Decizia Nr.81 din 26.02.2015

referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 52 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 53/2003 - Codul muncii
ACT EMIS DE: Curtea Constitutionala
ACT PUBLICAT ÎN MONITORUL OFICIAL NR. 273 din 23 aprilie 2015

Augustin Zegrean	- preşedinte
Valer Dorneanu	- judecător
Petre Lăzăroiu	- judecător
Mircea Ştefan Minea	- judecător
Daniel Marius Morar	- judecător
Mona Maria Pivniceru	- judecător
Puskás Valentin Zoltán	- judecător
Simona Maya Teodoroiu	- judecător
Tudorel Toader	- judecător
Ioana Marilena Chiorean	- magistrat-asistent

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Liviu Daniel Arcer.1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 52 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 53/2003 - Codul muncii, excepţie ridicată de Bogdan Pătrăşcoiu în Dosarul nr. 2.142/110/2014 al Tribunalul Bacău - Secţia I civilă şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 843D/2014.2. La apelul nominal răspunde consilierul juridic Alina-Georgiana Han, cu împuternicire la dosar, pentru partea OMV Petrom Aviation - S.A. din Otopeni, lipsind autorul excepţiei, faţă de care procedura de citare este legal îndeplinită.3. Magistratul-asistent referă asupra cauzei şi arată că dosarul a fost repus pe rol, după dezbaterile care au avut loc în şedinţa publică din 9 decembrie 2014, dată la care, la cererea avocatului autorului excepţiei, cauza s-a amânat pentru 15 ianuarie 2015, când Curtea a amânat pronunţarea pentru 3 februarie 2015, dată la care, constatând că nu sunt prezenţi toţi judecătorii care au participat la dezbateri, potrivit art. 58 alin. (1) teza întâi din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, Curtea a dispus repunerea cauzei pe rol pentru data de 26 februarie 2015.4. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele acordă cuvântul reprezentantului părţii OMV Petrom Aviation - S.A. din Otopeni, care solicită respingerea ca neîntemeiată a excepţiei de neconstituţionalitate, sens în care invocă jurisprudenţa Curţii Constituţionale şi arată că nu au intervenit elemente noi pentru schimbarea acesteia. Astfel, susţine că măsura suspendării facultative a contractului individual de muncă este o măsură temporară, care nu încalcă prezumţia de nevinovăţie şi prin care este protejat şi interesul angajatului. În acest sens este Decizia Curţii Constituţionale nr. 86 din 27 ianuarie 2011.5. Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere, ca neîntemeiată, a excepţiei de neconstituţionalitate, sens în care invocă jurisprudenţa Curţii Constituţionale.CURTEA,având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:6. Prin Încheierea din 18 iulie 2014, pronunţată în Dosarul nr. 2.142/110/2014, Tribunalul Bacău - Secţia I civilă a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 52 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 53/2003 - Codul muncii. Excepţia a fost ridicată de Bogdan Pătrăşcoiu cu prilejul soluţionării contestaţiei formulate împotriva deciziei de suspendare a contractului individual de muncă.7. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul acesteia susţine, în esenţă, că dispoziţiile de lege criticate care dau posibilitatea angajatorului de a suspenda contractul individual de muncă în cazul în care a formulat plângere penală împotriva salariatului sau acesta a fost trimis în judecată pentru fapte penale incompatibile cu funcţia deţinută, până la rămânerea definitivă a hotărârii judecătoreşti, încalcă prezumţia de nevinovăţie. În acest sens, invocă Decizia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie nr. 3.465 din 27 iunie 2007, în care a fost reamintit caracterul obligatoriu al prezumţiei de nevinovăţie, Sentinţa civilă nr. 8.676 din 6 mai 2011 a Judecătoriei Sectorului 1 Bucureşti, referitoare la prezumţia de nevinovăţie în materie contravenţională, doctrina în materie, jurisprudenţa în materie contravenţională a Curţii Europene a Drepturilor Omului, şi anume Hotărârea din 4 octombrie 2007, pronunţată în Cauza Anghel împotriva României, precum şi Decizia Curţii Constituţionale nr. 70 din 21 februarie 2013. Arată că, dacă prezumţia de nevinovăţie este respectată cu atâta stricteţe în materie contravenţională, cu atât mai mult trebuie să fie respectată în materie penală.8. Tribunalul Bacău - Secţia I civilă consideră că dispoziţiile de lege criticate sunt constituţionale, suspendarea contractului individual de muncă fiind o măsură temporară, ce durează pe perioada cercetărilor penale. În condiţiile în care se constată nevinovăţia salariatului, acesta îşi reia activitatea, fiind îndreptăţit la plata unor despăgubiri echivalente cu toate drepturile de care a fost lipsit pe durata suspendării. Suspendarea contractului de muncă nu porneşte de la premisa vinovăţiei salariatului pentru a fi nevoie de o hotărâre judecătorească definitivă de condamnare, suspendarea vizând situaţia existenţei unei incompatibilităţi între atribuţiile salariatului şi fapta pentru care este cercetat penal. De asemenea, prin măsura suspendării se realizează un echilibru între interesele salariatului, pe de o parte, şi ale angajatorului, pe de altă parte, neexistând un pact internaţional care să împiedice adoptarea unei măsuri de suspendare.9. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.10. Guvernul apreciază, în esenţă, că dispoziţiile de lege criticate nu încalcă prezumţia de nevinovăţie.11. Avocatul Poporului consideră că dispoziţiile de lege criticate sunt constituţionale, sens în care invocă deciziile Curţii Constituţionale nr. 520 din 11 octombrie 2005 şi nr. 24 din 22 ianuarie 2003.12. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.CURTEA,examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului şi Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile scrise şi înscrisurile depuse la dosar de autorul excepţiei de neconstituţionalitate, susţinerile părţii prezente, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:13. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.14. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 52 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 53/2003 - Codul muncii, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 345 din 18 mai 2011, dispoziţii potrivit cărora „Contractul individual de muncă poate fi suspendat din iniţiativa angajatorului în următoarele situaţii: [...] b) în cazul în care angajatorul a formulat plângere penală împotriva salariatului sau acesta a fost trimis în judecată pentru fapte penale incompatibile cu funcţia deţinută, până la rămânerea definitivă a hotărârii judecătoreşti.“15. Autorul excepţiei susţine că dispoziţiile legale criticate contravin prevederilor constituţionale ale art. 23 alin. (2) referitor la prezumţia de nevinovăţie şi art. 20, prin raportare la prevederile art. 6 paragraful 2 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale şi ale art. 11 din Declaraţia Universală a Drepturilor Omului, privind prezumţia de nevinovăţie.16. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea reţine că dispoziţiile de lege criticate - art. 52 alin. (1) lit. b) din Codul muncii - cuprind două teze care reglementează două situaţii în care se poate suspenda contractul individual de muncă din iniţiativa angajatorului, şi anume: atunci când angajatorul a formulat plângere penală împotriva salariatului pentru fapte penale incompatibile cu funcţia deţinută; atunci când salariatul a fost trimis în judecată pentru fapte penale incompatibile cu funcţia deţinută (independent de plângerea angajatorului). În aceste cazuri măsura suspendării nu operează de drept, ci este facultativă, fiind necesară manifestarea de voinţă a angajatorului, prin decizie a organelor sale competente, decizie care poate fi atacată în justiţie.17. Analizând actele dosarului, Curtea reţine că autorul excepţiei de neconstituţionalitate a contestat Decizia din 27 martie 2014 a angajatorului prin care s-a dispus suspendarea contractului individual de muncă „pe perioada cercetării penale în Dosarul nr. 459/120/2014 aflat pe rolul Tribunalului Dâmboviţa“, începând cu data de 3 aprilie 2014. Astfel, decizia de suspendare a contractului individual de muncă a fost emisă după trimiterea în judecată a angajatului prin Rechizitoriul nr. 632/P/2011 din 30 ianuarie 2014 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Dâmboviţa. Aşadar, în cauza în care a fost invocată excepţia de neconstituţionalitate, suspendarea contractului individual de muncă la iniţiativa angajatorului a fost dispusă în temeiul art. 52 alin. (1) lit. b) teza a doua din Codul muncii şi, prin urmare, numai această teză are legătură cu soluţionarea cauzei, în sensul art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992. Dispoziţiile art. 52 alin. (1) lit. b) teza întâi din Codul muncii nu au legătură cu soluţionarea cauzei în care a fost ridicată excepţia de neconstituţionalitate şi, în consecinţă, excepţia de neconstituţionalitate a acestora este inadmisibilă.18. Analizând criticile de neconstituţionalitate ale dispoziţiilor art. 52 alin. (1) lit. b) teza a doua din Codul muncii, Curtea reţine că acestea au mai făcut obiect al controlului de constituţionalitate, de exemplu, prin Decizia nr. 24 din 22 ianuarie 2003, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 72 din 5 februarie 2003, sau prin Decizia nr. 86 din 27 ianuarie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 165 din 8 martie 2011. Curtea a reţinut că, „luând măsura suspendării contractului individual de muncă, angajatorul nu se pronunţă asupra vinovăţiei sau nevinovăţiei angajatului şi nici asupra răspunderii sale penale, acestea fiind chestiuni a căror soluţionare intră în sfera de activitate a organelor judiciare. Angajatorul [...] atunci când ia cunoştinţă despre trimiterea în judecată a angajatului pentru săvârşirea unei fapte de aceeaşi natură poate lua măsura suspendării. Măsura suspendării durează până la rămânerea definitivă a hotărârii judecătoreşti, având aşadar un caracter provizoriu. În situaţii în care se va constata nevinovăţia salariatului şi dispunerea nejustificată a suspendării contractului individual de muncă, salariatul are dreptul la măsuri reparatorii corespunzătoare în temeiul dispoziţiilor art. 52 alin. (2) din Codul muncii, potrivit cărora, dacă se constată nevinovăţia celui în cauză, salariatul îşi reia activitatea anterioară, plătindu-i-se, în temeiul normelor şi principiilor răspunderii civile contractuale, o despăgubire egală cu salariul şi celelalte drepturi de care a fost lipsit pe perioada suspendării contractului.“ Curtea a mai arătat că măsura suspendării contractului de muncă prevăzută de textele de lege criticate nu este contrară nici prezumţiei de nevinovăţie, întrucât existenţa ori inexistenţa vinovăţiei se stabileşte prin hotărâre judecătorească definitivă.19. Întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură să justifice schimbarea jurisprudenţei Curţii Constituţionale, considerentele şi soluţiile deciziilor menţionate îşi păstrează valabilitatea şi în prezenta cauză.20. Cu privire la jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului, Curtea reţine că, potrivit acesteia, prezumţia de nevinovăţie prevăzută de art. 6 paragraful 2 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale este relevantă nu numai în acţiunea penală, dar şi în alte cauze în care instanţele naţionale nu au trebuit să stabilească problema vinovăţiei, scopul său esenţial fiind să prevină orice autoritate naţională să reflecte opinia că reclamantul este vinovat înainte ca acesta să fie găsit vinovat conform legii. În acest sens s-a pronunţat instanţa de contencios al drepturilor omului în Cauza Ţehanciuc împotriva României, prin Decizia de inadmisibilitate din 22 noiembrie 2011, paragraful 17. În această cauză, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a considerat că cererea reclamantului privind încălcarea dreptului său la prezumţia la nevinovăţie din cauza suspendării din funcţie în momentul trimiterii în judecată este în mod vădit nefondată şi trebuie respinsă, deoarece suspendarea sa era obligatorie şi automată conform Legii nr. 188/1999 şi nimic din această lege nu arată că scopul măsurii de suspendare ar fi unul punitiv, ci mai degrabă de precauţie şi provizoriu, în măsura în care priveşte apărarea interesului public prin suspendarea din funcţie a unei persoane acuzate de comiterea unei infracţiuni de serviciu, şi astfel de prevenire a altor posibile acte similare sau consecinţe ale unor asemenea acte (paragraful 19). Curtea a mai reţinut că, chiar şi în absenţa unui scop punitiv, trebuie evaluat impactul acestei măsuri asupra drepturilor individuale apărate la art. 6 paragraful 2 din Convenţie şi, în mod special, trebuie să se ţină seama de garanţiile prevăzute de lege în acest sens, menţionând că dispoziţiile relevante din Legea nr. 188/1999 prevăd că, la terminarea procesului, persoana este repusă în funcţie dacă nu a fost găsită vinovată, cu plata retroactivă a salariului (paragraful 20).21. Curtea reţine că aceste considerente avute în vedere de Curtea Europeană a Drepturilor Omului la pronunţarea deciziei sus-menţionate sunt aplicabile, mutatis mutandis, şi în cazul suspendării contractului individual de muncă din iniţiativa angajatorului în ipoteza trimiterii în judecată a angajatului pentru fapte incompatibile cu funcţia deţinută, cu atât mai mult cu cât, potrivit dispoziţiilor de lege criticate, suspendarea în aceste cazuri este facultativă, iar nu obligatorie, cum este, potrivit Legii nr. 188/1999, în cazul funcţionarilor publici.22. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi,CURTEA CONSTITUŢIONALĂÎn numele legiiDECIDE:1. Respinge, ca inadmisibilă, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 52 alin. (1) lit. b) teza întâi din Legea nr. 53/2003 - Codul muncii, excepţie ridicată de Bogdan Pătrăşcoiu în Dosarul nr. 2.142/110/2014 al Tribunalului Bacău - Secţia I civilă.2. Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de acelaşi autor în acelaşi dosar şi constată că dispoziţiile art. 52 alin. (1) lit. b) teza a doua din Legea nr. 53/2003 - Codul muncii sunt constituţionale în raport cu criticile formulate.Definitivă şi general obligatorie.Decizia se comunică Tribunalului Bacău - Secţia I civilă şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.Pronunţată în şedinţa din data de 26 februarie 2015.PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALEAUGUSTIN ZEGREANMagistrat-asistent,Ioana Marilena Chiorean