Anunţă-mă când se modifică Fişă act Comentarii (0) Trimite unui prieten Tipareste act

Decizia Nr.842 din 11.10.2012

referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 36 din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenţei
ACT EMIS DE: Curtea Constitutionala
ACT PUBLICAT ÎN MONITORUL OFICIAL NR. 832 din 11 decembrie 2012



SmartCity1


Augustin Zegrean - preşedinte
Aspazia Cojocaru - judecător
Acsinte Gaspar - judecător
Mircea Ştefan Minea - judecător
Ion Predescu - judecător
Puskás Valentin Zoltán - judecător
Tudorel Toader - judecător
Ioniţa Cochinţu - magistrat-asistent

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Simona Ricu.Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 36 din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenţei, excepţie ridicată de Societatea Comercială „Orange România“ - S.A., cu sediul în municipiul Bucureşti, în Dosarul nr. 19.581/3/2012 al Tribunalului Bucureşti - Secţia a VI-a civilă şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 1.134D/2012.La apelul nominal se prezintă, pentru Societatea Comercială „Fonomat“ - S.R.L. din Voluntari, prin lichidator RTZ&Parteners S.P.R.L. Filiala Alba, avocat Geanina Tache, cu împuternicire avocaţială depusă la dosar, constatându-se lipsa celorlalte părţi, faţă de care procedura de citare a fost legal îndeplinită.Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele acordă cuvântul avocatului prezent, care depune concluzii scrise şi solicită respingerea excepţiei de neconstituţionalitate, întrucât există jurisprudenţă în materie şi nu au intervenit elemente noi care să conducă la schimbarea jurisprudenţei.Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate ca neîntemeiată, având în vedere jurisprudenţa Curţii Constituţionale în materie.CURTEA,având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:Prin Încheierea din 29 mai 2012, pronunţată în Dosarul nr. 19.581/3/2012, Tribunalul Bucureşti - Secţia a VI-a civilă a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 36 din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenţei, excepţie ridicată de Societatea Comercială „Orange România“ - S.A., cu sediul în municipiul Bucureşti, într-o cauză întemeiată pe dispoziţiile Legii nr. 85/2006.În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autoarea acesteia susţine, în esenţă, că prevederile criticate contravin art. 16 alin. (1) şi art. 21 alin. (1)-(3) din Constituţie, deoarece modalitatea în care legiuitorul permite creditorului să îşi realizeze creanţele sale asupra debitorului reprezintă o constrângere, încălcându-se astfel liberul acces la justiţie al unui creditor ce a formulat deja o acţiune în pretenţii pe calea dreptului comun. Măsura suspendării de drept a acţiunii şi constrângerea creditorului să îşi înscrie creanţa la masa credală, sub iminenţa contestării ei de către debitor şi a soluţionării propriei contestaţii de către judecătorul-sindic în regim de urgenţă, fără administrarea de probe, printr-o singură hotărâre pentru toţi titularii de contestaţii, nu corespund cerinţelor unui proces echitabil desfăşurat după procedura de drept comun, caracterizat prin asigurarea tuturor garanţiilor procesuale.De asemenea, consideră că se creează un tratament inegal între creditorul oprit să obţină un titlu printr-o hotărâre judecătorească şi debitorul care şi-a gestionat în mod necorespunzător afacerile, încălcând dispoziţiile legale sau clauzele contractuale cu rea-credinţă sau din neglijenţă.Tribunalul Bucureşti - Secţia a VI-a civilă opinează în sensul că textul de lege criticat este constituţional. În acest sens arată că procedura insolvenţei a fost reglementată de către legiuitor ca o procedură concursuală şi colectivă, în cadrul căreia toţi creditorii unui debitor comun să îşi valorifice drepturile. Potrivit art. 126 din Constituţie, legiuitorul are competenţa exclusivă de a stabili procedura de judecată, iar procedura specială a insolvenţei a justificat instituirea unor norme de procedură speciale. Totodată, arată că, în cadrul procedurii insolvenţei, creditorii pot folosi toate mijloacele procedurale puse la dispoziţie de lege pentru realizarea drepturilor lor, fiind asigurate garanţii în acest sens, astfel cum a statuat şi Curtea Constituţională în jurisprudenţa sa.În ceea ce priveşte pretinsa inegalitate, se arată că orice creditor are posibilitatea să se înscrie la masa credală, iar faptul că o acţiune individuală a unui creditor este suspendată de drept nu înseamnă o inegalitate în faţa legii.Potrivit dispoziţiilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate. Avocatul Poporului consideră că dispoziţiile criticate sunt constituţionale.Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere cu privire la excepţia de neconstituţionalitate.CURTEA,examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, susţinerile părţii prezente, notele scrise depuse, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze prezenta excepţie.Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 36 din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenţei, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 359 din 21 aprilie 2006, cu modificările şi completările ulterioare, care au următorul cuprins: „De la data deschiderii procedurii se suspendă de drept toate acţiunile judiciare, extrajudiciare sau măsurile de executare silită pentru realizarea creanţelor asupra debitorului sau bunurilor sale.“În susţinerea neconstituţionalităţii acestor dispoziţii legale sunt invocate prevederile constituţionale ale art. 16 alin. (1) potrivit căruia cetăţenii sunt egali în faţa legii şi a autorităţilor publice şi ale art. 21 alin. (1)-(3) privind accesul liber la justiţie.Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea reţine că asupra dispoziţiilor criticate în raport cu art. 21 din Constituţie s-a mai pronunţat, în acest sens fiind, spre exemplu, Decizia nr. 300 din 27 martie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 372 din 31 mai 2012, sau Decizia nr. 1.075 din 20 noiembrie 2007, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 8 din 7 ianuarie 2008.Prin aceste decizii, Curtea a observat că măsura stabilită prin textul de lege criticat se justifică prin natura specială a procedurii prevăzute de Legea nr. 85/2006, procedură care impune crearea unui cadru unitar, colectiv, concursual şi egalitar în care creditorii unui debitor comun să îşi poată valorifica drepturile împotriva debitorului aflat în stare de insolvenţă.În aceste condiţii, existenţa unor acţiuni paralele cu procedura concursuală prevăzută de lege ar produce incertitudine cu privire la masa credală, fapt ce ar face imposibilă evaluarea activului şi pasivului averii debitorului, în vederea distribuirii rezultatului lichidării.Acest fapt nu poate fi privit ca reprezentând o piedică pentru creditori de a acţiona în vederea realizării drepturilor lor. Astfel, potrivit dispoziţiilor art. 64 din Legea nr. 85/2006, creditorii au posibilitatea ca, înscriind creanţele pe care le au în tabelul creanţelor împotriva debitorului, să participe la procedura insolvenţei pentru acoperirea creanţelor. În cazul salariaţilor, drepturile acestora sunt înregistrate din oficiu în tabelul de creanţe de către administratorul judiciar/lichidator.De asemenea, Curtea nu a reţinut nici criticile de neconstituţionalitate privind încălcarea dreptului de acces liber la justiţie şi a dreptului la un proces echitabil. În acest sens, s-a avut în vedere că, în cadrul procedurii insolvenţei, creditorii pot folosi toate mijloacele procedurale puse la dispoziţie de lege pentru realizarea drepturilor lor. În legătură cu acestea, potrivit art. 126 alin. (2) din Constituţie, legiuitorul are competenţa exclusivă de a stabili procedura de judecată, iar situaţia specifică avută în vedere la reglementarea procedurii insolvenţei a justificat instituirea unor norme de procedură speciale. Acest fapt nu înseamnă, însă, că nu se asigură o garanţie efectivă drepturilor creditorilor.Totodată, s-a reţinut că dreptul la acţiune al creditorilor, suspendat de textul de lege criticat, nu dispare, el fiind conservat prin art. 40 din Legea nr. 85/2006, care prevede, de asemenea, suspendarea curgerii termenelor de prescripţie a acţiunilor la care se referă textul de lege criticat. Aceste termene încep să curgă din nou în cazul respingerii sau închiderii procedurii insolvenţei, în condiţiile art. 15 din Decretul nr. 167/1958, publicat în Buletinul Oficial nr. 19 din 21 aprilie 1958. [La data de 1 octombrie 2011 a intrat în vigoare Legea nr. 287/2009 privind Codul civil, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 505 din 15 iulie 2011. De asemenea, cu aceeaşi dată, potrivit art. 230 lit. p) din Legea nr. 71/2011 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 287/2009 privind Codul civil, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 409 din 10 iunie 2011, se abrogă Decretul nr. 167/1958 privitor la prescripţia extinctivă. În Legea nr. 287/2009 privind Codul civil, prescripţia extinctivă este reglementată în cartea a VI-a „Despre prescripţia extinctivă, decăderea şi calculul termenelor“.]Existenţa riscului ca, ulterior încheierii procedurii insolvenţei, creditorul să nu îşi mai poată recupera creanţa are ca temei lipsa de diligenţă a creditorului care nu a acţionat pentru valorificarea drepturilor sale în cadrul procedurii colective şi nu poate fi privită ca aducând vreo atingere dreptului la un proces echitabil sub aspectul puterii obligatorii a hotărârilor instanţei de judecată.Întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură să determine reconsiderarea jurisprudenţei Curţii Constituţionale, atât soluţia, cât şi considerentele cuprinse în aceste decizii îşi păstrează valabilitatea şi în cauza de faţă.În ceea ce priveşte invocarea prevederilor art. 16 din Constituţie, Curtea constatată că, în măsura în care reglementările deduse controlului se aplică tuturor celor aflaţi în situaţia prevăzută în ipoteza normei legale, fără nicio discriminare pe considerente arbitrare, critica cu un atare obiect nu este întemeiată.Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992,CURTEA CONSTITUŢIONALĂÎn numele legiiDECIDE:Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 36 din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenţei, excepţie ridicată de Societatea Comercială „Orange România“ - S.A., cu sediul în municipiul Bucureşti, în Dosarul nr. 19.581/3/2012 al Tribunalului Bucureşti - Secţia a VI-a civilă.Definitivă şi general obligatorie.Pronunţată în şedinţa publică din data de 11 octombrie 2012.PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,AUGUSTIN ZEGREANMagistrat-asistent,Ioniţa Cochinţu


SmartCity5

COMENTARII la Decizia 842/2012

Momentan nu exista niciun comentariu la Decizia 842 din 2012
Comentarii la alte acte
ANONIM a comentat Decretul 276 1997
    I Almost Lost All My Fonte To Divorce Get Help With WRAITH HACKERS RECOVERY Did you know that there are professional private investigators who can help you obtain information on your spouse, including texts/calls and erased messages if he/she attempts to act smart and deletes them? This can aid you with your divorce process, which the lawyer will require. Contact Wraith Hacker Recovery. They can follow their location using live GPS, monitor text messages, WhatsApp, and Snapchat, recover deleted conversations, and handle any issues. All of this is done with no traces. They will show you how they will hack and allow you access to SPY on their phone. https://wraithhackers.com/ https://t.me/wraithhacks Whatsapp number: +1 (667) 349-1550 Write to wraithhacks@protonmail.com
ANONIM a comentat Rectificare 158 2015
    ASSISTANCE IN HELPING RECOVERY LOST CRYPTO FUNDS Hire WRAITH HACKERS RECOVERY I’d like to share my experience after falling victim to a cryptocurrency scam and losing $11,500 amount of money. I had invested in what I believed was a legitimate platform, but everything changed when I attempted to withdraw my funds and encountered unexpected problems. During this difficult situation, I came across Wraith Hackers Recovery and decided to reach out for assistance. I’m grateful that I did. Their team was professional, knowledgeable, and supportive throughout the process, taking the time to explain the steps involved and guide me through the recovery efforts. With their assistance, I was able to recover $9,978 of the funds I had lost. htt ps:// wraithhackers. com/ htt ps:// t.me / wraithhacks Whatsapp number: +1 (667) 349-1550 Write to wraithhacks @ protonmail. com
ANONIM a comentat Ordin 335 2021
    Legitimate Crypto Recovery Companies 2026 Hire WRAITH HACKERS RECOVERY At Wraith Hackers Recovery, the team is committed to providing professional cryptocurrency recovery support through advanced technology, expertise, and transparent communication. They aim to keep up with developments in the field while helping clients understand their available options. If you’ve lost cryptocurrency through a scam or fraud, you can contact Wraith Hackers Recovery to learn more about their services, recovery process, and requirements. https://wraithhackers.com/ https://t.me/wraithhacks Whatsapp number: +1 (667) 349-1550 Write to wraithhacks@protonmail.com.
ANONIM a comentat Ordin 38 2002
    HIRE A LICENSED CRYPTO RECOVERY EXPERT Hire WRAITH HACKERS RECOVERY I’m sharing my personal experience of how I sought help after becoming a victim of a cryptocurrency scam. I had invested a significant amount of money through what I believed was a legitimate platform, but everything changed when I attempted to withdraw my funds and encountered difficulties. Unsure of what to do next, I began looking for assistance and came across Wraith Hackers Recovery. I decided to contact them to learn more about my options, and I’m grateful that I did. Throughout the process, I received guidance and support that helped me better understand the steps involved in attempting to recover my lost funds. With their assistance, I was able to recover a substantial portion of the money I had lost. The experience was extremely stressful, but having support throughout the process made a significant difference for me. https://wraithhackers.com/ https://t.me/wraithhacks Whatsapp number: +1 (667) 349-1550 Write to wraithhacks@protonmail.com.
ANONIM a comentat Ordin 1287 2007
    usually don’t comment on these threads but this one hit close. Short version: hired the dark web ethical hacking and cybersecurity firm CyberH4cks. com paid about $55k USD, never used a single file in court, still worth it. Longer version: my ex was telling everyone (including the kids) that I cheated, that she was the victim, etc. Meanwhile I had suspicions but nothing concrete. What made the military grade hackers at CyberH4cks different from local PIs was that they weren’t limited to Instagram screenshots and parking-lot photos. A lot of modern infidelity leaves digital exhaust in places most people never look encrypted comms, burner accounts, stuff that lives off the regular web. we eventually opened a case with them on telegram with cellphone number +1 551 414 8634 (@cyberh4cks) They explained (in plain English) that some of that intelligence only exists in dark-web forums and data brokers you access via Tor / onion routing. Again they did that part, not me. I never even asked for the raw material. Didn’t want it. All that mattered was that my ex found out an independent forensic team had already pieced together the timeline. After that? Completely different person. Cooperative. Reasonable. Quiet. The kids stopped hearing nonsense. Divorce wrapped fast. That’s what I paid for.
ANONIM a comentat Decretul 360 2017
    How Marv Web Can Assist in Cryptocurrency Recovery The recovery of cryptocurrencies has been revolutionized by MARV Web. They are incredibly quick and effective, making sure that every procedure goes without a hitch. Their customer support is always accessible and friendly, and their service is unmatched in terms of dependability. I've never felt more confident or comfortable about my ability to properly recover my cryptocurrency holdings. Because of their exceptional quickness, dependability, and effectiveness in bitcoin recovery, MARV Web stands out in the industry and is highly recommended! They can be reached at: Email address: marv.web@mail.com WhatsApp;+601126730582 Web;https://marvweb9.wixsite.com/marv-web-crypto-expe
ANONIM a comentat Legea 266 2001
    How Marv Web Can Assist in Cryptocurrency Recovery The recovery of cryptocurrencies has been revolutionized by MARV Web. They are incredibly quick and effective, making sure that every procedure goes without a hitch. Their customer support is always accessible and friendly, and their service is unmatched in terms of dependability. I've never felt more confident or comfortable about my ability to properly recover my cryptocurrency holdings. Because of their exceptional quickness, dependability, and effectiveness in bitcoin recovery, MARV Web stands out in the industry and is highly recommended! They can be reached at: Email address: marv.web@mail.com WhatsApp;+601126730582 Web;https://marvweb9.wixsite.com/marv-web-crypto-expe
ANONIM a comentat Decizia 220 2018
    Buongiorno E-mail: giovannidinatale1954@­gmail.­com Offerte individuali in denaro da 2.000 a 5.200.000, con un tasso di interesse è rimborsabile del 3% in un periodo compreso tra 2 e 30 anni. Condizioni ragionevoli se la mia offerta ti interessa contattami di più rapidamente per discutere le modalità e documenti da fornire. giovannidinatale1954@­gmail.­com
ANONIM a comentat Decizia 220 2018
    Buongiorno E-mail: giovannidinatale1954@­gmail.­com Offerte individuali in denaro da 2.000 a 5.200.000, con un tasso di interesse è rimborsabile del 3% in un periodo compreso tra 2 e 30 anni. Condizioni ragionevoli se la mia offerta ti interessa contattami di più rapidamente per discutere le modalità e documenti da fornire. giovannidinatale1954@­gmail.­com
ANONIM a comentat Decretul 358 1948
    What type of loan do you need? Personal loan Car loan Refinancing Mortgage Business capital (start or expand your business) Have you lost hope and think that there is no way out, but your financial problems are still not gone? Do not hesitate to contact us for possible business cooperation. Contact us (WhatsApp) number +918131851434 contact email id : sumitihomelend@gmail.com Mr. Damian Sumiti
Alte acte pe aceeaşi temă cu Decizia 842/2012
Coduri postale Prefixe si Coduri postale din Romania Magazin si service calculatoare Sibiu