DECIZIE Nr.
934 din 23 iunie 2009
referitoare la exceptia de
neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 248 1 si art. 258 alin. 2 din Codul
penal, ale art. 13 din Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 43/2002 privind
Directia Nationala Anticoruptie si ale art. 80-88 din Legea nr. 304/2004 privind
organizarea judiciara
ACT EMIS DE:
CURTEA CONSTITUTIONALA
ACT PUBLICAT IN:
MONITORUL OFICIAL NR. 695 din 15 octombrie 2009
Ioan Vida - preşedinte
Nicolae Cochinescu -judecător
Aspazia Cojocaru -judecător
Acsinte Gaspar -judecător
Petre Lăzăroiu -judecător
Puskas Valentin Zoltan -judecător
Augustin Zegrean -judecător
Iuliana Nedelcu - procuror
Ioana Marilena Chiorean - magistrat-asistent
Pe rol se află soluţionarea excepţiei de
neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 2481 şi art. 258 alin. 2
din Codul penal, ale art. 13 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 43/2002
privind Direcţia Naţională Anticorupţie şi ale art. 80-88 din Legea nr.
304/2004 privind organizarea judiciară, excepţie ridicată de Cristinel Vasile
Candet şi Mihai Ciobanu în Dosarul nr. 9.100/299/2008 al Judecătoriei
Sectorului 1 Bucureşti.
La apelul nominal se constată lipsa părţilor, faţă de
care procedura de citare este legal îndeplinită.
Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de
respingere a excepţiei de neconstituţionalitate.
CURTEA,
având în vedere actele şi lucrările
dosarului, constată următoarele:
Prin Incheierea din 2 februarie 2009, pronunţată în
Dosarul nr. 9.100/299/2008, Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti a sesizat
Curtea Constituţională cu excepţia de neconstitu-ţionalitate a dispoziţiilor
art. 2481 şi art. 258 alin. 2 din Codul penal, ale art. 13 din
Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 43/2002 privind Direcţia Naţională
Anticorupţie şi ale art. 80-88 din Legea nr. 304/2004 privind organizarea
judiciară, excepţie ridicată de Cristinel Vasile Candet şi Mihai Ciobanu în
cauza penală având ca obiect trimiterea în judecată a acestora pentru
săvârşirea infracţiunii prevăzute de art. 248 raportat la art. 2481
din Codul penal.
In motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorii acesteia susţin că dispoziţiile de lege sunt
neconstituţionale şi încalcă şi prevederile art. 6 şi 7 din Convenţia pentru
apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, deoarece
condiţionarea încadrării juridice a infracţiunii de abuz în serviciu prevăzută
de art. 2481 din Codul penal de cuantumul prejudiciului face ca
norma să nu fie previzibilă, să se încalce principiul prezumţiei de nevinovăţie
şi să genereze un proces inechitabil. Art. 258 alin. 2 din Codul penal aduce
atingere principiilor constituţionale ale egalităţii în drepturi şi protecţiei
proprietăţii indiferent de titular, deoarece instituie procedura de începere
din oficiu a urmăririi penale pentru infracţiunea de abuz în serviciu cu
consecinţe deosebit de grave, asigurând o protecţie privilegiată proprietăţii de
stat. Referitor la prevederile din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr.
43/2002, arată că prin acestea se încalcă principiile constituţionale ale
organizării judecătoreşti, cu consecinţa discriminării justiţiabililor pe
criterii neadmise de Legea fundamentală.
Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti apreciază că dispoziţiile de lege criticate sunt constituţionale,
invocând jurisprudenţa Curţii Constituţionale.
Potrivit dispoziţiilor art. 30 alin. (1) din Legea nr.
47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două
Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi
exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.
Avocatul Poporului consideră
că dispoziţiile de lege criticate sunt constituţionale, cu referire la
jurisprudenţa Curţii Constituţionale.
Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernul nu au comunicat Curţii Constituţionale punctele
lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.
CURTEA,
examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al
Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile
procurorului, dispoziţiile de lege criticate, raportate la prevederile
Constituţiei, precum şi dispoziţiile Legii nr. 47/1992, reţine următoarele:
Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este
competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, ale art. 1
alin. (2), ale art. 2,3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze
excepţia de neconstituţionalitate.
Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl
constituie dispoziţiile art. 2481 şi art. 258 alin. 2 din Codul
penal, ale art. 13 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 43/2002 privind
Direcţia Naţională Anticorupţie, publicată în Monitorul Oficial al României,
Partea I, nr. 244 din 11 aprilie 2002, cu modificările şi completările
ulterioare, şi ale art. 80-88 din Legea nr. 304/2004 privind organizarea
judiciară, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 827 din
13 septembrie 2005, cu modificările şi completările ulterioare.
Dispoziţiile art. 258 alin. 2 din Codul penal au fost
introduse prin Legea nr. 58/2008 pentru completarea art. 258 din Codul penal,
publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 228 din 25 martie
2008.
Dispoziţiile de lege criticate au următorul cuprins:
- Art. 2481 din Codul penal (Abuzul în
serviciu în forma calificată): „Dacă faptele prevăzute în art. 246, 247 şi
248 au avut consecinţe deosebit de grave, se pedepsesc cu închisoare de la 5 la
15 ani şi interzicerea unor drepturi.";
- Art. 258 alin. 2 din Codul penal (Fapte săvârşite de
alţi funcţionari): „In cazul prevăzut la alin. 1, pentru faptele prevăzute
la art. 246, 247 şi 250 alin. 1-4, acţiunea penală se pune în mişcare la
plângerea prealabilă a persoanei vătămate, cu excepţia acelora care au fost
săvârşite de o persoană dintre cele prevăzute la art. 147 alin. 1.";
- Art. 13 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr.
43/2002: „(1) Sunt de competenţa Direcţiei Naţionale Anticorupţie
infracţiunile prevăzute în Legea nr. 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea şi
sancţionarea faptelor de corupţie, cu modificările şi completările ulterioare,
săvârşite în una dintre următoarele condiţii:
a) dacă, indiferent de calitatea persoanelor care
le-au comis, au cauzat o pagubă materială mai mare decât echivalentul în lei a
200.000 euro ori o perturbare deosebit de gravă a activităţii unei autorităţi
publice, instituţii publice sau oricărei alte persoane juridice ori dacă
valoarea sumei sau a bunului care formează obiectul infracţiunii de corupţie
este mai mare decât echivalentul în lei a 10.000 de euro;
b) dacă, indiferent de valoarea pagubei materiale
ori de gravitatea perturbării aduse unei autorităţi publice, instituţii publice
sau oricărei alte persoane juridice ori de valoarea sumei sau a bunului care
formează obiectul infracţiunii de corupţie, sunt comise de către: deputaţi;
senatori; membri ai Guvernului, secretari de stat ori subsecretari de stat şi
asimilaţii acestora; consilieri ai miniştrilor; judecătorii Inaltei Curţi de
Casaţie şi Justiţie şi ai Curţii Constituţionale; ceilalţi judecători şi
procurori; membrii Consiliului Superior al Magistraturii; preşedintele
Consiliului Legislativ şi locţiitorul acestuia; Avocatul Poporului şi adjuncţii
săi; consilierii prezidenţiali şi consilierii de stat din cadrul Administraţiei
Prezidenţiale; consilierii de stat ai primului-ministru; membrii şi controlorii
financiari ai Curţii de Conturi şi ai camerelor judeţene de conturi;
guvernatorul, prim-viceguvernatorul şi viceguvernatorul Băncii Naţionale a
României; preşedintele şi vicepreşedintele Consiliului Concurenţei; ofiţeri,
amirali, generali şi mareşali; ofiţeri de poliţie; preşedinţii şi
vicepreşedinţii consiliilor judeţene; primarul general şi viceprimarii
municipiului Bucureşti; primarii şi viceprimarii sectoarelor municipiului
Bucureşti; primarii şi viceprimarii municipiilor; consilierii judeţeni;
prefecţii şi subprefecţii; conducătorii autorităţilor şi instituţiilor publice
centrale şi locale şi persoanele cu funcţii de control din cadrul acestora, cu
excepţia conducătorilor autorităţilor şi instituţiilor publice de la nivelul
oraşelor şi comunelor şi a persoanelor cu funcţii de control din cadrul
acestora; avocaţii; comisarii Gărzii Financiare; personalul vamal; persoanele
care deţin funcţii de conducere, de la director inclusiv, în cadrul regiilor
autonome de interes naţional, al companiilor şi societăţilor naţionale, al
băncilor şi societăţilor comerciale la care statul este acţionar majoritar, al
instituţiilor publice care au atribuţii în procesul de privatizare şi al
unităţilor centrale financiar-bancare; persoanele prevăzute la art. 81
din Legea nr. 78/2000, cu modificările şi completările ulterioare; lichidatorii
judiciari; executorii Autorităţii pentru Valorificarea Activelor Statului.
(11) Infracţiunile împotriva
intereselor financiare ale Comunităţilor Europene sunt de competenţa Direcţiei
Naţionale Anticorupţie.
(12) Direcţia Naţională Anticorupţie
este competentă să efectueze urmărirea penală, dacă s-a cauzat o pagubă
materială mai mare decât echivalentul în lei a 1.000.000 euro, în cazul
infracţiunilor prevăzute la art. 215 alin. 1, 2, 3 şi 5, art. 246, 247, 248 şi
2481din Codul penal, al infracţiunilor prevăzute la art. 175, 177 şi
178-181 din Legea nr. 141/1997 privind Codul vamal al României, cu modificările
şi completările ulterioare, şi în Legea nr. 241/2005 pentru prevenirea şi
combaterea evaziunii fiscale.
(2) Procurorii specializaţi din cadrul Direcţiei
Naţionale Anticorupţie efectuează în mod obligatoriu urmărirea penală pentru
infracţiunile prevăzute la alin. (1), (11) şi (12).
(3) Urmărirea penală în cauzele privind
infracţiunile prevăzute la alin. (1), (11) şi (12),
săvârşite de militarii în activitate, se efectuează de procurori militari din
cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie, indiferent de gradul militar pe care
îl au persoanele cercetate.
(4) Sunt de competenţa parchetelor de pe lângă
instanţe, potrivit dispoziţiilor Codului de procedură penală, infracţiunile
prevăzute în Legea nr. 78/2000, cu modificările şi completările ulterioare,
care nu sunt date, conform alin. (1), (11) şi (12), în
competenţa Direcţiei Naţionale Anticorupţie."
Dispoziţiile art. 80-88 din Legea nr. 304/2004 formează
secţiunea 2 - Direcţia Naţională Anticorupţie din capitolul II - Organizarea
Ministerului Public al titlului III - Ministerul Public şi
reglementează norme privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Public.
Excepţia de neconstituţionalitate se raportează la
dispoziţiile constituţionale cuprinse în art. 11, art. 16, art. 20, art. 21,
art. 23 alin. (11) şi (12), art. 44, art. 73 alin. (3) şi art. 124 şi în art. 6
şi 7 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor
fundamentale.
Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea
constată următoarele:
Referitor la prevederile art. 13 din Ordonanţa de
urgenţă a Guvernului nr. 43/2002 privind Direcţia Naţională Anticorupţie şi ale
art. 80-88 din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, Curtea Constituţională
s-a pronunţat, constatând constituţionalitatea acestora, prin Decizia nr.
1.049/2008, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 767 din
14 noiembrie 2008. Cu acel prilej, a statuat că dispoziţiile de lege criticate
nu constituie altceva decât o reflectare a prevederilor art. 132 alin. (1) din
Constituţie, potrivit cărora procurorii îşi desfăşoară activitatea potrivit
principiului legalităţii, al imparţialităţii şi al controlului ierarhic şi o
subliniere a naturii juridice a Direcţiei Naţionale Anticorupţie, aceea de
structură cu personalitate juridică în cadrul Parchetului de pe lângă Inalta
Curte de Casaţie şi Justiţie, cu atribuţii privind efectuarea urmăririi penale
în cazul infracţiunilor prevăzute în Legea nr. 78/2000 pentru prevenirea,
descoperirea şi sancţionarea faptelor de corupţie, cu modificările şi
completările ulterioare. Totodată, Curtea a reţinut că textele de lege
criticate nu instituie discriminări sau privilegii, ci reglementează
organizarea şi funcţionarea Direcţiei Naţionale Anticorupţie în deplină
concordanţă cu prevederile constituţionale.
Intrucât nu au intervenit elemente noi, de natură să
determine schimbarea jurisprudenţei Curţii Constituţionale, soluţia şi
considerentele deciziei menţionate îşi menţin valabilitatea şi în cauza de
faţă.
Referitor la critica de neconstituţionalitate a
prevederilor art. 2481 din Codul penal, Curtea constată că aceasta
este neîntemeiată, deoarece faptul că incriminarea depinde de cuantumul
prejudiciului nu este de natură să încalce principiul legalităţii incriminării,
prevăzut de art. 7 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a
libertăţilor fundamentale, prin neîndeplinirea cerinţelor de previzibilitate şi
de accesibilitate ale normei de incriminare.
Astfel, Curtea constată că cerinţa accesibilităţii
legii a fost îndeplinită, din moment ce Codul penal a fost republicat în
Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 65 din 16 aprilie 1997, iar în
ceea ce priveşte cerinţa previzibilităţii, Curtea Europeană a Drepturilor
Omului, în Cauza Rotaru contra României, 2000, a arătat că o normă este „previzibilă"
numai atunci când este redactată cu suficientă precizie, în aşa fel încât
să permită oricărei persoane - care, la nevoie, poate apela la consultanţă de
specialitate - să îşi corecteze conduita. Or, din moment ce dispoziţiile art.
146 din Codul penal definesc expresia „consecinţe deosebit de grave", folosită
de textul criticat, ca fiind o pagubă materială mai mare de 200.000 lei sau o
perturbare deosebit de gravă a activităţii, cauzată unei autorităţi publice sau
oricăreia dintre unităţile la care se referă art. 145 ori altei persoane
juridice sau fizice, nu se poate susţine că autorii excepţiei de
neconstituţionalitate nu au putut să îşi corecteze conduita în concordanţă cu
legea penală.
In ceea ce priveşte critica de neconstituţionalitate a
dispoziţiilor art. 258 alin. 2 din Codul penal, raportată la prevederile art.
16 şi ale art. 44 din Constituţie, Curtea constată că nici aceasta nu poate fi
primită, deoarece autorii excepţiei de neconstituţionalitate sunt nemulţumiţi,
în realitate, de excluderea din cuprinsul art. 258 alin. 2 din Codul penal a
referirii la prevederile art. 248 şi art. 2481 din acelaşi cod şi,
prin urmare, aceştia vizează completarea textului de lege criticat, ceea ce,
potrivit art. 2 alin. (3) din Legea nr. 47/1992, nu intră în competenţa Curţii
Constituţionale, aceasta nefiind legislator pozitiv.
Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art.
146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al
art. 11 alin. (1) lit. A. d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992,
CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
In numele legii
DECIDE:
Respinge excepţia de neconstituţionalitate a
dispoziţiilor art. 2481 şi art. 258 alin. 2 din Codul penal, ale
art. 13 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 43/2002 privind Direcţia
Naţională Anticoruptie şi ale art. 80-88 din Legea nr. 304/2004 privind
organizarea judiciară, excepţie ridicată de Cristinel Vasile Candet şi Mihai Ciobanu
în Dosarul nr. 9.100/299/2008 al Judecătoriei Sectorului 1 Bucureşti.
Definitivă şi general obligatorie.
Pronunţată în şedinţa publică din data de 23 iunie
2009.
PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,
prof. univ. dr. IOAN VIDA
Magistrat-asistent,
Ioana Marilena Chiorean