DECIZIE Nr.
820 din 26 mai 2009
referitoare la exceptia de
neconstitutionalitate a prevederilor art. 114 alin. (1) lit. a) din Ordonanta
de urgenta a Guvernului nr. 195/2002 privind circulatia pe drumurile publice
ACT EMIS DE:
CURTEA CONSTITUTIONALA
ACT PUBLICAT IN:
MONITORUL OFICIAL NR. 504 din 22 iulie 2009
Ioan Vida -
preşedinte
Nicolae Cochinescu -judecător
Aspazia Cojocaru -judecător
Acsinte Gaspar -judecător
Petre Lăzăroiu -judecător
Ion Predescu -judecător
Puskas Valentin Zoltan -judecător
Tudorel Toader -judecător
Augustin Zegrean -judecător
Carmen-Cătălina Gliga - procuror
Claudia-Margareta Krupenschi - magistrat-asistent
Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstitutionalitate
a prevederilor art. 114 alin. (1) lit. a) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului
nr. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice, excepţie ridicată de
Florin Efstatiade în Dosarul nr. 581/32/2008 al Curţii de Apel Bacău - Secţia
comercială, contencios administrativ şi fiscal.
La apelul nominal răspunde personal autorul excepţiei,
lipsind celelalte părţi, faţă de care procedura de citare a fost legal
îndeplinită.
Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele Curţii
Constituţionale acordă cuvântul părţii prezente pentru susţinerea excepţiei de
neconstitutionalitate. Aceasta arată că măsura anulării permisului de
conducere, stabilită de textul de lege criticat, fiind parte integrantă a
procesului penal, reprezintă, în realitate, o măsură cu caracter penal, şi nu
administrativ, astfel că procurorul sau judecătorul sunt organele competente să
o dispună, şi nu şeful poliţiei. Aşa cum asupra cererii de suspendare sau de
prelungire a dreptului de circulaţie pe drumurile publice se pronunţă instanţa
de judecată, tot autoritatea judecătorească ar trebui să decidă şi asupra
măsurii privind anularea permisului de conducere. Este afectat astfel
principiul unicităţii justiţiei, de vreme ce sancţiunea penală, pronunţată de
organele judiciare, determină anularea permisului de conducere, iar această
măsură este dispusă de autoritatea executivă fără o judecată asupra faptei care
a determinat luarea respectivei măsuri. In plus, arată că, potrivit celor
reţinute de Curtea Europeană a Drepturilor Omului în hotărârea pronunţată în
Cauza Maszni împotriva României, 2006, şi de Curtea Constituţională în
Decizia nr. 742/2008, măsura anulării permisului de conducere nu mai constituie
o prerogativă a organelor de poliţie, fiind în prezent o atribuţie a organelor
judiciare. Conchide, în final, că prevederile art. 114 alin. (1) lit. a) din
Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile
publice contravin dispoziţiilor art. 1 alin. (4), art. 21, art. 23 alin. (12)
şi ale art. 124 din Constituţie, motiv pentru care solicită admiterea excepţiei
de neconstitutionalitate.
Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de
respingere a excepţiei de neconstitutionalitate. Făcând referire la
considerentele Hotărârii Maszni împotriva României, pct. II 61,
invocată, precizează că, potrivit concepţiei legiuitorului român, deosebirea
esenţială dintre contravenţii şi fapte penale constă în gradul diferit al
pericolului social specific fiecăreia dintre acestea, astfel că măsura anulării
permisului de conducere nu este considerată, potrivit acestei optici, o faptă
cu caracter penal, având, în consecinţă, natura unei măsuri administrative.
CURTEA,
având în vedere actele şi lucrările dosarului, reţine
următoarele:
Prin Sentinţa civilă nr. 152 din 16 decembrie 2008,
pronunţată în Dosarul nr. 581/32/2008, Curtea de Apel Bacău - Secţia
comercială, contencios administrativ şi fiscal a sesizat Curtea Constituţională
cu excepţia de neconstitutionalitate a dispoziţiilor art. 114 alin. (1) lit. a)
din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002 privind circulaţia pe
drumurile publice.
Excepţia de neconstitutionalitate a fost ridicată de
Florin Efstatiade într-o cauză de contencios administrativ având ca obiect
anularea unui act administrativ.
In motivarea excepţiei de neconstitutionalitate autorul acesteia arată că textul de lege criticat încalcă
principiul separaţiei puterilor în stat, deoarece atribuie şefului poliţiei
rutiere, şi nu procurorului sau judecătorului penal, competenţa de a decide cu
privire la măsura anulării permisului de conducere al făptuitorului unei
infracţiuni care a avut ca rezultat uciderea sau vătămarea corporală a unei
persoane, săvârşită ca urmare a nerespectării regulilor de circulaţie,
condamnat printr-o hotărâre judecătorească definitivă. Rolul judecătorului
penal este limitat la a dispune doar pedeapsa principală, dar nu şi măsura
anulării permisului de conducere, ceea ce afectează, totodată, principiile de
înfăptuire a justiţiei stabilite de art. 124 din Constituţie. Liberul acces la
justiţie şi principiul legalităţii pedepsei sunt, de asemenea, încălcate, prin
aceea că împotriva dispoziţiei şefului poliţiei rutiere de anulare a permisului
de conducere nu există cale de atac, aceasta neputând fi, aşadar, cenzurată de
o instanţă de judecată. Autorul excepţiei indică în motivarea sa considerentele
reţinute de Curtea Europeană a Drepturilor Omului în Cauza Maszni împotriva
României, 2006, potrivit cărora, de la data intrării în vigoare a
Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002, poliţia nu mai are dreptul să
hotărască oportunitatea anulării permisului de conducere, precizând că acestea
reprezintă susţineri ale agentului guvernamental al României, care însă nu se
verifică în drept şi în fapt.
Curtea de Apel Bacău - Secţia comercială, contencios
administrativ şi fiscal opinează în sensul
netemeiniciei excepţiei. Anularea permisului de conducere se aseamănă cu o
pedeapsă complementară, însă nu are natura interzicerii exercitării profesiei
sau ocupaţiei de conducător auto în sensul art. 64 lit. c) din Codul penal, ci
apare ca o normă administrativă, fiind consecinţa efectelor juridice produse de
hotărârea definitivă de condamnare. Nu este o măsură hotărâtă practic de
organul de poliţie, ci este prevăzută de lege, şeful poliţiei nefăcând altceva
decât să dea eficienţă dispoziţiilor legale.
Potrivit dispoziţiilor art. 30 alin. (1) din Legea nr.
47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două
Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi
formula punctele de vedere cu privire la excepţia de neconstitutionalitate
ridicată.
Guvernul, în punctul
său de vedere, apreciază, mai întâi, că, în realitate, critica de
neconstitutionalitate vizează dispoziţiile art. 97 alin. (5) din Ordonanţa de
urgenţă a Guvernului nr. 195/2002, care fac trimitere la prevederile art. 114
alin. (1) lit. a) din acelaşi act normativ. Anularea permisului de conducere
reprezintă, potrivit art. 97 alin. (1), una dintre măsurile tehnico-
administrative menite să ocrotească valorile arătate la art. 1 alin. (2) din
ordonanţă şi pe care agenţii de poliţie rutieră le pot dispune, având în vedere
competenţa generală a acestora, atribuită de art. 2, respectiv îndrumarea,
supravegherea şi controlul respectării normelor de circulaţie pe drumurile
publice. Făcând referire la considerentele deciziilor nr. 210/2007 şi nr.
44/2005 ale Curţii Constituţionale, Guvernul arată că argumentele reţinute cu
acel prilej sprijină teza constituţionalităţii dispoziţiilor de lege criticate
în prezenta cauză, astfel că nu pot fi primite criticile de
neconstituţionalitate privind încălcarea principiului separaţiei puterilor în
stat şi nici a principiilor de înfăptuire a justiţiei. Cu referire la invocarea
dispoziţiilor art. 23 alin. (12) din Constituţie, Guvernul apreciază că aceste
norme nu sunt incidente în cauză, deoarece măsura tehnico-administrativă a
anulării permisului de conducere, deşi îşi are temeiul într-o hotărâre
judecătorească, nu este o pedeapsă în sensul legii penale. Totodată, de vreme
ce această măsură îşi are temeiul într-o hotărâre judecătorească, consideră că
nu poate fi primită critica de neconstituţionalitate faţă de prevederile art.
21 din Constituţie, textul criticat oferind suficiente garanţii pentru exercitarea
neîngrădită a dreptului la acces liber la justiţie. In plus, în ceea ce
priveşte susţinerile de neconstituţionalitate referitoare la inexistenţa unei
căi legale de atac împotriva măsurii dispuse de organul de poliţie rutieră
pentru anularea permisului de conducere, Guvernul apreciază că acestea conferă
un caracter inadmisibil excepţiei de neconstituţionalitate, deoarece autorul
său vizează, în realitate, completarea textului de lege criticat, competenţă ce
nu aparţine însă Curţii Constituţionale.
Avocatul Poporului consideră
că dispoziţiile art. 114 alin. (1) lit. a) din Ordonanţa de urgenţă a
Guvernului nr. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice sunt
constituţionale. Anularea permisului de conducere apare ca o măsură
administrativă stabilită de legiuitor şi este consecinţa efectelor juridice
produse de hotărârea judecătorească de condamnare, astfel că nu se poate
susţine încălcarea art. 1 alin. (4) sau a art. 124 din Constituţie.
Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de
neconstituţionalitate.
CURTEA,
examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere
ale Guvernului şi Avocatului Poporului, raportul întocmit de
judecatorul-raportor, susţinerile autorului excepţiei, concluziile procurorului,
dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi
Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:
Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este
competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi
ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să
soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.
Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl
constituie dispoziţiile art. 114 alin. (1) lit. a) din Ordonanţa de urgenţă a
Guvernului nr. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice, republicată în
Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 670 din 3 august 2006, cu
următorul conţinut:
- Art. 114 alin. (1) lit. a): „ (1) Anularea
permisului de conducere se dispune în următoarele cazuri:
a) titularul permisului de conducere a fost
condamnat printr-o hotărâre judecătorească rămasă definitivă pentru o
infracţiune care a avut ca rezultat uciderea sau vătămarea corporală a unei
persoane, săvârşită ca urmare a nerespectării regulilor de circulaţie."
In opinia autorului excepţiei de neconstituţionalitate,
textul de lege menţionat contravine dispoziţiilor constituţionale ale art. 1
alin. (4) care consacră principiul separaţiei şi echilibrului puterilor
legislativă, executivă şi judecătorească în cadrul democraţiei constituţionale,
art. 21 -Accesul liber la justiţie, art. 23 alin. (12) referitoare la
principiul legalităţii pedepsei şi ale art. 124 - Infăptuirea justiţiei.
Analizând excepţia de neconstituţionalitate ridicată,
Curtea Constituţională constată că aceasta urmează să fie respinsă ca
neîntemeiată, pentru cele ce se vor arăta în continuare:
In esenţă, autorul excepţiei susţine că dispoziţiile
art. 114 alin. (1) lit. a) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002
privind circulaţia pe drumurile publice, republicată, sunt neconstituţionale,
deoarece conferă organelor de poliţie rutieră competenţa de a dispune măsura
anulării permisului de conducere, în condiţiile textului legal criticat. In
opinia sa, această măsură nu este una de natură administrativă, ci, fiind
integrată în procesul penal soluţionat printr-o hotărâre judecătorească de
condamnare rămasă definitivă pentru o infracţiune care a avut ca rezultat
uciderea sau vătămarea corporală a unei persoane, săvârşită ca urmare a
nerespectării regulilor de circulaţie, această măsură dobândeşte caracter
penal, ca şi pedeapsa penală principală. Or, o asemenea măsură ar trebui
dispusă tot de autoritatea judecătorească, în speţă judecătorul penal, şi nu de
autoritatea executivă, reprezentată de poliţia rutieră, în urma soluţionării
unui proces asupra faptei imputate, care să ofere justiţiabilului toate
garanţiile procesuale specifice unui proces echitabil într-un sistem de drept
caracterizat printr-o justiţie unică.
Curtea Constituţională constată că dispoziţiile art.
114 alin. (1) lit. a) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002
reglementează una dintre condiţiile în care anularea permisului de conducere
este dispusă, fără a indica organul competent şi fără a stabili natura juridică
a acestei măsuri. In acest sens, Curtea observă că, potrivit dispoziţiilor art.
97 alin. (5) din acelaşi act normativ, „Anularea permisului de conducere se
dispune de către poliţia rutieră pe a cărei rază de competenţă s-a produs una
dintre faptele prevăzute la art. 114", iar dispoziţiile art. 97 alin.
(1) caracterizează măsura anulării permisului de conducere ca fiind o „măsură
tehnico-administrativă". Curtea observă însă că nu aceste din urmă
texte legale constituie obiectul excepţiei de neconstituţionalitate.
Analizând dispoziţiile art. 114 din ordonanţa de
urgenţă criticată, Curtea constată că, în toate cazurile prevăzute la alin. (1)
lit. a) - f), anularea permisului de conducere este dispusă, de fiecare dată,
ca urmare a pronunţării unei hotărâri judecătoreşti de condamnare rămase
definitivă. Astfel, prin această hotărâre instanţa de judecată a constatat: fie
săvârşirea unei infracţiuni care a avut ca rezultat uciderea sau vătămarea
corporală a unei persoane, rezultat aflat în legătură de cauzalitate directă cu
nerespectarea regulilor de circulaţie [lit. a)]; fie săvârşirea altor
infracţiuni prevăzute la art. 85, art. 86 alin. (2), art. 87'alin. (1), (2),
(4) şi (5), art. 89 alin. (1) şi (2), art. 90 alin. (1) şi la art. 92 alin. (3)
din ordonanţă - deci fapte prevăzute de actul normativ criticat, care, datorită
gradului ridicat de pericol social în ceea ce priveşte nerespectarea regulilor
de circulaţie, sunt reglementate drept infracţiuni, şi nu contravenţii [lit.
b)]; fie instanţa de judecată a pronunţat pedeapsa complementară a interzicerii
exercitării profesiei sau ocupaţiei de conducător de vehicule, prevăzută la
art. 64 lit. c) din Codul penal [lit. d)]; fie obţinerea permisului de
conducere cu încălcarea normelor legale [lit. e)]; fie permisul de conducere a
fost obţinut în perioada în care titularul era cercetat sau judecat în cadrul
unui proces penal pentru săvârşirea unei infracţiuni la regimul circulaţiei pe
drumurile publice, atunci când acesta a fost condamnat printr-o hotărâre judecătorească
rămasă definitivă [lit. f)].
Aşa fiind, anularea permisului de conducere intervine
doar în condiţiile şi situaţiile enumerate expres şi limitativ de art. 114 din
Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002 şi reprezintă consecinţa
condamnării titularului său printr-o hotărâre judecătorească rămasă definitivă,
pentru fapte sau infracţiuni care se află în legătură de cauzalitate directă cu
nerespectarea regimului circulaţiei pe drumurile publice sau a altor norme
legale. Or, tocmai această legătură determinantă, avută în vedere de instanţă
la momentul pronunţării hotărârii de condamnare, justifică, pe de o parte,
aplicarea măsurii ulterioare constând în anularea permisului de conducere, iar
pe de altă parte, explică raţiunea pentru care aceasta reprezintă o măsură
dispusă, în sensul de aplicată, de către organul de poliţie rutieră, şi nu de
instanţa de judecată în cadrul aceluiaşi proces. Deschiderea unei noi proceduri
judiciare, care să confirme necesitatea anulării permisului de conducere, ar fi
fost inutilă în condiţiile arătate mai sus, având, eventual, doar efectul
întârzierii aplicării şi executării măsurii. Aşadar, măsura anulării permisului
de conducere constituie, potrivit art. 97 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a
Guvernului nr. 195/2002, o măsură tehnico-administrativă, dispusă de organul de
poliţie rutieră, în virtutea competenţei sale conferite de art. 109 alin. (1),
conform căruia „constatarea contravenţiilor şi aplicarea sancţiunilor se fac
direct de către poliţistul rutier". Această măsură nu implică o
activitate jurisdicţională, proprie sistemului judiciar, în sensul că nu
presupune adoptarea unui act decizional din partea organului de poliţie, ci
reprezintă o operaţiune tehnico-administrativă de punere în executare a unei
măsuri specifice domeniului său de activitate, în urma pronunţării hotărârii
judecătoreşti de condamnare rămasă definitivă.
De altfel, din raţiuni practice, operaţionale şi
organizatorice, este firesc ca acelaşi organ competent să elibereze permisul de
conducere - act administrativ - să dispună şi anularea lui, în urma condamnării
titularului acestuia printr-o hotărâre judecătorească definitivă, doar acesta
având la dispoziţie mijloacele şi întreaga logistică necesare înscrierii unei
astfel de operaţiuni în evidenţele sale.
In concluzie, Curtea reţine că anularea permisului de
conducere, în cazurile prevăzute la art. 114 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă
a Guvernului nr. 195/2002, este o măsură tehnico-administrativă instituită de
legiuitor a cărei executare se face, în temeiul legii, de organul de poliţie
rutieră.
Curtea constată, totodată, că nu poate fi primită
critica autorului excepţiei referitoare la încălcarea principiului
constituţional al separaţiei şi echilibrului puterilor, statuat de art. 1 alin.
(4) din Legea fundamentală, de vreme ce nu pot fi reţinute susţinerile acestuia
potrivit cărora autoritatea executivă exercită atribuţii specifice autorităţii
judecătoreşti. Pentru aceleaşi raţiuni, în cauză nu poate fi vorba nici de
nerespectarea prevederilor art. 124 din Constituţie, referitoare la principiile
de înfăptuire a justiţiei, în condiţiile în care, aşa cum s-a arătat, actul de
justiţie este prealabil şi condiţionează, în acelaşi timp, aplicarea măsurii
anulării permisului de conducere.
In ceea ce priveşte pretinsa contrarietate dintre
textul de lege criticat şi prevederile art. 21 din Constituţie, care consacră
accesul liber la justiţie, Curtea constată că Legea contenciosului
administrativ nr. 554/2004 cuprinde dispoziţii în sensul asigurării tuturor
mijloacelor şi garanţiilor necesare exercitării dreptului persoanei interesate
la instanţă. De altfel, doar pe calea accesului la instanţă autorul excepţiei a
avut posibilitatea invocării acesteia, în cadrul unei cauze având ca obiect şi
cererea de suspendare a executării actului administrativ constând în hotărârea
prin care organul de poliţie rutieră a dispus anularea permisului său de
conducere.
Referitor la invocarea dispoziţiilor art. 23 alin. (12)
din Legea fundamentală, Curtea reţine că aceste norme nu au incidenţă în cauză,
întrucât, aşa cum prevede art. 97 alin. (1) din ordonanţa de urgenţă criticată
şi cum s-a arătat mai sus, măsura anulării permisului de conducere nu este o
pedeapsă în sensul legii penale, ci reprezintă o măsură tehnico-administrativă,
dispusă, în cazul art. 114 alin. (1) lit. a), ca urmare a pronunţării unei
hotărâri judecătoreşti de condamnare rămase definitivă pentru o infracţiune
care a avut ca rezultat uciderea sau vătămarea corporală a unei persoane,
săvârşită ca urmare a nerespectării regulilor de circulaţie.
In ceea ce priveşte susţinerile autorului excepţiei
referitoare la jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului, respectiv
Hotărârea Maszni împotriva României, 2006, Curtea observă că la
pronunţarea acesteia instanţa europeană a reţinut că „anularea permisului a
fost consecinţa directă şi previzibilă a condamnării penale a reclamantului
(...) deşi anularea litigioasă a fost hotărâtă de o autoritate administrativă,
ea nu a intervenit decât ca urmare a condamnării definitive pronunţate de
judecătorul penal şi fără deschiderea unei noi proceduri".
In ceea ce priveşte Decizia Curţii Constituţionale nr.
742 din 24 iunie 2008, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I,
nr. 570 din 29 iulie 2008, Curtea constată că autorul excepţiei o invocă în mod
eronat. Cu acel prilej, Curtea Constituţională a constatat
neconstitutionalitatea dispoziţiilor art. 111 alin. (6) din Ordonanţa de
urgenţă a Guvernului nr. 195/2002, deoarece acestea confereau procurorului sau,
după caz, instanţei de judecată doar prerogativa de a propune luarea
măsurii de prelungire a dreptului de circulaţie, prerogativa dispoziţiei'in acest
sens aparţinând şefului poliţiei rutiere pe raza căreia s-a comis fapta, ceea
ce, pentru argumentele acolo arătate, este de natură să contravină principiului
separaţiei puterilor în stat, prevăzut de art. 1 alin. (4) din Legea
fundamentală, statutului constituţional al judecătorilor, care, în virtutea
art. 124 alin. (3), sunt independenţi şi se supun numai legii, precum şi
rolului Ministerului Public, consacrat de art. 131 alin. (1) din Constituţie.
Or, considerentele avute în vedere de Curte, raportate la textul de lege
examinat cu acel prilej, nu au nicio legătură cu situaţia de drept analizată în
prezentul dosar.
Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art.
146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al
art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992,
CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
In numele legii
DECIDE:
Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de
neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 114 alin. (1) lit. a) din Ordonanţa
de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice,
excepţie ridicată de Florin Efstatiade în Dosarul nr. 581/32/2008 al Curţii de
Apel Bacău - Secţia comercială, contencios administrativ şi fiscal.
Definitivă şi general obligatorie.
Pronunţată în şedinţa publică din data de 26 mai 2009.
PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,
prof. univ. dr. IOAN VIDA
Magistrat-asistent,
Claudia-Margareta Krupenschi