1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 311 alin. (3) din Codul de procedură penală, excepţie ridicată de Ileana Popescu în Dosarul nr. 40.453/3/2015/a1 al Tribunalului Bucureşti - Secţia I penală şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 573D/2016.2. Dezbaterile au avut loc în şedinţa publică din 2 februarie 2017, în prezenţa apărătorului ales al autoarei excepţiei şi cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Cosmin Grancea şi au fost consemnate în încheierea de la acea dată, când Curtea, având în vedere cererea de întrerupere a deliberărilor pentru o mai bună studiere a problemelor ce formează obiectul cauzei, a amânat pronunţarea pentru 21 februarie 2017, dată la care, constatând că nu sunt prezenţi toţi judecătorii care au participat la dezbateri a amânat pronunţarea pentru 28 februarie 2017, dată la care a pronunţat prezenta decizie.CURTEA,având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:3. Prin Încheierea din 22 ianuarie 2016, pronunţată în Dosarul nr. 40.454/3/2015/a1, Tribunalul Bucureşti - Secţia I penală a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 311 alin. (3) din Codul de procedură penală, excepţie ridicată de Ileana Popescu într-o cauză penală aflată în procedura camerei preliminare prevăzute de art. 342 şi următoarele din Codul de procedură penală.4. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate se arată că la data de 10 iulie 2015 s-a dispus efectuarea în continuare a urmăririi penale faţă de Ileana Popescu, reţinânduse săvârşirea în calitate de autor a infracţiunii de spălare a banilor în forma continuată constând în aceea că provenienţa sumei a fost disimulată prin crearea aparenţei de legalitate şi realitate a serviciilor facturate, acestea fiind în fapt fictive. S-a făcut referire la 86 de acte materiale.5. La data de 15 iulie 2015 i-a fost adusă la cunoştinţă învinuirea şi s-a pus în mişcare acţiunea penală faţă de aceasta.6. La data de 16 iulie 2015 prin încheierea de respingere a propunerii de arestare preventivă în primă instanţă s-a constatat că infracţiunea de spălare a banilor nu îi este imputabilă.7. La data de 4 august 2015 a dat singura declaraţie în cauză în faţa organului de urmărire penală, iar la data de 7 august 2015 s-a dispus în privinţa sa schimbarea încadrării juridice reţinându-se forma complicităţii la infracţiunea de spălare de bani în detrimentul autoratului, constând în aceea că a înlesnit activitatea de spălare de bani acceptând decontarea la plată a facturilor, deşi nu s-a realizat nicio prestaţie. După această dată nu a mai fost audiată şi nici nu i s-a adus la cunoştinţă noua acuzaţie.8. La data de 10 noiembrie 2015 s-a dispus trimiterea în judecată şi în cursul procedurii de cameră preliminară a invocat excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 311 alin. (3) din Codul de procedură penală care îi afectează dreptul la apărare şi dreptul la un proces echitabil, deoarece textul criticat nu obligă organul judiciar să îl informeze pe suspect dacă a dispus în cadrul extinderii urmăririi penale schimbarea încadrării juridice. Or, potrivit art. 6 paragraful 3 lit. a) din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale orice acuzat are dreptul să fie informat, în cel mai scurt timp şi în mod amănunţit, cu privire la natura şi cauza acuzaţiei aduse împotriva sa.9. Tribunalul Bucureşti - Secţia I penală opinează că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată. Dimpotrivă, fiind prevăzută obligaţia organului judiciar de a informa pe suspect despre faptele noi cu privire la care s-a dispus extinderea urmăririi penale, se dă expresie tocmai dreptului la apărare şi dreptului la un proces echitabil, suspectului fiindu-i garantată informarea sa ori de câte ori organul judiciar a extins urmărirea penală cu privire la fapte noi. Se mai arată că situaţia schimbării încadrării juridice este diferită de cea în care urmărirea penală a fost extinsă cu privire la fapte noi. Astfel, schimbarea încadrării juridice se poate fundamenta, fie pe o nouă analiză şi apreciere a aceluiaşi material probator deja cunoscut, caz în care nu este necesară o nouă audiere a suspecţilor/inculpaţilor, fie pe descoperirea de noi aspecte faptice (circumstanţe/împrejurări), caz în care devine necesară audierea acestora, pentru identitate de raţiune cu situaţia extinderii urmăririi penale. În concret, în cauză, la data de 7 august 2015 s-a dispus schimbarea încadrării juridice prin raportare la aceeaşi situaţie de fapt deja cunoscută şi cu privire la aceleaşi persoane. De aceea, „calificarea în drept" nu atrage o redimensionare a acuzaţiei care să necesite o nouă audiere, atâta vreme cât elementele de fapt avute în vedere sunt aceleaşi.10. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate.11. Guvernul apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată. Astfel, în ce priveşte critica referitoare la afectarea dreptului la un proces echitabil, face trimitere la jurisprudenţa în materie a Curţii Constituţionale, respectiv Decizia nr. 496 din 23 iunie 2015, paragraful 30, şi Decizia nr. 879 din 15 decembrie 2015, paragraful 15.12. Aşa fiind, Guvernul apreciază că argumentele care au fundamentat soluţiile din deciziile mai sus menţionate sunt valabile mutatis mutandis şi în prezenta cauză, deoarece prevederile criticate nu afectează dreptul la un proces echitabil şi nici garanţiile acestuia, respectiv egalitatea armelor, contradictorialitatea, motivarea hotărârilor pronunţate, publicitatea procesului, soluţionarea acestuia într-un termen rezonabil, prezumţia de nevinovăţie şi asigurarea dreptului la apărare.13. Nici pretinsa nerespectare a dispoziţiilor art. 24 din Constituţie referitor la dreptul la apărare nu este întemeiată, deoarece dispoziţiile criticate nu îngrădesc dreptul inculpatului de a fi asistat de un avocat ales sau numit din oficiu, avocat care are dreptul să consulte actele dosarului, să exercite drepturile procesuale ale inculpatului, să formuleze plângeri, cereri, memorii, excepţii şi obiecţiuni şi nici nu afectează dreptul acestuia de a beneficia de timpul şi înlesnirile necesare pregătirii apărării.14. Avocatul Poporului apreciază că dispoziţiile art. 311 alin. (3) din Codul de procedură penală sunt constituţionale, iar excepţia de neconstituţionalitate formulată este inadmisibilă. Astfel, textul legal criticat stabileşte obligaţia organului judiciar care a dispus extinderea urmăririi penale sau schimbarea încadrării juridice de a-l informa pe suspect despre faptele noi cu privire la care s-a dispus extinderea. O asemenea soluţie legislativă nu aduce atingere accesului la justiţie ori dreptului la apărare, ci, dimpotrivă, constituie o garanţie a asigurării acestor drepturi fundamentale. În jurisprudenţa constantă a Curţii Constituţionale s-a precizat că accesul liber la justiţie este deplin respectat ori de câte ori partea interesată, în vederea valorificării unui drept sau interes legitim, a putut să se adreseze cel puţin o singură dată unei instanţe naţionale (a se vedea Decizia nr. 71 din 15 ianuarie 2009).15. Exercitarea unui drept de către titularul său nu poate avea loc decât într-un anumit cadru, prestabilit de legiuitor, cu respectarea anumitor exigenţe. În acest cadru procesual, suspectul, luând cunoştinţă despre extinderea urmăririi penale sau schimbarea încadrării juridice, poate lua măsurile necesare în vederea asigurării unei apărări eficiente.16. De altfel, Avocatul Poporului arată că excepţia de neconstituţionalitate invocată este nemotivată, fapt ce contravine dispoziţiilor imperative ale art. 10 alin. (2) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, potrivit cărora „Sesizările trebuie făcute în formă scrisă şi motivate." Simpla enumerare în susţinerea excepţiei de neconstituţionalitate a unor prevederi constituţionale pretins încălcate nu este de natură să satisfacă exigenţele legale mai sus menţionate (a se vedea Decizia nr. 627 din 29 mai 2008 şi Decizia nr. 1.339 din 19 octombrie 2010).17. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.CURTEA,examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului şi Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile scrise depuse, susţinerile avocatului prezent, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:18. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.19. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 311 alin. (3) din Codul de procedură penală cu denumirea marginală „Extinderea urmăririi penale sau schimbarea încadrării juridice", cu următorul conţinut:(3) Organul judiciar care a dispus extinderea urmăririi penale sau schimbarea încadrării juridice este obligat să îl informeze pe suspect despre faptele noi cu privire la care s-a dispus extinderea. 20. Autoarea excepţiei de neconstituţionalitate susţine că dispoziţiile legale criticate încalcă prevederile constituţionale ale art. 20 - Tratatele internaţionale privind drepturile omului, art. 21 alin. (3) referitor la dreptul la un proces echitabil şi art. 24 - Dreptul la apărare, precum şi dispoziţiile art. 6 paragraful 3 lit. a) referitor la dreptul acuzatului de a fi informat, în termenul cel mai scurt, asupra naturii şi cauzei acuzaţiei aduse împotriva sa din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale.21. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constată că, potrivit dispoziţiilor art. 311 alin. (3) din Codul de procedură penală, organul judiciar care a dispus extinderea sau schimbarea încadrării juridice este obligat să îl informeze pe suspect despre faptele noi cu privire la care s-a dispus extinderea. Per a contrario, în situaţia schimbării încadrării juridice, organul judiciar nu este obligat să-l informeze pe acuzat cu privire la aceasta.22. Autoarea excepţiei susţine că această împrejurare îi afectează dreptul la apărare şi dreptul la un proces echitabil, întrucât, potrivit art. 6 paragraful 3 lit. a) din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, orice acuzat are dreptul să fie informat, în cel mai scurt timp şi în mod amănunţit, cu privire la natura şi cauza acuzaţiei aduse împotriva sa.23. Cu privire la această critică Curtea constată că stabilirea încadrării juridice este un procedeu juridic care presupune realizarea de către organele judiciare a concordanţei între conţinutul legal al infracţiunii şi conţinutul său concret. În esenţă, se stabileşte denumirea infracţiunii şi a dispoziţiei din Codul penal sau dintr-o lege specială, care vizează acea infracţiune.24. Necesitatea schimbării încadrării juridice a faptei poate fi determinată, fie de o greşită apreciere iniţială a încadrării, fie de intervenirea sau descoperirea ulterioară a unor împrejurări care conduc la reţinerea unei încadrări juridice diferite faţă de cea iniţială. Schimbarea încadrării juridice poate avea consecinţe asupra competenţei de desfăşurare a urmăririi penale, asupra obligativităţii asigurării asistenţei juridice, asupra caracterului oficial al procesului penal şi altele.25. Ţinând seama de situaţiile în care poate interveni o schimbare de încadrare juridică Curtea constată că acestea vizează fie extinderea urmăririi penale in rem pentru altă faptă care constituie act material al aceleiaşi infracţiuni, cu schimbarea încadrării juridice, în cazul infracţiunii continuate sau complexe ori a celor cu consecinţe deosebit de grave, fie schimbarea încadrării juridice în cursul urmăririi penale in rem, fie extinderea urmăririi penale in personam pentru altă faptă care constituie act material al aceleiaşi infracţiuni, cu schimbarea încadrării juridice în cazul infracţiunilor continuate sau complexe, ori a celor cu consecinţe deosebit de grave, fie schimbarea încadrării juridice în cursul urmăririi penale in personam.26. Practic, în prima fază a procesului penal, încadrarea juridică a unei fapte penale este menţionată în ordonanţa de începere a urmăririi penale, în cea de continuare a acesteia faţă de suspect, în cea de punere în mişcare a acţiunii penale, în rechizitoriu, în ordonanţele de clasare sau renunţare la urmărirea penală şi în cuprinsul oricărei ordonanţe emise potrivit art. 286 alin. (2) lit. c) din Codul de procedură penală.27. Spre deosebire de faza de urmărire penală, schimbarea încadrării juridice se poate dispune, potrivit art. 386 din Codul de procedură penală, şi în faza de judecată când, „instanţa este obligată să pună în discuţie noua încadrare şi să atragă atenţia inculpatului că are dreptul să ceară lăsarea cauzei mai la urmă sau amânarea judecăţii, pentru a-şi pregăti apărarea".28. Soluţia legislativă criticată în prezenta cauză este similară cu cea existentă în art. 238 din Codul de procedură penală din 1968. Nici atunci nu exista obligaţia organelor de urmărire penală de a-l informa pe învinuit/inculpat cu privire la schimbarea încadrării juridice. Cu toate acestea eventualele consecinţe în planul exercitării dreptului la apărare şi la un proces echitabil puteau fi remediate cu prilejul prezentării materialului de urmărire penală când, în acord cu art. 257 din Codul de procedură penală din 1968, procurorul, primind dosarul, îl chema pe învinuit/inculpat şi îi punea în vedere că are dreptul să ia cunoştinţă de întreg materialul de urmărire penală, arătându-i încadrarea juridică a faptei şi că are dreptul să formuleze cereri noi sau să facă declaraţii suplimentare.29. În prezent, ţinând seama de particularităţile fiecărei speţe, Curtea constată că în cazul în care schimbarea încadrării juridice intervine în cursul cercetărilor penale in rem, nu se pune vreo problemă legată de exercitarea dreptului la apărare şi a celui la un proces echitabil, întrucât, potrivit art. 307 din Codul de procedură penală, persoanei care a dobândit calitatea de suspect i se aduc la cunoştinţă, înainte de prima sa audiere, această calitate, fapta pentru care este suspectată, încadrarea juridică a acesteia, drepturile procesuale prevăzute la art. 83, încheindu-se în acest sens un proces-verbal.30. Cu toate acestea, când necesitatea schimbării încadrării juridice este impusă în cursul urmăririi penale in personam de împrejurări noi care constituie act material al aceleiaşi infracţiuni (în cazul infracţiunilor complexe sau continuate ori a celor cu consecinţe deosebit de grave; de exemplu, urmărirea penală se desfăşoară cu privire la infracţiunea de furt şi se descoperă luarea altor bunuri de la aceeaşi persoană la intervale de timp diferite sau se cercetează o infracţiune de furt şi se descoperă că s-au exercitat violenţe pentru luarea bunului) ori de o eroare/greşeală de apreciere a încadrării juridice iniţiale, Curtea constată că echitatea procedurii este afectată în funcţie de momentul procesual în care intervine schimbarea de încadrare juridică.31. Astfel, prin Decizia nr. 599 din 21 octombrie 2014, paragrafele 33-34, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 886 din 5 decembrie 2014, Curtea Constituţională a reţinut că noţiunea de „acuzaţie în materie penală" trebuie înţeleasă în sensul Convenţiei şi poate fi definită drept „notificarea oficială, din partea autorităţii competente, privind suspiciunea referitoare la comiterea unei fapte penale", definiţie care depinde, de asemenea, de existenţa sau absenţa unor „repercusiuni importante asupra situaţiei (suspectului)" (a se vedea Hotărârea din 27 februarie 1980, pronunţată în Cauza Deweer împotriva Belgiei, paragraful 46; Hotărârea din 15 iulie 1982, pronunţată în Cauza Eckle împotriva Germaniei, paragraful 73.). În acest sens, Curtea a reţinut că actualul Cod de procedură penală consacră trei modalităţi de acuzaţie în materie penală, reglementate de art. 307 - referitor la aducerea la cunoştinţă a calităţii de suspect, de art. 309 - referitor la punerea în mişcare a acţiunii penale şi la aducerea la cunoştinţă a calităţii de inculpat şi de art. 327 lit. a) - referitor la rezolvarea cauzelor prin emiterea rechizitoriului şi sesizarea instanţei de judecată. Dacă în primele două situaţii organul judiciar este obligat potrivit art. 307 şi art. 309 din Codul de procedură penală să aducă la cunoştinţă suspectului sau inculpatului natura acuzaţiei, situaţia este cu totul diferită în cazul în care schimbarea de încadrare juridică intervine după momentul procesual al punerii în mişcare a acţiunii penale. Astfel, persoana interesată nu beneficiază de plenitudine de exerciţiu în vederea atingerii finalităţii urmărite prin exercitarea dreptului la apărare în cadrul unui proces echitabil. În acest sens, prin Hotărârea din 25 iulie 2000, pronunţată în Cauza Mattoccia împotriva Italiei, paragrafele 58-72, Curtea de la Strasbourg a statuat că cerinţele de la paragraful 3 al art. 6 din Convenţie reprezintă aspecte particulare ale dreptului la un proces echitabil, garantat de paragraful 1. În acest sens, cerinţei de la art. 6 paragraful 3 lit. a) din Convenţie trebuie să i se acorde o atenţie sporită, notificarea acuzaţiei jucând un rol crucial în procesul penal. De aceea, oricărui acuzat trebuie să i se aducă la cunoştinţă cu promptitudine şi în detaliu, atât cauza acuzaţiei respectiv faptele materiale pretinse împotriva lui, cât şi natura acuzaţiei, adică calificarea legală (încadrarea juridică) a acestor fapte materiale. Curtea de la Strasbourg a considerat că, în materie penală, furnizarea de informaţii complete şi detaliate privind acuzaţiile împotriva unui pârât este o condiţie esenţială pentru a se asigura că procedurile sunt corecte. Amploarea acestor informaţii variază în funcţie de particularităţile fiecărei speţe, sens în care caracterul adecvat al acestora va fi apreciat în funcţie de respectarea cerinţelor art. 6 paragraful 1 şi 3 lit. a) din Convenţie, potrivit cărora oricare acuzat trebuie să beneficieze de timpul şi înlesnirile necesare în vederea pregătirii apărării.32. Aşa fiind, acuzatul trebuie informat în mod corespunzător şi deplin cu privire la orice schimbări apărute cu prilejul învinuirii, inclusiv schimbările referitoare la cauza acuzaţiei.33. În această hotărâre au fost supuse analizei instanţei europene aspecte legate de cauza acuzaţiei, respectiv cele referitoare la data săvârşirii infracţiunii şi la locul în care a fost comisă fapta, aspecte care s-au modificat pe parcursul derulării procedurilor şi care nu au fost cunoscute de persoana acuzată. Drept urmare, Curtea de la Strasborug a statuat că a fost încălcat dreptul reclamantului de a fi informat, în mod amănunţit, asupra naturii şi cauzei acuzaţiei aduse împotriva sa şi dreptul de a avea timp şi înlesniri adecvate pentru pregătirea apărării. În acelaşi sens s-a pronunţat Curtea de la Strasborug şi prin Hotărârea din 30 mai 2013, pronunţată în Cauza Malofeyeva împotriva Rusiei, paragrafele 113-120.34. Prin urmare, aspectele legate de respectarea dreptului la apărare şi a dreptului la un proces echitabil, astfel cum au fost definite şi de jurisprudenţa instanţei europene, trebuie examinate în funcţie de ansamblul procesului şi de principiile proprii de organizare a fiecărei proceduri. De aceea, nu poate fi înlăturată nicio eventuală analiză izolată a anumitor aspecte importante ale procedurii, chiar dacă aceasta se află într-o fază anterioară finalizării procesului (a se vedea Decizia Curţii Constituţionale nr. 599 din 21 octombrie 2014, paragraful 31).35. Totodată, prin Decizia nr. 24 din 23 februarie 1999, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 136 din 1 aprilie 1999, Curtea Constituţională pronunţându-se asupra excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 257 din Codul de procedură penală din 1968, a constatat că dispoziţia „...dacă socoteşte necesar..." din art. 257 este neconstituţională. Cu acel prilej, Curtea a reţinut că problema constituţionalităţii art. 257 din Codul de procedură penală din 1968 priveşte în fapt obligaţia, iar nu latitudinea, pentru procuror de a-l chema şi el pe învinuit, chiar după ce organul de cercetare penală eventual a făcut-o, pentru a-i prezenta din nou materialul de urmărire penală, fiind evident că de această dată operaţiunea respectivă nu se efectuează în scopul completării dosarului cu probele cerute de învinuit, ci pentru a i se aduce la cunoştinţă trimiterea sa în judecată prin intermediul rechizitoriului. Aşa fiind, Curtea a constatat că este încălcat art. 24 din Constituţie, întrucât „dacă procurorul are numai latitudinea, iar nu şi obligaţia chemării învinuitului, înseamnă că cel mai important moment al urmăririi penale - trimiterea în judecată - se poate realiza fără ca învinuitul să fie înştiinţat de către procuror asupra învinuirii ce i se aduce. În aceste condiţii învinuitul nu are posibilitatea să fie asistat de către un apărător şi nici să dispună de timpul necesar pentru a-şi pregăti apărarea, neavând cunoştinţă de soluţia dată de procuror în urma examinării materialului primit de la organul de cercetare penală."36. Aceleaşi raţiuni sunt valabile şi cu privire la soluţia legislativă ce se desprinde din interpretarea art. 311 alin. (3) din actualul Cod de procedură penală, întrucât există posibilitatea ca, după punerea în mişcare a acţiunii penale prin ordonanţă, existenţa unor împrejurări noi ori constatarea unei erori de apreciere a încadrării juridice iniţiale să impună schimbarea încadrării juridice a faptei. În această situaţie inculpatul nu beneficiază de dreptul de a fi informat, în cel mai scurt timp şi în mod amănunţit cu privire la natura acuzaţiei, art. 10 alin. (3) din Codul de procedură penală stabilind că inculpatul are dreptul de a fi informat de îndată despre încadrarea juridică a faptei numai cu prilejul punerii în mişcare a acţiunii penale şi nu ulterior acestui moment. Faptul că acesta a cunoscut iniţial care este cauza acuzaţiei nu duce automat la concluzia că a beneficiat de dreptul de a fi informat, deoarece o schimbare de încadrare juridică, chiar a aceloraşi fapte antisociale, producând consecinţe în planul răspunderii penale ori asupra competenţei de desfăşurare a urmăririi penale evidenţiază, în acord şi cu principiul legalităţii procedurilor penale, interesul inculpatului de a fi informat, potrivit art. 83 lit. a1) din Codul de procedură penală, cu privire la fapta pentru care este cercetat şi la noua încadrare juridică a acesteia.37. Potrivit art. 327 din Codul de procedură penală, cauzele penale pot fi rezolvate, fie cu emiterea unei ordonanţe - prin care se dispune clasarea sau renunţarea la urmărirea penală, fie cu emiterea rechizitoriului. Or, în această din urmă situaţie, inculpatului îi este afectat dreptul la apărare şi dreptul la un proces echitabil, întrucât, nefiind informat în cel mai scurt timp cu privire la noua încadrare juridică, va fi menţinut în eroare cu privire la noua natură a acuzaţiei în materie penală, până la comunicarea rechizitoriului, potrivit art. 344 alin. (2) din Codul de procedură penală, nebeneficiind de timpul şi mijloacele adecvate pentru a reacţiona şi pentru a-şi organiza apărarea.38. În acest sens, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Secţia penală a statuat prin Hotărârea nr. 1.050 din 24 februarie 2004 că, având în vedere consecinţele unei schimbări de încadrare juridică, aceasta nu poate avea loc decât în anumite condiţii, a căror îndeplinire constituie o garanţie, atât a dreptului la apărare al părţilor şi, în primul rând, al inculpatului, cât şi a soluţionării corecte a cauzei. În cazul schimbării încadrării juridice instanţa este obligată să pună în discuţie noua încadrare şi să atragă atenţia inculpatului că are dreptul să ceară lăsarea cauzei mai la urmă sau eventual amânarea judecăţii, pentru a-şi pregăti apărarea, indiferent dacă prin schimbarea încadrării juridice se creează o situaţie mai uşoară sau mai grea pentru inculpat. Mai mult, prin Hotărârea din 12 aprilie 2011, pronunţată în Cauza Adrian Constantin împotriva României, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a statuat că schimbarea încadrării juridice, în timpul deliberării, conduce la nerespectarea garanţiilor procedurale menite să ofere inculpatului dreptul de a se apăra cu privire la temeiul legal şi factual al acuzaţiei. Astfel, s-a adus atingere dreptului inculpatului de a fi informat, în mod detaliat, cu privire la natura şi cauza acuzaţiei, precum şi dreptului de a dispune de timpul şi facilităţile necesare pregătirii apărării. Aşa fiind, instanţa europeană a statuat că „nu este deloc vorba despre a aprecia temeinicia mijloacelor de apărare pe care reclamantul le-ar fi putut invoca dacă ar fi avut posibilitatea de a dezbate infracţiunea pentru care a fost condamnat în cele din urmă. Aceasta evidenţiază doar faptul că se poate susţine că aceste motive erau diferite de cele alese pentru a contesta acuzaţia principală" (paragraful 25).39. În concluzie, Curtea constată că soluţia legislativă cuprinsă în art. 311 alin. (3) din Codul de procedură penală potrivit căreia organul judiciar care a dispus schimbarea încadrării juridice nu este obligat să-l informeze pe acuzat cu privire la aceasta încalcă prevederile constituţionale ale art. 21 alin. (3) referitor la dreptul la un proces echitabil şi art. 24 referitor la Dreptul la apărare, precum şi dispoziţiile art. 6 paragraful 3 lit. a) din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale referitor la dreptul acuzatului de a fi informat, în termenul cel mai scurt, asupra naturii şi cauzei acuzaţiei aduse împotriva sa.40. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A. d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi,CURTEA CONSTITUŢIONALĂÎn numele legiiDECIDE: Admite excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 311 alin. (3) din Codul de procedură penală ridicată de Ileana Popescu în Dosarul nr. 40.453/3/2015/a1 al Tribunalului Bucureşti – Secţia I penală şi constată că soluţia legislativă care exclude obligaţia informării suspectului/inculpatului despre schimbarea încadrării juridice este neconstituţională.Definitivă şi general obligatorie.Decizia se comunică preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Tribunalului Bucureşti - Secţia I penală şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.Pronunţată în şedinţa din data de 28 februarie 2017.PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALEprof. univ. dr. VALER DORNEANUMagistrat-asistent,Afrodita Laura Tutunaru