DECIZIE Nr.
969 din 30 octombrie 2007
referitoare la exceptia de
neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 612 alin. 6 din Codul de procedura
civila
ACT EMIS DE:
CURTEA CONSTITUTIONALA
ACT PUBLICAT IN:
MONITORUL OFICIAL NR. 816 din 29 noiembrie 2007
Ioan Vida - preşedinte
Nicolae Cochinescu -judecător
Aspazia Cojocaru -judecător
Acsinte Gaspar -judecător
Petre Ninosu -judecător
Ion Predescu -judecător
Puskas Valentin Zoltan -judecător
Tudorel Toader
-judecător
Augustin Zegrean -judecător
Antonia Constantin - procuror
Cristina Cătălina Turcu - magistrat-asistent
Pe rol se află soluţionarea excepţiei de
neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 612 alin. 6 din Codul de procedură
civilă, excepţie ridicată de Daniel Popescu în Dosarul nr. 1.975/303/2007 al
Judecătoriei Sectorului 6 Bucureşti.
Dezbaterile au avut loc în şedinţa publică din data de
18 octombrie 2007, în prezenţa apărătorului autorului excepţiei, a părţii
Loredana Viorela Popescu, a apărătorului acesteia, precum şi a reprezentantului
Ministerului Public, fiind consemnate în încheierea de la acea dată, când
Curtea, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunţarea pentru data de 30 octombrie 2007.
CURTEA,
având în vedere actele şi lucrările dosarului, reţine
următoarele:
Prin Incheierea din 28 mai 2007, pronunţată în Dosarul
nr. 1.975/303/2007, Judecătoria Sectorului 6 Bucureşti a sesizat Curtea
Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 612
alin. 6 din Codul de procedură civilă.
Excepţia a fost ridicată într-o cauză în care s-a
solicitat desfacerea căsătoriei prin divorţ.
In motivarea excepţiei de neconstituţionalitate se susţine că dispoziţia legală criticată contravine prevederilor
art. 16 alin. (1), art. 21 alin. (3) şi art. 20 din Constituţie, precum şi
celor ale art. 6 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a
libertăţilor fundamentale. In acest sens, se arată că principiul egalităţii în
drepturi se referă la toate drepturile pe care le au cetăţenii români, fără a
deosebi între cele înscrise în Constituţie sau în alte acte normative. Aşa
fiind, nu este echitabil ca o parte să nu poată folosi un mijloc de probă pe
care cealaltă parte este îndrituită să-l folosească, cu atât mai mult cu cât
uneori acesta apare ca singurul în măsură să susţină poziţia procesuală a
părţii respective.
Judecătoria Sectorului 6 Bucureşti apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este întemeiată,
deoarece textul de lege criticat creează o inegalitate între părţile procesului
de divorţ. Astfel, numai unul dintre soţi are dreptul să uzeze de interogatoriu
ca mijloc de probă, şi anume cel care doreşte să combată motivele de divorţ.
Celălalt soţ, care doreşte să dovedească motivele de divorţ, nu beneficiază de
acest drept, ceea ce aduce atingere dreptului său la un proces echitabil.
Potrivit dispoziţiilor art. 30 alin. (1) din Legea nr.
47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două
Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi
exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate.
Guvernul consideră că
excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată, deoarece, potrivit
dispoziţiilor art. 126 alin. (2) din Constituţie, stabilirea regulilor de
desfăşurare a procesului în faţa instanţelor judecătoreşti este de competenţa
exclusivă a legiuitorului, care poate institui, în considerarea unor situaţii
deosebite, reguli speciale de procedură. Or, procedura divorţului are un
caracter particular chiar şi în raport cu alte proceduri speciale, împrejurare
determinată de necesitatea ocrotirii unor valori sociale importante, cum sunt
cele privitoare la familie, ceea ce explică existenţa unor reguli derogatorii
de la dreptul comun.
Avocatul Poporului apreciază
că prevederile de lege criticate aduc atingere dispoziţiilor art. 21 alin. (3)
din Constituţie, întrucât partea care nu poate folosi proba cu interogatoriu nu
beneficiază de dreptul la un proces desfăşurat în condiţii de
contradictorialitate. Totodată, proba menţionată vizează cunoaşterea unor fapte
personale ale soţilor care ar putea contribui la soluţionarea pe fond a cauzei.
Interdicţia administrării interogatoriului uneia dintre părţi are drept scop să
nu se ajungă la desfacerea căsătoriei prin acordul acestora, în alte condiţii
decât cele prevăzute la art. 38 din Codul familiei. Instanţa de judecată poate
să vegheze însă la respectarea acestor prevederi legale, în virtutea rolului
său activ. In concluzie, faptul că, potrivit art. 126 alin. (2) din
Constituţie, competenţa instanţelor de judecată şi procedura sunt stabilite
numai prin lege nu poate avea semnificaţia excluderii acelor probe pe care
părţile interesate le consideră necesare pentru apărarea drepturilor şi
intereselor lor legitime.
Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de
neconstituţionalitate ridicate.
CURTEA,
examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului şi Avocatului Poporului,
raportul întocmit de judecătorul-raportor, susţinerile apărătorului autorului
excepţiei, ale părţii prezente şi ale apărătorului acesteia, concluziile
procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei,
precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:
Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este
competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi
celor ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să
soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.
Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl
constituie prevederile art. 612 alin. 6 din Codul de procedură civilă, care au
următorul conţinut: „Interogatoriul nu poate fi cerut pentru dovedirea motivelor de divorţ."
Aceste dispoziţii sunt considerate de autorul excepţiei
ca fiind neconstituţionale în raport cu prevederile art. 16 alin. (1) referitor
la egalitatea cetăţenilor în faţa legii şi a autorităţilor publice, ale art. 21
alin. (3) privind dreptul la un proces echitabil şi la soluţionarea cauzelor
într-un termen rezonabil şi ale art. 20 referitor la tratatele internaţionale
privind drepturile omului din Legea fundamentală, precum şi cu cele ale art. 6
referitor la dreptul la un proces echitabil din Convenţia pentru apărarea
drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale.
Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea
Constituţională constată că aceasta este întemeiată, pentru următoarele
considerente:
Curtea observă că textele de lege prin care se
reglementează procedura divorţului prevăd două situaţii distincte cu privire la
părţile care pot introduce cererea de divorţ.
O primă situaţie este aceea în care cererea este
introdusă de un singur soţ, iar cea de-a doua situaţie este aceea în care ambii
soţi formulează cerere de divorţ.
I. Cu privire la prima
situaţie, din analiza textului de lege supus controlului de constituţionalitate
rezultă că administrarea probei cu interogatoriul nu poate fi cerută de soţul
reclamant în dovedirea motivelor de divorţ, putând fi cerută însă de soţul
pârât în combaterea acestora.
Curtea constată că, în această situaţie, textul de lege
criticat aduce atingere prevederilor art. 16 alin. (1) din Legea fundamentală
referitor la egalitatea cetăţenilor în faţa legii şi a autorităţilor publice.
Astfel, Curtea Constituţională a stabilit în mod
constant în jurisprudenţa sa, în acord cu jurisprudenţa Curţii Europene a
Drepturilor Omului (Cauza Marckx împotriva Belgiei,
1979), că „violarea principiului egalităţii şi nediscriminării
există atunci când se aplică tratament diferenţiat unor cazuri egale, fără să
existe o motivare obiectivă şi rezonabilă, sau dacă există o disproporţie între
scopul urmărit prin tratamentul inegal şi mijloacele folosite". (Decizia
Curţii Constituţionale nr. 100 din 9 martie 2004, publicată în Monitorul
Oficial al României, Partea I, nr. 261 din 24 martie
2004).
Aşa fiind, Curtea constată că nu există o justificare
obiectivă şi rezonabilă pentru a împiedica accesul soţului reclamant la administrarea
unei probe importante în procesul de divorţ, respectiv proba cu interogatoriul.
Mai mult decât atât, potrivit art. 5 din Protocolul nr.
7 adiţional la Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor
fundamentale, „soţii se
bucură de egalitate în drepturi şi în responsabilităţi cu caracter civil, între
ei şi în relaţiile cu copiii lor în ceea ce priveşte căsătoria, pe durata
căsătoriei şi cu prilejul desfacerii
acesteia. Prezentul articol nu împiedică
statele să ia măsurile necesare în interesul copiilor".
In aplicarea acestui articol, Curtea Europeană a
Drepturilor Omului a statuat, în esenţă, în Cauza losub
Caras împotriva României (2006), că art. 5 din
Protocolul nr. 7 impune o obligaţie pozitivă statelor, şi anume aceea de a
asigura cadrul juridic corespunzător, conform căruia soţii să aibă drepturi şi
obligaţii egale.
Curtea observă că prevederile legale criticate aduc
atingere şi dispoziţiilor constituţionale ale art. 21 alin. (3) privind dreptul
la un proces echitabil şi la soluţionarea cauzelor într-un termen rezonabil,
precum şi celor ale art. 6, referitor la dreptul la un proces echitabil, din
Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale,
prin prisma art. 20 din Constituţie,
referitor la tratatele internaţionale privind drepturile omului.
Astfel, Curtea constată că prin textul de lege criticat
se aduce atingere unui element esenţial al procesului echitabil, şi anume
principiului egalităţii armelor. Cu privire la acest principiu, Curtea
Europeană a Drepturilor Omului a statuat în Cauza Dombo
Beheer BV împotriva Olandei (1993) în sensul că
fiecare parte la un astfel de proces trebuie să beneficieze de o posibilitate
rezonabilă de a-şi expune cauza în faţa instanţei, inclusiv în ceea ce priveşte
probele, în condiţii care să nu o dezavantajeze în mod semnificativ în raport
cu partea adversă.
Or, prevederea legală criticată, în conformitate cu
care soţul reclamant nu poate solicita administrarea probei cu interogatoriul,
creează pentru acesta un dezavantaj semnificativ.
II. Cu privire la cea de-a doua
situaţie, în care ambii soţi formulează cerere de divorţ, Curtea observă că,
potrivit textului de lege criticat, niciunul dintre aceştia nu poate solicita
administrarea probei cu interogatoriul în dovedirea motivelor de divorţ.
Fiecare dintre aceştia însă, în calitate de pârât, poate folosi proba cu
interogatoriul în combaterea motivelor celuilalt soţ. O asemenea situaţie
juridică, în procedura administrării probelor, este în mod evident confuză şi
contradictorie.
In aceste condiţii, Curtea reţine că dispoziţiile art.
612 alin. 6 din Codul de procedură civilă aduc atingere dreptului la un proces
echitabil, reglementat de art. 21 alin. (3) din Constituţie şi art. 6 din
Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale,
deoarece împiedică administrarea interogatoriului în dovedirea motivelor de
divorţ. Or, interogatoriul constituie o probă esenţială în proces, în ceea ce
priveşte faptele personale ale soţilor, care poate duce la lămurirea cauzei.
Specificul relaţiilor de căsătorie îngreunează în
anumite cazuri dovedirea motivelor de divorţ, astfel încât Curtea apreciază că
este necesară administrarea tuturor probelor care ar putea să ofere instanţei
de judecată suficiente temeiuri pe baza cărora să soluţioneze cauza.
In final, Curtea apreciază că nu poate fi reţinut
motivul privind atingerea adusă vieţii personale, ce ar putea fi invocat în
justificarea menţinerii textului de lege în vigoare, deoarece este vorba de admisibilitatea
în principiu a probei cu interogatoriu, iar nu de întrebările care pot fi puse
cu acest prilej, întrebări ce sunt supuse cenzurii instanţei de judecată în
exercitarea rolului său activ. Instanţa de judecată are, de altfel,
posibilitatea să aplice art. 121 din Codul de procedură civilă şi să dispună ca
dezbaterile să se facă în şedinţă secretă, dacă dezbaterea publică ar putea
vătăma părţile.
Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art.
146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, al art. 1-3, al art. 11
alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu majoritate de
voturi,
CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
In numele legii
DECIDE:
Admite excepţia de neconstituţionalitate ridicată de
Daniel Popescu în Dosarul nr. 1.975/303/2007 al Judecătoriei Sectorului 6
Bucureşti şi constată că dispoziţiile art. 612 alin. 6 din Codul de procedură
civilă sunt neconstituţionale.
Prezenta decizie se comunică celor două Camere ale
Parlamentului şi Guvernului, conform art. 31 alin. (4) din Legea nr. 47/1992
privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale.
Definitivă şi general obligatorie.
Pronunţată în şedinţa publică din data de 30 octombrie
2007.
PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,
prof. univ. dr. IOAN VIDA
Magistrat-asistent,
Cristina Cătălina Turcu
OPINIE SEPARATA
In dezacord cu soluţia adoptată prin votul majorităţii
membrilor Curţii, opinăm că excepţia de neconstituţionalitate trebuia să fie
respinsă ca neîntemeiată.
Considerentele sunt următoarele:
Din perspectiva principiului ocrotirii vieţii
familiale, consacrat prin art. 26 alin. (1) din Constituţie, dispoziţia legală
analizată se relevă ca o măsură minimă de salvgardare a instituţiei căsătoriei,
ca valoare sine qua non a vieţii de familie.
Aşa cum se observă în doctrina juridică, derogarea de
la regimul probator de drept comun prevăzută de art. 612 alin. 6 din Codul de
procedură civilă a fost instituită pentru a nu permite soţilor să desfacă
căsătoria prin consimţământ mutual. In prezent, când un astfel de divorţ este
posibil, menţinerea interdicţiei are scopul de a nu se ajunge la desfacerea
căsătoriei prin consimţământ mutual în alte condiţii decât cele prevăzute de
art. 38 din Codul familiei, şi anume, dacă până la data cererii de divorţ
a trecut cel puţin un an de la încheierea căsătoriei şi nu există copii minori
rezultaţi din căsătorie. Dispoziţia cuprinsă în art. 612 alin. 6 din
Codul de procedură civilă constituie, din această perspectivă, o garanţie a
respectării normei de excepţie prevăzute în textul din Codul familiei citat.
Totodată, dispoziţia legală
analizată corespunde literei şi spiritului art. 126 alin. (2) din Constituţie,
din care rezultă că legiuitorul are libertatea de a institui reguli de
procedură judiciară adecvate situaţiilor procedurale pe care le reglementează.
Din altă perspectivă, se
impunea ca analiza interdicţiei interogatoriului pentru dovedirea motivelor de
divorţ să se facă ţinându-se seama şi de principiul respectării vieţii intime
şi private, consacrat prin art. 26 alin. (1) din Constituţie.
Prin specificul său, divorţul pune în discuţie aspecte
jenante din viaţa intimă şi privată a cuplului conjugal, pe care oricare dintre
soţi are dreptul să nu le divulge, pentru a nu se expune oprobiului public, iar
în cazurile în care art. 38 din Codul familiei interzice divorţul prin
consimţământ mutual al soţilor, pentru a nu compromite şansele reluării vieţii
de familie şi pentru a nu agrava impactul psihologic al destrămării familiei
asupra copiilor minori rezultaţi din căsătorie. Or, admiterea interogatoriului
ca mijloc de probă pentru dovedirea motivelor de divorţ este în mod evident de
natură să încalce dreptul soţului căruia i se ia interogatoriul de a-şi proteja
viaţa intimă şi privată şi să greveze asupra formării personalităţii copiilor
minori rezultaţi din căsătorie.
Nu se poate primi critica privind încălcarea
principiilor egalităţii în drepturi şi dreptului la un proces echitabil, în
condiţiile în care reclamantul şi pârâtul dintr-un proces de divorţ se află
în situaţii juridice procesuale diferite, în care reclamantul are dreptul să invoce fapte de vinovăţie a
pârâtului în deteriorarea relaţiilor conjugale, iar pârâtul are dreptul să
conteste imputările ce i se aduc şi să nu se autoacuze.
PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,
prof. univ. dr. IOAN VIDA
Judecători,
Nicolae Cochinescu
Acsinte Gaspar
prof. univ. dr. Tudorel Toader