Decizia Nr.85 din 26.02.2015

referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 4 teza a doua raportate la art. 21 alin. (5) şi (8) teza întâi din Legea nr. 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România
ACT EMIS DE: Curtea Constitutionala
ACT PUBLICAT ÎN MONITORUL OFICIAL NR. 246 din 10 aprilie 2015

Augustin Zegrean	- preşedinte
Valer Dorneanu	- judecător
Petre Lăzăroiu	- judecător
Mircea Ştefan Minea	- judecător
Daniel Marius Morar	- judecător
Mona-Maria Pivniceru	- judecător
Puskás Valentin Zoltán	- judecător
Simona-Maya Teodoroiu	- judecător
Tudorel Toader	- judecător
Irina-Loredana Gulie	- magistrat-asistent

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Daniel-Liviu Arcer.1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor art. 21 alin. (5) şi (8) teza întâi din Legea nr. 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România, excepţie ridicată de Constantin-Paul Miclea în Dosarul nr. 2.274/2/2012* al Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 964D/2014.2. La apelul nominal lipsesc părţile. Procedura de citare este legal îndeplinită.3. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere ca neîntemeiată a excepţiei de neconstituţionalitate, arătând că prevederile legale criticate nu contravin dispoziţiilor art. 15 alin. (2) din Constituţie.CURTEA,având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:4. Prin Decizia civilă nr. 6.538 din 18 septembrie 2014, pronunţată în Dosarul nr. 2.274/2/2012*, Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 21 alin. (5) şi (8) teza întâi din Legea nr. 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România, excepţie ridicată de Constantin-Paul Miclea într-o cauză având ca obiect soluţionarea acţiunii având ca obiect obligarea Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor la emiterea unei decizii reprezentând titlul de despăgubire.5. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate se susţine că prevederile legale criticate încalcă principiul constituţional al neretroactivităţii legii civile deoarece se aplică dispoziţiei unităţii deţinătoare a imobilului, emisă în condiţiile Legii nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989, care devenise irevocabilă înainte de intrarea în vigoare a Legii nr. 165/2013, prin epuizarea sau neexercitarea căilor de atac prevăzute de legea veche. În opinia autorului excepţiei de neconstituţionalitate, irevocabilitatea deciziei de restituire emisă în condiţiile Legii nr. 10/2001 consacră în mod definitiv existenţa dreptului de proprietate, calitatea de persoană îndreptăţită şi caracterul abuziv al preluării, generând cel puţin o speranţă legitimă de restituire a bunului, astfel încât Comisia Naţională pentru Compensarea Imobilelor nu poate avea competenţa de a efectua un nou control de legalitate al deciziei de restituire.6. Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal îşi exprimă opinia asupra excepţiei de neconstituţionalitate, în sensul respingerii acesteia ca neîntemeiată, invocând considerentele reţinute în Decizia Curţii Constituţionale nr. 269 din 7 mai 2014, paragrafele nr. 42-49.7. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, actul de sesizare a fost comunicat preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate invocate.8. Avocatul Poporului consideră că prevederile legale criticate sunt constituţionale. Se arată, în acest sens, că normele criticate nu se aplică retroactiv, din moment ce pentru dosarele aprobate de către Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor înainte de intrarea în vigoare a acestui act normativ se realizează plata sumelor de bani reprezentând despăgubiri, conform art. 41 alin. (1) din Legea nr. 165/2013, cu modificările şi completările ulterioare. În plus, Comisia Naţională pentru Compensarea Imobilelor a fost înfiinţată ca organism nou, prin Legea nr. 165/2013, prin instituirea unei noi proceduri de stabilire şi acordare a despăgubirilor acordate în urma verificării documentelor care au stat la baza emiterii deciziilor de acordare de către unităţile deţinătoare. În punctul de vedere exprimat în cauză de către Avocatul Poporului se mai arată că trebuie avut în vedere faptul că stabilirea conţinutului şi a limitelor dreptului de proprietate constituie atributul exclusiv al legiuitorului, care este competent să stabilească cadrul juridic pentru exercitarea atributelor dreptului de proprietate, în accepţiunea principială conferită de Constituţie.9. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.CURTEA,examinând actul de sesizare, punctul de vedere al Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:10. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.11. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate, potrivit actului de sesizare, îl reprezintă prevederile art. 21 alin. (5) şi (8) teza întâi din Legea nr. 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 278 din 17 mai 2013, cu modificările şi completările ulterioare. Analizând motivarea excepţiei de neconstituţionalitate, precum şi situaţia de fapt dedusă soluţionării instanţei de judecată, din care rezultă existenţa unei decizii a entităţii învestite de lege (Dispoziţia primarului municipiului Bucureşti nr. 4.601 din 26 septembrie 2005) care conţine propunerea de acordare de măsuri compensatorii, emisă înainte de intrarea în vigoare a Legii nr. 165/2013, Curtea reţine că prevederile legale criticate au devenit aplicabile în speţa dedusă soluţionării instanţei de judecată în temeiul prevederilor art. 4 teza a doua din Legea nr. 165/2013, astfel încât obiect al excepţiilor de neconstituţionalitate îl reprezintă prevederile art. 4 teza a doua raportate la art. 21 alin. (5) şi (8) teza întâi din Legea nr. 165/2013, potrivit cărora:

– Art. 4 teza a doua: „Dispoziţiile prezentei legi se aplică (...) cauzelor în materia restituirii imobilelor preluate abuziv, aflate pe rolul instanţelor (...) la data intrării în vigoare a prezentei legi.“;

– Art. 21 alin. (5) şi (8) teza întâi: „(5) Secretariatul Comisiei Naţionale, în baza documentelor transmise, procedează la verificarea dosarelor din punctul de vedere al existenţei dreptului persoanei care se consideră îndreptăţită la măsuri reparatorii. Pentru clarificarea aspectelor din dosar, Secretariatul Comisiei Naţionale poate solicita documente în completare entităţilor învestite de lege, titularilor dosarelor şi oricăror altor instituţii care ar putea deţine documente relevante. (...)
(8) Ulterior verificării şi evaluării, la propunerea Secretariatului Comisiei Naţionale, Comisia Naţională validează sau invalidează decizia entităţii învestite de lege [...].“12. În opinia autorului excepţiei de neconstituţionalitate, prevederile legale criticate contravin dispoziţiilor constituţionale cuprinse în art. 15 alin. (2) referitor la neretroactivitatea legii civile. 13. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea reţine că s-a mai pronunţat asupra unor critici de constituţionalitate identice, prin raportare la dispoziţiile constituţionale cuprinse în art. 15 alin. (2). Astfel, prin Decizia nr. 413 din 3 iulie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 608 din 14 august 2014, paragrafele 21 şi 22, Curtea a respins excepţia de neconstituţionalitate ca neîntemeiată şi a statuat că, potrivit dispoziţiilor art. 15 alin. (2) din Constituţie, legea nouă civilă dispune numai pentru viitor, aşadar aceasta nu poate aduce atingere unor drepturi definitiv câştigate sau unor situaţii juridice finalizate la intrarea în vigoare a acesteia. În speţă, la momentul intrării în vigoare a Legii nr. 165/2013, procedura administrativă derulată în temeiul Legii nr. 247/2005 privind reforma în domeniile proprietăţii şi justiţiei, precum şi unele măsuri adiacente a fost continuată, potrivit art. 4 din Legea nr. 165/2013, cu procedura reglementată prin acest din urmă act normativ. Prin urmare, contrar susţinerilor autorului excepţiei de neconstituţionalitate, raporturile juridice derulate între persoana îndreptăţită la restituire, pe de o parte, şi autorităţile administrative cu atribuţii în procesul de stabilire a măsurilor reparatorii, pe de altă parte, nu sunt raporturi juridice finalizate, asupra cărora intervenţia legii noi ar aduce modificări esenţiale, de natură a genera o încălcare a principiului constituţional al neretroactivităţii legii civile. Cu alte cuvinte, analiza pretinsei încălcări a principiului neretroactivităţii priveşte, în speţă, ansamblul procedurilor administrative finalizate prin emiterea titlului de despăgubire/deciziei de compensare în puncte, iar nu fiecare etapă în parte, astfel încât, din punctul de vedere al aplicării legii în timp, incidenţa legii noi asupra unor situaţii juridice în curs de constituire (facta pendentia) nu echivalează cu retroactivitatea acesteia. Mai mult, nu se poate vorbi de afectarea adusă unui drept câştigat, câtă vreme decizia/dispoziţia entităţii învestite cu soluţionarea notificării, conţinând propunerea de acordare a măsurilor reparatorii prin echivalent, confirmată prin emiterea avizului de legalitate de către Prefect, nu a produs efecte directe în patrimoniul persoanei îndreptăţite la restituire. Până la emiterea deciziei reprezentând titlul de despăgubire de către Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, respectiv ulterior intrării în vigoare a Legii nr. 165/2013, până la emiterea deciziei de compensare în puncte de către Comisia Naţională pentru Compensarea Imobilelor, persoana îndreptăţită la restituire are o simplă expectanţă de a dobândi măsurile reparatorii instituite prin lege, iar nu un drept efectiv, concretizat într-un drept de creanţă izvorât din titlul de despăgubire/decizia de compensare în puncte. 14. Mai mult, prin Decizia nr. 269 din 7 mai 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 513 din 9 iulie 2014, paragraful 46, Curtea a statuat că atribuţia Comisiei Naţionale pentru Compensarea Imobilelor de a valida sau invalida decizia entităţii învestite de lege care conţine propunerea de acordare de măsuri compensatorii şi, după caz, de a aproba punctajul cuvenit, nu determină o destabilizare a raporturilor juridice, ci oferă un control suplimentar pentru asigurarea legalităţii dreptului recunoscut. Scopul unei verificări suplimentare faţă de cea realizată de entitatea învestită îl constituie prevenirea unor situaţii generatoare de inechităţi, care au avut loc sub imperiul Legii nr. 10/2001, precum restituirea/atribuirea aceluiaşi imobil mai multor persoane care reclamau un drept propriu şi exclusiv ori recunoaşterea dreptului de proprietate altei persoane decât titularul stabilit ulterior pe cale judecătorească. De aceea, confirmarea cu certitudine sporită a unui drept nu constituie o nesocotire a dreptului de proprietate, din perspectiva speranţei legitime de valorificare a acestuia, ci, dimpotrivă o garanţie a recunoaşterii acestuia în mod just. 15. De asemenea, prin Decizia nr. 724 din 16 decembrie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 120 din 16 februarie 2015, Curtea a reamintit cele statuate de către Curtea Europeană a Drepturilor Omului, care, prin Hotărârea-pilot din 12 octombrie 2010, pronunţată în Cauza Maria Atanasiu şi alţii împotriva României, a reamintit marja de apreciere a statului cu privire la reconfigurarea şi restructurarea legislaţiei sale în domeniu şi la măsurile de ordin general pe care le pot lua statele, pornind de la faptul că art. 1 din Primul Protocol adiţional la Convenţie nu garantează un drept de a dobândi bunuri şi nu impune statelor contractante nicio restricţie cu privire la libertatea totală de a stabili domeniul de aplicare a legilor pe care le pot adopta în materia restituirii bunurilor şi de a alege condiţiile în care acceptă să restituie drepturile de proprietate ale persoanelor deposedate (paragrafele 162-177). Prin urmare, Curtea Constituţională a apreciat că, prin invocarea în continuare a jurisprudenţei Curţii Europene a Drepturilor Omului anterioare Hotărârii-pilot Maria Atanasiu şi alţii împotriva României, s-ar ajunge în situaţia în care legiuitorul român să nu poată interveni deloc în corijarea unor situaţii de fapt/drept inechitabile care au produs sau care au determinat producerea problemelor sistemice/structurale. Or, ceea ce primează în mecanismul procedurii-pilot este remedierea problemelor structurale sau sistemice constatate în mod repetat, şi nu perpetuarea acestora. De aceea, în cuprinsul Hotărârii-pilot, instanţa de la Strasbourg, referindu-se la măsurile cu caracter general ce se impun faţă de problematica constatată (paragrafele 229-236), nu a făcut referire la cele reţinute la paragrafele 178-194, care vizează aplicarea în situaţia României a principiilor generale ce decurg din jurisprudenţa sa în materie, ci s-a raportat exclusiv la principiile generale ce decurg din jurisprudenţa sa în materie şi la modul de aplicare a acestora în contextul reformei politice şi economice, expuse la paragrafele 162-177. 16. Cele statuate în deciziile menţionate îşi menţin valabilitatea şi în prezenta cauză, deoarece nu au fost relevate aspecte noi, de natură a determina o reconsiderare a jurisprudenţei Curţii Constituţionale. 17. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A. d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu majoritate de voturi, CURTEA CONSTITUŢIONALĂ În numele legii DECIDE: Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Constantin-Paul Miclea în Dosarul nr. 2.274/2/2012* al Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal şi constată că dispoziţiile art. 4 teza a doua raportate la art. 21 alin. (5) şi (8) teza întâi din Legea nr. 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România sunt constituţionale în raport cu criticile formulate. Definitivă şi general obligatorie. Decizia se comunică Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I. Pronunţată în şedinţa din data de 26 februarie 2015. PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE AUGUSTIN ZEGREAN Magistrat-asistent, Irina-Loredana Gulie