Decizia Nr.98 din 01.03.2018

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Luminiţa Nicolescu.1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 85 alin. (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 194/2002 privind regimul străinilor în România, excepţie ridicată de Mohamad Ali în Dosarul nr. 2.960/2/2015 al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Secţia de contencios administrativ şi fiscal. Excepţia formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 1.158D/2017.2. La apelul nominal răspunde, pentru autorul excepţiei, domnul avocat Cezar Paul Diaconescu, cu delegaţie depusă la dosar. Lipsesc celelalte părţi, faţă de care procedura de citare este legal îndeplinită. 3. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele acordă cuvântul reprezentantului autorului excepţiei, care solicită admiterea acesteia. Susţine că justiţia este o stare ideală în care drepturile subiective din cadrul raporturilor juridice sunt exercitate, fie potrivit dreptului obiectiv, fie ca urmare a pronunţării instanţei judecătoreşti. Apreciază că, pentru a se asigura legalitatea, trebuie, în mod necesar, să se asigure supremaţia Constituţiei. Referitor la jurisprudenţa Curţii Constituţionale în materie apreciază că existenţa acestor decizii nu reprezintă un precedent obligatoriu, instanţa de contencios constituţional putând reveni asupra soluţiei, în sensul constatării neconstituţionalităţii dispoziţiilor criticate. În continuare, invocă Decizia Curţii Constituţionale nr. 500 din 15 mai 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 492 din 18 iulie 2012. Apreciază că imposibilitatea atacării cu recurs a hotărârii pronunţate de curtea de apel, în procedura reglementată prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 194/2002, determină neconstituţionalitatea dispoziţiei criticate. Susţine că textul criticat instituie o discriminare între cetăţenii care au beneficiat de calea de atac şi cei care nu au beneficiat de această cale, pe de-o parte, şi între instituţia publică care a beneficiat de calea de atac şi persoanele care nu au beneficiat de această cale, pe de altă parte. Posibilitatea de a exercita un recurs efectiv presupune existenţa unei forme de control judiciar. Pentru toate aceste aspecte solicită admiterea excepţiei de neconstituţionalitate. 4. Reprezentantul Ministerului Public solicită menţinerea jurisprudenţei în materie şi respingerea, ca neîntemeiată, a excepţiei de neconstituţionalitate. Susţine că procedura de soluţionare a cererilor în justiţie formulate de străini în temeiul dispoziţiilor din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 194/2002 este o procedură specială, accelerată şi guvernată de principiul celerităţii. Caracterul definitiv al hotărârilor pronunţate în această materie este justificat tocmai de celeritatea cu care aceste cauze trebuie soluţionate. Mai mult, este de competenţa exclusivă a legiuitorului stabilirea regulilor de desfăşurare a procesului în faţa instanţelor judecătoreşti şi modalitatea de exercitare a căilor de atac, iar accesul la justiţie nu presupune accesul la toate mijloacele procedurale prin care se înfăptuieşte justiţia.CURTEA,având în vedere actele şi lucrările dosarului, reţine următoarele:5. Prin Decizia nr. 729 din 28 februarie 2017, pronunţată în Dosarul nr. 2.960/2/2015, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Secţia de contencios administrativ şi fiscal a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 85 alin. (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 194/2002 privind regimul străinilor în România, excepţie invocată de Mohamad Ali, cu ocazia soluţionării unui recurs împotriva sentinţei Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, prin care s-a respins cererea de anulare a deciziei de returnare de pe teritoriul României şi a interdicţiei de intrare pe teritoriul României a autorului excepţiei emise de către Direcţia pentru Imigrări a Municipiului Bucureşti.6. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate, autorul acesteia susţine că dispoziţiile criticate contravin principiului exercitării căilor de atac, principiu ce trebuie interpretat în sensul posibilităţii reale de a exercita o cale de atac, în condiţiile legii, iar nu în sensul suprimării acesteia. Susţine că textul criticat instituie un dezechilibru, având în vedere că, până la modificarea sa, chiar textul de lege criticat prevedea posibilitatea atacării cu recurs a hotărârii pronunţate de către Curtea de Apel. Apreciază că noua reglementare instituie o discriminare între cetăţenii justiţiabili în legătură cu care s-a pronunţat o hotărâre pe vechea reglementare şi care au beneficiat de cale de atac şi cetăţenii justiţiabili în legătură cu care a devenit aplicabil textul care nu prevede posibilitatea exercitării unei căi de atac. De asemenea apreciază că dispoziţiile art. 6 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale prevăd obligativitatea asigurării unui recurs efectiv în cadrul unui proces echitabil. Or, prin textul de lege atacat sunt suprimate aceste drepturi, fiind adusă atingere acestor garanţii procesuale.7. Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Secţia de contencios administrativ şi fiscal apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată. Arată că legiuitorul poate, în limitele competenţelor constituţionale, să stabilească prin lege procedura şi modalitatea de exercitare a căilor de atac. Instanţa judecătorească apreciază că, prin instituirea unui singur grad de jurisdicţie, nu se încalcă principiile liberului acces la justiţie şi al dreptului la recurs efectiv, în condiţiile în care legalitatea şi temeinicia deciziei de returnare sunt examinate de un judecător independent şi imparţial. Caracterul definitiv al hotărârii pronunţate de către curtea de apel este justificat de celeritatea procedurilor stabilite de legea specială, lege care stabileşte o competenţă specifică şi căi de atac derogatorii de la dispoziţiile art. 20 din Legea nr. 554/2004, privind recursul exercitat împotriva hotărârilor pronunţate în primă instanţă în materia contenciosului administrativ. În continuare, este invocată jurisprudenţa Curţii Constituţionale consacrată prin deciziile nr. 1.222 din 5 octombrie 2010, nr. 699 din 31 mai 2011, nr. 1.304 din 4 octombrie 2011, nr. 386 din 24 martie 2011, nr. 611 din 22 septembrie 2016, prin care s-a constatat că procedura de soluţionare a cererilor în justiţie formulate de străini, în temeiul dispoziţiilor Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 194/2002, este o procedură specială şi accelerată în care accesul la justiţie nu este îngrădit, iar exercitarea deplină a drepturilor procesuale ale părţilor nu este periclitată. 8. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, actul de sesizare a fost comunicat preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.9. Guvernul, făcând referire la Decizia nr. 273 din 23 mai 2013, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 480 din 1 august 2013, apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată.10. Avocatul Poporului, făcând referire la deciziile Curţii Constituţionale nr. 1.222 din 5 octombrie 2010, nr. 951 din 6 iulie 2010 şi nr. 867 din 10 iulie 2008, apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată.11. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.CURTEA,examinând actul de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului şi Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, susţinerile reprezentantului autorului excepţiei, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:12. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.13. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 85 alin. (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 194/2002 privind regimul străinilor în România, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 421 din 5 iunie 2008, cu următorul conţinut: „Decizia de returnare prevăzută la art. 83 alin. (2) poate fi contestată în termen de 3 zile de la data comunicării la instanţa prevăzută la alin. (1) dacă străinul nu este luat în custodie publică ori la curtea de apel în a cărei rază de competenţă teritorială se află centrul de cazare dacă străinul este luat în custodie publică. Instanţa soluţionează contestaţia în termen de 5 zile de la data primirii acesteia. Hotărârea instanţei este definitivă." 14. Autorul excepţiei susţine că textul criticat contravine prevederilor constituţionale cuprinse în art. 16 referitor la egalitatea în drepturi, art. 20 referitor la tratatele internaţionale privind drepturile omului, art. 21 referitor la accesul liber la justiţie, art. 53 referitor la restrângerea exerciţiului unor drepturi sau al unor libertăţi, art. 124 alin. (2) potrivit căruia justiţia este unică, imparţială şi egală pentru toţi şi art. 129 referitor la folosirea căilor de atac. De asemenea sunt invocate prevederile art. 6 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale. 15. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea reţine că, faţă de autorul excepţiei de neconstituţionalitate, a fost emisă o decizie de returnare de către Inspectoratul General pentru Imigrări şi Direcţia pentru Imigrări a Municipiului Bucureşti. Autorul excepţiei a contestat decizia de returnare, Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal respingând acţiunea, prin Sentinţa civilă nr. 3.082 din 19 noiembrie 2015. În cadrul sentinţei, instanţa judecătorească, examinând decizia de returnare, face referire la dispoziţiile art. 83 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 194/2002.16. De asemenea, Curtea observă că, ulterior, autorul excepţiei a introdus recurs împotriva Sentinţei civile, anterior menţionate, recursul fiind înregistrat pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Secţia de contencios administrativ şi fiscal. Analizând admisibilitatea căii de atac, instanţa judecătorească a constatat că, prin dispoziţiile art. 85 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 194/2002, se stabileşte o procedură specială, derogatorie de la dreptul comun, în ceea ce priveşte judecarea contestaţiei formulate împotriva deciziei de returnare de pe teritoriul României, emisă în baza acestui act normativ, calea de atac fiind cea indicată de norma specială. Prevederile art. 457 alin. (1) din Codul de procedură civilă prin raportare la dispoziţiile art. 457 alin. (3) din acelaşi Cod dau expresie principiului potrivit căruia o cale de atac neprevăzută de lege este inadmisibilă. În consecinţă, sentinţa recurată, având caracter definitiv, nu poate forma obiectul recursului. Pentru aceste considerente, în temeiul art. 496 alin. (1) din Codul de procedură civilă, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Secţia de contencios administrativ şi fiscal a respins recursul, ca inadmisibil, prin decizia pronunţată sesizând, totodată, Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate.17. Plecând de la aceste premise, Curtea constată că dispoziţiile art. 83 alin. (1) şi alin. (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 194/2002 reglementează natura juridică a deciziei de returnare şi obligaţiile ce decurg din aceasta. Astfel, art. 83 alin. (1) reglementează decizia de returnare prin care se stabileşte obligaţia străinului de returnare, precum şi termenul pentru plecarea voluntară, iar art. 83 alin. (2) reglementează decizia de returnare prin care se stabileşte obligaţia de returnare şi îndepărtarea sub escortă, în cazul străinului declarat indezirabil sau care prezintă risc de sustragere de la executarea voluntară a obligaţiei de returnare.18. În continuare, Curtea reţine că, pentru cele două situaţii anterior menţionate, căile de atac sunt reglementate distinct. Astfel, decizia de returnare prevăzută la art. 83 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 194/2002 poate fi contestată potrivit art. 85 alin. (1) din acelaşi act normativ, iar decizia de returnare prevăzută la art. 83 alin. (2) din ordonanţă poate fi contestată potrivit art. 85 alin. (2) din acelaşi act normativ.19. Aşa fiind, Curtea observă că decizia de returnare a autorului excepţiei a fost emisă avându-se în vedere dispoziţiile art. 83 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 194/2002, fapt reţinut şi de Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal. Totodată, recursul autorului excepţiei împotriva sentinţei pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti a fost respins, ca inadmisibil, temeiul invocat de instanţa judecătorească fiind teza finală a dispoziţiilor art. 85 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 194/2002.20. Ca atare, Curtea constată că excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 85 alin. (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 194/2002 privind regimul străinilor în România, care reglementează calea de atac împotriva deciziei de returnare prin care se stabileşte obligaţia de returnare şi îndepărtarea sub escortă, în cazul străinului declarat indezirabil sau care prezintă risc de sustragere de la executarea voluntară a obligaţiei de returnare, precum şi faptul că hotărârea pronunţată de instanţa judecătorească este definitivă, nu are legătură cu soluţionarea cauzei, în accepţiunea art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale.21. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi,CURTEA CONSTITUŢIONALĂÎn numele legiiDECIDE:Respinge, ca inadmisibilă, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 85 alin. (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 194/2002 privind regimul străinilor în România, excepţie ridicată de Mohamad Ali în Dosarul nr. 2.960/2/2015 al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Secţia de contencios administrativ şi fiscal.Definitivă şi general obligatorie.Decizia se comunică Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Secţia de contencios administrativ şi fiscal şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.Pronunţată în şedinţa din data de 1 martie 2018. PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALEprof. univ. dr. VALER DORNEANU Magistrat-asistent, Daniela Ramona Mariţiu