DECIZIE Nr.
882 din 10 iulie 2008
referitoare la exceptia de
neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 1 din Decretul-lege nr. 118/1990
privind acordarea unor drepturi persoanelor persecutate din motive politice de
dictatura instaurata cu incepere de la 6 martie 1945, precum si celor deportate
in strainatate ori constituite in prizonieri
ACT EMIS DE:
CURTEA CONSTITUTIONALA
ACT PUBLICAT IN:
MONITORUL OFICIAL NR. 575 din 30 iulie 2008
Ioan Vida -
preşedinte
Nicolae Cochinescu -judecător
Aspazia Cojocaru -judecător
Acsinte Gaspar -judecător
Ion Predescu -judecător
Puskas Valentin Zoltan -judecător
Augustin Zegrean -judecător
Ion Tiucă - procuror
Patricia Marilena Ionea -
magistrat-asistent
Pe rol se află soluţionarea excepţiei de
neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 1 din Decretul-lege nr. 118/1990
privind acordarea unor drepturi persoanelor persecutate din motive politice de
dictatura instaurată cu începere de la 6 martie 1945, precum şi celor deportate
în străinătate ori constituite în prizonieri, excepţie ridicată de Maria
Georgeta Ţăranu în Dosarul nr. 472/115/2008 al Tribunalului Caraş-Severin -
Secţia comercială şi de contencios administrativ şi fiscal.
La apelul nominal se prezintă Petru Ţăranu, soţul
autoarei excepţiei. Lipseşte partea Direcţia de Muncă şi Protecţie Socială
Caraş-Severin, faţă de care procedura de citare este legal îndeplinită.
Soţul autoarei excepţiei depune note scrise prin care
arată că dispoziţiile de lege criticate sunt discriminatorii şi solicită
admiterea excepţiei de neconstituţionalitate.
Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de
respingere a excepţiei de neconstituţionalitate ca inadmisibilă, considerând că
problemele puse în discuţia Curţii Constituţionale îşi au originea în modul de
aplicare a textelor de lege criticate, iar nu în însuşi conţinutul acestora.
CURTEA,
având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată
următoarele:
Prin Incheierea din 2 aprilie 2008, pronunţată în
Dosarul nr. 472/115/2008, Tribunalul Caraş-Severin - Secţia comercială şi de
contencios administrativ şi fiscal a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia
de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 1 din Decretul-lege nr. 118/1990
privind acordarea unor drepturi persoanelor persecutate din motive politice de
dictatura instaurată cu începere de la 6 martie 1945, precum şi celor deportate
în străinătate ori constituite în prizonieri. Excepţia a fost ridicată de Maria Georgeta Ţăranu în cadrul unei
acţiuni în contencios administrativ având ca obiect cererea de anulare a
Deciziei nr. 342 din 19 decembrie 2007, prin care Direcţia de Muncă şi
Protecţie Socială Caraş-Severin i-a refuzat acordarea calităţii de beneficiar
al Decretului-lege nr. 118/1990.
In motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul excepţiei arată, în esenţă, că textul de lege criticat este
contrar art. 15 alin. (1) şi art. 16 alin. (1) din Constituţie. In acest sens,
arată că Decretul-lege nr. 118/1990 şi Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr.
214/1999 au fost corelate iniţial, în sensul că măsurile abuzive prevăzute de
art. 3 lit. a), b), c), d) şi e) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr.
214/1999 se regăseau în totalitate în prevederile art. 1 din Decretul-lege nr.
118/1990. Ca urmare, persoanei căreia i se acorda calitatea de luptător în
rezistenta anticomunistă i se recunoştea automat si calitatea de persoană persecutată politic. Ordonanţa
de urgenţă a Guvernului nr. 214/1999 a fost completată în sensul introducerii
la art. 3 a încă două măsuri administrative abuzive, respectiv excluderea din
şcoli, licee şi facultăţi şi încetarea contractului de muncă sau retragerea,
dispuse din motive politice, cazuri ce nu au fost introduse însă şi în textul
de lege criticat, fapt ce a dus la inadvertenţe între cele două acte normative
amintite. Prin urmare, se creează o discriminare între categoriile de persoane
prevăzute în cele două acte normative.
Tribunalul Caraş-Severin - Secţia comercială şi de
contencios administrativ şi fiscal consideră că
excepţia de neconstituţionalitate nu este întemeiată. In acest sens, arată că
nu poate fi vorba de o încălcare a principiului constituţional al egalităţii în
drepturi, de vreme ce nu se aplică un tratament diferenţiat unor situaţii
similare. Astfel, Decretul-lege nr. 118/1990 se referă la acordarea unor
drepturi persoanelor persecutate din motive politice de dictatura instaurată cu
începere de la 6 martie 1945, în timp ce Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr.
214/1999 priveşte acordarea calităţii de luptător în rezistenţa anticomunistă
persoanelor condamnate pentru infracţiuni săvârşite din motive politice, precum
şi persoanelor împotriva cărora au fost dispuse, din motive politice, măsuri
administrative abuzive. Faţă de acestea, adaugă şi faptul că în realitate
autorul excepţiei solicită o completare a textului de lege criticat, aspect ce
nu intră în competenţa Curţii Constituţionale.
In conformitate cu dispoziţiile art. 30 alin. (1) din
Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor
două Camere ale Parlamentului, Guvernului, precum şi Avocatului Poporului,
pentru a-şi formula punctele de vedere cu privire la excepţia de
neconstituţionalitate.
Avocatul Poporului consideră
că textele de lege criticate sunt constituţionale. In acest sens, arată că, în
realitate, critica de neconstituţionalitate are în vedere o necorelare între
prevederile unor acte normative, în sensul existenţei unor omisiuni
legislative, fapt ce nu poate fi însă soluţionat de Curtea Constituţională,
care nu poate avea rolul de legislator pozitiv.
Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului şi
Guvernul nu au transmis punctele lor de vedere
asupra excepţiei de neconstituţionalitate.
CURTEA,
examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al
Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, notele scrise
depuse la dosar, concluziile procurorului, dispoziţiile de lege criticate,
prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:
Curtea Constituţională este competentă, potrivit
dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, ale art. 1 alin. (2), ale art.
2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de
neconstituţionalitate cu care a fost sesizată.
Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl
constituie dispoziţiile art. 1 din Decretul-lege nr. 118/1990 privind acordarea
unor drepturi persoanelor persecutate din motive politice de dictatura
instaurată cu începere de la 6 martie 1945, precum şi celor deportate în
străinătate ori constituite în prizonieri, republicată în Monitorul Oficial al
României, Partea I, nr. 118 din 18 martie 1998, dispoziţii potrivit cărora:
„(1) Constituie vechime în muncă şi se ia în
considerare la stabilirea pensiei şi a celorlalte drepturi ce se acordă, în
funcţie de vechimea în muncă, timpul cât o persoană, după data de 6 martie
1945, pe motive politice:
a) a executat o pedeapsă privativă de libertate în
baza unei hotărâri judecătoreşti rămase definitivă sau a fost lipsită de
libertate în baza unui mandat de arestare preventivă pentru infracţiuni
politice;
b) a fost privată de libertate în locuri de deţinere
în baza unor măsuri administrative sau pentru cercetări de către organele de
represiune;
c) a fost internată în spitale de psihiatrie;
d) a avut stabilit domiciliu obligatoriu;
e) a fost strămutată într-o altă localitate.
(2) De aceleaşi drepturi beneficiază şi persoana
care:
a) a fost deportată
în străinătate după 23 august 1944;
b) a fost constituită în prizonier de către partea
sovietică după data de 23 august 1944 ori, fiind constituită ca atare, înainte
de această dată, a fost reţinută în captivitate după încheierea armistiţiului.
(3)Fiecare an de detenţie sau internare pentru
situaţiile prevăzute la alin. (1) şi (2) se consideră ca vechime în muncă un an
şi şase luni.
(4)Perioadele prevăzute la alin. (1) lit. d) şi e)
constituie vechime în muncă, dacă persoanele în cauză fac dovada că nu au putut
să se încadreze în muncă în funcţii pentru care aveau pregătirea profesională.
(5)Se consideră vechime în muncă şi perioada în care
o persoană aflată într-una dintre situaţiile prevăzute la alin. (1) nu s-a
putut încadra ca urmare a unei invalidităţi de gradul I sau II survenite în
timpul în care s-a aflat în acea situaţie sau, ulterior, dacă dovedeşte că
aceasta s-a produs din cauza ori în legătură cu persecuţia la care a fost
supusă.
(6)Perioadele prevăzute în prezentul articol
constituie şi vechime neîntreruptă în muncă şi în aceeaşi unitate şi intră în
calculul acestor vechimi."
Autorul excepţiei consideră că acest text de lege este
contrar prevederilor art. 15 alin. (1)şi art. 16 alin. (1) din Constituţie prin
care se arată că „Cetăţenii beneficiază de drepturile şi de libertăţile
consacrate prin Constituţie şi prin alte legi şi au obligaţiile prevăzute de
acestea" şi este consacrat principiul egalităţii cetăţenilor în faţa
legii şi a autorităţilor publice, fără privilegii şi fără discriminări.
Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea
constată că, în esenţă, criticile de neconstituţionalitate ale autorului
excepţiei pornesc de la compararea prevederilor a două acte normative,
respectiv Decretul-lege nr. 118/1990 şi Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr.
214/1999 privind acordarea calităţii de luptător în rezistenţa anticomunistă persoanelor condamnate pentru infracţiuni
săvârşite din motive politice, persoanelor împotriva cărora au fost dispuse,
din motive politice, măsuri administrative abuzive, precum şi persoanelor care
au participat la acţiuni de împotrivire cu arme şi de răsturnare prin forţă a
regimului comunist instaurat în România, publicată în Monitorul Oficial al
României, Partea I, nr. 650 din 30 decembrie 1999. Astfel, autorul excepţiei
consideră că art. 1 din Decretul-lege nr. 118/1990 omite anumite situaţii
consacrate în art. 3 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 214/1999,
creându-se astfel o discriminare între categoriile de persoane reglementate de
aceste două acte normative. In concret, arată că, deşi a putut obţine calitatea
de luptător în rezistenţa anticomunistă, nu poate să se bucure totuşi de
drepturile conferite de Decretul-lege nr. 118/1990, întrucât art. 1 din acest
act normativ nu prevede situaţiile în baza cărora a dobândit calitatea mai sus
amintită.
Faţă de acestea, Curtea constată că aplicarea
principiului constituţional al egalităţii în drepturi se referă la instituirea
unui tratament juridic identic pentru situaţii similare. Or, sfera persoanelor
la care se referă Decretul-lege nr. 118/1990, care are în vedere persoanele
care, pe motive politice, au fost supuse măsurilor prevăzute în art. 1 din
acest act normativ, nu se suprapune perfect cu cea a persoanelor a căror
situaţie este reglementată de Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 214/1999,
persoane care au săvârşit unele dintre infracţiunile din motive politice
prevăzute la art. 2 din ordonanţă sau au participat la acţiuni de împotrivire
cu arma şi de răsturnare prin forţă a regimului comunist în perioada 6 martie
1945-august 1964. Aşa fiind, existenţa unor diferenţe de tratament juridic nu
poate fi privită ca având un caracter discriminatoriu în acest caz.
Având în vedere, însă, perspectiva din care autorul
excepţiei critică neconstituţionalitatea art. 1 din Decretul-lege nr. 118/1990,
Curtea observă că, în realitate, problemele invocate ţin exclusiv de modul de
aplicare a textelor de lege criticate. Astfel, nemulţumirea acestuia este
generată de faptul că nu se poate bucura de prevederile Decretului-lege nr.
118/1990 în măsura în care i s-a recunoscut calitatea de luptător în rezistenţa
anticomunistă, pentru ipotezele prevăzute la art. 3 lit. f) şi g) din Ordonanţa
de urgenţă a Guvernului nr. 214/1999, situaţii care nu sunt cuprinse şi în
textul de lege criticat. Or, potrivit art. 7 alin. (1) lit. b) din ordonanţa de
urgenţă, persoanele care au dobândit această calitate beneficiază automat de
drepturile prevăzute de Decretul-lege nr. 118/1990, pentru aceasta fiind
necesară doar întrunirea condiţiilor pentru obţinerea calităţii de luptător în
rezistenţa anticomunistă.
Aşa fiind, tratamentul diferenţiat criticat de autorul
excepţiei nu este cauzat de conţinutul restrâns al art. 1 din Decretul-lege nr.
118/1990, ci de modul în care au fost aplicate prevederile de lege în a căror
ipoteză se încadrează acesta.
Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit.
d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, al art. 1-3, al art. 11 alin. (1)
lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992,
CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
In numele legii
DECIDE:
Respinge, ca fiind inadmisibilă, excepţia de
neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 1 din Decretul-lege nr. 118/1990
privind acordarea unor drepturi persoanelor persecutate din motive politice de
dictatura instaurată cu începere de la 6 martie 1945, precum şi celor deportate
în străinătate ori constituite în prizonieri, excepţie ridicată de Maria
Georgeta Ţăranu în Dosarul nr. 472/115/2008 al Tribunalului Caraş-Severin -
Secţia comercială şi de contencios administrativ şi fiscal.
Definitivă şi general obligatorie.
Pronunţată în şedinţa publică din data de 10 iulie
2008.
PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,
prof. univ. dr. IOAN VIDA
Magistrat-asistent,
Patricia Marilena Ionea