DECIZIE   Nr. 808 din 3 iunie 2010

referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 319 alin. 2 teza a doua din Codul de procedura civila

ACT EMIS DE: CURTEA CONSTITUTIONALA

ACT PUBLICAT IN: MONITORUL OFICIAL  NR. 580 din 16 august 2010

Augustin Zegrean                       - preşedinte

Nicolae Cochinescu                    -judecător

Aspazia Cojocaru                       -judecător

Acsinte Gaspar                           -judecător

Petre Lăzăroiu                            -judecător

Ion Predescu                              -judecător

Simona Ricu                               - procuror

Fabian Niculae                           - magistrat-asistent

Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 319 alin. 2 teza a doua din Codul de procedură civilă, excepţie ridicată de George Secarea şi de Maria Secarea în Dosarul nr. 468/36/2009 al Curţii de Apel Constanţa - Secţia comercială, maritimă şi fluvială, contencios administrativ şi fiscal.

La apelul nominal se constată lipsa părţilor, faţă de care procedura de citare a fost legal îndeplinită.

Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate.

CURTEA,

având în vedere actele şi lucrările dosarului, reţine următoarele: Prin Incheierea din 23 noiembrie 2009, pronunţată în Dosarul nr. 468/36/2009, Curtea de Apel Constanţa - Secţia comercială, maritimă şi fluvială, contencios administrativ şi fiscal a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 319 alin. 2 teza a doua din Codul de procedură civilă.

Excepţia a fost ridicată de George Secarea şi de Maria Secarea într-un dosar având ca obiect o contestaţie în anulare.

In motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorii consideră că textul de lege criticat nu precizează în ce condiţii se apreciază luarea la cunoştinţă a termenului, iar problema nu poate fi rezolvată prin aplicarea Codului de procedură civilă, referitoare la comunicarea actelor de procedură. In aceste condiţii, judecătorul este constrâns să stabilească el însuşi pe calejurisprudenţială, în afara legii, substituindu-se legiuitorului, regulile necesare pentru a se pronunţa asupra contestaţiei în anulare cu judecarea căreia a fost învestit. In felul acesta, se încalcă dispoziţiile art. 1 alin. (4) din Constituţie privind separaţia puterilor în stat. Datorită impreciziei sale, textul criticat contravine şi prevederilor art. 21 şi 24 din Constituţie. Textul criticat nu prevede expres dacă termenul de 15 zile are în vedere data la care contestatorul a luat cunoştinţă de hotărâre în întregul ei sau doar de dispozitivul acesteia, ceea ce încalcă prevederile art. 21 alin. (3) din Constituţie.

Curtea de Apel Constanţa - Secţia comercială, maritimă şi fluvială, contencios administrativ şi fiscal apreciază că dispoziţiile legale criticate sunt constituţionale.

Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul şi Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile de lege criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:

Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.

Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie prevederile art. 319 alin. 2 teza a doua din Codul de procedură civilă, prevederi care au următorul conţinut: „[...] Impotriva hotărârilor irevocabile care nu se aduc la îndeplinire pe cale de executare silită, contestaţia poate fi introdusă în termen de 15 zile de la data când contestatorul a luat cunoştinţă de hotărâre, dar nu mai târziu de un an de la data când hotărârea a rămas irevocabilă."

In opinia autorului excepţiei de neconstituţionalitate, prevederile legale criticate contravin dispoziţiilor constituţionale cuprinse în art. 1 alin. (4) privind principiul separaţiei puterilor în stat, art. 21 alin. (3) privind liberul acces la justiţie, art. 24 privind dreptul la apărare şi art. 129 privind folosirea căilor de atac.

Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constată că asupra constituţionalităţii dispoziţiilor art. 319 alin. 2 teza a doua din Codul de procedură civilă s-a mai pronunţat, de exemplu, prin Decizia nr. 184 din 8 mai 2003, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 388 din 5 iunie 2003, constatând că sunt constituţionale. Cu acel prilej, instanţa de contencios constituţional a reţinut că faţă de împrejurarea că hotărârile irevocabile nu se comunică în cazul acelora care nu se aduc la îndeplinire pe cale de executare silită, art. 319 alin. 2 din Codul de procedură civilă instituie două termene pentru exercitarea căii extraordinare de atac a contestaţiei în anulare, şi anume un termen subiectiv de 15 zile, care începe să curgă de la data când contestatorul a luat cunoştinţă de hotărâre, şi un termen obiectiv de un an, care curge de la data când hotărârea a rămas irevocabilă.

In această materie, ca de altfel oriunde legiuitorul a condiţionat valorificarea unui drept de exercitarea sa în interiorul unui anumit termen, nu s-a procedat în acest fel cu intenţia de a restrânge accesul liber la justiţie, de care, în mod evident, cel interesat a beneficiat în cadrul termenului legal instituit, ci exclusiv pentru a instaura un climat de ordine, indispensabil, în vederea exercitării dreptului constituţional prevăzut de art. 21, prevenind astfel abuzurile şi asigurând protecţia drepturilor şi intereselor legitime ale celorlalte părţi. De altfel, Curtea a statuat în mod constant că reglementarea de către legiuitor, în limitele competenţei ce i-a fost conferită prin Constituţie, a condiţiilor de exercitare a unui drept - subiectiv sau procesual -, inclusiv prin instituirea unor termene, nu constituie o restrângere a exerciţiului acestuia, ci doar o modalitate eficientă de a preveni exercitarea sa abuzivă, în detrimentul altor titulari de drepturi, în egală măsură ocrotite.

Aşa fiind, termenele instituite prin textul de lege criticat au în vedere soluţionarea procesului cu celeritate, în absenţa lor, contestaţia în anulare putând fi formulată oricând, fapt ce ar fi de natură a genera o stare de perpetuă incertitudine cât priveşte raporturile juridice stabilite printr-o hotărâre judecătorească irevocabilă, afectând astfel grav stabilitatea şi securitatea care trebuie să le caracterizeze.

De altfel, art. 126 alin. (2) din Constituţie, potrivit căruia „Competenţa instanţelor judecătoreşti şi procedura de judecată sunt prevăzute numai prin lege", precum şi art. 129, care prevede că „Impotriva hotărârilor judecătoreşti, părţile interesate şi Ministerul Public pot exercita căile de atac, în condiţiile legii", atribuie exclusiv legiuitorului prerogativa stabilirii competenţei şi procedurii de judecată, inclusiv a condiţiilor de exercitare a căilor de atac. Prin urmare, termenele procedurale instituite de textul de lege criticat reprezintă expresia aplicării dispoziţiilor constituţionale invocate mai sus.

Departe de a îngrădi drepturi consacrate constituţional, reglementarea prevăzută de art. 319 alin. 2 din Codul de procedură civilă constituie o garanţie a aplicării principiului prevăzut de art. 6 paragraful 1 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, privind judecarea unei cauze în mod echitabil şi într-un termen rezonabil, în scopul înlăturării oricăror abuzuri din partea părţilor, prin care s-ar tinde la tergiversarea nejustificată a soluţionării unui proces.

Intrucât nu au intervenit elemente noi, de natură a determina reconsiderarea jurisprudenţei în materie a Curţii Constituţionale, argumentarea şi soluţia reţinute în decizia de mai sus îşi menţin valabilitatea şi în prezenta cauză.

Pentru motivele mai sus arătate, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992,

CURTEA  CONSTITUŢIONALĂ

In numele legii

DECIDE:

Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 319 alin. 2 teza a doua din Codul de procedură civilă, excepţie ridicată de George Secarea şi de Maria Secarea în Dosarul nr. 468/36/2009 al Curţii de Apel Constanţa - Secţia comercială, maritimă şi fluvială, contencios administrativ şi fiscal.

Definitivă şi general obligatorie.

Pronunţată în şedinţa publică din data de 3 iunie 2010.

PREŞEDINTE,

AUGUSTIN ZEGREAN

Magistrat-asistent,

Fabian Niculae