DECIZIE   Nr. 928 din 16 septembrie 2008

referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 329 alin. 3 din Codul de procedura civila

ACT EMIS DE: CURTEA CONSTITUTIONALA

ACT PUBLICAT IN: MONITORUL OFICIAL  NR. 706 din 17 octombrie 2008

Ioan Vida                                - preşedinte

Nicolae Cochinescu               -judecător

Acsinte Gaspar                      -judecător

Ion Predescu                          -judecător

Puskas Valentin Zoltan          -judecător

Tudorel Toader                       -judecător

Augustin Zegrean                  -judecător

Simona Ricu                          - procuror

Claudia Miu                            - prim-magistrat-asistent

Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 329 alin. 3 din Codul de procedură civilă, excepţie ridicată de Societatea Comercială „Frăţilă Consult" - S.R.L. din Timişoara în Dosarul nr. 8.328/30/2007 al Curţii de Apel Timişoara - Secţia comercială.

La apelul nominal se constată lipsa părţilor, faţă de care procedura de citare este legal îndeplinită.

Cauza fiind în stare de judecată, reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate.

CURTEA,

având în vedere actele şi lucrările dosarului, reţine următoarele:

Prin Incheierea din 15 mai 2008, pronunţată în Dosarul nr. 8.328/30/2007, Curtea de Apel Timişoara - Secţia comercială a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 329 alin. 3 din Codul de procedură civilă, excepţie ridicată de Societatea Comercială „Frăţilă Consult" - S.R.L. din Timişoara într-o cauză având ca obiect dizolvarea unei societăţi comerciale.

In motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul acesteia susţine că prevederile art. 329 alin. 3 din Codul de procedură civilă contravin dispoziţiilor art. 124 din Constituţie, deoarece deciziile pronunţate în interesul legii devin izvor de drept, iar, potrivit art. 61 alin. (1) din Constituţie, interpretarea general obligatorie a legii se realizează de către Parlament, iar hotărârile judecătoreşti, fiind opozabile inter partes, nu pot avea caracterul general obligatoriu. Aplicarea de către instanţele de judecată a unei decizii în interesul legii încalcă şi principiul independenţei judecătorilor. Decizia nr. XXII/2006 a Inaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Secţiile Unite a fost pronunţată cu încălcarea art. 11 din Constituţie, deoarece nu au fost respectate prevederile regulamentelor Parlamentului European şi Consiliului Europei nr. 3.037/1990 şi, respectiv, nr. 1.893/2006.

Curtea de Apel Timişoara - Secţia comercială apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată.

Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

Avocatul Poporului apreciază că dispoziţiile criticate sunt constituţionale.

Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere cu privire la excepţia de neconstituţionalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Avocatului Poporului, raportul judecătorului-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi dispoziţiile Legii nr. 47/1992, reţine următoarele:

Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.

Obiectul excepţiei îl constituie dispoziţiile art. 329 alin. 3 din Codul de procedură civilă, care au următorul conţinut: „Soluţiile se pronunţă numai în interesul legii, nu au efect asupra hotărârilor judecătoreşti examinate şi nici cu privire la situaţia părţilor din acele procese. Dezlegarea dată problemelor de drept judecate este obligatorie pentru instanţe."

Excepţia de neconstituţionalitate se raportează la prevederile constituţionale ale art. 124 alin. (3) privind înfăptuirea justiţiei şi ale art. 126 alin. (3) referitoare la instanţele judecătoreşti.

Curtea reţine că s-a mai pronunţat asupra dispoziţiilor art. 329 alin. 3 din Codul de procedură civilă, constatând că acestea sunt constituţionale. Astfel, prin Decizia nr. 1.014/2007, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 816 din 29 noiembrie 2007, a reţinut că scopul reglementării recursului în interesul legii este de a asigura interpretarea şi aplicarea unitară a legii pe întreg cuprinsul ţării. Pentru realizarea acestui scop, Inalta Curte de Casaţie şi Justiţie se pronunţă asupra chestiunilor de drept care au fost diferit soluţionate de instanţele judecătoreşti, iar dezlegarea dată acestor probleme de drept este obligatorie pentru instanţe.

Având ca obiect promovarea unei corecte interpretări a normelor juridice în vigoare, iar nu elaborarea unor noi norme, nu se poate considera că deciziile pronunţate de Secţiile Unite ale Inaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în asemenea recursuri ar reprezenta o atribuţie care vizează domeniul legiferării. De altfel, şi în cazul exercitării căilor de atac, „dezlegările în drept" sunt obligatorii în situaţia rejudecării fondului. Prin textul de lege criticat, legiuitorul a instituit obligativitatea interpretării date de Inalta Curte de Casaţie şi Justiţie în scopul aplicării unitare de către instanţele judecătoreşti a unui text de lege, fără ca astfel instanţa supremă să se substituie Parlamentului, unica autoritate legiuitoare a ţării, potrivit art. 61 alin. (1) din Legea fundamentală. Prin aceeaşi decizie, Curtea a reţinut că interpretarea legilor este o operaţiune raţională, având ca scop clarificarea înţelesului unei norme juridice sau a câmpului său de aplicare. In acest sens este şi jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului care a statuat că „în orice sistem juridic există, în mod inevitabil, un element de interpretare judiciară [... ]" (Cauza C.R. contra Regatului Unit, 1995). In ceea ce priveşte susţinerea referitoare la încălcarea art. 126 alin. (3) din Constituţie, Curtea a constatat că este nefondată, întrucât Inalta Curte de Casaţie şi Justiţie are competenţa conferită de art. 329 din Codul de procedură civilă şi de art. 18 alin. (2) din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară de a asigura aplicarea corectă şi unitară a legilor de către toate instanţele.

Intrucât nu au intervenit elemente noi, de natură să determine schimbarea acestei jurisprudenţe, atât considerentele, cât şi soluţia deciziei menţionate îşi păstrează valabilitatea şi în prezenta cauză.

Cu referire la critica ce priveşte Decizia Inaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie nr. XXII din 12 iunie 2006, Curtea Constituţională constată că nu este competentă să se pronunţe asupra constituţionalităţii hotărârilor judecătoreşti.

Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992,

CURTEA  CONSTITUŢIONALĂ

In numele legii

DECIDE:

Respinge excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 329 alin. 3 din Codul de procedură civilă, excepţie ridicată de Societatea Comercială „Frăţilă Consult" - S.R.L. din Timişoara, în Dosarul nr. 8.328/30/2007 al Curţii de Apel Timişoara - Secţia comercială.

Definitivă şi general obligatorie.

Pronunţată în şedinţa publică din data de 16 septembrie 2008.

PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,

prof. univ. dr. IOAN VIDA

Prim-magistrat-asistent,

Claudia Miu