Decizia Nr.9 din 06.06.2011

Completul competent să judece recursul în interesul legii ce formează obiectul Dosarului nr. 8/2011 este legal constituit conform dispoziţiilor art. 414⁴ alin. 3 din Codul de procedură penală, modificat şi completat prin Legea nr. 202/2010, raportat la art. 27² din Regulamentul de organizare şi funcţionare administrativă a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, republicat, modificat şi completat prin Hotărârea Colegiului de conducere al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie nr. 24/2010.Şedinţa completului este prezidată de doamna judecător Livia Doina Stanciu, preşedintele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.Procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie este reprezentat de doamna Gabriela Scutea, procuror adjunct al procurorului general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.La şedinţa de judecată participă magistratul-asistent din cadrul Secţiei penale, doamna Marcela Radu, desemnat în conformitate cu dispoziţiile art. 27³ din Regulamentul de organizare şi funcţionare administrativă a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, republicat, modificat şi completat prin Hotărârea Colegiului de conducere al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie nr. 24/2010.Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul competent să judece recursul în interesul legii a luat în examinare recursul în interesul legii formulat de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie cu privire la stabilirea remediului procesual - revizuire sau contestaţie la executare - al hotărârilor definitive de condamnare a unor persoane sub o identitate nereală.Reprezentantul procurorului general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a susţinut recursul în interesul legii, astfel cum a fost formulat şi motivat în scris, şi a solicitat admiterea acestuia ca urmare a constatării existenţei unei jurisprudenţe neunitare cu privire la remediul procesual - revizuire sau contestaţie la executare - al hotărârilor definitive de condamnare a unei persoane sub o identitate nereală, arătând că opinia procurorului general este în sensul că singurul remediu de îndreptare a erorii condamnării unei persoane sub o identitate falsă este revizuirea întemeiată pe dispoziţiile art. 394 lit. a) din Codul de procedură penală.Preşedintele completului de judecată, doamna judecător Livia Doina Stanciu, a declarat dezbaterile închise, iar completul de judecată a rămas în pronunţare asupra recursului în interesul legii.ÎNALTA CURTE,deliberând asupra recursului în interesul legii, constată următoarele:1. Problema de drept ce a generat practica neunitarăPrin recursul în interesul legii formulat de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie s-a arătat că în practica judiciară naţională nu există un punct de vedere unitar cu privire la remediul procesual - revizuire sau contestaţie la executare - al hotărârilor definitive de condamnare a unor persoane sub o identitate nereală.2. Examenul jurisprudenţialPrin recursul în interesul legii se arată că, în urma verificării jurisprudenţei la nivel naţional cu privire la determinarea remediului procesual al hotărârilor definitive de condamnare a unor persoane sub o identitate nereală, a fost relevată o practică neunitară, respectiv revizuirea întemeiată pe dispoziţiile art. 394 lit. a) din Codul de procedură penală sau contestaţia la executare prevăzută de dispoziţiile art. 461 lit. b) sau lit. c) teza a II-a din Codul de procedură penală3. Soluţiile pronunţate de instanţele judecătoreşti3.1. Într-o primă orientare a practicii, eroarea condamnării unei persoane sub o identitate falsă a fost îndreptată de unele instanţe pe calea revizuirii prevăzute de dispoziţiile art. 394 lit. a) din Codul de procedură penală, argumentându-se că prezentarea autorului faptei sub o identitate falsă şi condamnarea sub această identitate constituie o împrejurare ce nu a fost cunoscută instanţelor la soluţionarea cauzei.3.2. Într-o a doua orientare a practicii, s-a considerat că eroarea condamnării unei persoane sub o identitate nereală poate fi remediată prin intermediul contestaţiei la executare reglementate de dispoziţiile art. 461 lit. b) sau lit. c) teza a II-a din Codul de procedură penală.S-a argumentat de către instanţe că, dacă în timpul executării pedepsei se constată că persona vinovată de săvârşirea infracţiunii are o altă identitate decât cea sub care a fost condamnată, eroarea poate fi remediată pe calea contestaţiei la executare, faptul constatat reprezentând situaţia în care executarea este îndreptată împotriva altei persoane decât cea prevăzută în hotărârea de condamnare sau o împiedicare la executare.4. Opinia procurorului generalProcurorul general a opinat pentru prima orientare jurisprudenţială, solicitând să se constate că, în cazul hotărârilor judecătoreşti definitive privind condamnarea unor persoane sub o altă identitate decât cea reală, revizuirea întemeiată pe dispoziţiile art. 394 lit. a) din Codul de procedură penală constituie singurul remediu procesual pentru înlăturarea erorii existente.În argumentarea soluţiei propuse s-a arătat că identitatea nereală (fictivă - atunci când persoana nu există în realitate ori falsă - atunci când persoana există în realitate, dar nu este autor al infracţiunii, identitatea fiind folosită fraudulos de autorul infracţiunii) a persoanei condamnate definitiv printr-o hotărâre judecătorească reprezintă o eroare judiciară, respectiv o eroare de fapt comisă de instanţă în stabilirea/aprecierea vinovăţiei unei persoane.De asemenea, s-a arătat că revizuirea presupune o eroare care decurge din inexacta stabilire a stării de fapt (înţelegând prin aceasta şi autorul faptului) şi, ca atare, constituie singura modalitate de înlăturare a erorii generate de identitatea nereală a persoanei condamnate definitiv.Această concluzie se întemeiază şi pe funcţia procesuală a revizuirii, care permite descoperirea, adunarea şi aducerea în faţa justiţiei a materialului probator care să permită constatarea şi înlăturarea erorii.5. Raportul asupra recursului în interesul legiiProiectul de soluţie propus prin raportul întocmit în cauză a vizat rezolvarea distinctă a situaţiilor decurgând din condamnarea unei persoane sub o identitate falsă, după cum persoana condamnată săvârşise sau nu infracţiunea pentru care fusese trimisă în judecată.În argumentarea soluţiei dihotomice propuse s-a arătat că revizuirea şi contestaţia la executare, reglementate distinct în dispoziţiile legii procesuale penale, au ca obiect şi finalitate rezolvarea unor situaţii distincte, revizuirea fiind concepută pentru înlăturarea unor erori de fapt, în timp ce contestaţia la executare constituie mijlocul procedural prevăzut pentru rezolvarea oricăror incidente ivite cu ocazia punerii în executare a hotărârii de condamnare.Ca urmare, s-a opinat că sunt supuse cazului de revizuire prevăzut de art. 394 lit. a) din Codul de procedură penală numai acele hotărâri definitive prin care a fost condamnată altă persoană decât autorul infracţiunii, iar pentru situaţia în care persoana vinovată şi-a atribuit în mod fraudulos identitatea unei alte persoane sau a unei persoane inexistente şi a fost condamnată sub această identitate nereală este incident cazul de contestaţie la executare prevăzut de art. 461 lit. d) teza a II-a din Codul de procedură penală, ce vizează orice alt incident ivit în cursul executării.6. Înalta Curte:Revizuirea constituie o cale extraordinară de atac care poate fi exercitată împotriva hotărârilor judecătoreşti definitive pronunţate de instanţele penale, având caracterul unei căi de atac de retractare care permite instanţei penale să revină asupra propriei sale hotărâri şi, în acelaşi timp, caracterul unei căi de atac de fapt, prin care sunt constatate şi înlăturate erorile judiciare în rezolvarea cauzelor penale.Revizuirea se formulează împotriva unei hotărâri care a dobândit autoritate de lucru judecat, în temeiul unor fapte sau împrejurări ce nu au fost cunoscute de instanţă la soluţionarea cauzei, descoperite după judecată şi care fac dovada că aceasta se întemeiază pe o eroare judiciară.Prin raportare, contestaţia la executare este un mijloc procesual, cu caracter jurisdicţional, care poate fi folosit înainte de punerea în executare a hotărârii penale definitive, în cursul executării şi chiar după ce s-a executat pedeapsa, dar în legătură cu executarea acesteia.Potrivit dispoziţiilor art. 461 din Codul de procedură penală, contestaţia contra executării hotărârii penale poate fi formulată în cazurile expres şi limitativ prevăzute în cuprinsul acestui text de lege, fiind o modalitate de înlăturare sau modificare a pedepsei, fără însă a putea fi analizate ori reanalizate aspecte de fond deja avute în vedere de instanţe la momentul soluţionării cauzei sau aspecte care sunt legate de alte instituţii de drept cu reglementare distinctă, cum sunt dispoziţiile privind liberarea condiţionată.Prin urmare, pe calea contestaţiei la executare nu se poate schimba sau modifica soluţia care a căpătat autoritate de lucru judecat, hotărârea de condamnare nefiind rezultatul unei erori judiciare în niciuna dintre ipotezele prevăzute de art. 461 din Codul de procedură penală.Potrivit art. 394 lit. a) şi art. 394 alin. 2 din Codul de procedură penală, revizuirea poate fi cerută când s-au descoperit fapte sau împrejurări ce nu au fost cunoscute de instanţă la soluţionarea cauzei, dacă pe baza faptelor ori împrejurărilor noi se poate dovedi netemeinicia hotărârii de achitare, de încetare a procesului penal sau de condamnare.Din interpretarea textelor de lege menţionate rezultă că revizuirea întemeiată pe dispoziţiile art. 394 lit. a) din Codul de procedură penală se referă la situaţia în care eroarea judiciară a condus la pronunţarea unei hotărâri radical opuse celei care trebuia pronunţată dacă nu se comitea eroarea, însăşi natura soluţiei de bază fiind viciată (în loc de achitare s-a pronunţat o condamnare sau în loc de condamnare s-a pronunţat o achitare).O astfel de eroare judiciară există când persoana condamnată nu este autorul infracţiunii, o altă persoană utilizând în mod fraudulos identitatea celui condamnat.În acest caz, admiţând cererea de revizuire, instanţa va anula hotărârea atacată şi va pronunţa o altă hotărâre, în conformitate cu situaţia reală, respectiv va achita persoana a cărei identitate a fost folosită de autorul infracţiunii şi, totodată, va condamna autorul infracţiunii sub identitatea sa reală, cu menţiunile care se impun în raport cu situaţia procesuală proprie cauzei rejudecate.Prin urmare, hotărârile definitive în care persoana condamnată nu este autorul infracţiunii, o altă persoană utilizând în mod fraudulos identitatea celui condamnat, sunt supuse cazului de revizuire prevăzut de art. 394 lit. a) din Codul de procedură penală.Cu totul alta este situaţia persoanei vinovate de săvârşirea faptei, dar care a fost condamnată sub o identitate fictivă sau falsă.În situaţia expusă nu poate fi invocată contestaţia la executare pe temeiul prevăzut de art. 461 lit. b) din Codul de procedură penală, potrivit căruia executarea este îndreptată împotriva altei persoane decât cea prevăzută în hotărârea de condamnare, întrucât executarea priveşte efectiv persoana prevăzută în hotărârea de condamnare, însă aceasta a uzat în mod fraudulos de o altă identitate, pe care instanţa nu a cunoscut-o.În acest caz, eroarea (datorată unei asemănări sau insuficiente precizii în legătură cu datele de identitate privitoare la persoana condamnatului, nume foarte comun, domicilii identice) aparţine organului de executare care execută mandatul, iar nu instanţei, aşa cum este cazul condamnării definitive a unei persoane sub o identitate nereală.În egală măsură, descoperirea adevăratei identităţi a condamnatului nu constituie o împiedicare la executare în sensul dispoziţiilor art. 461 lit. c) teza a II-a din Codul de procedură penală, întrucât în situaţia nominalizată împiedicarea la executare nu intervine datorită unor cauze legale care opresc executarea (de pildă, o suspendare a executării în cazul unui recurs peste termenul prevăzut de art. 385³ alin. 2 cu referire la art. 365 alin. 2 din Codul de procedură penală).Cu toate acestea, prin efectul produs, situaţia analizată, intervenită în cursul executării, constituie un incident dintre cele prevăzute de art. 461 lit. d) din Codul de procedură penală, respectiv când se invocă amnistia, prescripţia, graţierea sau orice altă cauză de stingere ori de micşorare a pedepsei, precum şi orice alt incident ivit în cursul executării.În această situaţie, condamnatul, deşi sub alt nume decât cel real, a fost judecat într-un proces în cadrul căruia a beneficiat de toate garanţiile procesuale specifice unui proces echitabil.Prin urmare, sub aspectul existenţei infracţiunii, al stabilirii faptului că infracţiunea a fost comisă de condamnat şi al existenţei vinovăţiei acestuia, hotărârea de condamnare nu este rezultatul unei erori judiciare, astfel încât o eventuală posibilitate acordată condamnatului de a exercita calea extraordinară de atac a revizuirii ar însemna o încălcare a prevederilor art. 394 alin. 2 din Codul de procedură penală, întrucât s-ar ajunge în situaţia de a fi parcurs un nou ciclu procesual, ceea ce, desigur, constituie un abuz de drept.Dimpotrivă, în cazul în care cel condamnat nu este autorul infracţiunii, o altă persoană utilizând în mod fraudulos identitatea sa, îndreptarea erorii judiciare nu poate fi realizată decât pe calea revizuirii, deoarece se tinde implicit la dovedirea nevinovăţiei.Aşa fiind, hotărârile definitive în care persoana condamnată nu este autorul infracţiunii, o altă persoană utilizând în mod fraudulos identitatea celui condamnat, sunt supuse cazului de revizuire prevăzut de art. 394 alin. 1 lit. a) din Codul de procedură penală, iar hotărârile definitive prin care o persoană care a săvârşit o infracţiune şi uzând în mod fraudulos de identitatea altei persoane sau a unei persoane inexistente a fost condamnată sub o identitate nereală sunt supuse cazului de contestaţie la executare prevăzut de art. 461 lit. d) teza a II-a din Codul de procedură penală, ce vizează orice alt incident ivit în cursul executării.Pentru considerentele arătate, în temeiul art. 414⁴ şi al art. 414⁵ din Codul de procedură penală, astfel cum a fost modificat şi completat prin Legea nr. 202/2010,ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIEÎn numele legiiDECIDE:Admite recursul în interesul legii formulat de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi stabileşte că:Hotărârile definitive în care persoana condamnată nu este autorul infracţiunii, o altă persoană utilizând în mod fraudulos identitatea celui condamnat, sunt supuse cazului de revizuire prevăzut de art. 394 alin. 1 lit. a) din Codul de procedură penală.Hotărârile definitive prin care o persoană care a săvârşit o infracţiune şi uzând în mod fraudulos de identitatea altei persoane sau a unei persoane inexistente a fost condamnată sub o identitate nereală sunt supuse cazului de contestaţie la executare prevăzut de art. 461 lit. d) teza a II-a din Codul de procedură penală, ce vizează orice alt incident ivit în cursul executării.Obligatorie, potrivit art. 414⁵ alin. 4 din Codul de procedură penală.Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 6 iunie 2011.PREŞEDINTELE ÎNALTEI CURŢI DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE,LIVIA DOINA STANCIUMagistrat-asistent,Marcela Radu