DECIZIE Nr.
956 din 25 iunie 2009
referitoare la exceptia de
neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 91 1, art. 112, art. 113, art. 115,
art. 116 si art. 120 alin. 2 din Codul de procedura penala
ACT EMIS DE:
CURTEA CONSTITUTIONALA
ACT PUBLICAT IN:
MONITORUL OFICIAL NR. 577 din 19 august 2009
Ioan Vida - preşedinte
Nicolae Cochinescu -judecător
Aspazia Cojocaru -judecător
Acsinte Gaspar -judecător
Petre Lăzăroiu -judecător
Puskas Valentin Zoltan -judecător
Augustin Zegrean -judecător
Iuliana Nedelcu - procuror
Afrodita Laura Tutunaru - magistrat-asistent
Pe rol se află soluţionarea excepţiei de
neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 91 \ 112, 113, 115, 116 şi
art. 120 alin. 2 din Codul de procedură penală, excepţie ridicată de Adrian
Grigoruţă, Mihail Alexandru Colţatu şi Constantin Ionescu în Dosarul nr.
4.817/86/2007 al Tribunalului Suceava - Secţia penală.
La apelul nominal lipsesc părţile, faţă de care
procedura de citare a fost legal îndeplinită.
Cauza se află în stare de judecată.
Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de
respingere a excepţiei de neconstituţionalitate ca neîntemeiată, sens în care
face trimitere la jurisprudenţa Curţii Constituţionale în materie.
CURTEA,
având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată
următoarele:
Prin Incheierea din 30 ianuarie 2009, pronunţată în
Dosarul nr. 4.817/86/2007, Tribunalul Suceava - Secţia penală a sesizat
Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art.
911, 112, 113, 115, 116 şi art. 120 alin. 2 din Codul de procedură
penală, excepţie ridicată de Adrian Grigoruţă, Mihail Alexandru Colţatu şi
Constantin Ionescu în dosarul de mai sus având ca obiect soluţionarea unei
cauze penale.
In motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorii susţin că prevederile art.' 112, 113, 115, 116şi art. 120
alin. 2 din Codul de procedură penală încalcă dispoziţiile constituţionale ale
art. 16 alin. (1) şi (2), art. 21 alin. (1)-(3), art. 24 şi art. 124 alin. (2),
deoarece nu se prevede sancţiunea nulităţii absolute a raportului de constatare
tehnico-ştiinţifică în situaţia în care organul de urmărire penală a dispus
efectuarea acestuia în absenţa condiţiilor expres şi limitativ prevăzute de
lege. De asemenea, constatarea se realizează de către specialişti care funcţionează
în cadrul sau pe lângă instituţia de care aparţine organul de urmărire penală.
In aceste condiţii sunt afectate dreptul la un proces echitabil şi principul
egalităţii în drepturi, deoarece persoanele în cauză, spre deosebire de
experţi, nu sunt independente şi imparţiale. In plus, la stabilirea obiectului
constatării tehnico-ştiinţifice părţile nu participă, situaţie care, în opinia
autorilor, este de natură a leza dreptul la apărare. Aşa fiind, legea procesual
penală consacră o inegalitate a armelor în proces, întrucât Ministerul Public
poate dispune administrarea mijlocului de probă prevăzut de art. 112 din Codul
de procedură penală în condiţiile dorite de acesta, fără ca apărarea să fie
consultată, partea interesată putând beneficia mediat numai de mijlocul de
probă reglementat de art. 116 din acelaşi cod.
In ceea ce priveşte excepţia de neconstituţionalitate a
dispoziţiilor art. 911 din Codul de procedură penală, autorii susţin
că acestea contravin art. 16 alin. (2), art. 21, art. 26 alin. (1), art. 28 şi
53 din Legea fundamentală, deoarece, în dezacord cu exigenţele referitoare la
proporţionalitatea măsurii restrângerii exerciţiului unor drepturi sau al unor
libertăţi, textul, uzând de o terminologie imprecisă, oferă posibilitatea
interceptării convorbirilor telefonice pe baza unor date chiar şi în cazul
infracţiunii de furt, care, pedepsită fiind cu închisoare de până la 12 ani,
poate fi considerată o infracţiune gravă ce justifică luarea măsurii.
Tribunalul Suceava - Secţia penală opinează că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată.
Potrivit art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992,
încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale
Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele
de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.
Avocatul Poporului consideră
că dispoziţiile legale criticate sunt constituţionale.
Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere asupra
excepţiei de neconstituţionalitate.
CURTEA,
examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al
Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile
procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile
Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:
Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este
competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, ale art. 1
alin. (2), art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia
de neconstituţionalitate.
Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl
constituie dispoziţiile art. 911 referitoare la Condiţiile şi
cazurile de interceptare şi înregistrare a convorbirilor sau comunicaţiilor
efectuate prin telefon sau prin orice mijloc electronic de comunicare, art.
112 referitoare la Folosirea unor specialişti, art. 113 referitoare la Obiectul
şi materialul constatării tehnico-ştiinţifice, art. 115 referitoare la Raportul
de constatare tehnico-ştiinţifică sau medico-legală, art. 116 referitoare
la Ordonarea efectuării expertizei şi art. 120 alin. 2 referitoare la Lămuriri
date expertului şi părţilor.
Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea
constată că dispoziţiile art. 911, 112, 113 şi 116 din Codul de
procedură penală au mai fost supuse controlului instanţei de contencios
constituţional prin raportare la critici similare.
Astfel, prin Decizia nr. 410 din 10 aprilie 2008,
publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 338 din 1 mai 2008,
Curtea a respins ca neîntemeiată excepţia de neconstituţionalitate a
dispoziţiilor art. 911 din Codul de procedură penală, reţinând în
esenţă că interceptările şi înregistrările audio sau video prevăd suficiente
garanţii, prin reglementarea în detaliu a justificării emiterii autorizaţiei, a
condiţiilor şi a modalităţilor de efectuare a înregistrărilor, a instituirii
unor limite cu privire la durata măsurii, a consemnării şi certificării
autenticităţii convorbirilor înregistrate, a redării integrale a acestora, a
definirii persoanelor care sunt supuse interceptării, iar eventuala
nerespectare a acestor reglementări nu constituie o problemă de
constituţionalitate, ci una de aplicare, ceea ce însă excedează competenţei
Curţii Constituţionale, întrucât, potrivit alin. (3) al art. 2 din Legea nr.
47/1992, „Curtea Constituţională se pronunţa numai asupra
constituţionalităţii actelor cu privire la care a fost sesizată [...]".
De asemenea, nu poate fi primită nici susţinerea
potrivit căreia dispoziţiile legale criticate contravin prevederilor
constituţionale ale art. 28 şi 53, deoarece înseşi textele invocate oferă
legiuitorului libertatea unei astfel de reglementări, secretul corespondenţei
nefiind un drept absolut, ci susceptibil de anumite restrângeri, justificate la
rândul lor de necesitatea instrucţiei penale. Astfel, societăţile democratice
sunt ameninţate de un fenomen infracţional din ce în ce mai complex, motiv
pentru care statele trebuie să fie capabile de a combate în mod eficace
asemenea ameninţări şi de a supraveghea elementele subversive ce acţionează pe
teritoriul lor. Aşa fiind, asemenea dispoziţii legislative devin necesare
într-o societate democratică, în vederea asigurării securităţii naţionale,
apărării ordinii publice ori prevenirii săvârşirii de infracţiuni.
Prin Decizia nr. 39 din 13 ianuarie 2009, publicată în
Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 100 din 19 februarie 2009, Curtea
a respins ca neîntemeiată excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor
art. 112 şi 113 din Codul de procedură penală, reţinând în esenţă că
posibilitatea organului de urmărire penală de a cere concursul unor specialişti
atunci când există pericol de dispariţie a unor mijloace de probă sau de
schimbare a unor situaţii de fapt se concretizează printr-un act procedural
care reclamă urgenţă, constatarea tehnico-ştiinţifică efectuându-se potrivit
unei proceduri simplificate de expertiză.
Aceasta nu este însă de natură a aduce atingere
dreptului la apărare al părţilor, care au posibilitatea de a formula cereri în
faţa instanţelor judecătoreşti, de a administra orice probe în apărarea lor şi
de a exercita căile de atac prevăzute de lege. Sunt îndeplinite şi exigenţele
dreptului la un proces echitabil, întrucât dispoziţiile procedural-penale
asigură posibilitatea părţilor de a cere completarea sau refacerea raportului
tehnico-ştiinţific, sens în care prevederile art. 115 alin. 2 şi 3 din Codul de
procedură penală dispun în consecinţă.
De asemenea, prin Decizia nr. 666 din 12 iunie 2008,
publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 555 din 23 iulie
2008, Curtea Constituţională a respins ca neîntemeiată excepţia de
neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 116 din Codul de procedură penală,
statuând că dispoziţiile legale criticate reglementează „posibilitatea
administrării de către organul de urmărire penală a [...] expertizei prin care
se constată elemente de fapt ce pot servi ca probe concludente, pertinente şi
utile rezolvării procesului penal. Or, aceasta nu reprezintă şi nici nu poate
fi considerată o încălcare a dreptului la apărare. Este obligaţia
constituţională a tuturor participanţilor la înfăptuirea actului de justiţie de
a se supune principiului aflării adevărului", In acelaşi timp Curtea a
observat că nu se poate pune semnul egalităţii între „cererea pentru administrarea
unei probe", pe care o poate face oricare dintre părţi, cu „administrarea
probei", care se face numai de către organul de urmărire penală ori de
instanţa de judecată.
Deoarece până în prezent nu au intervenit elemente noi
de natură să determine schimbarea acestei jurisprudenţe, considerentele
deciziilor mai sus menţionate îşi păstrează valabilitatea şi în prezenta cauză
şi pentru dispoziţiile art. 115 din Codul de procedură penală.
In ceea ce priveşte excepţia de neconstituţionalitate a
dispoziţiilor art. 120 alin. 2 din Codul de procedură penală, Curtea constată
că acestea nu contravin prevederilor din Legea fundamentală, ci, dimpotrivă,
prin instituirea obligaţiei de a aduce la cunoştinţa părţilor şi a expertului
obiectul expertizei şi întrebările la care expertul trebuie să răspundă şi a
obligaţiei de a pune în vedere acestora că au dreptul să formuleze observaţii
cu privire la aceste întrebări ori că au dreptul de a cere modificarea sau
completarea lor, se dă expresie dreptului la apărare şi dreptului la un proces
echitabil, justiţia aplicându-se fără discriminare tuturor celor aflaţi în
ipoteza normei legale.
Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit.
d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11
alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992,
CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
In numele legii
DECIDE:
Respinge excepţia de neconstituţionalitate a
dispoziţiilor art. 911, art. 112, art. 113, art. 115, art. 116 şi
art. 120 alin. 2 din Codul de procedură penală, excepţie ridicată de Adrian
Grigoruţă, Mihail Alexandru Colţatu şi Constantin Ionescu în Dosarul nr.
4.817/86/2007 al Tribunalului Suceava - Secţia penală.
Definitivă şi general obligatorie.
Pronunţată în şedinţa publică din data de 25 iunie
2009.
PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,
prof. univ. dr. IOAN VIDA
Magistrat-asistent,
Afrodita Laura Tutunaru