DECIZIE Nr.
804 din 3 iulie 2008
referitoare la exceptia de
neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 294 alin. 1 si ale art. 316 din
Codul de procedura civila
ACT EMIS DE:
CURTEA CONSTITUTIONALA
ACT PUBLICAT IN:
MONITORUL OFICIAL NR. 593 din 7 august 2008
Ioan Vida - preşedinte
Nicolae Cochinescu
-judecător
Aspazia Cojocaru -judecător
Acsinte Gaspar -judecător
Petre Ninosu -judecător
Ion Predescu -judecător
Tudorel Toader -judecător
Puskas Valentin Zoltan -judecător
Augustin Zegrean -judecător
Simona Ricu - procuror
Ioana Marilena Chiorean - magistrat-asistent
Pe rol se află soluţionarea excepţiei de
neconstitutionalitate a dispoziţiilor art. 294 alin. 1 şi ale art. 316 din
Codul de procedură civilă, excepţie ridicată de Ioan Man în Dosarul nr.
1.927/219/2007 al Tribunalului Cluj - Secţia civilă.
La apelul nominal se constată lipsa părţilor, faţă de
care procedura de citare este legal îndeplinită.
Cauza este în stare de judecată.
Având cuvântul, reprezentantul Ministerului Public pune
concluzii de respingere a excepţiei de neconstitutionalitate, invocând în acest sens jurisprudenţa în
materie a Curţii Constituţionale.
CURTEA,
având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată
următoarele:
Prin Incheierea din 4 martie 2008, pronunţată în
Dosarul nr. 1.927/219/2007, Tribunalul Cluj - Secţia civilă a sesizat Curtea
Constituţională cu excepţia de neconstitutionalitate a dispoziţiilor art. 294
alin. 1 şi ale art. 316 din Codul de procedură civilă. Excepţia de
neconstitutionalitate a fost ridicată de Ioan Man în dosarul cu numărul de mai
sus, având ca obiect soluţionarea unui apel.
In motivarea excepţiei de neconstitutionalitate, autorul acesteia susţine că
dispoziţiile criticate sunt neconstituţionale, întrucât exclud posibilitatea ca
hotărârea care prejudiciază interesele unei persoane care nu a fost parte în
proces să fie atacată şi de aceasta.
Tribunalul Cluj - Secţia civilă şi-a exprimat opinia în sensul că excepţia de neconstitutionalitate
este neîntemeiată, deoarece recurentul are posibilitatea de a se adresa
instanţei de judecată pentru
apărarea drepturilor sale prin formularea unei cereri proprii de chemare în
judecată împotriva persoanelor care îi încalcă dreptul de proprietate.
Potrivit dispoziţiilor art. 30 alin. (1) din Legea nr.
47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două
Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi
exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.
Avocatul Poporului consideră
că dispoziţiile de lege criticate sunt constituţionale.
Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernul nu au comunicat Curţii Constituţionale punctele lor de vedere
asupra excepţiei de neconstituţionalitate.
CURTEA,
examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al
Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile
procurorului, dispoziţiile de lege criticate, raportate la prevederile
Constituţiei, precum şi dispoziţiile Legii nr. 47/1992, reţine următoarele:
Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este
competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, ale art. 1
alin. (2), ale art. 2,'3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia
de neconstituţionalitate.
Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl
constituie dispoziţiile art. 294 alin. 1 şi ale art. 316 din Codul de procedură
civilă, cu următorul conţinut:
- Art. 294 alin. 1: „In apel
nu se poate schimba calitatea părţilor, cauza sau obiectul cererii de chemare
în judecată şi nici nu se pot face alte cereri noi. [...]";
-Art. 316: „Dispoziţiile de
procedură privind judecata în apel se aplică şi în instanţa de recurs, în
măsura în care nu sunt potrivnice celor cuprinse în acest capitol."
Excepţia de neconstituţionalitate se raportează la
prevederile constituţionale ale art. 21 privind accesul liber la justiţie, ale
art. 44 alin. (2) şi (3) privind dreptul de proprietate privată, ale art. 53
privind restrângerea exerciţiului unor drepturi sau al unor libertăţi şi ale
art. 136 alin. (5) privind inviolabilitatea proprietăţii private. De asemenea,
sunt invocate prevederile art. 13 din Convenţia pentru apărarea drepturilor
omului şi a libertăţilor fundamentale şi cele ale art. 1 din Protocolul nr. 1
la Convenţie.
Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea
reţine că s-a pronunţat asupra constituţionalităţii dispoziţiilor art. 294 din
Codul de procedură civilă prin Decizia nr. 424 din 25 mai 2006, publicată în
Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 548 din 26 iunie 2006. Cu acel prilej, Curtea a statuat că
interdicţia introducerii unor cereri noi în apel este justificată de caracterul
devolutiv al apelului, iar nu de calitatea părţilor. Soluţia derivă din rolul
instanţei de apel, şi anume acela de a examina regularitatea hotărârii primei
instanţe cu privire la pretenţiile ce au fost deduse în faţa sa. De asemenea, Curtea a reţinut că interdicţia
introducerii de cereri noi în apel nu îngrădeşte accesul liber la justiţie, întrucât
nimic nu împiedică părţile în proces să formuleze noi pretenţii pe calea unei
alte acţiuni civile.
Intrucât textul de lege
criticat nu împiedică în niciun mod părţile interesate să se adreseze justiţiei
pentru apărarea drepturilor, a libertăţilor şi intereselor legitime, iar în
acest cadru să beneficieze de toate garanţiile ce caracterizează dreptul la
apărare, respectiv dreptul la un proces echitabil, nu poate fi reţinută nici
pretinsa încălcare a art. 24 din Legea fundamentală.
Neintervenind elemente noi, de natură a determina
schimbarea jurisprudenţei Curţii, atât soluţia, cât şi considerentele cuprinse
în această decizie îşi păstrează valabilitatea şi în prezenta cauză.
Cu privire la susţinerile autorului excepţiei
referitoare la faptul că, fiind terţ dobânditor al unui drept real, nu poate
face recurs împotriva unei sentinţe civile date într-un litigiu în care nu a
fost parte, ceea ce contravine prevederilor constituţionale ale art. 21 şi
celor ale art. 13 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a
libertăţilor fundamentale, Curtea constată că acestea sunt neîntemeiate.
Astfel, autorul excepţiei are posibilitatea de a se adresa justiţiei, pe calea
unei acţiuni proprii, pentru apărarea drepturilor sale, în speţă a dreptului de
proprietate. Faptul că nu poate exercita o cale de atac împotriva unei hotărâri
judecătoreşti pronunţate într-un litigiu în care nu a fost parte nu are
semnificaţia îngrădirii accesului liber şi efectiv la o instanţă
judecătorească.
De asemenea, Curtea reţine că prevederile art. 53 din
Legea fundamentală nu sunt încălcate prin dispoziţiile de lege criticate,
deoarece nu s-a reţinut restrângerea exerciţiului vreunui drept sau al vreunei
libertăţi fundamentale şi, prin urmare, nu ne aflăm în ipoteza prevăzută de
norma constituţională pretins a fi încălcată.
In ceea ce priveşte dispoziţiile constituţionale ale
art. 44 alin. (2) şi (3) privind dreptul de proprietate privată şi ale art. 136
alin. (5) privind inviolabilitatea proprietăţii private, precum şi cele ale
art. 1 din Protocolul 1 la Convenţie, privind proprietatea, Curtea observă că
acestea nu au relevanţă în soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate
referitoare la norma procesual civilă potrivit căreia în apel nu se poate
schimba calitatea părţilor, cauza sau obiectul cererii de chemare în judecată
şi nici nu se pot face cereri noi.
In final, Curtea constată că, potrivit art. 126 alin.
(2) din Constituţie, stabilirea competenţei instanţelor şi a procedurii de
judecată constituie atributul exclusiv al legiuitorului, acesta fiind ţinut
desigur ca în procesul de legiferare să se circumscrie cadrului constituţional.
Or, Curtea a constatat că reglementările deduse controlului satisfac exigenţele
impuse de norma constituţională, fiind în deplină concordanţă cu prevederile
art. 21, art. 24 şi art. 53 din Legea fundamentală.
Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art.
146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie,
precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A. d) şi al art. 29 din Legea
nr. 47/1992,
CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
In numele legii
DECIDE:
Respinge excepţia de neconstituţionalitate a
dispoziţiilor art. 294 alin. 1 şi ale art. 316 din Codul de procedură civilă,
excepţie ridicată de Ioan Man în Dosarul nr. 1.927/219/2007 al Tribunalului
Cluj - Secţia civilă.
Definitivă şi general obligatorie.
Pronunţată în şedinţa publică din data de 3 iulie 2008.
PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,
prof. univ. dr. IOAN VIDA
Magistrat-asistent,
Ioana Marilena Chiorean