cu majoritatea de două treimi din numărul
acestora.
Cât priveşte încălcarea art. 16 alin. (1) din
Constituţie, se susţine că „pentru situaţii mult mai importante, faţă de
cea reglementată de textul criticat, în care se adoptă hotărâri, majoritatea
utilizată, prevăzută de Constituţie sau de regulamente, este mai mică, şi anume
majoritatea deputaţilor şi a senatorilor". Se exemplifică cu situaţiile
referitoare la suspendarea Preşedintelui României, la acordarea încrederii
Guvernului, la adoptarea sau respingerea unei moţiuni de cenzură. De asemenea,
pentru situaţii mult mai grave decât cea reglementată de art. 155 alin. (3) din
Regulament, „potrivit Constituţiei, este necesară majoritatea de două treimi
din numărul parlamentarilor, şi anume atunci când Preşedintele României este pus sub
acuzare penală pentru înaltă trădare". Or, această din urmă situaţie „nu
se poate compara, ca gravitate, cu cea de punere sub urmărire penală a membrilor Guvernului şi, cu toate
acestea, majoritatea este aceeaşi".
In conformitate cu dispoziţiile art. 27 alin. (2) din
Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale,
sesizarea a fost trimisă preşedintelui Camerei Deputaţilor, pentru a comunica punctul de vedere al Biroului
permanent.
Preşedintele Camerei
Deputaţilor a comunicat, cu Adresa nr. 51/2753 din
10 septembrie 2008, înregistrată la Curtea Constituţională sub nr. 10.071 din
11 septembrie 2008, punctul de vedere al Biroului permanent al Camerei
Deputaţilor, prin care se consideră că sesizarea de neconstituţionalitate
formulată este neîntemeiată. In acest sens, se arată următoarele:
1. Motivarea potrivit căreia hotărârea Camerei
Deputaţilor referitoare la cererea de punere sub urmărire penală a membrilor
Guvernului ar trebui să fie adoptată cu votul majorităţii deputaţilor prezenţi
la şedinţa Camerei nu are la bază nicio dispoziţie constituţională sau
regulamentară. Solicitarea urmăririi penale a unui membru al Guvernului de
către o Cameră legislativă reprezintă o acţiune politică de o foarte mare
importanţă şi care presupune o motivare bine întemeiată. Or, „Camera Deputaţilor
nu este o autoritate judiciară care să administreze şi să interpreteze probe de
natură diversă, se impune de la sine alegerea unei proceduri care să prevină
arbitrariul şi să suplinească lipsa unei specializări judiciare a membrilor
acesteia", şi, „de aceea, decizia Camerei Deputaţilor de a solicita o
asemenea procedură impune întrunirea acordului majorităţii calificate a
membrilor săi, care să împiedice subiectivismul şi interesul partizan ale unui
număr mic de parlamentari, inerent şi explicabil pe scena oricărei confruntări
politice". Aşa fiind, se consideră că „cererea de urmărire formulată de
Camera Deputaţilor poate fi socotită, pe bună dreptate, un act politic mai
degrabă decât unul juridic". Se invocă Decizia Curţii Constituţionale nr.
1.133 din 27 noiembrie 2007 prin care s-a statuat „că cele două Camere ale
Parlamentului, cât şi Preşedintele României au libertatea de a stabili modul de
exercitare" a dreptului de a cere urmărirea penală a membrilor Guvernului,
fără o altă reglementare exterioară şi aplicând direct Legea fundamentală.
Prevederile alin. (3) al art. 155 din Regulamentul
Camerei Deputaţilor, potrivit cărora „Cererea se adoptă cu votul a cel puţin
două treimi din numărul deputaţilor", au fost adoptate fără nicio
obiecţie chiar în textul iniţial al regulamentului, majoritatea calificată de
voturi cerută în acest caz fiind deplin justificată. Se mai apreciază că, „dacă
în dreptul parlamentar este statuată interzicerea oricăror imixtiuni, ingerinţe
în activitatea parlamentarilor, precum şi intimidarea sau şicanarea acestora de
către puterea executivă sau de cea judecătorească, tot astfel se impune a fi
protejată şi activitatea membrilor Guvernului împotriva unor astfel de
ingerinţe, indiferent dacă aceştia au sau nu şi calitatea de parlamentari".
„Dacă această procedură ar fi lăsată la latitudinea unei majorităţi simple din
numărul membrilor unei Camere, s-ar deschide calea unor şicanări judiciare
sistematice a membrilor Guvernului, ceea ce ar avea consecinţe extrem de grave
pentru stabilitatea politică a ţării" şi, „într-o asemenea ipoteză,
Guvernul ar fi nevoit să apeleze sistematic la procedura remanierii, în loc să
se dedice rolului său constituţional prevăzut în art. 102 din
Constituţie".
2. Se apreciază că „trebuie făcută o distincţie clară
între imunitatea de percheziţie, de reţinere şi arestare, care poate fi
ridicată de Camera Deputaţilor cu votul majorităţii membrilor săi prezenţi la
şedinţa acesteia, şi solicitarea urmăririi penale a unui membru al Guvernului,
care poate fi aprobată numai cu majoritatea calificată de două treimi din
numărul membrilor Camerei Deputaţilor". Sub aspect procedural, cererea de
urmărire penală corespunde cu o plângere prealabilă în vederea urmăririi penale
a unei persoane, care produce efecte extrem de grave asupra libertăţii
acesteia, şi este firesc ca ea să exprime o voinţă politică cât mai largă,
„atunci când este convertită într-un act adoptat de o Adunare
legiuitoare." Niciun temei constituţional sau regulamentar nu justifică
extinderea aplicării unei proceduri regulamentare la o altă instituţie
juridică, „în condiţiile în care între cele două proceduri regulamentare nu
există nicio legătură". Se mai consideră că
„stabilirea unei anumite majorităţi pentru adoptarea
de către o Cameră legislativă a unei decizii presupune o evaluare politică a
problemei care a făcut obiectul deciziei respective", astfel că importanţa
problemei asupra căreia Camera trebuie să hotărască impune şi stabilirea
majorităţii pentru luarea deciziei. Aşa fiind, „hotărârea prin care Camera
Deputaţilor decide ridicarea imunităţii parlamentare de percheziţie, reţinere
sau arestare a unui deputat nu implică evaluarea de către aceasta a vinovăţiei
persoanei în cauză - probată de organisme judiciare autorizate -, pe când
cererea de urmărire penală a unui membru al Guvernului presupune o motivare de
fapt, acceptată de o majoritate calificată a membrilor Camerei Deputaţilor,
privind vinovăţia celui în cauză, desigur urmând ca instanţa să constate
definitiv şi irevocabil această vinovăţie."
3. Aprobarea cererii de urmărire penală a membrilor
Guvernului cu majoritatea de două treimi din numărul deputaţilor a fost
prevăzută de Comisia specială pentru elaborarea propunerilor de modificare a
Regulamentului Camerei Deputaţilor, constituită în baza Hotărârii nr. 56 din 29
octombrie 1992. Se consideră că „o asemenea majoritate de voturi corespunde
importanţei sociale a funcţiei de membru al Guvernului, ceea ce justifică un
regim juridic special pentru începerea actelor de urmărire penală din iniţiativa
Camerei Deputaţilor şi nicidecum un privilegiu, chiar şi procedural".
4. Constituţia statuează asupra principiului autonomiei
organizatorice şi funcţionale a Camerelor legislative , adică „fiecare Cameră
se organizează şi îşi stabileşte procedurile parlamentare aşa cum
doreşte", aşa încât „faptul că în Regulamentul Senatului se prevede o altă
majoritate de voturi necesară punerii sub urmărire penală a membrilor
Guvernului, nu are o relevanţă semnificativă".
5. Cu prilejul soluţionării unei sesizări formulate de
preşedintele Camerei Deputaţilor referitoare la Regulamentul Camerei
Deputaţilor, aprobat prin Hotărârea nr. 8 din 24 februarie 1994, Curtea
Constituţională „nu a apreciat" că art. 139 alin. (3) - în prezent art.
155 alin. (3) - din regulament „ar fi neconstituţional".
CURTEA,
examinând sesizarea de neconstituţionalitate, punctul
de vedere al Biroului permanent al Camerei Deputaţilor, raportul întocmit de
judecătorul-raportor, dispoziţiile criticate din Regulamentul Camerei
Deputaţilor, republicat, prin raportare la prevederile Constituţiei României şi
dispoziţiile Legii nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii
Constituţionale, reţine următoarele:
Curtea a fost legal sesizată şi este competentă,
potrivit dispoziţiilor art. 146 lit.c) din Constituţie, precum şi ale art. 1,
10, 27 şi 28 din Legea nr. 47/1992, să se pronunţe asupra constituţionalităţii
prevederilor criticate din Regulamentul Camerei Deputaţilor.
Obiectul controlului de constituţionalitate îl
constituie prevederile art. 155 alin. (3) din Regulamentul Camerei Deputaţilor,
aprobat prin Hotărârea Camerei Deputaţilor nr. 8 din 24 februarie 1994,
republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I,
nr. 35 din 16 ianuarie 2006, prevederi potrivit cărora
„(3) Cererea se adoptă cu votul a cel puţin două treimi din numărul
deputaţilor."
In opinia autorilor sesizării, aceste prevederi
regulamentare sunt contrare dispoziţiilor din Constituţie cuprinse în art. 76
alin. (2), potrivit cărora „(2) Legile ordinare şi hotărârile se adoptă cu
votul majorităţii membrilor prezenţi din fiecare Cameră", şi ale art.
16 alin. (1), care stabilesc că „(1) Cetăţenii sunt egali în faţa legii şi a
autorităţilor publice, fără privilegii şi fără discriminări."
Examinând sesizarea de neconstituţionalitate formulată,
Curtea Constituţională constată că aceasta este întemeiată şi urmează a fi
admisă pentru următoarele considerente:
Intr-adevăr, art. 76 din Constituţie -„Adoptarea
legilor şi hotărârilor" stabileşte reguli esenţiale ale procedurii
legislative. Astfel, potrivit alin. (1) al art. 76, legile organice şi
hotărârile privind
regulamentele Camerelor se adoptă cu votul majorităţii parlamentarilor fiecărei
Camere. Sub acest aspect, prin Decizia nr. 45 din 17 mai 1994 privind
constituţionalitatea Regulamentului Camerei Deputaţilor, publicată în Monitorul
Oficial al României, Partea I, nr. 131 din 27 mai 1994, Curtea Constituţională a statuat, cu
valoare de principiu, că „majoritatea absolută impusă de Constituţie pentru adoptarea
unei asemenea hotărâri urmăreşte să asigure o exprimare cât mai largă a voinţei
deputaţilor în prevederile regulamentare, lucru firesc într-un sistem
parlamentar care implică, prin definiţie, o majoritate şi o opoziţie
parlamentară". De asemenea, potrivit alin. (2) al art. 76, adoptarea
legilor ordinare şi a hotărârilor celor două camere se face cu votul
majorităţii membrilor prezenţi în fiecare Cameră, în condiţiile în care numărul
acestora se ridică la cel puţin jumătate plus unu din numărul membrilor
fiecărei Camere, în condiţiile respectării cvorumului legal de adoptare
prevăzut de art. 67 din Constituţie.
In privinţa naturii juridice a actului prin care se
cere urmărirea penală a membrilor Guvernului, Curtea constată că această cerere
se aprobă printr-o hotărâre a Camerei Deputaţilor, astfel cum prevede art. 76
alin. (1) şi (2) din Constituţie, precum şi art. 85 din Regulamentul Camerei
Deputaţilor. Art. 85 din Regulament, care face parte din
capitolul II -„Desfăşurarea lucrărilor Camerei
Deputaţilor", secţiunea 1 - „Sesiunea şi actele Camerei Deputaţilor" stabileşte: „Camera Deputaţilor adoptă legi, hotărâri, moţiuni
simple, mesaje, declaraţii, rezoluţii şi alte acte politice în prezenţa
majorităţii deputaţilor, conform prevederilor prezentului regulament." Toi
astfel, şi art. 121 din Regulamentul criticat prevede că „Legile,
hotărârile şi moţiunile simple se adoptă de Camera Deputaţilor prin vot. Legile
adoptate de Camera Deputaţilor pot fi legi constituţionale, legi organice şi
legi ordinare."
Curtea mai constată, de asemenea, că, de altfel, în
sensul prevederilor constituţionale ale art. 76 alin. (2) sunt şi dispoziţiile
art. 129 alin. (3) din Regulamentul Camerei Deputaţilor, în conformitate cu care „Legile ordinare şi
hotărârile luate în procesul legiferării se adoptă cu votul majorităţii
deputaţilor prezenţi, în condiţiile existenţei cvorumului legal."
Aşa fiind, Curtea constată că art. 155 alin. (3) din
Regulamentul Camerei Deputaţilor, potrivit căruia cererea privind urmărirea
penală a membrilor Guvernului „[...] se adoptă cu votul a cel puţin două treimi din numărul
deputaţilor", contravine art. 76 alin. (2)
din Constituţie şi, în consecinţă, este neconstituţional.
Faţă de argumentele înfăţişate, din care rezultă
neconstituţionalitatea art. 155 alin. (3) din Regulamentul Camerei Deputaţilor,
analizarea susţinerilor privind încălcarea prevederilor art. 16 alin. (1) din
Constituţie sunt irelevante.
Având in vedere considerentele expuse, in temeiul dispoziţiilor art. 146 lit. c) şi art. 147 alin. (1) şi
(4) din Constituţie, precum şi al prevederilor art. 11 alin. (1) lit. A.c),
art. 27 şi art. 28 din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea
Curţii Constituţionale, cu majoritate de voturi,
CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
In numele legii
DECIDE:
Constată că prevederile art. 155 alin. (3) din
Regulamentul Camerei Deputaţilor, aprobat prin Hotărârea Camerei Deputaţilor
nr. 8 din 24 februarie 1994, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 35 din 16 ianuarie
2006, sunt neconstituţionale.
Definitivă şi general obligatorie.
Decizia se comunică preşedintelui Camerei Deputaţilor
şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.
Dezbaterea a avut loc la data de 1 octombrie 2008 şi la aceasta au participat: Ioan Vida, preşedinte,
Nicolae Cochinescu, Aspazia Cojocaru, Acsinte Gaspar, Petre Lăzăroiu, Ion
Predescu, Puskas Valentin Zoltan şi Augustin Zegrean, judecători.
PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,
prof. univ. dr. IOAN VIDA
Magistrat-asistent-şef,
Gabriela Dragomirescu